Europenii nu își amintesc de multă vreme un asemenea ‘Mărțișor’. Sfârșitul lui februarie și începutul lui martie au găsit Vechiul Continent pradă unui val de aer polar care l-a cuprins aproape în totalitate. Temperaturile medii în multe locuri erau cu 15 până la 20 de grade mai scăzute față de cele înregistrate de Bobotează (care, ce-i drept, a fost în schimb mult mai caldă decât media). Imagini cu străzi înzăpezite ne-au parvenit din locuri cum ar fi Roma, Coasta de Azur, sau Biarritz, care de obicei furnizează chiar și în acest sezon imagini de cărți poștale cu străzi însorite și plaje populate.

Și totuși dezghetul a venit, și primăvara nu se mai poate lasă mult așteptată.  După câteva săptămâni în care am călătorit împreună în lumea mai mult fantastică decât științifică a filmelor, rubrica CHANGE.WORLD revine pe tărâmul științei, explorării și  standardizării tehnologiilor avansate, fără a lăsa fantezia complet în urmă. Cititorii fideli sunt deja obișnuiți cu această alternare continuă a planurilor realității și visurilor în lumile în care călătorim în fiecare săptămână.

Primul grupaj este legat de plățile electronice. Trăim o revoluție a modului în care cumpărăm produse, vindem obiecte sau rezultatele muncilor noastre, economisim pe termen scurt sau pe termen lung. Această revoluție se află doar la început, deși cu unele elemente și moduri de plată cum ar fi comerțul electronic și cardurile de credit suntem deja familiari de două sau trei decenii. Lor li s-au adăugat în ultimii ani ‘portofelele electronice’ (unele instalate pe aparate fizice cum sunt telefoanele sau ceasurile inteligente) și cripto-valuta. Am discutat și urmărim în continuare comportarea celei mai cunoscute cripto-valute, bitcoin, care se află în cădere ca valoare de la începutul anului, dar ceea ce este mai interesant este faptul că marile organizații comerciale și financiare îmbrățișează în ritm accelerat tehnologia și încep să propună propriile lor mijloace de plată sau ‘monezi’ digitale. De exemplu, un sondaj realizat de LendEDU (organizație financiară care are ca public țintă lumea universitară și studenții) a înregistrat peste 58% răspunsuri pozitive la întrebarea legată de o moneda Amazon, și peste 42% acord cu acceptarea lui Amazon ca girant al conturilor bancare. Este vorba desigur despre un public majoritar dintr-o anumită categorie socială și de vârstă, dar aceștia vor fi profesioniștii de peste 10 ani, din care mulți vor deveni liderii de peste 20 de ani. Lumea finanțelor se alătură domeniilor economice revoluționate de revoluția Internetului.

Organizații ca World Wide Web Consortium (W3C), fondată și condusă până azi de inventatorul Web-ului, Tim Berners Lee,  au inițiat activități de cercetare și standardizare cu două decenii în urmă. Primele activități explorând domeniul ‘micro-plăților’ datează la W3C din anul 1998. Probabil că era prea devreme. Grupul de lucru care se ocupă azi de ‘Web Payments’ este foarte activ în cadrul W3C – cea mai recentă întâlnire a avut loc în ianuarie 2018, următoarea este în plan pentru luna aprilie 2018. În programul lor de lucru se află standardizarea unei interfețe programabile de aplicație (API) care va permite diferitelor aplicații ale vendorilor de produse și servicii să creeze propriile lor conexiuni cu mijloacele de plată aflate în mâinile consumatorilor plătitori, și a unei metode de autentificare a card-urilor în tranzacții card-no-present (CNP), tranzacții virtuale (în care nu sunt folosite card-uri fizice) numită Three Domain Secure (3DS).

 

sursa imaginii http://www.rosemont.com/community/

sursa imaginii http://www.rosemont.com/community/

 

Pentru a înțelege complexitatea și multitudinea problemelor care trebuie rezolvate în dezvoltarea funcțională și expansiunea de capacitate care se petrece pe Internet, o metaforă potrivită ar fi cred ceea a concepției unei clădiri sau a unei așezări urbane. Există însă o deosebire fundamentală, dictată de faptul că nu a existat o planificare din start a modului în care această structură arhitecturală se va dezvolta. Nici măcar vizionarii cei mai îndrăzneți nu prevedeau acum trei sau patru decenii cum se va dezvolta Internetul, la ce dimensiuni va ajunge, și ce rol va juca în societatea umană. Dar oare este diferită istoria marilor orașe? Primele colibe ale Lutetiei sau ale New Amsterdam-ului nu au fost concepute după vreun plan riguros pentru a deveni elemente de fundație în ceea vor deveni peste secole megalopolisurile Paris și New York. Astăzi putem spune că unele dintre proiectele organizațiilor de standardizare sunt elemente modulare (‘cărămizi’ dacă vreți) dintr-o structură care în parte este astăzi planificată, deși elementul de inventivitate, de ‘altfel’, continuă să joace un rol major. Și aceste elemente de bază sunt diferite de cele în lucru acum câteva decenii. De exemplu, la întâlnirea din luna martie din Rosemont (periferie a orașului Chicago) a grupului de standardizare Institute of Electrical and Electronic Engineers (IEEE) Proiectul 802 care se ocupă de rețele de comunicație locale, se discută standarde care transferă informația la viteze de 400 Gbps – viteze de 40 de mii de ori mai mari decât cele ale primei rețele standardizate Ethernet apărută acum peste 30 de ani. Este unul dintre elementele de baza care fac posibile aplicații cum ar fi realitatea virtuală, sau comunicarea în timp real între puncte diferite ale planetei, altele fiind rețele deterministe și folosirea de cod de tip ‘open source’ care permite oricărui programator să contribuie la îmbunătățirea funcționalității și calității aplicațiilor.

 

sursa imaginii https://www.wired.com/story/this-publisher-foresaw-an-internet-of-fiction-mixed-with-fact?mbid=social_fb

sursa imaginii https://www.wired.com/story/this-publisher-foresaw-an-internet-of-fiction-mixed-with-fact?mbid=social_fb

 

