Radu-Ilarion Munteanu


‘… constientizarea a doua stari ce mi-au devenit proprii, fie si consecutiv, scrisul si calatoria trebuiau cumva conexate. Iar conexiunea o face tocmai aceasta carte. … la urma urmei ce este: e prequel al calatoriilor sau prequel al cartilor de calatorie? Sau si una si alta?’ (pag. 70-71)

Aceasta carte foarte personala – aparuta la Editura Vremea, 2012 cu o prefata a lui Liviu Antonesei – descrie o stare de spirit comuna multora dintre cei care apartin generatiilor care si-au trait copilaria si tineretea (sau o parte din ea) in perioada comunista. Astazi, cand granitele Europei sunt deschise si cand in multe tari ale continentului romanii pot intra sau trece sau ramane pentru o buna bucata de vreme doar pe baza card-ului de identitate, unii nu stiu si altii au uitat ca pana acum 24 de ani dreptul fundamental la libera circulatie era refuzat majoritatii romanilor, ca locuri ca Paris sau New York le erau la fel de accesibile ca si planeta Marte, si ca simpla placere a unei vacante sau calatorii turistice sau simplul act al unei calatorii profesionale in strainatate erau vise pe care doar unii il implineau (cu noroc, cu pile, cu mita, cu compromisuri) odata sau de doua ori in viata. In absenta acestei libertati fundamentale multi romani isi construisera spatii libere interioare pe care le populau cu cunostiinte uneori fabulos-enciclopedice despre lunea din afara granitelor, cunostinte bazate pe lecturi sau pe relatari ale celor norocosi sa fi ajuns in spatiile mitice ale strainataturilor. Am trait si eu asemenea experiente. Cand destinul mi-a suras si in 1989 am ajuns pentru prima data la Londra, si apoi in 1991 la Paris cunosteam orasele mai bine decat multi localnici din lecturi, din vise si mai ales din povestirile celor doua exceptionale profesoare de limba engleza (doamna sau domnisoara Ghinopol) si de limba franceza (doamna Cernescu, mama regizorului) care alaturi de conjugarile metodelor Eckersley si Mauger isi petrecusera timpul lectiilor particulare platite de parintii mei povestindu-i copilandrului ochelarist care eram eu despre strazile, monumentele, raurile, istoria, muzeele si oamenii Londrei si Parisului. Fusesem la Westminster Abbey si la Louvre in vis cu mult inainte de a ajunge fizic acolo. Am avut deci si eu prequel-uri la calatoriile mele.

 

sursa www.edituravremea.ro/prequel‎

sursa www.edituravremea.ro/prequel‎

 

Prequel constituie o lectura complementara a cartilor de calatorie ale lui rim. Apropos, voi fi scuzat daca voi folosi numele sau internetic in aceasta pseudo-recenzie, imi permit sa o fac nu numai deoarece este mult mai scurt decat numele sau complet, dar si pentru ca ii sunt prieten si partener de dezbateri internetice cordiale, dezbateri in care de altfel se intampla sa fim de multe ori in dezacord in legatura cu cate un subiect sau altul. Vedeti in asta si un fel de disclaimer - orice pretentie de obiectivitate trebuie privita in acest caz cu suspiciune. rim a scris pana acum doua carti de calatorie sau despre calatorii reale – despre una dintre ele am scris si eu. Sunt carti interesante si diferite de multe alte jurnale de calatorie, caci rim este un calator diferit de multi alti calatori si un scriitor diferit de autorii multora dintre cartile genului. Acest volum care pare mult mai dens decat cele 100 si ceva de pagini ale sale cuprinde materialul care ne ajuta intr-o oarecare masura sa intelegem cum s-a format calatorul si scriitorul rim, care i-au fost experientele cognitive si educationale si durerile de crestere prin care a trecut inainte de a se imbarca in primul autocar pentru prima sa calatorie.

