Entries tagged with “German literature”.


Cariera literară a lui Thomas Mann (1875 – 1955) acoperă şi depăşeşte puţin în timp întreaga primă jumătate a secolului 20, poate una dintre cele mai zbuciumate jumătăţi de secol din istoria omenirii. Un exerciţiu mintal simplu ne poate ajuta să comparăm lumea imperiilor europene de la 1900 cu diviziunea în blocuri politice despărţite de Cortina de Fier care avea să existe cu jumătate de secol mai târziu, pentru a putea înţelege că scriitorul laureat cu un Premiu Nobel pentru Literatură dintre acelea pe care puţini l-au contestat la vremea sa sau îl contestă astăzi a fost martor al unor schimbări radicale ale ordinilor politice în lume, incluzând cele două mari conflagraţii globale, a revoluţiilor sociale violente şi a naşterii celor două dictaturi totalitare ucigaşe cu ambiţii de dominaţie la nivelul întregii planete. Lectura uneia dintre cărţile sale din prima perioada a activităţii sale lilterare, ‘Alteţă regală’ scrisă între 1905 şi 1909, apărută acum în splendida colecţie ‘Raftul Denisei’ de la Humanitas fiction, în traducerea ireproşabilă a lui Mihai Isbăşescu, îmi prilejuieşte câteva reflecţii şi asupra evoluţiei stilurilor literare, şi a identificării în textul şi subtextul cărţii a curentelor subterane care aveau să ducă la marile schimbări de după 1914.

Principatul Grimmburg – ţara imaginară în care se petrece acţiunea cărţii – este un micro-univers, simbol din multe puncte de vedere al unei Europe în criză, aşa cum era continentul în deceniile premergătoare Primului Război Mondial. Aparent, un univers idilic:

O ţară frumoasă, liniştită, neagitată. Vârfurile copacilor din pădurile sale foşneau visătoare; ogoarele se întindeau şi se măreau, cultivate cu devotament; meşteşugurile erau nedezvoltate până la punctul de a fi mizere.’ (pag. 33)

 

sursa http://filme-carti.ro/carti/alteta-regala-de-thomas-mann-62254/

sursa http://filme-carti.ro/carti/alteta-regala-de-thomas-mann-62254/

 

Bazele economice ale acestei idile sunt însă complet zdruncinate. Resursele naturale ale ţării sunt ruinate, minele nu mai produc sau au devenit nerentabile, pădurile sunt pe cale de dispariţie. Mann se dovedeşte a fi aici un ecolog timpuriu, eroii săi fiind conştienţi de pericolele despăduririi, ca şi de necesitatea de a păstra resursele principale în proprietatea naţiunii. Clasa conducătoare duce o viaţă care încă mimează regulile protocolului şi ritualurile istorice, dar această se întâmplă pe seama îndatorării financiare a principatului.

… înglodarea în datorii a casei domimatoare era o îndatorire istorică şi naţională, care amintea de vremurile în care toate împrumuturile erau încă probleme particulare ale suveranilor şi când Johann cel Violent amanetase libertatea unor supuşi de vază, pentru a obţine un împrumut. Toate acestea erau de domeniul trecutului. … Străbunii săi lichidaseră temeinic averea familiei, această era acum aproape egală cu zero sau nu valora mult mai mult; se risipise pe construriea castelelor de plăcere cu nume franţuzeşti şi cu colonade de marmură, pe parcuri cu jocuri de ape măiestrit alcătuite, pentru opere pompoase şi pentru tot felul de exhibiţii scăldate în aur. Trebuia să ţină o socoteală strânsă, iar întreţinerea curţii fusese pusă pe picior mai mic, împotriva voinţei marelui duce, ba chiar fără ştirea lui.’ (pag. 39-40)

Două elemente reuşesc să conserve, măcar pentru o vreme, coeziunea sistemului în pofida şubrezelii economice: un contract social între familia princiară şi poporul care o adulează, şi tradiţia folclorică ce include legende şi elemente de magie. Contractul social aminteşte în unele momente relaţia între britanici şi monarhia lor de astăzi, destul de neînţeleasă de mulţi cetăţeni ai democraţiilor republicane. Când principele se îndrăgosteşte de o prinţesă fără sânge nobil atitudinea poporului o prezice parcă pe cea a englezilor faţă de Diana, spre sfârşitul secolului 20. Familia principilor conducători duce o viaţă protocolară, pe care ei înşişi o descriu că ‘lipsită de conţinut pozitiv’. În faţa lor se află ‘poporul’ – acea masă amorfă şi lipsită de personalitate:

… jos, în mica piaţă a primăriei, stătea înghesuit cap lângă cap, poporul – o întindere oblică de feţe intoase în sus, dogorâte, în semiîntuneric, de lumina făcliilor fumegânde. Strigau şi cântau, iar el stătea la fereastră deschisă şi se înclina, se expunea un răstimp entuziasmului şi saluta mulţumind. … Viaţa lui era lipsită de zile obişnuite şi de o realitate adevărată. Se alcătuiau doar din priviri îndreptate cu o extremă încordare către el. Oriunde sosea era zi de sărbătoare şi cinstire; poporul se sărbătorea pe sine însuşi, într-o festivitate; viaţa cenuşie se transfigura şi devenea poezie. Muritorul de foame devenea un om modest, spelunca – o colibă paşnică, ştrengarii murdari ai străzilor se transformau în nişte fetiţe şi băieţi cuminţei îmbrăcaţi în haine de sărbătoare …‘ (pag. 160-161)

Presa este şi ea aservită ordinii existente, prezentând lumii şi principilor o viziune edulcorată despre realitate şi despre ei înşişi:

Şi Klaus Heinrich citea despre influenţa să personală, despre graţia şi măreţia sa, citea că-şi îndeplinise bine misiunea, că luase cu asalt şi câştigase inimile tinerilor şi ale bătrânilor, că înălţase cugetul poporului deasupra cotidianului şi că-i stârnise dragostea şi bucuria.‘ (pag. 168-169)

Putem doar presupune care este doza de naivitate şi care este doză de luciditate ironică a lui Thomas Mann în această construcţie literară. Ignorarea curentelor subterane de dincolo de suprafaţa de poleială scrijelită a relaţiilor între principi şi popor a fost scump plătită în istoria reală, la câţiva ani după publicarea acestei cărţi. Nu au ajutat nici tendinţele liberale ale prinţilor luminaţi, nici elementele de democraţie destul de formală de altfel, cum sunt ‘audienţele libere’ descrise în carte.

