Entries tagged with “Dinu C. Giurescu”.


Istoricul Dinu C. Giurescu isi continua cercetarea istorica a celeilalte epoci de ‘tranzitie’ din istoria Romaniei, cea de dupa cel de-al doilea razboi mondial, inceputa cu volumele ‘Uzurpatorii. Romania, 6 martie 1945 – 7 ianuarie 1946′ si ‘Falsificatorii. Alegerile din 1946′ (despre acesta am scris si aici) cu al treilea si ultimul numit ‘Lichidatorii. Romania in 1947′, aparut intr-o a doua editie revizuita la Editura Enciclopedica, in anul 2012. Pentru cei care au citit cartile precedente, acest volum final pare o continuare fireasca si tragica a descrierii procesului istoric inceput la Teheran si Ialta, continuat prin actul de la 23 august si ocupatia sovietica, desavarsit acum prin preluarea treptata completa a puterii de catre comunisti si ‘tovarasii de drum’ si distrugerea sau reducerea la caricatura a tuturor institutiilor democratice ale statului. Totul sub patronaj sovietic si cu indiferenta sau complicitatea prin neputinta si nevointa a aliatilor occidentali:

‘… hotariri cu formulari generale say ambigue care au fost interpretate diferit, diametral opus, de fiecare din cei Trei Mari. Cum in Romania avea preeminenta deplina Uniunea Sovietica, au prevalat de fiecare data – in politica interna – punctul de vedere si interpretarile Moscovei.’ (pag. 5)

Organizata in 21 de capitole cartea se bazeaza in mare parte (si acesta este si elementul principal de noutate si originalitate) pe documente care nu au fost accesibile vreme de peste jumatate se secol, aflate in arhivele occidentale, in special ale ministerelor de externe ale Statelor Unite si Angliei ale caror trimisi diplomatici monitorizau situatia si transmiteau informatiile acasa, primind in schimb instructiuni ambigue de inactivitate sau sustinere formala si declarativa a fortelor care se opuneau puterii preluate de comunisti prin forta (in 1945, guvernul Groza) si frauda (alegerile din noiembrie 1946). Primul capitol prezinta acest context, urmat de capitolul dedicat semnarii Tratatului de pace de la Paris, care reprezinta in fapt recunoasterea juridica a preluarii puterii de catre comunisti si aliatii lor si a legitimitatii guvernarii comuniste. Capitolul al treilea descrie inceperea reresiunii politice pe scara larga, arestarile abuzive, conditiile inumane de ancheta si detentie la care erau supusi cei care se opuneau comunistilor dar si aliatii lor politici de pana ieri care nu se incadrau strict in linia politica noua. Lipsa de raspuns si de eficienta a protestelor este in perspectiva istorica doar inca un caz in care Occidentul a inchis ochii si nu a vrut sau nu a putut sa sustina propriile principii legate de drepturile elementare ale omului in tari totalitare.

Capitolele IV si V descriu transformarile economice. Incepe sa fie pusa in practica doctrina economica comunista a industriei si comertului centralizate, planificate si etatizate si a agriculturii de tip colhoznic. Romania de dupa razboi producea doar o fractiune din ceea ce atinsese in anul de varf 1938 si aveau sa treaca inca multi ani pana la atingerea nivelelor interbelice. Si totusi inca functiona industria bazata pe proprietatea privata si economia de piata:

‘Parcurgind asemenea liste, ai imaginea unei economii care functioneaza in 1947, pe baza proprietatii particulare. Daca n-ar fi intervenit aplicarea modelului sovietic (incepind cu 1948/49), asemenea producatori ar fi asigurat dezvoltarea unei economii de piata functionale, ca in centrul si vestul Europei.’ (Pag. 38)

Nu avea sa se intample. Stabilizarea monetara si nationalizarea din iunie 1948 aveau sa distruga sistemul financiar si industria bazata pe libera initiativa.

