change.world


Am intrat în ultima luna a anului. Știm deja – majoritatea dintre noi – cu cine vom petrece sărbătorile, și unde vom fi de Revelion. Decembrie este și luna bilanțurilor și a retrospectivelor anului care a trecut și a prognozelor pentru anul care urmează. Este ceea ce vom face și noi, la fel ca la fiecare trecere între ani, astăzi și în cele câteva articole următoare ale rubricii CHANGE.WORLD. Voi începe în această săptămâna cu o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai interesante invenții despre care am aflat în anul 2017 și a oamenilor sau echipelor de inventatori care se află în spatele acestor idei noi.

 

sursa imaginii https://science.howstuffworks.com/innovation/inventions/5-awesome-new-inventions-youll-never-hear-about3.htm

sursa imaginii https://science.howstuffworks.com/innovation/inventions/5-awesome-new-inventions-youll-never-hear-about3.htm

 

Prima invenție despre care aș dori să relatez este legată de tehnologia printerelor (imprimante le ziceam pe vremea studenției, dar și limba română evoluează – în bine și în rău). Nu este vorba de această dată despre printarea 3D despre care am scris de câteva ori aici, ci despre cea tradițională, pe coli în două dimensiuni, însă fără limitările care fac din copierea pe hârtie un proces câteodată frustrant (lipsa de toner de exemplu) și un mare consumator de hârtie (resursă limitată și energofagă). Firma Xerox lucrează încă din anii 1970 la o tehnologie numită ‘hârtie electronică’, iar compania japoneză Sanwa Newtec a perfecționat recent o soluție asemănătoare și a lansat un produs comercial de imprimantă cu re-tipărire numit PrePeat. ‘Hârtia’ folosită este din material plastic special, care încorporează mii de celule care își schimbă culoarea fie prin aplicare de tensiune electrică (metoda Xerox) sau de temperaturi diferite (metoda Sanwa Newtec). Fiecare coală poate fi rescrisă până la 1000 de ori. Prețurile sunt încă mari (6000 de dolari imprimanta, 3300 de dolari un pachet de 1000 de coli), deci deocamdată cel puțin, consumatorii nu vor fi particulari ci birouri sau instituții care pot folosi și recicla în mod eficient și rentabil suporturile tipărite și retipăribile.

 

 sursa imaginii https://news.nationalgeographic.com/2016/10/ilse-kohler-rollefson-explorer-moments-raika-camels/

sursa imaginii https://news.nationalgeographic.com/2016/10/ilse-kohler-rollefson-explorer-moments-raika-camels/

 

Părăsim pentru un moment lumea ‘hi-tech’ pentru a face cunoștiință cu Ilse Köhler-Rollefson, medic chirurg veterinar, și activistă în sprijinul salvării comunităților pastorale din diferite colțuri ale lumii, al modului lor de viață și al tehnologiilor acestora legate de natură, tehnologii de care în opinia ei, poate beneficia și lumea modernă. DoamnaKöhler-Rollefson petrece în fiecare an câteva luni împreună cu comunitatea semi-nomadă Raika din India, una din cele câteva comunități pe care le susține organizația internațională din care face parte printr-o combinație originală de legislație și tehnologie modernă (inclusiv comunicații mobile). Pe lângă India alte asemenea comunități există în Pakistan și Kenya, urmând ca Nigeria și Argentina să li se alăture curând. Din anul 2010 în cadrul comunității Raika a început să activeze o fermă care produce lapte de cămilă și produse derivate. Acestea sunt studiate pentru potențialul și efectele lor dietetice și terapeutice, care se presupune sunt parte din cauzele longevității mult peste medie și a faptului că membrilor tribului nu le sunt cunoscute multe dintre bolile care afectează pe alții dintre locuitorii planetei. Este o foarte interesantă și originală interacție între două lumi aflate în stadii diferite de dezvoltare, dar care pot beneficia reciproc din contactul și relațiile dintre ele.

