Uncategorized


Nu a fost ușoară vara care a trecut peste Facebook. Nu că există motive speciale de a le plânge de milă, mai ales din punct de vedere comercial, dar parcă s-a clătinat soclul și au apărut fisuri în invincibilul monument pe care l-a creat Mark Zuckerberg, un imperiu de afaceri și una dintre cele mai semnificative companii globale ale momentului, pornind de la o aplicație care avea ca scop inițial să mute pe ecranele calculatoarelor personale sistemul de relații personale și anunțurile private sau de interes comun ale colegilor de facultate (facultate pe care, de altfel, Zuckerberg nu a sfârșit-o vreodată). Cifrele de afaceri ale mijlocului de an ilustrează o parte din poveste: dacă numărul de utilizatori activi ai lui Facebook a continuat să crească, ajungând la sfârșitul celui de-al doilea trimestru calendaristic al anului 2018 la 2,23 de miliarde lunar (o creștere de 11% față de același moment în 2017) și 1,73 de miliarde de utilizatori activi în medie pe zi, nivelul de utilizare al rețelei sociale a scăzut pentru prima dată în istoria companiei în piața cea mai semnificativă, cea americană, de la 67% la 62% pentru categoria americanilor în vârstă de peste 12 ani. Pentru o companie care își oferă serviciile ‘gratis’ utilizatorilor, aceștia devin obiectivul principal, unii zic chiar ‘marfa’, deci numărul lor este un indicator cheie. Cel puțin la fel de îngrijorătoare este scăderea valorii acțiunilor companiei. După anunțarea cifrelor de afaceri care au ratat cu puțin estimările analiștilor, prețul acțiunilor lui Facebook a scăzut într-o singură zi la sfârșitul lunii iulie cu 11%. Bursa uneori intuiește chiar mai bine decât experții tendințele, și scăderea valorii pe piață financiară nu numai că expune probleme, dar le și poate crea sau amplifica.

 

sursa imaginii: toonpool.com/cartoons/Homo%20facebookensis_86457

sursa imaginii: toonpool.com/cartoons/Homo%20facebookensis_86457

 

Cauzele problemelor actuale ale companiei se află în aceleași zone unde pot fi identificate și cauzele reușitelor. Succesul aplicației create de Mark, colegii și salariații săi se bazează pe detectarea și utilizarea unor nevoi fundamentale ale unei părți însemnate a membrilor speciei umane – comunicarea, împărtășirea cunoștințelor și experiențelor, crearea de relații sociale noi și regăsirea celor uitate. Câți dintre noi au trăit din propria lor experiență și/sau au auzit de la prieteni despre regăsirea unor persoane (colegi de școală și facultate, vecini sau prieteni din copilărie) de mult pierdute sau uitate? Sistemul de relații pe care îl dezvoltă și îl exploatează Facebook se bazează însă pe renunțarea voluntară la o parte din informația personală. Aplicația are și îmbunătățește permanent sistemele de protecție ale spațiului personal, dar acestea sunt prea puțin înțelese și folosite de majoritatea utilizatorilor. Dilema pe care aceștia o înfruntă este între a expune mai mult din profilul personal (familie, preferințe, pasiuni, activități) pentru a comunica mai intens sau de a păstra mai totul în spațiul privat dar atunci intensitatea și cantitatea de informație primită sunt și ele mai reduse. Există desigur și conturile fantomă, personalitățile Facebook inventate sau protejate de pseudonime. Acestea au fost folosite de persoane sau organizații cu scopuri și interese diferite, inclusiv cele de a influența desfășurarea alegerilor din Statele Unite și din alte țări democratice. Tribuna care a permis comunicațiile protestatarilor și organizațiilor care protestau în mod democratic la începutul deceniului s-a dovedit a fi un instrument la fel de eficace și în propagarea de mesaje antidemocratice. Împreună cu expunerea datelor personale ale utilizatorilor din afacerea Cambridge Analytics, această vulnerabilitate este considerată ‘călcâiul lui Achile’ al lui Facebook. Chiar în timp ce scriu acest articol Directorul General al Operațiilor (COO – Chief Operating Officer) de la Facebook, Sheryl Sandberg, împreună cu Directorul General Executiv (CEO – Chief Executive Officer) de la Twitter, Jack Dorsey, răspund în cadrul unei ședințe publice întrebărilor membrilor Comitetului pentru Informații al Senatului american (Senate Intelligence Committee), legate de activitatea companiilor lor în perioada alegerilor prezidențiale americane din 2016 și după aceea.

 

sursa imaginii: pinterest.ca/pin/272256739948367518/

sursa imaginii: pinterest.ca/pin/272256739948367518/

 

Dar poate însă că o parte din necazurile lui Facebook sunt datorate și unor alte caracteristici ale interacțiilor pe rețele sociale, nu neapărat legate de evenimentele care se află în atenția presei și a mediilor de informații. Un prieten care este și el utilizator activ al lui Facebook refuză să folosească butonul ‘Like’ în absența unui buton similar ‘Dis-Like’. Motivele și semnificația practică și filosofică ale absenței din concepție a ‘butonului negativ’ au fost mult discutate de utilizatori și justificate detaliat de creatorii ‘jucăriei lui Zuckerberg’, cum o numește același amic. Unul dintre motivele principale este simplitatea, dar exact această simplitate și ușurință de a trimite mesaje – de către oricine, de oriunde, oricând – este și motivul pentru care pot deveni ‘virale’ și mesajele negative în aceeași măsură ca și cele pozitive sau neutre, și uneori acestea sunt foarte bine deghizate. Un alt motiv este dorința de a crea grupuri de persoane cu pasiuni comune, amintiri împărtășite, opinii necontradictorii. Această tendință conceptuală (‘by design’) are însă că efect crearea în jurul fiecăruia dintre noi a unor ‘baloane virtuale’ în care suntem înconjurați de ‘prieteni’ cu opinii similare. În absența unui control al nivelului și stilului dezbaterilor în contradictoriu suntem expuși ca utilizatori pericolului monoculturii ideilor.

 

sursa imaginii: researchgate.net/figure/A-synchronous-meeting-in-an-I-Room-a-virtual-collaborative-space_fig1_266496340

sursa imaginii: researchgate.net/figure/A-synchronous-meeting-in-an-I-Room-a-virtual-collaborative-space_fig1_266496340

 

Mai există încă un pericol cu atât mai evident cu cât ne referim la grupurile de vârste și preocupări cele mai vulnerabile, în special cele ale adolescenților. Copiii și nepoții noștri deschid ochii într-o lume în care ecranele calculatoarelor personale și ale telefoanelor inteligente sunt la fel de firești și de comune cum era deschiderea ferestrei spre casa vecină în generațiile părinților sau bunicilor, sau aparatele telefonice din vremea copilăriei și adolescenței noastre. Relațiile create pe rețele sociale devin pentru tinerii născuți în acest mileniu normă, în timp ce relațiile de prietenie ‘tradiționale’ bazate pe joacă, sport, excursii în natură etc. sunt împinse spre statutul de excepție. Bine? Rău? Viitorul va spune, dar realitatea nu poate fi negată. Ecuația nu este însă dihotomică, deoarece intervine un element tehnologic despre care am mai discutat în rubrica CHANGE.WORLD. Tehnicile de teleprezență și colaborare virtuală, practicate deja de mai bine un deceniu în mediile de afaceri sau guvernamentale pentru a genera ședințe virtuale în care participanți aflați la sute sau mii de kilometri distanță, se întâlnesc într-o camera virtuală de ședințe, iar tehnicile hologramelor sau ale realității virtuale reconstituie experiența contactului ‘face-to-face’, încep să pătrundă în domeniul comercial inclusiv în cel al rețelelor sociale. Facebook a făcut de altfel achiziții tehnologice și investește intens în cercetare și proiectare în acest domeniu, așa încât introducerea sub o formă sau alta a mesageriei, convorbirilor și conferințelor cu prezență virtuală colaborativă este așteptată în viitoarele 12 până la 24 de luni. Este una dintre căile principale pe care experții le apreciază ca fiind luate în considerație de Facebook pentru a depăși greutățile momentului.

 

sursa imaginii: imdb.com/title/tt0986263/

sursa imaginii: imdb.com/title/tt0986263/

 

Am văzut recent un film de anticipație care proiectează o direcție posibilă de evoluție a acestor tendințe. Filmul se numește ‘Surrogates’ (‘Surogate’) și a fost realizat în 2009 de regizorul american Jonathan Mostow. Este un film de acțiune sci-fi, avându-l pe Bruce Willis în rolul principal. În lumea anului 2017, așa cum este imaginată de scenariști și de autorii benzilor desenate care au inspirat filmul, au fost eliminate complet conflictele sociale și criminalitatea a scăzut spre zero. Secretul constă în faptul că majoritatea oamenilor trăiesc închiși în casele lor legați la echipament de realitate virtuală, iar viața socială și relațiile inter-umane au loc prin intermediul surogatului virtual – o combinație de robot android și personalitate Facebook bine filtrată, reprezentând o versiune idealizată și veșnic tânără a fiecăruia dintre noi. Nu există boli, nu există durere, iar dacă se poate întâmpla ceva rău, afectate sunt surogatele, și nu oamenii care le manevrează. Doar o minoritate din omenire a refuzat ‘surogatizarea’ și trăiește într-un fel de ghetto-uri care reprezintă o variantă exacerbată a periferiilor violente și rău famate ale marilor orașe de astăzi. Eroul filmului, întruchipat de Willis, este un polițist (și surogatul său) chemat să rezolve misterul unei crime, prima după o perioadă îndelungată de pace socială, în care un surogat a ucis alte surogate și a creat haos într-un oraș populat de aceste entități virtuale.

 

sursa imaginii: imdb.com/title/tt0986263/

sursa imaginii: imdb.com/title/tt0986263/

 

Nu voi dezvălui, desigur, mai mult din intrigă, protejându-i pe acei cititori care vor găsi povestea destul de interesantă pentru a căuta și viziona filmul. Le voi spune doar că, fără a fi o capodoperă, este un film care poate satisface și pe amatorii de filme de acțiune (cum altfel, când îl avem pe Bruce Willis pe generic?) și pe cei de filme sci-fi inteligente. Lumea creată în film pare o generalizare și o perfecționare tehnologică a modelului personalităților virtuale pe care fiecare dintre noi le creăm pe rețelele sociale. În ce măsură ne reprezintă acestea? Pot ele prelua într-adevăr toate suferințele fizice și trăirile negative, transformând spre bine lumea din jurul nostru? Care este frontiera dintre lumea virtuală (artificială) și viață reală? Mai există această frontieră, sau suntem pe cale de a o șterge definitiv, cu consecințe încă greu de prevăzut? Sunt câteva dintre întrebările pe care le generează vizionarea acestui film. Nu toate își găsesc răspunsul în el, dar discuția și căutarea răspunsurilor pot începe de aici.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Ca întotdeauna când sunt obligat să folosesc un cuvânt importat căruia nu îi
cunosc echivalentul în limba română învățată de mine în școală, m-am dus la
dicționar pentru a verifica existența termenului în româna contemporană. Am
găsit deci ‘outsider’; în dexonline, și mi s-a confirmat că una dintre definițiile
larg acceptate ale cuvântului este cea pe care o căutam: o echipă care
participă într-o competiție sportivă cu șanse reduse de a o câștiga. Pot deci,
liniștit, să folosesc termenul pentru subiectul pe care l-am ales astăzi pentru
rubrica CHANGE.WORLD – programele de explorare spațială ale țărilor care
au ajuns să participe cu o întârziere de câteva decenii în cursa pentru
explorarea spațiului cosmic. Dacă în prima ligă, cea a liderilor, includem
Statele Unite și Rusia (ca urmașă a Uniunii Sovietice), dacă includem în liga
imediat următoare China și consorțiul țărilor Comunității Europene, ale căror
programe spațiale au început cu vreo două decenii mai târziu decât cele ale
liderilor, dar care au realizat progrese substanțiale, inclusiv lansarea de
astronauți și planuri ambițioase de lansare a unor stații spațiale, în categoria
outsiderilor trebuie să se afle astăzi un număr de țări care au deja sau sunt
foarte aproape de capacitatea tehnică de a lansa obiecte în spațiu, și planifică
sau sunt angrenate în programe de explorare spațială în diferite faze de
execuție. Fac parte din această categorie India, Japonia, Israelul, Iranul,
Brazilia și Coreea de Nord.

