În lumea zbuciumată în care trăim, în care evenimentele se succed într-un ritm isteric, şi în care nu este uşor pentru cetăţeanul de rând să discearnă între ştirile adevărate şi cele false, între întâmplările importante şi cele neglijabile, lansarea la 30 martie 2017 a rachetei Falcon 9 de la rampa de lansare 39A a complexului NASA de la Cape Canaveral din Florida, a avut parte de o acoperire mediatică moderată. Câteva staţii de televiziune au transmis lansarea în direct şi au urmărit evoluţia zborului în orele următoare, fără a face din el evenimentul numărul unu al după-amiezei americane sau al serii europene. Unele ziare l-au menţionat a doua zi, dar nu a fost un titlu de pagina întâia. Şi totuşi, această dată are şanse să devină o bornă semnificativă în istoria explorării spaţiului cosmic de către omenire, similară datelor de 4 octombrie 1957 – data lansării primului obiect trimis de omenire în spaţiul cosmic, satelitul sovietic Sputnik 1 -, 12 aprilie 1961 când Iuri Gagarin a devenit primul om în cosmos, sau 21 iulie 1969 când Neil Armstrong a făcut pasul sau uriaş pentru omenire pe un alt astru.

 

sursa imaginii https://www.theregister.co.uk/2017/03/30/spacex_reused_rocket_performs_perfectly/

sursa imaginii https://www.theregister.co.uk/2017/03/30/spacex_reused_rocket_performs_perfectly/

 

Realizarea de la 30 martie este o acumulare de îmbunătăţiri tehnologice dar nu o revoluţie din punct de vedere ştiinţific. Marea schimbare şi progresul pe care îl promite zborul din această primăvară este în primul rând economic. Dacă ar fi să caracterizăm realizarea în câteva cuvinte, acest zbor demonstrează fezibilitatea schimbării modelului economic pe care s-a bazat până acum exploatarea spaţiului extraterestru, a deschiderii acesteia iniţiativei private şi concurenţei, a scăderii considerabile a costurilor zborurilor în spaţiu. Nu atât lansarea, care în fapt a fost trimiterea în spaţiu a unui rachete în parametri şi cu performanţe cunoscute deja face din acest zbor un eveniment extraordinar, ci exact faptul că este vorba despre o reutilizare. Racheta Falcon 9 lansată la sfârşitul lui martie zburase deja odată în spaţiu, se întorsese cu succes la suprafaţa pământului, fusese verificată, testată şi recondiţionată, şi acum zbura din nou în cosmos. Câteva ore mai târziu ea s-a întors cu bine pe Pământ, şi este posibil să fie folosită din nou în viitor. Costul fiecăreia dintre aceste călătorii este o fracţiune din cel al călătoriilor similare precedente.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Timeline_of_first_orbital_launches_by_country

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Timeline_of_first_orbital_launches_by_country

 

Cursa pentru ‘cucerirea’ (interesantă terminologia ‘cruciată’, nu-i aşa?) şi explorarea spaţiului cosmic a început ca o întrecere strategică între Uniunea Sovietică şi Statele Unite, cele două supraputeri ale anilor 1950 şi 1960. Când alte ţări s-au alăturat mai târziu a fost vorba tot despre programe guvernamentale, fie pe plan naţional (programele Chinei sau Indiei) fie colaborări internaţionale (programul european). Chiar dacă programul american în special a folosit sub-contractori din serviciul privat, sursa financiară era tot bugetul naţional şi rentabilitatea economică nu era un considerent. Se estimează că în acei ani Statele Unite investeau direct sau indirect până la 4% din bugetul naţional în explorarea spaţială. Această abordare a contribuit de altfel şi la încetinirea ritmului călătoriilor spaţiale şi până la urmă la sistarea multora dintre aceste programe, căci după ce cursa pentru explorarea Lunii a avut un învingător clar, şi după ce însăşi competia dintre blocurile politice a devenit o partidă jucată, nu au mai fost deloc evidente beneficiile investiţiilor în cercetarea spaţială.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Elon_Musk

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Elon_Musk

 

Lansarea de la 30 martie 2017 a fost efectuată de compania privată SpaceX (sau Space Explorations Technologies Corporation pe numele ei întreg) înfiinţată 2002 şi condusă de atunci de antrepenorul Elon Musk. Născut în Africa de Sud şi stabilit în California, Musk şi-a făcut numele şi averea (ocupă locul 80 pe lista celor mai bogaţi oameni din lume) în domenii legate de tehnologii avansate, cu programe ambiţioase. Pe lângă explorarea cosmică el a înfiinţat şi conduce firme cum ar fi Tesla Inc. (automobile bazate pe energie solară), Solar City (servicii de energie solară), OpenAI (inteligenţă artificială). SpaceX se defineşte ca o intrepindere care produce sisteme de zbor şi furnizează servicii de transport spaţial în condiţiile reducerii considerabile a costurilor acestora. A fost prima companie particulară care a reuşit să trimită pe orbită subspatiala oameni şi să-i aducă cu bine înapoi pe Pământ, are în palmares lansarea a 11 sateliţi, precum şi servicii contractate atât cu organizaţii particulare cât şi cu întreprinderi private. Drumul parcurs până acum nu a fost presărat doar cu succese, explozia unei rachete de tip Falcon 9 petrecută în timpul testărilor premergătoare lansării, în septembrie 2016, a dus la pagube directe de 60 de milioane de dolari şi indirecte de 200 de milioane de dolari prin distrugerea sateliţilor şi aparatelor aflate pe rampă în momentul exploziei, care aparţineau clienţilor companiei. Şi totuşi, aventura continuă, succesul de acum câteva zile fiind încă o etapă reuşită într-un plan care include trimiterea de astronauţi pe lună în 2018 (primii după mai bine de patru decenii), explorarea planetei Marte şi colonizarea ei în deceniile care vor urma.