Elementele folclorice, a două componentă a acestei relaţii idealizate între popor şi principi, au un aer de basm îmbinat cu magie. Poporul aşteaptă venirea unui principe fără o mâna, pe care o ghicitoare ţigancă îl prezisese cu un secol în urmă, şi care va rezolva problemele ţării. Faptul că prinţul Karl Heinrich se naşte cu un defect congenital crează speranţe că epoca de aur, marcată şi de transformarea trandafirilor din curtea unuia dintre palatele princiare în flori frumos mirositoare (altă legendă cu tente aproape mesianice) nu este departe.

 

sursa https://www.biography.com/people/thomas-mann-9397555

sursa https://www.biography.com/people/thomas-mann-9397555

 

În realitate salvarea ţării sau happy-end-ul în această alegorie cu prinţi şi cerşetori şi viitoare principese de origine mai puţin nobilă depind de două elemente care vor decide şi soarta poveştii de dragoste înfiripate între principele devenit coregent şi Imma – frumoasa, independenta şi năbădioasa fiică a miliardarului Spoelmann venit din America. Prima şi poate cea mai importantă este spargerea barierelor sociale personale dintre cei doi tineri şi câştigarea încrederii pentru sinceritatea sentimentelor principelui crescut în turnul de fildeş al superiorităţii clasei sale nobiliare, necunoscător al realităţilor cu excepţia lecţiilor din tinereţe primite de la profesorul şi tutorele Raoul Uberbein (singurul personaj tragic al cărţii):

Stai drept şi pui întrebări, dar fără să participi; nu te interesează nimic şi nu ţii la nimic. Am văzut adesea: vorbeşti, exprimi o părere, dar ai putea să exprimi tot atât de bine şi alta, căci în realitate n-ai nici o părere şi nici o credinţă şi nu te interesează nimic altceva decât atitudinea ta de prinţ. … Cum ar putea avea cineva încredere în dumneata? Nu, ceea ce inspiri nu e încredere, ci răceală şi jenă; şi, chiar dacă mi-aş da cu silinţa să mă aproprii de dumneata, acest fel de jenă şi de neajutorare m-ar împiedică s-o fac …‘ (pag. 312)

Al doilea element al ecuaţiei funcţionează ca un fel de ‘deus ex machina’, procedeu care poate fi iertat din perspectiva literară (în definitiv avem de-a face cu un fel de basm politic cu prinţi şi fete frumoase) dar care este mai greu de digerat din perspectivă istorică. Thomas Mann dovedeşte, prin intermediul personajelor sale şi al descrierilor din carte, o bună înţelegere a mecanismelor economice şi financiare, şi a cauzelor sociale care au împins în criză statele europene care încercau să perpetueze sistemul monarhic şi principial. Adept al capitalismului financiar cu tendinţe liberale şi chiar şi ecologiste şi simpatizant al monarhiilor iluminate, el încearcă să le combine în această poveste de dragoste cu sfârşit fericit prin relaţia dintre bunul prinţ Karl Heinrich şi viitoarea prinţesă Imma, care rezolvă cel puţin pentru moment şi problemele principatului Grimmburg prin utilizarea dotei nupţiale pentru umplerea găurilor bugetului naţional. Istoria reală a fost – o ştim astăzi – mult mai crudă cu ţările Europei şi convulsiunile sociale au făcut irelevante soluţiile pur capitaliste. Mulţimile şi-au ieşit din tăcere şi au anulat contractele sociale, şi drumul spre o nouă stabilizare economică şi politică avea să treacă prin vărsările de sânge ale războaielor şi revoluţiilor. Romane că acesta, frumos scrise şi propunând soluţii idealizate, au rămas însă ca documente istorice ale stării de spirit dinainte de furtuni şi motive de delectare la lectură.

 

 

Marturisesc ca imi este incomoda relatia cu Gunter Grass. Asemanatoare daca vreti cu relatia cu Germania, cu cultura si cu germanii in general. Pe de-o parte ca cititor nu pot sa nu cad in mrejele scrierii sofisticate, a constructiei minutioase, a referintelor culturale vaste dintr-un spatiu european care ne este comun. Cand il citesc pe Grass in traducere regret ca am abandonat prea devreme lectiile de limba germana si nu-l pot citi in original. Nici pozitiile adoptate de scriitor nu imi sunt straine, ma pot identifica cu o parte dintre ele cum sunt cele legate de dreptatile si nedreptatile sociale, de libertatea de exprimare si de metodele de remediere ale racilelor sociatatii. Pot intelege si aproba privirea critica si mania cu care scriitorul afirmat in anii si deceniile de dupa razboi se raporteaza la trecutul sumbru si contributia dureroasa a Germaniei la suferintele omenirii din prima parte a secolului 20. Nu pot insa uita in niciun moment ca in toti acesti ani in care Grass se prezenta lumii ca obrazul curatit de tare si riduri si drept constiinta reciclata a unei Germanii noi, el ascundea in cotloanele biografiei sale scheletele unei adolescente si prime tinereti petrecute in uniforma neagra si criminala a SS-ului. Nu insasi aderenta influentata si partial scuzabila din cauza atmosferei otravite de minciuni a vremii in care s-a format imi repugna, ci camuflarea si minciuna care pune sub umbra indoielii atitudinile compatriotilor sai trecuti prin procesul de-nazificarii si a celor ce au venit mai tarziu intr-o lume a democratiei si tolerantei care se vrea un model pentru intreaga Europa. Daca pana si Gunter Grass ….

