Uncategorized


My wife and myself love art and museums. We travel to visit them all over the world, but close to our heart are also the museums in Israel, the country where we live. The Israel Museum in Jerusalem is one of the two most important museums in Israel and the one that comes close to the great museums of the world combining art, archeology, history, ethnology together with educational programs as well as spaces for complementary artistic activities. The documentary titled simply ‘The Museum‘ speaks a lot to us focusing on an institution that we know and appreciate.

 

source https://www.imdb.com/title/tt7717146/

source https://www.imdb.com/title/tt7717146/

 

Film director tried hard and succeeded to a large extent to make a film that does not fit in the category of dry and didactic art documentaries. The history of the museum is reminded only indirectly by some of the comments and the stories told on screen. There is no visual or textual review, or any debate about the precious art or the historical artifacts that the museum hosts within its walls. Spectators who never visited the museum or maybe visited it but know nothing about its history will still need to use a book or other references if they are interested to fill the gaps. chose to focus on two other elements – the people who work in the museum and the interaction between visitors and art. For the people, he let them tell their stories and the names of the the three sections of the film are related to story telling (although I confess not really catching the meaning of each name or the difference between the parts). For the art interaction he decided to film events within the museum’s day-to-day life: visits of sight-impaired persons and the way they relate to arts that are mostly visual; visits of soldiers in uniform and what art and the museum means to them; activities for groups of children with mixed backgrounds – Jewish and Palestinians.

 

(video source Giora Bejach)

 

As in many other cases, images work better than words on screen. It’s not because some, probably most of the life stories told by people interviewed in ‘The Museum’ are not interesting – they actually are, a few are even exceptional. I liked most the stories of the less famous people who are working in the museum – rooms supervisors, maintenance people, restorers. I liked less the stories of the most famous people like the rich and authoritative museum director or the government meeting rhetorically set in the museum. Best were in my opinion the scenes that caught the day to day life of this great institution – the repartitions of the room supervisors at the beginning of their watch, the ‘combing’ of the nude statues, the discovery of the shapes of a Giacometti statue by the blind visitors. The issues of the place of the museum in the complex and delicate context of the Israeli – Palestinian conflict and the disputes and controversies related to the status of Jerusalem are not absent in the film, but they were treated with a cautious approach and from a clear pro-Israeli point of view. There is poetry in this film, and viewers who know the place will get a lot of satisfaction from seeing it. It may also work well in circuits asking for support and donations. It may work less for people who do not know much about the museum. These will need to use other sources to get educated about the treasures inside and the value of this place which is one of the finest museums in the world.

Data de 6 februarie 2018 are șanse să fie înscrisă în istoria explorărilor spațiului cosmic ca una dintre bornele de referință, alături de 4 octombrie 1957 (lansarea cu succes pe orbită a primului satelit artificial al Pământului – Sputnik), 12 aprilie 1961 (primul cosmonaut în spațiu – Iuri Gagarin) sau 20 iulie 1969 (primul om pe Lună). Să vedem de ce lansarea rachetei FalconHeavy a companiei SpaceX poate fi considerată un eveniment de asemenea importanță, și de ce – dacă este vorba despre o realizare tehnică și economică importantă – aceste eveniment este contestat și disputat din primele ore și zile de după lansare.

 

source sursa imaginii https://www.wired.com/story/spacex-successfully-launches-the-falcon-heavyand-elon-musks-roadster/

source sursa imaginii https://www.wired.com/story/spacex-successfully-launches-the-falcon-heavyand-elon-musks-roadster/

 

În primul rând să trecem în revistă ‘la rece’ aspectele tehnice. Lansarea a avut loc marți 6 februarie la ora 13:30 ora locală, de la rampa LC-39A a Centrului Spațial Kennedy de la Cape Canaveral din Florida, închiriată în acest scop de compania SpaceX de la NASA. Rampa se află la câțiva kilometri de rampa de lansare a misiunii Apollo 11, de unde au plecat primii astronauți spre Lună cu 49 de ani în urmă. Centrul Spațial este deschis pentru vizite publicului în cea mai mare parte a anului, și dacă vă aflați în Florida în zona Orlando vă recomand să nu pierdeți ocazia de a-l vizita. Este cel puțin la fel de interesant ca parcurile Disney (chiar și pentru copii) și cam la o ora distanță pe șosea de ele.

Lansarea aceasta a fost amânată de câteva ori. Inițial trebuia să aibă loc în 2013, dar ca multe programe inginerești complexe, și programele lui SpaceX au înregistrat întârzieri și incidente pe parcurs, inclusiv o explozie a propulsoarelor pe rampa de lansare în septembrie 2017. Împinsă în spațiu de forța a 27 de rachete distribuite pe trei module propulsoare (boosters), FalconHeavy devine cea mai puternică rachetă operațională lansată vreodată, cu o capacitate utilă de 64 de tone pe orbită terestră la joasă altitudine, 27 de tone pe orbită geostaționară, și aproape 17 tone pe o orbită în sistemul solar care ar putea ajunge pe Marte. Este unul dintre elementele cheie în planul conceput pentru transportul astronauților și al echipamentelor lor spre Planeta Roșie.

 

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/06/technology/future/falcon-heavy-pictures/index.html

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/06/technology/future/falcon-heavy-pictures/index.html

 

Cel puțin la fel de importantă ca lansarea este însă recuperarea rachetelor propulsoare. Succesul în această privință a fost doar parțial. După ce și-au îndeplinit misiunea de a trimite în spațiu uriașa rachetă, două dintre cele trei propulsoare s-au reîntors cu succes și precizie și au aterizat pe o platformă pregătită la centrul spațial. Al treilea modul (cel de mijloc) a ratat însă întâlnirea cu platforma care îl aștepta în largul oceanului. Problemele sunt însă doar tehnice și rezolvabile, principiul refolosirii rachetelor propulsoare fiind încă odată verificat. Când faza operațională și fiabilitatea planificată vor fi atinse, aceste module vor putea fi refolosite până la o sută de ori, scăzând in mod spectaculos costul misiunilor spațiale.

 

sursa imaginii https://techcrunch.com/2018/02/10/heres-a-video-of-elon-musk-watching-the-falcon-heavy-take-off/

sursa imaginii https://techcrunch.com/2018/02/10/heres-a-video-of-elon-musk-watching-the-falcon-heavy-take-off/

 

Eficiența economică este unul dintre parametrii principali ai programului SpaceX, ceea ce îl face diferit și de precedentele programe spațiale americane, dar și de programele spațiale contemporane ale altor națiuni. SpaceX este o inițiativă particulară, de fapt numele unei companii specializate în proiectarea și fabricarea de vehicule spațiale, și în servicii de transport în spațiu. Înființată în 2002 de antrepenorul Elon Musk, ea și-a propus reducerea cu până la de zece ori a costurilor călătoriilor spațiale făcând astfel realizabil și sustenibil economic costul colonizării planetei Marte. La 16 ani de la înființarea companiei, principalele programe ale lui SpaceX – sistemul de lansare Falcon și vehiculele spațiale Dragon sunt ambele pe orbite.

 

Pentru a înțelege importanța acestei schimbări de direcție trebuie să privim puțin în istorie. Primele programe spațiale erau programe susținute de bugetele naționale, cu costuri care atingeau în Statele Unite, unde cifrele sunt accesibile public, până la 4% din bugetul de stat. Ele erau considerate drept cheltuieli strategice, reprezentând un element esențial în competiția dintre cele două sisteme politice care se confruntau în războiul rece. Rentabilitatea economică nu era un factor în decizii, dar considerentele economice până la urmă au determinat încetinirea și în final sistarea multora dintre programele de explorare spațială. După ce cursa spațială a avut un câștigător clar, și la fel și competiția dintre cele două supraputeri ale celei de-a două jumătăți a secolului 20, au scăzut și interesul politicienilor și cel al publicului pentru explorarea spațială. Robinetele financiare au fost închise. În ultimul deceniu al secolului 20 și primul din noul mileniu se poate vorbi despre o stagnare a cercetării spațiale, și o concentrare pe activități mai mult sau mai puțin pur științifice.

 

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/10/technology/future/nasa-elon-musk-spacex-tesla-roadster/index.html

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/10/technology/future/nasa-elon-musk-spacex-tesla-roadster/index.html

 

Ce s-a schimbat în ultimul deceniu? Este justificată revenirea  omenirii în spațiu, în condițiile în care sunt atâtea probleme critice de rezolvat pe planeta noastră, de la efectele climatice ale industrializării până la eradicarea sărăciei și a bolilor? Unul dintre argumentele pe care le vehiculează cei care susțin reînceperea și accelerarea programelor spațiale este cel că problemele acumulate pe Terra sunt atât de critice încât colonizarea spațiului face parte din soluție. Resursele planetei sunt limitate și se vor epuiza peste cel mult câteva secole. Tendințele climatice legate de încălzirea globală s-ar putea să fi trecut de punctul reversibilității și supraviețuirea speciei umane pe suprafața Pământului va fi din ce în ce mai dificilă și mai costisitoare. În plus, riscul unui accident cosmic legat de întâlnirea cu un asteroid este permanent real, un eveniment probabilistic care va avea loc mai devreme sau mai târziu. Colonizarea spațiului și distribuirea cosmică a populației este un imperativ al supraviețurii speciei umane.