 

sursa imaginii https://www.theregister.co.uk/2017/03/30/spacex_reused_rocket_performs_perfectly/

sursa imaginii https://www.theregister.co.uk/2017/03/30/spacex_reused_rocket_performs_perfectly/

 

Aşa cum am menţionat deja tehnologia folosită la lansare nu este nouă sau excepţională, şi nici măcar nu aparţine lui SpaceX. Este vorba despre modulul de propulsie (partea inferioară) a unei rachete model Falcon proiectată la NASA. Ceea ce au făcut specialiştii de la SpaceX a fost perfecţionarea acestor modele pentru a le face mai robuste, a face posibilă reîntoarcerea lor pe Pământ, şi acum recondiţionarea şi trimiterea lor din nou în spaţiu. Versiunea actuală se numeşte Falcon 9 v1.1 (observaţi folosirea unei numerotări similare celei folosite de inginerii programatori!) şi are capabilitatea de a trimite în orbită joasă o încărcătură de 13150 de kilograme, şi în orbită geo-staţionară o încărcătură utilă de 4850 de kilograme. Toate aceste sisteme au fost testate deja în zboruri precedente, unele dintre ele comerciale, SpaceX furnizând deja servicii de transport pentru sateliţi de comunicaţii sau cercetări ştiinţifice. Precedentul zbor al rachetei care a zburat la 30 martie avusese loc în aprilie 2016 , iar recondiţionarea, testarea şi pregătirea pentru un nou zbor au durat cam patru luni. Nu este cunoscut cât şi ce a fost înlocuit sau reparat între zboruri şi cât a costat ‘remontul’, dar calculul economic simplu arată că cu cât numărul de zboruri repetate creşte, preţurile fiecărei lansări şi al fiecărui transport scad, crescând rentabilitatea operaţiei. Zborul a avut de altfel şi un beneficiar comercial, sarcina utilă lansată în spaţiu cu această ocazie a fost satelitul de comunicaţii sud-american SES-10.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/SpaceX

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/SpaceX

 

Evoluţia modelului economic al cercetării spaţiale schimbă radical datele problemei, şi repune zborurile în Cosmos pe agenda internaţională. Susţinătorii programelor de cercetare spaţială, între care se află şi Elon Musk, sunt de părere că departe de a fi un lux, explorarea şi colonizarea spaţiului sunt o activitate de maximă urgenţă şi prioritate pentru supravieţuirea speciei umane. Pământul devine din ce în ce mai instabil ecologic şi din ce în ce mai marcat de conflicte, în aşa fel încât prezenţa omenirii pe planeta de origine va lua sfârşit mai devreme sau mai târziu. Pentru a supravieţui omenirea trebuie să se afle şi în spaţiu, să înveţe să trăiască pe alte astre. Politicienii sunt mai puţin convinşi de aceste adevăruri, dar au motivele lor de a se angaja din nou în explorarea spaţială – motivaţii strategice şi raţiuni economice. Situaţia este însă diferită de cea de la mijlocul secolului 20 şi fără o raţionalizare economică în care să existe şansele susţinerii financiare şi profitabilităţii economice a programelor spaţiale, acestea sunt greu de ‘vândut’ electoratelor. În acest moment nu este clară încă orientarea noii administraţii americane în această privinţa. Preşedintele Donald Trump instalat în ianuarie al acestui an la Casă Albă a anulat multe dintre deciziile precedesorului său, şi încă nu se ştie dacă va continuă programele NASA şi va urmă ţelul propus de Barak Obama de a trimite o expediţie umană pe Marte până în anul 2030. În aceste condiţii rolul companiilor particulare cum este SpaceX devine determinant, şi ca partener şi contractor al sistemului de stat, dar poate chiar ca alternativă. În ceea ce îl priveşte pe Elon Musk, planurile sale ambiţioase sunt de bătaie lungă. O varianta perfecţionată a rachetelor Falcon numită Falcon Heavy este planificată să efectueze primul zbor de test în această vara. Este un sistem mai scump (preţul unei rachete este evaluat la 90 de milioane de dolari) dar mai performant, capabil să transporte mai multă greutate utilă pe orbite interplanetare. Parteneri sau concurenţi ai guvernelor, SpaceX şi concurenţii săi din sectorul privat vor juca un rol decisiv în relansarea programelor de explorare şi colonizare a spaţiului cosmic.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

I did not see the original Japanese anime film with the same name which triggered the idea of Ghost in the Shell and this may be an advantage or a disadvantage. I have read some articles that compare the two works, and also refer to the comics series, as well as to ‘Matrix’ which took apparently many ideas from it. It seems to me that I can enjoy and appreciate director ‘ film even better without that comparison, although I may be missing some of the nuances or different directions the original work was taking the theme to.