 

 sursa imaginii: cnet.com/news/glxp-milestone-prizes-awarded/


sursa imaginii: cnet.com/news/glxp-milestone-prizes-awarded/

 

Firesc, există deosebiri între aceste țări în ceea ce privește gama de soluții și
tehnologii folosite, și mai ales scopurile urmărite. Dacă punem la o parte
Iranul și Coreea de Nord, ale căror programe aparțin unor agenții
guvernamentale, sunt ținute destul de în secret și se bănuiește că sunt
dominate de scopuri militare, în toate celelalte țări de’outsideri’; se poate
observa contribuția însemnată a sectoarelor neguvernamentale – cel
comercial și cel universitar-academic. Asta nu înseamnă că statul și agențiile
guvernamentale echivalente local cu NASA nu își au rolul și contribuțiile lor,
dar inițiativa și concepția programelor aparțin în multe cazuri comunităților
științifice și de afaceri. O parte dintre aceste programe au participat la
competiția XPRIZE inițiată de firma Google, despre care am scris în rubrica
CHANGE.WORLD cu aproape un an în urmă. Atunci rămăseseră în cursa
cinci finaliste din cele peste 23 de proiecte care fuseseră acceptate inițial. Din
păcate, nici unul dintre aceste proiecte nu a reușit să se încadreze în
termenul stabilit de organizatorii competiției, care avea ca țintă aselenizarea
unor stații automate pe suprafața Lunii înainte de 31 martie 2018. În
consecință, în luna ianuarie a acestui an, Peter Diamandis și Marcus
Shingles, conducătorii competiției au anunțat că premiul de 30 de milioane de
dolari nu va fi decernat. În anunțul oficial (care poate fi citit la
https://lunar.xprize.org/news/blog/important-update-google-lunar-xprize), ei
concluzionează optimist, arătând câteva dintre avansurile aduse de
competiție: demonstrarea faptului că explorarea Lunii și a spațiului in general
nu mai este prerogativa exclusivă a organizațiilor guvernamentale, strângerea
de capital de peste 300 de milioane de dolari pentru programele spațiale,
progresele tehnologice înregistrate și aprobările primite pentru executarea și
lansarea proiectelor.

 

sursa imaginii: static.timesofisrael.com/www/uploads/2015/10/spaceil- lander.jpg

sursa imaginii: static.timesofisrael.com/www/uploads/2015/10/spaceil-
lander.jpg

 

Aspectul cel mai interesant este însă faptul că punctul final nu a fost pus. În
pofida dezamăgirii firești, datorate faptului că nu au reușit să se încadreze în
termenele stabilite de Google, proiectele finaliste (și nu numai ele) au decis
să-și continue activitățile, să caute sponsorizări alternative și să-și modifice
termenii de execuție ținând cont de date concrete și de realitățile tehnologice
și financiare care le fac posibilă concretizarea. Chiar dacă nu au atins Luna în
2018, vom vedea probabil cel puțin o parte dintre ele ajungând să plaseze
stațiile automate pe suprafața satelitului artificial al Pământului în 2019, 2020,
sau în anii următori. Outsiderii se aproprie de linia de sosire.

 

sursa imaginii: www.timesofisrael.com/in-first-israeli-spacecraft-set-for-trip-to- the-moon/

sursa imaginii: www.timesofisrael.com/in-first-israeli-spacecraft-set-for-trip-to-
the-moon/

 

Dintre cele cinci proiecte finaliste anunțate anul trecut, cel care pare în acest
moment a fi cel mai avansat, cu șanse concrete și cu planuri exacte făcute
publice de a ajunge pe Lună, este proiectul israelian SpaceIL. Echipa
israeliană a anunțat într-o conferință de presă, acum câteva săptămâni, că
lansarea modulului lunar va avea loc în decembrie 2018, iar aselenizarea este
prevăzută pentru 13 februarie 2019. Lansarea va avea loc de la Cape
Canaveral în Florida folosind o rachetă SpaceX Falcon 9. Ambițiile științifice
ale programului sunt destul de limitate: fotografierea și filmarea zonei
aselenizării și un experiment conceput la Institutul Weizman pentru
măsurarea câmpului magnetic al Lunii. Misiunea va dura două zile. Modulul
prezentat ziariștilor în cadrul conferinței de presă măsoară un metru și
jumătate înălțime și cântărește 600 de kilograme. Finanțarea este în mare
parte privată, conducătorul proiectului, miliardarul Morris Kahn, fiind și unul
dintre principalii contributori, el donând o sumă de 27 de milioane de dolari
programului care reprezintă o colaborare între echipa SpaceIL și Industria
Aeronautică Israeliană. Se așteaptă și o contribuție din partea guvernului
israelian, care va folosi proiectul ca obiect de studiu în școlile israeliene, cu
intenția de a trezi interesul și a lărgi cunoștințele elevilor israelieni de diferite
vârste și nivele, pentru explorarea spațială.

 

sursa imaginii: www.outlookindia.com/website/story/big-setback-for-india-as- teamindus-calls-off-countrys-first-commercial-mission-t/306671

sursa imaginii: www.outlookindia.com/website/story/big-setback-for-india-as-
teamindus-calls-off-countrys-first-commercial-mission-t/306671

 

Un alt program, asupra căruia planează mai multe semne de întrebare, este
programul indian TeamIndus. Compania cu același nume a fost înființată la
Bangalore în 2010 cu scopul declarat de a participa la competiția XPRIZE, și
a reușit să intre între cei cinci finaliști cu o propunere elegantă și ambițioasă,
care include o călătorie de zece zile spre Lună, activitate pe orbita lunară de
încă zece zile, aselenizare, urmată de alte zece zile de activitate științifică.
Pentru a-și mări atractivitatea comercială (este vorba despre o antrepriză
complet privată) și a interesa colaboratori diverși, TeamIndus a încheiat
contracte de colaborare cu organizații științifice diferite, ale căror proiecte
urmează să fie transportate de misiune. Între acestea, putem menționa studii
de biologie spațială și de astrofizică create de cercetători francezi, italieni și
indieni. TeamIndus a suferit însă la începutul lui 2018 o lovitură financiară
semnificativă, prin anularea unor contracte cu agenția guvernamentală
indiană care urma să finanțeze o parte din proiect și să preia unele dintre
rezultatele sale. Încercarea de a obține fonduri alternative din surse private
este încă în curs, în martie 2018 fuseseră găsiți 23 de milioane de dolari, dar
lipseau încă 35 de milioane. Deocamdată, ceea ce se știe este că doar că vor
continua construcția modulului lunar și planificarea experimentelor, dar lipsa
de fonduri nu a permis până în acest moment contractarea lansării. În
consecință, termenul anunțat, care prevedea aselenizarea cândva în 2019, se
află sub semnul întrebării.

 

sursa imaginii: mainichi.jp/english/articles/20160611/p2a/00m/0na/010000c

sursa imaginii: mainichi.jp/english/articles/20160611/p2a/00m/0na/010000c

 

În final, iată câteva știri actualizate despre programul japonez Hakuto început
în 2008. Numele este cel al unui iepure alb din mitologia japoneză. Pentru o
vreme, proiectul a fost o colaborare între experții olandezi și cei japonezi, dar
din 2012 operațiunile din Olanda au fost mutate în Japonia, și conducerea
proiectului a fost preluată de Takeshi Hamada, răspunderea tehnică
aparținându-i profesorului Kazuya Yoshida de la Universitatea Tohoku. Este o
colaborare dintre compania ispace, Inc. și laboratorul de robotică spațială al
Universității. Pentru lansare, proiectul japonez va folosi și el tehnologie
americană, însă privată, și anume rachete Atlas V și modulul transportor
Peregrine proiectat de firma Astrobotic Technology. Lansarea este prevăzută
pentru anul 2020.

Apariția outsiderilor va influența peisajul cosmic care va exista peste un
deceniu. Spațiul interplanetar și suprafața astrelor care vor fi treptat atinse și
explorate de omenire nu vor mai fi domeniul exclusiv al supra-puterilor. Liderii
sunt conștienți de aceste evoluții și se pregătesc în consecință. Capacitatea
de explorare spațială, lansarea de sateliți de comunicație și observare a ceea
ce se petrece pe Terra, explorarea resurselor planetelor și crearea în viitor de
habitate care să permită colonizarea umană devin din ce în ce mai mult
aspecte strategice. Unul dintre evenimentele interesante ale ultimelor
săptămâni este anunțul american al creării unei Forțe Spațiale (US Space
Force) similară lui US Air Force. Cursa se încinge, și prezența outsiderilor nu
poate fi ignorată.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Vara aceasta, aflată aproape pe terminate, a fost foarte zgârcită calitativ în cinematografele lumii. Filmele de acțiune care au înregistrat cel mai mare succes de public au fost continuări ale unor seriale deja stabilizate ca formulă, și care nu au reușit să aducă nimic nou față de episoadele anterioare – de exemplu, seria a șasea din ‘Mission: Impossible’ care pare să fi devenit o paradă narcisistă a calităților de cascador ale lui Tom Cruise, sau versiunea feminină și feministă din seria ‘Ocean’ în care nici măcar alăturarea pe ecrane a unor vedete feminine de primă mână, cum sunt Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway și Helena Bonham Carter, nu a reușit să disipeze senzația de oboseală și plictiseală. Chiar și musical-ul ‘Mamma Mia!’ inspirat de muzica lui ABBA a devenit serial, și dacă cea mai mare noutate din domeniul filmelor muzicale se bazează pe muzica unui grup care a debutat acum 46 de ani, nici aici nu stăm prea bine. Au strălucit prin absență filmele științifico-fantastice. Eram deja obișnuiți măcar cu un episod din ‘Star Trek’, ‘Star Wars’ sau ‘Planeta Maimuțelor’ în fiecare vară, dacă nu cu filme originale, dar și aici studiourile americane cel puțin par să-și fi luat o pauză creativă.

 

sursa imaginii: imdb.com/title/tt6499752/

sursa imaginii: imdb.com/title/tt6499752/

 

Excepția care confirmă regula verii vine tocmai din Australia și se numește ‘Upgrade’. Traducerea titlului ar fi ‘actualizare’, ‘îmbunătățire’ sau ‘încărcarea unei noi versiuni (de software)’. Nu știu dacă și când va ajunge pe ecrane, în România. În Statele Unite a fost lansat în iunie, a câștigat și un premiu la un festival de ‘nișă’ science-fiction și s-ar putea ca acest film să devină unul dintre acelea care chiar dacă nu au înregistrat un succes comercial mulțumitor la lansare, câștigă faimă în timp, datorită originalității ideilor și calității producției. Realizatorul se numește Leigh Wannell, este cunoscut mai mult ca actor și scenarist, și se află la cel de-al doilea film al său ca regizor și autor al scenariului.

