Entries tagged with “Catalin Mihuleac”.


In interviul acordat redactiei filme-carti dupa recenzia cartii sale precedente – ‘America de peste pogrom’, Catalin Mihuleac ne spunea raspunzand la intrebarea ‘Care sunt planurile literare pentru viitorul apropiat?‘: ‘Scriu în continuare, fiindcă e modul meu de a respira. Scriu povestiri, în momentul de faţă. Pe două dintre ele le puteţi găsi pe site-ul revistei “Observator Cultural”. Se numesc “Ultima ţigară a lui Fondane” şi “Supravieţuitorul”.’ Iata ca am avut sansa sa citesc si cartea sa urmatoare, culegerea care isi ia titlul de la prima povestire mentionata de autor si aparuta la ‘Observator Cultural’, carte publicata de editura Cartea Romaneasca in 2016.

Cele treisprezece povestiri care acopera cele aproape 200 de pagini ale volumului sunt intr-un fel o continuare a tematicii cartii sale precedente. In interviul pe care il aminteam Catalin Mihuleac marturisea cum ca ne-evreu fusese expus aproape din intamplare, din presa, cu cativa ani inainte, relatarilor despre faptele cumplite petrecute cu sapte decenii in urma chiar in orasul in care traieste, fapte legate de soarta comunitatii evreiesti, o comunitate care a avut nu numai o pondere numerica insemnata dar si o contributie remarcabila in viata economica si culturala a Iasiului, a Moldovei, si a intregii Romanii in secolul care a precedat Holocaustul. Povestirile din volumul ‘Ultima ţigară a lui Fondane‘ sunt toate legate, intr-un fel sau altul, de evrei. Viata si moartea lor, bucuriile si plansul lor, relatiile cu romanii si intre ei, tipologii, stereotipuri, drame si melodrame – toate se regasesc in tonalitati si game diferite in cele treisprezece povestiri care acopera perioada dintre Holocaust si ziua de astazi.

Preferatele mele in acest volum sunt povestirile din prima parte a cartii, si in special cele care se refera la soarta evreilor bucovinieni, deportati in masa de regimul lui Ion Antonescu din caminele, satele si orasele in care ei si stramosii lor traisera de secole, spre stepele inghetate ale Transnistriei, in toamna anului 1941. A fost unul dintre cele mai cumplite episoade ale Holocaustului in Romania, cel care a produs cel mai mare numar de victime omenesti (estimate intre 105 si 120 de mii de evrei morti, alaturi de aproximativ 11 mii de romi, cam jumatate dintre cei deportati), si cel a carui responsabilitate directa apartine autoritatilor romane din acea perioada. Este un episod intunecat al istoriei Romaniei despre care s-a scris extrem de putina literatura in limba romana, daca s-a scris ceva. Din acest punct de vedere, la fel ca si cu romanul ‘America de peste pogrom’, Catalin Mihuleac face literatura de pionierat.

Rezultatul este in unele locuri exceptional.

Povestirea care deschide cartea, ‘Gard in gard, la Dorohoi’ descrie in termeni aproape caragialesti conflictul intre doi vecini, evreul Toni Frost si crestinul Vasile Sandu, care locuiesc gard in gard in Dorohoii interbelici. Frost nu este cel mai simpatic personaj, si Vasile nu este prea iertator din fire, si de la relatii de vecinatate si prietenie pigmentate cu cafea si muraturi se ajunge la conflict pentru cativa centimetri de pamant in traseul gardului despartitor. Urmeaza conflict, injuraturi si procese, pana la momentul in care urgia razboiului si a persecutiilor rasiale se abate asupra celor doi. Injuraturile nu contenesc, dar faptele de umanitate si corectitudine desavarsita (demne de rasplata dreptilor intre popoare) se petrec ca intr-o melodrama. Idilic? Asa as fi zis si eu, dar in istoria familiei mele a existat un episod foarte asemanator. Uneori oamenii se comporta ca eroii din filme si chiar mai bine – ca oameni reali de omenie – in timpurile cele mai grele.

 

http://www.libraronline.ro/carte/ultima-tigara-a-lui-fondane--i45527

http://www.libraronline.ro/carte/ultima-tigara-a-lui-fondane–i45527

 

A doua povestire incepe cu o elegie a soartei animalelor de casa in vremuri de urgie, o tema de altfel prezenta si in cateva dintre povestirile care urmeaza.

