change.world


Odată cu instaurarea aproape fără recurs a primăverii (cu excepţiile cunoscute, pe ici, pe colo) vine şi vremea unuia dintre Top-urile în jurul cărora îşi construieşte imaginea în ultimii ani respectabila revista aproape săptămânală TIME. Intrat în al 95-lea an de apariţie, săptămânalul de ştiri fondat de Britton Haden şi de Henry Luce, cel care a fost timp de peste patru decenii editor-şef, se luptă astăzi cu concurenţa mediilor electronice, a Internetului, şi ale altor canale de comunicaţii, diversificandu-se şi îmbrăţişându-le pe toate, într-un proces de tranziţie şi transformare. Pe lângă ‘Persoana Anului’ decisă în luna decembrie şi a cărei nume şi profil sunt afişate în ultimul număr al fiecărui an, TIME publică alte TOP-uri periodice de câteva ori pe an, între care acest Top 100 al Celor Mai Influente Persoane din lume.

A defini ‘influenţa’ nu este o sarcina uşoară. La dexonline.ro găsim următoarea definiţie principală: ‘Acţiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei fiinţe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire’. Nancy Gibbs, editoarea săptămânalului scrie în articolul de introducere al numărului: ‘Lista noastră actuală a celor 100 de oameni cei mai influenţi exploră intersecţia între între realizări şi renume. Ca şi în anii trecuţi, lista din acest an include preşedinţi şi primi miniştri, directori generali şi celebrităţi – dar lor li se alătură alţii cu mai puţină faimă dar multă forţă, prin puterea invenţiilor lor, scala ambiţiilor, genialitatea soluţiilor furnizate unor probleme pe care nimeni înaintea lor nu le-au putut rezolva.’

 

sursa imaginii http://time.com/4745798/time-100-2017-full-list/

sursa imaginii http://time.com/4745798/time-100-2017-full-list/

 

Combinând cele două definiţii, ar fi vorba despre acele personalităţi capabile să aducă schimbări lumii şi oamenilor care trăiesc în ea, care au realizat şi/sau şi-au câştigat faima de a fi factori de schimbare, capabili să rezolve problemele complexe cu care ne confruntăm. Semnificativă mi se pare tendinţa de scădere a numărului specialiştilor în ştiinţă şi tehnologie, spre care se îndreaptă atenţia mea şi a cititorilor rubricii CHANGE.WORLD, care au reuşit să între în acest clasament. Este o tendinţa pe care o constat nu numai în acest an, ea există şi în anii precedenţi, acum pare să se accentueze. Numărând numele legate de cercetarea ştiinţifică sau avansuri tehnologice (direct, sau indirect) în cele cinci categorii ale Topului (Pionieri, Artişti, Lideri, Titani, şi Icoane) ajungem la un total de 12 din 100, cam acelaşi cu numărul sportivilor, mai puţin decât cel al actorilor şi cântăreţilor şi net sub numărul politicienilor. Apare şi numele Gates în această listă, dar prenumele este Melinda (adăugată în Top pentru activităţile de promovare a femeilor), iar Julian Assange nu este inclus pentru tehnologia pe care o foloseşte ci pentru conţinutul exploziv şi controversat, dar fără îndoială influent, a ceea ce se postează pe WikiLeaks.

 

(sursa imaginii https://twitter.com/demishassabis)

sursa imaginii https://twitter.com/demishassabis

 

Să trecem în revistă câteva dintre personalităţile lumii ştiinţei şi tehnologiei pe care Topul de la TIME le-a luat în consideraţie. Primul nume pe care aş vrea să-l menţionez este cel al lui Demis Hassabis, cercetător britanic în domeniul inteligenţei artificiale, maestru internaţional de şah la vârstă de 13 ani, creator de jocuri de calculator şi fondator în 2010 al companiei DeepMind care a fost achiziţionată de Google în 2014 pentru a deveni una dintre sursele principale de cercetare şi progres a lui Google în domeniul AI. Programul AlphaGo creat de DeepMind a reuşit să învingă în 2015 pe campionul european al jocului Go şi în 2016 pe cel mondial. Realizarea aceasta se petrece la 19 ani după ce calculatorul DeepBlue îl învinsese pe campionul mondial de şah Gary Kasparov. Acesta este desigur doar unul dintre domenii, unul mai spectaculos şi cu rezultate mai expuse publicului din cele cu care se ocupă compania. Demis nu numai că este unul dintre experţii convinşi că Inteligenţa Artificială poate rezolva multe dintre problemele complexe cu care se confruntă omenirea, dar este şi un activist insistent în ceea ce priveşte introducerea de criterii etice în munca de cercetare şi dezvoltare controlată a programelor şi aparatelor dotate cu Inteligenţă Artificială. Conştient de oportunităţi dar şi de riscuri, aşa cum puţini experţi din lume sunt astăzi, Demis Hassabis pledează pentru un control etic riguros şi o planificare atentă a progreselor în domeniu.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/James_P._Allison

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/James_P._Allison

 

Adolescenţii care şi-au început realizarea viselor în garajele caselor americane aparţin de obiceiul domeniului calculatorarelor (vezi Bill Gates sau Steve Jobs). James T. Allison, în alt Influent ales de revista TIME, îşi canaliza preocupările laboratorului ştiinţific început în adolescenţă în casă părinţilor din Texasul de Sud în anii 50 ai secolului trecut spre chimie şi ştiinţele naturii. Descoperirile sale aparţin domeniului imunologiei şi contribuţiile sale au dus la inţelegerea mecanismelor de dezvoltare a proteinelor şi pe baza lor crearea unei întregi noi generaţii de tratamente împotriva cancerului, care se bazează pe crearea de antigeni ai celulelor din corpul omenesc numite ‘celule T’. Ideea tratamentelor este bazată pe principii diferite tratamentelor imunologice clasice, şi crearea de ‘baterii’ de celule imune care pot lupta împotriva tumorilor într-un mod mai puţin toxic şi mai puţin agresiv pentru organismele pacienţilor decât alte tratamente medicamentoase sau imunoterapice. Numele său este asociat cu medicamentul Yervoy pus pe piaţă în 2011, medicament prescris de oncologi pentru cancerele de piele metastazate. Se spune că un premiu Nobel i se cuvine, şi aşteaptă să îi fie decernat în anii viitori. Faptul că mulţi dintre membri familiei sale apropiate (mama, fratele şi doi unchi) s-au confruntat cu boala, şi că el însuşi a fost diagnosticat cu două tipuri de cancer (de prostată şi melanoma) l-au ajutat să cunoască boala nu numai din perspectiva cercetătorului şi a medicului ci şi din cea a pacienţilor.

 

sursa imaginii https://www.algemeiner.com/2013/01/28/atheistic-science-is-rapidly-sinking-in-the-quicksand/

sursa imaginii https://www.algemeiner.com/2013/01/28/atheistic-science-is-rapidly-sinking-in-the-quicksand/

 

Înainte de a părăsi domeniul ştiinţelor legate de organismul uman să menţionăm prezenţa în Top şi a inginerului biolog, dr. George Church. Numele îi pare predestinat, căci una dintre ‘acuzaţiile’ aduse acestui expert în genetică (unii spun ‘vrăjitor’ al geneticii) şi a programelor de editare genetică (CRISPR – Clustered regularly interspaced short palindromic repeats) care combină genetica şi informatica este că modificarea controlată a structurii şi secvenţelor ADN aduce a ‘joacă de-a Dumnezeu’ şi frizează legile creaţiei şi ale evoluţiei. Stephen Colbert, prezentatorul emisiunii ‘The Late Show’ la CBS scrie despre Church că mai degrabă seamănă cu o combinaţie între Darwin şi Moş Crăciun. Complexitatea activităţilor sale se află la intersecţia între ştiinţă şi magie, aproape că frizează limitele imaginaţiei. Două grame de DNA (cât cantăreste o pastilă de Tylenol) conţin informaţie egală cu cea din 100 de miliarde de DVD-uri. Church şi colegii săi îşi asumă sarcina sisifică a modificării acestei informaţii pentru a repara tare genetice, a vindeca boli, şi a crea noi organisme. Problemele controlului etic şi a limitelor legale ale cercetării de vârf cu impact în vieţile oamenilor şi viitorul omenirii se pun şi aici. George Church este şi autorul unei cărţi ‘Regeneza’ (‘Regenesis’) care exploră şi explică pentru publicul larg mecanismele, oportunităţile şi pericolele biologiei sintetice.

 

sursa imaginii http://www.gettyimages.com/event/didi-kuaidi-co-president-jean-liu-interview-632145473

sursa imaginii http://www.gettyimages.com/event/didi-kuaidi-co-president-jean-liu-interview-632145473

 

Una dintre criticile topurilor revistei TIME pe care o găsesc îndreptăţită este cea legată de americano-centrismul selecţiilor. Este oarecum firesc pentru o publicaţie – totuşi – americană, dar mai puţin de aşteptat de la o revista cu ambiţii globale, cu ediţii regionale, cu cititori pe toate continentele şi în toate ţările lumii. Harta originii Influenţilor din ediţia tipărită a revistei îi plasează pe aproximativ 70 din cei 100 de aleşi în Statele Unite, dacă nu ca loc de naştere, cel puţin ca centru principal al activităţilor lor. Cu atât mai mult subliniez prezenţa în top a doi reprezentanţi ai tehnologiilor avansate şi economiilor bazate pe acestea din India şi din China. Vijay Shekar Sharma este fondatorul unei companii numite Paytm, care din start-up a ajuns acum să fie evaluată la 3 miliarde de dolari. Paytm oferea la sfârşitul anului 2016 celor 177 de milioane de utilizatori ai săi posibilitatea de a efectua plăti electronice într-o ţară de dimensiunile unui sub-continent, cu o populaţie de peste un miliard de locuitori, dar cu o infrastructură extrem de diversă că nivel tehnologic, şi cu probleme financiare şi monetare uriaşe. Avansul economic al Indiei depinde în parte şi de posibilitatea consumatorilor de a plăti, deci de succesul lui Paytm şi altor companii similare.

Jean Liu (sau Liu Qing) este preşedinta companiei Didi Chuxing, o platformă de transport pentru consumatorii din China, cu 400 de milioane de utilizatori în 400 de mari oraşe chineze. Gândiţi-va la toate aplicaţiile de transporturi – taxi, autobuze, trenuri, avioane, etc .- pe care le cunoaşteţi integrate într-o singură platformă şi date în folosinţă într-o ţară de dimensiunile Chinei. La cârma acestei companii se află un om de afaceri, o tânără de 39 de ani. Unul din cei 100 de Influenţi. Unul dintre cele şi cei care reuşesc să determine schimbările semnificative în viaţa locuitorilor planetei – acum şi în viitor.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

“In a few years, men will be able to communicate more effectively through a machine than face to face.”

“Peste câţiva ani oamenii vor comunica mai eficient prin intermediul maşinilor decât în conversaţii directe.”

 

Această frază apare în articolul “The Computer as a Communication Device” publicat în anul 1968 de J.C.R. Lickidler şi Robert Taylor. Lickidler fusese şeful Biroului de Tehnici de Prelucrare a Informaţiei din cadrul agenţiei Advance Research Project Agency (ARPA) a Departamentului Apărării al Statelor Unite, şi era cunoscut în branşa născândă a inginerilor de calculatoare ca autor al unui articol publicat în 1960 cu titlul “Simbioza om-maşină” în care prevedea noi modalităţi de interacţiune între oameni şi calculatoare. Pe Robert (sau Bob cum îi spuneau majoritatea celor care l-au cunoscut) îl cunoştea din anul 1962 când acesta lucra la NASA. El se alăturase echipei lui Licklider în 1965, şi îi succedase acestuia în poziţia de conducător de departament. În timp numele lui Bob Taylor avea să devină din ce în ce mai faimos. Acestui inginer de mare talent şi vizionar în folosirea calculatoarelor şi interactia lor cu oamenii, plecat dintre noi la 13 aprilie 2017, îi este dedicat acest articol.