 

http://www.imdb.com/title/tt1219827/

http://www.imdb.com/title/tt1219827/

 

What may have changed in the two decades since the Japanese original works were created is the fact that much of the technology that is described in the film became reality, and for the rest the feasibility is a confirmed fact. Artificial organs are now more and more replacing organs and tissues damaged by diseases or accidents. We know much more about how brain functions, how information circulates between brain and body, and how mechanical actions of the human body or artificial prosthesis are controlled. Brain transplant was not achieved, but it’s considered feasible, as well as a future implant in a completely artificial body. As in the film, many of the humans are or will become hybrids with a higher and higher percentage of replaced parts.

The film deals with a future in which the first brain implant is made in an artificial body. This makes of the lead heroine () kind of a super-hero, a living weapon to fight terrorists. It’s just that her former identity (her ‘ghost’) comes to haunt her, and while she slowly recovers her human identity the reality around becomes less connected to the truth. What follows is a combination of action (or even super-heroes action) and smart science-fiction genres, which takes place in a world where men coexist with hybrids, or maybe better said almost any man also became a hybrid. It’s a film which succeeds both to entertain as well as to ask difficult questions about the future evolution of mankind and it’s relation with the thinking machines created by men.

 

(video source Movieclips Trailers)

 

Some exceptional work was performed in order to create on screen the possible world of the future described in Ghost in the Shell. The visual concept makes reference to previous art like the one in Metropolis or Blade Runner, but develops those into new directions starting from the images and shapes that define today’s Asian big cities. There are a lot of computerized effects but they all have logic and are backing the story line, and so do the action scenes. The film succeeds to satisfy both action fans as well as viewers who are looking for meaningful science-fiction.  is very good in the lead role, she continues her daring undertaking of roles in science-fiction movies, but each one of the roles is different and this should help her avoid automatic casting in a new stereotype which replaces the older beautiful-fragile girl one in the first years of her career. It’s a pleasure to see huge actors as and also involved in this project.

 

Based on a trilogy of books written by Veronica Roth, Divergent brought to screen by begins as many other similar dystopian films years after the civilization as we know was destroyed by war. One of the surviving pockets is the city of Chicago. In the retro-futuristic ruins that we know from many other films the local community survives by having itself divided into five strict casts, with well defined social roles – agricultural production, justice, social assistance, policing and defense. One has to chose once base on some kind of a hipno-test that detects his abilities and recommends the future path. There is no return. Outfits are thrown out of the system in kind of a homeless world. Those who do not fit into the patterns are feared, and eliminated when identified. They are the Divergents.

 

http://www.imdb.com/title/tt1840309/

http://www.imdb.com/title/tt1840309/

 

The film is the story of one of them – a teenage girl who chooses to train to become part of the more exciting military-policing cast – or maybe two if we add her trainer who has one secret in his pocket – as they fight the system, try to adapt, but do not find their way of integrating, so they revolt. The premises are almost as strict as the social rules of the world that is being described in the film, and it would have taken quite a lot of talent and character building in order to overcome a simplistic approach. Unfortunately this is not the case, and the film hesitates between a future vision which is not original enough and a teenage fighting adversity story which is not complex or interesting enough.

 

(video source Summit Screening Room)

 

Director of The Illusionist fame quite disappoints here. I should say that he disappoints again, as after that 2006 movie he never got back to the level of story and characters building that he reached there. He never succeeds to exceed the cliches of the The Hunger Games genre. No, this is not supposed to be a compliment.  Divergent is too much resembling many other films of its genre, the young and   act well but they are no and the presence of in a well built supporting role is not enough to save this film from a very average grade. Divergent is missing some more divergence.

 

‘Veloce come il vento’ (which translates ‘fast as the wind’ – but got the English title Italian Race is a quite original combination between a teen drama, a car races story (including the corresponding stunts) and a moralistic story about what (mostly bad) drugs do to people. All is based on a true story, or at least the true characters of a brother and sister in a race cars pilots family. The result is a fresh film, with enough drama and good acting to keep the interest of the viewers and confirm that the Italian cinema is the place where one can find lately more and more interesting films.

 

source http://www.imdb.com/title/tt4300480/

source http://www.imdb.com/title/tt4300480/

 

Giulia de Martino () is racing cars although she is just 17 and does not even have a driving license. This is apparently possible in Italy especially if you are born into a car racing family, and her father is trainer and mentor. The film actually opens with the death of her father, and we are soon in family drama territory, with a drug addicted brother showing up and settling in the house which is also inhabited by the younger brother. To keep the house the girl must go on racing, and the unsettling brother proves to be an ex-pilot, fallen out of the path of life or races because of his addiction. What follows is a combination of coming-to-age and family drama combined with spectacular car races, and some melodrama. We eventually learn that the smile on the face of a kid is more important that money, or even houses, or even winning in car races.