Știrile și Știrile False (News and Fake News) … sunt pe prima pagină, și nu cred că o vor părăsi multe vreme. Ba chiar am învățat în săptămânile trecute un nou termen care îmi place: Internet of Fiction. L-a folosit se pare pentru prima dată Robert Thompson, care ocupă a doua poziție ca importanță (Chief Executive Officer – CEO) în NewsCorp, consorțiul de presă al lui Rupert Murdoch. Thompson avertiza într-o intervenție datată cu mai bine de un deceniu în urmă (din 2007) în legătură cu pericolele “atomizării conținutului pe Internet” și a unei “înțelegeri colective bazate pe falsitate”.  Știrile ultimelor săptămâni, incluzând dar nu limitate la trimiterile în judecată ale unor persoane care au influențat la comanda Rusiei campaniile electorale americane din 2016, par a confirma, din păcate,  previzunile lui Thompson. Există însă și un aspect comercial în această dispută. Din punctul de vedere al rețelelor sociale, organizații ca cea a lui Murdoch sunt producătoare de ‘conținut’. Facebook și alte plaforme cu funcții de rețele sociale au refuzat multă vreme orice efort de standardizare, lăsând la o parte interoperabilitatea dorită de clienți și aplicații, și preferând să concureze între ele pentru un procent cât mai ridicat din piață. Creatorii de conținut ar vrea să primească o parte din veniturile dobândite de Facebook prin publicitate, și folosesc ca argument (ca să nu zicem ca amenințare) necesitatea introducerii de legi și ordonanțe regulatorii similare celor care definesc relațiile dintre producătorii de conținut și cei care transportă informația pe alte medii cum sunt televiziunea pe unde sau pe cablu. Combinația între evenimentele politice care se succed cu o viteză amețitoare și conflictele comerciale face din teritoriul Facebook o arenă dinamică și interesantă, care merită să fie urmărită cu atenție. Schimbările recente introduse de Facebook care dau  prioritate comunicațiilor personale în detrimentul conținutului comercial sunt în opinia mea doar începutul unei evoluții la capătul căreia rețeaua noastră socială preferată (sau detestată) va arăta cu totul altfel decât suntem acum obișnuiți.

 

sursa imaginii https://www.tripadvisor.com/Tourism-g186338-London_England-Vacations.html

sursa imaginii https://www.tripadvisor.com/Tourism-g186338-London_England-Vacations.html

 

Vor fi interesant de urmărit și lucrările conferinței cu numărul 101 a organizației Internet Engineering Task Force (IETF) care va avea loc la Londra între 17 și 23 martie 2018. Pe agenda de lucru a organizației care a produs cele mai importante standarde care stau la baza Internetului se află în aceste luni activități legate de tehnologiile pe care le regăsim zilnic și pe știrile de pe ‘prima pagină’:  Internetul Lucrurilor (Internet of Things – IoT) și felul în care este controlată și administrată înmulțirea explozivă a aparatelor de utilitate în viața de zi cu zi care sunt legate la rețeaua globală, transporturile inteligente cu aplicații în pilotare automată și administrarea inteligentă a energiei din surse diferite, rețelele de mare viteză așa-numite din ‘generația a 5-a’ care permit o viteză de răspuns instantanee între oricare două puncte extreme (utilizatori umani sau aparate) legate la Internet în orice parte a globului. Apropos, termenul ‘instantaneu’ este oarecum relativ, dar bănuiesc că o viteză de răspuns de o miime de secundă (1 ms) satisface orice utilizator uman, și majoritatea (dar nu toate!) aplicațiile industriale.

 

sursa imaginii https://cglife.com/blog/science-and-internet-things

sursa imaginii https://cglife.com/blog/science-and-internet-things

 

Discutam despre fantezia și știința care merg mâna de mâna în evoluția tehnologiilor avansate. Iată un exemplu din activitatea organizației IETF. Când activitatea de cercetare numită ‘Internetul interplanetar’ a început acum mai mult decât un deceniu, ea a fost privită de multă lume, inclusiv de unii participanți la conferințe, ca o combinație între glumă și science-fiction. Analizele cercetătorilor au reușit să pună în evidență caracteristicile și condițiile tehnice care permit extinderea razei geografice a Internetului în spațiul cosmic. Între altele un rol determinant îl au timpii de propagare a semnalelor cu multe ordine de mărime mai mari decât cei din transmisiile locale sau terestre la distanțe. Au urmat activități de standardizare care au fost deja verificate operațional cu stațiile spațiale, și vor fi pentru prima dată extinse la comunicarea între Pământ și Lună, în cadrul programelor spațiale americane care includ întoarcerea pe satelitul natural al planetei noastre.  Rezultatele unora dintre activitățile de cercetare aflate acum în programele grupurilor din cadrul Internet Research Task Force (IRTF) vor putea fi văzute peste câțiva ani. Este cazul de exemplu al grupului de cercetare a comunicației Thing2Thing (T2T) care va produce elemente de bază (‘cărămizi’) în comunicarea dintre mașinile gânditoare ale viitorului. La nivelul IETF există și directoratul numit Internet Architecture Board, care se ocupă printre altele și cu liniile directoare ale dezvoltării viitoare a rețelei globale și a organizației care produce standardele acesteia. Iată deci că aglomerarea informatică în permanentă extindere care este Internetul se construiește cărămidă cu cărămidă, dar are astăzi și arhitecți.

 

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

I confess that I was waiting for such a movie for quite a while. It’s so long since I have seen a comedy that made me laugh without being stupid, with characters I could care about without falling into melodrama, with a story interesting to follow and no super-persons involved. Game Nightwritten by and directed by and succeeds to be all these and made me spend some of the most pleasant couple of hours in a cinema theater recently.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2704998

source http://www.imdb.com/title/tt2704998

 

The characters of the story are quite recognizable for many of the viewers. They are young mid-class professionals in today’s America, whose lives is centered around the hobby of playing all kinds of rather innocent society games. Never falling on the bad side of vice, the gaming passion defines their way of life with funny moments – like proposing marriage in riddles – or doubtful impact when concerning their decision or even capability of bringing children to life. When games and real life become entangled and the game in game situation turns to be more real than realistic the characters become involved in a turmoil of events where physical integrity and even lives are at risk, and viewers become part of the game. Same as the heroes on screen we know that the bullets cannot hurt (too much) the good guys and the blood spilled by them is just ketchup. The script authors just added one layer between fiction and reality, and this layer turns the film into a combination of surrealistic action movie and situation comedy gags – a few of them novel enough to extract some extra laughs.

 

(video source Zero Media)

 

The excellent cast feels good on screen and you can feel that they had fun making this movie. A special note should be given to the lead actors and who add personal chemistry to their comic talents, and to , a young comedian who constructs the role of a nerd cop with a soul in  manner that lets me expect some more fun from him in the future.

If you look for good entertainment where neither the characters not the viewers are considered stupid – Game Night should be the choice.

