Entries tagged with “science-fiction films”.


Memoria mea de cinefil are ciudatul obicei de a lipi de multe ori filmelor văzute cu mulți ani în urmă locul și împrejurările în care am văzut filmul. Aveam în jur de zece ani când am văzut pentru prima dată ‘Planeta furtunilor’. Anul era aproximativ 1963, iar cinematograful era Union, cel de lângă blocul Turn din Capitală, care cu vreun deceniu mai târziu avea să devină pentru o vreme sediul Cinematecii. Era perioada în care apărea legendara Colecție de Povestiri Științifico-fantastice, părinții mei erau printre fani și prin anii 70 mă puteam lăuda că aveam una dintre colecțiile complete ale acestei serii de fanzine în limba română.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/rm2206525184

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/rm2206525184

 

Re-vederea recentă a filmul sovietic care în original se numea ‘Planeta Bur’ mi-a prilejuit și o călătorie în timp prin vizionarea acestui film despre o călătorie în spațiu. S-ar putea să fi fost unul dintre primele filme științifico-fantastice pe care le-am văzut vreodată, dacă nu cumva primul, dintr-o serie lungă care continuă până astăzi, căci pasiunea pentru gen născută în acei ani nu s-a atenuat ci dimpotrivă. A fost probabil și unul dintre primele filme sovietice pe care le vedeam, și unul dintre singurele, căci în familia mea nu prea era agreată în acea perioada nici limba și nici cultură rusă, dominată în primele decenii ale comunismului de propaganda sovietică. Și totuși era vorba despre un film singular și destul de deosebit chiar și în peisajul cinematografiei sovietice din acei ani. Îmi lipsea însă complet perspectiva, căci filmele americane nu ajungeau în România în acei ani decât în număr foarte mic, și filme ca ‘Destination Moon’ (1950) regizat de Irving Pitchel, ‘When Worlds Collide’ (1951) al lui Rudolph Mate, ‘Forbidden Planet’ (1956) regizat de Fred M. Wilcox sau ‘Robinson Crusoe on Mars’ (1964) al lui Byron Haskin erau complet necunoscute publicului românesc.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/rm713418496

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/rm713418496

 

Avea de fapt loc în acei ani o competiție paralelă cursei pentru explorarea spațiului cosmic între cele două mari supraputeri – Uniunea Sovietică și Statele Unite – reprezentând cele două sisteme politice care se aflau angrenate în complexul sistem de relații numit Război Rece care includea diplomație înarmată și un echilibru al terorii nucleare. Cinematografia ca formă de artă populară cu cea mai mare distribuire în rândurile marelui public încerca să oglindească această competiție. Începutul anilor 60 a fost o perioadă în care sovieticii păreau să câștige cursa științifică, dar nu la fel stăteau lucrurile pe plan artistic. Misiunea de a recupera această întârziere a fost încredințată studiourilor de filme științifice din Leningrad. Regizorul filmului a fost Pavel Klushantsev (1910 – 1999). Descendent din partea mamei dintr-o familie de nobili ruși, Klushantzev era cunoscut mai ales ca operator, filmul său cel mai cunoscut până atunci ca regizor fiind documentarul educativ ‘Drumul spre stele’ din 1957. Astăzi am fi numit acel film ‘docu-dramă’, o combinație de explicații științifice despre explorarea spațiului cu efecte speciale care descriu imponderabilitatea, activitatea pe o stație spațială sau drumul spre lună și cu scene jucate de actori.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2123097088

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2123097088

 

Din câte se știe ‘Planeta furtunilor’ a fost singurul film de lung metraj de ficțiune regizat de Klushantsev. Orientarea științifică a echipei cu care a lucrat este evidentă în atenția acordată elementelor științifice în raport cu structura slabă și convențională a intrigii și narațiunii. Dacă imaginea rachetelor spațiale ne impresionează prea puțin în comparație cu efectele create pe calculator cu care suntem astăzi obișnuiți, în schimb scenele de imponderabilitate sau descrierea naturalistă a contactului dintre oameni și monștrii care populează planeta sunt executate cu exactitate. Pot mărturisi acum, după  circa 55 de ani, că băiatul de vreo zece ani care eram la prima vizionare s-a ascuns literalmente sub scaun când tentaculele monstrului venusian păreau a pune în pericol viață curajosului cosmonaut. Chiar și în perspectiva de acum, după sute de filme de science-fiction vizionate într-o jumătate de secol, unele scene rămân expresive. Altele sunt mai puțin reușite, de exemplu siluetele de dinozauri cu care Klushantsev și colegii săi au populat planeta par firave ilustrații dintr-un manual școlar. Intriga însăși nu oferă prea multe motive de comentariu fiind cam la nivelul unui episod din serialul de televiziune ‘Star Trek’ care avea să apară cu câțiva ani mai târziu. Cosmonautii sunt surprinzător de independenți și după ce una din cele trei nave spațiale ale misiunii este distrusă de un meteorit hotărăsc singuri, cu abnegație sovietică, să continue misiunea. Cele două echipe de exploratori pierd momentan legătura și se vor caută unii pe alții înfruntând primejdiile. Singura femeie din echipaj va trebui și ea să ia singură o hotărâre crucială de care depinde viața colegilor ei de misiune. Eroism și devotament stahanovist in spațiu.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2504407552