 

(video source FilmIsNow Trailer & Clip in Italiano )

 

Much of the film attraction is due to the splendid performances of the two lead actors and . Accorsi’s character who sees his life destroyed by drugs but keeps trying to be a good person is poignant, while De Angelis is smart and beautiful and her work here may draw the attention of the international scene, she has all the looks and skills for success. Director  seems to specialized in films about the problems of teenagers, here is broadening the scope with the exploration of the world of the car races (legal and illegal). The result is a film which looks fresh and true and keeps the interest of viewers even if car races or teenagers problems are not their preferred themes.

Very few films were made until now about the beginnings of the American space program, and I am wondering why. Here is a true American saga that took place at a time that is still remembered by many of us. It’s a story with famous and anonymous heroes, a story that begins with the dismay and fear caused by the Soviets taking early lead in the race to space (with the launching of the Sputnik and with sending the first man in space) and ends in triumph with the Apollo program and the moon landings. And yet, Hollywood still has to approach the period and make the movies about this great story and the men that made it possible. Hidden Figures only partly fills some of this gap, looking at a little known aspect of the first space programs, from a specific perspective, with the emphasis on an unexpected and unknown aspect – the racial prejudice that faced and had to be overcome by the first Afro-American contributors to the program. It tells the story of (until now) little known heroes who not only were ‘colored’ but also all happened to be women.

 

source http://www.imdb.com/title/tt4846340/

source http://www.imdb.com/title/tt4846340/

 

Hidden Figures is a fiction film based on the nonfiction book Hidden Figures: The American Dream and the Untold Story of the Black Women Mathematicians Who Helped Win the Space Race, written by historian Margot Lee Shetterly. The script authors and director where extremely careful in the details, from dialogues that aim to be as close to reality as they are remembered by the heroes who lived the period (including apparently a scene that looks very Hollywood-like but apparently did happen, with John Glenn on the launching ramp of the very first flight asking for the computations to be checked by ‘the girl’ he met in the preparation meetings room) to details about how buildings, corridors, rooms, parking lots looked at the NASA compounds in Virginia. What is shocking today especially from a non-American perspective is the extent to which segregation and racial discrimination was part of life and of the books of laws a little more than half a century ago, in the country that was leading the democracy block in its fight against Communism, and was working to send its first men to space.

 

(video source 20th Century Fox)

 

Yet, the ‘inspirational’ tone dominates the film, and the viewer has the feeling that almost every fact, action, or spoken dialog is in line with the point that the film aims to make. A more realistic or neutral approach would have made the message more convincing IMO. I did like the characters development, the fact that three women who are the lead characters in the film have each her own personality, talents, way of overcoming prejudice. The three actresses are , and and I hope to see them in more (good) movies ahead. and are cast in supporting roles and they do a good job. Hidden Figures is a solid and in some places emotional film, but cannot break the convention of genre and style that it seems that the authors imposed on themselves.

 

The once very popular Murphy’s Law was stating ‘Anything that can go wrong, will go wrong.’ The practical application of the saying into the space horror genre seems to be director ‘s Life. What if the worst assumptions and the deepest fears related to the long expected contact with alien life become true? This seems to be the premises of the film, coupled with an execution which salutes famous predecessors like ‘s 2001: A Space Odyssey and ‘s Alien, but does it in a different dosage of the components adding a few of its own to be satisfying, interesting and thrilling.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5442430/

source http://www.imdb.com/title/tt5442430/

 

The rules of fantastic fiction are well respected here as all starts in the familiar and thought-comfortable atmosphere of the space expedition returning from Mars and bringing back the first proof of alien life. Times Square fills with enthusiastic viewers of the life broadcast from the international space station where science mixes with trivia about food entering and exiting human body in no gravity conditions, and school kids give a household name (‘Kevin’) to the new form of life. It just happens that this very smart alien cell has the power to turn in a few minutes of screen time into a killing machine that will start devouring the crew whose mission of ensuring protection of Earth and life on the planet is in jeopardy, and gets suddenly much serious consequences.

 

(video source Sony Pictures Entertainment)

 

For a serious science-fiction movie the script has huge holes and abounds in science gaffs, but this becomes secondary because of the good characters development. Quite unusual in the genre, we get to know the six astronauts, and when they start dying heroic but horrible deaths we already know and feel something for them. Good actors performance helps, with excelling in his ‘guy-we-care-about’ routine. The sets also try something different, this space station has a lot of tubular corridors where the lack of gravity is induced to viewers by using camera position effects and the colors palette looks like the (dark) negative of the cool non-colors in Kubrick’s film. I will not say more about the ending then stating that this was one of the most unexpected and unsettling movie ends that I have seen lately. One more good reason not to miss this film, especially if you like science-fiction and horror.