Se adaugă acestor argumente apariția unor noi concurenți în spațiul cosmic. Pe lângă Statele Unite și Rusia (la care putem adaugă Europa) – puterile cosmice tradiționale – a intrat în cursa încă din secolul trecut și China, urmată de națiuni mai mari sau mai mici cum ar fi Japonia, India, Iran, Israel. Sunt țări cu sisteme diferite și cu interese diferite. Prezența în spațiu devine din nou o capacitate strategică. Țările care doresc să aibă o influență pe Pământ trebuie să fie prezente și active și în spațiu. Factorii economici nu mai pot însă fi ignorați. Statele Unite sunt prima dintre puterile cosmice care a decentralizat în mare măsură programul de cercetare spațială. Cel puțîn deocamdată NASA rămâne forul principal responsabil cu coordonarea programelor guvernamentale și private americane de cercetare a spațiului, dar nu mai este singurul factor activ sau de decizie în arenă. Agenția spațială americană își va baza în mare parte programele proprii pe colaborări cu firmele particulare. Acordul cu SpaceX datând din 2011 este un exemplu în acest sens.  În timp s-ar putea ca rolul NASA de ‘regulator’ al activității în spațiu să crească considerabil, similar cu rolul jucat de alte agenții guvernamentale precum FCC în domeniul comunicațiilor.

 

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/10/technology/future/nasa-elon-musk-spacex-tesla-roadster/index.html

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/02/10/technology/future/nasa-elon-musk-spacex-tesla-roadster/index.html

 

Personalitatea originală și colorată a lui Elon Musk este din nou pe primul plan al actualității. De fapt se poate spune că nu părăsește și nu are șanse să o facă în viitor spațiul ‘prime time’ țînând cont de rolul jucat de el și de compania sa Tesla în dezvoltarea transporturilor terestre electrice și auto-pilotate. Cele două mari inițiative ale sale se întâlnesc în folosirea automobilului său particular model Tesla Roadster cu un manechin numit Starman la volan ca ‘sarcina utilă’ a zborului lansat la 6 februarie. Acompaniază mașina o instalație stereo care repetă in buclă înregistrarea digitală a cântecului  “Space Odity” al lui David Bowie, un exemplar codificat pe un cristal al trilogiei “Foundation” a lui Isaac Asimov, și un suport pe care sunt gravate numele a peste 6000 de angajați ai firmei SpaceX care au contribuit la această misiune. Dacă nu se întâmplă evenimente deosebite, acest automobil ar putea plana pe orbită solară, între orbitele Terrei și a lui Marte, până la un milion de ani. Un exercițiu de publicitate? Poate că da. Este vorba însă despre un prim test, o probă de concept, in mare parte un succes. Important este ceea ce va urma.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

A venit și momentul ultimei retrospective a anului 2017. Un an ciudat și derutant, în care am văzut zduncinate sisteme care păreau stabile până spre eternitate,  în care electoratele au continuat să-i surprindă pe experții în sondaje de opinie, în care dictatori ce păreau nemuritori au părăsit scena istoriei, conducători dintre cei mai stabili și populari și-au văzut scaunele răsturnate sau serios amenințate, și în multe locuri din lume pare să fi sunat ceasul ascensiunii la putere a non-conformistilor populiști și candidaților anonimi a căror principală calitate este totala lipsa de experiență politică, ceea ce le-a permis să facă zero greșeli care să fie pedepsite la urne. Lumea științei și a tehnologiilor avansate este departe de a evolua într-un univers paralel, și chiar dacă știința are legile ei, ele sunt legate și aplicate în societate, în viața de fiecare zi la nivelul micro (personal) sau macro (al societății sau întregii planete). Să vedem deci care sunt evenimentele și tendințele notabile ale anului care se încheie.

 

sursa imaginii https://www.pcworld.com/article/3160833/government/trump-names-net-neutrality-foe-ajit-pai-to-lead-the-fcc.html

sursa imaginii https://www.pcworld.com/article/3160833/government/trump-names-net-neutrality-foe-ajit-pai-to-lead-the-fcc.html

 

Una dintre cele mai evidente tendințe ale anului 2017 a fost legătura din ce în ce mai strânsă dintre Internet și politică, influența rețelelor sociale și a știrilor și opiniilor difuzate prin intermediul lor asupra proceselor politice din toate părțile lumii. Așa cum arătam în articolul publicat acum câteva săptămâni în rubrica CHANGE.WORLD, influența rețelelor sociale care  parea până acum câțiva ani a fi  covărșitor pozitivă, mai ales în țările cu regimuri autoritare, este astăzi pusă sub semnul întrebării din multe puncte de vedere. Dictaturile și sistemele totalitare au învățat să bareze sau să limiteze accesul propriilor cetățeni la informație, și folosesc în schimb – profitând de libertatea garantată de exprimare – din ce în ce mai mult Internetul și aplicațiile sale ca unealtă de dezinformare și destabilizare în țările democratice.

Schimbări importante s-au petrecut și în politica americană. Administrația Trump instaurată la Casă Albă în ianuarie 2017 a schimbat multe dintre prioritățile și liniile directoare precedente, între care și politica legată de ‘neutralitatea rețelei’. Ajit Pai, numit de președintele Trump în fruntea agenției Federal Communications Commission (FCC) care reglementează comunicațiile de radio, telefonie, Internet în Statele Unite este un oponent virulent al acestui principiu, susținut de fosta administrație a lui Obama. Reglementările adoptate în 2015 considerau traficul pe ‘magistralele’ Internetului ca pe o ‘utilitate’ la fel ca telefonia (sau apa sau electricitatea) și interziceau furnizorilor de servicii să discrimineze sau să perceapă prețuri diferite după conținutul sau sursă traficului. Noile reglementări adoptate de FCC reverseaza această politică, lăsând accesul și transportul traficului pe Internet la latitudinea companiilor aflate în concurență, și transferă autoritatea reglementării unei agenții (Federal Trade Commission – FTC) mai degrabă comerciale decât tehnice. Impactul acestor schimbări asupra calității și prețurilor folosirii Internetului este una dintre marile întrebări ale anului care urmează.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/2017_in_science

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/2017_in_science

 

Au continuat în 2017 schimbările climatice și alte tendințe legate de fenomenul încălzirii globale. Zona Caraibelor și America de Nord au fost afectate la sfârșitul verii de trei uragane consecutive de mare intensitate, fenomen neîntâlnit încă în istoria meteorologică a planetei din ultimele sute de ani, de când se fac măsurători. Iată încă o serie de evenimente care marchează schimbările climatice la nivelul planetei:

  • In aprilie Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific a suferit fenomenul de albire a coralilor pentru al doilea an conscutiv, afectând două treimi din populația de corali a zonei. Specialiștii se tem că din cauza încălzirii temperaturii oceanului planetar acest fenomen biologic unic ar putea fi distrus ireversibil în mai puțin de trei decenii.
  • Daca Marea Barieră de Corali albește, în schimb Antarctica se inverzeste. În luna mai au fost date publicității informații bazate pe fotografieri de pe sateliți și explorări pe teren despre extinderea suprafeței acoperite de mușchi verzi pe continentul ‘alb’ și creșterea densității straturilor de la o medie de 1mm la 3 mm.
  • La 12 iulie, icebergul A-68, cel mai mare ca suprafață observat vreodată, s-a desprins de masa de gheață a Antarcticei.
  • Revista Nature a publicat în septembrie o prognoză conform căreia până în anul 2100 o treime din masa ghețarilor Asiei va dispare. Asia este continentul cu cei mai înalți munți și cei mai răspândiți ghețari de pe suprafața Terrei (exceptând Antarctica), situația de pe celelalte continente este și mai gravă.

 

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/12/6/16742924/lyft-nutonomy-boston-self-driving-car

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/12/6/16742924/lyft-nutonomy-boston-self-driving-car

 

Unul dintre domeniile cele mai spectaculoase ca evoluție tehnologică este cel al transporturilor. Anul 2017 a înregistrat succese și avansuri spectaculoase în domenii cum ar fi pilotarea automată a mașinilor (mașini fără șofer) sau automobilele electrice care pot fi alimentate fără cablu (prin inducție electromagnetică). Mașinile fără șofer se află în testare pe șosele în Statele Unite și alte țări ale lumii, și progrese însemnate au fost făcute și pentru a înlătura barierele legate de asigurări și de legislația rutieră. Locuitorii Bostonului pot întâlni deja pe străzi taxiuri fără șofer operate de firma Lyft, automobilele fiind produse de firma start-up NuTonomy. Servicii similare vor fi introduse în curând de Lyft și la San Francisco, unde compania colaborează cu un alt furnizor numit Drive.ai.

