Entries tagged with “Cristian Teodorescu”.


Cristian Teodorescu nu încetează să mă surprindă. Am citit cele trei cărţi cele mai recente ale sale, şi fiecare dintre ele este complet diferită de celelalte. ‘Medgidia, oraşul de apoi’ apărută în 2009 era un excelent roman compus din episoade distincte şi cu personaje diferite, un mozaic al căror elemente componente alcătuiau o imagine picareasca şi colorată a istoriei oraşului aproape anonim din Bărăgan de-a lungul secolului trecut. ‘Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui’ era centrată în jurul unui personaj principal a cărui biografie trasa istoria tranziţiei post-decembriste, iar tonalitatea era cea a realismului social, cu nuanţe subtile de pamflet. Acum am avut plăcerea să ţin în mâini vreme de câteva ore şi să mă delectez cu lectura şi ilustraţiile din ‘Cartea pisicii’ (Ed. Polirom, 2017) – o colecţie intimă de schiţe care nu depăşesc majoritatea 2-3 pagini, în care este relatată, precum sugerează titlul, povestea unei pisici. Originalitatea este că povestea este relatată de ea, de animalul domestic care este descoperit aproape mort şi salvat de Daniela, soţia scriitorului undeva pe o şosea de ţară, şi adus în apartamentul bucureştean al perechii, unde devine, ca în orice casă de iubitori de animale, locatar de drept şi de suflet.

 

sursa https://www.libhumanitas.ro/cristian-teodorescu-octavian-mardale-cartea-pisicii-polirom-2017.html

sursa https://www.libhumanitas.ro/cristian-teodorescu-octavian-mardale-cartea-pisicii-polirom-2017.html

 

Există în vremurile noastre o modă a pasiunii pentru pisici şi cine are cont Facebook cu greu poate ocoli fenomenul, căci pasionaţii iubitori ai rasei feline par a fi extrem de extrovertiţi, postând cu frenezie fotografiile şi filmuleţele în care apar animalelor lor favorite, din casele proprii sau din surse terţe, motani şi pisici mai mult sau mai puţin celebre, regi şi regine ale frumuseţii sau simpli vagabonzi surprinşi pe stradă. Nu este de altfel o pasiune nouă, admiraţia dacă nu adoraţia pentru neamul pisicesc traversează istoria şi cultura povestită, pictată sau scrisă de la Egiptul antic şi până la T S Eliott şi al său ‘Old Possum’s Book of Practical Cats‘ care a fost şi la originea musical-ului de mare succes ‘Cats’

The Naming of Cats is a difficult matter,
It isn’t just one of your holiday games;
You may think at first I’m as mad as a hatter
When I tell you, a cat must have THREE DIFFERENT NAMES.
First of all, there’s the name that the family use daily,
Such as Peter, Augustus, Alonzo or James,
Such as Victor or Jonathan, George or Bill Bailey—
All of them sensible everyday names.
There are fancier names if you think they sound sweeter,
Some for the gentlemen, some for the dames:
Such as Plato, Admetus, Electra, Demeter—
But all of them sensible everyday names.
But I tell you, a cat needs a name that’s particular,
A name that’s peculiar, and more dignified,
Else how can he keep up his tail perpendicular,
Or spread out his whiskers, or cherish his pride?
Of names of this kind, I can give you a quorum,
Such as Munkustrap, Quaxo, or Coricopat,
Such as Bombalurina, or else Jellylorum-
Names that never belong to more than one cat.
But above and beyond there’s still one name left over,
And that is the name that you never will guess;
The name that no human research can discover—
But THE CAT HIMSELF KNOWS, and will never confess.
When you notice a cat in profound meditation,
The reason, I tell you, is always the same:
His mind is engaged in a rapt contemplation
Of the thought, of the thought, of the thought of his name:
His ineffable effable
Effanineffable
Deep and inscrutable singular Name.

(sursa https://allpoetry.com/The-Naming-Of-Cats)

 

sursa http://adevarul.ro/cultura/carti/interviu-cristian-teodorescu-scriitor-exista-complicitate-ziaristilor-politica-1_55686c6dcfbe376e35b85988/index.html

sursa http://adevarul.ro/cultura/carti/interviu-cristian-teodorescu-scriitor-exista-complicitate-ziaristilor-politica-1_55686c6dcfbe376e35b85988/index.html

 