 

 

A visit today at the Israel Museum in Jerusalem was the occasion to see the very interesting exhibition ‘Behold the Man: Jesus in Israeli Art’. I do not plan to write about the whole exhibition which could have been titled differently, as there are enough works of non-Israeli Jewish artists  (presented as background) – maybe on another occasion. One of the revelations was meeting one period of the work of Reuven Rubin which had close relation with the Biblical text including the New Testament and the story of Jesus.

 

IMG_9692

 

The period we are dealing with is the one between the years 1921 and 1923. Romania-born Rubin had studied at the Bezalel Academy of Art in Jerusalem between 1912 and 1913, and then in France, but returned to Romania during the WWI years. In 1921 he traveled to New York together with his friend Artur Kolnik, where they met Alfred Stieglitz who organized an exhibition of their works. That was a period of self discovery which ended with the decision to emigrate to Palestine and start a new life in the Jewish Home in building.  The Biblical connection of the Jewish people with the history and Land of Israel was part of this spiritual process, which was combined with the Christian connotations, as Rubin was very familiar with the New Testament stories and symbols from the country of his birth. The self-portrait above which has as a second title ‘My first Day in New York’ represents the tormented Rubin in an almost Christ posture, taking upon him not only his personal doubts but the sufferings of all mankind.

 

 

IMG_9695

 

‘Temptation in the Desert’ takes the Jesus identification one step further, representing the fight of the artist with his own personal daemons and the desire to focus on his art as a way of transcending. It’s a daring metaphor for a Jewish artist, and Rubin is among the first to walk the path of acknowledging the Jewish fate and identity of Jesus (more followed later in the 20th century), which was kind of a taboo in the Jewish tradition.

 

 

IMG_9686

 

The dialog between the fate of the Jewish people and the Christian Messiah is almost explicit in the 1922 work ‘The Encounter (Jesus and the Jew)’ probably painted in Romania, while Rubin was preparing his departure to Palestine. A suffering Jesus sits on a bank near a religious Jew who covers his face. Maybe he is deploring his fate, maybe he does not want to acknowledge the presence of the ‘false Messiah’ (in the Jewish tradition). The landscape behind them is from Eretz Israel, one of the first works were the new Zionist landscape show up in Rubin’s works – they will become a major theme later.

 

 

IMG_9684

 

From the same period dates ‘Jesus and the Last Apostle’. It is Jesus’ face which is covered here, and he seems to ask pardon from the Last Apostle, whose figure is the one of priest and writer Gala Galaction, a pro-Jewish personality in the period in Romania, who tried to face nationalist and antisemitism and promoted reconciliation.

 

 

IMG_9689

 

The Zionist dream of returning to the sources in Eretz Israel is also present in ‘The Madonna of the Vagabonds’ using again a New Testament metaphor. The Vagabonds are wandering Jews coming back to the land of their ancestors, now resting in deep sleep around a woman (mother Mary?). The lake behind with its fishermen boats is the Lake of Galilee where Jesus walked, preached and performed some of his miracles.

 

 

IMG_9673

 

The last two works belong to the first year after Rubin arrived for good in Palestine. The self-portrait dated 1923 is already using colors from the new palette that Rubin starts using in the new country to represent the landscape and atmosphere of the Land of Israel. His attitude is much more serene and determined compared to the one of the 1921 self-portrait. Elements from the Christian iconography are however present here as well, for example the glass containing the white lily often present in Annunciation representations. Paired with the brushes he holds in his other hand they talk about the mission of the artist to build a new world (and new art) in the Land of the Bible.

 

IMG_9677

 

The last work here also dated 1923 is part of a cycle of prints ‘The God-seekers’ and represents ‘The Prophet in the Desert’. It’s one of the last works (that I am aware about) with strong and explicit Biblical connotations. Rubin will become in the coming decades one of the leading artists of Jewish Palestine and then of Israel, and a legendary presence in the Tel Aviv bohemian life. He will return to Romania in 1948 as the first diplomatic envoy of the new-born State of Israel.

 

 

As John Wick: Chapter 2 is on screens and gets unexpected good reviews and not only from fans, I thought that it’s a good opportunity to see the first and original John Wick which also received some positive echos, much above what is typically delivered for a film in its genre. It’s certainly a matter of setting expectations, but I personally was not disappointed. If violent action movies are one of the genres that entertain you, good chances that you will not be disappointed either.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2911666/

source http://www.imdb.com/title/tt2911666/

 

Rule #1 to enjoy such a film is to accept the conventions of the genre. The story takes place in the parallel universe of the crime underworld. Although bodies start to accumulate in piles pretty soon, there is no policeman in view with the exception of one cop showing up at one point, looking at the scene of the carnage and wishing good evening to the hero who happens to be a professional killer. This parallel universe is not lawless, it’s just that the laws or better said the rules are different. There is a code of honor, there are territories of neutrality, and there is only one punishment – death – for breaking rules or trespassing borders. At the roots of the story stands a failed tentative by the main hero to break the cycle of violence of his profession and jump in the universe of normal people. All this is just memories when the action starts. This film is for what ‘Jack Reacher’ is for Tom Cruise and I suspect that at some point even taking the name of the hero as a title is not a coincidence. It’s the start of a series and the second installment was not too late to come.

