Entries tagged with “Emma Watson”.


Îmi amintesc o discuţie la care am asistat, purtată acum vreo două decenii, poate puţin mai mult, în birourile companiei de hi-tech în care lucram. Compania trecea printr-una din acele schimbări de identitate rezultate din procesele de ‘Merge and Acquisitions’ (M&A) foarte uzuale în branşă, în care companii mai mari cumpără companii mai mici pentru tehnologiile acestora, sau pentru clientelă şi acces la noi pieţe de desfacere, sau companii cu profiluri şi expertize care se completează unele pe celalalalte se unesc pentru a forma o companie nouă. Invitasem un expert în ‘identitate corporatistă’ (există o asemenea expertiză!) şi acesta ne explica rolul esenţial al semnelor grafice care ajung să reprezinte companiile şi produsele lor în ochii consumatorilor. Simbolistica corporatistă nu este de altfel o disciplină complet nouă, litera ‘M’ rotunjită a simbolizat pentru consumatori burgerii lui MacDonalds mult înainte ca ‘f’-ul lui Facebook să însemne ‘reţele sociale’. La modă în acea perioadă erau săgeţile (neapărat spre dreapta, de preferinţă în sus, dar niciodată spre stânga sau în jos!) şi Cercul. Chiar am lucrat şi eu o vreme la o companie al cărei simbol era un cerc roşu.

 

  sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4287320/


sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4287320/

 

Cercul este şi simbolul şi numele companiei care apare în filmul “The Circle” (“Cercul”) regizat de James Ponsoldt, inspirat de cartea cu acelaşi nume a lui Dave Eggers, cu Emma Watson în rolul principal şi Tom Hanks într-un rol cheie secundar. Câteva cuvinte despre principalii realizatori ai filmului. Născut în 1978 în Georgia, James Ponsoldt nu este foarte cunoscut. Acesta este al cincilea său film, dar primul pentru marile studiouri şi cu actori foarte cunoscuţi în rolurile principale. Filmele sale precedente aparţineau categoriei ‘indie’ (independente, realizate de studiouri mici), trei dintre ele au fost prezentate la festivalul major al genului care are loc în fiecare an la Sundance în luna ianuarie, şi se ocupau de teme romantice sau de problemele adolescenţilor. Dave Eggers în schimb este un nume destul de cunoscut în literatura şi publicistica americană, articolele şi cărţile sale abordând teme sociale, legate de actualitatea imediată. Cartea “The Circle” din care s-a inspirat filmul (al cărui co-scenarist a fost Eggers) este primul său succes de public. Emma Watson a devenit celebră întruchipând-o pe Hermione în seria ‘Harry Potter’ şi şi-a consolidat recent statutul de vedetă jucând rolul Belle din ultima versiune cinematografică a clasicului “Frumoasa şi Bestia”. Tom Hanks nu are nevoie de nici o prezentare.

 

(sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4287320/mediaviewer/rm2659976448)

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4287320/mediaviewer/rm2659976448

 

“Cercul” din romanul lui Eggers şi filmul lui Ponsoldt este numele unei companii din Silicon Valley, o poveste de succes imaginară dar în care recunoaştem cu uşurinţă profilul, structura şi modul de a opera al unor giganţi ai industriei hi-tech cum ar fi Google, Apple sau Facebook. “Cercul” este însă mai mult decât un nume, este şi un concept pe care se bazează întreg ecosistemul format din produsele companiei. Întreaga lume este conectată la “Cerc”. Utilizatorii au acces nelimitat la informaţie, dar şi informaţia despre utilizatori este fără limită şi accesibilă tuturor. Compania are un succes enorm, peste 80% din întreaga populaţie a Americii şi procente însemnate din populaţia lumii fac parte din “Cerc”. Atât de omniprezentă este compania, încât o propunere de a transformă sistemul de vot american în sistem obligatoriu, bazat pe înrolarea (tot obligatorie) a tuturor cetăţenilor în rândul clienţilor companiei nu pare de loc deplasată. În definitiv “Knowing is Good. Knowing Everything is Better.” – “A cunoaşte este bine. A cunoaşte totul este şi mai bine”. Aşa sună unul dintre sloganurile companiei. Oare?