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2504407552

 

Surprinzătoare (în bine) este cantitatea destul de redusă de propagandă într-un film care se vrea și un răspuns filmelor similare americane. Într-un singur moment al filmului este lăsat puțin loc unui discurs de mulțumire pentru sprijinul acordat de popoarele sovietice. Există și un personaj ne-sovietic, cercetătorul Kern, care are concepții puțin capitaliste, dar este totuși un personaj pozitiv. Ni se spune că este finanțat de un grup independent de cercetători. Conceptul de misiune internațională nu se născuse încă, dar suntem pe drumul cel bun. Americanii aveau să reciprocheze cu prezența comandantului Cehov pe puntea de comandă a primei misiuni Star Trek. Kern este și cel care manipulează robotul John, și el destul de bine realizat ca viziune cinematografică, și unul dintre primii roboți din istoria filmului dotat nu numai cu inteligență și spirit de sacrificiu, dar și cu simțul umorului. Mai puțin bine stă filmul la capitolul costumelor purtate in timpul voiajului orbital, încă nu venise moda elegantelor uniforme spațiale.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2474960640

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2474960640

 

Aspectele științifice ale filmului includ și câteva puncte slabe. Alegerea planetei Venus ca țintă de explorare reflectă stadiul cunoștiințelor științifice existente la începutul anilor 60. Condițiile atmosferice de pe Venus (la fel și Marte de altfel) erau puțin cunoscute și atât sovieticii cât și americanii au trimis sonde automate spre ambele planete. Datele obținute ulterior (o mare parte furnizate de sondele sovietice) aveau să arate că atmosfera planetei Venus este compusă din gaze otrăvitoare, temperaturile și presiunea atmosferică sunt extrem de ridicate și viața așa cum este imaginată în film este practic imposibilă. Într-un singur domeniu au nimerit foarte precis autorii – furtunile.  Altfel, deschiderea căștii spațiale pe suprafață planetei cum se întâmplă într-una dintre scene i-ar ucide imediat pe astronauți. În secolul 21 Marte este tința preferată a explorării spațiale și va fi probabil următoarea planetă a sistemului solar pe solul căreia vor călca, peste câteva decenii, astronauți de pe Terra.

Filmul ‘Planeta furtunilor’ a avut totuși răsunetul său la momentul respectiv și a atras și atenția distributorilor americani. Aceștia au cumpărat filmul dar nu l-au distribuit ca atare, ci au folosit o parte din scene, în special cele conțînând efecte speciale, pentru a crea două filme americane independente: ‘Călătorie spre planeta preistorică’ realizat în 1965 de Curtis Harrington, și ‘Călătorie spre planeta femeilor preistorice’ realizat în 1968 de cunoscutul regizor Peter Bogdanovich sub pseudonimul Derek Thomas. Timpul însă nu a stat în loc. Primele episoade ale serialului de televiziune Star Trek au fost realizate în 1966, și în 1968 avea loc premiera filmului care a schimbat cursul istoriei genului science-fiction: ’2001, O Odisee Spațială’.  Lui Pavel Klushantsev filmul nu i-a purtat însă mare noroc. ‘Planeta furtunilor’ a fost primul și ultimul sau film de ficțiune. Eșecul programului spațial sovietic în competiția cu cel american avea să ducă și la reducerea interesului pentru filme sovietice de gen. După el Klushantsev s-a reîntors la genul documentar, filmele sale despre Luna și mai ales cel despre Marte realizat în 1968 având elemente vizuale foarte spectaculoase. În 1972 și cinematografia sovietică avea să realizeze un mare salt artistic prin ‘Solaris’ a lui Andrei Tarkovsky.

Una dintre versiunile în limba rusă ale filmului cu subtitluri în limba engleză poate fi văzută pe youTube la https://www.youtube.com/watch?v=RN14uPTPUWk.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

 

‘Marjorie Prime’ can be considered a science fiction film of a particular kind. The director of the film is Michael Almereyda, is 58 years old and without being one of Hollywood’s most celebrated names, he has a diverse and exciting cinematographic record that includes action and vampire movies’ a ‘Hamlet’ placed in New York City today and a fairly successful romantic story happening in a New Orleans who is trying to get back to normal after the tragedy of Hurricane Katrina. This story is about a well-placed family that lives in the near future somewhere on the ocean, and uses hologram and avatars technology to bring a younger incarnation of the long-dead husband to an old and Alzheimer’s disease affected mother, trying to bring  back from past memories about events and experiences.