 

(video source Lionsgate Movies)

 

Assuming you bought into the story and the convention, there is some good stuff to enjoy. Stuntman is sitting for the first time on the film director chair and he delivers exactly what is expected – a coherent story telling and perfect choreography of the many action scenes that occupy more than half of the duration of the movie. delivers what is expected, and a few other fine actors show up in small and even smaller supporting roles. Cinematography is just beautiful, with combinations of dark colors that fit well the violent dark universe that they populate. If you can just forget how sketchy the whole story (or pretext) of the film is, you have good reasons to enjoy it.

 

Reiau articolele săptămânale din rubrica CHANGE.WORLD după o întrerupere de câteva săptămâni. Absenţa este motivată şi cauzele sunt bune. Mi-am împlinit în această perioadă unul dintre visele mele cu bătaie lungă – o călătorie în Australia şi Nouă Zeelandă, ţări pe care doream să le cutreier pe îndelete de multă vreme, ţări care mă fascinează prin poziţia geografică, prin diferenţele create de distanţe şi de o istorie care a urmat un alt curs decât cea familiară a Europei, prin oamenii lor pe care avusesem ocazia să îi cunosc în diferite împrejurări dar niciodată până acum la ei acasă.

 

IMG_9068

Nu a fost prima mea călătorie în această parte a globului. Mai vizitasem odată Australia în anul 2000, cu ocazia congresului cu numărul 47 al organizaţiei de standardizare a Internetului – Internet Enginering Task Force (IETF) – care avusese loc la Adeleide, cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice din acel an, considerate de australieni dar nu numai de ei drept cele mai reuşite din istoria Olimpiadelor erei moderne. O bună ocazie deci pentru două comparaţii. Una se impune firesc – cum arată Australia pe care am văzut-o acum, în 2017, cu cea din amintirile mele? Adelaide cel puţin s-a schimbat considerabil. Era şi atunci un oraş universitar de tradiţie, situat într-o zona presărată cu câteva dintre cele mai remarcabile podgorii ale Australiei – în special Barossa Valley întemeiată spre jumătatea secolului 19 de colonişti germani, singura zona din lume care mai păstrează unele dintre soiurile originale de struguri din Valea Rinului, distruse complet de filoxera care a bântuit în special Europa acum aproape două secole. Întâmplarea a făcut că hotelul unde am locuit în Adelaide acum să fie situat în cartierul universitar, ocazie de a admira clădirile impresionante ale universităţilor şi ale campusurilor care au apărut între timp, şi a-mi imagina atmosfera din timpul anului universitar (acum era sfârşit de vara, deci vacanţă studenţească). Oraşul s-a dezvoltat semnificativ, populaţia să depăşind astăzi un milion de locuitori, şi are un aspect tânăr, dinamic, diferit mult de ceea ce îmi aminteam.

 

IMG_9496

 

A doua comparaţie ar fi politică şi economică. Anul 2000 a fost poate ultimul an al iluziilor, an care marca sfârşitul deceniului care începuse cu căderea zidurilor şi a cortinelor care despărţiseră Europa vreme de jumătate de secol şi a regimurilor comuniste care sugrumaseră popoarele căzute în zona de influenţă sovietică. Era şi sfârşitul unei perioade de expansiune economică bazată în primul rând pe tehnica de calcul şi pe informatică, din care făcea parte şi apariţia şi dezvoltarea rapidă a Internetului. Va mai amintiţi revelionul anului 2000? Toată lumea era optimistă şi emoţionată de trecerea într-un nou mileniu, iar principala grijă era dacă vor fi simţite efectele ‘bug-ului Y2K’ – greşeală de programare a tinereţii softaware-ului care nu ţinea cont de posibilitatea trecerii pragului secolului în calculul diferenţelor între ani. Optimismul se baza şi pe o ascensiune permanentă a burselor, o creştere a valorii acţiunilor care părea să continue la infinit, dar care chiar la începutul anului 2000 avea să se dovedească a fi o ‘bulă de aer’ care a implodat, ca orice creştere a valorii burselor de acţiuni bazată pe speculaţii şi nu pe valoare economică reală. După anul 2000 a urmat anul 2001 cu tragedia atacurilor teroriste de la 11 septembrie, şi în scurtă vreme lumea s-a găsit antrenată într-un conflict global întreţinut de conflicte locale nerezolvate, de fanatism religios, de ascensiunea politicienilor populişti care folosesc pericolele şi problemele reale ale ţărilor lor pentru a propune soluţii aparent facile, neluând în consideraţie efectele multiple şi pe termen lung într-o lume interconectată economic, politic, şi informaţional.