 

sursa imaginii https://www.homedepot.ca/en/home/ideas-how-to/buying-guides/smart-home.html

sursa imaginii https://www.homedepot.ca/en/home/ideas-how-to/buying-guides/smart-home.html

 

Devine realitate comercială și tehnologia Internetului Lucrurilor (Internet of Things – IoT) despre care am scris de multe ori și aici, în rubrica CHANGE.WORLD. În 2017 consumatorii din America de Nord și Europa au putut să cumpere de la magazine ca Home Depot sisteme integrate sau produse separate din familia ‘caselor inteligente’ care includ servicii legate și supravegheate prin intermediul Internetului de la reglarea temperaturii (încălzirea sau racorirea casei se intensifică atunci când unul dintre locatari se aproprie la câteva minute de casă), acționarea automată a ușilor garajului și a luminilor din casă, până la aprovizionarea cu alimente de la casa de comenzi când laptele sau ouăle sunt pe terminate, și monitorizarea bebelușilor sau a camerelor video de securitate în jurul casei sau în casă. Proliferarea aparatelor și a senzorilor aflați în locuințe și legați de viață noastră de zi cu zi ridică probleme extinse de securitate a informației și traficului.

 

sursa imaginii https://www.economist.com/news/science-and-technology/21730391-learning-play-go-only-start-latest-ai-can-work-things-out-without

sursa imaginii https://www.economist.com/news/science-and-technology/21730391-learning-play-go-only-start-latest-ai-can-work-things-out-without

 

Un alt domeniu în care au loc progrese spectaculoase este cel al inteligenței artificiale, deși aici efectele nu sunt imediate. Ele vor fi pe termen lung, însă extrem de profunde nu numai pentru viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, dar și pentru modul de viață al tuturor și chiar soarta speciei umane. O știre ignorată de multă lume, ne dă o măsură a acestor progrese. S-a petrecut în 2016 dar a fost publicată și discutată pe larg în acest an. Lee Sedol, unul dintre cei mai buni jucători de Go din lume a pierdut cu scorul de 4-1 meciul cu programul cibernetic AlphaGo. Știrea în sine poate nu ar fi așa de senzațională, o victorie similară a fost înregistrată de calculatoare în 1997 când DeepBlue al lui IBM l-a învins pe campionul mondial de șah Gary Kasparov, chiar dacă jocul Go în sine este mult mai complex decât șahul (tablă 19×19), cu un număr de mutări posibile în jur de 10 la puterea 170, de zeci de ori ca ordin de mărime mai mare decât numărul de atomi în univers, etc. Ceea ce este excepțional este că AlphaGo, după ce a fost învățat regulile de baza ale jocului de Go, s-a auto-instruit singur, fără niciun ajutor al experților umani în calculatoare sau Go. Capacitățile sale de auto-învățare îl fac în exprimarea specialiștilor ‘copleșitor de supra-omenesc’. Aplicațiile inteligenței artificiale cu auto-învățare sunt practic nelimitate. Unele dintre ele sunt deja testate, cum ar fi prezicerea combinării proteinelor în crearea de molecule care să stea la baza unor medicamente destinate tratamentelor bolilor umane.

In pragul sărbătorilor și al Noului An, vom continuă să urmărim, cu fascinație și pasiune, uneori cu puțină teamă, mereu cu luciditate, ceea ce se întâmplă în lumea științei și a tehnologiei. Urez tuturor cititorilor rubricii CHANGE.WORLD Sărbători Fericite alături de familie, bucurii și destindere, lecturi plăcute, filme interesante, călătorii frumoase, sănătate și pace în perioada sărbătorilor și în Noul An. LA MULȚI ANI!

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

A trecut destul de puţin consemnată o aniversare ‘rotundă’ a unui eveniment de mare importanţă în explorarea spaţială. Se poate spune de fapt că este vorba despre aniversarea unei zile de naştere sau chiar despre începutul unei ere. La 4 octombrie 1957, acum 60 de ani şi câteva zile, a fost lansat primul satelit artificial al Pământului, primul obiect fabricat de om trimis în spaţiul cosmic. Locul lansării aflat în apropierea localităţii Tyuratam din Republica Socialistă Sovietică Kazahă (pe atunci parte din URSS) este astăzi cunoscut sub numele de cosmodromul Baikonur. Numele satelitului era ‘Sputnik’ ceea ce în limba rusă înseamnă pur şi simplu ‘satelit’. Sputnik 1 inaugura era explorării spaţiale de către specia umană.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Sputnik_1

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Sputnik_1

 

Sputnik 1 era o sferă cu diametrul de 585 de milimetri, asamblată din două emisfere închise ermetic de inele metalice întărite cu 36 de nituri. Emisferele aveau 2 milimetri grosime şi un strat exterior de izolare termică de încă un milimetru compus dintr-un aliaj de aluminiu, magneziu şi titaniu. Satelitul cântărea 83,6 kilograme, şi transporta încă câteva kilograme de aparatură ştiinţifică şi o staţie radio, plus o sursă de alimentare în greutate de încă 51 de kilograme. Forma sa bine cunoscută din fotografii era dată de două antene exterioare, al căror rol era dublu: transmiterea de informaţii către Pământ şi măsurarea intensităţii undelor radio din care au fost derivate şi calculate compoziţia şi densitatea de electroni a ionosferei, o necunoscută până atunci.

 

sursa imaginii https://www.pinterest.com/explore/soviet-union/

sursa imaginii https://www.pinterest.com/explore/soviet-union/

 

Lansarea de către Uniunea Sovietică a primului satelit artificial a creat senzaţie şi a fost o lovitură psihologică cu impact dramatic în întreaga lume, dar mai ales în Statele Unite. Cursa dintre SUA şi URSS pentru explorarea spaţiului cosmic trebuie înţeleasă în contextul Războiului Rece care se afla la apogeu în anii ’50. Şi sovieticii şi americanii făcuseră progrese remarcabile în tehnologia lansărilor de rachete prin acapararea tehnologiei germane la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, şi înrolarea – de voie sau de nevoie – a savanţilor germani în programele lor de rachete care aveau scopuri în principal militare. Tehnologia ajunsese la maturitatea necesară lansărilor spaţiale în jurul anului 1955, şi ambele ţări plănuiau asemenea lansări în cadrul Anului Geofizic Internaţional care începuse la 1 iulie 1957. Americanii presupuneau totuşi că aveau un avantaj relativ faţă de sovietici, aşa încât anunţul din 4 octombrie 1957 i-a luat prin surprindere. Reacţia presei şi a televiziunilor a amplificat efectul, exagerând – cel puţin pentru momentul respectiv – semnificaţiile militare ale realizării sovieticilor. Cine controla spaţiul cosmic putea pune în pericol puterea rivală prin lansarea de arme nucleare din spaţiu, se credea – de fapt această capacitate de transport de arme în spaţiu era departe de a fi reală atunci, şi a fost limitată prin tratate internaţionale la scurtă vreme după începutul erei spaţiale. Încrederea în superioritatea tehnologică americană a fost însă serios zdruncinată şi avea să dureze mai mult de un deceniu până când, în iulie 1969, americanii aveau să câştige cursa pentru aselenizare, şi primii paşi ai unui astronaut pe un corp ceresc diferit de Terra aveau să fie făcuţi de un american.

 

sursa imaginii https://www.space.com/38357-sputnik-launch-60th-anniversary-space-age.html

sursa imaginii https://www.space.com/38357-sputnik-launch-60th-anniversary-space-age.html

 

În realitate – şi asta s-a ştiut multe decenii mai târziu – pentru a-şi atinge obiectivul de a fi primii în spaţiu – savanţii sovietici au renunţat la multe dintre obiectivele ştiinţifice ale misiunii Sputnik şi s-au concentrat asupra a ceea ce se pricepeau mai bine: rachete puternice şi performante pentru acea vreme. Racheta de tip R-7 a reuşit să execute o lansare reuşită, deşi cel puţin două dintre sisteme nu au funcţionat perfect, şi toată acţiunea a fost la o secundă de eşec. Sputnik nu era o staţie controlată de la distanţă, adică toată aparatură la bord era autonomă, şi specialiştii de la sol nu aveau altă soluţie decât să observe de la distanţă traiectoria (vizual până la o altitudine de circa 200 de km, cu staţii radar până la 400 de km) şi apoi să aştepte semnalele radio transmise de satelit. Acestea includeau măsurători ale temperaturii, presiunii, vitezei, şi intensităţii câmpului electromagnetic. Nu era un set prea complex sau prea sofisticat de date, dar ceea ce a fost important era că semnalele radio au putut fi urmărite de pe toată suprafaţă pământului, şi satelitul însuşi era observabil dacă nu cu ochiul liber atunci cu instrumente astronomice nu foarte complicate. Maşina sovietică de propagandă avea destul material de excelentă calitate pentru a se pune în mişcare.