 

sursa fotografiei https://www.nytimes.com/2017/04/14/technology/robert-taylor-innovator-who-shaped-modern-computing-dies-at-85.html

sursa fotografiei https://www.nytimes.com/2017/04/14/technology/robert-taylor-innovator-who-shaped-modern-computing-dies-at-85.html

 

Robert Taylor s-a născut în Dallas, Texas, în 1932, fiind fiul unui preot metodist. A servit în marina americană şi a luptat între 1952 şi 1954 în războiul din Corea. Sudiile sale principale au fost în psihologie, cu matematica şi filosofia ca discipline secundare. Formaţia să umanistă i-a influenţat întreagă carieră profesională. A fost un remarcabil inovator în ştiinţa calculatoarelor, dar tot ceea ce a făcut a fost legat de interactia dintre maşini şi utilizatori, şi influenţa lor reciprocă.

 

sursa fotografiei http://www.networkworld.com/article/2224896/software/douglas-engelbart--inventor-of-the-computer-mouse--dies-at-88.html

sursa fotografiei http://www.networkworld.com/article/2224896/software/douglas-engelbart–inventor-of-the-computer-mouse–dies-at-88.html

 

Prima contribuţie memorabilă a lui Bob Taylor în dezvoltarea interacţiunii (sau în termeni mai tehnici a interfeţei) dintre om şi calculator datează din perioada în care lucra încă la NASA în calitate de conducător de proiect. În acea vreme a aflat despre inovaţiile unui tânăr cercetător de la Stanford Reseach Institute (mai târziu organizaţia avea să fie cunoscută sub numele de SRI Internaţional) care explora interactia directă între om şi maşină. Taylor a decis să finanţeze proiectele tânărului pe nume Douglas Engelbart, şi din aceste cercetări şi invenţii au luat naştere primele prototipuri ale dispozitivului care avea să devină popular sub numele de ‘mouse’. Demonstraţia publică a actionarii la distanţă a unui calculator din Menlo Park de la pupitrul unei conferinţe din San Francisco, făcută în anul 1968 avea să rămână în istoria anecdotică a calculatoarelor sub numele de “the Mother of All Demos”. Aveau să mai treacă însă peste 20 de ani până când dispozitivul avea să devină omniprezent pe mesele tuturor utilizatorilor calculatoarelor personale.

Următorul proiect important cu care s-a confruntat Taylor a dat naştere fenomenului pe care astăzi îl cunoaştem sub numele de Internet. Devenit şef al Biroului de Tehnici de Prelucrare a Informaţiei la ARPA, Taylor s-a confruntat cu problema comunicării între calculatoarele aparţinând diferitelor departamente ale organizaţiei. Observând că din aceiaşi camera trebuiau accesate trei calculatoare diferite cu trei terminale specifice fiecăruia, Taylor a lansat ideea unei reţele comune cu interfeţe standardizate, care să interconecteze dispozitive de calcul diferite în funcţionalitate şi capacitate şi provenind de la vendori diferiţi. Banii pentru acest proiect i-a obţinut convingându-l pe directorul ARPA Charles M. Herzfeld să redirecţioneze un milion de dolari din fondurile programelor de rachete balistice defensive. Trei ani mai târziu, în 1969, primele calculatoare ale reţelei ARPANET începeau să fie interconectate. Taylor deja planifica următoarea etapă a carierei sale, poate cea mai productivă, începută cu mutarea sa la Centrul de Cercetări din Palo Alto al firmei Xerox.

 

sursa fotografiei https://www.nytimes.com/2017/04/14/technology/robert-taylor-innovator-who-shaped-modern-computing-dies-at-85.html

sursa fotografiei https://www.nytimes.com/2017/04/14/technology/robert-taylor-innovator-who-shaped-modern-computing-dies-at-85.html

 

Noi am cunoscut firma Xerox doar prin anii 1980, prin intermediul imprimantelor şi maşinilor de copiat documente. Este greu de minimalizat în vreun fel lista de realizări ale acestei companii şi contribuţia centrului de cercetare din Palo Alto în care Robert Taylor a fost unul dintre lideri în anii 1970 şi începutul deceniului 80. O lista incompletă ar include:

• Calculatoarele personale începând cu modelul Xerox Alto
• Interfetele grafice bazate pe conceptul de ‘ferestre’
• reţeaua locală de calculatoare Ethernet
• prima interconectare între reţele locale aparţinând unor organizaţii complet diferite (Xerox şi ARPAnet) – primul internet
• protocolul de interconectare PARC Universal Protocol (PUP) bazat pe modelul ‘straturilor’ şi precursor al protocolului universal folosit astăzi pe Internet TCP/IP
• electronica şi programele care au permis tipărirea grafică portabilă
• conceptul “What-you-see-is-what-you-get” (WYSIWYG) folosit astăzi de programele ‘word processing’

Bob Taylor a contribuit şi a influenţat toate aceste programe şi inovaţii direct sau în calitate de conducător tehnic. Decizii de afaceri probabil nu dintre cele mai inspirate au dus însă la faptul că nu Xerox a fost firma care a comercializat şi lansat pe piaţă de consum multe dintre aceste invenţii. Firme cum au fost Apple, Atari, Commodore sau chiar IBM au pus pe piaţă calculatoarele personale pentru utilizatorii privaţi, Steve Jobs după o vizită la Menlo Park a înţeles imediat paradigma ferestrelor şi a aplicat-o ca interfaţă grafică de bază în linia Mac, protocolul Ethernet a fost standardizat într-o varianta uşor schimbată faţă de cea a lui Xerox şi a devenit standard pentru legătura cu cabluri a calculatoarelor la reţea, iar John Warnock and Chuck Geschke au fondat pe baza celor inventate iniţial la Xerox firma Adobe care a creat formatele de tipărire PostScript şi Portable Document Format (PDF) – astăzi standardul internaţional al interacţiei între calculatoare şi printere.

 

sursa imaginii https://www.theguardian.com/technology/2017/apr/15/robert-taylor-internet-computer-pioneer-dies

sursa imaginii https://www.theguardian.com/technology/2017/apr/15/robert-taylor-internet-computer-pioneer-dies

 

 

Frustrat de eşecul comercial şi de faptul că Xerox împărţea în opinia sa în mod necorespunzător resursele între domeniile de cercetare fundamentală şi cercetare aplicativă, Robert Taylor a părăsit în 1983 compania formând la Palo Alto, Centrul de Cercetări pentru Sisteme al lui Digital Equipment Corporation (DEC), firmă condusă de Ken Olsen. DEC a fost în anii 80 una dintre companiile de vârf în industria calculatoarelor, dar a făcut o mare greşeală strategică alegând ‘calea de mijloc’ – adică cea a platformelor intermediare, între calculatoarele personale şi supercomputerele de mare capacitate. Una dintre concluziile mele personale, rezultată din numeroase cazuri pe care le-am întâlnit personal sau despre care am auzit în cariera mea, este că în calculatoare şi informatică în general căile de mijloc nu prea au succes. Compromisurile nu rezistă multă vreme, extremele până la urmă sunt cele care au succes şi domină. Aşa s-a întâmplat şi cu DEC, împotrivirea la tendinţa de miniaturizare şi ieftinire a calculatoarelor personale a fost sortită eşecului, şi compania a dispărut prin anii 90. Robert Taylor a apucat însă să-şi lase şi aici amprenta din punct de vedere al tehnologiei, conducând cu succes proiecte complexe cum ar fi primul editor pentru interfeţe grafice, un sistem de ‘ferestre’ conectate în reţea, maşina de căutare AltaVista, limbajul de programare Modula-3 care includea caracteristici cum sunt programare orientată-obiect, administrarea şi curăţarea memoriei, procesare paralelă, etc. şi al cărui arhitectură a fost preluată de noile generaţii de limbaje de programare folosite pe larg astăzi cum sunt Java, C#, sau Python.

Retras din activitate în 1996, Taylor a continuat să urmărească şi să comenteze dezvoltarea tehnologiei în domeniile în care contribuise semnificativ. Iată unele dintre reflecţiile sale privind controlul Internetului şi accesul utilizatorilor. Să le citim cu atenţie, căci gândurile acestui vizionar s-au împlinit cam toate, mai devreme sau mai târziu:

 

“There are many worse ways of endangering a larger number of people on the Internet than on the highway. It’s possible for people to generate networks that reproduce themselves and are very difficult or impossible to kill off. I want everyone to have the right to use it, but there’s got to be some way to insure responsibility.

Will it be freely available to everyone? If not, it will be a big disappointment.

 

Există multe modalităţi mai grave de a pune în pericol un număr mai mare de persoane pe Internet decât pe autostradă. Este posibil ca oamenii să genereze reţele care se auto-reproduc şi sunt foarte dificil sau imposibil de distrus. Aş dori ca toţi să le poată folosi, dar trebuie să existe un fel de asigurare a responsabilităţii.

Vor fi acestea disponibile pentru toată lumea? Dacă nu, va fi o mare dezamăgire.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ ) 

 

În scrierea articolelor pentru rubrica CHANGE.WORLD şi a multor altor documente folosesc editorul Microsoft Word. Este puţin artificial dat find că de mulţi ani calculatoarele mele personale sunt MacBook ale firmei Apple, dar m-am obişnuit cu acest editor din perioadele în care compania la care lucram era ‘standardizată’ cu folosirea pachetului de programe Office ale lui Microsoft, din ecosistemul sistemelor lor de operare. Obişnuinţa fiind a două natură şi deoarece doream să transfer în mod transparent documente de pe un sistem pe altul, am folosit şi continui să folosesc un program care practic emulează funcţiile şi comportamentul programelor lui Microsoft chiar dacă sunt rulate pe calculatoare Apple. Despre Microsoft m-aţi citit criticând sau bodogănind de-a lungul timpului, dar ceea ce această companie a dobândit în sfertul de secol de când domină piaţa programelor personale este previzibilitatea funcţionării dublată de familiaritatea utilizatorului cu interfeţele grafice şi funcţiile ‘mouse’-ului. Nu sunt programele cele mai eficiente, nu sunt în cele mai multe cazuri nici măcar inventate de către Microsoft, dar sunt destul de bune şi au câştigat în timp şi stabilitate. Putem găsi familia Office astăzi pe calculatoarele care rulează sisteme Windows desigur, dar şi pe calculatoare Apple, pe tablete, sau pe telefoane inteligente. Secretul versabilitatii şi al portabilităţii constă într-un concept pe care aş dori să-l detaliem puţin în cele ce urmează – compatibilitatea.

Să începem însă cu două definiţii – ‘backward compatibility’ (compatibilitate în urmă sau înapoi) şi ‘forward compatibility’ (compatibilitate în viitor sau înainte).

‘Backward compatibility’ este proprietatea unui sistem, a unei tehnologii, sau a unui produs care permite interoperabilitatea cu o versiune mai veche a sistemului, produsului sau tehnologiei (numită uneori ‘legacy’ – moştenire) sau care permite acceptarea şi prelucrarea informaţiei primite de la un astfel de sistem, produs sau tehnologie.

‘Forward compatibility’ este proprietatea unui sistem, a unei tehnologii sau a unui produs care permite acceptarea şi prelucrarea informaţiei primite de la versiuni viitoare ale sistemului, produsului sau tehnologiei.

 

sursa imaginii https://msdn.microsoft.com/en-us/library/ff649901.aspx

sursa imaginii https://msdn.microsoft.com/en-us/library/ff649901.aspx

 

Majoritatea dintre noi suntem consumatori de produse sau de servicii. Din perspectiva noastră ‘backwards compatibility’ înseamnă că produsul pe care îl avem în mâna sau în casă trebuie să continue să funcţioneze în condiţiile în care furnizorul de servicii a trecut la versiuni mai avansate ale sistemului. Asta se întâmplă în mod curent cu telefoanele mobile, sau cu cutia de adaptor pe care companiile de televiziune şi Internet prin cablu o montează în casele utilizatorilor. ‘Forwards compatibility’ înseamnă că dacă am cumpărat o varianta mai avansată a unui produs, serviciile existente să continue în mod transparent în aceeaşi parametri funcţionali şi de performanţă sau (de dorit) în condiţii mai bune.