Coperta cartii a carei autoare este Silvia Colfescu si care mi-a placut mult reprezinta un montaj a doua fotografii care par a fi fost facute in contre-jour, dar citind cartea realizezi ca este vorba despre un contre-jour temporal. Una dintre fotografii il reprezinta pe copilul care priveste spre noi sau poate spre viitor cu bunatate dar si cu o doza de scepticism ascunsa in spatele unui inceput de zambet. Copilaria este taramul in care au loc primele prequel-uri ale lui rim, taramul in care o schimbare de domiciliu sau o vacanta la munte se transforma in experiente cu dimensiuni de epopee, antrenamente pentru confruntarile viitorului calator cu noul, diferitul si mai ales ascunsul care il vor astepta in peregrinarile viitoare. In al doilea plan al copertei doua doamne sau domnisoare cu frumuseti de clasa si aparate de fotografiat stereotipice la gat ne introduc in dimensiunea cunoasterii feminitatii, in raportarea copilului si adolescentului la fetele mai mult sau mai putin accesibile care ii apar in drum, in invatarea metodelor de apropiere si atragere a atentiei si descoperirea tacticii de a transforma slabiciunilor in atuuri in asemenea situatii.

 

DSC01129

 

Cateva cuvinte despre stil. Cititorul care a citit cel putin una dintre celelalte vreo zece carti in diferite genuri publicate de rim, sau barem a participat in discutii internetice sau facebookiste (sunt sigur ca nu eu am inventat acest barbarism) cu el nu va fi surprins de stilul sau oral si in plus va cunoaste o parte dintre personajele reale sau imaginare prezente in viata sa (cu diferitele sale dimensiuni) si reprezentate in scris uneori de nume de cod. Daca insa aceasta este prima carte a lui rim pe care o cititi, va lua un timp pana cand veti sesiza si va veti antrena in stilul semi-oral al autorului, care uneori da impresia unei transcrieri dupa dictafon:

‘Acest al doilea drum real avu doua puncte comune cu primul. Doua am spus? Eroare! Trei. Unul dintre firele rosii ale povestii trece si prin acest al treilea punct. E aici o capcana, domnilor presedinti. Primele doua tin de itinerar.’ … etc. (pag. 33)

Marturisesc ca m-am obisnuit cu stilul si imi place. Mai niciodata in proza lui rim cuvantul care urmeaza nu este cel pe care il astepti (uneori chiar este un regionalim care te trimite la dictionare, sau chiar un adaos personal la tezaur) si nici fraza care urmeaza nu are exact structura pe care o cer retetele de literatura ‘clasica’. Cea mai mare parte a cartii incearca o detasare aparenta prin folosirea persoanei a treia (sunt si exceptii, putine si bine punctate). Referintele culturale – lecturi si filme – abunda si complementeaza informatii si carti (altele decat cele de calatorie) din bibliografia lui rim, si deschid cred apetitul pentru cautarea si citirea acestora;  misiune care de altfel nu este deloc usoara, caci rim si-a risipit roadele eforturilor sale publicistice intre multe si obscure mici edituri (lucru semnalat si de Liviu Antonesei in prefata). Adaosul cel mai important este insa cel al marturisilor personale, care completeaza imaginea intelectualului si a omului.

‘Acest text nu e, in niciun caz, o autobiografie cu uz psihanalitic, ci o selectie pe criteriul preidentificarii unor surse punctuale ale conditiei, devenita perena, de calator. (pag. 44)

Caci odata deveniti calatori, ramanem pentru totdeuna calatori. Vremea prequel-urilor a trecut.

Ce poate fi mai potrivit in aceasta perioada de sarbatori decat o leapsa? Ma alatur deci leapşei iniţiate de Lucia Verona (http://luciaverona.blogspot.com/2011/12/nu-este-totul-pierdut-leapsa-de.html.), continuată de Horia Gârbea (http://horiagarbea.blogspot.com/2011/12/nu-este-totul-pierdut.html), de Andrea Hedeş (http://andreahedes.blogspot.com/2011/12/nu-este-totul-pierdut-leapsa-de.html), si last but not least de prietenul meu rim (http://blog.oldrimsix.info/).