 

sursa imaginii https://www.pinterest.com/pin/349591989810950263/

sursa imaginii https://www.pinterest.com/pin/349591989810950263/

 

Sputnik 1 a rămas pe orbită timp de trei luni, până la 4 ianuarie 1958, înconjurând Pământul de 1440 de ori în acest timp. Sovieticii au dorit să lanseze un al doilea satelit înainte de aniversarea la 7 noiembrie în acel an a 40 de ani de la ‘Marea Revoluţie din Octombrie’ şi au făcut-o la 3 noiembrie 1957, cu Sputnik 2 care avea la bord prima fiinţă vie trimisă în spaţiu, căţeaua Laika. Al doilea Sputnik avea 4 metri în diametru şi cântărea cam 500 de kilograme. Era dotat cu aparatură mai sofisticată, inclusiv pentru reglarea temperaturii şi presiunii în cabina în care se afla Laika, şi pentru monitorizarea stării acesteia. Sărmana căţea a murit după câteva ore, prima eroina a explorării spaţiale.

Lansarea sateliţilor Sputnik a avut un impact serios şi pozitiv în Statele Unite. Preşedintele Eisenhower era un politician conservator şi nu foarte orientat din punct de vedere tehnic. Fusese militar şi aprecia că este suficient avansul american în tehnologia rachetelor balistice. Reacţia puternică – aproape isterică am putea spune – a opiniei publice americane la vestea că ruşii sunt în avans în explorarea cosmică a dus în câţiva ani la crearea agenţiilor guvernamentale ARPA şi NASA cu alocaţii generoase pentru cercetarea fundamentală şi cea aplicată spaţială. Chiar mai important, a fost intensificată predarea ştiinţelor exacte în şcoli şi au fost acordate burse avantajoase în colegii pentru studii tehnice, ceea ce a orientat spre profesiunile ştiiţifice mulţi tineri americani în deceniile care au urmat. John Kennedy a făcut din concurenţa spaţială o temă a campaniei electorale care avea să-l aducă în 1960 la Casă Albă, învingându-l pe Richard Nixon care fusese vice-preşedinte în perioada administraţiilor Eisenhower. La puţin timp după începerea mandatului sau Kennedy a declarat trimiterea de astronauţi pe lună înainte de sfârşitul deceniului şapte al secolului 20 că fiind un obiectiv naţional. Istoria a confirmat viziunea sa.

 

sursa imaginii https://www.wired.com/story/the-space-junk-problem-is-about-to-get-a-whole-lot-gnarlier/

sursa imaginii https://www.wired.com/story/the-space-junk-problem-is-about-to-get-a-whole-lot-gnarlier/

 

Să revenim în prezent. În lumea noastră fărămiţată şi plină de conflicte aniversarea a 60 de ani de explorare spaţială a fost umbrită de alte ştiri mai gălăgioase. Când a fost menţionată aniversarea, au fost trase şi semnale de alarmă despre aglomerarea de deşeuri spaţiale în cele şase decenii. Pe lângă cei 1419 sateliţi operationali aflaţi în spaţiu la mijlocul anului 2016, mai pluteau în jurul Pământului şi un număr estimat de 170 de milioane (!) de obiecte de dimensiuni variind de la 1 milimetru la zeci de metri. Îngrijorarea este justificată, poluarea cosmică punând în pericol viitoarele misiuni spaţiale şi în cazuri extreme şi pe cei de pe planetă, căci toate aceste obiecte pot şi vor reveni pe Pământ mai devreme sau mai târziu, şi nu toate vor fi mistuite de căldură la reintrarea în atmosferă. Veştile bune sunt că tehnologia ‘colectării gunoiului cosmic’ este în plină dezvoltare, deci problema este rezolvabilă. Cât despre perspectivele unei noi curse pentru cucerirea spaţiului, viitorul este încă nesigur. Cooperare internaţională sau competiţie? Sau ambele în acelaşi timp? Ceea ce putem observa este că se extind proiectele de colaborare spaţială, dar acestea sunt limitate de relaţiile politice între state, şi că în paralel are loc şi o competiţie în care noile puteri economice şi militare, de la India şi China la Iran şi Coreea de Nord acumulează cunostiinte şi tehnologii care le pot permite activităţi de orice fel în spaţiu. Primii 60 de ani ai erei spaţiale s-ar putea să fie doar perioada de copilărie incipientă a unei istorii lungi şi interesante. Sperăm că ea nu va duce şi mai ales nu se va termina cu Războaiele Stelare.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Am menţionat de multe ori în articolele publicate în ultimii ani în rubrica CHANGE.WORLD numele companiei Uber. Părea a fi până cu puţin timp în urmă una dintre poveştile de mare succes ale industriei hi-tech şi industriei de servicii derivate din hi-tech. Fondată în 2009 sub numele de UberCab, ajunsese în cei opt ani de activitate să activeze în 570 de mari oraşe din 76 de ţări, şi să fie estimată la o valoare de piaţă de aproape 70 de miliarde de dolari. Face parte din puţinele companii start-up din lume pentru care este pe cale să fie inventat un cuvânt nou în limba engleză. Când companiile start-up cu o creştere spectaculoasă ajung la o valoare estimată de un miliard de dolari ele sunt numite ‘unicorn’. Uber a trecut de mult de acest prag, şi de cel al companiilor numite ‘decacorn’ estimate la cel puţin 10 miliarde de dolari. Pentru ea (şi pentru încă un număr mic de ‘colegi’ şi competitori) ar urma să fie folosit termenul de ‘hectacorn’ atunci când va ajunge şi depăşi valoarea de piaţă de 100 de miliarde de dolari. Dacă se va întâmpla …

 

sursa imaginii http://abovethecrowd.com/2014/03/11/a-deeper-look-at-ubers-dynamic-pricing-model/

sursa imaginii http://abovethecrowd.com/2014/03/11/a-deeper-look-at-ubers-dynamic-pricing-model/

 

Poate că nu trebuie să fim totuşi prea pesimişti. Uber este o companie care este obişnuită cu obstacolele şi controversele. Modelul ei economic se bazează pe furnizarea de servicii de transport terestru care concurează frontal cu companiile de taxi şi transporturi cu ‘limuzine’, legând direct clienţii cu furnizorii de servicii (şoferii care pot lucra pe maşinile proprii sau pe maşini închiriate). Modelul este cunoscut sub numele de ‘sharing economy’ deşi specific sunt folosite şi denumiri ca ‘uberizaţie’ sau ‘uberificare’derivate direct din numele companiei. Nu este un model complet nou aşa cum vom vedea imediat, dar aplicarea să în domeniul transportului în centrele urbane aglomerate a coincis cu o perioadă în care telefoanele mobile inteligente au apărut şi au devenit o comoditate permiţându-le folosirea ca interfaţă universală între şoferi şi clienţii lor. Uber aplică şi un sistem dinamic de preţuri (ceva mai mari în orele de vârf, reduceri când este posibil şi promoţii când este necesar) şi acceptă toate modalităţile de plată moderne de la card-uri validate electronic până la ‘portofele virtuale’.

Aproape peste tot unde au fost introduse, serviciile lui Uber au întâmpinat rezistenţa companiilor de taxi tradiţionale ale căror operaţii şi profitabilitate au fost direct atacate de noii concurenţi. În unele regiuni ale lumii serviciile lui Uber au trebuit să rezolve probleme regulatorii, să clarifice felul în care sunt definiţi şoferii şi proprietarii maşinilor (salariaţi sau contractori sau parteneri), să respecte legislaţiile de muncă locale, să asigure pasagerii şi proprietăţile lor, să demonstreze că serviciile lor sunt la fel de sigure şi de profesionale ca ale taximetriei tradiţionale. În unele ţări ale lumii statutul lor legal este încă în dispută, sau funcţionarea serviciilor lui Uber nu este este permisă la nivel local sau naţional. Cam peste tot Uber s-a confruntat cu aceste probleme extinzându-şi permanent serviciile. Nu au fost primiţi într-o ţară, sau în anumite state sau oraşe? – au deschis operaţii în altele. Problemele însă nu au lipsit în nici un moment.