 

source http://www.imdb.com/title/tt4978710

source http://www.imdb.com/title/tt4978710

 

A lot and very little is known about this terrible neurodegenerative disease. Diagnosis and symptoms are becoming better known in the smallest details. The population of the globe is aging, and with it the percentage of affected people has grown spectacularly over the last decades. The exact causes are unknown or not elucidated to the end. Heredity plays an important role in 70% of cases, but it is not the only source. Treatments do not yet exist, not even in the near future world imagined in ‘Marjorie Prime’. What is proposed at the beginning of the main heroine film is not a healing treatment, but a slowing down of the advance of the disease and an attempt to temporarily remedy the situation by refreshing the memory. The appearance of seemingly real people, frozen in time at a certain age, does not, however, remain without impact on other members of the family. As time passes, other family members begin to need the avatars company. Biological mechanisms continue to do their job, while their virtual partners remain immune to disease or aging. But not in their capabilities. The screenwriters equipped the avatars in ‘Marjorie Prime’ with cognitive expansion. In other words, avatars learn, enrich their information about their own past (in fact, about the people they represent virtually), and thus improve their interaction and relationships with other people and with each other.

 

(video source New Trailer Buzz)

 

As the action progresses, the questions that we can ask multiply. In fact, what are we, people? body? thoughts? an entity that some call soul? Or are we just the memories we leave behind?

I will not reveal more because I do not want to take the pleasure of watching those who decide to watch this movie. It can be interpreted as a parable. Perhaps it is about the perennial character of human beings, or of mankind itself. In a world where wealth is getting better and acquiring features that include learning and self-improvement, is there room for people? Because the robots have the potential to overcome the goals we have created, to help people and expand their physical and intellectual forces, and become competitors to the planet’s limited resources. When is this threshold crossed? Perhaps it is actually about the perennial character of the human species in another form of incarnation? The film has an end that some will find pessimistic, but I’m not one of them. From the cinefil’s point of view, I admired the clever writing story (adaptation of Jordan Harrison’s play) and the exceptional play of Lois Smith, Tim Robbins, Geena Davis. Recommended!

 

About half of the viewers in the hall of our local cinematheque who came to watch this film were hardcore fans who came to watch the first screening of this film prior to the opening of a science fiction event that also includes a film festival. I did not have a chance to discuss with them the film at the end, one of the reasons being that some of them left before the end of the screening. I cannot be sure about the reasons, they may have seen the movie already, or they reserved the pleasure of full viewing for the festival, or maybe they just had the same feeling as I did. It’s a crazy and fun idea, but not enough for a full and watchable movie.

 

source http://www.imdb.com/title/tt4231486/

source http://www.imdb.com/title/tt4231486/

 

Maybe part of the explanation is that , the author of ‘This Giant Papier-Mâché Boulder Is Actually Really Heavy‘ seems to be – according to the IMDB – a first-timer in everything: script writing, acting, film direction, producing movies. Nicholson may be aware of his lack of experience, so he tried to turn it into an advantage, even more than this, into a concept. Here is the story (no spoiler, it happens in the first five minutes). Three fans attend the screening of a movie at a sci-fi convention, and somehow find themselves trapped into the world of the low cost films of the genre. Not only their universe is blurred, but also their personalities, and they will need to fight to survive and get back. Luckily, this is the less credible alternate universe ever created in movies, as all effects and gadgets are more visible than in the first movies of Melies, and more ridiculous than in the worst King Kong film. Space ships are made of hair-drying fans, transporting devices of shower heads, etc.

 

(video source Movieclips Film Festivals & Indie Films)

 

A good idea does not make a film, as original and as crazy it may be, and ‘This Giant Papier-Mâché Boulder Is Actually Really Heavy‘ is a good illustration on this respect. What may have worked in the 1960s TV shows for kids that lasted 15 or 30 minutes at most cannot work for a 90 minutes film, if it is not complemented by well defined characters, fresh jokes, good acting. Unfortunately these are all but absent in this film, and after we understand the concept and have fun for a few minutes we start waiting in vain for something new and interesting to happen. None of these happen here, and the parody is reduced at its own parody with very little comic effect. By the end this comedy was closer to put me to sleep than make me laugh.

 

A lot of film fans deplore or criticize ‘s latest choice of roles. They all seem to be focusing on action movies, with the 55 (!) years old actor cast in roles where the ration between fights, high-speed chases and use of advance weaponry  on one side and meaningful story and dialogs on the other is dangerously unbalanced in the favor of the first. His role in the 2014 ‘Edge of Tomorrow‘ apparently falls in the same category.  However, the film directed by  (of ‘The Bourne Identity’ and ‘Mr. & Mrs. Smith‘ glory) is much more than this. It is actually one of the smartest science-fiction films in the last few years.