 

sursa imaginii https://www.wired.com/2017/04/youre-somehow-still-windows-vista-upgrade-right-now/

sursa imaginii https://www.wired.com/2017/04/youre-somehow-still-windows-vista-upgrade-right-now/

 

Ce precauţii trebuie să avem în vedere? Primul lucru pe care ar trebui să-l ştim este că nici o formă de compatibilitate nu este garantată la infinit. Asta stă scris cam în oricare dintre acele contracte pe care aproape niciodată nu le citim, dar pe care le acceptăm când cumpărăm un produs sau servici, sau când descărcăm şi instalăm un program de software nou sau o versiune nouă a unui program existent. Măcar la câteva luni, dar în orice caz la un an sau maximum doi ani, este foarte recomandat să actualizaţi orice program folosiţi atunci când produsele sunt software sau se bazează pe software. Altfel puteţi ajunge în situaţia nu prea plăcută să fiţi anunţaţi că productorul sau furnizorul de servicii nu mai garantează nici funcţionalitatea şi nici securitatea produsului. Spre exemplu iată anunţul recent al companiei Microsoft (vorbim mult despre ei astăzi) care anunţau că încetează asistenţă tehnică pentru sistemul de operare Vista. De la 11 aprilie 2017 nu vor mai fi versiuni noi, completări pentru securitate sau corectări ale unor probleme reclamate de utilizatori. Serviciile tehnice ale lui Microsoft nu vor mai răspunde solicitărilor legate de VISTA nici măcar cât răspândeau până acum. Produsul acesta, lansat cu un deceniu în urmă pentru a înlocui foarte populara şi reuşita platformă XP a avut destul de multe probleme în exploatare, şi utilizatorii nu l-au îmbrăţişat niciodată complet. Acum nu mai este asigurată compatibilitatea şi noile programe nu mai sunt obligate să interacţioneze cu vechile variante. Multe o vor face poate pentru a nu pierde piaţă, dar nimeni nu garantează nimic, şi că utilizatori, dacă vreţi să continuaţi să folosiţi VISTA, o faceţi pe propria rapundere. Eu nu o mai folosesc de mult.

 

sursa imaginii https://www.wired.com/2017/04/nintendo-discontinuing-nes-classic-mistake/

sursa imaginii https://www.wired.com/2017/04/nintendo-discontinuing-nes-classic-mistake/

 

Când compatibilitatea (în special cea înapoi) nu este respectată se spune că ea este ‘stricată’ – în engleză expresia este ‘to break backwards compatibility’. Câteodată producătorii iau hotărâri în acest sens, dar cam întotdeauna astfel de hotărâri îi lasă cel puţin pe unii dintre utilizatori nemulţumiţi. Iată încă un exemplu din ştirile ultimilor săptămâni. Nintendo este o companie japoneză care produce în special produse electronice de consum şi a devenit celebra internaţional şi lider al pieţii de jocuri electronice. Puţini înafara Japoniei ştiu că este vorba despre o companie cu mai bine de un secol de existenţa, fondată în 1889. A fi devreme şi a avea succes înseamnă că există şi mulţi utilizatori care joacă de decenii jocuri Nintendo, şi care se confruntă cu probleme legate de compatibilitatea cu platformele mai noi ale companiei. Pentru aceştia Nintendo crease NES Classic Edition – o microconsola încărcată cu 30 de jocuri clasice ale companiei, care permitea nostalgicilor să joace jocuri vechi sau variante vechi ale unor jocuri clasice precum Mario sau Zelda. Până în ianuarie Nintendo vânduse peste un milion şi jumătate de asemenea console, aşa încât decizia lor de a opri producţia şi mai târziu suportul i-a luat prin surprindere pe mulţi utilizatori. Cred că ghicesc însă care au fost motivele. Expertii in marketing de la Nintendo s-au temut că îşi vor ‘canibaliza’ produsele noi (care includ şi variante modernizate ale unora dintre jocurile clasice) poziţionându-se într-o nişă de ‘nostalgici’ care poate că este ne-neglijabilă că cifre de vânzări, dar nu garantează dezvoltarea de piaţă şi creşterea în volume în condiţiile concurenţei acerbe a jocurilor pe reţea, inexistente acum 30-40 de ani, când Nintendo crea şi domină piaţa de jocuri electronice. Anunţul lor a creat însă nemulţumirea utilizatorilor şi mai ales a celor peste un milion şi jumătate de cumpărători ai consolei NES Classic Edition, care nu au fost informaţi la cumpărare că puneau banii pe un produs pe care compania avea curând să-l declare ca fiind ‘nu de termen lung’.

Probabil că una dintre întrebările pe care vi le puneţi este legată de compatiilitatea înainte (‘forward compatibility’). Cum putem ghici ce se va întâmpla şi ce se va proiecta în viitor? Răspunsul este că nu putem. Şi atunci? Cum proiectăm produse compatibile înainte? Soluţia constă în standardizare. Cel puţin o parte din funcţiile de baza ale infrastructurii pot fi standardizate – canalele de comunicare, interfertele grafice. Până la un punct această asigura conectarea aplicaţiilor şi versiunilor viitoare care sunt conforme standardelor – dar asta cere şi celor care scriu aceste reguli de interoperabilitate să fie flexibili şi deschişi la scalabilitatea viitoare. A două metodă folosită de marii vendori este crearea de ‘truse’ (‘kits’) pentru dezvoltarea de programe şi aplicaţii viitoare. Compatibilitatea înainte nu este garantată, dar şansele că ea să se întâmple cresc considerabil.

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Îmi place sezonul cinematografic de primăvară, în special cel american. Mă refer în mod special la piaţă cinematografică americană, deoarece această este influenţată foarte vizibil de Premiile Oscar, care în ultimii ani sunt decernate la sfârşitul lunii februarie. Din această cauză, multe dintre filmele lansate în lunile premergătoare festivităţilor de la Dolby Theater din Hollywood (şi perioada se extinde până la şase luni!) ochesc premiile, îşi modelează temele, jocurile actoriceşti, viziunile regizorale, chiar şi atitudinile politice după gusturile membrilor Academiei. După sfârşitul lui februarie apar filmele mai eliberate de aceste constrângeri, cele pe care producătorii îşi iau riscul să le lanseze într-o perioadă în care ştiu că pot fi ‘uitate’ de cei care vor propune listele de candidaţi la râvnitele statuete. Trei dintre filmele văzute de mine în ultimele săptămâni (sau poate doar două dintre ele, primul fiind ceva mai ‘convenţional’) aparţin acestei categorii de filme care nu ţintesc şi nu aspiră la vreun Premiu Oscar. În schimb ele sunt toate legate de temele ştiinţifice şi implicaţiile lor pentru viaţa noastră de azi şi pentru viitorul nostru care sunt subiectele principale ale rubricii CHANGE.WORLD.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4846340/

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4846340

 

Foarte puţine filme s-au ocupat până în prezent de începuturile programului spaţial american, şi mă întreb de ce. Avem de-a face cu o adevărată saga americană aşa cum îi place Hollywood-ului, care a avut loc la un moment istoric despre care încă ne amintim mulţi dintre noi. Este o poveste cu eroi celebri şi anonimi, o poveste care începe cu disperarea şi teama provocate de sovieticii care luaseră avans în cursa pentru spaţiu (cu lansarea satelitului Sputnik şi cu trimiterea primului om în spaţiu) şi se termină în triumf cu aselenizările din programul Apollo. Şi totuşi, Hollywood-ul încă nu s-a prea ocupat de această perioadă şi nu a făcut filme despre această poveste şi oamenii care au făcut-o posibilă. Filmul ‘Hidden Figures’ (‘Cifre – dar şi figuri – ascunse’) umple doar parţial o parte din acest decalaj, ocupându-se de un aspect puţin cunoscut al primelor programe spaţiale, dintr-o perspectivă specifică, cu accent pe un episod neaşteptat şi necunoscut – prejudecăţile rasiale cu care se confruntau şi pe care au trebuit să le depăşească primii contribuitori afro-americani la programul spaţial. El spune povestea (până acum) puţin cunoscută a unor eroi, care nu numai că erau „de culoare“, dar, de asemenea, se întâmpla să fie femei.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4846340/mediaviewer/rm1049245184

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4846340/mediaviewer/rm1049245184

 

„Hidden Figures“ este un film de ficţiune bazat pe cartea documentară ‘ Hidden Figures: The American Dream and the Untold Story of the Black Women Mathematicians Who Helped Win the Space Race ‘, scrisă de Margot Lee Shetterly. Autorii scenariului şi regizorul Theodore Melfi au fost extrem de atenţi la detalii, situaţii şi dialoguri cu scopul ca acestea să fie cât mai aproapiate de ceea ce s-a întâmplat în realitate. Reuşita lor în acest sens a fost confirmată de eroii care au trăit perioada (inclusiv, se pare o scenă care arată foarte a la Hollywood, dar se pare că s-a întâmplat în realitate, cu astronautul John Glenn pe rampa de lansare a primul zbor solicitând calculele de traiectorie care urmează să fie verificate de „fata“ pe care o întâlnise în sala de şedinţe de pregătire). Au fost reconstituite în detalii clădirile, coridoarele, camere de lucru, toaletele (!), locurile de parcare de la sediul NASA din Virginia acelor ani. Ceea ce este şocant astăzi mai ales dintr-o perspectiva ne-americană este măsura în care segregarea şi discriminarea rasială era incă o parte a vieţii şi a sistemului legal cu puţin mai mult de o jumătate de secol în urmă, în ţara care era liderul de blocul democrat în lupta împotriva comunismului, şi care concura cu Uniunea Sovietică pentru a trimite primii oameni în spaţiu.

Tonul „de inspiraţie“ domină filmul, iar privitorul are senzaţia că aproape fiecare cadru, atitudine a personajelor sau dialog este în conformitate cu concluzia pe care filmul îşi propune să o transmită. O abordare mai realistă sau mai neutră ar fi făcut în opinia mea ca mesajul să fie mai convingător. Mi-a plăcut în schimb cum au fost construite personajele, faptul că cele trei femei care sunt eroinele filmului au fiecare propria ei personalitate, talentele şi căile proprii de confruntare şi depăşire a prejudecăţilor. Cele trei actriţe – merită să le menţionez numele – sunt Taraji P. Henson, Octavia Spencer şi Janelle Monáe şi sper să le văd în mai multe filme (bune) în viitor. Actori cunoscuţi cum sunt Kevin Costner şi Kirsten Dunst apar în roluri secundare şi fac o treaba bună. ‘Hidden Figures’ este un film solid şi în unele locuri emoţionant, dar nu se poate desprinde de convenţiile de gen şi stil pe care se pare că autorii înşişi şi le-au impus.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5442430/

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5442430/

 

Dacă în ‘Hidden Figures’ totul merge până la urmă bine şi se termină cu bine, nu la fel stau lucrurile în drama spaţială ‘Life’ (în România titlul sub care este difuzat filmul este ‘Semne de viaţă’). Va amintiţi faimoasa lege a lui Murphy? „Orice lucru care poate merge prost, va merge prost.“ Aplicarea ei cinematografică în genul filmelor ‘horror’ spaţiale pare a fi filmul regizoruluiorului Daniel Espinosa. Ce se întâmplă dacă cele mai rele presupuneri şi cele mai profunde temeri legate de contactul lung căutat şi aşteptat cu viaţa extraterestră vor deveni realitate? Această pare a fi premiza filmului, subliniată de o execuţie care face reverenţe unor predecesori renumiţi ca ’2001: A Space Odyssey’ a lui Stanley Kubrick şi ‘Alien’ a lui Ridley Scott, dar o face cu o altă dozare a componentelor, adăugând câteva ingrediente proprii care fac filmul interesant şi palpitant.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5442430/mediaviewer/rm3097821440

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5442430/mediaviewer/rm3097821440

 

Regulile de ficţiune fantastică sunt bine respectate aici. Acţiunea începe în atmosfera familiară şi confortabilă a unei staţii în spaţiu la întoarcerea din Marte. Expediţia a fost un succes, în bagaj se află şi prima dovadă a vieţii extraterestre. Ştirile sunt primite cu entuziasm pe Pământ. Times Square se umple cu spectatorii entuziaşti ai transmisiilor în direct de pe staţia spaţială internaţională. Reportajele amestecă ştiinţa cu trivia despre introducerea şi eliminarea de alimente din corpul uman, în condiţii de imponderabilitate, iar copiii de şcoală sunt cei care dau un nume familiar („Kevin“) noii formă de viaţă adusă de pe Marte. Se întâmplă însă că această celulă vie foarte inteligentă are puterea de a se transforma în câteva minute de timp pe ecran într-o maşină de ucis, care va începe prin a devora unul după altul pe membrii echipajului a căror misiune de a asigura o protecţie a Pământului şi a vieţii de pe planetă este în pericol. Dintr-o dată consecinţele par mult mai grave.