 

sursa imaginii http://www.cnbc.com/2017/06/23/the-poaching-of-travis-kalanick.html

sursa imaginii http://www.cnbc.com/2017/06/23/the-poaching-of-travis-kalanick.html

Pentru a înţelege dinamica şi cultura companiei ar trebui să studiem pe scurt biografia omului de afaceri Travis Kalanick, cel care (împreună cu partenerul sau Garrett Camp) a întemeiat-o şi care a condus compania în calitate de CEO până acum câteva săptămâni. Născut în 1976 la Los Angeles, Kalanick – în buna tradiţie a altor antrepenori de succes – a părăsit studiile de inginerie de calculatoare la UCLA pentru a fonda împreună cu alţi doi parteneri în 1998 ‘Scour Inc.’ şi apoi în 2001 ‘Red Swoosh’ care aplicau şi ele principiul contactului direct sursă-client activând amândouă în domeniul transferului de fişiere (în principal cu conţinut audio – muzică, şi video – filme) prin metoda ‘peer-to-peer file sharing’. Această metodă a fost contestată (mai ales pe motive de copyright) de industriile muzicală şi cinematografică şi acţiuni în justiţie ale acestora au dus la închiderea primelor generaţii de companii care ofereau astfel de servicii (cum a fost ‘Scour Inc.’) dar în final a revoluţionat aceste industrii ducând la consolidarea numărului de surse, schimbări în media de transfer (CD, DVD – înlocuite pe scară din ce în ce mai mare de Internet) şi noi modele de distribuire şi comercializare a fişierelor cu conţinut de ‘entertainment’. Kalanick a vândut a două sa companie unuia dintre aceşti competitori, şi cu o parte din aceşti bani s-a mutat în Silicon Valley şi s-a alăturat afacerii iniţiate de Garrett Camp.

 

sursa imaginii http://time.com/magazine/us/4819553/june-26th-2017-vol-189-no-24-u-s/

sursa imaginii http://time.com/magazine/us/4819553/june-26th-2017-vol-189-no-24-u-s/

 

Articolul publicat acum două săptămâni de săptămânalul TIME Magazine despre problemele companiei Uber (‘Uber Fail’ – cover story în numărul datat 26 iunie al revistei) furnizează detalii despre stilul de conducere profund capitalist al lui Kalanick şi despre atmosfera din cadrul companiei care are astăzi peste 14 mii de salariaţi. Problemele interne au început să iasă în public încă din anii precedenţi, mai ales din cauza relaţiilor cu partenerii aflaţi la volan, dar la începutul acestui an însuşi sediul central şi structura corporatistă au fost vizate, atunci când o fosta salariată, ingineră programatoare pe nume Susan Fowler a postat pe un blog o relatare în care descrie o atmosferă de mare presiune competitivă combinată cu atitudine sexistă faţă de salariatele femei şi haos organizaţional datorită permanentei concurenţe între manageri. Compania a angajat imediat o firma independentă care a anchetat din februarie până în iunie afirmaţiile legate de cazurile de hărţuire sexuală, şi de lipsa de diversitate şi incluziune. Concluziile comunicate într-o şedinţa cu toţi salariaţii companiei la data de 13 iunie au confimat în mare parte suspiciunile. A fost echivalentul unui cutremur de pământ. Travis Kalanick a anunţat în aceeaşi zi că ia un concediu pe termen nedefinit, şi cu o săptămâna mai târziu, la 20 iunie, sub presiunea membrilor comitetului de directori, a demisionat de la conducerea companiei pe care o fondase. Pe lângă stilul tranşant şi lipsit de menajamente, i s-au reproşat şi complicaţii personale (un mail cu conţinut sexist din 2013, un incident cu un şofer Uber filmat pe ascuns de acesta în care pare a avea o atitudine arogantă, departe de stilul de ‘parteneriat’ pe care îl promova compania). Este de remarcat şi cât de repede s-a schimbat atitudinea presei şi a mediei internetice. După ce în anii precedenţi furnizaseră lui Uber şi şefului său publicitate practic gratuită lăudând eficienţa şi utilitatea socială a serviciilor create de ei, în ultima vreme au dominat relatările despre problemele legale şi etice, incidente neplăcute cu şoferi Uber, accidente şi chiar cazuri de agresiune în care aceştia au fost implicaţi. Chiar dacă sunt o minoritate infimă, sunt suficiente doar câteva cazuri de acest gen pentru a crea o atmosferă şi a înlesni campanii negative.

 

uber_service

 

Ce se va întâmpla de aici încolo? Nu există îndoială că apariţia lui Uber şi a relaţiei directe între client şi furnizorul de servicii plus folosirea extensivă a metodelor electronice şi internetice au schimbat radical industria. Au apărut concurenţi, şi firmele de taxi au adoptat şi ele mijloacele moderne de contact cu clienţii (la Bucureşti am folosit cu succes aplicaţia Clever Taxi, în Israel există GetTaxi, etc.) Uber va face faţă unei concurenţe sporite şi va trebui să-şi rezolve problemele dacă doreşte să supravieţuiască, şi asta include nu numai problemele externe pe care şi până acum le-a rezolvat prin metode legale şi plata de despăgubiri acolo unde tribunalele sau arbitratiile au decis că se cuvin despăgubiri, ci şi sau mai ales pe cele interne, legate de problemele sociale şi etice din cadrul companiei. Miza este însă mult mai mare decât soarta lui Uber. Întreg modelul de funcţionare şi social al companiilor hi-tech din Sillicon Valley sau zonele hi-tech echivalente se bazează pe o percepţie meritocratică dar egalitaristă din punctul de vedere al şanselor. Dacă eşti bun profesional şi ai o idee de business reuşită ai şansa ta. Visul oricărui tânăr sau tinere aflaţi în hi-tech, de orice origine socială sau naţională, de orice sex sau culoare a pielii este să ajungă să lucreze la una dintre companiile de succes sau să pornească propria sa companie. Criză de la Uber scoate la lumină fenomene care pun sub semnul întrebării valorile etice ale uneia dintre marile companii care era până mai ieri un simbol al succesului, şi aceasta poate fi semnul unei crize mai profunde şi mai grave decât orice criză economică. Ceea ce este clar este că criteriile etice şi sociale vor juca şi ele un rol important în evaluarea acestor companii în viitor.

 

 

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Muzeul de Artă şi Istorie a Iudaismului (mahJ) este situat în Rue du Temple în ceea ce a fost cândva cartierul preponderant evreiesc al Parisului. Este unul dintre acele multe muzee pariziene care deşi nu aparţin categoriei marilor muzee ale lumii precum Louvre sau Musee d’Orsay merită să-i fie dedicate câteva ore pentru a vizita şi descoperi comori istorice şi artistice deosebite. Periodic sunt organizate aici şi expoziţii temporare extrem de interesante, aici am văzut acum câţiva ani o expoziţie dedicată operei lui Marc Chagall şi legăturilor sale cu lumea evreiască, poate cea mai impresionantă expoziţie a artistului pe care am vizitat-o şi o voi vizită vreodată. În această primăvară mahJ găzduieşte o splendidă expoziţie cu tema ‘Golem! Avatarurile unei legende din lut’ – ocazie cu care cred că merită să ne oprim astăzi asupra câtorva aspecte ale legendei şi derivatelor sale (cyborgii şi roboţii) în literatura de ficţiune şi în tehnologiile care au că scop să prelungească viaţă oamenilor şi să le extindă capacităţile.

 

sursa imaginii https://www.mahj.org/en/programme/golem-avatars-of-a-legend-of-clay-48450

sursa imaginii https://www.mahj.org/en/programme/golem-avatars-of-a-legend-of-clay-48450

 

Cuvântul ‘golem’ apare o singură dată în Biblie, în Psalmi. Semnificaţia sa fost preluată şi în ebraica modernă pentru a descrie materia amorfă, primară şi lipsită de viaţă, precum lutul din care a fost plămădit Adam, precum lutul din care, conform legendei, rabinul Juda Loew a creat în secolul al 16-lea, în vremea împăratului Rudolph al II-lea un uriaş dotat cu forţe supranaturale pentru a proteja comunitatea evreiască din ghettoul din Praga împotriva atacurilor antisemite şi a pogromurilor. Uriaşul din Praga nu este prima încercare de a crea un Golem menţionată în tradiţia evreiască. ‘Sefer Yetzira’ (Cartea creaţiei) – una dintre cărţile esenţiale ale misticii evreieşti cunoscută sub numele generic de Kabala – analizează textul Bibliei şi discută ‘tehnologia’ creării vieţii din lut, iar rabinului Eliahu din oraşul polonez Helm îi este atribuită încercarea de a crea un Golem cu câteva decenii înaintea celui din Praga. Destinul comun al tuturor acestor încercări pare însă a fi eşecul. Asta se datorează poate faptului că a crea viaţă din lut, precum a făcut-o Creatorul atunci când l-a plămădit pe Adam este o îndrăzneala care se cere pedepsită? Sau poate că apar încă de atunci primele semne de întrebare în legătură cu aspectele etice ale dezvoltării unei tehnologii care riscă în final să fie scăpată de sub control şi să aibă efecte dincolo de intenţiile celor care au conceput-o?