‘Toamna anului 1941 n-a fost crunta numai pentru evreii deportati din Bucovina de Nord si Basarabia, ci si pentru animalele lor de companie. In lipsa unor adoptii salvatoare venite din partea prietenilor crestini ai stapanilor, aceste suflete adiacente ale casei au ramas de pripas. Nimeni nu le-a vrut. Or fi fost ele decorative si inteligente, dar in timpuri nemiloase nimeni nu saluta ideea unor noi guri de hranit.

Asa ca pudelii si cockerii au ramas sa-si urle dorul sub cerul liber, pierand si amestecandu-se cu plebea si participand, cu greutatea informatiei lor genetice, la propasirea institutiei cainelui vagabond, care avea sa dainuiasca in Romania decenii la rand. La mica distanta pisicile persane si siameze – campioane ale lenei pe canapele – si-au mieunat orfelinatul de colo colo, trezite in incomoda situatie de a-si procura singure hrana si de a nu mai fi alintate, seara de seara, de mana ocrotitoare a familiei. …

In sfarsit, s-a ajuns si la gara. Vagoanele, manjite pe dinauntru cu baligi uscate, asteptau ca niste vizuini prea stramte pentru a ascunde un vanat atat de masiv ca frica. Printre tipete si impingeri, s-a facut imbarcarea, in timp ce cainii erau impiedicati de izbiturile bocancilor si paturilor de pusca sa urce alaturi de ai lor. Cu fetele botite de durere, copiii intindeau bratele spre bunii lor prieteni care se invarteau pe peron, dar plansul nu-i mai clintea pe parinti. Plansul fiecaruia trebuia dramuit, pentru ca se anuntau timpuri cand fiecare lacrima avea sa conteze. Unul cate unul, vagoanele au fost inchise. …

Cand, cu un icnet de durere, garnitura s-a urnit, un urlet sinistru a facut liniile sa se cutremure  … ‘  (pag. 19-20)

Povestea de supravietuire, de dragoste si de duiosie, include un zoom-in intr-un episod fantastic dar nu lipsit de umor al deportarii, care are o tenta chagalliana, rezonand cu inspirat aleasa coperta a volumului. Pentru ca apoi sa se indeparteze din nou, spre final, intr-un zoom-out, in care perspectiva zborului de pasare (caci eroul principal al povestirii este cioroiul Fred, cel care care prefera o viata intreaga de cioara unei singure zile ca vultur) devine perespectiva istorica. Ironia tragica a titlului si a scrierii este profund evreiasca.

Remarcabila mi s-a parut si ‘Telegrame din Cernauti’  care schiteaza portretele calailor si ale victimelor, ale jefuitilor si profitorilor, intr-o combinatie de caragialism sarcastic (aluzia incepe din titlu) si picarism neasteptat dar care nu pare deloc in afara de context (portretele lui Eli Friedman si ale chelnerului Willy). Catalin Mihuleac nu ezita nici aici sa descrie fara menajamente aspectele abjecte ale persecutiilor, scotand din dulapul istoriei inca un schelet putin discutat si abordat, mentionat mai mult in soapta in povestile de familie din deceniile care au trecut – jefuirea populatiei evreiesti lipsite de drepturi, despoliate de avut, trimise in deportare:

Dintr-o data, Cernautiului i s-a facut lehamite de supranumele considerate – Ierusalimul or Viena de pe Prut – devenind capitala Californiei de pe Prut. Calitatile negustoresti ale crestinilor, umbrite de ale evreilor, au erupt intr-o mandra erectie nationala. Cu cea mai strasnica iuteala, orasul s-a umplut de plescari si cotcari, veniti din toate colturile tarii dupa cele mai oportune ghesefturi.’  (pag. 58)

Persistenta memoriei si a traumei din ‘Balada paduchelui’ sau tragica iubire adolescentina din ‘Povetea celui mai mare privitor la pistruii cerului’  au sanse sa ramana in mod exemplar in amintirea cititorilor. M-a impresionat mai putin povestirea care da titlul volumului, omagiu in stil elegiac a personalitatii lui Benjamin Fondane, care mi s-a parut ca nu reuseste sa sparga piedestalul de legenda si sa ni-l aduca mai aproape pe omul din carne si oase care a suferit si a pierit la Auschwitz, refuzand sa se desparta de sora sa deportata, desi prietenii din Franta (inclusiv Cioran) reusisera sa-i obtina salvarea.