 

sursa imaginii: imdb.com/title/tt6499752/

sursa imaginii: imdb.com/title/tt6499752/

 

Acțiunea filmului se petrece într-un viitor nu prea îndepărtat. Vehiculele auto-pilotate mai coexistă încă pe șosele cu mașinile clasice, cu volan manevrat de șoferi. Eroul filmului este un mecanic auto pe nume Grey, a cărui viață confortabilă este întreruptă de un accident al mașinii auto-pilotate, urmat de un incident violent care pare a fi atacul unei bande de gangsteri, în care soția sa este asasinată și el rămâne paralizat de la gât în jos. Când i se propune, pentru recuperarea capacităților motorii, să se supună unui experiment de implantare a unui procesor, Grey acceptă propunerea, deși tehnologia este încă netestata, poate chiar ilegală.  Operația îl transformă practic în ceea ce în literatura de anticipație dar și în cea medicală de specialitate, începe să fie definit ca un hibrid transuman – o persoană ale cărei capabilități sunt reparate și amplificate prin transplanturi și implanturi artificiale. Suntem într-un film de acțiune, și unul destul de bine scris și realizat, și spectatorii vor constata destul de repede că nici accidentul și incidentul care au urmat nu sunt exact ceea ce păreau, și nici organizația și savantul care i-au redat capabilitățile motorii eroului nu au făcut-o din altruism. Ceea ce la un moment dat pare a fi un film de gen în care eroul – cu ceva puteri supranaturale – încearcă să se răzbune pe cei care i-au ucis soția și distrus viața se transformă (fără a scădea din ritmul și intensitatea acțiunii) într-o ocazie de a medita și discuta despre aspectele etice și riscurile amplificării posibilităților umane.

 

sursa imaginii: imdb.com/title/tt6499752/

sursa imaginii: imdb.com/title/tt6499752/

 

‘Upgrade’ nu este o capodoperă și se pot face destule observații critice despre detalii ale execuției cinematografice. Este un film ‘low-cost’ și realizatorii nu au avut mijloacele de a crea o lume vizuală originală, fiind obligați să copieze sau să refolosească idei împrumutate din arsenalul altor filme științifico-fantastice sau din genurile filmelor de groază și de acțiune. Nivelul jocului actoricesc este rezonabil, dar niciunul dintre actori nu cred că are ambiția de a ajunge la premii pentru interpretările din acest film. Meritul principal al lui ‘Upgrade’ poate fi găsit, după părerea mea, în scenariu, în ideea principală care atinge unul dintre filoanele importante ale genului science-fiction contemporan, și în problemele pe care le ridică în mod sugestiv, fără prea multă retorică, și bine integrate în genurile populare cărora filmul le aparține. Să luăm că exemplu una dintre aceste idei – ce influență vor avea implanturile care ne extind forțele fizice asupra capacităților noastre mintale? Cum va interacționa psihicul nostru cu un corp dotat subit cu puteri supranaturale? Soluția aleasă de regizorul și scenaristul Leigh Wannell este de a-i da lui Stem (entitatea implantată în corpul lui Grey) o voce. Nu este o descoperire, deja ne-am obișnuit ca roboții și alte creaturi inteligente artificial să aibă o voce, de la vocea sintetizată a lui HAL 9000 din ’2001, Odiseea Spațială’ până la suava voce a lui Scarlett Johansson din ‘She’, iar în viața reală mulți dintre noi cunosc deja vocile lui Siri sau Alexa. Aici însă, în personalitatea lui Grey are loc un fel de dedublare, care dă naștere unor dialoguri uneori conflictuale. Reprezentarea pe ecran a conflictelor interioare este una dintre încercările cele mai dificile cu care sunt confruntați actorii și regizorii de film în orice gen, nu numai în science-fiction. Cât de bine a reușit să o facă Leigh Wannell în ‘Upgrade’? Probabil că merită să căutați să vedeți filmul pentru a vă lămuri.

 

sursa imaginii: money.cnn.com/2015/06/03/technology/ray-kurzweil-predictions/index.html

sursa imaginii: money.cnn.com/2015/06/03/technology/ray-kurzweil-predictions/index.html

 

Sunt curios dacă autorii filmului australian cunosc lucrările și predicțiile lui Ray Kurzweill. Născut în 1948, expertul și inventatorul american, care, din 2012, este salariat al firmei Google, este autorul unor patente și conducător al unor proiecte semnificative în domeniile recunoașterii optice a formelor și caracterelor, a traducerii informației vizuale în sunet și sintetizării vocii. Ray este însă cunoscut și în afara cercurilor științifice datorită cărților scrise pentru publicul larg și a conferințelor în domenii complexe cum ar fi inteligența artificială și evoluția societății în era roboticii. Este un adept și propagator al transhumanismului și adept sau chiar promotor al teoriei singularității tehnologice.

 

(sursa imaginii: inverse.com/article/30913-8-staggering-predictions-ray-kurzweil)

sursa imaginii: inverse.com/article/30913-8-staggering-predictions-ray-kurzweil

 

Celor care au citit cărțile și articolele lui Ray Kurzweill sau care i-au urmărit conferințele le este greu să decidă dacă avem de-a face cu un optimist sau cu un pesimist. Evoluția gândirii sale este rezumată destul de elocvent în titlurile cărților sale care se ocupă de viitorul omenirii și în domeniile tehnologice care îl influențează. În 1990 a publicat ‘Era mașinilor inteligente’, urmată în 1999 de ‘Era mașinilor spirituale’, pentru ca în 2005 să îi apară ‘Singularitatea este aproape’. Predicțiile sale mai recente au devenit și mai precise. Dezvoltarea tehnologică a nano-roboților și implanturile acestora în corpul omenesc vor asigura pe de-o parte, după Kurzweill, supraviețuirea speciei umane, dar pe de altă parte, nu va mai fi vorba exact de aceeași structură pur biologică, ci de una întărită și amplificată ca posibilități. Omenirea 2.0 cu alte cuvinte, ficțiunea și predicțiile oamenilor de știință par să se întâlnească. Ray Kurzweill nu se oprește însă aici. El susține că în jurul anului 2030 interfețele digitale vor permite descărcarea și păstrarea virtuală a memoriei și personalității oricărei ființe umane, cu opțiunea reîncărcării mai târziu pe un alt suport fizic. Putem numi aceasta ‘reîncarnare’ sau poate ‘transplant de personalitate’? În fine, anul 2045 este cel marcat pentru momentul singularității tehnologice, cel în care inteligența artificială o va depăși pe cea umană. Rămâne doar, cum am zis, să decidem dacă este vorba despre un scenariu optimist, sau unul pesimist.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Cărțile de ficțiune, filmele de lung metraj și serialele de televiziune reflectă subiectele care preocupă mințile și sufletele cititorilor și spectatorilor în aceeași măsură sau uneori chiar mai mult decât studiile științifice, presa scrisă, media electronică sau Internetul. Această constatare este cred adevărată și pentru literatură sau filmele așa-zis ‘de divertisment’. Divertismentele cele mai evazioniste sunt o oglindire a viselor și coșmarurilor noastre personale sau colective. Am mai scris despre serialul american de televiziune ‘Extant’ cu câțiva ani în urmă, în rubrica CHANGE.WORLD. Revin acum, după ce am vizionat cel de-al doilea (și probabil ultimul) sezon, căci el ilustrează câteva dintre subiectele pe care le-am abordat și în rubrica mea în ultimii ani.

 

sursa imaginii: imdb.com/title/tt3155320

sursa imaginii: imdb.com/title/tt3155320

 

Cuvântul englez ‘extant’ m-a trimis la dicționare pentru a fi sigur că îi înțeleg definiția canonică. Provine din latinul ‘extantem’ și este antonimul termenului ‘extinct’. Ca adjectiv, înțelesul este deci ‘încă existent’, adică existent în urma unor evenimente și încercări care au pus la încercare integritatea sau supraviețuirea obiectului, ființei, speciei la care se referă. În serialul creat de Mickey Fischer pentru compania de televiziune CBS și care îl are pe Steven Spielberg pe generic ca unul dintre producătorii tuturor celor 26 de episoade transmise, în pericol se află nu numai specia umană, ci și roboții creați de oameni după chipul și asemănarea noastră (sau a unora dintre noi), și specia extraterestră cu care omenirea intră în contact, și a cărei intenții adevărate vor fi treptat elucidate de-a lungul celor două sezoane. Nu intenționez să fac aici o cronică prea amănunțită a serialului însuși, el poate fi găsit în diferite biblioteci de pe internet, voi spune doar că este un serial de acțiune antrenant, bine scris și jucat, a cărui vizionare o recomand desigur pasionaților genului science-fiction, dar nu numai lor. Să examinăm însă mai în amănunt cum sunt abordate câteva dintre subiectele noastre preferate de discuții.

 

sursa imaginii: imdb.com/title/tt3155320

sursa imaginii: imdb.com/title/tt3155320

 

Personajul principal al serialului este astronauta Molly Woods interpretată de actrița Hally Berry, laureată în 2002 a Premiului Oscar pentru rolul principal în filmul ‘Monster’s Ball’, o dramă care combină problematica relațiilor rasiale în sudul Statele Unite cu cea a pedepsei cu moartea. Molly se întoarce după o expediție în care fusese singură timp de 13 luni în spațiul cosmic, și constată că este însărcinată. Nu este de altfel singurul caz, și alte femei trec prin încercări similare, este simptomul prim și principal al contactului cu o civilizație extraterestră care luptă pentru supraviețuire. Rasa de copii cărora aceste femei le dau naștere evoluează la o altă scală temporală decât oamenii, se dezvoltă mai repede și capătă puteri telepatice și telekinetice probabil caracteristice speciei străine. Este însă neapărat acest contact, desigur intruziv și traumatic, cu oamenii,  manifestarea unei agresivități la nivelul speciei? Întrebări similare au fost puse în nenumărate cărți și filme de anticipație, de la ‘Războiul lumilor’ al lui H.G.Wells, trecând pe la clasicele ’2001, Odiseea spațială’ a lui Clarke și Kubrick, sau ‘Întâlniri de gradul trei’ și ‘E.T.’ ale lui Spielberg însuși, și până la filme mai recente cum au fost  ‘Contact’ al lui Robert Zemeckis sau ‘Arrival’ al lui Denis Villeneuve. Marea încercare cu care ne vom confrunta, mai devreme sau mai târziu, când ne vom afla în fața unei civilizații diferite de a noastră, cu forme, coduri, limbaje de comunicare diferite, va fi să-i înțelegem intențiile. Omenirea nu are un palmares prea bun în ceea ce privește confruntările cu civilizații diferite de cele în care ne-am născut, și asta se poate constata din experiența istorică pământeană. Întâlnirea dintre lumi diferite, chiar dacă aparținând speciei Homo Sapiens, a dus la molime, războaie, distrugerea culturilor diferite, eradicarea istoriei învinșilor. Care sunt șansele de a înțelege adevăratele intenții și de a comunica atunci când vom fi confruntați cu o civilizație complet diferită de a noastră?