 

IMG_6976

 

Australia şi Noua Zeelandă sunt poate izolate geografic, dar nu şi economic sau politic. Multe dintre problemele lor de astăzi au încă o specificitate locală, dar ceea ce se întâmplă în lume le influenţează în mare măsură. ‘Let’s Fully Welcome Refugees’ scria pe un mare panou fixat pe catedrala din vecinătatea Pieţei Federaţiei din Melbourne, şi lozinca aceasta, care şi-ar fi găsit un loc firesc şi potrivnicii ei pe măsură în Germania sau Canada, era un semn al unei dezbateri politice încinse care are loc de câţiva ani în ţara-continent de la antipozi. Un alt semn al integrării globale este prezenţa chinezească şi în Australia şi în Noua Zeelandă. Prezenţa se face simţită şi în produsele şi serviciile care în multe locuri sunt de provenienţă chineză (reclama firmei Ali Baba din fotografie este plasată pe un autobuz din Hong Kong, dar şi-ar găsi locul şi în Australia sau Noua Zeelandă), dar şi în numărul mare de turişti din China care cutreieră această parte a planetei. În multe locuri în care am ajuns în această călătorie într-o perioada de sfârşit de sezon turistic în emisfera sudică majoritatea turiştilor erau chinezi, limba chineză era de departe a două limba vorbită peste tot, firmele şi comentariile turistice în chineză abundau. Transformarea care a avut loc de la precedenta călătorie în zona este uriaşă, între 2000 şi 2017 China s-a transformat dintr-o ţară care producea mai ales bunuri materiale într-o supraputere economică şi în patria unei pieţe de sute de milioane de consumatori din care o parte încep şi să cutreiere planeta, să cunoască, să între în contact, şi să dialogheze cu alte culturi, să cheltuiască o parte din uriaşele resurse financiare acumulate în China în ultimele decenii. Toate aceste tendinţe vor avea după părerea mea un impact însemnat în anii care vin.

 

IMG_8879

 

Schimbările tehnologice îşi au efectul şi în viaţa personală, de exemplu în felul în care îmi organizez călătoriile acum, în 2017, faţă de modul în care mi le organizam în jurul anului 2000. Nu mai folosesc aproape de loc serviciile agenţiilor de turism. Am planificat această călătorie împreună cu soţia mea şi încă o pereche de prieteni bucureşteni, noi trăind de peste trei decenii în afară României. Câteva sesiuni video pe Skype ne-au ajutat să întocmim planul excursiei ca şi cum am fi stat aşezaţi la aceeaşi masă. Am comparat preţurile zborurilor folosind travel.com, şi am cumpărat biletele fie de pe acest site, fie direct de pe Web site-urile companiilor aviatice (care uneori oferă reduceri suplimentare dacă biletele sunt achiziţionate de la ei). Pentru hoteluri am folosit booking.com; folosesc această aplicaţie de câţiva ani pentru a găsi hotelurile, pensiunile sau găzdurile Bed & Breakfast care mi se potrivesc şi nu am dat greş aproape niciodată, sau mai bine zis niciodată din vina lor. Am comandat câteva excursii locale prin site-ul şi aplicaţia viator. Am folosit waze drept program de ghidare automobilistică bazată pe GPS. Am ales restaurantele, am trecut în revistă şi selectat atracţiile locale în orice punct în care mă aflam folosind TripAdvisor. Probabil că ar trebui aici să înserez un ‘disclaimer’. Împărtăşesc doar experienţa mea personală şi nu intenţionez să fac reclamă nici uneia dintre aceste aplicaţii, şi este posibil ca în fiecare dintre domeniile menţionate să existe aplicaţii mai bune sau mai potrivite intenţiilor sau preferinţelor fiecăruia dintre voi. Căutaţi-le, comparatile şi alegeţi să folosiţi ceea ce vi se potriveşte, iar dacă vreuna dintre aplicaţii nu este ceea ce doriţi sau nu operează în modul în care să va satisface, nu ezitaţi să o abandonaţi sau să o schimbaţi. Luaţi însă în consideraţie că aplicaţiile pe Internet pot economisi mult timp şi mulţi bani, şi că prin intermediul lor puteţi alege documentat şi puteţi ajunge în locuri şi la experienţe la care nu aţi fi avut acces sau cunoştinţe.

 

IMG_8021

 