 

source http://www.imdb.com/title/tt1631867

source http://www.imdb.com/title/tt1631867

 

Time looping is one of the most intriguing themes in science fiction, and has a huge number of variation and derived paradoxes. The authors of the script of this film have taken the idea and introduced it into a ‘War of the Worlds’ kind of film and actually cinematography and even the evil alien’s appearances look quite similar to the one in the films inspired by H. G. Wells classic novel. What is different is that the superiority of the alien race is not based only on physical abilities but on the capability of controlling and resetting time. Luckily, at least some of the humans will be contaminated and use the trick to fight the invasion. I will stop here in order to avoid spoiling too much, with the promise that there are many more surprises, and that the solution and ending combines action and fine sci-fi.

 

(video source Warner Bros. Pictures)

 

does what he best does (and likes it) in the last decade, with a good and fit companion to his deeds. Well-paced action combines with smart writing for a film that needs no excuses to be liked.

 

The first two minutes of ‘s Valerian and the City of a Thousand Planets are one of the funniest introductions that I have seen on the big screen in the last few years. After the next 15 minutes I was starting to believe that I have made a bad decision about spending the coming two hours to watch a childish and soppy comics-inspired action film. What followed developed in one of the good entertainment films of this year, but one that not everybody will like, one that you need to be in the right mood to watch and enjoy. Even the comics-inspired films fans and fans of the series may be split.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2239822/

source http://www.imdb.com/title/tt2239822/

 

‘s source of inspiration is the comic book series “Valerian and Laureline” written by Pierre Christin and drawn artist by  (with the difference that the heroes of the comics travel in time and space, which does not happen in the film). Most of the movies Besson wrote, directed and/or produced in the last thirty years have three lead features. One is his attraction for teenage heroes (females in most cases) – this is present here as not  the lead heroes but many of the citizens of the world created by Besson seem to be hardly above today’s drinking age if at all. Maybe we are suggested that the world of the future may have found the magic elixir of youth. The other is unrestrained violence on screen, and from this point of view we are treated with a relatively soft version of Besson, with stylized fights at comics level. Last is the visual creativity. From this point of view Besson is at his best, or maybe simply reached the best until now in his career. Compare by example with War for the Planet of the Apes which I saw (and wrote about) last week. Same techniques of creating characters by computer effects enhancing actors are used, but what an explosion of fantasy we have here, conveying the idea of a infinitely diverse universe, a direct descendant from the one in the ‘Star Wars’ series (or maybe the same world of the future). This is combined with the exceptional architecture of the City of a Thousand Planets, whose areas and rooms change every few seconds into new spaces of exceptional colors and forms varieties. Cinematography, Production Design, Art Direction are all breath-taking.

 

(video source Movieclips Trailers)

 

Is the story childish? Maybe, but this is after all the screen variant of a comics series. It actually carries logic, but it’s comics logic, not philosophy. No need to talk in too many details about actor performances – young (a rising actor star whom I somehow missed until now) and do what they are supposed to do and look how they are supposed to look, and it does not matter too much that a fine actor like or a music legend like are present in roles of adults. It does matter however that pop idol joins the team and creates a stellar interstellar (!) dance and music number that is to be remembered. She is part of the fun of this summer action movie, set in a beautiful and dream-like version of the future. A film for young people of all ages.

Valerian and the City of a Thousand Planets is easy entertainment, but it is not cheap entertainment.

 

 

 

 

 

‘Planet of the Apes’ generated by now enough big screen and TV series film to be considered a genre or at least a sub-genre by itself. While the original series was playing more in the post-apocalyptic stories space with the original movie one of the strong head of series creation, the more recent remake started as a sci-fi thriller. The second and now third film in the series see the two themes converge as enough bad things happened on Planet Earth for mankind to become again endangered species. Actually both apes and humans seem to be endangered in this latest and the two species are caught in a deadly war that may prove to be fatal to both.

 

source http://www.imdb.com/title/tt3450958/

source http://www.imdb.com/title/tt3450958/

 

The premises of the story are similar with the majority of the other films in the series. Humans have made enough fatal mistakes and their psychological, biological, but especially character problems make of them inferior (on the moral if not also on the intelligence scales) to the apes. On the ruins of what was once our civilizations gangs of human survivors and herds of ape survivors fight for their own existence and between them. It’s not a modern war, it’s more like tribal fights.  Which is no less cruel or spectacular in cinematographic terms.