 

sursa http://iuppy.ro/lichidatorii-romania-in-1947

sursa http://iuppy.ro/lichidatorii-romania-in-1947

 

Urmatoarele trei capitole urmaresc evolutia partidelor politice democratice din Romania in 1947. Sistemul politic era inca in teorie pluri-partinic, dar deja se crease o diferentiere clara intre micile partide satelit ale Partidului Comunist care aveau sa fie curand absorbite de acesta (inclusiv ramura de stanga a Partidului Social-Democrat) si partidele democrate ai caror conducatori si militanti sunt treptat arestati, judecati si condamnati la ani grei din inchisoare (unde multi dintre ei aveau sa moara in conditii inumane) si a caror activitate este treptat interzisa. Practic, in noiembrie 1947, la un an dupa alegeri, in Romania nu mai exista opozitie politica legala. Actiunile si luarile de pozitie ale unor politicieni cum au fost Iuliu Maniu si Gheorghe Tatarescu par astazi acte de curaj si de onoare, dar eficienta lor in acele momente a fost nesemnificativa.

Extrem de documentat (poate chiar excesiv in tabele si cifre) este capitolul X dedicat agriculturii. 1947 este primul an de productie normala de cereale si legume dupa doi ani de seceta cumplita, dar este si anul in care piata libera a producatorilor agricoli este reglementata de cote obligatorii si preturi sub nivelul pretului de productie. In plus aceste reglementari discrimineaza patura taranilor mai instariti (adica mai harnici si mai buni gospodari) pregatind terenul pentru reprimarea politica a ‘chiaburilor’ care avea sa aiba loc in anii urmatori si pentru colectivizarea fortata careia ii vor trebui 15 ani pentru a fi generalizata.

Amplul capitol XI se ocupa de cursa intinsa conducatorilor Partidului National Taranesc la Tamadau urmata de arestarea acestora, procesul public si condamnarea lor. Dupa informatiile furnizate de Dinu C. Giurescu in aceasta carte si in volumul precedent PNT castigase la urne alegerile din 1946 fiind in realitate cel mai popular partid politic din Romania. Frauda care a intors rezultatele alegerilor a fost completata de o inscenare juridica dintre cele mai penibile din istoria sistemului juridic romanesc, de condamnarea la inchisoare (si de fapt la moarte in inchisoare) a conducatorilor PNT si trecerea acestuia in ilegalitate pana dupa decembrie 1989. Relatarile istoricului incep de aici sa fie combinate si amestecate cu amintiri personale ale studentului Dinu C. Giurescu care avea 20 de ani in 1947. Personal mi se pare problematica aceasta licenta stilistica – nu ca nu ar fi interesante amintirile si notele cu tenta personala, dar cred ca locul lor este in alta carte, sau in cel mai bun caz, aici dar in note de subsol.

Dupa ce se ocupa in capitolul XII cu stabilizarea monetara, autorul analizeaza in capitolele urmatoare soarta partidelor care au ales sa se alieze cu comunistii si sa sustina guvernul lui Groza si rezultatele alegerilor din 1946. Nici ramura Tatarescu a Partidului National Liberal si nici ramura colaborationista a Partidului Social Democrat nu aveau sa supravietuiasca decat cel mult formal, prima ramanand fara baza politica in urma stabilizarii si nationalizarii, cea din urma fiind inghitita complet in Partidul Muncitoresc prin ‘fuziunea’ din anul 1948. Tatarescu avea sa fie arestat in 1950 si sa-si sfarseasca si el viata in inchisoare.

 

sursa http://www.cotidianul.ro/manifestul-catre-romani-al-prof-acad-dinu-c-giurescu-199352/

sursa http://www.cotidianul.ro/manifestul-catre-romani-al-prof-acad-dinu-c-giurescu-199352/

 

‘La peste sase decenii ramane, posibil, intrebarea: au stiut factorii de raspundere de la Washington si Londra ca nu pot face altceva decat sa trimita note de protest si ca Moscova isi va aplica in continuare politica in Romania si in sud-estul Europei? Au stiut, si in orice caz si-au dat seama. “Sunt sigur – scrie premierul Winston Churchill Presedintelui Roosevelt … ca vei fi tot atat de ingrijorat ca si mine, de recentele evenimente din Romania. Rusii au reusit, prin forta si inselaciune, sa instaureze carmuirea unei minoritati comunist.’ (pag. 141)

Noile reglementari economice sunt insotite de epurarile aparatului de stat, justitiei si armatei si instaurarea in posturile de raspundere a unor functionari incompententi dar credinciosi regimului. Capitolele XVI – XIX se ocupa de aceste schimbari care curmat evolutia fireasca a institutiilor statului si au instaurat aservirea ideologica ca criteriu principal al capatarii de functii si promovarii in munca. Schimbari dintre cele mai dureroase si cu implicatii adanci in educatia a zeci de generatii se petrec in viata universitara unde sunt epurati prin concedieri si pensionari majoritatea profesorilor de valoare. Dinu C. Giurescu, student in acea perioada este martorul direct al acestor schimbari.