Desigur, însă, că pentru a folosi aceste aplicaţii există o condiţie necesară care nu poate fi evitată – este nevoie de acces permanent sau aproape permanent la Internet. În cazul în care dorim să folosim (şi) telefoanele mobile pentru legătură la Internet, asigurarea accesului cere o pregătire încă înainte de plecarea în călătorie care nu înseamnă mai mult decât un telefon la furnizorul serviciilor de telefonie pentru a ne asigura deschiderea accesului ‘roaming’ în ţările în care călătorim. Pentru cei care locuiesc în România sau în alte ţări europene şi care călătoresc doar în Europa problema această s-a simplificat mult, şi preţurile au scăzut drastic în urmă adoptării unor norme unitare europene. Când călătoria are loc în ţări mai îndepărtate (cum a fost cazul călătoriei noastre) trebuie cumpărat de obicei un ‘pachet’ care include şi acces la Internet. În această călătorie am folosit cam 90% dintr-un pachet de 2Gbytes în decurs de o lună, cu o utilizare destul de intensă incluzând ghidarea prin Waze şi postări destul de dese pe Facebook. Desigur, cei mai răbdători sau mai economi pot aştepta serile pentru a accesa Internet-ul de la hotel, dar aici devii dependent de calitatea şi aderenţa la standarde a serviciilor. În 33 de zile (şi nopţi) am trecut prin vreo 20 de hoteluri şi pensiuni, şi nivelul serviciilor a variat de la acces excelent la practic imposibil. Din acest punct de vedere situaţia în Australia şi Nouă Zeelandă pare a fi cam aceeaşi ca şi în orice altă parte a lumii. La nivel naţional serviciile sunt bine dezvoltate şi implementate, dar local, în multe locuri încă, nu există suficientă atenţie sau expertiză pentru a furniza servicii de bună calitate, stabile şi fiabile. Nici măcar nu este vorba despre investiţii mari, şi faptul că îţi petreci noaptea într-un hotel de 4 sau 5 stele nu reprezintă o garanţie că vei avea parte şi de un serviciu Internet rezonabil. Ca o curiozitate, în această excursie m-am bucurat de cel mai bun serviciu Internet la o cabană izolată (şi o clădire istorică) pe un vârf de munte din Nouă Zeeelanda. În schimb, am avut probleme de conectivitate la hoteluri în oraşe că Sydney, Melbourne, Wellington. Două sunt cauzele principale ale acestor probleme – acoperirea insuficientă a spaţiului locuit (camere de hotel sau spaţii comune) cu instalaţii wifi, şi nerespectarea standardelor de conectare la reţea. Există un standard relativ recent (publicat în decembrie 2015) numit RFC 7110 care explică cum trebuie să interacţioneze un ‘client’ (de exemplu laptop sau telefon mobil ‘inteligent’) la conectarea într-un spaţiu public pentru a se lega în mod corespunzător la Internet, dar acest standard este încă prea puţin aplicat şi de producătorii de ‘clienţi’ şi de cei care produc routerele şi punctele de acces wifi din care sunt alcătuite infrastructurile reţelelor. Incidental, iniţiatorul şi autorul principal al acestui standard (numele lui este Warren Kumari) va deveni peste o săptămână Area Director al domeniului operaţiilor în organizaţia Internet Engineering Task Force (IETF) care îşi va organiza congresul cu numărul 98 la Chicago. Despre acest congres voi relata în săptămânile următoare, şi cu asta ne apropiem de temele obişnuite abordate în această rubrica, dar posibil să revin şi cu mai multe relatări despre această călătorie fascinantă.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

 

I have somehow avoided seeing There Will Be Blood for ten years despite its success, and despite having as lead actor who got his second Academy Award for this role. The reason is that I was under the impression that this is one of those Big American Sagas which make great impression at the Oscars but seldom have convinced me to jump on their ship of emotions. This is true to some extent, as the film deals with the period of the beginning of oil drilling in the United States, the very important difference being that this saga has not an American Hero but and American Anti-Hero as main character. Which probably makes the film even more interesting.

 

source http://www.imdb.com/title/tt0469494/

source http://www.imdb.com/title/tt0469494/

 

The story takes starts before the turn of the 19th to the 20th century and ends in the late 1920s, following the raising of an oil magnate from his first discovery of one oil pit to his taking over a small empire of oil fields and the building of the pipes that ensure the transportation. Daniel Plainview, the character played by Day-Lewis seems to come from nowhere and grows from being nothing to the status of a millionaire. Achieving this takes not only luck and a complete lack of any scruples in dealing with competitors, friends or his very close ones – it also takes his soul. The story is kind of Faustian, it’s just that Satan never shows up, or maybe he is there during the whole story under the form of the black gold. The script is loosely based on a novel by Upton Sinclair, with the difference that while in the Socialist writer novel the emphasis is on the social aspects with a critical view of the Capitalist system, in this adaptation it’s the moral aspects that prevail, with Planview’s character finding a counterpart and nemesis in preacher Eli Sunday (). It’s the material world faced with the possible spiritual salvation, another Faustian theme if you wish, but the preacher character eventually proves to be as corrupt and empty in substance as its arch-rival, which makes it unable to fulfill its goal. The destinies of the two are interleaved and they both end in damnation. Director opens here a theme which he will continue in his next great picture The Master which offered the opportunity of incarnating one of his last greatest roles.

 

(video source Movieclips Trailer Vault)

 

At the end of the day, telling the story of an American hero or of an American anti-hero does not look that different. It is still one of these sagas starting in the days of the rush for gold and ending when the rush for the black gold – the oil – stabilizes into the big corporations consolidations. The lead hero does not seem to have real roots in history or a specific place, and he needs none as most of the attention is focused on its deeds, mostly evil, with the exception of the personal survival story that is being told in the first 15 minutes. As any saga that respects itself it’s long, which in cinema today means more that two and a half hours, which according to tastes and attention pass more or less easy. ‘s performance is superb, he fills the screen with his personality to the point that the balance between his character and the one played by is broken in his favor. Dano acts well but he just cannot raise to the height and intensity of Day-Lewis. There Will Be Blood is one of those movies which cannot be really placed in a specific box, or in more than one – they just build to themselves a category and a name of their own.

 

 

« Previous PageNext Page »