 

(video source 20th Century Fox)

 

When this new series started and I saw the first film (I think that I missed the second) I appreciated the technical performance of making of each one of the apes a character of its own using computer graphics enhancement, but the story seemed thin and conventional. This third film has the same problems, actually it got worse. Visuals are impressing but the story got not only conventional but full of cliches. It’s a deja-vu post-apocalyptic story with religious and moralistic tones, and having it spoken 80% of the time by apes does not make it smarter. Some of the choices of director also seemed to me uninspired. Some of the apes talk a sign language, other a primitive form of the language of the enemy (English, of course). Arms are an odd mix of modern weaponry, tribal bow and arrows and beginning of the 20th century guns. etc. It’s difficult to talk too much about acting, as playing the human model for the apes computer image requires special skills – I assume they are OK as the effect is fine, but it’s not a novelty any longer and the film relies too much on those. So I assume is a fine actor but I need to see more of him, while does what we expect from him in the human bad guy role.

The ending of the original Planet of the Apes was mind-blowing, one of the most memorable final scenes in the history of cinema. What we have in War for the Planet of the Apes is so far from that. The action twist and the meaningful reflection on the future of mankind that were turning the original into a great movie was replaced by a so expected and conventional image with moralistic and religious pretensions. This says almost all about the failure of this film. Faithful fans (and I am among them) will go and see this film. Many will be disappointed, as it is heavy of staff we have already seen so many times. Good cinematography and special effects are also repetitive and cannot save it. One of the characters is called Bad Ape and repeats his name many times in the movie. He may have said ‘Bad Planet’ as well.

Îmi place sezonul cinematografic de primăvară, în special cel american. Mă refer în mod special la piaţă cinematografică americană, deoarece această este influenţată foarte vizibil de Premiile Oscar, care în ultimii ani sunt decernate la sfârşitul lunii februarie. Din această cauză, multe dintre filmele lansate în lunile premergătoare festivităţilor de la Dolby Theater din Hollywood (şi perioada se extinde până la şase luni!) ochesc premiile, îşi modelează temele, jocurile actoriceşti, viziunile regizorale, chiar şi atitudinile politice după gusturile membrilor Academiei. După sfârşitul lui februarie apar filmele mai eliberate de aceste constrângeri, cele pe care producătorii îşi iau riscul să le lanseze într-o perioadă în care ştiu că pot fi ‘uitate’ de cei care vor propune listele de candidaţi la râvnitele statuete. Trei dintre filmele văzute de mine în ultimele săptămâni (sau poate doar două dintre ele, primul fiind ceva mai ‘convenţional’) aparţin acestei categorii de filme care nu ţintesc şi nu aspiră la vreun Premiu Oscar. În schimb ele sunt toate legate de temele ştiinţifice şi implicaţiile lor pentru viaţa noastră de azi şi pentru viitorul nostru care sunt subiectele principale ale rubricii CHANGE.WORLD.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4846340/

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4846340

 

Foarte puţine filme s-au ocupat până în prezent de începuturile programului spaţial american, şi mă întreb de ce. Avem de-a face cu o adevărată saga americană aşa cum îi place Hollywood-ului, care a avut loc la un moment istoric despre care încă ne amintim mulţi dintre noi. Este o poveste cu eroi celebri şi anonimi, o poveste care începe cu disperarea şi teama provocate de sovieticii care luaseră avans în cursa pentru spaţiu (cu lansarea satelitului Sputnik şi cu trimiterea primului om în spaţiu) şi se termină în triumf cu aselenizările din programul Apollo. Şi totuşi, Hollywood-ul încă nu s-a prea ocupat de această perioadă şi nu a făcut filme despre această poveste şi oamenii care au făcut-o posibilă. Filmul ‘Hidden Figures’ (‘Cifre – dar şi figuri – ascunse’) umple doar parţial o parte din acest decalaj, ocupându-se de un aspect puţin cunoscut al primelor programe spaţiale, dintr-o perspectivă specifică, cu accent pe un episod neaşteptat şi necunoscut – prejudecăţile rasiale cu care se confruntau şi pe care au trebuit să le depăşească primii contribuitori afro-americani la programul spaţial. El spune povestea (până acum) puţin cunoscută a unor eroi, care nu numai că erau „de culoare“, dar, de asemenea, se întâmpla să fie femei.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4846340/mediaviewer/rm1049245184

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4846340/mediaviewer/rm1049245184

 