In viata de zi cu zi continua lipsurile si penuria, si sunt introduse ratiile alimentare si cartelele. Aici poate ca Romania nu a fost diferita de alte tari din Europa distrusa de razboi, doar ca rationalizarea si invinuirea ‘speculantilor’ (pe post de ‘tapi ispasitori’) pentru carentele economice si de aprovizionare avea sa se intoarca in deceniul final al regimului comunist, pe cand Europa de Vest trecuse la abundanta economiei de piata, si chiar si celelalte state comuniste uitasera de lipsurile alimentare. Pentru cei care au trait anii 80 in Romania asemanarile in metode si vocabular sunt frapante.

Ultimele doua capitole se ocupa de ultimele luni ale regalitatii romane, marcate de calatoria regelui Mihai in Anglia cu ocazia casatoriei printesei Elisabeta (viitoarea regina) si de lovitura de stat prin care regimul comunist i-a impus lui Mihai abdicarea si a declarat statul Republica Populara. Sunt aduse la lumina documente interesante despre contactele regelui si incercarile disperate si de ultima ora ale acestuia de a salva ceva din caracterul democratic al statului, precum si despre evenimentele din jurul abdicarii. Pozitia regelui, influenta pe care acesta a avut-o si rolul pe care l-a jucat in acei ani tragici sunt inca disputate si deschise studiilor istoricilor din viitor. Nu cred ca in legatura cu aceasta personalitate a istoriei romanesti s-a scris ultimul cuvant.

Daca ar fi sa cautam un titlu pentru aceasta trilogie istorica a anilor tranzitiei de la ceea ce a fost Romania inainte de 1938 si ceea ce a devenit pentru jumatatea de secol de dupa 1948 un titlu posibil ar fi ‘Trilogia tragica’. Cele trei carti ale lui Dinu C. Giurescu nu reusesc sa constituie lucrarea definitiva care sa lumineze si sa explice toate evenimentele esentiale ale perioadei. Pentru un amator de carti de istorie cum sunt eu, de exemplu, lipsesc portretele principalilor actori – ai conducatorilor comunisti care au fost Uzurpatorii si Lichidatorii. Lipsesc si ilustratiile, poate ca in editiile viitoare acestea vor putea fi adaugate. Dar si asa, am citit cu mare interes ‘Lichidatorii’ si intregul ciclu de carti dedicate anilor fatidici 1945, 1946, 1947 – l-am citit ca pe un roman sumbru cu un final tragic cunoscut de la inceput.

 

 

Au fost multi care la 23 august 1944 au sperat in reintoarcerea Romaniei in fagasul firesc al democratiei si in spatiul geopolitic european. Trecusera cinci ani si jumatate de la instaurarea dictaturii regale care fusese urmata de statul national-legionar si de dictatura antonesciana. Frontierele Romaniei Mari fusesera ciuntite in cele patru puncte cardinale si Romania trecuse printr-un razboi greu ca aliata a fortelor Axei, razboi pe cale sa fie pierdut. Cetatenii romani de origini evreiasca si rroma isi pierdusera drepturile cetatenesti, fusesera discriminati, deportati si unii isi pierdusera viata in episodul romanesc al Holocaustului. Sperantele au fost mari, dar de scurta durata. Capitalismul si democratia romaneasca inainte de razboi nu fusesera perfecte, dar Romaniei nu ii era scris nici macar sa se intoarca la ele. In trei ani de tranzitie brutala si cu ajutorul si sub indrumarea ocupantilor sovietici, Romania avea sa sa se adanceasca intr-o noua perioada de dictatura – comunista de asta data – din care tara nu avea sa iasa decat dupa decembrie 1989.