Ca orice carte cu amploare si profunzime, si ‘Ani de ciine’ aparuta la Polirom in 2014 in seria de autor Gunther Grass in traducerea exceptionala si cu note semnate de Mariana Barbulescu este una dintre aceste carti, ea poate fi citita in mai multe nivele si interpretata in straturile sale diferite, pe care le descoperi si redescoperi in permanenta ca cititor la prima lectura si daca revii asupra anumitor pasaje sau a intregii carti. Un briceag aruncat in canalele prin care Vistula se varsa in Marea Baltica in apropierea orasului Danzig (Gdansk) este prezent la inceputul cartii si apoi revine spre sfarsit, marcand simbolic relatia complexa de prietenie-ura dintre cele doua personaje principale. Istoria lor personala se impleteste cu istoria Germaniei pe o perioada de peste patru decenii si personajele insesi se transforma si isi schimba aparent cel putin identitatile. Pentru realistul-fantastic (cu tente macabre) care este Gunther Grass schimbarile de nume sau de fizionomie sunt acceptabile si acceptate, atata timp cat ele camufleaza (in scopul supravieturii) identitatile interioare reale ale personajelor. Eduard Amsel, baietelul gras si alintat care isi ascunde in zadar jumatatea de evreitate devine impresarul Haselhoff (protector al dansatoarei Jenny, ea insasi copil gras devenit balerina si idolul soldatilor germani), apoi Gura-de-Aur profetul renasterii economice a Gemaniei post-belice, un fel de oracol stil Forest Gump pe care vin sa-l consulte toti proprietarii de concerne sau grupuri ziaristice, si in final Brauxel, proprietarul unei mine rentabile dar despre care de mult s-a uitat ce producea. Creativitatea sa se va manifesta diferit in perioade diferite. In copilarie construieste sperietori, isi face din asta chiar un business administrat de prietenul sau Walter Matern. Mai tarziu maestrul impresar va crea decoruri care vor juca un rol determinant in spectacolele dansatoarei Jenny. Apoi apare si se manifesta darul de oracol, pentru ca in final eroul sa devina coordonatorul literar al cartii si un fel de alter-ego al autorului. Mai bine zis jumatate din persoana acestuia cealalta jumatate fiindu-i rezervata prietenului din copilarie Mattern, cel care il protejeaza initial, pentru a se alatura in perioada nazista asupritorilor, mediul german nereusind sa se dezbare de antisemitismul visceral ce pare ca nu poate fi dezradacinat din caracter, de atitudinea de dispret fata de evrei:

‘La doua-trei lovituri, pe langa alte porecle si vorbe de ocara, sa i se zvirle, neintentionat intentionat, cuvintul “Itic!” – aceeasi scena de paruiala se regasea reprodusa intr-o singura sperietoare cu multe brate, in padurea de pe tarm, intre dune, sau chiar pe tarm, linsa de mare.’ (pag. 50)

 

sursa http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixixix-gunter-grass/ani-de-ciine-227327.html

sursa http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixixix-gunter-grass/ani-de-ciine-227327.html

 

Cartea este compusa din trei parti, fiecare dintre ele cu o structura narativa si un stil diferit. Prima parte este povestita intr-o suita de ‘flash-back’-uri scrise de personajele principale multe decenii dupa desfasurarea evenimentelor in ‘ture de dimineata’ – ture in mina subterana care va deveni cadru pentru finalul cartii. Spatiul geografic este cel al zonei Danzig si timpul istoric al perioadei dintre cele doua razboaie mondiale in care ‘zona libera’ are o existenta proprie care reflecta in fapt la scara redusa evolutia spre fascism a intregii Germanii, intr-un timp oarecum alterat. Este prezenta aici si perspectiva istorica, istoria reala a Gemaniei impletita cu legendele si miturile care devin componente ale spiritului national si spatiul geografic cu elemente de fantastic gotic – padurea, fluviul, subteranele presarate cu schelete si bantuite de fantome ale orasului. Apar si personajele principale, colorate si deformate, victime ale istoriei si ale trecutului propriu de care incearca zadarnic sa se dezbare. Apar si sperietorile, faptuite de mainile geniale ale lui Eduard, reflexii ale fantasmelor si exorcizare a fricilor sale. Se infiripa prietenia-ura intre evreu si arian. Apare ca personaj episodic si micul tobosar, legatura cu eroul cartii celei mai cunoscute a lui Gunter Grass, prima din trilogia din care face parte ‘Ani de ciine’. Timpul pare o vreme sa aiba legile sale pana cand se varsa inevitabil in oroarea razboiului.

A doua parte a cartii este constituita dintr-un sir de epistole scrise de un personaj secundar al primei parti pe nume Harry Liebenau verisoarei sale Tulla, autoare a unei alte tradari in urma careia pasnicul profesor Brunies, colectionar de minerale rare, va fi deportat si probabil isi sfarseste viata intr-un lagar. In partea a treia a cartii aceste personaje nu vor mai apare sau juca vreun rol, ca atati germani a caror soarta va fi fost curmata de razboi. Istoria este partial repovestita dintr-un alt punct de vedere si continuata cu anii razboiului, cei in care generatia lui Grass se initiaza in viata in atmosfera ororii. Aflam care sunt unele dintre sursele ideologice ale deraierii culturale din lecturile tatalui lui Amsel, a carui carte de capatai ‘Sex si caracter’ a lui Otto Weininger era o exacerbare a virilitatii negand umanitatea evreilor (‘rasa feminina’):

‘Aceasta opera capitala insemnase foarte mult pentru tatal lui. In douasprezece capitole lungi Weininger incerca sa-i refuze femeii existenta sufletului pentru ca apoi, in al treisprezecelea capitol sub titlul “Evreitatea”, sa speculeze, afirmand ca evreii ar fi o rasa feminina, prin urmare lipsita de suflet; abia cind evreul infringe ceea ce este evreiesc putem spera la o mintuire de evreitate. Tatal lui Eddie Amsel subliniase propozitiile memorabile cu un creion rosu si adesea adaugase pe margine “Foarte adevarat!”‘  (pag. 212)

Desigur, in perspectiva istorica si a cartii aceasta abjurare de la evreitate nu ii ajuta cu nimic copilului evreului convertit, al carui destin cade victima tradarii celui mai bun prieten.

Cainele, sau mai bine zis dinastia de caini sub al carui semn se afla intreaga carte, cainii negri care bintuie istoria Germanie, unul dintre ei numit Prinz devenind cainele favorit al lui Hitler sunt prezenti permanent strabatand intreaga carte cu diferitele sale structuri narative.