Pentru un film serios de science-fiction scenariulul are găuri uriaşe şi abundă în gafe ştiinţifice, dar acest lucru devine secundar din cauza dezvoltării bune a personajelor. Destul de neobişnuit în filmele genului, vom ajunge să-i cunoaştem pe cei şase astronauţi, iar atunci când încep să moară decese eroice dar oribile, deja ne pasă de ei. Jocul excelent al actorilor contribuie la reuşita filmului, cu Jake Gyllenhaal excelând în tipologia ‘băiatului-de-care-ne-pasă’ . Decorurile încearcă, de asemenea ceva special, această staţie spaţială are o mulţime de coridoare tubulare care da o senzaţie de labirint claustrofobic, imponderabilitatea este sugerată spectatorilor prin utilizarea poziţiilor în unghi ale aparatului de filmat, şi atmosfera este dominată de o paletă de culori care par negativul sumbru al non-culorilor reci din filmul lui Kubrick. Nu voi spune mai multe despre cum se termină filmul decât că acesta a fost unul dintre cele mai neaşteptate şi tulburătoare finaluri pe care l-am văzut în ultima vreme. Încă un motiv bun să nu pierdeţi acest film, mai ales dacă va plac genurile science-fiction şi de groază.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1219827

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1219827

 

Nu am văzut filmul original, un anime / manga japonez cu acelaşi nume, care stă la baza producţiei ‘Ghost în the Shell’ (‘Fantoma din Carcasă’) şi acest lucru poate fi un avantaj sau un dezavantaj. Am citit unele articole care compară cele două filme, şi care de asemenea, se referă la seria de benzi desenate creată ulterior, precum şi la seria de mare succes „Matrix“, care a preluat aparent multe idei de la ea. Mi se pare că mă pot bucura şi aprecia filmul regizorul Rupert Sanders chiar mai bine fără această comparaţie, deşi poate îmi lipsesc unele dintre nuanţele sau diferitele direcţii din lucrarea originală.

Ceea ce poate s-a schimbat în cele două decenii de când lucrările japoneze originale au fost create este faptul că o mare parte din tehnologia care este descrisă în film a devenit realitate, iar pentru restul, fezabilitatea este un fapt confirmat. Organele artificiale sunt acum tot mai pe larg folosite în înlocuirea ţesuturilor afectate de boli sau accidente. Ştim mai multe despre modul în care funcţionează creierului, modul în care informaţiile circulă între creier şi corp, precum şi modul în care acţiunile mecanice ale corpului uman sau ale protezelor artificiale sunt controlate. Transplanturile de creier nu a fost încă executate pe oameni, dar sunt considerate realizabile, şi la fel, în viitor, implantarea creerului într-un organism complet artificial. Ca şi în film, mulţi dintre oamenii sunt sau vor deveni hibrizi cu un procent mai mare sau şi mai mare de piese de schimb înlocuite.


sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1219827/mediaviewer/rm1181746688

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1219827/mediaviewer/rm1181746688

 

Filmul se ocupă de un viitor în care primul implant cerebral este făcut într-un corp artificial. Acest lucru face din eroina principală (Scarlett Johansson), un fel de super-erou, o armă vie pentru a lupta împotriva teroriştilor. Doar că fosta ei identitate („fantomă“) apare în ‘flash’-uri din ce în ce mai dese şi mai consistente, şi în timp ce ea îşi recapătă treptat identitatea umană, realitatea din jurul ei devine mai puţin conectată la adevăr. Ceea ce urmează este o combinaţie de film de acţiune (sau chiar de acţiune cu super-eroi) şi genul de science-fiction inteligent, care are loc într-o lume în care oamenii coexistă cu hibrizi, sau poate mai bine spus aproape orice om a devenit, de asemenea, un hibrid. Este un film care reuşeşte atât să distreze cât şi să pună întrebări dificile despre evoluţia viitoare a omenirii şi relaţiile cu maşinile gânditoare create de oameni. Ca şi explorarea spaţială, acestea sunt teme pe care le abordăm şi le discutăm des în rubrica CHANGE.WORLD.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

În lumea zbuciumată în care trăim, în care evenimentele se succed într-un ritm isteric, şi în care nu este uşor pentru cetăţeanul de rând să discearnă între ştirile adevărate şi cele false, între întâmplările importante şi cele neglijabile, lansarea la 30 martie 2017 a rachetei Falcon 9 de la rampa de lansare 39A a complexului NASA de la Cape Canaveral din Florida, a avut parte de o acoperire mediatică moderată. Câteva staţii de televiziune au transmis lansarea în direct şi au urmărit evoluţia zborului în orele următoare, fără a face din el evenimentul numărul unu al după-amiezei americane sau al serii europene. Unele ziare l-au menţionat a doua zi, dar nu a fost un titlu de pagina întâia. Şi totuşi, această dată are şanse să devină o bornă semnificativă în istoria explorării spaţiului cosmic de către omenire, similară datelor de 4 octombrie 1957 – data lansării primului obiect trimis de omenire în spaţiul cosmic, satelitul sovietic Sputnik 1 -, 12 aprilie 1961 când Iuri Gagarin a devenit primul om în cosmos, sau 21 iulie 1969 când Neil Armstrong a făcut pasul sau uriaş pentru omenire pe un alt astru.

 

sursa imaginii https://www.theregister.co.uk/2017/03/30/spacex_reused_rocket_performs_perfectly/

sursa imaginii https://www.theregister.co.uk/2017/03/30/spacex_reused_rocket_performs_perfectly/

 

Realizarea de la 30 martie este o acumulare de îmbunătăţiri tehnologice dar nu o revoluţie din punct de vedere ştiinţific. Marea schimbare şi progresul pe care îl promite zborul din această primăvară este în primul rând economic. Dacă ar fi să caracterizăm realizarea în câteva cuvinte, acest zbor demonstrează fezibilitatea schimbării modelului economic pe care s-a bazat până acum exploatarea spaţiului extraterestru, a deschiderii acesteia iniţiativei private şi concurenţei, a scăderii considerabile a costurilor zborurilor în spaţiu. Nu atât lansarea, care în fapt a fost trimiterea în spaţiu a unui rachete în parametri şi cu performanţe cunoscute deja face din acest zbor un eveniment extraordinar, ci exact faptul că este vorba despre o reutilizare. Racheta Falcon 9 lansată la sfârşitul lui martie zburase deja odată în spaţiu, se întorsese cu succes la suprafaţa pământului, fusese verificată, testată şi recondiţionată, şi acum zbura din nou în cosmos. Câteva ore mai târziu ea s-a întors cu bine pe Pământ, şi este posibil să fie folosită din nou în viitor. Costul fiecăreia dintre aceste călătorii este o fracţiune din cel al călătoriilor similare precedente.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Timeline_of_first_orbital_launches_by_country

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Timeline_of_first_orbital_launches_by_country

 

Cursa pentru ‘cucerirea’ (interesantă terminologia ‘cruciată’, nu-i aşa?) şi explorarea spaţiului cosmic a început ca o întrecere strategică între Uniunea Sovietică şi Statele Unite, cele două supraputeri ale anilor 1950 şi 1960. Când alte ţări s-au alăturat mai târziu a fost vorba tot despre programe guvernamentale, fie pe plan naţional (programele Chinei sau Indiei) fie colaborări internaţionale (programul european). Chiar dacă programul american în special a folosit sub-contractori din serviciul privat, sursa financiară era tot bugetul naţional şi rentabilitatea economică nu era un considerent. Se estimează că în acei ani Statele Unite investeau direct sau indirect până la 4% din bugetul naţional în explorarea spaţială. Această abordare a contribuit de altfel şi la încetinirea ritmului călătoriilor spaţiale şi până la urmă la sistarea multora dintre aceste programe, căci după ce cursa pentru explorarea Lunii a avut un învingător clar, şi după ce însăşi competia dintre blocurile politice a devenit o partidă jucată, nu au mai fost deloc evidente beneficiile investiţiilor în cercetarea spaţială.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Elon_Musk

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Elon_Musk

 

Lansarea de la 30 martie 2017 a fost efectuată de compania privată SpaceX (sau Space Explorations Technologies Corporation pe numele ei întreg) înfiinţată 2002 şi condusă de atunci de antrepenorul Elon Musk. Născut în Africa de Sud şi stabilit în California, Musk şi-a făcut numele şi averea (ocupă locul 80 pe lista celor mai bogaţi oameni din lume) în domenii legate de tehnologii avansate, cu programe ambiţioase. Pe lângă explorarea cosmică el a înfiinţat şi conduce firme cum ar fi Tesla Inc. (automobile bazate pe energie solară), Solar City (servicii de energie solară), OpenAI (inteligenţă artificială). SpaceX se defineşte ca o intrepindere care produce sisteme de zbor şi furnizează servicii de transport spaţial în condiţiile reducerii considerabile a costurilor acestora. A fost prima companie particulară care a reuşit să trimită pe orbită subspatiala oameni şi să-i aducă cu bine înapoi pe Pământ, are în palmares lansarea a 11 sateliţi, precum şi servicii contractate atât cu organizaţii particulare cât şi cu întreprinderi private. Drumul parcurs până acum nu a fost presărat doar cu succese, explozia unei rachete de tip Falcon 9 petrecută în timpul testărilor premergătoare lansării, în septembrie 2016, a dus la pagube directe de 60 de milioane de dolari şi indirecte de 200 de milioane de dolari prin distrugerea sateliţilor şi aparatelor aflate pe rampă în momentul exploziei, care aparţineau clienţilor companiei. Şi totuşi, aventura continuă, succesul de acum câteva zile fiind încă o etapă reuşită într-un plan care include trimiterea de astronauţi pe lună în 2018 (primii după mai bine de patru decenii), explorarea planetei Marte şi colonizarea ei în deceniile care vor urma.

 

sursa imaginii https://www.theregister.co.uk/2017/03/30/spacex_reused_rocket_performs_perfectly/

sursa imaginii https://www.theregister.co.uk/2017/03/30/spacex_reused_rocket_performs_perfectly/

 

Aşa cum am menţionat deja tehnologia folosită la lansare nu este nouă sau excepţională, şi nici măcar nu aparţine lui SpaceX. Este vorba despre modulul de propulsie (partea inferioară) a unei rachete model Falcon proiectată la NASA. Ceea ce au făcut specialiştii de la SpaceX a fost perfecţionarea acestor modele pentru a le face mai robuste, a face posibilă reîntoarcerea lor pe Pământ, şi acum recondiţionarea şi trimiterea lor din nou în spaţiu. Versiunea actuală se numeşte Falcon 9 v1.1 (observaţi folosirea unei numerotări similare celei folosite de inginerii programatori!) şi are capabilitatea de a trimite în orbită joasă o încărcătură de 13150 de kilograme, şi în orbită geo-staţionară o încărcătură utilă de 4850 de kilograme. Toate aceste sisteme au fost testate deja în zboruri precedente, unele dintre ele comerciale, SpaceX furnizând deja servicii de transport pentru sateliţi de comunicaţii sau cercetări ştiinţifice. Precedentul zbor al rachetei care a zburat la 30 martie avusese loc în aprilie 2016 , iar recondiţionarea, testarea şi pregătirea pentru un nou zbor au durat cam patru luni. Nu este cunoscut cât şi ce a fost înlocuit sau reparat între zboruri şi cât a costat ‘remontul’, dar calculul economic simplu arată că cu cât numărul de zboruri repetate creşte, preţurile fiecărei lansări şi al fiecărui transport scad, crescând rentabilitatea operaţiei. Zborul a avut de altfel şi un beneficiar comercial, sarcina utilă lansată în spaţiu cu această ocazie a fost satelitul de comunicaţii sud-american SES-10.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/SpaceX

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/SpaceX

 