 

sursa imaginii http://www.filit-iasi.ro/participant/mihuleac-catalin/

sursa imaginii http://www.filit-iasi.ro/participant/mihuleac-catalin/

 

Partea a doua a volumului (impartirea imi apartine) paraseste tematica Holocaustului temporal, dar fara sa poata scapa de umbrele istoriei, si avanseaza intamplarile spre contemporaneitate parcurgand si deceniile comunismului. ‘Crimele ceramice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej’ este povestirea in care componenta evreiasca este minima, aproape mi s-a parut accidentala sau poate adaugata pentru a se incadra in tema comuna a tuturor celorlalte povestiri din carte. Este totusi o povestire foarte buna, si imi pare ca si aici Catalin Mihuleac face munca de pionierat in fictiunea romaneasca, deoarece figura dictatorului roman al primelor doua decenii de comunism a fost foarte putin abordata. Poate ca aceasta schita initiala va fi dezvoltata mai tarziu intr-un roman. ‘Filmul preferat al lui Eichman’ este singura povestire in afara contextului romanesc, o satira a mediocritatii gusturilor unui super-criminal birocrat, pe linia dezvaluirilor Hannei Arendt despre ‘banalitatea raului’. ‘Itic Bulovic plus Smendrik’   si ‘Cu dragoste pesin’ abordeaza tema adaptarii evreilor ramasi in Romania la prezentul comunist si post-comunist si problemele lor identitare – teme nu complet originale, ele fiind prezente in special in cartile scriitorilor israelieni de limba romana. ‘Ucigasul de micsandre’ incearca sa descifreze prin personajul profesorului Radu Preotescu motivatiile continuitatii antisemitismului in Romania, supravietuitor latent si subteran al perioadei comuniste, pentru a izbucni sub forme mai mult sau mai putin fatise dupa 1989.

Ultimele doua povestiri – desi plasate in trecutul foarte recent – inchid cercul, readucand in discutie traumele si personajele trecutului. ‘Supravietuitorul’ surprinde in cateva fraze taioase formalismul si vidul moral al comemorarilor Holocaustului, transformate in forme fara fond, festivitati de fatada care incearca zadarnic si cu ipocrizie sa compenseze niste suferinte care nu pot fi in vreun fel reparate, si prin aceasta evita discutia lucida si necesara despre ceea ce s-a intamplat cu adevarat. Precum in multe alte locuri din lume, oficialitatile vor sa se auda si sa se vada pe ele insele, si mai ales sa fie vazute pentru oportunitatea fotografica a viitoarei campanii electorale, in timp ce glasul supravietuitorilor si marturiile lor, ca sa nu mai vorbim despre persoanele lor fizice, nu mai intereseaza pe nimeni.  Ultima povestire a cartii, ‘Moise + Isus + Mohamed = Love’ prezinta o confruntare dintre trecut si prezent, care readuce la suprafata unul dintre acele episoade tragice ale istoriei, un sacrificiu comunitar, a carui respundere o impart si calaii si victimele. Din nou, scheletele istoriei ies din dulapurile in care au fost ferecate de multe decenii.  Catalin Mihuleac pare cu ultimele sale doua carti sa se fi concentrat in aducerea la lumina a colturilor intunecate ale trecutului nostru comun. Maturizarea sa ca scriitor se petrece sub ochii nostri, ai cititorilor, odata cu redescoperirea adevarurilor ingropate in uitare sau acoperite intentionat de molozul minciunilor si propagandei.

 

 

In ceea ce banuiesc ca este o pseudo-prefata a cartii lui Catalin Mihuleac ‘America de peste pogrom’ aparuta la editura Cartea Romaneasca in 2014, eroina si presupusa comanditara a scrierii pe nume Suzy Berstein scrie:

‘Nu stiu nici in ce masura romanul meu este unul catchy.’ (pag. 7)

O pot asigura pe doamna Suzy (fosta Sanziana de la Iasi) ca romanul este cat se poate de ‘catchy’. Se poate citi intr-o noapte, se poate citi intr-un zbor de avion, se poate citi intr-o rasuflare si fara a-l lasa din mana. Meritul desigur este al scriitorului (tot iesean) Catalin Mihuleac, reporter, dramaturrg, povestitor in gama satirica, gama care nu lipseste nici in aceasta carte, populata de personaje care nu par sa ambitioneze prea tare in a depasi limitele stereotipului: romanca ajunsa la o varsta putin prea coapta, in care mariajul dar si parasirea Romaniei in vesnica tranzitie au devenit scopuri demne de aproape orice mijloace, americanii joviali dar superficiali si afoni cultural, evreii a caror inteligenta naturala si inventivitate par canalizate intr-o singura directie si anume sporirea conturilor in banca. Nu lipseste nici sexul din scrierea lui Mihuleac (si atentie – am scris ‘sex’ si nu ‘erotica’), si nici tonurile acute de telenovela. Deci o carte bine scrisa, usor de citit, presarata de umor, sex, si cu culori vii de telenovela. Da, ‘America de peste pogrom’ este toate acestea si este in acelasi timp si prima si cea mai cutremuratoare carte din literatura romana care abordeaza fara nicio eschivare ziua poate cea mai rusinoasa din istoria nationala – pogromul de la Iasi din 29 iunie 1941.