‘ … asta era el: un ciine ciobanesc, alungit, negru, cu urechi drepte si coada lunga…fiecare fir de par, drept, lipit de trup, aspru si negru. Negru si puful de dedesupt. Nu era o culoare de lup, inchisa, pe fond cenusiu sau galben. Nicidecum – peste tot, pina la urechile drepte, putin inclinate in fata, pe pieptul adincit cu virtej, de-a lungul coapselor imbracate moderat in blana, parul lui lucea negru, negru-umbrela, negru-popa, negru-vaduva, negru-SS, negru-tabla-scolara, negru-falanga, negru-mierla, negru-Othello, negru-Ruhr, negru-viorea, negru-tomata, negru-lamiie, negru-faina, negru-lapte, negru-zapada.’  (pag. 163)

Imaginatia macabra a scriitorului se dezvaluie in finalul celei a doua parti a cartii in care Prinz cainele dezerteaza din bunkerul lui Hitler declansand operatii militare de cautare din partea resturilor de armata germana ramase inca in viata in lupta finala pentru Berlin. Il vom gasi in partea a treia a cartii alaturi de Walter Matern, insotindu-l in peregrinarile si cruciadele antifasciste ale Germaniei post-belice.

‘A fost odata un ciine.

care a apartinut Fuhrer-ului si cancelarului Reich-ului si era ciinele preferat al acestuia. Intr-o zi ciinele acesta a fugit de la Fuhrer. Oare de ce?’ (pag. 407)

Universul in care au copilarit eroii cartii si generatia scriitorului se prabuseste in ruine:

‘A fost odata un oras

care, pe langa suburbiile Ohra, Schidlitz, Oliva, Emaus, Praust, Sankt Albrecht, Schellmuhl si mahalaua portuara Neufahrwasser, avea un cartier marginas, Langfuhr pe numele lui. Langfuhr era attit de mare si atit de mic, incit tot ce se petrecea sau s-ar putea petrece in lumea asta s-ar fi putut petrece si in Langfuhr.’ (pag. 361-362)

Randurile urmatoare par a-l exprima pe scriitor (greu de citit si de interpretat sinceritatea in lumina a ceea ce stim astazi, la peste 50 de ani de la aparitia cartii):

‘Un tinar de saisprezece ani, ros de indoieli si care se tinea mereu mai departe. Un multe-stiutor care citea la gramada carti de istorie si filosofie si care isi ingrijea parul saten frumos ondulat. Un curios ai carui ochi cenusii, dar nu reci cenusii, oglindeau totul si care gasea ca trupul lui neted, dar nu lipsit de vlaga, era cam firav si poros. Un Harry mereu prudent, care nu credea in Dumnezeu ci in Nimic …’ (pag. 362-363)

 

Si spre final despre intreaga lume a Germaniei in ruina:

‘In urma ramin: munti de oase si gropi comune, fise si dosare, suporturi de drapele, carnete de partid, scrisori de dragoste, case proprii, banci de biserica si piane greu de transportat.

Nu sunt platite: impozite scadente, rate la banci pentru locuinte, restante la chirie, facuri, datorii si vinovatia.

Toti vor sa-si inceapa iarasi viata, economiile, scrisul scrisorilor, pe banci de biserica, in fata pianelor, in dosare si case personale.

Toti vor sa uite muntii de oase, gropile comune, suporturile de steaguri si carnetele de partid, datoriile si vina.’ (pag. 412)

 

sursa https://danassays.wordpress.com/encyclopedia-of-the-essay/grass-gunter/

sursa https://danassays.wordpress.com/encyclopedia-of-the-essay/grass-gunter/

 

Partea a treia a cartii difera complet ca stil – poate si o referinta la schimbarea de limbaj a Germaniei de dupa razboi. Walter Matern devine personajul principal. Il cunoastem din primele doua sectiuni ale cartii ca pe un personaj complex, capabil de mari iubiri dar si de abjecte tradari. Cu cainele Prinz sau poate Pluto (caci numele si l-a schimbat cum si-au schimbat identitatea multi germani deveniti peste noapte democrati din nazisti) insotitor fidel, Matern devine un demascator neinfricat al trecutului nazist si al exponentilor acestuia.  Oglinda sa, in definitiv cealalta jumatate a identitatii germane, evreul convertit Amsel/Haselhoff/Brauxel se va lasa cu greu, treptat si partial doar dezvaluit. Intre timp el contribuie cu fantastico-grotesti capacitati de oraclu economic la miracolul renasterii Germaniei. Trecutul insa bantuie. O inventie, ochelarii minune prin care copiii pot vedea trecutul adevarat al parintilor este tratata ca o adevarata maladie sociala:

‘… ochelarii minune le arata tinerilor purtatori de ochelari trecutul parintilor, in imagini variabile si, de asemenea – destul de des, desi necesitind oarece rabdare -, in succesiune cronologica. Episoade care dintr-un motiv sau altul, au fost trecute sub tacere fata de copii devin papabil de clare. … in cele doua cercuri ale ochelarilor cunoasterii de tata se reiau acte de violenta comise tolerate provocate in urma cu unsprezece doisprezece treisprezece ani: omor adesea insutit. Complicitate la. Fumat de tigari si privit in vreme ce. Ucigasi confirmati decorati aclamati. Motive de omor devin laimotive. Cu niste ucigasi la aceeasi masa, in aceiasi barca, in acelasi pat si club. Toasturi, ordine de actiune. Consemnari in dosare. Suflat pe stampila. Uneori sunt numai semnaturi si cosuri de hirtii.’ (pag. 538)

Germania postbelica nu este insa o societate care sa isi asume in mod sincer responsabilitatea.

