Entries tagged with “Arkadi and Boris Strugatzky”.


Colectia “Fictiune fara frontiere” a editurii Paralela 45 a reusit in ultimii ani sa readuca in atentia publicului romanesc amator de literatura stiintifico-fantastica dar nu numai lui, operele scriitorilor sovietici Arkady si Boris Strugatsky – un cuplu de autori al caror nume se inscrie printre cele ale celor mai buni scriitori ai genului in literatura mondiala. Imaginatia imbinata cu rigoarea caracteristica science-fiction-ului sovietic, poezia multora dintre texte si dimensiunile lor filozofice i-au pozitionat pe cei doi frati in topul preferintelor cunoscatorilor dar si a iubitorilor de literatura buna in general. Boris a murit cu mai putin de un an in urma la Sankt Petersburg supravietuindu-i fratelui sau mai mare cu peste doua decenii si petrecandu-si o parte din acesti ultimi ani revizuind unele dintre texte si curatandu-le de elementele de propaganda fara de care nu ar fi vazut lumina tiparului in perioada sovietica. ‘Un miliard de ani pana la sfarsitul lumii’ aparuta acum intr-o a doua editie in traducerea lui Valerian Stoicescu este una din acele carti al caror subtext are o asemenea incarcatura politica si filozofica incat ma intreb cum de a vazut lumina tiparului in 1974 in Uniunea Sovietica a lui Brejnev.

Eroul principal al cartii este un savant matematician care traieste intr-un mediu stiintific in care covietuiesc tot felul de somitati in diferite domenii. Imediat poate fi identificata una dintre acele ‘colonii de creiere’ in care sistemul sovietic aduna specialisti si le dadea o oarecare libertate de creatie stiintifica si ceva privilegii materiale relativ la restul populatiei cu conditia de a controla cu rigoare si de a prelua la finalizare toate rezultatele cercetarilor acestora. La scurta vreme dupa ce pare sa realizeze un progres decisiv in opera sa stiintifica apropiindu-se de rezolvarea unei ecuatii care ar fi lamurit multe dintre secretele universului eroului nostru pe nume Maleanov incep sa i se intample tot felul de evenimente stranii – incercari de mituire de tot felul, apeluri telefonice ciudate, vizite inopinate, cercetari si chiar si banuiala (poate inscenarea?) unei acuzatii de crima.

 

sursa www.emag.ro

sursa www.emag.ro

 

Fiind vorba despre o comunitate de oameni de stiinta nu trece multa vreme pana cand Maleanov isi da seama ca nu este singurul in aceasta situatie. Prieteni de ai sai, specialisti in domenii diferite si fara legatura aparenta cu ce face el, sunt supusi unor presiuni similare cu scopul vizibil de a-si abandona cercetarile si de a-si distruge lucrarile stiintifice. Fratii Strugatzky nu petrec prea mult timp in a detalia elementele stiintifice ale povestii, pentru asta folosesc un limbaj pseudo-stiintific fara prea multa noima, ceea ce ii intereseaza de fapt este dimensiunea filozofica dar si umana a povestii pe care o relateaza.

“Voi, taticilor, n-aveti cum sa intelegeti: experientele sunt legate de transcriptaza reversibila: adica RNA-dependent si DNA-polimeraza, intr-un cuvant revertaza, o enzima componenta a onco-virusilor. Drept sa va spun miroase a premiu Nobel.” (pag. 63)

Cine cunoaste rigoarea stiintifica a descrierilor din alte carti ale autorilor (Boris era de altfel fizician de formatie si expert in calculatoare profesionist) isi da seama imediat ca folosirea acestui argou fara noima este intentionata. Nu detalile tehnice ii intereseaza pe autori ci confruntarea eroilor cu presiune psihologica la care sunt supusi.

“Am realizat dintr-o data ca ieri inca mai eram un om, membru al societatii, aveam grijile si neplacerile mele, iar daca respectam legile societatii – si asta nu era atat de greu -, deci daca respectam aceste legi, ma ocroteau cu fermitate impotriva tuturor pericolelor posibile militia, armata, sindicatele, opinia publica, prietenii, in fine, familia. Si iata ca ceva s-a deplasat in lumea inconjuratoare si m-am transformat intr-un pestisor minuscul si singuratic care s-a ascuns intr-o crapatura, iar in jur misuna si plutesc unduindu-se umbre infricosatoare, nedeslusite, care nici macar nu trebuie sa aiba boturile pline de dinti, e suficienta o usoara miscare de aripioara ca sa ma zdrobeasca, sa ma macine, sa ma prefaca in nimic … Si mi-au dat de inteles ca daca voi continua sa stau in aceasta crapatura, ma vor lasa in pace.’ (pag. 95-96)

