The Catcher in the Sand

Strada Centrala din Focsani - sursa www.artline.ro

Ramasesem pe culoarul vagonului, sa tin usa deschisa intre ploestenii. Nu erau de statura inalta, cel putzin ca mine 175 cm. ci mai marunti si doamna mai rotofee.Se misca mai greoi. El reuseste sa urce (prima treapta era destul de sus) si mai veneau doua, pana la culoar. Domnul intinde mana spre sotie, dar nenorocire. Mecanicul, face semnul de plecare, trage sirena, si in suieratul ei, trenul porneste lent. Doamna cauta mana sotului, o prinde, fara putere. Ei disperati, ca si mine. Trenul mareste viteza, lumea de la ferestre si cea de pe peron, vede   scena, se trage semnalul de alarma. Trenul se opreste. Se aduna toti spre noi. Seful garii, oameni straini si un sergent al politiei. Ne inhata  si ne duce in birou. Se telefoneaza imediat la Politia orasului si se  vorbeste cu cineva de la biroul Sefului  Sigurantei, un Comisar Sef . Cei trei  “acuzati “  sed ingandurati pe o banca. Cam dupa 20 de minute,se deschide brusc  usa si cu gura cat o sura, intra tipand Seful Sigurantei. Am zambit  si m-am calmat. Era domnul Lapusneanu. In  urma cu un an, transferat cu sotia (evreica) de la Timisoara li s-a rechizitionat  una din cele mai bune camere si anexe de pe lista Primariei. Era in casa noastra. Oameni linistiti, Ea, o femeie tanara, s-a lasat, chiar cu multumire si respect in a asculta sfaturile  gospodaresti date de mama mea. El linistit. Nu ne-au deranjat, chiar la folosirea salii de baie cu anexele si in bucatarie. L-a ajutat pe tata, sa plece cu mama, la consult la Prof. Parhon, in  Bucuresti, in al carui tratament endocrinologic se afla. Aveau nevoie de autorizatie  speciala. Pe un ton categoric, a ordonat Sefului garii, sa faca un Proces Verbal scurt, sa fie semnat si restul e treaba si grija lui. Am iesit, cu capetele plecate, ploiestenii ingandurati. Ne-am suit in  trasura cu care venise, si intreaba :” Domnule Doctor, va duc intai pe Dvs. acasa?”

Liceul 'Unirea' din Focsani - sursa www.viatadeliceu.ro

Prietenul meu doctorul Gica Manescu mi-a permis sa preiau o prima parte dintr-un exceptional text memorial care relateaza din experientele sale din perioada celui de-al doilea razboi Mondial. ‘The Catcher in the Sand’ este onorat sa ii gazduiasca scrierile

Focsani, gara veche - sursa www.railwayfan.ro/

Era la inceputul lui iunie 1944. Intrasem in vacanta scolara, cu speranta de pace, liniste si timpuri noi (filmul cu Chaplin, il vazusem de mult). Plecasem cu sotia la Bucuresti, unde era familia ei, refugiata din Iasi. N-aveam deptul la calatorii, fara autorizatii speciale. De unde ? Locuiam in  Focsani, eu ocupandu-mi timpul ca profesor de stinte-naturale la Liceul evreiesc, Sotia, cu lectii de engleza, particulare (avea o licenta valabila de la Londra ). Prin tatal meu, am gasit un bun cunoscut al lui, podgorean, capitan in rezerva, mobilizat la un birou al armatei, in Focasni (imi  amintesc  numele lui – Hainarosie). El isi imbunatatea contul bancar cu curse in masina lui, spre Capitala, cu solicitanti evrei..Legatura mi-a facut-o un cunoscut, un tanar, care avea o pravalioara cu de toate. Pentru suma de…. pleca noaptea la Bucuresti, dimineata se aproviziona cu ce nu se gasea (sapunuri bune, pasta de dinti, lame de ras, socolata, biscuiti, smochine, curmale, lamai, cafea, si cate alte maruntisuri.) Avea distribuitorii lui si dupa pranz, intoarcerea. La controlul; pe sosea, soldatii il salutau pe capitan si ridicau bariera. Asa am plecat si noi,contra cost.   La scurta vreme, am primit un  telefon de la mama (tatal meu era grav bolnav, avea doar 59 ani , la 60 l-am pierdut) ca mi-a sosit un ordin de concentrare la munca obligatorie  si in caz de neprezentare, dat disparut,  ma va inlocui tata. Era o formula de neacceptat. Am decis sa plec singur (aveam, Buletin pentru Focsani). Am telefonat ca sosesc a doua zi. Hainarosie nu era. In zori, cu tramvaiul am ajuns la garaB aneasa, de acolo plecau trenurile, deoarece gara de Nord fusese bombardata la 4 august. Am luat un bilet de clasa I – a si  in compartiment, am scos ceva de citit. Pana la Ploesti am fost singur. Acolo a urcat o pereche – in jur de 35-40 ani. I-am recunoscut. Ploiesteni, el dentist, care ca si altii, au fost nevoiti sa se mute in Focsani. Tot  fara autorizatie de drum. Ca ei, si multi altii, a devenit focseneana familia avocatului Librescu, al carui fiu,Liviu, de vreo 11 – 12 ani, mi-a fost elev, ca atatia altii. El este acela, care ca Profesor Universitar in USA,  a impiedicat cu corpul sau, sacrificandu-se, stand in usa inchisa, ca  sa nu patrunda in sala de curs, un criminal, un apucat de amok. Pe viitoarea lui sotie, fica unui stomatolog, am cunoscut -o ca fetita (a devenit si ea medic stomatolog)  si am condolat-o la aflarea vestei triste. Locuia in Israel.