Evoluţia modelului economic al cercetării spaţiale schimbă radical datele problemei, şi repune zborurile în Cosmos pe agenda internaţională. Susţinătorii programelor de cercetare spaţială, între care se află şi Elon Musk, sunt de părere că departe de a fi un lux, explorarea şi colonizarea spaţiului sunt o activitate de maximă urgenţă şi prioritate pentru supravieţuirea speciei umane. Pământul devine din ce în ce mai instabil ecologic şi din ce în ce mai marcat de conflicte, în aşa fel încât prezenţa omenirii pe planeta de origine va lua sfârşit mai devreme sau mai târziu. Pentru a supravieţui omenirea trebuie să se afle şi în spaţiu, să înveţe să trăiască pe alte astre. Politicienii sunt mai puţin convinşi de aceste adevăruri, dar au motivele lor de a se angaja din nou în explorarea spaţială – motivaţii strategice şi raţiuni economice. Situaţia este însă diferită de cea de la mijlocul secolului 20 şi fără o raţionalizare economică în care să existe şansele susţinerii financiare şi profitabilităţii economice a programelor spaţiale, acestea sunt greu de ‘vândut’ electoratelor. În acest moment nu este clară încă orientarea noii administraţii americane în această privinţa. Preşedintele Donald Trump instalat în ianuarie al acestui an la Casă Albă a anulat multe dintre deciziile precedesorului său, şi încă nu se ştie dacă va continuă programele NASA şi va urmă ţelul propus de Barak Obama de a trimite o expediţie umană pe Marte până în anul 2030. În aceste condiţii rolul companiilor particulare cum este SpaceX devine determinant, şi ca partener şi contractor al sistemului de stat, dar poate chiar ca alternativă. În ceea ce îl priveşte pe Elon Musk, planurile sale ambiţioase sunt de bătaie lungă. O varianta perfecţionată a rachetelor Falcon numită Falcon Heavy este planificată să efectueze primul zbor de test în această vara. Este un sistem mai scump (preţul unei rachete este evaluat la 90 de milioane de dolari) dar mai performant, capabil să transporte mai multă greutate utilă pe orbite interplanetare. Parteneri sau concurenţi ai guvernelor, SpaceX şi concurenţii săi din sectorul privat vor juca un rol decisiv în relansarea programelor de explorare şi colonizare a spaţiului cosmic.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Reiau articolele săptămânale din rubrica CHANGE.WORLD după o întrerupere de câteva săptămâni. Absenţa este motivată şi cauzele sunt bune. Mi-am împlinit în această perioadă unul dintre visele mele cu bătaie lungă – o călătorie în Australia şi Nouă Zeelandă, ţări pe care doream să le cutreier pe îndelete de multă vreme, ţări care mă fascinează prin poziţia geografică, prin diferenţele create de distanţe şi de o istorie care a urmat un alt curs decât cea familiară a Europei, prin oamenii lor pe care avusesem ocazia să îi cunosc în diferite împrejurări dar niciodată până acum la ei acasă.

 

IMG_9068

Nu a fost prima mea călătorie în această parte a globului. Mai vizitasem odată Australia în anul 2000, cu ocazia congresului cu numărul 47 al organizaţiei de standardizare a Internetului – Internet Enginering Task Force (IETF) – care avusese loc la Adeleide, cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice din acel an, considerate de australieni dar nu numai de ei drept cele mai reuşite din istoria Olimpiadelor erei moderne. O bună ocazie deci pentru două comparaţii. Una se impune firesc – cum arată Australia pe care am văzut-o acum, în 2017, cu cea din amintirile mele? Adelaide cel puţin s-a schimbat considerabil. Era şi atunci un oraş universitar de tradiţie, situat într-o zona presărată cu câteva dintre cele mai remarcabile podgorii ale Australiei – în special Barossa Valley întemeiată spre jumătatea secolului 19 de colonişti germani, singura zona din lume care mai păstrează unele dintre soiurile originale de struguri din Valea Rinului, distruse complet de filoxera care a bântuit în special Europa acum aproape două secole. Întâmplarea a făcut că hotelul unde am locuit în Adelaide acum să fie situat în cartierul universitar, ocazie de a admira clădirile impresionante ale universităţilor şi ale campusurilor care au apărut între timp, şi a-mi imagina atmosfera din timpul anului universitar (acum era sfârşit de vara, deci vacanţă studenţească). Oraşul s-a dezvoltat semnificativ, populaţia să depăşind astăzi un milion de locuitori, şi are un aspect tânăr, dinamic, diferit mult de ceea ce îmi aminteam.

 

IMG_9496

 

A doua comparaţie ar fi politică şi economică. Anul 2000 a fost poate ultimul an al iluziilor, an care marca sfârşitul deceniului care începuse cu căderea zidurilor şi a cortinelor care despărţiseră Europa vreme de jumătate de secol şi a regimurilor comuniste care sugrumaseră popoarele căzute în zona de influenţă sovietică. Era şi sfârşitul unei perioade de expansiune economică bazată în primul rând pe tehnica de calcul şi pe informatică, din care făcea parte şi apariţia şi dezvoltarea rapidă a Internetului. Va mai amintiţi revelionul anului 2000? Toată lumea era optimistă şi emoţionată de trecerea într-un nou mileniu, iar principala grijă era dacă vor fi simţite efectele ‘bug-ului Y2K’ – greşeală de programare a tinereţii softaware-ului care nu ţinea cont de posibilitatea trecerii pragului secolului în calculul diferenţelor între ani. Optimismul se baza şi pe o ascensiune permanentă a burselor, o creştere a valorii acţiunilor care părea să continue la infinit, dar care chiar la începutul anului 2000 avea să se dovedească a fi o ‘bulă de aer’ care a implodat, ca orice creştere a valorii burselor de acţiuni bazată pe speculaţii şi nu pe valoare economică reală. După anul 2000 a urmat anul 2001 cu tragedia atacurilor teroriste de la 11 septembrie, şi în scurtă vreme lumea s-a găsit antrenată într-un conflict global întreţinut de conflicte locale nerezolvate, de fanatism religios, de ascensiunea politicienilor populişti care folosesc pericolele şi problemele reale ale ţărilor lor pentru a propune soluţii aparent facile, neluând în consideraţie efectele multiple şi pe termen lung într-o lume interconectată economic, politic, şi informaţional.

 

IMG_6976

 

Australia şi Noua Zeelandă sunt poate izolate geografic, dar nu şi economic sau politic. Multe dintre problemele lor de astăzi au încă o specificitate locală, dar ceea ce se întâmplă în lume le influenţează în mare măsură. ‘Let’s Fully Welcome Refugees’ scria pe un mare panou fixat pe catedrala din vecinătatea Pieţei Federaţiei din Melbourne, şi lozinca aceasta, care şi-ar fi găsit un loc firesc şi potrivnicii ei pe măsură în Germania sau Canada, era un semn al unei dezbateri politice încinse care are loc de câţiva ani în ţara-continent de la antipozi. Un alt semn al integrării globale este prezenţa chinezească şi în Australia şi în Noua Zeelandă. Prezenţa se face simţită şi în produsele şi serviciile care în multe locuri sunt de provenienţă chineză (reclama firmei Ali Baba din fotografie este plasată pe un autobuz din Hong Kong, dar şi-ar găsi locul şi în Australia sau Noua Zeelandă), dar şi în numărul mare de turişti din China care cutreieră această parte a planetei. În multe locuri în care am ajuns în această călătorie într-o perioada de sfârşit de sezon turistic în emisfera sudică majoritatea turiştilor erau chinezi, limba chineză era de departe a două limba vorbită peste tot, firmele şi comentariile turistice în chineză abundau. Transformarea care a avut loc de la precedenta călătorie în zona este uriaşă, între 2000 şi 2017 China s-a transformat dintr-o ţară care producea mai ales bunuri materiale într-o supraputere economică şi în patria unei pieţe de sute de milioane de consumatori din care o parte încep şi să cutreiere planeta, să cunoască, să între în contact, şi să dialogheze cu alte culturi, să cheltuiască o parte din uriaşele resurse financiare acumulate în China în ultimele decenii. Toate aceste tendinţe vor avea după părerea mea un impact însemnat în anii care vin.

 

IMG_8879

 

Schimbările tehnologice îşi au efectul şi în viaţa personală, de exemplu în felul în care îmi organizez călătoriile acum, în 2017, faţă de modul în care mi le organizam în jurul anului 2000. Nu mai folosesc aproape de loc serviciile agenţiilor de turism. Am planificat această călătorie împreună cu soţia mea şi încă o pereche de prieteni bucureşteni, noi trăind de peste trei decenii în afară României. Câteva sesiuni video pe Skype ne-au ajutat să întocmim planul excursiei ca şi cum am fi stat aşezaţi la aceeaşi masă. Am comparat preţurile zborurilor folosind travel.com, şi am cumpărat biletele fie de pe acest site, fie direct de pe Web site-urile companiilor aviatice (care uneori oferă reduceri suplimentare dacă biletele sunt achiziţionate de la ei). Pentru hoteluri am folosit booking.com; folosesc această aplicaţie de câţiva ani pentru a găsi hotelurile, pensiunile sau găzdurile Bed & Breakfast care mi se potrivesc şi nu am dat greş aproape niciodată, sau mai bine zis niciodată din vina lor. Am comandat câteva excursii locale prin site-ul şi aplicaţia viator. Am folosit waze drept program de ghidare automobilistică bazată pe GPS. Am ales restaurantele, am trecut în revistă şi selectat atracţiile locale în orice punct în care mă aflam folosind TripAdvisor. Probabil că ar trebui aici să înserez un ‘disclaimer’. Împărtăşesc doar experienţa mea personală şi nu intenţionez să fac reclamă nici uneia dintre aceste aplicaţii, şi este posibil ca în fiecare dintre domeniile menţionate să existe aplicaţii mai bune sau mai potrivite intenţiilor sau preferinţelor fiecăruia dintre voi. Căutaţi-le, comparatile şi alegeţi să folosiţi ceea ce vi se potriveşte, iar dacă vreuna dintre aplicaţii nu este ceea ce doriţi sau nu operează în modul în care să va satisface, nu ezitaţi să o abandonaţi sau să o schimbaţi. Luaţi însă în consideraţie că aplicaţiile pe Internet pot economisi mult timp şi mulţi bani, şi că prin intermediul lor puteţi alege documentat şi puteţi ajunge în locuri şi la experienţe la care nu aţi fi avut acces sau cunoştinţe.

 

IMG_8021

 

Desigur, însă, că pentru a folosi aceste aplicaţii există o condiţie necesară care nu poate fi evitată – este nevoie de acces permanent sau aproape permanent la Internet. În cazul în care dorim să folosim (şi) telefoanele mobile pentru legătură la Internet, asigurarea accesului cere o pregătire încă înainte de plecarea în călătorie care nu înseamnă mai mult decât un telefon la furnizorul serviciilor de telefonie pentru a ne asigura deschiderea accesului ‘roaming’ în ţările în care călătorim. Pentru cei care locuiesc în România sau în alte ţări europene şi care călătoresc doar în Europa problema această s-a simplificat mult, şi preţurile au scăzut drastic în urmă adoptării unor norme unitare europene. Când călătoria are loc în ţări mai îndepărtate (cum a fost cazul călătoriei noastre) trebuie cumpărat de obicei un ‘pachet’ care include şi acces la Internet. În această călătorie am folosit cam 90% dintr-un pachet de 2Gbytes în decurs de o lună, cu o utilizare destul de intensă incluzând ghidarea prin Waze şi postări destul de dese pe Facebook. Desigur, cei mai răbdători sau mai economi pot aştepta serile pentru a accesa Internet-ul de la hotel, dar aici devii dependent de calitatea şi aderenţa la standarde a serviciilor. În 33 de zile (şi nopţi) am trecut prin vreo 20 de hoteluri şi pensiuni, şi nivelul serviciilor a variat de la acces excelent la practic imposibil. Din acest punct de vedere situaţia în Australia şi Nouă Zeelandă pare a fi cam aceeaşi ca şi în orice altă parte a lumii. La nivel naţional serviciile sunt bine dezvoltate şi implementate, dar local, în multe locuri încă, nu există suficientă atenţie sau expertiză pentru a furniza servicii de bună calitate, stabile şi fiabile. Nici măcar nu este vorba despre investiţii mari, şi faptul că îţi petreci noaptea într-un hotel de 4 sau 5 stele nu reprezintă o garanţie că vei avea parte şi de un serviciu Internet rezonabil. Ca o curiozitate, în această excursie m-am bucurat de cel mai bun serviciu Internet la o cabană izolată (şi o clădire istorică) pe un vârf de munte din Nouă Zeeelanda. În schimb, am avut probleme de conectivitate la hoteluri în oraşe că Sydney, Melbourne, Wellington. Două sunt cauzele principale ale acestor probleme – acoperirea insuficientă a spaţiului locuit (camere de hotel sau spaţii comune) cu instalaţii wifi, şi nerespectarea standardelor de conectare la reţea. Există un standard relativ recent (publicat în decembrie 2015) numit RFC 7110 care explică cum trebuie să interacţioneze un ‘client’ (de exemplu laptop sau telefon mobil ‘inteligent’) la conectarea într-un spaţiu public pentru a se lega în mod corespunzător la Internet, dar acest standard este încă prea puţin aplicat şi de producătorii de ‘clienţi’ şi de cei care produc routerele şi punctele de acces wifi din care sunt alcătuite infrastructurile reţelelor. Incidental, iniţiatorul şi autorul principal al acestui standard (numele lui este Warren Kumari) va deveni peste o săptămână Area Director al domeniului operaţiilor în organizaţia Internet Engineering Task Force (IETF) care îşi va organiza congresul cu numărul 98 la Chicago. Despre acest congres voi relata în săptămânile următoare, şi cu asta ne apropiem de temele obişnuite abordate în această rubrica, dar posibil să revin şi cu mai multe relatări despre această călătorie fascinantă.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