 

sursa imaginii: tvfanatic.com/2015/08/extant-review-war-is-coming/

sursa imaginii: tvfanatic.com/2015/08/extant-review-war-is-coming/

Primul sezon combină tema contactului între civilizații cu ceea ce începe ca o drama casnică și continuă ca o poveste cu roboți care se petrece în mare parte în incinta casei familiei Woods și în laboratorul lui John Woods, creator genial de inteligență artificială. Cuplul format din John și Molly nu reușise să aducă pe lume copii. John îl crease pe Ethan, model de android, robot humanoid cu aparență perfect umană, dotat cu capacități de învățare și de dezvoltare a sentimentelor umane. Pentru cuplul Woods, Ethan este copilul perfect, are o inteligență ieșită din comun, își iubește părinții. Pentru lumea din jur, el este însă doar un android care nu are statut egal cu cel al oamenilor și un obiect de cercetare științifică și experimente, care la nevoie poate fi eliminat fără consecințe. Ce se întâmplă însă când androizii depășesc stadiul de obiecte destinate să servească oamenii, extinzându-le capacitățile fizice sau mentale, și în acest caz răspunzând unei nevoi emoționale? Care este pragul dincolo de care putem vorbi despre drepturile fundamentale ale creaturilor zămislite de inteligența umană? Sezonul al doilea dezvoltă intriga și o scoate din incintele închise, extinzând spațiul în care se petrece acțiunea până la dimensiunile întregii planete.

 

sursa imaginii: cbs.com/shows/extant/news/sme/134/6-questions-we-re-dying-to-have-answered-after-last-night-s-extant/

sursa imaginii: cbs.com/shows/extant/news/sme/134/6-questions-we-re-dying-to-have-answered-after-last-night-s-extant/

 

Temele autonomiei roboților și a statutului lor într-o lume în care oamenii și roboții coexistă este ceva mai recentă decât cea a războaielor interplanetare, dar nici pe departe nouă în literatura științifico-fantastică. Primele povestiri cu roboți ale lui Isaac Asimov au fost publicate în 1950 și legile roboticii scrise de el rămân la baza nu numai a povestirilor genului, ci și a logicii roboților, pe măsură ce tehnologia avansează. Ceea ce s-a schimbat în ultimii ani este faptul că ne apropiem din punctul de vedere al dezvoltării tehnologice de momentul în care ne vom confrunta direct, în lumea reală cu problemele etice și juridice ridicate de prezența androizilor în societate. Dacă în ceea ce privește contactul cu civilizații extraterestre este imposibil să prevedem exact momentul în timp când va avea loc prima ‘întâlnire de gradul trei’ (chiar dacă unii autori speculează că aceasta a avut loc deja), în ceea ce privește existența androizilor cu capacitate de autonomie și auto-învățare, este clar că ei vor exista peste câteva zeci de ani, și doar data exactă este în dispută. În ‘Extant’, personajul lui John Woods dispare în episodul final al primului sezon, dar el lasă în urmă nu numai pe Ethan, ci și o generație întreagă de androizi care pot îndeplini sarcinile cu care sunt programați. Trăsăturile lor de caracter devin în imaginația autorilor o rutină cu șiruri de comenzi de cod. Ce se întâmplă dacă sunt omise tocmai acele comenzi care pun limitele pe care le numim ‘morale’ acțiunilor roboților? Este încălcată aici exact legea a II-a a roboților lui Asimov. Acest fapt nu este menționat explicit, în schimb este menționată fraza din memoriile lui Albert Einstein, care exprimă regretul pentru faptul că a pus bomba atomică în mâinile politicienilor. Dacă prima din generația ei, androida ‘Lucy’ pare la început o soră mai dezvoltată și mai matură a lui Ethan, ea evoluează în scurtă vreme și devine comandanta unui regiment de androizi soldați, care nu se limitează la misiunea de a combate presupusa invazie extraterestră, ci devine implicată în intrigile dintre diferitele grupe de oameni. Mai mult, asistăm la geneza unei noi generații de roboți, capabile de a crea alți roboți, cu capacități fizice, psihologice și para-psihologice deosebite, și fără limitările care le interzic să dăuneze cu ceva oamenilor. Conflictul din acest serial îmi pare a fi o reflexie a anxietății noastre în confruntarea cu avansurile inteligenței artificiale, o materializare în ficțiune a temerilor exprimate de personalități ca Steven Hawking sau Elon Musk, care consideră că era dominației umane poate fi urmată de una în care entitățile dotate cu inteligență artificială create de om (androizi, dar nu neapărat) vor prelua controlul.

 

sursa imaginii: recapguide.com/recap/13/Extant/season-2/episode-10/

sursa imaginii: recapguide.com/recap/13/Extant/season-2/episode-10/

 

Am întâlnit o temă foarte asemănătoare în două alte seriale recente – ‘Real Humans’ al televiziunii suedeze, și ‘Almost Human’ al companiei americane Fox. Cred însă că  pentru prima dată în ‘Extant’ apare și este dezvoltată într-o intrigă complexă combinația și conflictele potențiale dintre cele trei lumi ale viitorului – a oamenilor, a roboților, și civilizația extraterestră. Care dintre ele supraviețuiește în ficțiune și care nu? Va trebui să căutați serialul și să-i vedeți episoadele succesive pentru a afla răspunsul. Va promit că veți avea parte de o vizionare captivantă.  Serialul este filmat în anii 2014 și 2015, și acțiunea este plasată într-un viitor nu foarte îndepărtat, câteva decenii poate la distanță de ziua de azi. Multe dintre tehnologiile anticipate de serial sunt o extindere a ceea ce știm că se află în lucru în laboratoarele cercetătorilor și pe calculatoarele creatorilor de algoritmi de astăzi. Un detaliu m-a frapat însă. Sunt anticipate elemente de inteligență artificială interactivă, corelate cu rețele de obiecte inteligente din clasa Internet of Things (IoT). Acestea păreau subiecte de anticipație acum 3 sau 4 ani. Sistemele disponibile comercial în acest an 2018 posedă deja o parte dintre funcțiile descrise în serial. Concluzia? Viitorul s-ar putea să fie mai aproape de noi decât ne imaginăm.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Iată o știre relativ banală și aparent destinată unui număr restrâns de tehnologi și legislatori implicați în administrarea domeniilor frecvențelor radio în Statele Unite. Președintele Comisiei Federale pentru Comunicații (FCC), Ajit Pai, a anunțat într-o postare pe blogul Medium că organizația pe care o va conduce va aproba la 2 august licitații pentru două spectre de frecvență destinate implementării, experimentării și introducerii serviciilor comerciale de comunicații fără fir (wireless) din generația a 5-a (5G). Ce înseamnă aceasta pentru noi, că utilizatori ai telefoniei mobile și a telefoanelor ‘inteligente’?

 

sursa imaginii: nypost.com/2018/01/08/racist-goons-are-targeting-the-fcc-chief-and-his-family/

sursa imaginii: nypost.com/2018/01/08/racist-goons-are-targeting-the-fcc-chief-and-his-family/

 

FCC este definită că o agenție independentă a guvernului american (ceea ce pare a fi o contradicție în definiție) care are ca scop reglementarea la nivel național și mai ales între statele americane a procedurilor și metodelor de comunicații radio, cu fir, pe cablu, prin televiziune și prin sateliți. Domeniile de expertiză ale comisiei înființate prin legea ‘Communications Act’ din 1934 acoperă o gamă largă de probleme legate de comunicații, de la omogenizarea standardizării tehnice, administrarea resurselor (între care și spectrele de frecvențe despre care discutăm aici), încurajarea competiției, asigurarea siguranței personale a utilizatorilor de aparatură de comunicații și protejarea securității individuale și publice. Deși finanțată de guvern, și răspunzând în față puterilor executive (președintele) și legislative (Congresul), agenția are un grad semnificativ de independență, mai ales în domeniile care țin de competența profesională. Posturile de la vârful piramidei organizației au însă și o componentă politică, nominalizările fiind făcute de președinte și aprobate de Senat, în urma audierii candidaților, într-un proces tipic sistemului american, folosit și pentru alte funcții importante în administrație (miniștrii sau secretarii de departamente cum sunt numiți aceștia în Statele Unite) sau sistemul judiciar (judecătorii de la Curtea Supremă). Este interesant de observat faptul că actualul lider al FCC, Ajit Pai a fost numit de președintele Obama în 2012, poziția de președinte al FCC fiindu-i confirmată pentru încă cinci ani în 2017 de actualul președinte al SUA, Donald Trump. Pai este un adept al intervenției relativ reduse a guvernului în probleme, cum ar fi neutralitatea rețelei (în care actuala administrație a inversat politica precedentă a administrației Obama), dar un susținător al introducerii accelerate in Statele Unite a tehnologiilor noi. Păstrarea și întărirea rolului de lider tehnologic mondial al Statelor Unite este un scop împărtășit și susținut de Pai și de administrația Trump.

 

sursa imaginii: pubs.sciepub.com/ajeee/3/2/1/

sursa imaginii: pubs.sciepub.com/ajeee/3/2/1/

 

Cititorii fideli ai rubricii CHANGE.WORLD sunt poate deja familiari cu terminologia care descrie ‘generațiile’ succesive ale tehnologiilor de telefonie și comunicații mobile. Prima generație (1G) folosea semnale analogice, cea de-a doua (2G) semnale digitale. Ambele au fost introduse în anii ’80 ai secolului trecut, dar standardizarea a apărut abia în 1991, odată cu adaptarea (la început în Finlanda) a sistemului Global System for Mobile Communications (GSM). Generația a 3-a (3G) a pornit de la viteze de transmisie de 200 kbit/s pentru a depăși limita de 1Mbit/s cândva, în jurul pragului mileniului. Schimbările cele mai semnificative au fost însă introduse de generația a 4-a (4G) începând cu anul 2008. Pe lângă continua creștere a vitezei de transmisie, avem de-a face și cu o spectaculoasă extindere a repertoriului de aplicații prin accesul Internet pe bandă largă și lărgirea gamei de aparate care folosesc această tehnologie, incluzând laptopuri, tablete, și telefoane ‘inteligente’ (smartphones). Se poate spune că aparatele ‘smartphones’ au fost aplicația critică (‘killing application’), favorizând folosirea universală a tehnologiilor 4G, iar acestea au făcut posibilă ‘revoluția smartphones’ cu aspectele sale mai bune sau mai rele. Dar despre acestea vom vorbi într-un articol viitor. Astăzi cam orice telefon mobil funcționează în moduri 3G și 4G, uneori cu compatibilitate în urmă 2G, și schimbarea de mod este automată și ‘transparentă’ pentru utilizatori.

 

sursa imaginii: blogs.opera.com/news/2015/02/5g-samsung-gear-2-technology-mobile-world-congress/

sursa imaginii: blogs.opera.com/news/2015/02/5g-samsung-gear-2-technology-mobile-world-congress/

 

Despre generația a 5-a (5G) a început să se vorbească în public în jurul anului 2015, dar ca întotdeauna în asemenea cazuri inginerii și cercetătorii din diferite ramuri ale telecomunicațiilor lucrau deja de câțiva ani în acest domeniu. Spre deosebire de generațiile precedente, în care realizările comerciale au avut prioritate și standardizarea a produs alinierea care face posibilă interoperabilitatea mai târziu, în cazul 5G organizația International Telecommunications Union (ITU) și-a asumat din start responsabilitatea de a fi ‘umbrelă’ și coordonator pentru standardizarea tehnică în cadrul proiectului cunoscut sub numele International Mobile Telecommunications (IMT) 2020.  Activitățile tehnologice se desfășoară în plină viteză și cu investiții uriașe atât din partea companiilor private, cât și a organizațiilor de standardizare cum ar fi 3rd Generation Partnership Project (3GPP).