Perioada aceasta are sansa de a avea un istoric de importanta academicianului Dinu C. Giurescu, descendentul unei ilustre familii de istorici, care a scris trei carti despre fiecare dintre cei trei ani ai fatidicei tranzitii:

  • Uzurpatorii. Romania, 6 martie 1945 – 7 ianuarie 1946
  • Falsificatorii. Alegerile din 1946
  • Lichidatorii. Romania in 1947

Aceasta recenzie este dedicata celui de-al doilea volum, re-editat si publicat in 2015 de Editura Enciclopedica. Cele 26 de capitole ale cartii parcurg anul de mijloc al ‘tranzitiei’ si se ocupa de evenimentul central al anului si al perioadei care a pecetluit trecerea Romaniei de la o democratie parlamentara multi-partinica la o ‘democratie populara’ in care alegerile erau o fatada formala pecetluind hotaririle dictatoriale ale partidului unic – ‘alegerile’ din noiembrie 1946, desfasurate intr-o atmosfera de teroare politica si al caror rezultate au fost falsificate la o scara neintalnita pana atunci in istoria Romaniei. Cele 26 de capitole ale cartii prezinta in ordine cronologica contextul politic intern si extern, pregatirile, desfasurarea, rezultatele reale si cele falsificate si consecintele acestor alegeri.

Incepand imediat dupa evenimente si pana la caderea comunismului in 1989, alegerile din noiembrie 1946 au fost prezentate de propaganda comunista si de istoriografia aservita ei ca ‘primele alegeri libere’ din istoria tarii. Exact inversul ar fi mai potrivit. In noiembrie 1946 a avut loc prima dintr-un sir de mascarade electorale care a durat timp de mai bine de patru decenii, de ‘alegeri’ care numai libere nu au fost. Dinu C. Giurescu are meritul de a fi scris o carte clara si documentata care spulbera definitiv mitul creat de istoricii inrolati in slujba partidului comunist. Documentarea lui este extensiva si cam o treime din paginile cartii reprezinta referintele pe care se bazeaza argumentatia sa – extrase din presa vremii, documente din arhive, rapoarte ale politiei si jandarmeriei, rapoarte interne ale partidelor politice inclusiv rapoarte secrete ale partidului comunist, relatarile ambasadorilor si memoriile unora dintre participantii la evenimente. Imaginea care rezulta este clara si fara echivoc.

 

sursa http://www.libris.ro/falsificatorii-alegerile-din-1946-dinu-c-ENC978-973-45-0700-9--p874405.html

sursa http://www.libris.ro/falsificatorii-alegerile-din-1946-dinu-c-ENC978-973-45-0700-9–p874405.html

 

Primele capitole sunt dedicate Conferintei de la Moscova, care in decembrie 1945 a reunit cele trei mai puteri aliate si a hotarit printre altele ca in Romania sa aiba loc alegeri libere in cursul anului 1946. O comisie formata din cate un reprezentant al fiecareia dintre Cei Trei Mari (URSS, SUA, Marea Britanie) a fost trimisa la Bucuresti la sfarsitul lui 1945 si inceputul lui 1946 pentru a trasa guvernului sarcinile implementarii acordului, si a convinge toate fortele politice sa participe in acest proces. De la bun inceput acordul avea numeroase lacune, continuand linia trasata de conferinta de la Yalta care inclusese Romania in zona de dominatie sovietica. El cuprindea totusi clauze care asigurau libertatea presei si a propagandei electorale pentru toate partidele, accesul echitabil la mijloacele de informare, inclusiv radioul, al tutoror fortelor politice, includerea in guvernul condus de Petru Groza a reprezentantilor partidelor ‘istorice’, prezenta observatorilor tuturor partidelor in numararea voturilor. In realitate guvernul condus de Groza instaurat la 6 martie 1945 si dominat de comunisti a avut controlul exclusiv al pregatirii si desfasurarii alegerilor, si a fost raspunzator si de numararea voturilor si de anuntarea rezultatelor.

‘Londra si Washingtonul nu au obtinut nici o “garantie” de la Moscova. Iar guvernul controlat de PCR a avut ca obiectiv primordial sa rastoarne complet rezultatele votului din noiembrie 1946 in favoarea sa.’  (pag. 29)

Consecintele politicii conciliatorii a aliatilor au fost deosebit de grave pentru opozitia democratica reprezentata de Partidul National Taranesc (condus de Iuliu Maniu), Partidul National Liberal (condus de Dinu Bratianu) si Partidul Social Democrat (ramura independenta condusa de Titel Petrescu, nealiniata cu comunistii). Desi incurajasera activitatea opozitiei in perioada pre-electorala si electorala, si desi erau bine informati despre atmosfera de teroare in care se desfasurasera acestea si despre frauda numararii voturilor, Statele Unite si Marea Britanie au recunoscut implicit rezultatele prin semnarea acordurilor de pace de la Paris in primavara lui 1947 si recunoasterea diplomatica a guvernului comunist.