 

source stalinsmoustache.wordpress.com

sursa stalinsmoustache.wordpress.com

 

Este semnificativa cred si trecerea naratiunii de la persoana a treia la persoana intaia undeva pe la mijlocul cartii. Ceea ce i se intampla lui Maleanov si colegilor sai oameni de stiinta li intampla de fapt tuturor cetatenilor sistemului sovietic, primii cititori ai acestei carti la vremea ei. Orice abatere de la norma reprezenta un pericol pentru echilibru – si acest echilibru se putea chema ‘linistea sociala’ sau putea fi o mai complexa constanta de stabilitate a unui Univers Homeostatic, fie guvernat de o supercivilizatie destul de tematoare pentru a incerca sa remedieze in fasa orice tendinte de abatere de la norme, sau poate guventat de legi universale si eterne care ca orice legi fundamentale sunt imposibil de invins si trebuie acceptate ca atare.

Cele mai bune pagini ale cartii descriu framintarile eroilor intr-un univers de teama si suspiciune care intalneste literatura care descrie represiunea stalinista cu science-fiction-ul. Unele dialoguri amintesc de Ilf si Petrov, altele de literatura absurdului, dar nu au prezis oare Ilf si Petrov in cele mai bune momente literare ale lor absurdul care in literatura lumii avea sa apara doar la vreo doua sau trei decenii dupa ei? Exista si o puternica dilema morala – pana cand individul singur poate rezista sistemului – politic sau al legilor fizice ale universului? Care este ultima linie de impotrivire – confortul personal? cariera? libertatea personala? familia? Cel putin unul dintre eroi alege in final calea confruntarii – este acest act complet lipsita de speranta? Merita citita cartea – de altfel una dintre cele mai agreabile si placute la lectura carti ale fratilor Strugatsky – daca nu pentru a afla raspunsul macar pentru a sti cum este formulata intrebarea.

Va mai amintiti (cei care ati apuca perioada cea poleita) despre versul ‘spre comunism in zbor’ care manjea candva  melodia ‘Tricolorului’ compusa de Ciprian Porumbescu? Voia sa fie un simbol al avantului neincetat si netarmurit cu care omenirea inainteaza spre realizarea utopiei comuniste. Comparati aceasta facatura cu haiku-ul lui Kobayashi Issa, unul dintre motto-urile romanului:

Incet, incet se taraste

Un melc pe povarnisul muntelui Fuji

In sus, pana la cele mai inalte culmi!

 

Aceasta comparatie mi-a venit in minte pentru ca ea ilustreaza si parcursul filozofic al fratilor Arkadi si Boris Strugatki, perechea nedespartita de autori unici, care si-au creat un nume in literatura stiintifico-fantastica mondiala, fiind alaturi de Stanislaw Lem printre singurele nume de marca provenind din Europa Rasariteana intr-un gen dominat de anglo-saxoni.

De ce asa de putini?

Intrebarea este fireasca, in definitiv in Europa comunista genul era incurajat cel putin pana la un anumit punct potrivindu-se chiar si in ochii comisarilor culturali si ai politrucilor cu o viziune de permanenta ascensiune, insotita de stiinta si dominata de un optimism robust alimentat de credinta ca dupa coltul anilor sau deceniilor pe oameni ii asteapta paradisul societatii comuniste. Tocmai aici se ascunde motivul esecului majoritatii scriitorilor de gen in a crea o literatura durabila in conditiile comunismului – din premize ideologice false nu se poate naste literatura adevarata. Iar cei care au reusit, si Lem si fratii Strugatki sunt printre ei, au facut-o doar cand au depasit bariera ideologica si au combinat imaginatia si talentul cu o filozofie umanista care pune intrebari si nu se lasa ghidata de miraje optimiste. Din contra, si ‘Solaris’ al lui Lem si ‘Picnic la marginea drumului’ al fratilor Strugatki isi confrunta eroii cu catastrofe sau fenomene de dimensiuni apocaliptice, care le pun sub semnul intrebarii nu numai existenta lor fizica ci si destinul intregii specii umane. Nu intamplator cele doua filme s-au bucurat de exceptionale ecranizari semnate de Andrei Tarkovski.