Nu cred ca eu am dreptul sa consider ca totul este pierdut. Nu voi spune ca situatia este mai buna decat a fost vreodata, caci nu sunt nici politician alergand dupa vreo re-alegere si nici naiv (sau tampit). Voi spune insa ca a fost mult mai rau. M-am nascut in Romania si am trait 31 de ani acolo si de alti 26 de ani traiesc in Israel. Doua tari care nu au fost binecuvantate de prea multa liniste de-a lungul istoriei lor, si care cu toate vicisitudinile si incercarile istoriei si cu toate conflictele interne au supravietuit si vor supravietui. Exista ceva comun in supravietuirea lor, si aceasta este forta interioara si coeziunea spirituala care le face sa treaca de perioadele de abis, si in umorul care le este arma de aparare si atac deopotriva.

Nu cred ca eu am dreptul sa consider ca totul este pierdut cand am in spate generatia parintilor mei care a supravietuit Holocaustului si am in fata generatia copiilor mei carora am datoria sa le insuflu credinta in viata si dorinta de a se construi pe ei insisi construind ceva in jurul lor.

Nu cred ca am dreptul sa consider ca totul este pierdut cand mai am prieteni cu care pot impartasi si cele bune si cele rele, si filme pe care nu le-am vazut, si carti pe care nu le-am citit, si cantece pe care nu le-am ascultat, si tari ale caror stampile de intrare nu le am inca pe pasaport.

2012 este doar un an in siragul anilor, si siragul nu se curma cand vor Maya.

Sa vedem cine continua siragul acestor postari – poate Pierre, poate Larry, poate Angela,   poate …

Hag Sameah, Un Craciun Fericit, La Multi Ani!

Prietenul meu Radu-Ilarion Munteanu cunoscut in lumea internetica si sub pseudonimul de rim a avut interesul de a raspunde notelor mele de lectura la ‘Adio, Europa!’ si bunavointa de a accepta ca raspunsul sau sa fie publicat pe blog. Raspunsul sau este mai mult decat un comentariu, este un adagio documentar care mi se pare cu atat mai valoros cu cat rim a fost editorul primei editii digitale a cartii la Editura LiterNet. Textul ii apartine si il preiau in intregime, cu mici corecturi editoriale din varianta internetica.

————–

Am citit notele de lectura ale danromascanului la cartea – piatra unghiulara, daca nu cheie de bolta a literaturiii celui care a fost ion d sirbu, fie odihnit. D vine de la Dezideriu, ceea ce nu poate fi de natura sa va mire. Nu comentez notele de lectura ale lui dan, un text de bun simt nu are nevoie de comentarii.

Ii multumesc insa pentru mentionarea aces(a/i)bilitatii online a textului cartii in biblioteca editurii liternet. Atat in plan obiectiv, cat si subiectiv. Pentru mine chiar conteaza ca o informative pe care am furnizat-o repetat e preluata obiectiv intr-un text coherent si in cea mai mare masura exact.

Ca unul pentru care reeditarea digitala a cartii a fost unul din proiectele vitale (nu glumesc) ale implicarii si integrarii in echipa LiterNet, daca nu cel mai important, datorez cateva informatii in completare, cu scopul de a pune notele de lectura ale lui dan intr-un context.

Pana acu’s 4 ani aparusera 4 editii, toate, inerent, postume. Prima, pe hartie de ambalaj, la “cartea romaneasca”, in 1992, ultima, la grupul editorial “corint” (unde era atunci director criticul si conferentiarul universitar Daniel Cristea-Enache, cel mai talentat dintre literati, (4 cunosc eu) care au produs teze de doctorat in I D Sirbu), in 2006. Am uitat care e a treia, insa tin minte ca am fost nevoit, la lansarea ultimei, sa-l corectez pe tanarul critic Paul Cernat, care omisese editia LiterNet la numaratoare.