 

The lead male hero in “Phantom Thread” is a tailor of the high society ladies in a city of London vaguely located in time sometimes after WWII. It is seldom that I am in such a disagreement with the opinions of the majority of the film critics and of many of my friends whose opinions I appreciate. I cannot refrain myself however to express my feelings about this film by quoting the famous short tale by Hans Christian Andersen about the tailors that sewed the “emperor’s new clothes”. I need to shout: “The emperor is naked!” “This film is bad!” Not even can save it. IMHO, of course.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5776858

source http://www.imdb.com/title/tt5776858

 

I need now, of course, to explain. I will try to do it without committing the sin of writing a spoiler. It’s the love story between a man well over 50 and a young woman in her 20s. Their are separated not only by the age difference, but also by a social gap (he is a famous tailor of the rich and famous, she is a servant in a country inn) and a difference of nationality left vague in the story. He is one of the best tailors in the world, totally dedicated and immersed in his art. He picks the young woman more like an instrument that fits his artistic model and goals, while the young woman (acted by )  is completely falling in love with him. In order to draw his attention she will do something terrible which I will not reveal, not once but twice. The result is his complete surrender first into marriage, later into parenthood. His creative power seems however to diminish, and the final is actually vague again about his continuing artistic path. The story is outrageous (and I do not allow myself to be outraged to easily), non-credible and ridiculous.

 

(video source Focus Features)

 

I liked a lot ‘s “There Will Be Blood” and especially “The Master“. I am quite astonished about his latest works including this film. He probably intended to bring to screen a story of love and horror, of passion not shared, of a relationship that is based on a terrible lack of balance. The story he created and the solutions he found did not work for me. I am even more disappointed because of the superb acting of who is again investing all his acting style and talent in order not to act but to become his character. I will be very sorry it this is the last film of his acting career. Maybe he will change his mind. What about the role of a great artist like Leonard Bernstein or Herbert von Karajan? While watching “Phantom Thread” I was thinking about these two great music conductors as characters of the same huge talent and intensity as the one of the hero he brings to screen in this film.  deserves a better final.

 

 

Lista candidaților nominalizați pentru Premiile Academiei (sau Premiile Oscar în limbaj popular) are în acest an un lider destul de neașteptat. ‘Forma apei’ (sau ‘The Shape of Water’ – titlul original în engleză) a primit 13 nominalizări pentru premii în categorii diverse, de la categoriile ‘tehnice’ (sunet, motaj, imagine), trecând prin trei categorii de joc actoricesc, și până la premiile cele mai importante (pentru regie și pentru cel mai bun film). Pe de-o parte este vorba despre un film scris și realizat de un regizor cu nume bine consolidat la Hollywood și în cinematografia mondială (iGillermo del Toro). Este însă un regizor care nu ezită să surprindă cu fiecare film nou al său, așa că și ‘Forma apei’, deși aparține unui gen foarte popular și cu priză la public, fantezia cu tente științifice, rezervă multe surprize și amatorilor de basme confecționate la Hollywood, și fan-ilor cinematografiei de calitate. Este un film care nu evită extremele și nu este de mirare că a creat și controverse. Chiar între prietenii mei cinefili opiniile au fost împărțite și destul de extreme – de la ‘pentru asta a fost inventat cinematograful’ până la ‘cel mai prost film făcut vreodată’.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm4236598016

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm4236598016

 

De la început, poate chiar dinainte de a intra în sala de cinematograf sau de a declanșa vizionarea digitală, trebuie înțeleasă și acceptată convenția. ‘Forma apei’ este un basm, chiar dacă aparent este plasat într-o realitate care a existat acum vreo 50 sau 60 de ani într-un loc bine determinat cu repere oarecum recognoscibile, din America de Nord. Nici apartenența la genul science-fiction nu este mai mult decât un cadru, deși o mare parte din acțiune se petrece intr-un centru de cercetare științifică, plin de mașinării fantastice cu tuburi intimidante, și de dulapuri de comandă cu beculețe pâlpâinde, după ultimul răcnet al tehnologiilor electronicii de la mijlocul secolului trecut. Este însă un basm care nu este recomandat copiilor, un basm pentru adulți ștampilat cu litera R de comisiile americane de clasificare pentru ‘conținutul sau sexual, nuditate grafică, violență și limbaj’.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm872751360

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm872751360

 

Guillermo del Toro s-a născut la Guadalajara, în Mexic, în 1964. Palmaresul său cinematografic include ‘The Devil’s Backbone” (2001) plasat în perioada războiului civil din Spania, “Pan’s Labyrinth” (2006) considerat până astăzi cel mai bun film al său, și filme din seriile de succes ale Hollywood-ului “Blade” și “Hellboy”. Două ar fi caracteristicile comune ale filmelor sale pe care le regăsim și în “Forma apei”. Prima este prezența monștrilor într-un univers care nu are aceleași reguli estetice cu universul nostru cel de toate zilele, și în care ceea ce nouă ni se pare a fi deformație fizică nu echivalează, conform convențiilor obișnuite, cu tare morale sau de caracter. Unele dintre filmele sale, incluzându-l pe acesta cel mai recent, reiau tema întâlnirii dintre oameni și monștri, și a posibilei legături între aceștia, tema moștenită din literatură gotică și basmele tradiționale de genul “Frumoasa și bestia” preluate mai nou de cultura populară în filme și musical-uri. A doua caracteristică este predilecția pentru personajele diferite și dezavantajate. Eroina principala din “Forma apei” pe nume Elisa Esposito este mută, prietenii și partenerii săi în povestire sunt un pictor homosexual și o colegă afro-americană care robotește alături de Elisa ca femeie de servici într-o instituție guvernamentală. Opusul lor, agentul guvernamental Rchard Strickland este alb, bogat, rasist, și sadic – toate viciile întruchipate într-o singură persoană, care pe deasupra mai are și o viață de familie aparent exemplară și o predilecție pentru automobile scumpe. Un stereotip veți spune, dar în definitiv, este vorba doar despre un personaj negativ dintr-un basm, nu-i așa?
 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm164060928

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm164060928

 

Tema principala a filmului este posibilitatea iubirii între specii. În institutul de cercetare guvenamental în care lucrează Elisa este adus într-un recipient sigilat, ca prizonier și subiect de experimente medicale pline de cruzime, un ‘monstru’ cu forma unei întruchipări reptiliene de coșmar, capturat undeva în junglele și mlaștinile Americii de Sud. Curiozitatea științifică pe care o stârnește ‘monstrul’ se datorează capacității sale de adaptare în apă și (pentru o anumită perioadă de timp) și în aer. Cele două sisteme respiratorii paralele ar putea fi utile americanilor dar și concurenților lor sovietici angrenați în cursa pentru cucerirea cosmosului. Cam aici se încheie pretextul științific al filmului, și de fapt nu este nevoie de mai mult. Între cele două abordări posibile, cea a incompatibilității dintre oameni și alte specii dezvoltată în serii de filme cum este “Alien” începută de Ridley Scott în 1979 și cea a prieteniei posibile (și chiar mai mult) cu care “E.T” a lui Steven Spielberg răspundea în 1982, Guillermo del Toro alege în mod clar cea de-a două opțiune. O alege și o dezvoltă, căci legătura între Elisa – fragilă, ciudată, diferită și ea în lumea noastră – și monstrul amator de ouă fierte tari și de muzică de jazz a lui Benny Goodman se dezvoltă spre o legătură de dragoste imposibilă, cu secvențe erotice explicite, inclusiv o scenă de dragoste interspecii cu care spectatorii sunt testați estetic și emoțional.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm164060928