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Golem#/media/File:Golem_1920_Poster.jpg

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Golem#/media/File:Golem_1920_Poster.jpg

 

Cultura populară a preluat şi prelucrat legenda. Elemente din mitul Golemului combinate cu tradiţia gotică a poveştilor de groază stau la baza romanului ‘Frankenstein’ de Mary Shelley publicat în 1818 şi a întregii industrii derivate din această carte. Aproape un secol mai târziu, în 1914, scriitorul austriac Gustav Meyrink a publicat romanul său ‘Golemul’ ecranizat de mai multe ori, prima versiune fiind cea din 1915 regizată de Paul Wegener, care avea să reia personajul încă în două filme din care cel mai cunoscut şi singurul care a supravieţuit timpului este cel realizat în 1920. Este remarcabilă şi uitată în mod inexplicabil chiar şi la noi, contribuţia românească. Prima opera muzicală având că tema Golemul a fost compusă de Nicolae Bretan în 1923 şi pusă în scenă la Cluj în 1924. Golemul şi creatorul sau apar ca personaje principale sau secundare în filme, seriale de televiziune (‘X-Files’), cărţi de comics sau opere literare ale unor autori că Isaac Bashevis-Singer, Arthur C. Clarke, Elie Wiesel sau Michael Chabon.

 

sursa imaginii https://www.pinterest.com/explore/tin-man/

sursa imaginii https://www.pinterest.com/explore/tin-man/

 

O altă varianta derivată a legendei şi creaţiilor care au fost inspirate din ea (deşi nu exclusiv) este cea a cyborgilor. Etimologia cuvântului importat din engleză (cyb-org) implică o combinaţie hibridă între elemente cibernetice şi organisme vii, între materia prima moartă (‘golem’) şi cea vie. O primă apariţie în literatură preluată şi ea mai târziu de cinematografie este cea a Omului de Tinichea din ‘Minunatul Vrăjitor din Oz’, cartea scrisă de Frank L. Braun şi publicată în 1900. Dacă aspectul său este cel al unui robot primitiv, caracterul sau este complet omenesc, făcându-l unul dintre personajele cele mai simpatice ale cărţii şi a genului. Imaginea care mie mi-a rămas în memorie şi probabil multor altor iubitori de film şi copii de toate vârstele este cea impersonata de actorul american Jack Haley din miunatul film ‘Vrăjitorul din Oz’ realizat în 1939 de Victor Fleming şi George Cukor, cu Judy Garland în rolul lui Dorothy.

 

sursa imaginii https://www.pinterest.com/dcweber6/world-war-i/

sursa imaginii https://www.pinterest.com/dcweber6/world-war-i/

 

Primul cyborg modern, din categoria celor care întăresc şi extind capabilităţile umane dincolo de limitele naturalului este imaginat în timpul primului război mondial şi apare sub numele de Soldatul 241 într-o piesă de teatru într-un act ‘Sânge şi Oţel’ publicată în revista The Strand Magazine. Autorii piesei sunt Robert H. Davis şi Perley Poore Sheehan. Sunt nume destul de anonime astăzi, cel din urmă este ceva mai cunoscut, succesul său cel mai mare avea să-l înregistreze ca autor al scenariului ecranizării ‘Cocoşatului de la Notre Dame’ din anul 1923 regizată de Wallace Worseley. Este o combinaţie curioasă între o lucrare de propagandă şi protest anti-război. Anglia se afla în plin război mondial, în vara lui 1914 fusese instituită o cenzură destul de strictă şi promulgată legea numită ‘The Defence of the Realm Acts’ (DORA) care interzicea publicarea în tiraj de masă a oricărei lucrări care ar fi putut dăuna moralului naţiunii în război, şi dădea guvernului puterea de a controla presa şi literatură tipărită. Soldatul 241 aşa cum apare din ilustraţia din ‘Strand Magazine’ semnată de Steven Spurrier era ’50% uman, 50% maşină’ cu capacităţi fizice întărite. Creatorul său numit Omul de Ştiinţă îl construise din rămăşiţe ale corpului unui mutilat de război combinate cu elemente artificiale – membre mecanice, ochi telescopici, dinţi de aur care puteau muşca sârmă ghimbata a tranşeelor. Viziunea ‘savantului’ ne pare în perspectivă ca apocaliptică într-o ţară care trebuie să fi fost bântuită de mii de răniţi de război, invalizi fizici şi mutilaţi psihic. Corpurile neputincioase ale acestora descrise în fraze că ‘epave sângerânde’ sau ‘bucăţi de soldat’ sunt recondiţionate pentru a fi aduse în starea nu numai de a se întoarce să lupte pe front dar şi de a depăşi capacităţile umane devenind maşini de ucis duşmanii. Astăzi este greu de priceput cum de a trecut această piesă filtrul cenzurii, căci în perspectivă mesajul anti-războinic pare evident.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Borg_(Star_Trek)#/media/File:Picard_as_Locutus.jpg

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Borg_(Star_Trek)#/media/File:Picard_as_Locutus.jpg

 

Tema conflictului între etică şi tehnologie în crearea fiinţelor care perfecţionează trăsăturile umane apăruse deja în romanul lui H.G. Wells ‘Insula doctorului Moreau’ publicat în 1896, în care erau descrise noi rase umane şi animale create prin intervenţii chirurgicale şi încrucişări de specii. Aveau să urmeze nenumărate cărţi de ficţiune (ale lui C.S. Lewis de exemplu) sau filme (‘Robocop’, ‘Terminator’, ‘Blade Running’, ‘Mad Max’, Star Trek’, până la recentul ‘Ghost în the Shell’ despre care am scris aici acum câteva săptămâni) care într-o variantă sau alta exprimă sentimentele de nelinişte şi de nesiguranţă pe care le simţim confruntaţi cu ideea combinării corpului omenesc cu componente artificiale şi cu pericolele potenţiale ale tehnologiilor care manevrează fiinţa umană în absenţa unor criterii etice clare ale limitelor acţiunilor oamenilor de ştiinţă. Nu cred că aceste nelinişti vor fi calmate prea curând. Savanţi sau experţi cunoscuţi precum Stephen Hawking, Elon Musk, sau Stuart Armstrong avertizează că hibrizii şi roboţii pot deveni în scurtă vreme un pericol real, poate cel mai mare, pentru specia umană. Pe de altă parte cercetările ştiinţifice şi dezvoltările tehnologice în robotică, cibernetică şi genetică continuă în ritm accelerat, şi ele acoperă toate domeniile, de la cele casnice şi medicale până la cele militare sau de securitate. De la primul război încoace tendinţa de a folosi în teatrele de războaie cele mai recente descoperiri ştiinţifice şi avansuri tehnologice a devenit doar mai evidentă. Cele două categorii de cyborgi – cei recuperativi şi cei care amplifică capacităţile omeneşti – devin în timpul nostru şi sub ochii noştri realitate, ieşind din categoriile stricte ale ficţiunii şi divertismentului popular. Ca şi în alte domenii ale ştiinţei şi tehnologiilor avansate pe care le abordăm în fiecare săptămână aici, în rubrica CHANGE.WORLD, progresul tehnologic pare ireversibil. Rămâne să vedem dacă omenirea îl va putea şi controla din punct de vedere etic şi canaliza spre binele tuturor.

 

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

 

As John Wick: Chapter 2 is on screens and gets unexpected good reviews and not only from fans, I thought that it’s a good opportunity to see the first and original John Wick which also received some positive echos, much above what is typically delivered for a film in its genre. It’s certainly a matter of setting expectations, but I personally was not disappointed. If violent action movies are one of the genres that entertain you, good chances that you will not be disappointed either.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2911666/

source http://www.imdb.com/title/tt2911666/

 

Rule #1 to enjoy such a film is to accept the conventions of the genre. The story takes place in the parallel universe of the crime underworld. Although bodies start to accumulate in piles pretty soon, there is no policeman in view with the exception of one cop showing up at one point, looking at the scene of the carnage and wishing good evening to the hero who happens to be a professional killer. This parallel universe is not lawless, it’s just that the laws or better said the rules are different. There is a code of honor, there are territories of neutrality, and there is only one punishment – death – for breaking rules or trespassing borders. At the roots of the story stands a failed tentative by the main hero to break the cycle of violence of his profession and jump in the universe of normal people. All this is just memories when the action starts. This film is for what ‘Jack Reacher’ is for Tom Cruise and I suspect that at some point even taking the name of the hero as a title is not a coincidence. It’s the start of a series and the second installment was not too late to come.

 

(video source Lionsgate Movies)

 

Assuming you bought into the story and the convention, there is some good stuff to enjoy. Stuntman is sitting for the first time on the film director chair and he delivers exactly what is expected – a coherent story telling and perfect choreography of the many action scenes that occupy more than half of the duration of the movie. delivers what is expected, and a few other fine actors show up in small and even smaller supporting roles. Cinematography is just beautiful, with combinations of dark colors that fit well the violent dark universe that they populate. If you can just forget how sketchy the whole story (or pretext) of the film is, you have good reasons to enjoy it.

 

Intr-una dintre etapele periplului ei odiseic in cautarea ramasitelor si umbrelor familiei pierite in fumurile Holocaustului, Katja Petrowskaja, autoarea cartii ‘Poate Estera’ aparuta in colectia ‘Raftul Denisei’ a editurii Humanitas-fiction in traducerea impecabila a lui Alexandru Al. Sahighian, ajunge intr-o localitate poloneza numita Kalisz, unde traisera o parte din membrii unei ramuri a familiei sale. Calauza sa locala este o persoana pe nume Pani Ania.