Eroina cărţii lui Cristian Teodorescu are doar două nume: ‘Ochi’ sau ‘Chioara’ din cauza unui accident petrecut în scurta perioada de libertate petrecută înainte de a fi culeasă de pe şosea. În casa Danielei şi a lui Cristian mai există şi alte animale, câteva pisici şi doi câini, căci în casele oamenilor buni, în ciuda a ceea ce se crede, câinii şi pisicile coexistă fără multe probleme. Poveştile ei sunt poveşti despre alte animale, dar mai ales despre stăpânii lor şi despre oamenii din jur. De multe ori pisicile moştenesc trăsăturile stăpânilor, alte ori au caracterele şi personalităţile proprii – curajoase sau leneşe, casnice sau aventuroase, utile sau producând pagube, turnătoare sau moldovence, parvenite sau de la ţară. Cele mai inteligente dintre ele ştiu nu numai să deschide uşile frigiderelor şi ale cămărilor în căutarea hranei, ci pot accesa calculatoarele stăpânilor, trimite mesaje, sau scrie cărţi (deşi drepturile de autor le cedează cu graţie felină stăpânilor). Iar lumea oamenilor nu apare întotdeauna mai logică şi mai bine aşezată decât cea a animalelor:

‘De ce trebuie să fie oamenii creştini sau musulmani, budişti sau brahmani, ba chiar să se închine la pisici, la maimuţe sau la şobolani şi simt nevoia să se omoare între ei din cauza asta? Sînt totuşi mai inteligenţi decît noi, doar că uneori mi se pare că-şi folosesc aiurea inteligenţa. Şi noi ne mai omorîm între noi, dar nu facem asta decît din motive temeinice şi cel mai adesea nu ajungem la omor, chiar dacă avem colţi mai ascuţiţi decît oamenii. Noi ne fugărim unele pe altele, doar cotoii se mai omoară între ei, cînd pisicile intră în călduri. De obicei însă, au atîta minte încît să nu se beregătească. Se sgirie şi se scuipă, se mai şi muscă, dar se omoară mai mult din greşeală decît dinadins.’ (pag. 112)

 

sursa http://romanialibera.ro/stil-de-viata/timp-liber/%E2%80%9Ecartea-pisicii%E2%80%9C--lansata-la-carturesti-verona-454323

sursa http://romanialibera.ro/stil-de-viata/timp-liber/%E2%80%9Ecartea-pisicii%E2%80%9C–lansata-la-carturesti-verona-454323

 

Recomand lectura acestei cărţi nu numai iubitorilor de pisici ci şi celor care doar iubesc literatura frumos scrisă, editată şi publicată. Este o carte frumoasă, şi în conţinut şi în formă, luminată de ilustraţiile lui Octavian Mardale, graficianul şi directorul artistic al săptămânalului ‘Caţavencii’, care pe drept cuvânt apare pe coperta în calitate de co-autor. Este o carte plină de simpatie pentru lumea oamenilor şi a animalelor, plină de omenie şi de pisicieala.

 

Nu aflam niciodata cum il cheama in realitate pe ‘Ciine’ (pastrez ortografia autorului), personajul principal al romanului lui Cristian Teodorescu ‘Soseaua Virtutii. Cartea Ciinelui’ aparut in 2015 la editura Cartea Romaneasca. Are, desigur, un nume, la fel ca oricare dintre noi. Seamana cu multi, foarte multi dintre cei pe care evenimentele din 1989 i-au surprins in maturitate, care au trait tranzitia, care au incercat sa faca ceva, sa traiasca altfel, sa se orienteze intr-o lume care se indrepta si ea intr-o directie neclara. ‘Ciinele’ – in opinia mea unul dintre cele mai remarcabile si mai bine conturate personaje ale prozei romanesti de dupa 1990 – este pentru multi dintre noi o oglinda a dezorientarii noastre intr-un univers romanesc care arata cu totul altfel decat l-am visat si sperat la sfarsitul lui decembrie 1989.

Precum multi altii nascuti si educati in perioada comunista, Ciinele a dobandit o meserie – specialist in alimentatie – si a lucrat intr-un institut de cercetari in care a fost obligat sa contribuie la punerea in practica a unuia dintre fantasmagoricele programe ceausiste – in cazul lui cel al ‘alimentatiei stiintifice’, termen care ascundea improvizatiile alimentatiei in perioada de crunta penurie in care Romania platea datoria externa la indicatiile Conducatorului. Evenimentele din decembrie 1989 il surprind in pozitia de simpatizant nu prea activ al rasturnarii politice, destul de implicat insa pentru a petrece noaptea dintre 21 si 22 decembrie la Jilava, destul de cinstit pentru a nu-si revendica precum multi altii merite sau certificate de ‘revolutionar’. Nu-i lipseste nici priceperea si nici initiativa si curajul de a parasi postul ‘caldut’ din institut si a incepe o revista pentru gospodinele iesite din noaptea penuriilor alimentatiei comuniste. O veche carte de bucate si carnetele de notite in care adunase sarguincios retete culese in calatoriile de ‘schimburi de experienta’ in strainatate constituie sursa initiala de inspiratie. Oferta nimereste precis cererea. In scurta vreme mica brosura se transforma in revista ilustrata, si Ciinele devine Gastronomul, vedeta de medie tiparita dar si ‘steaua’ unui show televizat avand ca nucleu retetele culinare (multe recuperate din vremurile dinaintea dominatiei comuniste), tematica extinsa la ‘stilul de viata’ al populatiei si in special a femeilor unei tari iesite din cenusiu si cenzura, cautand sa se regaseasca in dorinta de a trai mai bine, mai confortabil, mai normal.