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4287320/mediaviewer/rm1570374912

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4287320/mediaviewer/rm1570374912

 

Cercul este o formă geometrică perfectă şi perfecţiunea sa îi atrage pe creatorii de simboluri identitare. Dar cercul este şi o formă geometrică închisă, oricât de mare ar fi raza sa. Cercul este o formă geometrică simetrică şi aparent democratică, dar are un centru, şi dacă centrul nu joacă după aceleaşi reguli ca punctele echidistante de pe circumferinţă, atunci democraţia este doar aparentă. Cititorii rubricii CHANGE.WORLD vor recunoaşte în problematica filmului teme familiare. Una dintre ele, cea principala, este echilibrul între avantajele comunicării permanente şi riscurile acesteia pentru siguranţa informaţiei şi protejarea vieţilor private ale utilizatorilor reţelei Internet. Lui Mae Holland, eroina filmului i se întâmplă lucruri aparent minunate după ce reuşeşte să se angajeze la una dintre firmele cele mai prestigioase din Valea Siliconului. Muncă este interesantă, i se oferă asigurare medicală permanentă (adică 24 de ore din 24 şi complet monitorizată) nu numai ei ci şi tatălui său suferind de o boală degenerativă în evoluţie pe care nu îşi putea permite material să o trateze, devine parte nu numai dintr-o companie dar şi dintr-un sistem de relaţii complex care la un moment dat îi salvează viaţă, poate contribui şi simte că poate schimba lumea în bine. Care este însă preţul acestor avantaje şi realizări? Abandonarea completă a oricărei intimităţi, expunerea vieţii personale, a familiei, a prietenilor unei supravegheri permanente. O întâlnire cu amplificare exponenţială între o reţea socială (din nou Facebook pare modelul cel mai apropiat) şi ‘Truman Show’, filmul în care Jim Carey îşi trăieşte viaţa ca un ‘reality show’ vizionat de întreaga planetă.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4287320/mediaviewer/rm338572800

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4287320/mediaviewer/rm338572800

 

Tema secundară dar nu mai puţin acută şi actuală a filmului este cea a vieţii sub presiune permanentă în mediul corporatist. Poziţii precum cea în care reuşeşte să se angajeze eroina filmului după un interviu neconvenţional şi nemilos care mi s-a părut a fi una dintre cele mai bune scene ale filmului, sunt dintre acele locuri visate de aproape orice locuitor al acestei zone de mare densitate a tehnologiilor avansate din California, şi de aproape orice inginer, programator, expert în domeniile calculatoarelor şi comunicaţiilor din lume. Se cer celui care a ajuns în această poziţie nu numai calităţi profesionale remarcabile, dar şi un tip special de relaţii cu colegii de lucru, cu care se află în echipă dar şi în permenta competiţie. Viaţa celui care lucrează în acest mediu se contopeşte cu viaţa companiei, frontierele între viaţa particulară şi cea profesională sunt şterse, şi ca ore de lucru, şi ca priorităţi. Înţelegerea scopurilor economice şi sociale ale companiei, adeziunea personală şi sprijinirea acestora prin faptă par cu atât mai paradoxale cu cât cei mai mulţi dintre experţii din domeniu nu rămân cu aceeaşi companie mai mult decât câţiva ani. Chiar dacă reuşesc, chiar dacă şi-au creat o carieră plină de realizări profesionale şi avansări, ei vor schimba locul de muncă peste câţiva ani, uneori traversând stradă la unul dintre competitori, sau căutând noi căi de a-şi diversifica palmaresul personal şi a evita să fie consideraţi ‘plafonaţi’. Apropos, această abordare este foarte diferită la companiile americane în comparaţie cu cele japoneze de pildă, unde este cerută o adeziune similară cu scopurile companiei, dar în care este apreciată loialitatea şi stabilitatea, şi în care de multe ori compania în care începe cariera unui expert este şi cea de la care el (mai rar ea, în Japonia) iese la pensie.