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm164060928

 

Apa joacă rolul esențial în universul vizual creat de Guillermo del Toro în acest film. Ea reprezintă bariera dintre specii dar și mediul în care este consumată povestea de dragoste. Este vehicol pentru secvențe comice și limanul salvării eroilor.  Filmul începe cu o secvență acvatică onirică, și de-a lungul întregii acțiuni avem de-a face cu un univers lacustru care ne poate face să suspectăm că del Toro l-a citit pe Bacovia. Cinematografia și decorurile cu calitatea și atmosfera lor retro crează o experiență estetică deosebită, din acest punct de vedere “Forma apei” se află pe același plan cu filme ca “Hugo” al lui Martin Scorsese sau “The Grand Budapest Hotel” al lui Wes Anderson. Adaug la aceasta creația actoricească deosebită a lui Sally Hawkins, actriță engleză subapreciată până acum, poate pentru că nu este o frumusețe standard, fizicul ei fiind mai potrivit rolurilor comice sau de compoziție. Aici ea este însă perfect potrivită rolului pe care îl execută cu sensibilitate și ingenuitate, dând credibilitate relației fantastice dintre personajul Elisei și ‘monstru’.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm972381184

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm972381184

 

‘Forma apei’ nu este o capodoperă. Basmele, chiar și cele pentru adulți, au limitele lor. ‘Monstrul’ este destul de schematic, și pe cât de convingătoare este Elisa lui Sally Hawkins, pe atât de puțin verosimilă pare atracția ei pentru reprezentatul speciei amfibie. Concentrarea de vicii politic-incorecte în personajul negativ face din acesta un sac de box cam greu de acceptat, chiar și pentru un personaj negativ dintr-un basm. Mesajul ‘monștrii suntem noi’ pare cam demonstrativ-retoric. Chiar dacă a înregistrat un număr mare de nominalizări, nu cred că ‘Forma apei’ va recolta prea multe statuete. Concurența principala va veni probabil de la “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” un film excelent, cu temă și ambianță contemporană, și cu un mesaj politic cel puțin la fel de acceptabil din punctul de vedere al Academiei. Chiar și in privința cinematografiei, filmul lui del Toro are un concurent formidabil in “Blade Runner 2049″ despre care am scris săptămâna trecută in această rubrica. Să vedem cine va învinge.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Weddings are sometimes odd gatherings that bring together people from different backgrounds, nationalities, identities. Films about weddings have been used too describe not only the folkloric aspects of tradition, but also to deal with rather serious issues beyond relationships – social and national gaps, stereotypes, fear of ‘the other’. The best of them succeeded in mixing the ‘easy’ and relaxed approach with attentive description of the characters and of the truth beyond the appearances. I can now think at examples as ‘s “Monsoon Wedding” or ‘s “My Big Fat Greek Wedding“. In 2009 the fashion reached Eastern Europe when Romanian and Moldavian cinema studios got together to make “Wedding in Bessarabia“  (or “Nunta in Basarabia”) directed by

 

sursa http://www.imdb.com/title/tt1741706

sursa http://www.imdb.com/title/tt1741706

 

There are many ways this film can be see and commented. One can start at the historical metaphor level, with the Romanian groom marrying the Moldavian bride which is also more ore less openly courted by the Russian pretender. The history of Bessarabia, the Eastern half of historic Moldavia fallen at the beginning of the 19th century under imperial Russia rule, unified and becoming part of the Great Romania exactly 100 years ago, only to fall back under the Soviet rule during World War II as a result of the pact between Hitler and Stalin, could fit well the scenario. However, director chose to focus on contemporaneity and more exactly on the cultural, language and morality differences between the different classes of characters: the relatively ‘westernized’ Romanian from the West of the border, the Moldavians torn and divided themselves between their (long time oppressed) Romanian identity and the Russian influence.  All characters are living at their own pace the process of transition between the Communist rule and democracy and modernity which are slow to show their benefits in this part of the world, with corruption, demagogy and even crime putting pressure on life at national and personal level. The wedding itself has its own dynamics, and the Romanian cinema has its own tradition of using the theme as a metaphoric space where tradition is invaded by reality and sometimes small history meets big history – see as example ‘s “Silent Wedding” (“Nunta muta”) made just one year before this film.

(video source Nunta in Basarabia)

 

The identity problems of Bessarabia and the political issues related to the possible re-unification in the future are complex and certainly cannot be dealt with all in one film. They even become more complicated in the years since this film was made, as the Republic of Moldova stepped back on certain respects from its path of getting closer to Romania and joining Europe. I am not familiar with other works of Moldavian cinema or literature that deal with these issues – they may exist but I do not know them. In their absence, I would take this film as what it is – a snapshot of the identity crisis of the Moldavian society and of the relationship with the rest of the Romanian nation, treated in a light manner, without making any definitive judgments. The film succeeds to entertain and without eluding the tough questions, and without pretending to provide solutions. Certainly the stereotypes are present, but please show me any ethnic comedy that can completely avoid them. The older and younger actors make a great job, and it is sufficient to see and looking at each other to understand that their love is genuine and this is a marriage to last, despite all the difficulties. Maybe here lies the optimistic message of this film.

 

Dacă este adevărat că ‘toamna se numără bobocii’, atunci la fel de adevărat este că statuetele se numără pe la sfârșitul iernii. Este vorba desigur despre statuetele care sunt înmânate câștigătorilor premiilor Academiei Artelor și Științelor Imaginilor Mișcătoare. Ei, da, ați ghicit deja că este vorba despre ceea ce în limbaj popular numim Premiile Oscar, cele mai râvnite și probabil și uneori cele mai controversate distincții din lumea cinematografiei. Originea numelui atribuit statuetelor aurite (confecționate din bronz) nu este clară. Se pare că la câțiva ani după prima ceremonie care avusese loc în 1929 și care durase … 15 minute, arhivara (și mai târziu directoarea) Academiei, o doamna pe nume Margaret Herrick remarca faptul că statueta seamănă foarte bine cu unchiul ei pe care îl chema … Oscar. Restul este istorie. Sau legendă. Cert este că festivitatea de decernare a premiilor pe care le numim Oscar a ajuns la ediția 90, și că va avea loc în acest an în seara zilei de 4 martie, la Teatrul Dolby din Hollywood, California.