‘Liderii PNT, PNL si PSDI nu au fost defel avertizati in vreun fel ca Aliatii din Vest au de gand sa confirme rezultatele “alegerilor” prin semnarea Tratatului de pace cu Romania, in februarie 1947, urmata de un schimb de reprezentanti diplomatici.’ (pag. 262)

Consecintele au fost tragice. La scurt timp dupa semnarea Tratatului putinii deputati ai opozitiei au fost exclusi din Parlament, conducatorii partidelor istorice au fost arestati si condamnati in urma unor procese inscenate. Multi dintre ei au pierit in inchisori.

Dinu C. Giurescu se ocupa in capitole succesive cu demontarea mecanismelor prin care comunistii au dominat campania electorala si sugrumat activitatea fortelor de opozitie: interzicerea publicarii presei ne-aservite sau sugrumarea celei existente prin alocarea de cote infime de hartie si cenzura aplicata de sindicatele tipografilor, interzicerea accesului la radio, multiplicarea partidelor aparent neasociate dar de fapt aservite regimului (tactica pe care o vor aplica si neocomunistii din FSN in 1990 si 1992), incurajarea dizidentelor din partidele istorice (fiecare a avut cel putin cate o varianta aliniata politicii comunistilor). Cu toate aceste actiuni contrare libertatii de exprimare si de organizare si a incercarilor de a deruta electoratul sau de a intimida fizic pe votanti, rezultatele reale ale votului, atat cat au putut fi reconstituite si estimate dupa mai bine de o jumatate de secol arata ca blocul pro-comunist nu a obtinut decat in jur de 21% din voturi, si ca Partidul National Taranist ar fi castigat majoritatea absoluta, si impreuna cu Partidul National Liberal ar fi obtinut peste 70% din voturi. Comunistii nu numai ca au inversat rezultatele reale ale alegerilor, dar lucrand dupa metoda rezultatelor planificate anticipat au pretins o majoritate de peste 91% in Parlamentul instaurat la inceputul lui decembrie 1946.

Foarte interesante sunt capitolele care descriu rolul regelui Mihai si incercarile acestuia de a se opune procesului de preluare a puterii de catre comunisti, la capatul caruia era clar ca va urma abolirea monarhiei. In aceasta privinta insa, Constantin C. Giurescu se abtine de la o judecata clara a situatiei si include versiunea facuta publica de Mihai dupa 1990, conform careia procesul era practic ireversibil si singura politica posibila era cea a protestelor timide si ineficiente si a intarzierilor in speranta ca totusi Aliatii din Vest vor actiona in favoarea fortelor democrate mai devreme sau mai tarziu. Imaginea unui rege slab si care a facut destule compromisuri acceptand in cele din urma toate etapele tranzitiei spre comunism, inclusiv rezultatele alegerilor falsificate este greu de evitat.

Sunt prezentate in detalii si discutiile interne care au avut loc la nivelul conducerii partidului comunist. Au existat tabere diferite, dar diferentele erau in tactica si nu in scop sau metode.

‘De ce alegerile constituiau pentru liderii comunisti o batalie, si nu o competitie? Conceptul de alternanta la putere nu intra in mentalul lor. Existenta unei opozitii insemna anatema, era de neconceput. A lasa opozitia sa se manifeste insemna, in scurt timp, a pierde conducerea.’ (pag. 72)

Apare si tactica comunicatelor laconice, care cenzureaza pana si dezbaterile care au loc in randurile conducerii comuniste, prezentand spre exterior o falsa imagine de ‘unitate’. Apare si limbajul de lemn si deformarea conceptelor politice in scop propagandistic. Insasi cuvantul ‘democratie’ va insemna incepand cu anul 1946 si vreme de 43 de ani dupa aceea pentru presa si propaganda comunista aservire intereselor partidului unic, deci exact contrarul democratiei.