“The Circle” s-a bucurat până acum de o primire destul de rece din partea criticii. Am şi eu destul de multe observaţii în legătură cu viziunea regizorală care mi s-a părut prea plată, ratând ocazia de a crea o imagine vizuală expresivă pe măsura ambianţei pe care o descrie, şi despre unele scene şi personaje secundare care caricaturizează prea gros aspecte reale din viaţa corporatistă. În liniile sale principale însă “The Circle” mi-a plăcut. Emma Watson a fost excelentă – ambiţioasă dar vulnerabilă, gata să-şi asume riscuri personale dar nu şi să-şi trădeze idealurile. Tom Hanks schiţează în câteva tuşe imaginea creatorului de industrie după modelul marilor nume din hi-tech, inclusiv complexitatea rolului de leader, de factor de schimbare, dar şi aspectele întunecate legate de scopurile mediilor de afaceri care în cele din urmă trebuie să genereze profit. Filmul evita să ia poziţii clare, spectatorii sunt lăsaţi să îşi formeze propriile lor opinii şi cred că asta este bine, deoarece problemele aduse în discuţie sunt probleme complexe, care nu au toate un singur răspuns ne-echivoc, sau cărora li se caută încă răspunsurile.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

I have a hard time placing this film. On one side it’s so typically hollywoodish – it’s a super-production with Bible-related content that would make it probably to many Christian films festivals. It’s very conventional in its ecological message and the morality tale that it tells is quite conventional, and of course, we know the end of the story, either because we have read the bible, or because we have seen enough films from Hollywood or for both reasons. On the other side it’s a film by Darren Aronofsky, so there is a dose of madness in its characters. The special effects are 100% created for the movie (no real life animal image was used). There are pieces of cinema quality which eventually help this film not to completely drown in the big waters.

 

source http://www.imdb.com/title/tt1959490/

source http://www.imdb.com/title/tt1959490/

 

So it’s the story of the apocalyptic flood with several twists. Some of them are that Noah (who is five centuries old in the Bible story) is a father of a not so happy family and is a vegetarian. The other is that the Giants take an active part in the story and they resemble The Transformers. Then we have the moral dilemma and the lead character who is put to test by God in a way that rather resembles the story of Abraham rather than the one of Noah. The mix between fanaticism and madness is not completely lost for anybody who read the Old Testament, many of its heroes are put to test by their God in a way that cannot be judged by modern reality tests, and their responses are in many cases appropriate. is an excellent fit for the role, at least for its non-Gladiator parts.

 

(video source Movieclips Trailers)

 

With a moralistic story that is impossible to tell in credible terms and with an overdose of ecological and pacifistic messages, the film could have easily slid into complete ridicule. What saves it are elements of professionalism in the story telling, solid (but not stellar acting) from stars like Crow,  (back in a film of Aronofsky after the unforgettable Requiem for a Dream), , (fun wig), and the computer-generated special effects which succeed to create a level of thrill to a story that was so many times already painted if not filmed. But did we really need a for all these?

Films about film making, about famous actors and directors were very much en vogue a few years ago, and “My Week with Marilyn” belongs to this wave. About that time two (good) movies about the master of suspense were made, one came from Hollywood – Hitchcock -, the other from the BBC – The Girl. ‘My Week with Marilyn’ combines The Forces,being a coproduction of Hollywood (Weinstein) and BBC, about another Anglo-American film making experience. This time it’s not about a great English director getting to the peak of fame on the shores of the Pacific, but about the ultimate American star and sex symbol, Marylin Monroe landing in 1957 the UK to make ‘The Prince and the Showgirl’.  That was from a certain point of view a stellar encounter of the third degree, between the comet of Hollywood and the star of the English stage and screen Laurence Olivier. On the sides it was also the story of the encounter of a young ‘third’ (number is important) studios assistant with the woman of any man’s dream in the epoch. Colin Clark was the name of the character, he wrote a book of memories about the experience, and the film extends the subject to a romantic story – carrying into the film the ups and downs of adaptations of memoirs or ‘true stories’.