Ce va însemna 5G din punctul de vedere al utilizatorilor? În primul rând viteze de transmisie a informației care vor atinge 20 Gbit/s pe magistrale și 1 Gbit/s pentru utilizatori. Unul dintre efectele principale ale acestor viteze cu două ordine de mărime mai mari decât cele ale generației 4G va fi și timpul de propagare a semnalelor între două puncte diferite pe suprafața planetei și viteza de răspuns care va scădea la o milisecundă. Acești parametri vor face posibile aplicații cum este ‘internetul tactil’ (comenzi și răspuns în timp real oriunde s-ar afla utilizatorii și obiectele manipulate), automatizări și robotică distribuite. O altă caracteristică importantă este viteza de deplasare a utilizatorilor care poate atinge 500 km/h. Împreună cu timpii de răspuns și propagare, acest parametru face din comunicația mobilă 5G standardul ideal pentru schimbul de date între vehicule în mișcare, esențial pentru sistemele de transport automatizate (trenuri de mare viteză) și cu pilotare automată. Arhitectura distribuită, cu noduri care însumează comunicațiile de viteze medii și transportă informația în ‘buchete’ între două puncte de agregare, permite utilizarea tehnologiei 5G în comunicații specifice Internetului Obiectelor (Internet of Things), sisteme caracterizate printr-un număr foarte mare de obiecte.

 

sursa imaginii: blogs.opera.com/news/2015/02/5g-samsung-gear-2-technology-mobile-world-congress/

sursa imaginii: blogs.opera.com/news/2015/02/5g-samsung-gear-2-technology-mobile-world-congress/

 

Accelerarea introducerii frecvențelor de exploatare comercială pentru a 5-a generație nu trebuie să mire. Este clar că progresele tehnice au fost în ultimii ani chiar mai rapide decât se estima, și introducerea comercială a serviciilor se apropie, poate chiar mai devreme decât anul 2020, care doar acum câțiva ani părea o țintă ‘agresivă’. Concurența este acerbă, americanii au un avans tehnologic în generația a 4-a, dar tocmai acest fapt i-a determinat pe competitori să investească în viitor. Pentru ca standardele tehnice și produsele companiilor americane să aibă șansa să domine și a 5-a generație, ele trebuie implementate și verificate cât mai repede în condiții de exploatare comercială. Și pentru asta este nevoie de spectre de frecvențe alocate și ale căror administrare să fie conformă cu regulile FCC. Competitorii principali sunt companiile din China, Coreea de Sud și Japonia. Hong Kong va fi unul dintre primele orașe din lume care va implementa la scară comercială servicii 5G, și asta s-ar putea întâmplă chiar înainte de sfârșitul anului 2019.

 

(sursa imaginii: wccftech.com/qualcomm-wants-5g-smartphones-in-h2-2019/)

sursa imaginii: wccftech.com/qualcomm-wants-5g-smartphones-in-h2-2019/

 

O altă consecință a introducerii telefoanelor din generația a 5-a va fi schimbarea aparatelor. Aud deja protestele multora: Din nou? și cred că ele sunt în parte justificate. Mulți consumatori abia au investit (ieri sau acum un an) o sumă nu tocmai mică în telefoane mobile ‘inteligente’ capabile să lucreze în standardele 4G. Va trebui o justificare bună – funcțională, aplicativă și de performanțe – pentru ca noua generație să aibă succes comercial în viitorii 2-3 ani, mai ales că prețurile (despre care nu știm încă nimic) nu cred că vor fi mici. Este încă un argument pentru introducerea cât mai rapidă a exploatării comerciale, deoarece orice generație are nevoie de un timp de verificări, detectare a problemelor legate de o lansare majoră, depanarea și repararea acestora. Firma Qualcomm speră să fie una dintre primele producătoare de ‘chip’-uri care să constituie porțile de comunicare ale telefoanelor cu capacitate 5G. Planurile sale agresive prevăd lansarea pe piață a unor astfel de aparate încă de la jumătatea anului 2019, astfel încât în momentul introducerii serviciilor comerciale de către furnizori să existe deja o cantitate de telefoane capabile să le acceseze.

Este vorba despre un program ambițios și riscant economic, dar și cu șanse de a înregistra profituri semnificative și a crea un lider de piață în condițiile în care programul reușește. Vom urmări și vom relata. Va fi interesant.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Home Box Office sau pe scurt HBO, canalul american de televiziune prin cablu și satelit ‘premium’ (adică contra plată per emisiune sau cu abonament) a devenit popular în anii ’90 ai secolului trecut, mult timp după ce își începuse activitatea în 1972. În 1997, când procesul de cucerire al pieței spectatorilor din saloanele caselor americane era în plină desfășurare, HBO folosea o campanie publicitară cu lozinca ‘It’s not TV, It’s HBO’ (‘Nu este televiziune, Este HBO’). Era un motto în mare măsură justificat, căci compania introdusese pe lângă folosirea unor tehnologii specifice de distribuire a conținutului la abonați și crearea unui model comercial diferit de cel al marilor companii de televiziune ‘mainstream’ (trei la număr în acea perioadă – CBS, ABC și NBC, cu câțiva ani mai târziu avea să li se alăture Fox), și o nouă structura cinematografică și narativă pentru multe dintre programele sale de ficțiune. Este vorba despre mini-seriale cu continuitate, care dacă aveau succes la public se transformau în seriale care se întind peste mai multe sezoane. Episoadele mai lungi decât cele cu care erau obișnuiți spectatorii americani (cel puțin o ora fără reclame intercalate) nu rezolvau întreaga acțiune în cadrul unei singure seri, ci prelungeau intriga și prezența personajelor principale de-a lungul unor episoade multiple și uneori a mai multor sezoane. Așa au luat naștere câteva dintre marile succese ale televiziunii din toate timpurile: ‘Sopranos’, ‘The Wire’, ‘Band of Brothers’, ‘Sex in the City’, ‘Game of Thrones’. Adăugați calitatea producțiilor, îndrăzneala (dar și lipsa limitărilor fiind vorba despre un canal cu plată) în a aduce pe ecran mai mult sex și violență, și recrutarea unor echipe de actori reputați pentru a înțelege de ce multe dintre programele HBO au reprezentat într-adevăr borne importante in dezvoltarea divertismentului din casele americane și din întreaga lume.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm4141238272

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm4141238272

 

Lansat în 2016, primul sezon al serialul ‘Westworld’ a adus un număr remarcabil de elemente noi chiar și pentru o casă de producții cu o reputație de pionierat din multe puncte de vedere. Deși nu era prima ‘aventurare’ a lui HBO pe tărâmul genului science-fiction, ‘Westworld’, bazat pe un film din 1973 scris și regizat de Michael Crichton, declara din start ambiții mult mai spectaculoase atât din punct de vedere vizual cât și din cel al problematicii. Lumea creată de Jonathan Nolan și Lisa Joy (cu sprijinul lui J. J. Abrams – producător de al cărui nume sunt legate aproape toate succesele majore ale televiziunii genului sci-fi în ultimele două decenii) se află în timp undeva, câțiva ani mai târziu decât zilele noastre. Este vorba despre un Univers într-un Univers, un imens parc de distracții în care ‘vizitatorii’ își pot pune în aplicare toate visele și fanteziile legate de ‘Vestul sălbatic’ american al secolului 19, o lume populată de pistolari și cowboy, femei de consumație și ‘indieni’ – de fapt cu toții roboți androizi perfecți care pot fi uciși și maltratați la discreție, fiind peste noapte reparați, curățați în memorie de traumele zilei trecute, reprogramati, și readuși în circuit pentru o nouă zi de abuzuri. Aceștia sunt numiți ‘hosts’ care înseamnă în traducere ‘gazdă’ dar în terminologia calculatoarelor reprezintă și platformele fizice pe care sunt rulate programe software. Atunci când unele ‘gazde’ încep să pară a nu uita complet evenimentele ciclurilor precedente apar primele probleme pentru vizitatorii plătitori ai parcului și pentru echipele de programare și întreținere, și sunt puse și primele dintr-o serie de întrebări tulburătoare legate de diferența dintre inteligență umană și inteligență artificială. Morala relațiilor inter-umane nu se aplică și roboților cu prezență și aparență perfect omenească? Există uitare perfectă? Este uitarea o caracteristică specifică oamenilor – sau poate este vorba despre memorie, memoria faptelor dar mai ales memoria afectivă, cea a traumelor suferite în ‘episoade’ precedente, sau a momentelor pozitive, de exemplu mângâierile și îmbrățișările unui copil?  Aceste întrebări și multe altele devin din ce în ce mai complexe și se amplifică spre finalul primului sezon, adăugând o tentă de critică socială a comercializării divertismentului și a corporațiilor care sunt gata să-l ofere în afară limitelor moralei, desigur la un preț corespunzător. Ca multe alte seriale HBO, echipa de actori reprezintă unul dintre punctele forțe ale producției aducându-i împreună pe platouri și ecrane pe doi dintre monștri sacri ai cinematografiei contemporane – Anthony Hopkins, în rolul lui Robert Ford, creatorul lumii artificiale imaginare și cel care posibil că  pregătește în colțurile ascunse ale programelor germenii distrugerii ei, și Ed Harris în rolul Omului în Negru, individ aparent crud și violent care încearcă din interior să descopere mecanismele jocului.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3512093696

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3512093696

 

Cele două sezoane ale lui ‘Westworld’ (pe primul l-am văzut în totalitate, din al doilea doar trei episoade atunci când scriu articolul) folosesc tehnici cinematografice care în multe momente depășesc tiparele cu care suntem obișnuiți în producțiile de televiziune. Scenele de interior și prim-planurile care permit dezvoltarea psihologică a personajelor cu ajutorul jocului actorilor alternează cu scene de mari dimensiuni, redări complexe și sofisticate ale peisajelor naturale sau ale orășelelor Vestului sălbatic. Chiar dacă tehnic astfel de imagini ar fi fost posibile în producții realizate cu câțiva ani în urmă, ele nu și-ar fi atins efectul scontat dacă ecranele ‘de salon’ de mari dimensiuni și imaginile High Definition – HD nu ar fi devenit uzuale în casele telespectatorilor din Statele Unite și din întreaga lume. Dacă multe dintre peisajele lumii vestului din primul sezon par importate din filmele clasice ale genului ‘western’ (cum ar fi cele ale lui John Ford), atmosfera, lumina și paleta coloristică se schimbă radical în al doilea sezon. Sursele de inspirație par acum a fi o combinație între imagistica filmelor horror și a celor inspirate de dezastrele războaielor, inclusiv cele ale războiului civil american. Nu este însă de mirare dacă ne amintim că episodul care marca trecerea, cel din finalul primului sezon, descria revolta ‘gazdelor’ și că scenele sângeroase care încep în lumea hi-tech a laboratoarelor de programare și întreținere a roboților continuă în parcul în care aceștia își continuă viețile care ar fi trebuit să fie pre-scrise și pre-programate, dacă nu ar fi intervenit evenimentele fractale din ficțiune.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm1580681984

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm1580681984

 