‘Comportamentul asta devine din ce in ce mai mult regula principala de viata a tuturor celor implicati: sa uite! Pe batiste, prosoape, fete de perna si captuseli de palarie sint brodate tot felul de cugetari: Orice om trebuie sa poata uita. Uitarea este ceva firesc. Memoria ar trebui sa fie ocupata de amintiri placute si nu de hidosenii chinuitoare. E greu sa-ti amintesti in chip pozitiv. De aceea fiecare trebuie sa aiba ceva in care sa poata crede: de exemplu in Dumnezeu. si, daca nu in El, atunci sa creada in frumusete, in prgres, in bunatatea din om sau in alta idee oarecare. “Noi, aici in Vest, noi credem intotdeauna si cu tarie in libertate”.’ (pag. 542)

Finalul nu dezvolta sau explica pana la capat destinul personajelor. Destinele personale nu au poate prea multa importanta. Dimensiunea mitica a fost inlocuita de pamflet, fantasticul de grotesc. In subteranele minei care nu mai produce de mult minereuri sunt inmagazinate sperietorile. Vor iesi ele candva din nou la suprafata?

Daca pana si Gunter Grass ….

 

 

 

 

 

‘… ii vad inhamati impreuna, pe viata, la carul totdeauna incarcat peste masura cu carti. Intorcind pe-o parte si pe alta terfeloage legate in piele de porc, stivuind foliante, luind urma unor mituri, legende, manuscrise pierdute – si asta inca de la Marburg, din vremea studentiei, iar mai apoi si prin alte locuri, oriunde s-ar putea depozita lucruri uitate. Niste romantici in drum spre Biedermeier, prefirind – impatimiti de limba – vorbe, numarind silabe, interogind limba asupra originilor ei, degustind pe cerul gurii mutatii consonantice, dind la iveala ambiguitati ascunse, retrezind la viata cu un sarut cele adormite, scuturind praful de pe venerabile monumente ale limbii, iar mai apoi, tot iscodind cuvinte, ajungind sa poarte de grija fiecarei litere si, mai cu seama cu migala deosebita, vocalelor de la inceput de cuvint.’  (pag. 9-10)

Eroii descrisi in acest pasaj sunt fratii Jacob si Wilhelm Grimm, pe care cei care traim in afara culturii germane ii cunoastem ca autori ai culegerii de basme care ne-a fermecat si inspaimantat copilariile. In lumea germana insa cei doi frati sunt si figuri dominante in formarea si consolidarea limbii germane, fiind autorii primelor volume ale monumentalului ‘Dictionar al limbii germane’, lucrare continuata, completata si sfarsita doar un secol mai tarziu, dar a carui insasi existenta si evolutie a marcat profund cultura si istoria Germaniei aflata in devenire in timpul vietilor lor. Ei sunt si eroii alesi de Gunter Grass ca pretext si structura de rezistenta pentru volumul final (poate) al memoriilor sale, un ciclu nu lipsit el insusi de controverse, la fel ca si autorul. Cartea a aparut in 2013 in colectia Biblioteca POLIROM, in traducerea lui Alexandru Al. Sahighian.

As vrea aici sa ma opresc pentru a mentiona in mod deosebit traducerea si traducatorul. ‘Cuvintele fratilor Grimm’ este o carte scrisa in limba germana despre un dictionar al limbii germane si autorii sai. Structura sa urmareste structura dictionarului, primele capitole au ca eroi primele litere ale alfabetului, cele patru articole corespunzand capitolelor A,B,C,D – cele pe care fratii Grimm le-au vazut aparute in timpul cand au trait. Limba germana devine ea insasi un personaj central al cartii, impreuna cu Jacob si Wilhelm Grimm si cu autorul insusi, cuvintele devin eroii si materia din care este plamaduit fiecare capitol. O asemenea carte pare aproape imposibil de tradus, dar atunci cand aproape imposibilul devine realitate ca in acest caz, rezultatul apartine aproape in egala masura autorului si traducatorului. Alexandru Al. Sahighian a tradus ‘Cuvintele fratilor Grimm’ in asa maniera incat aproape imi vine sa ma intorc pe bancile Universitatii Populare si sa reiau lectiile de limba germana intrerupte de peste trei decenii, o carte care ma face nu numai sa doresc sa cunosc dar sa si iubesc o limba pe care nu am iubit-o niciodata, ba chiar as avea ceva motive istorice si personale sa o detest.

 

sursa http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixixix-gunter-grass/cuvintele-fratilor-grimm-216538.html

sursa http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixixix-gunter-grass/cuvintele-fratilor-grimm-216538.html

 

Obstacolele in calea acestei intreprinderi nu au fost putine. Unul dintre ele, vizibil mai ales in prima parte a cartii este legat de gasirea echivalentelor in limba romana a arhaismelor germane pe care fratii Grimm le-au dezgropat si cercetat, le-au explicat si uneori le-au readus in circuitul limbii germane. In multe cazuri Alexandru Al. Sahighian a facut o cercerare si explorare similara in romana veche, redescoperind multe cuvinte pentru care cititorul contemporan ar avea el insusi nevoie de un dictionar. Cu mana pe inima, cate dintre cuvintele urmatoare va sunt familiare: abagiu, azbuche, biriiecii, basbuzuca besleaga, casub, etc.

In fiecare dintre capitolele dedicate literelor Grass creeaza variatii poetic-muzicale in jurul literei respective din alfabet. Iata de pilda poemul in F:

‘facerea de rau, felonia, fetisuri in loc de Dumnezeu ori problema deseurilor ori a incalzirii globale, fir-ar ele sa fie – fiecare din ele-i ca funia in casa spinzuratului!

Despre falsitate si fraude la politicieni

doar farfaralele de ziaristi fac mare caz – ei, si?

In biserica si in instanta nu se fluiera,

Iar rufele sa spala in familie!

Pilat se tot frasuia fara rost, fiindu-i cam frica sa decida si vrand sa se fofileze, dar fariseii, fierbind de furie, i-au fortat mina, la care el a zis: “Fie si pe-a voastra!” (pag. 223)

Literele limbii germane au si ele personalitatea lor, si descrierea acestei personalitati da caracterul si unitatea tematica a fiecarui capitol al cartii. A este legat de introducere si de legatura cu trecutul, B de comunicare (Brief = scrisoare), rotunjitul C se afla in permanent conflict cu militaristul K dominant in germana, D caruia i-a dedicat o mare parte din viata si activitate mai tanarul Wilhelm incepe cu degetelul lui Tom pentru a ajunge la notiuni fundamentale ca Democratie sau Deutsch (German – limba, popor), etc. Amestecul intre romana (cat se poate echivala) si germana este aproape perfect omogen in traducere, tranzitiile sunt line, cartea este fara indoiala scrisa intr-o romaneasca aleasa, dar pastreaza logica si aderenta la substratul germanic.