Cam în fiecare an în cursa pentru premiile mult râvnite se află și cel puțin un film din genul științifico-fantastic (sau science-fiction, dacă preferați versiunea engleză). În acest an sunt chiar două filme de gen cu un număr consistent de nominalizări. Despre ele și despre șansele lor voi scrie în acest articol al rubricii CHANGE.WORLD și în următorul, care va apare chiar în ajunul festivității de la Hollywood.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1856101/mediaviewer/rm1895520768

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1856101/mediaviewer/rm1895520768

 

Dacă nu ați văzut încă ‘Blade Runner 2019′, dar aveți în plan să-l vedeți în curând, am un sfat prietenesc. Filmul este o continuare (un ‘sequel’ pentru a continua cu parantezele în limba engleză) a lui ‘Blade Runner’ realizat in1982, și dacă firul acțiunii nu este neapărat o prelungire a filmului original, tema și filosofia filmelor sunt legate, și multe dintre motivațiile personajelor, ca și ambianța socială a viitorului imaginat în film pot fi mai ușor înțelese  dacă veți vedea sau revedea întâi primul film, sau măcar veți citi sau reciti rezumatul acestuia. Lumea distopica imaginată de romancierul Philip K. Dick și de regizorul Ridley Scott în filmul original, ca și tema roboților cu caracteristici umane (numiți ‘replicanti’ în roman și filme) care se află la granița între unelte dotate cu ceea ce azi numim inteligență artificială și ființe egale oamenilor, capabile de sentimente și dotate cu ceea ce unii numesc ‘suflet’ au devenit în deceniile care s-au scurs o prezență familiară în cinematografia științifico-fantastică, iar filmul lui Ridley Scott este considerat un film ‘de cult’.  Peisajul viitorului în stil ‘retro’ a devenit o referință vizuală pentru multe filme distopice și/sau apocaliptice care au urmat, iar muzica lui Vangelis adaugă la senzația de ‘film noir’ a cărui acțiune se petrece în viitor.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0083658/mediaviewer/rm626734848

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0083658/mediaviewer/rm626734848

 

‘Blade Runner 2049′ începe cu un ecran de text (procedeu de care personal nu sunt preat entuziasmat în filme) care descrie evenimentele petrecute între 2019 (anul când se petrece acțiunea primului film) și contemporaneitatea lui 2049. Lumea a trecut între timp printr-un fenomen de ‘black-out’ datorat unui eveniment neprecizat (catastrofă ecologică? explozie atomică?) care a produs un puls electromagnetic de mare intensitate (‘EMP’) distrugând toate dispozitivele și memoriile electronice ale omenirii. Doar ceea ce era înregistrat pe hârtie – cărți, presă, arhive – a supraviețuit. Posibilitatea unui asemenea eveniment este de altfel cât se poate de reală, el poate fi cauzat și de erupții solare de mare intensitate, și diferite scenarii de urgență îl iau în considerate. Concernul industrial care producea replicantii fusese ruinat doar pentru a fi înlocuit de un altul, mai mare, mai puternic, mai malefic, un monopol al producerii de roboți sclavi. Diferența principală față de lumea din 2019 constă în faptul că în 2049 replicantii nu mai trudesc pe planete îndepărtate, ci sunt în mare parte integrați în societatea umană, îndeplinind cam toate rolurile și practicând cam toate meseriile. Eroul principal al filmului, ‘K’ (ei da – ‘K’ precum la Kafka) este un astfel de replicant, polițist la celebra poliție din Los Angeles, care tot LAPD se numește. Replicantii sunt aparent complet integrați, vorbesc de la egal la egal cu oamenii și de fapt sunt greu de deosebit, dar nu sunt egali în drepturi, ei fiind sunt doar executanți subordonați și în general disciplinați ai ordinelor oamenilor. Fizic ei par a fi ajuns la paritate cu oamenii – mănâncă și beau, obosesc și dorm, fac sex, îmbătrânesc și sângele le curge când sunt răniți. Chiar și mor, doar că nu nasc și nu se nasc. Doar capacitatea de a naște și de a se naște, de a crea viață asemenea oamenilor, pare a le lipsi.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1856101/mediaviewer/rm679884032

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1856101/mediaviewer/rm679884032

 

Intriga filmului se declanșează atunci când ‘K’ (interpretat de excelentul Ryan Gosling, unul dintre cei mai talentați actori ai generației mai tinere de la Hollywood) dând peste un caz care implică o peturbație în ordinea lucrurilor, începe să pună mai multe întrebări decât norma, începe să se îndoiască. Întrebările sale ar deranja ierarhia socială care face din replicanti simpli executanți ai ordinelor oamenilor, și varianta oficială a istoriei pe care se bazează această ierarhie. Ordinul de a părăsi anchetă și de a uita anomaliile – care, desigur, va fi ignorat – trimite o aluzie directă la regimurile totalitare, și nu numai la ele, în care o singură versiune a ‘adevărului’ este acceptată, și în care însăși cercetarea alternativelor devine un delict. În cursul anchetei sale ‘K’ va avea de înfruntat nu numai forțele atotputernicei corporații care domină economia și ordinea publică a planetei, ci și secrete legate de originea si trecutul său, descoperind semne de întrebare în legătură cu propria sa identitate.
 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1856101/mediaviewer/rm679884032

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1856101/mediaviewer/rm679884032

 

Tulburătoarele întrebări despre esența naturii umane și granițele dintre omenire așa cum o cunoaștem și o înțelegem astăzi și ceea ce poate (unii ar zice riscă) să devină ea peste nu multă vreme sunt o temă recurentă a literaturii de anticipație de la primele povestiri cu roboți ale lui Capek sau Asimov până la filme sau producții de televiziune cum ar fi excelentul serial suedez ‘Oameni adevărați’ (‘Äkta människor’). Avansurile spectaculoase ale chimiei sintetice, biotehnologiei, și inteligenței artificiale fac ca aceste întrebări să fie nu numai subiecte de viitor, ci și probleme de actualitate, legate de prezent sau de viitorul apropiat. Capacitatea de auto-învățare combinată cu sinteza și emularea sentimentelor, implementate pe platforme cu viteze și puteri de calcul și cu fiabilitate mult superioare minții și organismelor umane fac din roboți o specie nouă care începe să concureze cu oamenii în ceea ce privește controlul resurselor planetei. ‘Blade Runner 2049′ descrie o lume posibilă în care roboții autonomi fac parte din ierarhia socială, și au dobândit și o mare parte din caracteristicile care compun personalitatea umană și diferențele specifice dintre diverșii indivizi care aparțin speciei. Ce a mai rămas ca barieră care desparte omenirea de lumea roboților? Dilemele? ‘Nu-i mare scofală, nu ne invidia pentru asta’ spune în film un personaj uman altuia aparțînând lumii roboților. Capacitatea de a iubi? Nici măcar aceasta nu este sigură în lumea creată în ‘Blade Runner 2049′ unde oameni și roboți par să împărtășească ‘resursele’ care permit gratificarea sexuală, și in care nu este clară sau importantă diferența între oameni și roboții identici in formă și structura, sau între toți aceștia și întruchipările virtuale de genul hologramelor. Capacitatea de a naște, de a crea viață din propriul trup? Această ultima barieră poate că este cea reală, dar va trebui să vedeți filmul pentru a vedea cum este abordată problema, orice aș spune mai mult aici ar fi un ‘spoiler’.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1856101/mediaviewer/rm3734056704