Schimbarea la față dintre episoadele primului și celui de-al doilea sezon nu este însă numai vizuală. Sunt diferite și ritmul dezvoltării acțiunii în cadrul fiecărui episod, și modul în care sunt legate între ele episoadele. Primul sezon avea până aproape de final o structură narativă repetitivă, urmărind fiecare nouă zi în lumea artificială cu ‘gazdele’ programate cu același trecut, reacționând în mod diferit funcție de capriciile și acțiunile vizitatorilor, și iterativă, lăsându-i pe spectatori să-și construiască treptat înțelegerea celor două lumi paralele – cea a programatorilor și cea a roboților, precum și relațiile dintre aceștia. Ruptura se petrece în episodul final al primului sezon, care sparge tiparele repetitivitatii, dezvăluie lucruri noi despre identitatea unora dintre personaje (Bernard este ‘gazdă’!), face să dispară altele (Robert Ford) și schimbă regulile jocului. De acum înainte ‘gazdele’ nu numai că nu își mai uită trecutul, ci recăpăta posesia tuturor amintirilor. Să ne reamintim discuții precedente din rubrica CHANGE.WORLD despre identitate și despre dreptul de a uita și de a fi uitat. Uitarea este o trăsătură omenească, una dintre deosebirile esențiale dintre inteligență naturală și cea artificială. Sistemele cibernetice au capabilitatea de a nu uita niciodată nimic. Pare teoretic, dar ce se întâmplă dacă sistemul (roboții, ‘gazdele’ în cazul ficțiunii din serial) posedă această dotare? Conflictul pare inevitabil.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm70716672

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm70716672

 

Al treilea episod din al doilea sezon introduce o nouă lume artificială paralelă și promite dezvoltarea acțiunii în noi dimensiuni. Minutele introductive ale seriei par a se petrece în subcontinentul indian, în perioada cunoscută în istorie ca British Raj, adică dominația coroanei britanice asupra Indiei. Mesajul anticolonialist, evident deja în abordarea problematicii Vestului american, devine aici explicit. Lumea Vestului cu care fusesem până acum familiarizați este deci de fapt doar una dintre zonele parcului, și alte zone includ locuri și epoci cum ar fi India colonială și Japonia samurailor. Funcționarea deficientă a roboților ‘gazde’ pare să se fi răspândit în toate zonele parcului, și nici gardurile de separare dintre sectoare nu par a mai fi ermetice. Povestea devine din ce în ce mai complexă, dar cred că în această faza este prea devreme pentru a încerca să găsim explicație fiecărei scene sau logică în fiecare acțiune a personajelor. Tactica mea de spectator pentru moment este cea de a urmări evoluția personajelor principale, și de a încerca să înțeleg dilemele lor identitare, procesele de autodescoperire prin care trec personajele ‘gazde’ (Dolores jucată de Evan Rachel Wood, Maeve – Thandy Newton, Bernard – Jeffrey Wright) sau rolul și misiunile adevărate ale celor umane (Ed Harris – Omul în Negru). Dacă voi avea timp voi încerca să revăd și episoadele primului sezon.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3260285952

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3260285952

 

Pentru mine ‘Westworld 2.0′ este serialul anului. Da, știu că mai sunt și alte seriale care merită atenție și pot concura la acest titlu. Noul sezon oferă o schimbare de atmosferă, ritm și chiar și subgen. Tema principală însă rămâne la fel de validă și de deschisă. Este vorba despre conflictul între oameni și creaturile zămislite de oameni prin tehnologiile inteligenței artificiale. Ne aflăm în opinia mea într-unul dintre ultimele momente din istoria omenirii în care această tema este încă un subiect de ficțiune. Capacitățile de auto-învățare și autoprogramare, combinate cu avansurile spectaculoase ale diferitelor domenii ale biotehnologiei și ingineriei genetice fac din organismele create de om și dotate cu inteligență artificială, capabile nu numai să calculeze și să opereze logic la viteze mult mai mari decât noi, dar și să creeze și să se reproducă, realități ale unui viitor foarte apropiat. Dilemele etice și filosofice legate de relațiile între oameni și creațiile oamenilor se vor transformă rapid din ficțiune în realitate. ‘Westworld’ va fi curând lumea noastră.

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

My wife and myself love art and museums. We travel to visit them all over the world, but close to our heart are also the museums in Israel, the country where we live. The Israel Museum in Jerusalem is one of the two most important museums in Israel and the one that comes close to the great museums of the world combining art, archeology, history, ethnology together with educational programs as well as spaces for complementary artistic activities. The documentary titled simply ‘The Museum‘ speaks a lot to us focusing on an institution that we know and appreciate.

 

source https://www.imdb.com/title/tt7717146/

source https://www.imdb.com/title/tt7717146/

 

Film director tried hard and succeeded to a large extent to make a film that does not fit in the category of dry and didactic art documentaries. The history of the museum is reminded only indirectly by some of the comments and the stories told on screen. There is no visual or textual review, or any debate about the precious art or the historical artifacts that the museum hosts within its walls. Spectators who never visited the museum or maybe visited it but know nothing about its history will still need to use a book or other references if they are interested to fill the gaps. chose to focus on two other elements – the people who work in the museum and the interaction between visitors and art. For the people, he let them tell their stories and the names of the the three sections of the film are related to story telling (although I confess not really catching the meaning of each name or the difference between the parts). For the art interaction he decided to film events within the museum’s day-to-day life: visits of sight-impaired persons and the way they relate to arts that are mostly visual; visits of soldiers in uniform and what art and the museum means to them; activities for groups of children with mixed backgrounds – Jewish and Palestinians.

 

(video source Giora Bejach)

 

As in many other cases, images work better than words on screen. It’s not because some, probably most of the life stories told by people interviewed in ‘The Museum’ are not interesting – they actually are, a few are even exceptional. I liked most the stories of the less famous people who are working in the museum – rooms supervisors, maintenance people, restorers. I liked less the stories of the most famous people like the rich and authoritative museum director or the government meeting rhetorically set in the museum. Best were in my opinion the scenes that caught the day to day life of this great institution – the repartitions of the room supervisors at the beginning of their watch, the ‘combing’ of the nude statues, the discovery of the shapes of a Giacometti statue by the blind visitors. The issues of the place of the museum in the complex and delicate context of the Israeli – Palestinian conflict and the disputes and controversies related to the status of Jerusalem are not absent in the film, but they were treated with a cautious approach and from a clear pro-Israeli point of view. There is poetry in this film, and viewers who know the place will get a lot of satisfaction from seeing it. It may also work well in circuits asking for support and donations. It may work less for people who do not know much about the museum. These will need to use other sources to get educated about the treasures inside and the value of this place which is one of the finest museums in the world.

Data de 6 februarie 2018 are șanse să fie înscrisă în istoria explorărilor spațiului cosmic ca una dintre bornele de referință, alături de 4 octombrie 1957 (lansarea cu succes pe orbită a primului satelit artificial al Pământului – Sputnik), 12 aprilie 1961 (primul cosmonaut în spațiu – Iuri Gagarin) sau 20 iulie 1969 (primul om pe Lună). Să vedem de ce lansarea rachetei FalconHeavy a companiei SpaceX poate fi considerată un eveniment de asemenea importanță, și de ce – dacă este vorba despre o realizare tehnică și economică importantă – aceste eveniment este contestat și disputat din primele ore și zile de după lansare.

 

source sursa imaginii https://www.wired.com/story/spacex-successfully-launches-the-falcon-heavyand-elon-musks-roadster/

source sursa imaginii https://www.wired.com/story/spacex-successfully-launches-the-falcon-heavyand-elon-musks-roadster/

 

În primul rând să trecem în revistă ‘la rece’ aspectele tehnice. Lansarea a avut loc marți 6 februarie la ora 13:30 ora locală, de la rampa LC-39A a Centrului Spațial Kennedy de la Cape Canaveral din Florida, închiriată în acest scop de compania SpaceX de la NASA. Rampa se află la câțiva kilometri de rampa de lansare a misiunii Apollo 11, de unde au plecat primii astronauți spre Lună cu 49 de ani în urmă. Centrul Spațial este deschis pentru vizite publicului în cea mai mare parte a anului, și dacă vă aflați în Florida în zona Orlando vă recomand să nu pierdeți ocazia de a-l vizita. Este cel puțin la fel de interesant ca parcurile Disney (chiar și pentru copii) și cam la o ora distanță pe șosea de ele.

Lansarea aceasta a fost amânată de câteva ori. Inițial trebuia să aibă loc în 2013, dar ca multe programe inginerești complexe, și programele lui SpaceX au înregistrat întârzieri și incidente pe parcurs, inclusiv o explozie a propulsoarelor pe rampa de lansare în septembrie 2017. Împinsă în spațiu de forța a 27 de rachete distribuite pe trei module propulsoare (boosters), FalconHeavy devine cea mai puternică rachetă operațională lansată vreodată, cu o capacitate utilă de 64 de tone pe orbită terestră la joasă altitudine, 27 de tone pe orbită geostaționară, și aproape 17 tone pe o orbită în sistemul solar care ar putea ajunge pe Marte. Este unul dintre elementele cheie în planul conceput pentru transportul astronauților și al echipamentelor lor spre Planeta Roșie.

 

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/06/technology/future/falcon-heavy-pictures/index.html

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/06/technology/future/falcon-heavy-pictures/index.html

 

Cel puțin la fel de importantă ca lansarea este însă recuperarea rachetelor propulsoare. Succesul în această privință a fost doar parțial. După ce și-au îndeplinit misiunea de a trimite în spațiu uriașa rachetă, două dintre cele trei propulsoare s-au reîntors cu succes și precizie și au aterizat pe o platformă pregătită la centrul spațial. Al treilea modul (cel de mijloc) a ratat însă întâlnirea cu platforma care îl aștepta în largul oceanului. Problemele sunt însă doar tehnice și rezolvabile, principiul refolosirii rachetelor propulsoare fiind încă odată verificat. Când faza operațională și fiabilitatea planificată vor fi atinse, aceste module vor putea fi refolosite până la o sută de ori, scăzând in mod spectaculos costul misiunilor spațiale.

 

sursa imaginii https://techcrunch.com/2018/02/10/heres-a-video-of-elon-musk-watching-the-falcon-heavy-take-off/

sursa imaginii https://techcrunch.com/2018/02/10/heres-a-video-of-elon-musk-watching-the-falcon-heavy-take-off/

 

Eficiența economică este unul dintre parametrii principali ai programului SpaceX, ceea ce îl face diferit și de precedentele programe spațiale americane, dar și de programele spațiale contemporane ale altor națiuni. SpaceX este o inițiativă particulară, de fapt numele unei companii specializate în proiectarea și fabricarea de vehicule spațiale, și în servicii de transport în spațiu. Înființată în 2002 de antrepenorul Elon Musk, ea și-a propus reducerea cu până la de zece ori a costurilor călătoriilor spațiale făcând astfel realizabil și sustenibil economic costul colonizării planetei Marte. La 16 ani de la înființarea companiei, principalele programe ale lui SpaceX – sistemul de lansare Falcon și vehiculele spațiale Dragon sunt ambele pe orbite.

 

Pentru a înțelege importanța acestei schimbări de direcție trebuie să privim puțin în istorie. Primele programe spațiale erau programe susținute de bugetele naționale, cu costuri care atingeau în Statele Unite, unde cifrele sunt accesibile public, până la 4% din bugetul de stat. Ele erau considerate drept cheltuieli strategice, reprezentând un element esențial în competiția dintre cele două sisteme politice care se confruntau în războiul rece. Rentabilitatea economică nu era un factor în decizii, dar considerentele economice până la urmă au determinat încetinirea și în final sistarea multora dintre programele de explorare spațială. După ce cursa spațială a avut un câștigător clar, și la fel și competiția dintre cele două supraputeri ale celei de-a două jumătăți a secolului 20, au scăzut și interesul politicienilor și cel al publicului pentru explorarea spațială. Robinetele financiare au fost închise. În ultimul deceniu al secolului 20 și primul din noul mileniu se poate vorbi despre o stagnare a cercetării spațiale, și o concentrare pe activități mai mult sau mai puțin pur științifice.