Din lectura cartii ramanem cu o imagine bine conturata a personalitatii fratilor Grimm si a locului lor in epoca. ‘Cuvintele fratilor Grimm’ este si o meditatie despre rolul intelectualilor si impactul pe care acestia il pot avea in vremurile in care traiesc si in posteritate. Concluzia este aproape tezista. Iacob si Wilhelm Grimm nu au fost revolutionari care sa iasa in strada, au fost liberali insa au preferat si proferat moderatia, si in anumite momente ale biografiilor lor au fost mai aproape de linia conservatoare decat de cea revolutionara. Cele doua celebre luari de pozitie publica – refuzul de a schimba sau reafirma juramantul de credinta depus fata de regele Hanovrei, care i-a costat posturile universitare si i-a dus in exil in 1837, si participarea lui Jacob ca membru al Adunari Nationale la Frankfurt in revolutionarul an 1848 – au fost actiuni chibzuite si dictate de aderenta la principii fundamentale. Contributia lor hotaritoare in cristalizarea identitatii nationale germane care are ca rezultat dupa sfarsitul vietilor lor formarea primului stat unitar german a fost in scrisele lor – in colectiile de basme, folclor si mitologie si mai ales in punerea bazelor si publicarea primelor capitole ale dictionarului.

Fermecatoare este si relatia dintre autor si eroii sai. In imaginatia sa Gunter Grass se include precum o faceau vechii maestrii in opera, devine un personaj al cartii, ii spioneaza pe cei doi frati in bibliotecile si camerele de studiu, le asculta convorbirile, ii urmareste in plimbarile lor in Tiergarten in Berlin. Gradina din centrul Berlinului devine in a doua parte a vietii celor doi scriitori si a doua parte a cartii un spatiu pe care il cunoastem din ce in ce mai bine, spatiu de plimbari, explorari si intalniri reale si imaginare. Grass incearca sa intre in vorba cu cei doi, sa le povesteasca despre ce s-a mai intamplat dupa disparitie lor fizica, sa ii intrebe un amanunt sau altul, ba chiar sa le faca vreo observatie impertinenta, dar de cele mai multe ori cei doi – oare dece? – il ignora.

 

sursa http://www.bookandborrow.com/AuthorDetails.asp?autID=1014

sursa http://www.bookandborrow.com/AuthorDetails.asp?autID=1014

 

De aici ajungem la relatia dintre biografia fratilor Grimm si (auto)-briografia lui Grass. Caci ‘Cuvintele fratilor Grimm’ nu este numai o carte biografica despre doi titani ai limbii si culturii germane, si nu numai un fermecator eseu si poema de dragoste fata de limba germana, ci si un volum de memorii, in care Grass foloseste si extinde jocurile lingvistice si amanuntele biografiei lui Jacob si Wilhelm Grimm pentru a se prezenta si explica pe el insusi. Senzatia cu care am ramas din lectura a fost cea de colaj si de inconsistenta. Cand se ocupa de fratii Grimm, Gunter Grass explora. Cand se ocupa de el insusi se auto-explica. Exemplul cel mai bun este pasajul in care aduce vorba despre episodul inrolarii, la 17 ani, in SS. Pornind de la refuzul principial al fratilor Grimm de a depune un al doilea juramant fata de regele Hanovrei, juramant care l-ar fi anulat in ochilor pe primul, depus in fata unui rege mai liberal, Grass aduce in discutie episodul:

‘Imi vine aici in minte incercarea mea de a a-mi aduce aminte in timp ce “descojeam ceapa”: ceea ce ramine si nu poate fi relatat decit sovaitor.

S-a intimplat intr-un luminis de padure iernatic inghetat. Aveam sapteseprezece ani atunci cind, asezati in careu sub un cer de noapte de-o limpezime geroasas, ne-au pus sa juram pe fuhrer, patrie si popor, precum si pe reichsfuhrerul Waffen-SS. Am rostit una dupa alta propozitie: “Jur” Eram cu totii patrunsi, si eu, de solemnitatea clipei. Dupa depunerea juramintului am inceput sa cintam: “Chiar de-ar ajunge toti sperjuri, noi tot loiali vom fi… ”

N-a mai fost cazul. Sfirsitul razboiului m-a eliberat de obedienta oarba ce-o jurasem, fara sa devin totusi pe data vazator si sa pricep ce crime enorme poate tainui un juramint rostit intr-o nopate geroasa. N-as mai depune nici un juramint in veci.’  (pag. 76-77)

Acest exercitiu concis si maestru de auto-purificare este un exercitiu ratat. Pentru mine problema lui Gunther Grass nu este juramantul rostit intr-o noapte geroasa de baiatul de 17 ani abia iesit sau poate ne-iesit din adolescenta fata de o forta a raului aproape absolut (Grass sustine ca a fost recrutat fara voia lui in SS). Problema este presupusa amnezie publica care vreme de mai mult de jumatate de secol i-a permis sa ascunda acest detaliu si sa se prezinte in fata publicului german si international ca o constiinta a noii Germanii. Aceasta perspectiva arunca semne de intrebare asupra episoadelor biografice – altfel interesante – relatate de Grass in carte, cum ar fi asocierea cu Willy Brandt si Partidul Social-Democrat, a criticilor politice aduse globalizarii, cenzurii, sau conformismului intelectual, sau a judecatilor din perspectiva istorica despre soarta celor doua Germanii, in care din nou sunt combinate experienta personala cu judecatile unei persoane cu o constiinta nu tocmai ne-intinata:

‘ Lectie cu lectie cuvantul “democratie”, cu regulile lui de comportament, a trebuit sa-mi fie bagat in cap si mie, baiatului de saptesprezece ani pe care razboiul si opiniile dictate il prostisera … Si asa, ca elevi-model ai patronilor invingatori, au trait germanii patruzeci de ani unii impotriva celorlalti. Considerandu-se, de fiecare parte, a fi democratii mai buni.’ (pag. 177)

Elocinta si talentul sunt prezente fara niciun dubiu. Metafora Germaniei postbelice ca o Frumoasa Adormita trezita din somnul  adanc de un secol al experientelor totalitare este splendida. Liantul moral al edificiului este insa indoielnic.