‘Dupa sedinta i-a explicat redactorei-sefe, careia ii facuse pe plac si trecuse la feminin in caseta tehnica functiile ocupate de femei la revista, ca Supergastronomul se adresa voaierismului cititorilor sai. Ii ajuta sa viseze frumos si sa-si inchipuie ca ar putea trai mai bine. Cind in capul unei femei plantezi asemenea vise, o faci sa-si doreasca mai mult.’  (pag. 88)

 

sursa imaginii http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/soseaua-virtutii-cartea-ciinelui-241914.html

sursa imaginii http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/soseaua-virtutii-cartea-ciinelui-241914.html

 

Ascensunea sociala meteorica a Ciinelui nu este posibila in Romania tranzitiei fara bani si relatii, si mesajul cartii este ca sursa aproape exclusiva pentru a accesa aceste resurse erau in anii 90 continuatorii fostei Securitati, reprezentati de grupul malefic al sustinatorilor si finantatorilor cu nume de apostoli, care continua sa controleze economic si spiritual viata in noua-veche Romanie.

‘Fusese, de fapt, ideea lui Dumitru, care voia sa faca din revista si din emisiunea lui de televizor un fel de manual de intrebuintare pentru spioni, dar si pentru lumea noua din tara. O lume care trebuie educata in spiritul adevaratelor valori, printre care se afla si patriotismul. Iar adevaratul patriotism nu putea fi instilat decit de unul cum era Ciinele, care trecuse de partea revolutiei dupa ce fusese unul dintre cei care se ocupasera de alimentatia stiintifica a poporului, incercind sa limiteze imbecilitatile indicatiilor de partid, dar si inventind alimente oribile, la adapostul experimentelor de la institut.’ (pag. 277-278)

Sunt prezente in carte, cu masti aproape complet transparente personaje politice reale, si transparenta merge pana la o afirmare aproape explicita a inclinatiilor politice ale autorului si a opiniei sale despre guvernele si guvernatorii anilor 90. Deputati si presedinti, baroni si magnati manipuland mai mult sau mai putin din umbra, afaceristi si mici profitori, toti acestia isi iau locul intr-o galerie schitata cu o mana scriitoriceasca exacta si lipsita de menajamente.

Imaginea Romaniei de tranzitie este departe de a fi monocolora si Cristian Teodorescu are meritul de a aduce in paginile cartii sale nu numai un mozaic de personaje credibile ci si o lume cu multe culori, gusturi, mirosuri – care incearca o recuperare a manierelor si stilului de viata intrerupte de paranteza istorica a guvernarii comuniste. De la batrana doamna Surugiu, Ciinele va invata bunele maniere pierdute, talentul de a se orienta si a comunica intr-o societate diferentiata social, si in timp lectii de viata care raman chiar si dupa disparitia personajului. Remarcabile sunt descrierile olfactive (numele-porecla al personajului datorandu-se si exacerbarii simtului mirosului in momente cheie) si mai ales cele ale felurilor de mancare. Prin intermediul personajului sau scriitorul ne poarta in cofetarii, restaurante cunoscute sau carciumi anonime, in bucatariile acestora, ajungand chiar si in bucataria palatului prezidential de la Cotroceni.  Literaturii gastronomice traditionale romanesti i se adauga cateva pagini poate neasteptate dar pline de savoare.