Capitolul dedicat incidentelor nationaliste din Transilvania si in special de la Cluj arunca lumina asupra felului in care conflictul national a fost folosit de care comunisti in scopul polarizarii opiniei publice si atragerii votului minoritatilor nationale. Rolul jucat de Lucretiu Patrascanu in ‘linistirea’ situatiei este explicat mai putin, ca si contextul luptelor interne dintre taberele ‘nationala’ si ‘cominternista’ din conducerea PCR. In acel an 1946 a fost practic transata aceasta disputa, Patrascanu insusi incepand sa-si piarda influenta pana la caderea sa completa si arestarea sa care se va petrece in 1948. Cuvantarea sa de la Cluj din mai 1946 va fi unul dintre punctele cheie ale anchetei si actului de acuzare la procesul care avea sa se incheie cu condamnarea la moarte si executarea sa in 1954.

 

sursa http://www.cotidianul.ro/manifestul-catre-romani-al-prof-acad-dinu-c-giurescu-199352/

sursa http://www.cotidianul.ro/manifestul-catre-romani-al-prof-acad-dinu-c-giurescu-199352/

 

Am citit cu mare interes si capitolele dedicare organizatiilor evreiesti si rolului evreilor in Partidul Comunist si in campania electorala. Ele mi-au confirmat ceva ce stiam din relatarile parintilor si ale bunicilor, dar care a aparut de multe ori rastalmacit in istoriografia si polemicile romanesti recente sub titlul ‘evreii au adus comunismul in Romania’.

‘Evreii cetateni romani constituiau un grup important in anii de dupa incheierea razboiului. Cu toate pierderile si uciderile din Basarabia, nordul Bucovinei si Transnistria, cat si in partea de nord a Transilvaniei (sub administratie hortista intre 1940-1944), evreii din Romania insumau (numar estimativ) 355 972 si erau integrati in felurite arii de activitate. Pe plan politic insa, situatia lor este foarte limpede definita, intr-un raport al misiunii americane datat 7 februarie 1946: “[...] In timp ce o minoritate de evrei sprijina politica practicata de comunisti, majoritatea evreilor romani se opun regimului Groza, a fel cu ceilalti (locuitori] din Romania.’ (pag. 83)

‘Concluzia raportului Misiunii SUA despre lucrarile “congresului” [este vorba despre congresul Uniunii Democrate a Evreilor din Romania, care in ianuarie 1946 adunase pe evreii simpatizanti comunisti - DR]: “Agitatia continua a unei foarte reduse minoritati militante printre evreii romani, sprijinind energic partidul comunist si Guvernul Groza, s-a lovit de rezistenta pasiva a majoritatii covarsitoare a evreilor din Romania, care se opun tacticilor folosite.’ (pag. 85)

Este ceea ce stiam si eu. Majoritatea evreilor din Romania precum majoritatea celorlalti locuitori ai Romaniei nu s-au lasat amagiti de mirajul comunismului, s-au opus pasiv, si au incercat sa-si vada de viata lor in perioada de preluare – prin frauda si metode teroriste sub protectia ocupantilor sovietici – a puterii de catre comunisti in anii 1945-1947. ‘Foarte redusa minoritate’ care a colaborat cu comunistii si a participat la preluarea de catre acestia a puterii era formata din indivizi care au facut-o nu ca evrei sau reprezentati ai majoritatii evreilor.

Textul lui Dinu C. Giurescu este clar si cursiv, si va fi o lectura pasionanta pentru cei interesati de istoria perioadei. Istoricul foloseste destul de des si tabele comparative ale evenimentelor si versiunilor acestora, si acestea sunt de asemenea bine alcatuite si ajuta. Cu atat mai mult sunt greu de inteles problemele de editare ale cartii, mai ales ca este vorba despre o a doua editie care se vrea si revizuita. Apar greseli in calculul procentajelor (de exemplu ‘Aceasta cifra (63) reprezinta 7,87% din totalul de 528′  ca in pag. 34). Apare un typo enervant si repetat in scrierea gamelor de procente (’809-90% ca in pag. 5). Continutul unei tabele se repeta aproape identic la doua pagini distanta (pag. 153, pag. 155).

Regretabilele probleme editoriale nu pot diminua insa interesul lecturii si meritele acestei carti, care va ramane probabil pentru multa vreme una dintre cartile de referinta despre perioada tragicei tranzitii:

‘”Alegerile” din 19 noiembrie 1946 au constituit cea mai mare frauda politica din istoria Romaniei intre 1859 si 1946. Ele au deschis calea pentru distrugerea societatii traditionale romanesti, de tip european, si punerea ei fortata in tiparele sovietice, odata cu separarea ei de evolutia normala a celorlalte tari ale continentului.’ (pag. 281)