Capitolele finale se ocupa de literele la care Jacob si Wilhelm nu au ajuns niciodata, de evenimentele care avut loc in cei aproape o suta de ani de la plecarea celor doi frati dintre cei vii si de terminarea dictionarului. Sunt timpurile in care editorii si continuatorii (unii controversati ca antisemitul Weigand) ai celor doi frati au preluat stafeta, regimurile politice s-au succedat intr-o goana accelerata, alternand imperii si republici, democratii sovaielnice si dictaturi barbare, pentru a finaliza lucrarea ca pe un rar exemplu de cooperare intre intelectualii si institutiile Germaniilor divizate. Ca orice lucrare de acest fel si ‘Dictionarul limbii germane’ inceput de fratii Grimm se sfarseste cu litera Z, litera care in limba germana se afla si la inceputul substantivului Zeit = Timp. Ultimul capitol al cartii se ocupa si de acest substantiv. Timpul este cel care poate va da perspectiva si care va permite sa-l plasam pe Gunter Grass mai bine decat o putem face noi azi in contextul perioadei in care a trait. Detasarea dintre opera si om este dificila pentru multi in acest moment, si poate este inutil sa o incercam acum. Pana atunci insa cred ca nu trebuie sa ne refuzam placerea intelectuala de a citi cartile unuia dintre scriitorii importanti ai vremii. ‘Cuvintele fratilor Grimm’ face parte cred dintre cartile bune ale scriitorului, fiind in partile sale cele mai bune o lectura pasionanta, un omagiu respectuos al partilor luminoase ale culturii si limbii germane, fara a le ascunde si a eluda tenebrele.

 

 

 

 

Thomas Mann a considerat ‘Iosif si fratii sai’ drept capodopera sa. Criticii vremii si istoricii literari de astazi inclina in marea lor majoritate sa acorde aceasta distinctie unuia dintre cele doua alte romane foarte cunoscute ale sale ‘Muntele vrajit’ sau ‘Casa Budenbrook’. Indiferent de clasamente si categorisiri lectura primului volum din monumentala tetralogie aparuta anul trecut la Polirom (in colectia ‘Top 10+’) in traducerea lui Petru Manoliu mi-a dat senzatia ca ma intalnesc cu una dintre operele majore ale literaturii germane si universale a secolului 20, o carte dintre acelea care isi instruieste, emotioneaza, imbogateste si delecteaza cititorii.

Merita sa examinam si care sunt anii genezei acestei carti pentru a o intelege si pune in context. Primul volum (pe care il recenzez aici) a fost scris intre 1926 si 1930, in anii tulburi, plini de sperante si de contradictii ai Republicii de la Weimar. Al doilea volum  care include episodul tradarii lui Iosif si a vinderii sale in sclavie este scris in 1931 si 1932, anii alunecarii Germaniei in dictatura. Al treilea volum, cel al exilului in Egipt coincide si cu anii (1932-1936) in care Thomas Mann paraseste Germania odata cu ascensiunea lui Hitler la putere. Volumul final este scris in anii razboiului si ai exilului lui Mann in America. Povestind sau mai bine zis reinventand istoria lui Iacob si Iosif, dand viata personajelor si sens pildelor Bibliei Thomas Mann nu se fereste sa scrie o istorie veche a evreilor si a credintei lor, si o face cu demnitate si precizie, in ciuda unor sentimente ambivalente pe care le-a avut intreaga sa viata fata de evrei. Nationalist burghez german, Thomas Mann nu a fost ferit de prejudecati si resentimente fata de influenta evreilor in cultura si viata sociala germana a epocii sale. Ambivalenta este insa o caracteristica personala care insoteste intreaga sa biografie, evidenta daca ar trebui sa ne referim la tendintele sale homosexuale (vizibile in celebra nuvela ‘Moarte la Venetia’) in pofida carora se casatoreste (si sotia sa era evreica convertita!) si devine tatal a sase copii.

 

sursa http://www.amazon.com/fratii-Istoriile-Tanarul-Romanian-Edition/

sursa http://www.amazon.com/fratii-Istoriile-Tanarul-Romanian-Edition/

 

‘Iosif si fratii sai’ are o structura simfonica, cea a unei capodopere a muzicii clasice, compusa din patru parti si un preludiu. Preludiul intitulat ‘Pogorarea in infern’ joaca un rol important si prin introducerea personajelor si prin expunerea temelor principale si a filizofiei care sta la baza interpretarii istorice si mitice a Bibliei pe care ne-o propune scriitorul:

‘Ca Edenul trebuie cautat aici, undeva in partea meridionala a Babiloniei si ca trupul lui Adam a fost plamadit din tarana babiloniana a fost multa vreme teza principala a teologiei. Totusi este vorba inca odata, si aici, de acelasi efect al orizonturilor succesive ce ne este familiar, adica de acel sistem de pozitii inaintate, asezari locale si trimiteri inapoi, pe care am avut de mai multe ori prilejul sa-l studiem; numai ca, de data aceasta, ne aflam in prezenta unui fel supradeosebit de asemenea orizonturi, care ne momesc in sensul literal al cuvantului, atragandu-ne cu farmecul lor dincolo de limitele pamantene; numai ca aici fantana abisala a istoriei umane isi dezvaluie intreaga sa adancime, nemasurabila – mai mult, fara limita, incat nu i se mai potrivesc notiunile de profunzime si de intunecime, ci evoca, dimpotriva, piscurile si lumina: piscul luminos anume de unde a putut sa se intample caderea, a carei istorie este indisolubil legata de amintirea sufletului nostru despre gradina fericirilor.’ (pag. 33)

Detectez cred trei nivele de contructie a acestei sofisticate epopei cu personaje biblice. Primul este cel al scriitorului, filozof al istoriei, si interpretator al povestirilor Bibliei carora le cauta permanent radacinile istorice dar si relatiile cu mitologiile vecine:

‘Istoria este ceea ce s-a intamplat si tot ce se intampla in timp. Dar mai este de asemenea si ceea ce se aseaza, se stratifica, si straturile de sub pamantul pe care-l calcam, si cu cat ajung mai adanc radacinile fiintei noastre in nesfarsita stratificare a ceea ce se afla in afara si dedesuptul granitelor fizice ale eului nostru, dar care totusi il determina si il hranesc, cu cat in ceasurile noastre de mai putina luciditate ne vine sa vorbim de acestea la persoana intai, ca su cum ar apartine carnii noastre, cu atat mai incarcata de sensuri ne este viata si cu atat mai demn este sufletul carnii noastre.’ (pag. 182)

Este vizibila aici legatura dintre logica istorica si metodele intuitive, amestecurile dintre cunoastere si vis, intre suprafata si subteran care vor deveni evidente si explicite in evolutia ulterioara a personajelor. La fel cu eroii Cartii, personajele lui Thomas Mann se afla in permanent dialog cu divinitatile, si acestea includ Dumnezeul unic al religiei monoteiste (aici in faza de dezvoltare care precede iudaismului – cea dinainte de sclavia in Egipt si de Exod) dar si zeitatile popoarelor si civilizatiilor vecine cu care monoteismul se afla in continuu dialog, cateodata in conflict, de cele mai multe ori in simbioza reciproca. Un personaj cu dimensiuni de legenda cum este Rachel (numita Rahila in traducerea lui Petru Manoliu) este ceea ce mai tarziu se va numi o convertita, si pastreaza precaut si relatia cu zeii parintilor si stramosilor sai:

‘Rahila se convertise de dragul lui, pe jumatate, potrivit propriei ei marturisiri, la credinta in Dumnezeul lui, Supremul si Unicul, abjurand cultul divinitatilor bastinase. Dar, cu cealalta jumatate, si in taina inimii sale ea continua sa fie idolatra, spunandu-si macar: ce-i sigur e sigur! In orice caz ea-i sterpeli lui Laban sfetnicii si ghicitorii, ca acestia sa nu-i dea de veste de cararile apucate de fugari, si sa-i ocroteasca impotriva urmaririi, caci, potrivit credintei locale, de asta erau buni, dupa puterile si harurile lor.’ (pag. 362-363)

Spatiul creat de scriitor pe baza inspiratiei biblice va parea familiar iubitorilor de mitologii antice de sorginte mediteraneana. Dumnezeul unic si zeii civilizatiilor din matca Orientului Mijlociu isi impart adoratia si dirijeaza destinul personajelor ca pe o imensa tabla de joc istorica si mitologica, la fel cum zeii Olimpului se distrau cu destinele muritorilor. Personajele primordiale – Adam, Eva, Noe si mai ales Abraham – parintele tuturor popoarelor credincioase in Dumnezeul unic capata si ele dimensiuni mitologice, transcend timpurile si se regasesc in personaje sau in caracterul urmasilor lor. Un fel de semizei ai Bibliei, daca doriti sa-i numiti asa.

 

sursa en.wikipedia.org

sursa en.wikipedia.org

 

Al treilea nivel al cartii este desigur cel al povestirii si aici se face simtit talentul extraordinar al unuia dintre cei mai dotati naratori ai literaturii secolului 20. Iacob care simte chemarea cereasca si este capabil de multe sireticluri si tradari pentru a-si implini menirea si Iosif cu care facem cunostinta in acest prim volum al tetralogiei in perioada sa de formare, dar avand deja un destin marcat de semne mesianice sunt nu numai simboluri ci si personaje complexe, cu trairi omenesti intense, capabile de iubire si ura, de extaz si de tradare. Zeci de pagini descriu si reconstituie o societate tribala iesind din epoca bronzului si evoluand spre un scavagism patriarhal asa cum este descris in primele carti ale Bibliei. Cea mai mare parte a cartii descrie anii de exil al lui Iacob dupa ce dobandise prin siretlic binecuvantarea si mostenirea tatalui sau, servitutea la Laban care ii joaca la randul sau o festa de proportii insurandu-l cu prima sa fiica Leah in locul iubitei Rahila, care avea sa-i fie doar a doua sotie si sa dea cu intarziere nastere fiului iubit Iosif. Personajele biblice capata viata, carnalitate si culoare si versete ale Cartii cateodata obscure, alte ori ignorate sau trecute repede cu vederea la o citire superficiala sunt dezvoltate in capitole distincte, devin baza unei tesaturi de intrigi complexe.

Versiunea romaneasca a lui Petru Manoliu merita o mentiune speciala si ceva discutie. Traducerea tetralogiei care la Polirom a fost impartita in trei volume intinse pe peste 1800 de pagini este o antrepriza ambitioasa care implica o intelegere profunda nu numai a textului si a naratiunii scriitorului german, ci si a contextului religios, a textului biblic si al mitologiilor vechilor civilizatii orientale. Majoritatea solutiilor gasite de traducator au fost cred eu adecvate, si as avea doar doua obiectii legate de transcrierea numelor unora dintre personajele biblice (Rahila de exemplu, probabil in omagiu fata de versiunile mai vechi ale Bibliei romanesti) si fortatul ‘dudaimii’ in referinta la matraguna culeasa de Ruben, fiul cel mare al lui Leah, care este dobandit de Rahila prin inca un viclesug biblic care are darul de a-i aduce mult dorita fertilitate. Cunoscatorii de ebraica vor sti ca ‘dudaimii’ este un pleonasm gramatical, caci ‘dudaim’ este deja un plural. In romana traditionala exista ‘matraguna’ cunoscuta de altfel pentru virtutile sale farmaceutice si ca narcotic – vezi cartea lui Oisteanu ‘Narcotice in cultura romana’ – si nu era necesara inventarea unui nou cuvant.

Pentru iubitorii mitologiei, naratiunilor istorice si ai cartilor bine scrise in general ‘Iosif si fratii sai’ ofera o lectura complexa, interesanta, si captivanta. Primul sau volum deschide ciclul si indeamna la lectura celor care urmeaza. Voi continua si eu cat de cuvant aceasta incursiune fascinanta in lumea Bibliei recreata de Thomas Mann.