 

sursa http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/america-de-peste-pogrom-226773.html

sursa http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/america-de-peste-pogrom-226773.html

 

‘Pogrom, la Iasi? Am facut, la scoala si in facultate, istorie de m-a durut capul. Dar nici un profesor nu a pomenit un singur cuvant despre.’  (pag. 70)

Trebuie sa intercalez aici o nota personala. Ca evreu nascut in Romania am cunoscut din relatarile parintilor si ale bunicilor, supravietuitori ai Holocaustului, totul despre acea perioada si ceva in plus. Am studiat insa din aceleasi manuale scolare ca si toti colegii mei evrei si ne-evrei, manuale in care se vorbea despre ‘crimele ocupantilor nazisti’ dar nu se pomenea faptul ca victimele fusesera in mare majoritate evrei. Am citit si cartile mai ‘serioase’ de istorie sau articolele comemorative din presa (chiar si cea a comunitatii evreiesti) perioadei comuniste in care pogromul era mentionat, dar pus pe seama germanilor. Asa incat nu ma mira ignoranta unora dintre romani care pana la publicarea raportului Comisiei Wiesel aveau motive reale de a-si ignora trecutul, in timp ce altii aveau motive la fel de reale de a-l ingropa sau face uitat. Nu ma mira nici ca eroina cartii trebuie sa calatoreasca in America, sa se marite si sa devina americana (si evreica!) pentru a afla adevarul despre unul dinre episoadele cele mai intunecate ale istoriei Romaniei. Un adevar dureros si rusinos, dar care nu poate fi depasit decat daca este cunoscut si asumat. Astazi, in 2014, mai ales dupa publicarea raportului Comisiei Wiesel, a atator studii de istorie, si poate si a acestei carti, nimeni nu mai are in Romania scuza ignorantei.

’29 iunie 1941. O zi fara niciun fel de scuza. Macar de n-ar fi calda si insorita. Macar de n-ar fi sarbatoarea crestina a Sfintilor Petru si Pavel. Macar.’ (pag. 182)

 

sursa http://www.filit-iasi.ro/participant/mihuleac-catalin/

sursa http://www.filit-iasi.ro/participant/mihuleac-catalin/

 

Naratiunea din ‘America de peste pogrom’ se desfasoara pe doua planuri alternate. Intr-unul din ele povestitoarea este Sanziana devenita Suzy, ‘salvata’ din Romania post-decembrista de un job intr-o afacere de vanzari de haine de mana a doua (insa la proportii globale) si de maritisul in familia de evrei care conduc afacerea. Umorul sarcastic este tonul principal in care sunt descrise confruntarile lui Suzy cu mentalitatile americane si cu familia de evrei care o primeste cu o superficiala dragoste, cu exceptia poate a soacrei Dora, personaj inchis si antipatic, ce mai, soacra!

‘Aurul e la mine acum. Eu fac regula, in “Bernstein Vintage Ltd”. Regulat, dau cate o fuga in Europa. Cu, dar mai ales fara Ben. Sa caut marfa, oficial. Sa bat muzeele, neoficial. Sunt tot mai evreica. Si tot mai romanca. Ghiciti ce iese din combinatia asta.’ (pag. 135)

Planul paralel incepe cronologic cu trei sferturi de secol in urma, in Iasii perioadei interbelice. Naratiunea este aici la persoana a treia, si abia spre sfarsitul cartii vom afla pe ce se bazeaza si care este sursa. In Iasii anilor 20 si 30 ai secolului trecut jumatate din populatie era evreiasca. Evrei bogati si evrei saraci, evrei cu studii si fara, unii dintre ei razbatand in atmosfera de antisemitism care infesta Universitatea (unde perora ca profesor celebrul A.C.Cuza, creatorul ‘antisemitsmului stiintific’) pentru a deveni profesionisti de marca si succes, cum este medicul ginecolog Jacques Oxenberg devenit medicul expert in domeniu si prestatorul de operatii cezariene pentru doamnele din populatia bogata si sotiile notabilitatilor orasului. Cunoastem familia – sotia Roza cea frumoasa si cultivata, soacra profesoara de pian, copiii Lev si Golda, fetita sensibila care scrie poezii despre ratuste galbene. Ii cunoastem si pe servitoarea Tincuta si ibovnicul Ilie, care in subsolul casei se angajeaza in partide sexuale, discuta cu invidie despre luxul si averea ‘jidanilor’ si clocesc planuri de razbunare.