„Hidden Figures“ este un film de ficţiune bazat pe cartea documentară ‘ Hidden Figures: The American Dream and the Untold Story of the Black Women Mathematicians Who Helped Win the Space Race ‘, scrisă de Margot Lee Shetterly. Autorii scenariului şi regizorul Theodore Melfi au fost extrem de atenţi la detalii, situaţii şi dialoguri cu scopul ca acestea să fie cât mai aproapiate de ceea ce s-a întâmplat în realitate. Reuşita lor în acest sens a fost confirmată de eroii care au trăit perioada (inclusiv, se pare o scenă care arată foarte a la Hollywood, dar se pare că s-a întâmplat în realitate, cu astronautul John Glenn pe rampa de lansare a primul zbor solicitând calculele de traiectorie care urmează să fie verificate de „fata“ pe care o întâlnise în sala de şedinţe de pregătire). Au fost reconstituite în detalii clădirile, coridoarele, camere de lucru, toaletele (!), locurile de parcare de la sediul NASA din Virginia acelor ani. Ceea ce este şocant astăzi mai ales dintr-o perspectiva ne-americană este măsura în care segregarea şi discriminarea rasială era incă o parte a vieţii şi a sistemului legal cu puţin mai mult de o jumătate de secol în urmă, în ţara care era liderul de blocul democrat în lupta împotriva comunismului, şi care concura cu Uniunea Sovietică pentru a trimite primii oameni în spaţiu.

Tonul „de inspiraţie“ domină filmul, iar privitorul are senzaţia că aproape fiecare cadru, atitudine a personajelor sau dialog este în conformitate cu concluzia pe care filmul îşi propune să o transmită. O abordare mai realistă sau mai neutră ar fi făcut în opinia mea ca mesajul să fie mai convingător. Mi-a plăcut în schimb cum au fost construite personajele, faptul că cele trei femei care sunt eroinele filmului au fiecare propria ei personalitate, talentele şi căile proprii de confruntare şi depăşire a prejudecăţilor. Cele trei actriţe – merită să le menţionez numele – sunt Taraji P. Henson, Octavia Spencer şi Janelle Monáe şi sper să le văd în mai multe filme (bune) în viitor. Actori cunoscuţi cum sunt Kevin Costner şi Kirsten Dunst apar în roluri secundare şi fac o treaba bună. ‘Hidden Figures’ este un film solid şi în unele locuri emoţionant, dar nu se poate desprinde de convenţiile de gen şi stil pe care se pare că autorii înşişi şi le-au impus.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5442430/

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5442430/

 

Dacă în ‘Hidden Figures’ totul merge până la urmă bine şi se termină cu bine, nu la fel stau lucrurile în drama spaţială ‘Life’ (în România titlul sub care este difuzat filmul este ‘Semne de viaţă’). Va amintiţi faimoasa lege a lui Murphy? „Orice lucru care poate merge prost, va merge prost.“ Aplicarea ei cinematografică în genul filmelor ‘horror’ spaţiale pare a fi filmul regizoruluiorului Daniel Espinosa. Ce se întâmplă dacă cele mai rele presupuneri şi cele mai profunde temeri legate de contactul lung căutat şi aşteptat cu viaţa extraterestră vor deveni realitate? Această pare a fi premiza filmului, subliniată de o execuţie care face reverenţe unor predecesori renumiţi ca ’2001: A Space Odyssey’ a lui Stanley Kubrick şi ‘Alien’ a lui Ridley Scott, dar o face cu o altă dozare a componentelor, adăugând câteva ingrediente proprii care fac filmul interesant şi palpitant.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5442430/mediaviewer/rm3097821440

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5442430/mediaviewer/rm3097821440

 

Regulile de ficţiune fantastică sunt bine respectate aici. Acţiunea începe în atmosfera familiară şi confortabilă a unei staţii în spaţiu la întoarcerea din Marte. Expediţia a fost un succes, în bagaj se află şi prima dovadă a vieţii extraterestre. Ştirile sunt primite cu entuziasm pe Pământ. Times Square se umple cu spectatorii entuziaşti ai transmisiilor în direct de pe staţia spaţială internaţională. Reportajele amestecă ştiinţa cu trivia despre introducerea şi eliminarea de alimente din corpul uman, în condiţii de imponderabilitate, iar copiii de şcoală sunt cei care dau un nume familiar („Kevin“) noii formă de viaţă adusă de pe Marte. Se întâmplă însă că această celulă vie foarte inteligentă are puterea de a se transforma în câteva minute de timp pe ecran într-o maşină de ucis, care va începe prin a devora unul după altul pe membrii echipajului a căror misiune de a asigura o protecţie a Pământului şi a vieţii de pe planetă este în pericol. Dintr-o dată consecinţele par mult mai grave.