‘Ciinelui nu ii era foame, dar era curios sa vada unde-si lua Alina micul dejun in zilele cind nu se ducea la redactie. Se duse spre capatul strazii si stiu incotro se indrepta, dupa miros, inainte de a descoperi circiuma mititica, de la parterul blocului de la intersectie. Simtise de la distanta mirosul de ciorba de burta si pe cel de tuslama, care nu-l prea interesau, dar ce-l facu sa continue explorarea fu aroma de ceai cu rom care-i aducea aminte de copilaria lui, cu marmelada si cu piinea neagra de la Casa de copii. Intra in restaurant – care nu i se paru decit o circiuma curatica … Chelnerita scunda, plinuta, trecuta de 40 de ani veni sa-l intrebe: “Cu ce va servim?”. Nu paru sa-l recunoasca. Ii ceru incintat, de parca ar fi dat timpul inapoi, un ceai rusesc cu citeva picaturi de rom, piine neagra, unt si marmelada, o omleta cu cartofi prajiti, din doua oua – daca se putea, cu putin marar -, si o salata de rosii, fara vinegreta. Minca incet, sorbind din ceai dupa fiecare muscatura din cele doua tartine cu unt si marmelada pe care le pregati el insusi, cu cite un strat aproape invizibil de unt si cu felii de marmelada mai subtiri ca batul de chibrit.’ (pag. 193-194)

‘Cind iesi din curtea palatului, in loc sa se duca la redactie, se opri mai intii la cofetariile pe care le stia, sa intrebe de baclavale, sarailii, serbet, halva si rahat, dar si de cataifuri si de-ale socolatei, cu torturi cu si fara bezea, cu joffre si cu mascote, si de strudele, de clatite de toate soiurile, si de placinta cu brinza presarata cu zahar si de placinta cu dovleac, cu stafide si scortisoara, sau fara ele. Gusta, se scarpina in cap, iar gusta si nota in carnetel cu ce impresii plecase.’ (pag. 199)

 

sursa imaginii http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/soseaua-virtutii-cartea-cainelui-i-de-cristian-teodorescu-13767547

sursa imaginii http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/soseaua-virtutii-cartea-cainelui-i-de-cristian-teodorescu-13767547

 

Vom recunoaste si elemente de comportament tipice in viata sentimentala a eroului. Ciinele este departe de a fi indiferent la farmecele femeilor din jur, dar infidelitatile sale sunt mai mult de conjunctura sau cel putin asa incearca sa se convinga pe sine insusi. Barbatul cunoaste si intra in relatii cu femei mai tinere decat el (secretara Alina) sau mult mai coapte (doamna Surugiu), sau cu parlamentara Nana pe care o doreste ca simbol de ascensiune sociala sau poate dintr-o lupta de putere transportata pe alte planuri. Cand problemele create de criza economica si relatiile maloase cu mediul securisto-mafiot se aduna pe capul personajului, apare si criza conjugala, sotia sa, Mari intinzandu-i o mica cursa si hotarind sa nu ii mai suporte infidelitatile. Pana la urma insa totul aduce mai mult cu o banala si universala criza a varstei de 40+, relatia familiala parand a fi unul dintre putinele repere de stabilitate si de continuitate intr-o lume incerta.

Mi-a placut mult cartea precedenta a lui Cristian Teodorescu ‘Medgidia, orasul de apoi’ despre care am scris acum cativa ani. Acolo pe langa calitatea scrierii era frapanta si originalitatea constructiei, cartea fiind compusa dintr-o culegere de povestiri, episoade, portrete care creau o lume din cateva decenii ale istoriei Romaniei din prima jumatate a secolului trecut, intr-un alt moment al unui alt fel de tranzitie. ‘Soseaua Virtutii. Cartea Ciinelui’ are o structura narativa mai clasica, insa reuseste cu aceeasi acuitate a observatiei si talent in a da viata personajelor sa capteze si sa mentina atentia cititorilor. Elementele de roman social si sentimental, satira politica si intriga detectiva asortate cu miresmele si gusturile descrierilor culinare  constituie o combinatie castigatoare. Nu stiu daca titlul compozit indica intentia de a deschide un ciclu in jurul Soselei Virtutii, dar voi cauta si viitoarele carti ale lui Cristian Teodorescu, fie ca ele vor apartine sau nu aceluiasi fir epic.