 

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Si gândirilor dând viată, suferintele întuneci;
Mii pustiuri scânteiaza sub lumina ta fecioară,
Si câti codri-ascund în umbră strălucire de isvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când plutesti pe miscătoarea mărilor singurătate!
Câte tărmuri înflorite, ce palate, ce cetăti,
Străbătute de-al tău farmec, tie singură-ti arăti!
Si în câte mii de case lin pătruns-ai prin feresti,
Câte frunti pline de gânduri, gânditoare le privesti!

Poetul a descris în a sa ‘Scrisoare I’ fascinaţia pe care regina nopţilor pământenilor o exercită din totdeauna. Secolul 20 a transformat această fascinaţie într-o cursă temerară spre cunoaşterea şi explorarea satelitului natural al Pământului, întâi prin staţiile automate şi apoi prin explorare directă de către astronauţii programului Apollo. A fost, să nu uităm acest amănunt, nu numai o competiţie cu scopuri ştiinţifice – câştigată net de americani care până în ziua de astăzi sunt singură naţiune care a trimis exploratori pe Luna – ci şi o întrecere cu o imensă miza strategică şi politică, sau dacă vreţi, un episod în rivalitatea dintre blocurile politice democratic şi comunist, rivalitate numită în alte cuvinte şi Război Rece.

Istoria explorării spaţiului cosmic consemnează încetarea expediţiilor spre Lună după ce preşedintele Richard Nixon a hotărât sistarea programului Apollo în 1972. Trebuie menţionat că la apogeul lor din acea perioadă programele de explorare a spaţiului cosmic consumau până la 4.5% din bugetul federal american, în timp ce astăzi bugetul NASA reprezintă cam 0.5%. Ultimul deceniu a consemnat însă o renaştere a interesului pentru activitatea ştiinţifică în spaţiul extra-terestru, inclusiv explorarea planetei celei mai apropiate şi mai ‘prietenoase’ din sistemul solar – planeta Marte. Fostul preşedinte american Obama a stabilit anul 2030 ca termen pentru atingerea de către astronauţii americani a acestei planete, rămâne de văzut dacă acest scop va fi menţinut în cadrul reviziilor majore ale politicilor americane pe care le pune în aplicare noua administraţie a lui Donald Trump. Cauzele acestui interes crescând în explorarea spaţiului sunt multiple, pornind de la conştientizarea crescândă a fragilităţii vieţii pe Terra şi a riscurilor pe termen lung pentru omenire ale traiului pe o singură planetă cu resurse limitate şi cu un echilibru climatic din ce în ce mai precar, şi ajungând la reluarea sub alte forme ale războiului rece, şi apariţia unor noi şi ambiţioase puteri cu capacităţi tehnice şi economice şi cu ambiţii de explorare ale spaţiului cum este China.

Un element nou în ecuaţia explorării cosmice îl joacă iniţiativa particulară. Dacă în etapă precedentă expediţiile spaţiale erau prerogativa exclusivă a guvernelor sau agenţiilor guvernamentale, iniţiativele private joacă un rol din ce în ce mai vizibil în etapa actuală. Este vorba fie despre investiţii ale unora dintre leaderii (şi bogătaşii) valului hi-tech ai anilor ’90 şi 2000, fie despre iniţiative private cu scop economic, care văd în explorarea spaţiului o oportunitate economică, o altă frontieră care se cere traversată pentru a ajunge şi coloniza teritorii noi şi a le transformă în surse de profit, în bună tradiţie capitalistă.

Una dintre iniţiativele semnificative în această arie se aproprie de faza să finală în anul 2017. Este vorba despre competiţia iniţiată de Google sub numele de Lunar XPRIZE (sau Moon 2.0) care va acorda un premiu de 20 de milioane de dolari echipei care va reuşi să trimită pe Lună un modul robotic capabil să se deplaseze 500 de metri şi să transmită imagini video în ‘high resolution’. Termenul iniţial era sfârşitul anului 2015, el a fost extins cu doi ani, şi recent au fost anunţaţi cei cinci finalişti ai căror scop este realizarea cerinţelor proiectului înainte de sfârşitul acestui an.

În cele ce urmează voi prezenţa pe scurt cele cinci echipe finaliste şi propunerile lor.

 

 sursa imaginii news.nationalgeographic.com/2017/01/lunar-xprize-final-five-launch-moon-landing-space-science/

sursa imaginii news.nationalgeographic.com/2017/01/lunar-xprize-final-five-launch-moon-landing-space-science/

 

Modulul SpaceIL este proiectat de o echipă israeliană finanţată de un magnat american al cazinourilor. Urmează să fie lansat de o rachetă de tip Falcon 9 a companiei Space X care a revenit în exploatare acum câteva săptămâni, după câteva incidente în cursul anului trecut. Pentru a se deplasa cei 500 de metri ceruţi de condiţiile concursului, SpaceIL va folosi propulsia rachetelor. Echipa de proiectanţi de aproape 200 de oameni este formată în proporţie de 95% din voluntari.

 

sursa imaginii http://www.space.com/33632-moon-express-private-lunar-landing-approval.html

sursa imaginii http://www.space.com/33632-moon-express-private-lunar-landing-approval.html

 

Moon Express este un proiect american, început în Mountain View în Sillicon Valley şi relocat actualmente în statul Florida, unde au primit controlul a două rampe de lansare de la Cape Canaveral. Scopul principal al acestei antreprize este să creeze un modul capabil să explore resursele minerale ale solului lunar, căutând în special metale rare. Eldorado este în definitiv un mit american. Este prima companie care primeşte autorizaţie oficială din partea guvernului american pentru explorarea bogăţiilor naturale de pe corpuri extra-terestre, în condiţiile tratatului ‘Outer Space Treaty’ semnat în 1967.

 

sursa imaginii http://www.space.com/33632-moon-express-private-lunar-landing-approval.html

sursa imaginii http://www.space.com/33632-moon-express-private-lunar-landing-approval.html

 

Team INDUS se bucură de colaborarea agenţiei spaţiale indiene. Nu există foarte multe informaţii despre ceea ce plănuieşte să facă modului indian pe Lună, dar sunt zvonuri conform cărora sunt planificate activităţi importante cum ar fi … fabricarea berii. Echipa este bazată în Bangalore, în zona numită Valea Siliconului indiana, şi lansarea este planificată să aibă loc cel mai târziu în decembrie 2017. Pe lângă modulul propriu-zis care va efectua aselenizarea, vor fi transportate şi vor călători pe luna încă două module de dimensiuni mai mici (‘rovers’).

 

sursa imaginii http://www.space.com/33632-moon-express-private-lunar-landing-approval.html

sursa imaginii http://www.space.com/33632-moon-express-private-lunar-landing-approval.html

 

Echipa japoneză Hakuto este formată din specialişti care provin în mare parte de la Universitatea Tohoku din Sendai, în nordul Japoniei. Modulul transportat Tetris care va explora suprafaţa lunară este simplu dar extrem de robust şi mobil, şi a fost deja testat pe Terra în condiţii extreme.

 

sursa imaginii http://www.computerweekly.com/photostory/2240108411/Photos-and-video-X-Teams-race-for-the-right-to-rove-on-the-moon/2/Synergy-Moon-X-Teams-race-for-the-right-to-rove-on-the-moon

sursa imaginii http://www.computerweekly.com/photostory/2240108411/Photos-and-video-X-Teams-race-for-the-right-to-rove-on-the-moon/2/Synergy-Moon-X-Teams-race-for-the-right-to-rove-on-the-moon

 

SYNERGY MOON este un proiect internaţional de specialişti care reuneşte 33 de echipe care concurează pentru premiul cel mare. Va fi lansat la bordul unei rachete Neptun 8 de la Interorbital Systems. Ca şi alte proiecte ajunse în finală, racheta transporta un modul mobil (‘rover’) care va evolua autonom după aselenizare.

Precum aproape orice proiect de acest tip, nici concursul iniţiat de firma Google nu este lipsit de controverse. Cei care sunt interesaţi de ecouri pot citi de exemplu comentariile de la postările Facebook ale lui National Geografic şi vor găsi acolo pe lângă multe discuţii interesante şi comentarii pertinente, şi divagaţii despre necesitatea proiectului pentru o ţară (încă) în curs de dezvoltare şi cu atâtea probleme sociale şi economice cum este India, sau comentarii anti-israeliene care încearcă să atragă atenţia asupra tendinţelor ‘imperialiste’ de colonizare a spaţiului cosmic. Mie tocmai caracterul internaţional al competiţiei îmi pare a fi una dintre caracteristicile importante, pe lângă combinaţia de iniţitivă privată care se adaugă la ceea ce ştim despre marile proiecte guvenamentale american şi chinez. Cine poate şti, poate tocmai unul dintre aceste proiecte particulare şi independente va duce la descoperiri dintre cele mai interesante, la care ştiinţă şi tehnologia vor ajunge tocmai prin evitarea cailor deja bătute de marile proiecte guvernamentale şi corporatiste.