Pentru un film serios de science-fiction scenariulul are găuri uriaşe şi abundă în gafe ştiinţifice, dar acest lucru devine secundar din cauza dezvoltării bune a personajelor. Destul de neobişnuit în filmele genului, vom ajunge să-i cunoaştem pe cei şase astronauţi, iar atunci când încep să moară decese eroice dar oribile, deja ne pasă de ei. Jocul excelent al actorilor contribuie la reuşita filmului, cu Jake Gyllenhaal excelând în tipologia ‘băiatului-de-care-ne-pasă’ . Decorurile încearcă, de asemenea ceva special, această staţie spaţială are o mulţime de coridoare tubulare care da o senzaţie de labirint claustrofobic, imponderabilitatea este sugerată spectatorilor prin utilizarea poziţiilor în unghi ale aparatului de filmat, şi atmosfera este dominată de o paletă de culori care par negativul sumbru al non-culorilor reci din filmul lui Kubrick. Nu voi spune mai multe despre cum se termină filmul decât că acesta a fost unul dintre cele mai neaşteptate şi tulburătoare finaluri pe care l-am văzut în ultima vreme. Încă un motiv bun să nu pierdeţi acest film, mai ales dacă va plac genurile science-fiction şi de groază.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1219827

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1219827

 

Nu am văzut filmul original, un anime / manga japonez cu acelaşi nume, care stă la baza producţiei ‘Ghost în the Shell’ (‘Fantoma din Carcasă’) şi acest lucru poate fi un avantaj sau un dezavantaj. Am citit unele articole care compară cele două filme, şi care de asemenea, se referă la seria de benzi desenate creată ulterior, precum şi la seria de mare succes „Matrix“, care a preluat aparent multe idei de la ea. Mi se pare că mă pot bucura şi aprecia filmul regizorul Rupert Sanders chiar mai bine fără această comparaţie, deşi poate îmi lipsesc unele dintre nuanţele sau diferitele direcţii din lucrarea originală.

Ceea ce poate s-a schimbat în cele două decenii de când lucrările japoneze originale au fost create este faptul că o mare parte din tehnologia care este descrisă în film a devenit realitate, iar pentru restul, fezabilitatea este un fapt confirmat. Organele artificiale sunt acum tot mai pe larg folosite în înlocuirea ţesuturilor afectate de boli sau accidente. Ştim mai multe despre modul în care funcţionează creierului, modul în care informaţiile circulă între creier şi corp, precum şi modul în care acţiunile mecanice ale corpului uman sau ale protezelor artificiale sunt controlate. Transplanturile de creier nu a fost încă executate pe oameni, dar sunt considerate realizabile, şi la fel, în viitor, implantarea creerului într-un organism complet artificial. Ca şi în film, mulţi dintre oamenii sunt sau vor deveni hibrizi cu un procent mai mare sau şi mai mare de piese de schimb înlocuite.


sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1219827/mediaviewer/rm1181746688

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1219827/mediaviewer/rm1181746688

 

Filmul se ocupă de un viitor în care primul implant cerebral este făcut într-un corp artificial. Acest lucru face din eroina principală (Scarlett Johansson), un fel de super-erou, o armă vie pentru a lupta împotriva teroriştilor. Doar că fosta ei identitate („fantomă“) apare în ‘flash’-uri din ce în ce mai dese şi mai consistente, şi în timp ce ea îşi recapătă treptat identitatea umană, realitatea din jurul ei devine mai puţin conectată la adevăr. Ceea ce urmează este o combinaţie de film de acţiune (sau chiar de acţiune cu super-eroi) şi genul de science-fiction inteligent, care are loc într-o lume în care oamenii coexistă cu hibrizi, sau poate mai bine spus aproape orice om a devenit, de asemenea, un hibrid. Este un film care reuşeşte atât să distreze cât şi să pună întrebări dificile despre evoluţia viitoare a omenirii şi relaţiile cu maşinile gânditoare create de oameni. Ca şi explorarea spaţială, acestea sunt teme pe care le abordăm şi le discutăm des în rubrica CHANGE.WORLD.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

I did not see the original Japanese anime film with the same name which triggered the idea of Ghost in the Shell and this may be an advantage or a disadvantage. I have read some articles that compare the two works, and also refer to the comics series, as well as to ‘Matrix’ which took apparently many ideas from it. It seems to me that I can enjoy and appreciate director ‘ film even better without that comparison, although I may be missing some of the nuances or different directions the original work was taking the theme to.

 

http://www.imdb.com/title/tt1219827/

http://www.imdb.com/title/tt1219827/

 

What may have changed in the two decades since the Japanese original works were created is the fact that much of the technology that is described in the film became reality, and for the rest the feasibility is a confirmed fact. Artificial organs are now more and more replacing organs and tissues damaged by diseases or accidents. We know much more about how brain functions, how information circulates between brain and body, and how mechanical actions of the human body or artificial prosthesis are controlled. Brain transplant was not achieved, but it’s considered feasible, as well as a future implant in a completely artificial body. As in the film, many of the humans are or will become hybrids with a higher and higher percentage of replaced parts.