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1856101/mediaviewer/rm3734056704

 

Proiectul a fost conceput și pregătit de Ridley Scott vreme de mulți ani, și regizorul a intenționat o vreme să și regizeze continuarea. Până la urmă s-a mulțumit cu rolul de producător și a încredințat regia regizorului canadian francez Denis Villeneuve, autor al câtorva filme de acțiune de calitate și de succes cum au fost ‘Sicario’ și ‘Arrival’. Despre acesta din urmă, aparțînând tot genului anticipației, am scris și în rubrica CHANGE.WORLD cu câtva timp în urmă. Combinația între filmul de acțiune și intriga științifico-fantastică inteligentă, care ridică probleme legate nu numai despre evoluția omenirii, dar și despre prezentul în care sunt trasate direcțiile spre viitor lucrează în ‘Blade Runner 2019′ aproape la fel de bine ca și în filmul original. Ryan Gosling realizează o formidabilă creație actoricească în rolul principal. Apare în a doua parte a filmului și Harrison Ford, actorul și personajul său care este originalul ‘Blade Runner’ (polițist și vânător de replicanti), cel care avusese motive bune să dispară din lumea viitorului între anii 2019 și 2049. Lumea vizuală continuă și extinde ceea ce văzusem acum 36 de ani, cu capacități de creație și execuție amplificate de grafica digitală. Filmul este candidat la cinci categorii în cursa pentru premiile Oscar, categorii care aparțin mai mult domeniilor tehnicii cinematorgrafice (producție, imagine, efecte vizuale). Pronosticul meu este că va câștiga una sau două statuete. Chiar dacă elementul de surpriză este diminuat, și dacă lumea viitorului creată in film este o continuare și amplificare a stilului și atmosferei din filmul original, ‘Blade Runner 2049′ oferă destul de multe motive de satisfacție amatorilor de film, și nu numai fan-ilor genului științifico-fantastic, pune întrebări și ridică probleme actuale care merită discuții aprofundate și interesante. Dacă nu l-ați văzut deja, vi-l recomand.

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Art defies logic. Market forces defy logic. The combination of art and market which is the market of art cannot but defy logic. This may be one of the reasons controversial works of art like the ones created by contemporary artists like Damian Hirst, Jeff Koons or Maurizio Cattelan reach prices that could cover the cultural budget of half of the countries in the United Nations, while their quality or good taste is very much open for discussion for many other artists and experts, and refuse to resonate with scores of amateurs of art, more or less connoisseurs. This film is about Maurizio Cattelan, one of the greatest provocateurs in the history of art. I personally like many of the things that he made, but there are quite a bunch of friends whose opinions I respect and who consider him an impostor, and I can understand why other people may be offended by images of the pope struck by a meteorite, or of Hitler kneeling in penitence. What cannot be denied is that Cattelan is a master of image building, and even if conceptual art is not my cup of tea, I cannot deny success, measured in fame and dollars his works earn in public art sales.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5509780/mediaviewer/rm166277376

source http://www.imdb.com/title/tt5509780/mediaviewer/rm166277376

 

One needs to be cautious with a documentary like “Maurizio Cattelan: Be Right Back” directed by . Apparently, it’s a bio-artistic documentary, the kind of these projected in museums as a supporting material for a major retrospective of an artist. It describes the biography of the artist, using a combination of testimonies and cartoons in the classical Disney style. It features the sister of the artist, his ex and current girlfriends, art collectors and critics who (at least some of them) happen to be his friends, gallery owners and experts who work for the Cattelan Archives. It talks about the raise of a young artist of humble origins, the challenges in building his career and public image, his works, their price in the market, whether their value comes close or has any relationship with the price. The artist himself talks – sometimes enigmatically – about his art. Controversies that were each milestones in his career are mentioned, although none of his sharp critics, not to speak about detractors, is offered screen time. The film ends with the announcement of his ‘end of career’ which happened in 2011.

 

(video source Dogwoof)

 

But then, let us pay more attention. Some of his friends and art experts seem to read texts prepared in advance and to play their own role. Cattelan himself in the film is … not Maurizio Cattelan, but his friend Massimiliano Gioni playing (very credibly) the artist’s role. His ‘end of career’ in 2011 after the retrospective at Guggenheim does not seem to be final. As it is being said in the film, the goal of Cattelan’s work is not making art, but succeeding in art. So, this film, “Maurizio Cattelan: Be Right Back” may be another of his conceptual works of art, another stair in the pyramid he is building with his own life and art career. Art or “art”. Whatever. Or maybe just a sharp critic of the whole art system. As with many of works created by Maurizio Cattelan, you are never sure when watching this film about what you are exactly seeing.

 

The vice of gambling inspired quite a number of literary and cinematographic works, starting maybe with Dostoevsky’s novel which shares the name with the films that inspired it until the almost masterpiece movie “House of Games” written and directed by . “The Gambler” directed by  is not an adaptation of the great Russian writer’s short novel but rather a remake of a 1974 film that featured in the lead role. There are enough reasons to watch this 2014 version of the story with in the lead role, even if you have seen or not the older film.

http://www.imdb.com/title/tt2039393

source http://www.imdb.com/title/tt2039393

 

The film history does not lack heroes (or anti-heroes) who lead a more than honorable life and/or have a respected profession at day, while spending their nights in vices of all sorts. Most of the characters of this kind are women, but there are also men like Jim Bennett, a decent and passionate professor of literature and novel writer who spends his free time in gambling crazily money that he does not have, borrowing from all possible bad guys, ruining the trust of his mother and of his girlfriend. At some point in time the viewers ask themselves whether he is playing a survival or a suicidal game, as he invites trouble and seems immune to the any danger or concern as soon as he walks the door of a gambling place. The response is in the character of gamblers which escapes reason (there are a few lines that I suspect were borrowed from Dostoevsky). His chance to survive depends upon getting rid of the addiction.

 

(video source Movieclips Trailers)

 

‘s “The Gambler” is written more like an action movie than as a character study. At some point in time the hero borrows money from three different mob groups, and uses the cash to cheat each other in order to try to save his skin. The influence of the gangsters movies of the 70s and 80s is visible, with reverences to  or Sidney Lumet. The atmosphere, the darkness and even the humor are present in the right doses. While the action is quite satisfying the quality of the film derives mostly from the actor work of who succeeds in this film to deliver one of the best roles in his career, with an intense rendition of the combination of the emptiness and despair of the intelligent hero who is aware about the falling spiral path of his life, but has a hard time fighting to prevent it. Supporting roles are played by fine actors like , , and (his last movie!). I liked less the very final which may be a little to conventional cinema relative to the rest of the film, but the overall impression is better than expected.