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Cunoştiinţa mea cu filmele regizorului german Werner Herzog datează de vreo patru decenii. Cândva, în anii 70, cinematograful Magheru de pe bulevard, în apropiere de Piaţa Romană devenise ‘cinematograf de artă’. Cred că a fost chiar şi cinematecă pentru o anumită perioadă. Acolo, într-una din rarele ferestre prin care se mai strecura câte o rază de cultură în perioada îngheţului ideologic inaugurat în 1971 de in-faimoasele Teze din Iulie, s-a organizat o ‘Săptămână a filmului din Republica Federală Germană’. Nu ştiu cum şi de de a scăpat acest eveniment filtrului cenzurii, poate a fost o ‘obligaţie’ contractuală a părţii române din sistemul de relaţii căruia în România i se spunea ‘destindere’ iar în Germania de Vest ‘Realpolitik’. Cert este că atunci, în acea săptămâna am cunoscut filmele câtorva dintre realizatorii generaţiei de cineaşti reprezentând ‘Noul Film German’ care devenise unul dintre curentele cele mai interesante ale anilor 70 ai cinematografiei internaţionale. Dintre toate filmele văzute atunci cel mai puternic m-a impresionat ‘Aguirre, spaima zeilor’ – o drama istorică plasată în perioada ‘la conquista’ – colonizarea spaniolă a Americii de sud – avându-l în rolul principal pe extraordinarul actor Klaus Kinski. Numele regizorului filmului era Werner Herzog.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm746066176

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm746066176

 

Cariera celui pe care Francois Truffaut l-a numit cândva ‘cel mai important regizor în viaţă’ a avut parte de numeroase suişuri şi coborâşuri. Face parte din generaţia lui Rainer Werner Fassbinder, Margarethe von Trotta, Volker Schlöndorff, şi Wim Wenders şi după anii ’80 şi-a diversificat preocupările şi eforturile artistice şi şi-a împărţit timpul în trei direcţii principale: regia de filme de ficţiune, de operă şi de filme documentare. În domeniul operei (în care înregistrase succese remarcabile între 1986 şi 2002) nu a mai creat decât un singur spectacol în ultimii 15 ani. Filmele sale de ficţiune din ultimele decenii au fost cam toate ‘eşecuri remarcabile’ şi de public şi de critică, dar niciodată neinteresante. Criticul de film american Roger Ebert scria că până şi eşecurile lui Herzog sunt ‘spectaculoase’. Domeniul filmelor documentare pare a fi cel care i-au dat cele mai multe satisfacţii şi s-au bucurat de o primire foarte apreciativă în ultima vreme. Filmul său cel mai recent din această categorie ‘Lo and Behold, Reveries of the Connected World’ are că temă istoria, prezentul şi viitorul Internetului. Un subiect care desigur că mi-a trezit interesul şi care ocazionează o întâlnire unică între pasiunea mea pentru cinematograf şi unul dintre realizatorii cei mai interesanţi ai industriei filmului, şi profesia (şi pasiunea) mea – Internetul. Un motiv în plus este faptul că filmul este produs (sau producţia este sponsorizată) de compania Netscout Systems, fondată în 1984 de Anil Singhal, al cărui nume apare pe generic, companie care a creat produse şi aplicaţii de măsurare a performanţei reţelelor informatice dintre care cele mai cunoscute sunt ‘sniffer’-ul şi probele de monitorizare a traficului Ethernet.

 

    sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm1819271424


sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm1819271424

 

Cele zece episoade ale filmului tratează în ordine oarecum cronologică începuturile Internetului, prezentul cu realizările şi problemele sale, şi viitorul cu oportunităţile şi riscurile lui. Primul episod deşi scurt a trezit interes şi a creat nostalgie celor care au trăit epoca începuturilor comunicaţiilor între calculatoare, sau care – ca mine – au avut ocazia să-i cunoască personal pe câţiva dintre eroii acelor vremuri. Leonard Kleinrock (în fotografia de mai sus) este unul dintre cei care a participat la prima încercare de a stabili o comunicare între calculatoarele universităţilor californiene din Los Angeles şi Stanford. Dulapul electric (de fapt un calculator cu o putere de calcul infimă faţă de orice telefon mobil astăzi, dar un vârf al tehnologiei de la sfârşitul anilor 60) care a iniţiat comunicaţia în cămăruţa care apare în film a încercat să trimită cuvântul ‘log’ pentru a se lega (a se loga) la calculatorul aflat la distanţă. Doar că primul mesaj trimis vreodată pe Internet a întâlnit şi primul ‘bug’ şi a cauzat şi primul ‘crash’, aşa încât a treia litera din cuvântul l-o-g nu a mai apărut în cealaltă parte. A rămas doar acel ‘lo’ de la începutul titlului filmului care oferă ocazia unui joc de cuvinte în limba engleză folosind expresia ‘lo and behold’ care semnifică surpriza unui eveniment pe care l-am putea numi astăzi în limbaj hi-tech şi ‘disrupting ‘.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm2688291840

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm2688291840

 

Fiecare dintre celelalte nouă segmente abordează din perspective diferite relaţia între tehnologiile informatice şi de comunicaţii şi lumea în care trăim sau lumea viitorului. Cititorii rubricii CHANGE.WORLD se vor găsi în multe dintre ele pe un teren familiar, căci majoritatea tematicilor descrise au fost abordate de-a lungul anilor în articolele mele. Există de exemplu segmente despre inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei în transporturi inteligente, despre începuturile Web-ului şi perspectivele dezvoltării hipertextului, despre securitatea comunicării pe Internet şi insuportabila uşurinţă a atacurilor de securitate, despre legătura dintre jocurile electronice şi evoluţia programelor inteligente. Câteva alte subiecte au fost abandonate pe parcursul producţiei, de exemplu cele legate de plăţile electronice şi moneda bitcoin, deşi materialul filmat există şi poate cândva va apare şi public. Apar persoane şi personalităţi cunoscute între care Bob Kahn, Elon Musk şi Tim Berners-Lee. Şi despre ei am discutat în acest spaţiu cu diverse ocazii. Unele episoade au o tentă mai pesimistă şi discută pericolele comunicării – impresionant fiind cel în care apare o familie care deplânge publicarea fotografiilor copilului pierit într-un accident circulaţie, incident tipic lipsei de discreţie şi sensibilitate în comunicaţii atât de răspândită din păcate pe Internet. Nu toate au legătură directă cu Internetul – de exemplu fenomenul sensibilităţii faţă de undele electromagnetice este cunoscut, studiat şi tratat în diferite feluri (cel prezentat în film este doar una dintre opţiuni) dar nu este legat direct de reţeaua globală ci mai degrabă de comunicaţiile radio. Facem cunoştiinţă însă cu acest prilej cu una dintre acele comunitatati anarhiste care încearcă să trăiască în insule sociale fără legătură la reţeaua globală. Tehnica intervieverii folosită de Werner Herzog este cea a interogării din off (nu îi vedem niciodată chipul), cu întrebări puse cu calm şi precizie germană (subliniată de accentul vocii), însă care evident ghidează interlocutorii şi crează liantul şi firul raţionamentului dezvoltat în film.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm2688291840

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm2688291840

 

Interesul lui Werner Herzog pentru Internet şi tehnologie este de dată recentă. Până cu câţiva ani în urmă, Herzog putea fi considerat un ‘tehno-sceptic’, iar atitudinea să faţă de anumite aplicaţii internetice cum ar fi platformele sociale era net negativă. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care a abordat acest proiect dar punctul de vedere umanist, întrebările tranşante venite din direcţii neaşteptate, o doză nedisimulată de precauţie şi chiar de pesimism în legătură cu interactia între natură umană şi tehnologie rămân trăsături distince ale acestui film care abordează altfel decât suntem obişnuiţi Internetul şi comunicaţiile în masă. Abordând tema ‘viselor’ şi prezentând combinaţia dintre Internet şi inteligenţă artificială că una dintre direcţiile cele mai promiţătoare tehnologic, dar şi dintre cele mai intrigante şi poate chiar şi periculoase dintre posibilele trasee în viitor, Herzog se plasează în avangardă tehnologică, dar interesant, nu şi cea a ficţiunii căci tema a fost abordată de scriitori ai genului science-fiction cu multe decenii în urmă, un exemplu cunoscut şi la noi fiind polonezul Stanislaw Lem şi al său ‘Solaris’. Va deveni Internetul (generalizare a entităţilor dotate cu inteligenţă artificială) complet autonom? Iar după ce se va întâmpla – problema doar de timp – care va fi diferenţa între aproape perfectele maşini gânditoare şi imperfecţii indivizi care compun omenirea? Capacitatea de a visa? Cea de a iubi? Se pot îndrăgosti şi pot visa roboţii? Dar Internetul?

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Navele spaţiale aflate în lungi călătorii între stele au devenit unul dintre decorurile preferate ale filmelor şi serialelor de televiziune cam în a doua jumătate a anilor 60, odată cu intrarea în producţie a unor seriale ca ‘Star Trek’ şi a unor filme de avengură pentru marile ecrane cum a fost ’2001: A Space Oddissey’ regizat de Stanley Kubrick. Sudiourile mai mici şi mai mari au adăugat apartamentelor din Manhattan, satelor din vestul sălbatic sau coloanelor forumurilor romane şi punţile de comandă, coridoarele şi cabinele pasagerilor călătoriilor spaţiale ca decoruri şi recuzite folosite şi refolosite. În timp aceste decoruri s-au diversificat, specializat şi diferenţiat pe genuri, unele dintre ele reprezentând adevărate creaţii artistice în sine – un exemplu fiind cele din seria ‘Alien’ create de artistul suprarealist elveţian Hans Rudolph (HR) Giger.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm562235136

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm562235136

 

Filmul ‘Passengers’ regizat de norvegianul Morten Tyldum pe un scenariu scris de Jon Spaihts se petrece pe o astfel de nava spaţială numită Avalon. (Numele provine din mitologia celtică şi mai exact din povestea regelui Arthur, este numele insulei legendare unde a fost plămădită sabia Excalibur). Este vorba despre o uriaşă navetă care transportă 5000 de pasageri spre colonia Homestead II aflată la mare distanţă de Terra. Detaşându-se de genul filmelor post-apocaliptice suntem avertizaţi de la început că această colonizare este rezultatul unei decizii luate în mod ordonat şi că totul este OK pe pământ. În fapt, pare a fi vorba despre o perioadă paşnică în evoluţia umanităţii, fără conflicte interne sau ameninţări externe. Este loc deci pentru dragoste. Şi în fapt, ‘Passengers’ asta este – o poveste de dragoste care se petrece în spaţiul interstelar.

 

  sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm2911648256


sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm2911648256

 

Călătoria ar fi trebuit să dureze 120 de ani, şi este realizată la o viteză de croazieră care reprezintă jumătate din viteză luminii. Asta înseamnă că cei care se îmbarca în această aventură îşi părăsesc pentru totdeauna planeta natală, prietenii şi familia. Chiar dacă ar lua o cursa de întoarcere a doua zi după sosirea pe Homestead II ar găsi la revenirea pe Pământ o omenire mai bătrână cu 240 de ani plus timpul ‘compresat’ din cauza călătoriei la viteze comparabile cu viteză luminii (asta comform teoriei relativităţii). Atingerea unor asemenea viteze este la ora actuală dincolo de posibilităţile tehnologiei , deşi sunt cunoscute teoretic cel puţin două tipuri de motoare (cu propulsie fotonică şi cu antimaterie) care vor putea fi folosite în viitor. Interiorul navei spaţiale imaginate de creatorii filmului combină utilitarismul tehnic (celulele individuale criogenice, punţile de comandă unde accesul este permis doar personalului de bord autorizat, sala maşinilor asemănătoare cu sălile motoarelor pacheboturilor) şi spaţiul comun în care nu au dispărut diferenţele de preţ şi clase sociale. Cam ca pe un uriaş Titanic, există servicii şi menu-uri accesibile doar pasagerilor care au plătit biletele mai scumpe. Omenirea poate că nu mai are probleme conflictuale acute interne sau externe, dar diferenţierile dintre clasele sociale nu au fost nici ele şterse în acest viitor descris de scenaristul ‘Pasagerilor’. Ca o consolare, barul este totuşi gratuit pentru toţi pasagerii şi deservit de un robot android (jucat de Michael Sheen) care este şi un bun partener de conversaţie (puţin cam vorbăreţ câteodată) şi un gentleman. Exteriorul navei spaţiale este dotat cu un scut protector care ar trebui să apere nava, aparatele de pe ea şi pe pasageri de orice tulburente de meteorologie spaţială (ca să le numim aşa) cum ar fi furtunile stelare sau zonele populate de meteoriţi. Asta până când se intapla o problemă, şi între consecinţele ei, un pasager, un inginer mecanic din statul Colorado pe nume Jim Preston (actorul se numeşte Chris Pratt) este trezit prea devreme. Mai exact după ‘doar’ 30 de ani, cu 90 de ani înainte de sosirea la destinaţie, ceea ce înseamnă practic că nu va ajunge niciodată acolo.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Cryonics

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Cryonics

 