‘Era indragostita nu doar de orasul Kalisz, dar si – lucru total neobisnuit in Polonia – de Nicolae al II-lea, ultimul tar al rusilor. Mi-a aratat cele mai frumoase ‘koscioly’ ale orasului, relicvele sfintei Ursula, voiam sa vad neaparat cupa regelui Cazimir, dar cand mi-am exprimat admiratia pentru catolicism, Pani Ania m-a lamurit intr-o engleza ingrijita ca este musulmana practicanta si a studiat patru ani la Londra, iar acum lucreaza la inchisoarea din Kalisz. Era perfecta Straina, perfecta si cu toate acestea ca mine, si mi-am zis ca intr-adevar Polonia nu-i pierduta cu asemenea oameni. Si tocmai Pani Ania mi-a aratat literele ebraice in caldaramul din Kalish.

Oamenii mergeau prin Kalisz in ritm alert, inca mai burnita si nimeni nu parea sa stie ca unele strazi ale orasului erau pavate cu pietre funerare din vechiul cimitir evreiesc. Inca in timpul razboiului, cand la Kalisz nu mai existau evrei, din cimitir au fost indepartate matevot, pietrele funerare evreiesti, care au fost taiate in patrate si asezate pe strazi cu dosul in sus, in asa fel incat literele ebraice sa nu se vada cand calci pe ele. Era un sistem de nimicire multiplu asigurat. Fie ca se stie sau nu de asta, oricine paseste de-a lungul strazilor din Kalisz calca in picioare pietrele funerare.’  (pag. 108-109)

Realitatea a creat in orasul polonez Kalisz una dintre acele metafore pe care rar le poate crea marea literatura. Polonia noua si oamenii ei noi, unii veniti de dincolo de alte orizonturi, calca, fara sa stie, zilnic, in mersul lor alert peste ramasitele unui trecut care cuprinde in el evreimea europeana, distrusa in Holocaust si ale carei ramasite au fost spulberate in lume dupa Holocaust. Situatia aceasta este una dintre consecintele ultime si ultimative a unei crime care nu s-a rezumat la distrugerea fizica a vietilor, dar a incercat si sa pangareasca mortile, si sa distruga memoria – atent, sistematic, in patrate, cu literele ingropate spre pamant.

Tocmai lupta impotriva uitarii si pentru recuperarea memoriei este una dintre temele principale ale cartii Katjiei Petrowskaja. Autoarea este descendenta a uneia dintre acele milioane de familii evreiesti sau aproape evreiesti care a trecut prin cei peste 70 de ani de regim sovietic si si-a pastrat in mod miraculos evreitatea, intr-o forma schimbata, ingropata, redescoperita si recucerita. De multe ori am auzit in Israel unde traiesc exprimari de dubiu fata de ‘evreitatea’ multora dintre imigrantii din fosta Uniune Sovietica – dubiu uneori fata de ‘puritatea’ dupa Halacha (legea religioasa evreiasca, care defineste evreitatea pe linie materna – esti evreu daca te nasti dintr-o mama evreica) dar mai ales fata de modul de viata, cu alte cuvinte evreitatea culturala. Pentru mine problema se pune exact invers. Este miraculos cum sentimentul de apartenenta nationala a supravietuit in mintile si sufletele a milioane de oameni apartinand la 3-4 generatii succesive, nascuti, crescuti, educati, fortati sa adere la un ateism internationalist care incerca sa stearga componentele nationale ale personalitatilor oamenilor (ca sa nu mai vorbim de cele religioase) si sa le inlocuiasca cu uniformitatea produsului suprem al ingineriei sociale comuniste – omul sovietic.

Cartea Katjei Petrowskaja este un ‘road trip’ – destul de haotic de altfel, dar cred ca haosul este intentionat lasat asa cum este, caci ce logica ar avea ordinea? – in spatiu si in timp, in cautarea memoriei colective si personale pierdute. Fizic calatoria incepe de la Berlin, din Germania in care s-a stabilit tanara evreica nascuta in Ucraina. Intr-o zi, amintirile, cele personale si cele colective, au revenit si au indemnat-o sa plece in aceasta calatorie:

‘Intr-o buna zi, pe neasteptate, m-am trezit cu rubedeniile in fata mea – cu cele din trecutul indepartat. In felurite limbi ce-mi sunau familiar, au murmurat in barba vestile lor de bun augur, si mi-am zis ca impreuna cu ele voi reusi sa fac sa infloreasca arborele familial, voi umple lacuna, voi vindeca sentimentul pierderii.’ (pag. 19)

 

sursa imaginii http://www.lapunkt.ro/2016/05/31/humanitas-la-bookfest-2016-peste-30-de-lansari-mai-mult-de-1000-de-titluri-la-raft-intalniri-cu-cei-mai-indragiti-autori/poate-estera/

sursa imaginii http://www.lapunkt.ro/2016/05/31/humanitas-la-bookfest-2016-peste-30-de-lansari-mai-mult-de-1000-de-titluri-la-raft-intalniri-cu-cei-mai-indragiti-autori/poate-estera/

 

Lupta impotriva uitarii inseamna insa pentru cineva nascut in Uniunea Sovietica sau in alte tari ale Europei vremelnic (dar un ‘vremelnic’ care a durat multe decenii) cazute sub dominatie comunista si o lupta impotriva falsei memorii. Caci in toate aceste tari a fost perpetuata pana la caderea comunismului o falsa recunoastere a ‘crimelor naziste’ cu o completa depersonalizare si denationalizare a victimelor. (Asa s-a intamplat si in Romania, unde manualele scolare mentionau ‘atrocitatile’ si chiar si lagarele mortii fara a preciza ca majoritatea victimelor fusesera evrei, si desigur, fara nicio referinta la partea romaneasca a Holocaustului.)

‘Dar nimeni si nimic nu trebuie uitat, cum scrisese poeta Olga BERgholz in amintirea celor un milion de victime ale Blocadei leningradene. Versul acesta era purtat in inimi, inlocuind amintirea din intreaga tara, nu puteai fugi de el caci a devenit o adevarata profetie prin adevarul sau evident si prin minciunile ascunse. eram indemnati sa nu uitam de nimeni si nimic, ca sa uitam cine si ce fusese de acum uitat.’ (Pag. 31)

Recuperarea este departe de a fi liniara si departe de a fi completa. Unele episoade sunt presarate cu umor, altele cu surprize. Iesita abia din adolescenta, in 1989, autoarea calatoreste pentru prima data in Polonia, tara aproape legendara pentru tanara nascuta in Ucraina, acolo unde sa nascusera parintii si bunicii. Si pentru prima data, tanara nascuta sovietica, gaseste un disc cu cantece evreiesti, si cu Steaua lui David pe coperta.

‘Toata viata noastra pictasem stele in cinci colturi, cele de pe pamant si cele de pe cer, stelele Kremlinului nostru, asa cum le proslaveam intr-un cantec, cunoasteam si-un alt cantec, in care o stea discuta cu alta, cantecul se canta cand porneai singur la drum – dar niciuna dintre stelele acestea nu avea sase colturi. In toata patria mea intinsa la infinit, nu dadusem niciodata pana atunci peste un Maghen David, nici ca semn, nici ca obiect.’ (pag. 61)

Fata aduce discul acasa, si deodata …

‘… bunica-mea, pe care de cand o stiam, si de cand o stia si mama, nu rostise niciodata un cuvant in idis, a-nceput dintr-o data sa cante si ea, laolalta cu discul. acele cantece zglobii intr-o tonalitate minora. fara capatai, mai intai urmand cuvintele, mergand dupa ele, apoi cu precizie in pas cu ele, si deodata, luand-o inaintea lor, voioasa, precipitandu-se, iar eu, ascultand-o, eram la fel de incredula ca atunci cand pipaisem Maghen David pe invelisul discului.’ (pag. 62)

Este foarte greu de caracterizat genul careia ii apartine aceasta carte. O carte de memorii? Galerie de portrete ai membrilor familiei, raspandite pe o durata de patru sau cinci generatii? Recuperare istorica? Culegere de povestiri si schite care amesteca toate aceste genuri? Ordinea nu este intotdeauna clara, arborele genealogic nu este desenat niciodata, si familia este destul de raspandita pentru a ramane cu semne de intrebare si a pierde detalii care poate nici nu sunt semnificative. Cele sase capitole ale cartii primesc fie numele care uneia dintre rudele apropiate (‘Roza si cei muti’ – instruirea surdo-mutilor fiind profesiunea didactica a famliei transmisa din generatie in generatie, ‘Deduska’) fie a unor teritorii mai mult istorice decat geografice (‘Frumoasa mea Polonie’, ‘Babii Iar’) fie reprezinta metafore care camufleaza oroarea (‘In lumea materiei neorganizate’). Am mai citit carti memorialistice dedicate Holocaustului (intre care ‘Lea, povestea familiei mele’ a clujeanului Andrei Klein, dar la Katja Petrowskaja formula este amestecata parca intentionat, in schimb scrierea atinge nivele exceptionale.