 

Director ‘s “3 coeurs” (“3 Hearts”) gathers on screen a stellar cast. The three lead feminine roles are trusted to , the daughter of …,  and  , also the daughter of … and also the daughter of Deneuve in real life. Gainsbourg and Mastroianni play the roles of two sisters in whose life shows up a man – the role is played by , whom I have last time seen playing the role of … God in The Brand New Testament, a film which you should search to see if you happen to have missed. The names and fame of the actors were the principal reasons for which I chose to see this film, and probably also the main reasons for which I will remember it.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2822742

source http://www.imdb.com/title/tt2822742

 

Marc Beaulieu () is a tax inspector. A good one and probably even a man of integrity because we see him involved in valiantly handling a high-level corruption case (not really connected to the rest of the story). Numbers and determinism may be his profession, but hazard seems to reign in his personal life, which looks like a mess in which he attracts also the two sisters, one after the other. His heart is also feeble, the heart which is said to be for humans the center of noble emotions, but which also distracts and derails the paths of life when it physically malfunctions. Should we let hazard (or destiny) reign upon our lives, or should we try to fix its effects? Is this even possible?

 

(video source Movieclips Film Festivals & Indie Films)

 

The questions raised by the story in the film are interesting, the resulting film is not really up to the premises. The principal reason is the pace of the story, which lingers for long periods, to jump suddenly at some moments, without a good connection between the different episodes. Good acting cannot save the flaws of the story and especially of the story telling, and despite the promises “3 coeurs” ends by being just another love triangle movie.

 

 

 

 

 

 

 

 

Coperta ediției de la editura Humanitas din 2017 a romanului “Anii frigului” al lui Dan Stanca preia unul dintre autoportretele pictate de Egon Schiele în 1914, anul izbucnirii primului război mondial, doi ani după traumatica experiență a procesului și scurtei sale întemnițări în orășelul Neulengbach. Trupul este contorsionat, mâinile disproporționat uriașe față de restul corpului, fața intoasa spre el însuși, spre coșmarurile sale interioare. Portretul ar putea reprezenta și pe unul dintre personajele cheie ale cărții, sculptorul Domide Golgot, artist neadaptat unor vremuri și unei lumi care alunecă în coșmar. Împreună cu prietenul său publicistul Sandu Tudor, ei reprezintă două forme de rezistență față de vârtejul vremurilor care au cuprins România în a doua jumătate a secolului 20. Anii frigului.

Este al 24-lea roman semnat de acest autor solid și prolific, și al treilea pe care am avut ocazia să-l citesc. Caracteristicile scrisului său sunt foarte bine puse în evidență de această carte, poate și datorită fapului că este vorba despre un roman mai scurt, o carte mai concisă (cam 170 de pagini): o viziune pesimistă asupra lumii amestecând istoria cu fantasticul și morbidul, personaje înfrânte de soartă și vremuri, care își trăiesc disperarea prin artă sau prin sex fără a găsi vreo ușurare și cu atât mai puțîn mântuire în ele. Meșteșugul scriitorului este pus în evidență de forma mai condensată, el având talentul de a trasa portretul personajelor sale în câteva fraze. Iată-l de pildă descriind un personaj secundar, unul dintre tortionarii ‘mărunți’, unealtă a regimului comunist:

‘Trifon Apostoloiu a lucrat mulți ani în regimul penitenciar. A fost mutat de la un loc la altul, așa că fără voia lui s-a plimbat prin toată țară. A cunoscut celul[ar]e strâmte, întunecoase, sinistre. Bătea cu ochii închiși, fiindcă nu suporta să-l vadă pe cel în care dădea. Stropii de sânge îi pătau hainele, dar nu mai aveau semnificația celor dintâi. Îl consola gândul că și asta este o meserie ca oricare alta. Dacă unul e profesor și altul agricultor, el era bătăuș, plătit pentru munca sa de Republica Populară.’ (pag. 19)

Personajul principal al cărțîi este un fost ziarist, ratat profesional și eșuat într-o căsătorie de coșmar, cu un nume predestinat sarcasmului – Hector Noroaie. Soția sa, fiica paznicului torționar descris în paragraful de mai sus, pare a fi o continuatoare în contemporaneitate a sadismului tatălui, doar că spațiul experiențelor sale nu este închisoarea ci celula familială. În toată cartea de altfel am avut senzația că personajele nu numai că ispășesc păcatele părinților, dar le și continuă coșmarurile și le prelungesc traumele într-un prezent la fel de sordid și de sumbru, dar în alt fel, decât istoria care l-a precedat. Un personaj care joacă rolul unui combinator al intrigii, un fost colonel pe nume Platon Veleanu, îi face cunoștiință lui Noroaie cu un fel de partener feminin în eșec și disperare, fosta cântăreața și vedetă Daria Dima (Miss DD) a cărei carieră fusese brusc zdrobită de gafa interpretării în public a unei versiuni pornografice al unui șlagăr. Daria îl va lega pe eroul cărții cu cele două personaje istorice, publicistul și sculptorul,  vremelnicul soț și fratele bunicii ei, amândoi pieriți în închisoarea Aiudului din Gulagul românesc.

 

sursa https://www.bookaholic.ro/mirajul-contrariilor-despre-anii-frigului-de-dan-stanca.html

sursa https://www.bookaholic.ro/mirajul-contrariilor-despre-anii-frigului-de-dan-stanca.html

 

Pentru Hector Noroaie acești doi bărbați reprezintă repere ale trecutului, modele ale unor vremuri în care exista încă morală și verticalitate. Curiozitatea sa este poate jurnalistică, și poate și pornită din dorința de a înțelege un mod de a trăi care este antiteza propriei sale vieți:

‘… în sufletul lui, a cărui carne era încă tăiată de cicatrici, din fericire uscate, înflorea grădina a ceea ce aflase că a fost Rugul aprins. Și mai ales începuse să se gândească la marele animator al mișcării, un bărbat pe vremea aceea încă tânăr, pe numele adevărat Alexandru Teodorescu, dar care, aprig, acerb polemist și neînduplecat adversar al oricărei ambianțe molatece, își prescurtase numele și-l alesese pe acela de Sandu Tudor, pătrunzând astfel în lumea literelor cu un pas apăsat, care a atras de la început atenția.’ (pag. 59)

Dan Stanca – aici și în alte romane ale sale – stăpânește perfect tehnică alternanței istorice a planurilor epice. Personajele descoperă trecutul, în unele cazuri propriul trecut, și prin aceste întoarceri în timp se descoperă pe ele însele. În legătură cu personajul lui Sandu Tudor se impune o notă istorică. Dan Stanca evită capcana atribuirii exclusive a verticalității istorice mișcării extremiste legionare. O face fără a menționa greșelile istorice din care au rezultat crimele acesteia, atribuindu-i personajului său un pluralism ideologic care nu era caracteristic perioadei interbelice, și în special celei imediat premergătoare celui de-al doilea război mondial. Procedeul este discutabil, dar este totuși doar un detaliu disonant în arhitectura cărții.