Cartea a facut obiectul primei lansari publice, derulate chiar la Petrila, simultan cu data nasterii scriitorului, cu prilejul ultimei editii a festivalului “om rau”, organizat de artistul graphic Ion (Noni) barbu, in prezenta sotiei scriitorului si a Mihaelei Schiopu, autoarea celor diua coperti pe care Dan le-a inserat in articolul propriu. Trec acum peste problemele formale, pentru a pastra firul. In statistica descarcarilor, primul volum ocupa locul 3, cu aproape 20000 de descarcari, dupa scenariul lui Dan Mihu preluat abuziv de Cristian Mungiu pentru celebrl si premiatul sau film 4,3,2 (si care a facut un salt major de impact dupa protestul public al autorului real al scenariului, necitat pe genericul filmului si dupa o carte de critica a lui Daniel). Din peste 250 de carti publicate. Sigur, descarcarea nu dovedeste lectura, dupa cum nici cumpararea din librariei n-o dovedeste. Oricum, fara a putea evalua statistic acesti coeficienti de randament real, editia online s-a dovedit competitiva ca impact public fata de toate celallte 3 tiparite. Spe sa fie sesizat faptul essential ca datele de mai sus nu sunt motivate de lauda de sine, care m-ar descalifica. Implicarea mea in editarea cartii trebuie interpretata atat obiectiv, si opinia lui Dan sustine rostul implicarii, dar, de ce n-as recunoaste-o, in mai mare masura subiectiv. Ca o datorie de cosntiinta fata de spiritul tinutului meu natal. Care e tinutul natal al scriitorului.

Desi acesta a avut abilitatea de a nu oferi indicii de recunoastere, modelul ascuns al isarli^kulii e Craiova, unde scriitorul si-a petrecut ultimii ani ai vietii, ca secretar literar al teatrului national local. Si unde a scris si una din piese, “arca bunei sperante”, jucata in anii 70 la teatrul de comedie.

Sursa personajului Olimpia (jucata remarcabil de dana dogaru in serialul tv) e insasi Lizzy, sotia scriitrului. De fapt a doua. Prima divortase de el cand era in inchisoare, la fel cum se intampla lucrurile in romanul “cel mai iubit dintre pamanteni” al monserulu Preda. O femeie remarcabila. Daca structura umana a personajului literar e mai greu recognscibila pentru unul care n-a vazut-o decat odata, in 28 iunie 2004, cu prilejul lansarii, pe femeia batrana in care se simtea taria de odinioara, am cules destule marturii din cercul apropiatilor pentru a proba identitatea caracterologica a personajului cu sursa lui.

In 1982 Aparuse, in volumul de proza “soarecele b si alte povestiri”, o nuvela care s-a dovedit in timp a fi o ebosa, un embrion, o “statie pilot” a romanului, de fapt insusi romanul, in nuce.

Referirea lui dan la LiterNet ca sursa de lectura ma indrituieste sa repet invitatia de a citi in foileton prima parte, cea biografica, si de fapt cea mai reusita, a teei de doctorat al lui Daniel:

http://atelier.liternet.ro/arhivarubricii/54/De-la-Petrila-la-Petrini-Viata-lui-Ion-D-Sirbu.html

ordinea fragmentelor e de jos in sus. Sunt numerotate.

Textul integral ca unul din cele doua capitol mari ale tezei dezvoltate, apare in volumul “”un om din est”, de Daniel Cristea-Enache, ed Curtea Veche, 2005.

Un fragment din carte este de gasit la:

http://atelier.liternet.ro/articol/3742/Daniel-Cristea-Enache/Un-om-din-Est.html

in arhiva rubricii fragmentarium.

Sub fotografia, habar n-am din ce motive pierduta, probabil cu ocazia transferului pe noul server (nu e singura gaura de gen), cuvantul scris cu rosu “cronica” e hyperlink la cronica dubla a cartii: semnatari Dumitru Micu si Horia Garbea.

Raspunsul la intrebarea finala a lui Dan e incitant. Ca unul care a trait anii astia, ma simt obligat sa reflectez. Raspunsul cel mai probabil insa ar fi unul trist. Pastrand absolut toate proportiile, s-ar putea spune, deocamdata cu prudenta, pana ce voi incerca sa raspund intrebarii lui Dan, despre Gary Sirbu ce s-a spus in mediul familial despre bunicul meu patern, in urma cu 2 generatii: a fost asa de inteligent incat a murit la timp. Scutit sa moara de inima rea.