 

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/10/technology/future/nasa-elon-musk-spacex-tesla-roadster/index.html

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/10/technology/future/nasa-elon-musk-spacex-tesla-roadster/index.html

 

Ce s-a schimbat în ultimul deceniu? Este justificată revenirea  omenirii în spațiu, în condițiile în care sunt atâtea probleme critice de rezolvat pe planeta noastră, de la efectele climatice ale industrializării până la eradicarea sărăciei și a bolilor? Unul dintre argumentele pe care le vehiculează cei care susțin reînceperea și accelerarea programelor spațiale este cel că problemele acumulate pe Terra sunt atât de critice încât colonizarea spațiului face parte din soluție. Resursele planetei sunt limitate și se vor epuiza peste cel mult câteva secole. Tendințele climatice legate de încălzirea globală s-ar putea să fi trecut de punctul reversibilității și supraviețuirea speciei umane pe suprafața Pământului va fi din ce în ce mai dificilă și mai costisitoare. În plus, riscul unui accident cosmic legat de întâlnirea cu un asteroid este permanent real, un eveniment probabilistic care va avea loc mai devreme sau mai târziu. Colonizarea spațiului și distribuirea cosmică a populației este un imperativ al supraviețurii speciei umane.

Se adaugă acestor argumente apariția unor noi concurenți în spațiul cosmic. Pe lângă Statele Unite și Rusia (la care putem adaugă Europa) – puterile cosmice tradiționale – a intrat în cursa încă din secolul trecut și China, urmată de națiuni mai mari sau mai mici cum ar fi Japonia, India, Iran, Israel. Sunt țări cu sisteme diferite și cu interese diferite. Prezența în spațiu devine din nou o capacitate strategică. Țările care doresc să aibă o influență pe Pământ trebuie să fie prezente și active și în spațiu. Factorii economici nu mai pot însă fi ignorați. Statele Unite sunt prima dintre puterile cosmice care a decentralizat în mare măsură programul de cercetare spațială. Cel puțîn deocamdată NASA rămâne forul principal responsabil cu coordonarea programelor guvernamentale și private americane de cercetare a spațiului, dar nu mai este singurul factor activ sau de decizie în arenă. Agenția spațială americană își va baza în mare parte programele proprii pe colaborări cu firmele particulare. Acordul cu SpaceX datând din 2011 este un exemplu în acest sens.  În timp s-ar putea ca rolul NASA de ‘regulator’ al activității în spațiu să crească considerabil, similar cu rolul jucat de alte agenții guvernamentale precum FCC în domeniul comunicațiilor.

 

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/10/technology/future/nasa-elon-musk-spacex-tesla-roadster/index.html

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/10/technology/future/nasa-elon-musk-spacex-tesla-roadster/index.html

 

Personalitatea originală și colorată a lui Elon Musk este din nou pe primul plan al actualității. De fapt se poate spune că nu părăsește și nu are șanse să o facă în viitor spațiul ‘prime time’ țînând cont de rolul jucat de el și de compania sa Tesla în dezvoltarea transporturilor terestre electrice și auto-pilotate. Cele două mari inițiative ale sale se întâlnesc în folosirea automobilului său particular model Tesla Roadster cu un manechin numit Starman la volan ca ‘sarcina utilă’ a zborului lansat la 6 februarie. Acompaniază mașina o instalație stereo care repetă in buclă înregistrarea digitală a cântecului  “Space Odity” al lui David Bowie, un exemplar codificat pe un cristal al trilogiei “Foundation” a lui Isaac Asimov, și un suport pe care sunt gravate numele a peste 6000 de angajați ai firmei SpaceX care au contribuit la această misiune. Dacă nu se întâmplă evenimente deosebite, acest automobil ar putea plana pe orbită solară, între orbitele Terrei și a lui Marte, până la un milion de ani. Un exercițiu de publicitate? Poate că da. Este vorba însă despre un prim test, o probă de concept, in mare parte un succes. Important este ceea ce va urma.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

A venit și momentul ultimei retrospective a anului 2017. Un an ciudat și derutant, în care am văzut zduncinate sisteme care păreau stabile până spre eternitate,  în care electoratele au continuat să-i surprindă pe experții în sondaje de opinie, în care dictatori ce păreau nemuritori au părăsit scena istoriei, conducători dintre cei mai stabili și populari și-au văzut scaunele răsturnate sau serios amenințate, și în multe locuri din lume pare să fi sunat ceasul ascensiunii la putere a non-conformistilor populiști și candidaților anonimi a căror principală calitate este totala lipsa de experiență politică, ceea ce le-a permis să facă zero greșeli care să fie pedepsite la urne. Lumea științei și a tehnologiilor avansate este departe de a evolua într-un univers paralel, și chiar dacă știința are legile ei, ele sunt legate și aplicate în societate, în viața de fiecare zi la nivelul micro (personal) sau macro (al societății sau întregii planete). Să vedem deci care sunt evenimentele și tendințele notabile ale anului care se încheie.

 

sursa imaginii https://www.pcworld.com/article/3160833/government/trump-names-net-neutrality-foe-ajit-pai-to-lead-the-fcc.html

sursa imaginii https://www.pcworld.com/article/3160833/government/trump-names-net-neutrality-foe-ajit-pai-to-lead-the-fcc.html

 

Una dintre cele mai evidente tendințe ale anului 2017 a fost legătura din ce în ce mai strânsă dintre Internet și politică, influența rețelelor sociale și a știrilor și opiniilor difuzate prin intermediul lor asupra proceselor politice din toate părțile lumii. Așa cum arătam în articolul publicat acum câteva săptămâni în rubrica CHANGE.WORLD, influența rețelelor sociale care  parea până acum câțiva ani a fi  covărșitor pozitivă, mai ales în țările cu regimuri autoritare, este astăzi pusă sub semnul întrebării din multe puncte de vedere. Dictaturile și sistemele totalitare au învățat să bareze sau să limiteze accesul propriilor cetățeni la informație, și folosesc în schimb – profitând de libertatea garantată de exprimare – din ce în ce mai mult Internetul și aplicațiile sale ca unealtă de dezinformare și destabilizare în țările democratice.

Schimbări importante s-au petrecut și în politica americană. Administrația Trump instaurată la Casă Albă în ianuarie 2017 a schimbat multe dintre prioritățile și liniile directoare precedente, între care și politica legată de ‘neutralitatea rețelei’. Ajit Pai, numit de președintele Trump în fruntea agenției Federal Communications Commission (FCC) care reglementează comunicațiile de radio, telefonie, Internet în Statele Unite este un oponent virulent al acestui principiu, susținut de fosta administrație a lui Obama. Reglementările adoptate în 2015 considerau traficul pe ‘magistralele’ Internetului ca pe o ‘utilitate’ la fel ca telefonia (sau apa sau electricitatea) și interziceau furnizorilor de servicii să discrimineze sau să perceapă prețuri diferite după conținutul sau sursă traficului. Noile reglementări adoptate de FCC reverseaza această politică, lăsând accesul și transportul traficului pe Internet la latitudinea companiilor aflate în concurență, și transferă autoritatea reglementării unei agenții (Federal Trade Commission – FTC) mai degrabă comerciale decât tehnice. Impactul acestor schimbări asupra calității și prețurilor folosirii Internetului este una dintre marile întrebări ale anului care urmează.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/2017_in_science

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/2017_in_science

 

Au continuat în 2017 schimbările climatice și alte tendințe legate de fenomenul încălzirii globale. Zona Caraibelor și America de Nord au fost afectate la sfârșitul verii de trei uragane consecutive de mare intensitate, fenomen neîntâlnit încă în istoria meteorologică a planetei din ultimele sute de ani, de când se fac măsurători. Iată încă o serie de evenimente care marchează schimbările climatice la nivelul planetei:

  • In aprilie Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific a suferit fenomenul de albire a coralilor pentru al doilea an conscutiv, afectând două treimi din populația de corali a zonei. Specialiștii se tem că din cauza încălzirii temperaturii oceanului planetar acest fenomen biologic unic ar putea fi distrus ireversibil în mai puțin de trei decenii.
  • Daca Marea Barieră de Corali albește, în schimb Antarctica se inverzeste. În luna mai au fost date publicității informații bazate pe fotografieri de pe sateliți și explorări pe teren despre extinderea suprafeței acoperite de mușchi verzi pe continentul ‘alb’ și creșterea densității straturilor de la o medie de 1mm la 3 mm.
  • La 12 iulie, icebergul A-68, cel mai mare ca suprafață observat vreodată, s-a desprins de masa de gheață a Antarcticei.
  • Revista Nature a publicat în septembrie o prognoză conform căreia până în anul 2100 o treime din masa ghețarilor Asiei va dispare. Asia este continentul cu cei mai înalți munți și cei mai răspândiți ghețari de pe suprafața Terrei (exceptând Antarctica), situația de pe celelalte continente este și mai gravă.

 

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/12/6/16742924/lyft-nutonomy-boston-self-driving-car

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/12/6/16742924/lyft-nutonomy-boston-self-driving-car

 

Unul dintre domeniile cele mai spectaculoase ca evoluție tehnologică este cel al transporturilor. Anul 2017 a înregistrat succese și avansuri spectaculoase în domenii cum ar fi pilotarea automată a mașinilor (mașini fără șofer) sau automobilele electrice care pot fi alimentate fără cablu (prin inducție electromagnetică). Mașinile fără șofer se află în testare pe șosele în Statele Unite și alte țări ale lumii, și progrese însemnate au fost făcute și pentru a înlătura barierele legate de asigurări și de legislația rutieră. Locuitorii Bostonului pot întâlni deja pe străzi taxiuri fără șofer operate de firma Lyft, automobilele fiind produse de firma start-up NuTonomy. Servicii similare vor fi introduse în curând de Lyft și la San Francisco, unde compania colaborează cu un alt furnizor numit Drive.ai.

 

sursa imaginii https://www.homedepot.ca/en/home/ideas-how-to/buying-guides/smart-home.html

sursa imaginii https://www.homedepot.ca/en/home/ideas-how-to/buying-guides/smart-home.html

 

Devine realitate comercială și tehnologia Internetului Lucrurilor (Internet of Things – IoT) despre care am scris de multe ori și aici, în rubrica CHANGE.WORLD. În 2017 consumatorii din America de Nord și Europa au putut să cumpere de la magazine ca Home Depot sisteme integrate sau produse separate din familia ‘caselor inteligente’ care includ servicii legate și supravegheate prin intermediul Internetului de la reglarea temperaturii (încălzirea sau racorirea casei se intensifică atunci când unul dintre locatari se aproprie la câteva minute de casă), acționarea automată a ușilor garajului și a luminilor din casă, până la aprovizionarea cu alimente de la casa de comenzi când laptele sau ouăle sunt pe terminate, și monitorizarea bebelușilor sau a camerelor video de securitate în jurul casei sau în casă. Proliferarea aparatelor și a senzorilor aflați în locuințe și legați de viață noastră de zi cu zi ridică probleme extinse de securitate a informației și traficului.