The film deals with a future in which the first brain implant is made in an artificial body. This makes of the lead heroine () kind of a super-hero, a living weapon to fight terrorists. It’s just that her former identity (her ‘ghost’) comes to haunt her, and while she slowly recovers her human identity the reality around becomes less connected to the truth. What follows is a combination of action (or even super-heroes action) and smart science-fiction genres, which takes place in a world where men coexist with hybrids, or maybe better said almost any man also became a hybrid. It’s a film which succeeds both to entertain as well as to ask difficult questions about the future evolution of mankind and it’s relation with the thinking machines created by men.

 

(video source Movieclips Trailers)

 

Some exceptional work was performed in order to create on screen the possible world of the future described in Ghost in the Shell. The visual concept makes reference to previous art like the one in Metropolis or Blade Runner, but develops those into new directions starting from the images and shapes that define today’s Asian big cities. There are a lot of computerized effects but they all have logic and are backing the story line, and so do the action scenes. The film succeeds to satisfy both action fans as well as viewers who are looking for meaningful science-fiction.  is very good in the lead role, she continues her daring undertaking of roles in science-fiction movies, but each one of the roles is different and this should help her avoid automatic casting in a new stereotype which replaces the older beautiful-fragile girl one in the first years of her career. It’s a pleasure to see huge actors as and also involved in this project.

 

Based on a trilogy of books written by Veronica Roth, Divergent brought to screen by begins as many other similar dystopian films years after the civilization as we know was destroyed by war. One of the surviving pockets is the city of Chicago. In the retro-futuristic ruins that we know from many other films the local community survives by having itself divided into five strict casts, with well defined social roles – agricultural production, justice, social assistance, policing and defense. One has to chose once base on some kind of a hipno-test that detects his abilities and recommends the future path. There is no return. Outfits are thrown out of the system in kind of a homeless world. Those who do not fit into the patterns are feared, and eliminated when identified. They are the Divergents.

 

http://www.imdb.com/title/tt1840309/

http://www.imdb.com/title/tt1840309/

 

The film is the story of one of them – a teenage girl who chooses to train to become part of the more exciting military-policing cast – or maybe two if we add her trainer who has one secret in his pocket – as they fight the system, try to adapt, but do not find their way of integrating, so they revolt. The premises are almost as strict as the social rules of the world that is being described in the film, and it would have taken quite a lot of talent and character building in order to overcome a simplistic approach. Unfortunately this is not the case, and the film hesitates between a future vision which is not original enough and a teenage fighting adversity story which is not complex or interesting enough.

 

(video source Summit Screening Room)

 

Director of The Illusionist fame quite disappoints here. I should say that he disappoints again, as after that 2006 movie he never got back to the level of story and characters building that he reached there. He never succeeds to exceed the cliches of the The Hunger Games genre. No, this is not supposed to be a compliment.  Divergent is too much resembling many other films of its genre, the young and   act well but they are no and the presence of in a well built supporting role is not enough to save this film from a very average grade. Divergent is missing some more divergence.

 

The once very popular Murphy’s Law was stating ‘Anything that can go wrong, will go wrong.’ The practical application of the saying into the space horror genre seems to be director ‘s Life. What if the worst assumptions and the deepest fears related to the long expected contact with alien life become true? This seems to be the premises of the film, coupled with an execution which salutes famous predecessors like ‘s 2001: A Space Odyssey and ‘s Alien, but does it in a different dosage of the components adding a few of its own to be satisfying, interesting and thrilling.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5442430/

source http://www.imdb.com/title/tt5442430/

 

The rules of fantastic fiction are well respected here as all starts in the familiar and thought-comfortable atmosphere of the space expedition returning from Mars and bringing back the first proof of alien life. Times Square fills with enthusiastic viewers of the life broadcast from the international space station where science mixes with trivia about food entering and exiting human body in no gravity conditions, and school kids give a household name (‘Kevin’) to the new form of life. It just happens that this very smart alien cell has the power to turn in a few minutes of screen time into a killing machine that will start devouring the crew whose mission of ensuring protection of Earth and life on the planet is in jeopardy, and gets suddenly much serious consequences.

 

(video source Sony Pictures Entertainment)

 

For a serious science-fiction movie the script has huge holes and abounds in science gaffs, but this becomes secondary because of the good characters development. Quite unusual in the genre, we get to know the six astronauts, and when they start dying heroic but horrible deaths we already know and feel something for them. Good actors performance helps, with excelling in his ‘guy-we-care-about’ routine. The sets also try something different, this space station has a lot of tubular corridors where the lack of gravity is induced to viewers by using camera position effects and the colors palette looks like the (dark) negative of the cool non-colors in Kubrick’s film. I will not say more about the ending then stating that this was one of the most unexpected and unsettling movie ends that I have seen lately. One more good reason not to miss this film, especially if you like science-fiction and horror.