 

sursa http://melanialeinfellner.wordpress.com/2014/02/12/progromul-de-la-iasi/attachment/1/

sursa http://melanialeinfellner.wordpress.com/2014/02/12/progromul-de-la-iasi/attachment/1/

 

Jacques Oxemberg este tipul evreului din clasele suspuse care minimalizeaza pericolul nationalismului si antisemitismului, si se bazeaza pe relatiile sale cu inalta societate romaneasca a orasului. Greseala fatala, caci in ziua infamiei Iasul romanesc se razbuna crunt pe evreii sai. Mihuleac, fara a abandona complet in aceste episoade registrul comic si isi asuma rolul reporterului in ale istoriei:

‘Nu mai e loc de mila. Mainile prizonierilor, obligate sa stea ridicate, cersesc atentia unei divinitati care nu sta prea bine nici cu vazul, nici cu auzul. E in zadar. Acolo, sus, toata atentia este indreptata spre sarbatoritii crestini Petru si Pavel, care sufla voiniceste in lumanarile din tortul de ziua lor. Baionetele soldatilor imprima directia si ritmul de mers, batele civililor anuleaza de pe trotuar tentativele de-a iesi din formatie, certificand ca oina cu capete evreiesti ramane sportul national romanesc.

Din zece in zece metri, cate un trosnet de vresc osos tine veselia crestina de pe margine treaza; la fiecare jumatate de minut, un trident format dintr-o barba si doi perciuni e smuls in urale sau aprins cu chibritul. Gloantele gonite dau sarbatorii branciuri noi, ca la un concurs hipic. Merita sa te uiti; spectacolul e mult mai ochios ca jocul de artificii de ziua Majestatii Sale Regele.

Pentru a nu deranja deplasarea constanta a iudelor vii, iudele moarte sunt impinse in laturi si abandonate la mal, ca niste epave incarcate cu prada. Acolo le asteapta roiuri de termite orasanesti; in doar cateva clipe, hainele si imbracamintea dispar rontaite de foamea de innoire. Cadavrele sunt dezbracate cu maini dibace, raman goale si neajutorate, asteptandu-si cu resemnare casarea, de parca ar fi manechine vechi si uzate din magazinele de moda de pe Strada Lapusneanu.’ (pag, 203)

 

sursa http://curierul-iasi.ro/ample-manifestari-comemorative-dedicate-pogromului-de-la-iasi-3846

sursa http://curierul-iasi.ro/ample-manifestari-comemorative-dedicate-pogromului-de-la-iasi-3846

 

De aici cosmarul devine doar si mai ingrozitor. S-a scris foarte putin despre ce s-a intamplat in ‘trenurile mortii’, chiar si supravietuitorilor le-a fost greu sa relateze ceea ce s-a intamplat acolo (una dintre exceptiile notabile a fost regizorul Andrei Calarasu plecat cu cateva luni in urma din aceasta lume). Catalin Mihuleac nu ezita sa scrie pagini memorabile, si nici sa abordeze o alta tema, un alt fel de crima despre care se vorbeste si mai putin – violurile.

‘Despre femeile violate, istoria tace. Autocenzura o impiedica sa acorde importanta acestor fiinte insemnate pe vecie, in urma celui mai vechi asalt militar, in care soldati, subofiteri si ofiteri lupta la piele cu muieretul dusman. Lupta racnind crancen, lupta culminand victorios, folosindu-si fara sfiala armamentul intim.’ (pag. 257)

Capitolele finale ale cartii aduc impreuna cele doua fire narative, intr-un mod nu complet neasteptat, dar care are totusi o adaugire finala, care chiar daca pare putin ‘hollywoodica’ si nu neaparat necesara pentru mesajul general al cartii, este totusi in logica unuia dintre putinele personaje pozitive ale cartii – rabinul iesean care o salveaza pe fetita care va fi singura supravietuioare a familiei. Este descifrat in final si personajul soacrei Dora, si atitudinile evreilor americani apar deodata sub o lumina complet diferita.

Iasiul este fundal si scena in permanenta, prezent si amintire pentru personajele cartii. Este o carte scrisa de un iesean despre istoria orasului sau, despre trecutul care nu poate si nu trebuie sa fie uitat.  Radu Paraschivescu a afirmat ca ‘America de peste pogrom’ s-ar putea sa fie cea mai buna carte a anului 2014. Cred ca este foarte posibil sa aiba dreptate.