‘Uneori aveam senzatia ca ma misc prin molozul istoriei’ (pag. 68)

 

O asemenea fraza si povestirea care o cuprinde (‘Trenul’) ar fi suficiente pentru a justifica intreaga carte. ‘Telefonul din trecut’, din anul 1940 pe care il primeste mama autoarei intr-o noapte de Revelion, redescoperind dupa mai bine de jumatate de secol o batrana supravietuitoare care nu uitase nimic (spre deosebire de atatia altii, majoritatea, care au uitat sau au ales sa uite) este unul dintre episoadele cele mai emotionante ale cartii.

 

sursa imaginii https://www.deutschland.de/fr/topic/culture/arts-architecture/une-langue-dinnombrables-voix

sursa imaginii https://www.deutschland.de/fr/topic/culture/arts-architecture/une-langue-dinnombrables-voix

 

Cartea este plina de portrete extraordinare: generatii de dascali in scoli pentru surdo-muti, care parcurg toate cararile imperiului rusesc, de la Polonia si Viena dinainte de primul razboi mondial, trecand prin Kievul primelor decenii ale puterii sovietice, si apoi in exilul dincolo de Ural din timpul razboiului; bunica Roza care isi pierde vederea pentru a castiga acuitatea auzului dar mai ales a amintirilor; bunicul Vil care este ranit in primele zile ale razboiului si compenseaza devenind capacitatea intelectuala a familiei; celalalt bunic care cazut fiind in prizonierat supravietuieste, ajungand la Bergen Belsen in finalul razboiului desi era singurul membru ne-evreu din familia, insa pretul supravietuirii este asa de cumplit (si niciodata revelat) incat intoarcerea acasa va dura aproape patru decenii. Portretul cel mai interesant insa este fara indoiala cel al fratelui bunicului, Judah Stern, care in 1932 asasineaza un diplomat german, intr-o actiune rocamboleasca si misterioasa, ale carei motive nu vor fi aflate niciodata. Agent al NKDV-ului? idealist care incearca sa atraga atentia asupra tragediei sovietice care abia incepuse sa se desfasoare? Sau pur si simplu un nebun, care dintr-un accident a fost la un pas de a schimba, sau poate accelera cursul istoriei?

Capitolul dedicat masacrului de la Babii Iar este cel mai apropriat de genul de literatura – sa o numim – conventionala despre Holocaust. Autoarea a trait la cativa kilometri de locul crimei. Ceea ce este uimitor pentru cei care ai trait in atmosfera de dezvaluire si demascare a Holocaustului este faptul ca asemenea masacre, desi comise de Germania nazista, au fost ingropate in uitare de autoritatile sovietice, si ele complice la o atitudine antisemita:

‘Hitler i-a ucis pe cititori si Stalin pe scriitori, asa a rezumat tatal meu disparitia limbii idis. Cei care supravietuisera razboiului erau din nou in pericol. Evrei in intregime, evrei pe jumatate sau pe sfert – se reinvata cum e sa gusti procentele, si limba parca-ti ingheta lipita de un metal rece. Erau stigmatizati drept cosmopoliti apatrizi, poate pentru ca erau omorati netinandu-se seama de frontiere, ei, care intretineau relatii interzise cu strainatatea, si din aceasta cauza nu le era permis sa apartina marii familii a popoarelor sovietice fratesti. Douazeci de ani nu a existat aici la Babii Iar, nici un semn care sa aminteasca de masacre, nici un monument, nici o piatra, nici un panou. Omorului i-a urmat tacerea.’  (pag. 155)

Scena insa care ramane in amintire este episodul scurt al asasinarii strabunicii, al carei nume nu mai este sigur in istoria familiei. Poate, Estera. Ramasa singura in Kievul ocupat, incearca sa se prezinte convocarii adresate tuturor evreilor, care aveau sa ajunga la Babii Iar. Cu naivitate se adreseaza unor ofiteri germani.

‘Au impuscat-o pe loc, cu o rutina nepasatoare, fara sa-si intrerupa discutia, si fara ca vreunul sa se fi intors cu totul spre ea, absolut in treacat.’ (pag. 181)

Banalitatea raului, ar fi comentat Hanna Arendt.

Nu stiu care va fi cariera literara in continuare a Katjiei Petrowskaia. ‘Poate, Estera’ este nu numai un document, dar si o carte profund personala. In unele locuri pare a fi scrisa detasat, in altele apare si acel umor tipic sovietic sau est-european, dar multe pasaje par a fi strigate din rarunchi, scrise cu sange. Cartea a obtinut cateva premii marcante si a creat o rampa de lansare pentru o viitoare scriitoare importanta. Va putea Katja Petrowskaja sa scrie despre altceva? Va trebui sa asteptam cativa ani pentru a primi raspuns la aceasta intrebare.

 

A few weeks back I wrote about Bridge of Spies and I was mentioning the fact that I expected more than an OK+ story about the Cold War from a script written by the  and brothers. This feeling was now enhanced by viewing Hail, Ceasar!. The trailer was so promising – the anti-establishment brothers made a film about the Hollywood.  as the drunken (not even, actually) star in the historic super-production.  as the blonde brainless starlet. The bigger the expectations, the deeper the disappointment, they say. The brothers seem to have ran out almost completely of ideas and spices.

 

source http://www.imdb.com/title/tt0475290/

source http://www.imdb.com/title/tt0475290/

 

Hollywood loves making fun of itself, but never forgets to mix a dose of nostalgia. This is what made The Artist such a huge success, plus of course the French charm. It’s 2016 however, and nostalgia should not be consumed in overwhelming doses. Yet, the Coen brothers seem almost to crawl in repentance to the big studios they succeeded to teach in the past a few things about digging for gold in the classical fabric of American stories. There is only one scene where the Coen spin and spirit succeed to remind the good old days – that’s the ‘ecumenical’ discussion in preparation of the Christ movie with the participation of Catholic, Easter-Orthodox and Protestant priests plus one rabbi. It looked and sounded like a good joke. The difference is that we used to have ten or more such good jokes in the Coen brothers films, now it was just one. The social content which is also present in many of their films is now reduced to a parody of the black-listing of the 50s combined with an incarnation of Communist hysteria (in a Malibu villa by the ocean of all places) which is maybe the second good joke in the film. Still insufficient.

 

(video source Universal Pictures)

 

In a season that was so deprived of comedies that The Martian got a nomination in the category at the Golden Globes, Hail, Ceasar! is still the funniest show in town, but it’s more by lack of competition. and looked genuinely bored in a film which should have been fun to make. is no comedy actor. The ones lucky to get more interesting parts are the amazing and who left me with the dilemma of guessing which film director he took revenge upon when building his character.

I am waiting for the Coen brothers to return.

 

 

I usually rely on the opinions of exquisite movie critics like Robert Ebert or James Berardinelli and it seldom or almost never happens to be in disagreement with one, not to speak both of them. Luckily I usually read critics opinions after seeing the film and so I did in this case as well, because I may have chosen to skip one of the most intelligent and well written action films I have seen lately. The story is not only well written and the pace of the action kept me on my edge for the whole duration of the film, but it also has logic and is credible, so I dare say that the two great critics got it wrong when they gave the two stars out of four treatment to the film.

 

source http://www.imdb.com/title/tt1401152/

 

The first sequences of the film introduce the viewers in the American-Has-Trouble-In-European-Big-City genre, with Berlin playing the role usually assumed by Paris. The hero is a biotechnology expert which in the first few minutes of the film loses his suitcase, his wife, and his identity. The losing of the identity is soon to be turned into the kind of situation where not only the hero starts to doubt his own self, but also the viewers start doubting what they have seen, or searching for the hidden signification. Another man has taken his identity, his wife seems to have become part of the plot or maybe she is forced to be one, a lot of people try to kill him, and whoever helps him is in mortal danger and does not survive much time on the screen. All this happens in a frozen Berlin in winter, and is filmed with a blueish filter that creates a metallic light atmosphere that just increases the anxiety. Acting is exact, Liam Neeson will not get another Oscar nomination for this role but he succeeds to make us care for him and so does Diane Kruger in the role of the woman who helps him, to find her life blown-up together with her flat in the action.

 

(video source movieclips)

 

This is the fourth film of director Jaume Collet-Serra, whose first film, a piece of horror name House of Wax I also enjoyed. He proves here that he understands the rules of the genre and can make well-paced and efficient movies. The quality of the film comes however first of all from the quality of the script – Unknown is simply brilliantly written, the terrorism and Cold War sequels intrigue reminding Le Carre’s novels provides a logical explanation which put for me every event in place in a story of lost memory and identity that could belong to the Bourne series. My preferred critics were wrong this time.

 

About Roger Ebert’s extraordinary fight with cancer you can read here.

Next Page »