 

sursa http://www.edituraparalela45.ro/

 

Nascuti in perioada intebelica cei doi frati au trait ca adolescenti perioada razboiului si de la sfarsitul anilor 50 au inceput sa scrie. Au scris numai impreuna, fiecare carte fiind rezultatul unor discutii indelungate si detaliate de luni de zile, care faceau sa aiba aproape complet cartea in mintile lor in momentul cand se asezau sa o scrie – proces care dura doar cateva saptamani. Dupa cativa ani de literatura mai conventionala tonul se schimba la mijlocul anilor 60, perioada in care Uniunea Sovietica abandoneaza efemera si firava liberalizare a perioadei Hrusciov si reintra in dogmatism leninist, incremenire birocratica si stagnare culturala in paralel cu oprimarea oricarei dizidente politice. Si totusi literatura buna s-a facut si in aceasta perioada, si tocmai in genul stiintifico-fantastic mai putin banuit sau vizat de cenzori. Romanele fratilor Strugatki vor reflecta de aici incolo framantarile intelectualilor sovietici confruntati cu limitele regimului politic in care traiau. ‘Melcul pe povarnis’ este nu numai un roman stiintifico-fantastic, dar este si o alegorie politica destul de directa si de transparenta.

Publicarea cartii nu s-a petrecut usor, si de fapt a fost posibila printr-un tertip derivat din structura narativa a cartii insasi. Exista in carte doua fire epice, care se desfasoara in paralel, in capitole alternative. In primul eroul este un birocrat marunt pe nume Peret, aproape o copie a eroilor striviti de sistem din anti-utopii ca 1984 a lui Orwell, care locuieste intr-o lume de minciuna si absurd birocratic. Celalalt parcurs epic il are ca erou pe Candid zis si Malcul. Ambii eroi sunt straini, ambii aspira sa ajunga in Padurea cea magica ce inconjoara ca un urias organism viu habitatul limitat locuit de oameni. Peret nu va ajunge niciodata sa intilneasca Padurea, Candid in schimb va ajunge, o va confrunta, se va lupta impotriva ei pentru a supravietui, o va cunoaste in detalii monstruoase si respingatoare. Printr-un concurs de imprejurari absurd si intamplator caracteristic statelor birocratice Peret ajunge in varful piramidei doar pentru a se izbi de limitele puterii si de incapacitatea de a schimba sistemul chiar daca te afli la carma lui. Cel care pare mai degraba sa aiba o sansa de a sui pe alegoricul povarnis este Candid, care invata sa se lupte si sa se confrunte cu natura simbolizata de Padure.

 

sursa http://www.ottosell.de/strug/strug.htm

 

Mi-e teama insa ca orice relatare despre carte este simplista – este o carte care merita citita si trebuie citita si poate recitita pentru a fi inteleasa in toata complexitatea ei. Aparuta la Editura Paralela 45 in 2011 in traducerea lui Valerian Stoicescu, ea nu ofera o lectura usoara, si viitorii cititori trebuie sa fie avertizati mai ales daca sunt amatori de science-fiction. De fapt nu sunt sigur ca ‘Melcul pe povarnis’ apartine neaparat genului. Da, exista elemente de recuzita, se vorbeste la un moment dat despre statii biologice dar toate acestea par mai degraba pretexte pentru a descrie framantarile eroilor si confruntarea lor cu sistemul si cu Padurea. Iata de exemplu gandurile lui Peret despre sistemul pe care in final ajunge sa-l conduca: ‘Poate ca tot acest carusel de-asta si exista, pentru ca toti sa munceasca? Intr-adevar, un mecanic bun repara o masina in doua ore. Si pe urma? Restul de douazeci si doua de ore? Si daca, in plus, la masini lucreaza doar muncitori experimentati, care nu le strica niciodata? E de la sine inteles: un bun mecanic va fi transferat ca bucatar, iar bucatarul ca mecanic. Astfel, nu numai douazeci si doua de ore, dar chiar si douazeci si doi de ani se pot ocupa complet. Da, in asta este o oarecare logica. Toti muncesc si isi fac datoria fata de omenire, nu sunt niste maimute… In felul acesta deprind o meserie in plus … La drept vorbind, aici nu este niciun fel de logica, e o harababura totala, nu logica… Dumnezeule, stau aici ca un stalp, iar ei pangaresc padurea, o dezradacineaza si o transforma in parc.’

Si tertipul despre care vorbeam? Ei bine, scrisa in 1965 cartea a fost publicata ca doua povestiri separate. Cea despre padure, mai poetica, mai filozofica, mai abstracta a fost publicata in tiraj relativ mare, in timp ce a doua poveste, cea cu nuanta politica mult mai evidenta a aparut in cateva mii de exemplare doar intr-o revista la periferia Uniunii (si periferia era departe!). Mult mai tarziu au fost combinate cele doua parti care desi nu se intersecteaza in niciun moment se completeaza una pe cealalta intr-o combinatie puternica, in care tema ecologica, cea politica si capacitatea individualilor de a se confrunta cu sisteme (birocratice, naturale) de dimensiuni infinit mai uriase sunt aduse impreuna.

Postfata lui Liviu Radu adauga mult cartii si da o imagine dintre cele mai complete a personalitatilor celor doi autori. ‘Melcul pe povarnis’ nu este o lectura lejera, dar este o lectura recomandata.