Într-unul dintre momentele cheie ale întoarcerii în trecut, cele două personaje simbol, scriitorul și artistul, se întâlnesc și se confruntă, pe planurile ideologic-artistic, și pe cel personal. Iată cum îi apare ziaristului arta sculptorului, un avangardist diferit de toți ceilalți pe care îi cunoscuse:

‘Sandu Tudor a privit cu luare-aminte exponatele și a înțeles că nu are de-a face cu o artă obișnuită. Nu a spus nimic, fiorul de gheață care-l străbătea din creștet până în tălpi era însă dovada că descoperise ceva ce nu era în ordine. Ce face omul asta aici? s-a întrebat în sinea să. Vedea niște păsări ciudate, care probabil încercaseră să zboare, dar, intenția fiindu-le curmată, își vârâseră capul în stern într-un gest de auto-tortură, și așa cum arătau, incovoiate, exprimau o suferință fără seamăn, care nu avea nici o legătură cu regnul inaripatelor, ci era pur omenească. Ce fel de om poate să sufere într-un asemenea hal? a continuat el să se întrebe.’ (pag. 73-74)

Viziunile amestecând oniricul cu misticul domină lumea personajelor cărții. Acestora li se adaugă experiențele erotice, dar și acestea par în lumea lui Dan Stanca episoade de coșmar mai degrabă decât de fericire. Scena consumării căsătoriei dintre Sandu Tudor și Carolina, bunica Dariei este un exemplu, o întâmplare care se va regăsi oglindită peste două generații în relația dintre Hector și Daria. Apogeul sexual al relațiilor dintre personajele cărții reprezintă și momentul când începe ruptura ireversibilă, și pentru unele dintre personaje (cele masculine) drumul spre moarte.

Iată cum descrie artistul perioada războiului, acea prăpastie nu numai dintre două perioade istorice din istoria țării dar și dintre două lumi:

‘ Oamenii nu mai aveau timp de ei înșiși, ci se lăsau angajați într-un torent din care nu credeau că vor mai ieși vii. A plecat pe front cu gradul de sublocotenent, iar acolo nu a văzut decât un amestec de apă și foc, mocirlă și flăcări, carne și metal. Identitatea anterioară nu mai avea nici un sens. Nu mai știa cum îl cheamă, nici nu conta, era un atom spulberat, organele uriașului care se numea Țară erau sfartecate și apoi reintremate.’ (pag. 85) 

Mie aceste pasaje mi-au amintit picturile și gravurile anti-războinice ale lui Otto Dix.

 

sursa http://adevarul.ro/cultura/carti/fragment-anii-frigului-dan-stanca-lansat-libraria-humanitas-cismigiu-1_5949264a5ab6550cb8539e81/index.html

sursa http://adevarul.ro/cultura/carti/fragment-anii-frigului-dan-stanca-lansat-libraria-humanitas-cismigiu-1_5949264a5ab6550cb8539e81/index.html

 

Mi s-a părut excepțională descrierea scurtei perioade dintre sfârșitul războiului și preluarea completă a puterii de către comuniști. Cei doi bărbați încearcă să răspundă fiecare schimbărilor cursului istoriei prin gesturi și atitudini excepționale, care îi vor pune însă în conflict cu mersul vremurilor. Sandu Tudor începe să se intereseze de alchimie, înainte de a se înrola în ‘oastea Domnului’. Dacă de alchimiști nimeni nu are nevoie în comunism, apoi de preoți care să supraviețuiască sau să reziste prin credință, cu atât mai puțin. Domide Golgot va deschide încă o expoziție, ultima, care va fi mutată de noile autorități de la Ateneu la Morgă, și care se va auto-distruge într-un eveniment fantastic, ale căror explicații le-ar putea găsi cineva doar pe câmpurile de bătălie ale conflagratiei abia sfârșite, pustiite și populate de mașini de război distruse amestecate cu cadavre. De aici drumul spre închisorile comuniste este deschis și de fapt singurul posibil pentru cei doi, căci cam așa arătau vremurile:

‘În 1948 dubele gemeau deja de arestați și cine se ducea să se culce nu mai era sigur că soarele răsărind a două zi îl va găsi tot în pat. Arestările, ca de obicei, se făceau noaptea. Pe străzile înguste ale Bucureștiului era o forfotă ucigătoare. După ora 22, începeau să circule mașini negre având adrese precise. Se duceau direct la destinație și de acolo îl umflau pe cel vizat. Tentaculele partidului cu care cerșetorii se lăudau că le va da de pomană ceea ce boierii refuză se rășchirau în toate cartierele și scormoneau vilisoare nevinovate. În centrul orașului trona marea tarantulă care nu se mai sătura și voia să înfulece și ultima musculiță.’ (pag. 122-123)

Publicistul ajuns călugăr și artistul a cărui artă riscă să strice echilibrul lumii simpliste a conformistilor care se supusesera noii ordini își vor încrucișa destinele pentru ultima dată în închisoarea de la Aiud, ultima stație pentru amândoi. Destinele lor în eternitate vor fi însă diferite. Sandu Tudor va fi redescoperit și luat drept model de noile generații din perioada post-comunistă. Numele lui Domide Golgot însă va fi complet uitat și șters chiar și din istoriile artei:

‘Suprarealiștii, avangardiștii, chiar și cei cu patalama la mână de la stăpânire, au avut intervalul lor de libertate, dar tot li s-a pus botniță. Noroaie avea obiceiul să spună, când era cherchelit bine, că avangardiștii, în pofida zgomotului produs, au ajuns de fapt crema de ghete a dictatorilor. Revota lor a fost foc de paie și până la urmă au venit în genunchi la stăpân pentru un blid de mâncare. Acesta, ursuz, dar vigilent, abia îi aștepta. Cam asta a fost soarta unor teribiliști înfometați de senzații noi, dar care au sfârșit că niște conformiști sadea. Domide Golgot a dispărut tocmai fiindcă bănuia ce urmează. În pușcărie, și-a folosit propriul corp pentru a-și desăvârși opera.’ (pag. 128-129)

Și sfârșitul eroului din contemporaneitate al cărții aparține aceluiași domeniu al fantasticului. Dan Stanca reușește să combine în romanul sau sarcasmul macabru cu erotica (sau anti-erotica), reprezentând istoria ca un continuu oscilând între coșmar și metafore. Finalul cărții ne trimite spre viitor, și ultima frază (‘Era tot frig …’) ne dă a înțelege că suntem încă în ‘Anii frigului’.

 

 

 

 

« Previous PageNext Page »