Lectura cartii lui Cristian Teodorescu ‘Medgidia, orasul de apoi’ mi-a adus imediat in
minte ‘Cartea soaptelor’ a lui Varujan Vosganian. Cele doua carti aparute in ultimul
an au multe elemente comune. Ambele sunt intitulate ‘romane’ dar structurile lor epice
sunt fiecare in felul ei diferite de cea a romanului clasic, si se aproprie mai mult de un
mozaic social si istoric cu o puternica nuanta autobiografica. Ambele carti isi plaseaza
actiunea (cartea lui Teodorescu exclusiv, cea a lui Vosganian in parte) in epoca istorica
a tranzitiei din anii 40-50 de la dictatura dreptei nationaliste spre dictatura stalinista cu
specific romanesc instaurata dupa 23 august 1944. In ambele carti apar ca personaje
principale la dimensiuni aproape mitologice figurile bunicilor autorilor, si in ambele
carti unul dintre orasele in care nu se intampla nimic ale Romaniei devine un univers in
care se intampla totul, o combinatie intre un microcosmos etnic si tipologic reprezentativ
pentru intreaga Romanie si un spatiu nostalgic si formativ, in care fiecare autor in parte
se maturizeaza sascultand povestile batranilor si isi construieste romanul mai tarziu
punand pe hartie tragediile si comediile mai mici si mai mari ale istoriei. Sunt desigur si
deosebiri, cea esentiala fiind ca saga de mai mari dimensiuni a lui Vosganian se ocupa
cu prioritate de istoria comunitatii armene de-a lungul unui secol, in timp ce cartea lui
Cristian Teodorescu acopera de intregul mozaic romanesc simbolizat de Medgidia, intr-ul
stil mai concentrat, dar cu un rezultat similar in ceea ce proveste complexitatea imaginii
si farmecul si satisfactia lecturii.

source: www.cartearomaneasca.ro

‘Medgidia, orasul de apoi’ este organizata ca o colectie de vreo suta de povestiri, aproape
egale ca lungime, fiecare pretandu-se la o lectura individuala si avand in centrul ei fie
un personaj din complexa istorie a urbei in tragicul deceniu de tranzitie, fie unul dintre
episoadele care marcheaza aceasta perioada martora a catorva dintre cele mau dramatice
schimbari si cele mai tragice momente ale istoriei nationale. Tipologia personajelor
descrise in carte este remarcabila prin diversitatea ei, si prin tehnica concisa si impecabila
folosita de Cristian Teodorescu pentru a le face reale in mintile si inimile cititorilor.
Figuri cum sunt cele ale bunicului Stefan Theodorescu sau a chelnerului Ion/Ionica/Jean,
a judecatorului neidentificat prin nume ca un simbol al conceptului de justitie indoit si
ingropat de greutatea vremurilor, sau ale maiorului Scipion si doctoritei evreice Lea si
povestea lor de dragoste sunt materiale pe care de obicei le denumim in mod apreciativ si
in sensul cel mai pozitiv posibil ‘de roman’. Dar si multe dintre personajele ‘secundare’
sunt memorabile cum sunt cele ale mosierului Caludi, politistului Pomenea, ‘martirului’
comunist Paulica sau a bijutierului erou Marcel, precum si episoade si situatii care citite
ca proza scurta reprezinta fiecare in sine un concentrat exercitiu de expresivitate virtuoasa
(‘Vestitorii Apocalipsei’, ‘Bairam Ramadan’, ‘Poporul ales a doua oara’). ‘Dans pe linie
moarta’ poate avea sansa sa devina una dintre schitele cel mai frumoase de inceput de
dragoste din literatura romana. De retinut este si imaginea simbolica a carciumii de gara,
o lume in sine si o poarta de legatura a orasului cu restul lumii. Satisfactia lecturii fiecarui
episod individual este intensa, iar episoadele si personajele se leaga si se combina bine
si intr-o citire continua (cum a fost a mea, prizonier vremelnic al unei curse de avion de
lunga distanta cu aceasta carte si neputinta mea cronica de a dormi drept companioni de
calatorie).

Cristian Teodorescu - source: www.artactmagazine.ro

Am apreciat scrierea lui Cristian Teodorescu si pentru refuzul solutiilor usoare in
abordarea istorica a materialului bogat cu care se ocupa romanul. Desi simpatiile sale
sunt evidente din tonul aproape elegiac de plangere a pierderii aproape totala a unei
lumi si a celor care au populat-o abordarea relatiei cu dusmanii care o vor distruge, fie ei
huliganii criminali legionari, fie ocupantii sovietici nu este in niciun moment schematica,
si autorul nu evita prezentarea aspectelor umane din caracterul acestora, acolo unde ele
ele au existat. Postasul legionar si criminal Claudiu, primarul colaborationist si turnator
Mitica sau plutonierul rus Zaharici devenit din preot raspopit propagandist de ‘ateism
stiintific’ sunt personaje dincolo de schema maniheista pozitiv-negativ, complexe si
integrate alaturi de ceilalti cetateni ai universului descris in carte. Este prima carte a lui
Cristian Teodorescu pe care am citit-o si lectura ei mi-a produs o mare placere si mi-a
starnit interesul sa caut cartile mai vechi ale autorului si sa le astept cu nerabdare pe cele
viitoare.