Pentru a supravetui călătoriei şi presupunând că viaţa omenească nu a fost prelungită mult dincolo de limitele actuale, pasagerii lui Avalon sunt supuşi crionicii sau crioprezervării (prezervarea la temperaturi extrem de scăzute), existenţa lor fiind suspendată pentru cea mai mare parte a călătoriei. Tehnologia această există deja în lumea noastră, dar nu este încă verificată, şi din punct de vedere legal este permisă (acolo unde este permisă) numai după constatarea morţii clinice. În 2014, în Statele Unite, aproximativ 250 de persoane erau deja îngheţate la temperaturi de până la -196C şi aproximativ 1500 făcuseră aranjamente pentru a intra în crioprezervare imediat după moarte. În marea majoritate a cazurilor este vorba despre persoane care suferă de boli astăzi incurabile şi care speră că 1. procesul este reversibil, deci vor putea fi readuşi la viaţă cândva în viitor 2. bolile de care suferă îşi vor fi găsit tratamentele adecvate. Realitatea este că până în acest moment ipoteza #1 nu a fost verificată, nu este cunoscut efectul prezervării organismelor vii sau recent încetate din viaţă pe durate lungi. Pregătirea corpului omenesc pentru hibernare la temperaturi extrem de joase este o procedură mult mai intrusivă şi aparatură mult mai puţin elegantă decât cea care apare în film, unde fiecare din cei 5000 de pasageri şi membri ai echipajului au o celulă individuală, trezirea din hibernare nu pare mai complicată decât o simplă recuperare post-operatorie, şi călătorii sunt ghidaţi de asistente holografice dotate cu destulă informaţie şi inteligenţă artificială pentru a răspunde întrebărilor şi nevoilor imediate şi destul de puţină informaţie şi inteligenţă artificială pentru a nu putea răspunde întrebărilor critice puse de cei treziţi fără voia lor mult prea devreme din hibernarea criogenică.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm2844539392

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm2844539392

 

Povestea de dragoste între inginerul mecanic jucat de Chriss Pratt şi jurnalista new-yorkeză jucată de frumoasa actriţa Jennifer Lawrence (deja laureată cu un premiu Oscar) este elementul central al poveştii. Este o poveste cam vinovată, căci eroina a fost de fapt trezită intenţionat de erou după un an şi mai bine de singurătate, ceea ce declanşează povestea romantică dar şi ucide posibilitatea că ea să mai ajungă la destinaţie. Nu voi dezvălui mai mult şi nu voi spune decât că legătura nu mi s-a părut prea convingătoare în pofida unor scene filmate foarte bine, şi că ultima parte a poveştii alunecă în drama spaţială de acţiune fără elemente originale.

 

sursa imaginii http://www.space.com/35133-how-realistic-ship-from-passengers.html

sursa imaginii http://www.space.com/35133-how-realistic-ship-from-passengers.html

 

Am rămas din acest film cu imagini excepţionale din punct de vedere cinematografic – eu am văzut filmul în viziune 3D, dar cred că şi văzut în 2D este destul de spectaculos. Splendide sunt şi scenele din interior unde cuplul de eroi tineri au la îndemână un întreg Titanic pe care sunt singurii trezi alături de alţi 4998 de pasageri cufundaţi într-un somn adânc. Senzaţionale sunt mai ales scenele din exterior, unde eroii, dacă este să continuăm paralela, privesc de pe puntea pachebotului interstelar întregul univers aflat la picioarele lor.

Concluzia – un film de science-fiction mai mult decât rezonabil, o poveste de dragoste în împrejurări şi împrejurimi speciale care nu reuşeşte să convingă până la capăt, şi câteva momente de mare frumuseţe pentru care merită încercată experienţă vizionării.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Revoluţiile nu vin singure. Există premize pentru ca ele să izbucnească şi condiţii ca ele să reuşească. Revoluţiile politice sunt condiţionate şi de multe ori sincronizate cu revoluţii în comunicare, în cunoaşterea ştiinţifică şi aplicaţiile ei tehnologice, în cunoaşterea spirituală inclusiv dimensiunile ei filozofice şi religioase. Invenţia scrisului a fost o revoluţie a cunoaşterii pe care transporturile (roata, caravanele) le-au răspândit în lumea antică. Revoluţia tehnologică adusă de tiparniţa lui Gutenberg a condiţionat (şi reciproc) revoluţia adusă în creştinism de Reformă şi ascensiunea socială a noii clase a burgheziei. Majoritatea filozofilor şi experţilor în teoria cunoaşterii sunt de părere că revoluţia informatică, expansiunea şi democratizarea tehnicii de calcul petrecute în ultima jumătate de secol reprezintă un salt calitativ în cunoaştere similar în implicaţii apariţiei scrisului, a tiparului, şi revoluţiei industriale. Desigur, toate acestea sunt încă ‘work-in-progress’ şi va trebui poate să aşteptăm perspectiva generaţiilor viitoare pentru a valida aceste afirmaţii.

 

sursa imaginii https://www.tripadvisor.co.uk/LocationPhotoDirectLink-g186338-d189048-i145906356-London_Transport_Museum-London_England.html

sursa imaginii https://www.tripadvisor.co.uk/LocationPhotoDirectLink-g186338-d189048-i145906356-London_Transport_Museum-London_England.html

 

Până atunci propun însă să facem o incursiune în trecut într-o perioadă nu foarte îndepărtată, cel puţin la scară istorică – cea a primelor faze ale revoluţiei industriale petrecute în ultimele decenii ale secolului 18 şi începutul secolului 19. Ideea mi-a fost inspirată de articolul publicat de istoricul englez David Waller într-una dintre revistele mele preferate, ‘History Today’, un mensual britanic care se ocupă de istorie şi de felul în care evenimentele istoriei influenţează prezentul. Articolul se numeşte ‘Technology capital then and now’ şi a apărut în luna noiembrie 2015. Ideea principală este că rolul pe care îl joacă astăzi Silicon Valley din California în a atrage talentele în tehnologie şi inventivitate şi a crea ambianţa şi premizele ideilor noi şi inovaţiilor ştiinţifice şi tehnologice, era jucat în jurul anilor 1800 de Londra, capitala Angliei. De exemplu, în 1804-1805 în Londra existau 112 motoare cu aburi faţă de 32 câte erau în funcţiune în Manchester, oraşul creditat cu titlul de capitală a revoluţiei industriale. În 1851 lucrau în Londra în producţie industrială 370 de mii de locuitori, făcând din oraş cel mai important centru industrial nu numai al Regatului Unit, dar şi al întregii Europe. Existau aici toate premizele pe care astăzi le asociem cu o ‘cultură start-up’ – economie liberală, legislaţie care proteja proprietatea intelectuală (sistemul de patente britanic funcţionează din 1617, iar Biroul de Patente şi legislaţia aferentă există din 1852), o industrie care să absoarbă şi să aplice ideile noi.

 

    sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_Bramah


sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_Bramah

Care au fost figurile marcante care au marcat perioada de înflorire a iniţiativei tehnologice din Anglia acelor vremuri? Unul dintre marii inventatori ai sfârşitului secolului al 18-lea şi începutului secolului 19 a fost Joseph Bramah. Născut în 1748 sau 1749, a fost de meserie inventator şi lăcătuş. Nu un lăcătuş oarecare însă, ci proprietar al unei firme proprii numite Bramah Locks care producea dintre cele mai sigure lacăte şi zăvoare ale vremii, iar unul între primele sale patente înregistrat în 1784 era pentru un lacăt rezistent la acţiunile spărgătorilor cu şperacle. Între 1788 şi 1812 avea să înregistreze 18 patente pe numele sau. Printre invenţiile sale se află produse de mare utilitate pentru confortul casnic (closetele cu cisternă de apă – Water Closets WC) sau pentru bunăstarea generală a claselor de jos (pompă de bere cu presiune, pe care o vedem astăzi cam în orice bar sau pub din lume). Expertiza sa în mecanică fluidelor a culminat cu invenţia presei hidraulice, care este bazată pe principiul lui Pascal după care presiunea într-un circuit hidraulic închis este constantă, şi care permite aplicarea de forţe mari proporţionale cu diametrul tubului prin acţionarea de forţe mai mici cu manetă unui tub mai îngust. Toate aceste invenţii sunt larg folosite şi aplicate până în zilele noastre.
 

sursa imaginii http://narrowgaugerailwaymuseum.org.uk/museum/collections/public-carriers/surrey-iron-railway/

sursa imaginii http://narrowgaugerailwaymuseum.org.uk/museum/collections/public-carriers/surrey-iron-railway/

 

Dezvoltarea transporturilor a fost una dintre realizările marcante ale revoluţiei industriale, expansiunii coloniale şi imperiale britanice, şi distribuirii produselor rezultate din invenţiile care erau înregistrate şi de multe ori create în Londra. Motorul cu aburi a permis dezvoltarea fără precedent a transporturilor navale şi a cailor ferate, dar variantele încă nemotorizate, cu tracţiune animală, ale drumurilor de fier îşi au originea tot în preajma Londrei. Cele nouă mile ale liniei ferate între Wandworth şi Croydon care întemeiau Surrey Iron Railway au fost date în folosinţă pentru public în 1802-1803, cu peste două decenii înainte de prima cale ferată cu locomotive cu aburi construită de George Stephenson între Manchester şi Liverpool care va intra în exploatare abia în 1825.

 

  sursa imaginii http://www.huffingtonpost.co.uk/entry/brunel-thames-tunnel-grand-entrance-hall-reopens_uk_570e55b8e4b00ed33e06b703


sursa imaginii http://www.huffingtonpost.co.uk/entry/brunel-thames-tunnel-grand-entrance-hall-reopens_uk_570e55b8e4b00ed33e06b703

 

Londra a fost şi teatrul de experimentare a unor tehnici de pionierat în domeniul construirii tunelelor subterane şi în acest caz sub Tamisa navigabilă a cărei activitate de transporturi comerciale nu putea fi întreruptă niciun moment. Scutul din lemn şi metal construit pe măsură ce avansau lucrările a permis consolidarea treptată, dar s-au înregistrat şi victime în construcţia tunelului inaugurat în 1843. Devenit o atracţie turistică în primul rând, tunelul conceput de Marc Brunel şi Henry Maudslay a fost foarte popular în secolul 19, pentru a cădea în uitare câteva decenii mai târziu. Redescoperit şi readus de curând în circuitul turistic, el a permis validarea unor tehnici de construcţie care au fost folosite pe scară mult mai largă în proiecte ulterioare de tuneluri sub ape, cel din urmă şi cel mai faimos fiind tunelul de sub Canalul Mânecii.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Henry_Maudslay

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Henry_Maudslay

 

Să ne oprim pe scurt la încă unul dintre inventatorii şi antreprenorii (căci aşa i-am numi astăzi) menţionaţi mai sus – Henry Maudslay. Aceată personalitate a primei jumătăţi a secolului 19 creditată de Karl Marx în Capitalul său că fiind cel mai influent inginer mecanic al Revoluţiei Industriale a trăit între 1771 şi 1831. Era şi inventator dar mai ales un geniu al execuţiei, ceea ce demonstrează că în succesul oricărei invenţii există două elemente care nu pot lipsi – ideea iniţială şi tehnologia care permite implementarea şi producerea ei în condiţii economice. Însuşi Joseph Bramah a făcut apel la Maudslay pentru a produce în cantităţi lăcăţele sale şi la costuri care le făceau rentabile economic. A inventat strungul cu mişcare circulară, apoi cu ajutorul acestei maşini unelte devenită universală a propus standardizarea dimensiunilor şuruburilor ceea ce permite asamblarea componentelor provenind de la producători diferiţi. Îi aparţine şi invenţia micrometrului – dispozitivul de măsură mecanic care permite verificarea dimensiunilor produselor mecanice de precizie.

Gama produselor şi obiectelor inventate în acea perioada de efervescenţă intelectuală şi tehnică este foarte diversă. La cele enumerate mai sus putem adaugă multe altele – de la cutia de conserve la primul calculator digital imaginat de Charles Babbage (primul ‘hardware’) şi la programele Adei Lovelace (primul ‘software’), de la vopseaua sintetică imaginată de chimistul William Perkins la introducerea în producţie a revolverelor inventate de americanul Simon Colt. Inventatorii şi antrepenorii din categoria lui Bramah şi Maudslay au fost Steve Jobs, Bill Gates, Mark Zuckenberg sau Jeff Bezos ai perioadei Revoluţiei Industriale, iar întreprinderile lor de atunci au fost similare în influenţă companiilor Apple, Microsoft, Facebook sau Google de azi. Atunci (motoarele cu aburi) că şi astăzi (Internetul) o invenţie extraordinară a dus în anii şi deceniile următoare la o excepţională creştere a productivităţii şi la o efervescenţă inovatoare în multe alte domenii, la accelerarea transporturilor şi a transmisiei informaţiei, la schimbarea condiţiilor sociale şi a calităţii vieţii economice şi individuale.

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Next Page »