 

sursa imaginii https://www.economist.com/news/science-and-technology/21730391-learning-play-go-only-start-latest-ai-can-work-things-out-without

sursa imaginii https://www.economist.com/news/science-and-technology/21730391-learning-play-go-only-start-latest-ai-can-work-things-out-without

 

Un alt domeniu în care au loc progrese spectaculoase este cel al inteligenței artificiale, deși aici efectele nu sunt imediate. Ele vor fi pe termen lung, însă extrem de profunde nu numai pentru viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, dar și pentru modul de viață al tuturor și chiar soarta speciei umane. O știre ignorată de multă lume, ne dă o măsură a acestor progrese. S-a petrecut în 2016 dar a fost publicată și discutată pe larg în acest an. Lee Sedol, unul dintre cei mai buni jucători de Go din lume a pierdut cu scorul de 4-1 meciul cu programul cibernetic AlphaGo. Știrea în sine poate nu ar fi așa de senzațională, o victorie similară a fost înregistrată de calculatoare în 1997 când DeepBlue al lui IBM l-a învins pe campionul mondial de șah Gary Kasparov, chiar dacă jocul Go în sine este mult mai complex decât șahul (tablă 19×19), cu un număr de mutări posibile în jur de 10 la puterea 170, de zeci de ori ca ordin de mărime mai mare decât numărul de atomi în univers, etc. Ceea ce este excepțional este că AlphaGo, după ce a fost învățat regulile de baza ale jocului de Go, s-a auto-instruit singur, fără niciun ajutor al experților umani în calculatoare sau Go. Capacitățile sale de auto-învățare îl fac în exprimarea specialiștilor ‘copleșitor de supra-omenesc’. Aplicațiile inteligenței artificiale cu auto-învățare sunt practic nelimitate. Unele dintre ele sunt deja testate, cum ar fi prezicerea combinării proteinelor în crearea de molecule care să stea la baza unor medicamente destinate tratamentelor bolilor umane.

In pragul sărbătorilor și al Noului An, vom continuă să urmărim, cu fascinație și pasiune, uneori cu puțină teamă, mereu cu luciditate, ceea ce se întâmplă în lumea științei și a tehnologiei. Urez tuturor cititorilor rubricii CHANGE.WORLD Sărbători Fericite alături de familie, bucurii și destindere, lecturi plăcute, filme interesante, călătorii frumoase, sănătate și pace în perioada sărbătorilor și în Noul An. LA MULȚI ANI!

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

A trecut destul de puţin consemnată o aniversare ‘rotundă’ a unui eveniment de mare importanţă în explorarea spaţială. Se poate spune de fapt că este vorba despre aniversarea unei zile de naştere sau chiar despre începutul unei ere. La 4 octombrie 1957, acum 60 de ani şi câteva zile, a fost lansat primul satelit artificial al Pământului, primul obiect fabricat de om trimis în spaţiul cosmic. Locul lansării aflat în apropierea localităţii Tyuratam din Republica Socialistă Sovietică Kazahă (pe atunci parte din URSS) este astăzi cunoscut sub numele de cosmodromul Baikonur. Numele satelitului era ‘Sputnik’ ceea ce în limba rusă înseamnă pur şi simplu ‘satelit’. Sputnik 1 inaugura era explorării spaţiale de către specia umană.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Sputnik_1

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Sputnik_1

 

Sputnik 1 era o sferă cu diametrul de 585 de milimetri, asamblată din două emisfere închise ermetic de inele metalice întărite cu 36 de nituri. Emisferele aveau 2 milimetri grosime şi un strat exterior de izolare termică de încă un milimetru compus dintr-un aliaj de aluminiu, magneziu şi titaniu. Satelitul cântărea 83,6 kilograme, şi transporta încă câteva kilograme de aparatură ştiinţifică şi o staţie radio, plus o sursă de alimentare în greutate de încă 51 de kilograme. Forma sa bine cunoscută din fotografii era dată de două antene exterioare, al căror rol era dublu: transmiterea de informaţii către Pământ şi măsurarea intensităţii undelor radio din care au fost derivate şi calculate compoziţia şi densitatea de electroni a ionosferei, o necunoscută până atunci.

 

sursa imaginii https://www.pinterest.com/explore/soviet-union/

sursa imaginii https://www.pinterest.com/explore/soviet-union/

 

Lansarea de către Uniunea Sovietică a primului satelit artificial a creat senzaţie şi a fost o lovitură psihologică cu impact dramatic în întreaga lume, dar mai ales în Statele Unite. Cursa dintre SUA şi URSS pentru explorarea spaţiului cosmic trebuie înţeleasă în contextul Războiului Rece care se afla la apogeu în anii ’50. Şi sovieticii şi americanii făcuseră progrese remarcabile în tehnologia lansărilor de rachete prin acapararea tehnologiei germane la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, şi înrolarea – de voie sau de nevoie – a savanţilor germani în programele lor de rachete care aveau scopuri în principal militare. Tehnologia ajunsese la maturitatea necesară lansărilor spaţiale în jurul anului 1955, şi ambele ţări plănuiau asemenea lansări în cadrul Anului Geofizic Internaţional care începuse la 1 iulie 1957. Americanii presupuneau totuşi că aveau un avantaj relativ faţă de sovietici, aşa încât anunţul din 4 octombrie 1957 i-a luat prin surprindere. Reacţia presei şi a televiziunilor a amplificat efectul, exagerând – cel puţin pentru momentul respectiv – semnificaţiile militare ale realizării sovieticilor. Cine controla spaţiul cosmic putea pune în pericol puterea rivală prin lansarea de arme nucleare din spaţiu, se credea – de fapt această capacitate de transport de arme în spaţiu era departe de a fi reală atunci, şi a fost limitată prin tratate internaţionale la scurtă vreme după începutul erei spaţiale. Încrederea în superioritatea tehnologică americană a fost însă serios zdruncinată şi avea să dureze mai mult de un deceniu până când, în iulie 1969, americanii aveau să câştige cursa pentru aselenizare, şi primii paşi ai unui astronaut pe un corp ceresc diferit de Terra aveau să fie făcuţi de un american.

 

sursa imaginii https://www.space.com/38357-sputnik-launch-60th-anniversary-space-age.html

sursa imaginii https://www.space.com/38357-sputnik-launch-60th-anniversary-space-age.html

 

În realitate – şi asta s-a ştiut multe decenii mai târziu – pentru a-şi atinge obiectivul de a fi primii în spaţiu – savanţii sovietici au renunţat la multe dintre obiectivele ştiinţifice ale misiunii Sputnik şi s-au concentrat asupra a ceea ce se pricepeau mai bine: rachete puternice şi performante pentru acea vreme. Racheta de tip R-7 a reuşit să execute o lansare reuşită, deşi cel puţin două dintre sisteme nu au funcţionat perfect, şi toată acţiunea a fost la o secundă de eşec. Sputnik nu era o staţie controlată de la distanţă, adică toată aparatură la bord era autonomă, şi specialiştii de la sol nu aveau altă soluţie decât să observe de la distanţă traiectoria (vizual până la o altitudine de circa 200 de km, cu staţii radar până la 400 de km) şi apoi să aştepte semnalele radio transmise de satelit. Acestea includeau măsurători ale temperaturii, presiunii, vitezei, şi intensităţii câmpului electromagnetic. Nu era un set prea complex sau prea sofisticat de date, dar ceea ce a fost important era că semnalele radio au putut fi urmărite de pe toată suprafaţă pământului, şi satelitul însuşi era observabil dacă nu cu ochiul liber atunci cu instrumente astronomice nu foarte complicate. Maşina sovietică de propagandă avea destul material de excelentă calitate pentru a se pune în mişcare.

 

sursa imaginii https://www.pinterest.com/pin/349591989810950263/

sursa imaginii https://www.pinterest.com/pin/349591989810950263/

 

Sputnik 1 a rămas pe orbită timp de trei luni, până la 4 ianuarie 1958, înconjurând Pământul de 1440 de ori în acest timp. Sovieticii au dorit să lanseze un al doilea satelit înainte de aniversarea la 7 noiembrie în acel an a 40 de ani de la ‘Marea Revoluţie din Octombrie’ şi au făcut-o la 3 noiembrie 1957, cu Sputnik 2 care avea la bord prima fiinţă vie trimisă în spaţiu, căţeaua Laika. Al doilea Sputnik avea 4 metri în diametru şi cântărea cam 500 de kilograme. Era dotat cu aparatură mai sofisticată, inclusiv pentru reglarea temperaturii şi presiunii în cabina în care se afla Laika, şi pentru monitorizarea stării acesteia. Sărmana căţea a murit după câteva ore, prima eroina a explorării spaţiale.

Lansarea sateliţilor Sputnik a avut un impact serios şi pozitiv în Statele Unite. Preşedintele Eisenhower era un politician conservator şi nu foarte orientat din punct de vedere tehnic. Fusese militar şi aprecia că este suficient avansul american în tehnologia rachetelor balistice. Reacţia puternică – aproape isterică am putea spune – a opiniei publice americane la vestea că ruşii sunt în avans în explorarea cosmică a dus în câţiva ani la crearea agenţiilor guvernamentale ARPA şi NASA cu alocaţii generoase pentru cercetarea fundamentală şi cea aplicată spaţială. Chiar mai important, a fost intensificată predarea ştiinţelor exacte în şcoli şi au fost acordate burse avantajoase în colegii pentru studii tehnice, ceea ce a orientat spre profesiunile ştiiţifice mulţi tineri americani în deceniile care au urmat. John Kennedy a făcut din concurenţa spaţială o temă a campaniei electorale care avea să-l aducă în 1960 la Casă Albă, învingându-l pe Richard Nixon care fusese vice-preşedinte în perioada administraţiilor Eisenhower. La puţin timp după începerea mandatului sau Kennedy a declarat trimiterea de astronauţi pe lună înainte de sfârşitul deceniului şapte al secolului 20 că fiind un obiectiv naţional. Istoria a confirmat viziunea sa.

 

sursa imaginii https://www.wired.com/story/the-space-junk-problem-is-about-to-get-a-whole-lot-gnarlier/

sursa imaginii https://www.wired.com/story/the-space-junk-problem-is-about-to-get-a-whole-lot-gnarlier/

 

Să revenim în prezent. În lumea noastră fărămiţată şi plină de conflicte aniversarea a 60 de ani de explorare spaţială a fost umbrită de alte ştiri mai gălăgioase. Când a fost menţionată aniversarea, au fost trase şi semnale de alarmă despre aglomerarea de deşeuri spaţiale în cele şase decenii. Pe lângă cei 1419 sateliţi operationali aflaţi în spaţiu la mijlocul anului 2016, mai pluteau în jurul Pământului şi un număr estimat de 170 de milioane (!) de obiecte de dimensiuni variind de la 1 milimetru la zeci de metri. Îngrijorarea este justificată, poluarea cosmică punând în pericol viitoarele misiuni spaţiale şi în cazuri extreme şi pe cei de pe planetă, căci toate aceste obiecte pot şi vor reveni pe Pământ mai devreme sau mai târziu, şi nu toate vor fi mistuite de căldură la reintrarea în atmosferă. Veştile bune sunt că tehnologia ‘colectării gunoiului cosmic’ este în plină dezvoltare, deci problema este rezolvabilă. Cât despre perspectivele unei noi curse pentru cucerirea spaţiului, viitorul este încă nesigur. Cooperare internaţională sau competiţie? Sau ambele în acelaşi timp? Ceea ce putem observa este că se extind proiectele de colaborare spaţială, dar acestea sunt limitate de relaţiile politice între state, şi că în paralel are loc şi o competiţie în care noile puteri economice şi militare, de la India şi China la Iran şi Coreea de Nord acumulează cunostiinte şi tehnologii care le pot permite activităţi de orice fel în spaţiu. Primii 60 de ani ai erei spaţiale s-ar putea să fie doar perioada de copilărie incipientă a unei istorii lungi şi interesante. Sperăm că ea nu va duce şi mai ales nu se va termina cu Războaiele Stelare.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Next Page »