 

source http://www.imdb.com/title/tt1655420/

source http://www.imdb.com/title/tt1655420/

 

The question one asks himself when seeing this film is ‘was Marilyn Monroe really the awful actress that is described here?’ I probably need to watch the 1957 film (it is available for free on the Internet) to have an answer. The closing text run on screen before credits tells us that the next film of Marilyn was to be ‘Some Like It Hot’ – the most famous film she ever made. Maybe the problem was her uprooting from Hollywood to the British Pinewood studios? ‘My Week with Marilyn’ does not explore this track. Was she also the terribly insecure and unhappy human being that is described here, too beautiful to be ever loved for anything but her physical appearance? This seems more plausible, especially because we know the end of her life. Did she really get comfort and moral support in the relation with a young and anonymous assistant, one of the tens of figures in the shadows in any film production, as the script claims? Were there ever buddies of a love story in this relation? Probably only in the mind of the memoirs writer, but who really cares? The character played by Eddie Redmayne is so unconvincing that I was wondering if his lack of charisma was the result of masterful acting or directing or of lack of talent and … well .. charisma.

 

(video source BTSmovies)

 

With quite a thin story, and with a BBC style of directing that avoids too thick an intervention in the story telling, much of the film relies on acting and actors. Talking about acting let me start with the supporting roles. The list is really impressive, having on-screen Judy Dench or Emma Watson is a pleasure, although for each of them I have wished the roles were more consistent. If anybody was concerned that Kenneth Branagh will approach the role of Olivier with too much deference to make it real, he can rest quite – Branach constructs a real life Olivier, infuriated by the lack of talent and professional ethics of the American star, but also a middle aged man fascinated by the beauty and by the romance of the superb blonde with the camera. In the lead role Michelle Williams creates a Marilyn that risks to replace the real Monroe in the minds of those who see this film. Her Academy Awards nomination was highly deserved.

It’s one of those films made with love for cinema, one of the cases when superb acting overcomes the lack of consistency of the story that is being brought to screen.

I am no big fan of Harry Potter. J.K. Rowling’s novels are a combination of two literary genres that I am not fond off – the teenager adventures which I somehow left behind after reading Jules Verne when I was a teenager myself and the magic adventures stories which never really charmed me. Blame my scientific formation.

 

source http://www.imdb.com/title/tt0926084/

 

Not having read any of the books I had to watch the films to get an idea what Harry Potter is about, and here again I did not fall in love.  I liked the characters at many moments but I was not fascinated by them. The permanent gallery of good and bad witches with professorial robes fighting each other until and sometimes beyond death ended by confusing me and I stopped watching them carefully from a point on.  If there is something that I really liked those were the computerized characters that seem to be benevolent, yet very ugly and very funny at the same time. Do not ask me their names.

 

source http://www.imdb.com/title/tt1201607/

 

And now the end came. In two series spread over two years. I have seen them both in one evening, five hours of magic cinema thanks to the Jewish holidays. Again I could not help but admiring the impeccable camera work, the endless imaginary of the settings with a cool look, cool as they look very good and cool as in frozen as most of the action happens in winter. I also sensed the much darker treatment of the characters, after all round-spectacled kids grow up into round-spectacled teenagers and young men with a different problems, and of course little cued girls grow up into cued young women, and the process can be painful, as we know from our own experiences, or some of us even as parents. The good performances of Daniel Radcliffe, Rupert Grint and Emma Watson made me by the end care about this gang.

 

(video source clevverTV)

 

I less cared about the apocalyptic battles in the last film, and not even Ralph Fiennes’ performance and the super bad guy could convince me that the end can be anything else but the sympathetic heroes wining the war and living happily together in one combination or another. The tendency of the big series from the TV ‘Lost’ to ‘The Lord of the Rings’ and now Harry Potter to fight the end of world again each time becomes a little obsessional. The spectacular effects may be the ones attracting the audiences in the cinema theaters, they are not what the viewers remain with a day, a month, a year or a decade after they saw the film. It’s the round spectacles and the first exchange of looks between a boy and a girl (be they magician apprentices) that will survive better.