 

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/9/25/16363038/bmw-wireless-charging-pad-for-cars-530e

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/9/25/16363038/bmw-wireless-charging-pad-for-cars-530e

 

Industria transporturilor oferă câteva dintre inovațiile cele mai îndrăznețe și mai interesante ale ultimilor ani. Reîncărcarea fără fir (wireless) a aparatelor electrice a avansat spectaculos în ultimii ani, și a devenit ‘mainstream’ odată cu introducerea modelelor de telefoane inteligente din generația iPhone X și iPhone 8. Principiul de funcționare al aceastei tehnologii numită încărcare inductivă se bazează pe transferul de energie prin inducție electromagnetica între o stație de încărcare și aparat. Aplicațiile mai spectaculoase însă sunt cele legate de reîncărcarea automobilelor electrice. Firma BMW de exemplu a început să facă reclamă unor modele care permit reîncărcarea completă în garaj sau în parking într-un interval de timp de maximum trei ore și jumătate. Firmele americane Evatran și HEVO lucrează la tehnologii similare, inclusiv pentru autovehicole de mari dimensiuni (autobuze, camioane) și dezvoltarea unor rețele care să permită realimentarea ‘curată’ cu stații amplasate în punctele de oprire pe traseele marilor autostrăzi. Linii de autobuze electrice cu alimentare wireless sunt deja operate pe distanțe mai mici în orașele Milton Keynes din Anglia, Utrecht în Olanda, Manheim în Germania, și Salt Lake City și câteva orașe californiene din Statele Unite.

 

sursa imaginii https://www.pcmag.com/feature/355366/symantec-norton-core/3

sursa imaginii https://www.pcmag.com/feature/355366/symantec-norton-core/3

 

Securitatea comunicațiilor pe Internet a fost unul dintre subiectele cele mai discutate în anul 2017. Nu este deci de mirare că și una dintre invențiile incluse de revista TIME în topul celor mai interesante 25 de invenții ale anului este legată de securizarea informatică, și specific de tehnologia Internet of Things (IoT) care pătrunde rapid în din ce în ce mai multe case din Statele Unite și alte țări. Norton Core produs de firma Symantec este în primul rând un router wi-fi care leagă o casă modernă la Internet cu viteze de până la 2,5 Gbps. Programele sale software includ și un adevărat arsenal de protecție împotriva atacurilor internetice, a virușilor și altor elemente suspecte detectate în dispozitivele electronice din gospodărie (de la telefoane și laptop-uri, la combinele muzicale, instalația de aer condiționat, sau frigiderele ‘inteligente’). În momentul în care este detectat un virus, sau un atac internetic împotriva unuia dintre aparate, acesta este izolat și ‘carantinat’ automat de restul aparaturii din rețeaua casei, pentru a evita contaminarea celorlalte aparate și a asigura continuarea funcționarii acestora. Norton Core are și un design extrem de atractiv, o cutie în formă de poliedru care poate fi amplasată oriunde în casa.

 

sursa imaginii https://ember.com/

sursa imaginii https://ember.com/

 

Ultima invenție care mi-a atras atenția și pe care o împărtășesc cu cititorii rubricii este o … cană de cafea. Desigur, o cană ‘inteligentă’! Este vorba despre Ember Mug, produs al firmei Ember Technologies înființată de Clay Alexander la Los Angeles, produs care a început să fie distribuit din luna noiembrie în 4600 de cafenele Stabucks din Statele Unite, în două variate – cană obișnuită și mini-termos portabil. Reglarea temperaturii este automată, temperatura este păstrată constantă și optimă după gust. Cana Ember funcționează autonom timp de o oră, și timp nelimitat pe suportul ei de încărcare. S-a terminat deci cu cafeaua rece sau cu cea prea fierbinte.

Acestea sunt desigur doar câteva dintre ideile care aplicate în practică ne vor face viață mai ușoară sau mai plăcută. Ele sunt rezultatul nu numai al inventivității inovatorilor, ci și al unei munci susținute, de multe ori o muncă de echipa și de durată pentru transformarea ideilor în realitatea produselor accesibile comercial și rentabile economic. Să vedem ce vor aduce anii viitori.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Pana cu nu multă vreme în urmă părea că este vorba despre o relație copleșitor pozitivă, o idilă în care modelul deschis de comunicare promovat de creatorii Internetului și relațiile interumane codificate în aplicațiile de rețele sociale se întâlneau cu libertatea de exprimare lipsită de frontiere promovată de Internet, pentru a progresa cauza democrației în diferite părți ale lumii. Exemplele acumulate până cu câțiva ani în urmă păreau și ele în marea lor majoritate pozitive: activiștii pentru democrație folosiseră comunicarea directă și nesupusă cenzurii pentru a critica regimurile autoritare și a mobiliza activiștii pentru democrație în diferite părți ale lumii, din Ucraina până în Egipt, Turcia, Iran sau China. Sistemele politice cu tendințe autoritare și totalitare intraseră în defensivă încercând să construiască frontiere virtuale care să oprească fluxul de informație din și spre țările lor, să interzică anumite aplicații, sau în cazuri extreme să întrerupă complet accesul populației la Internet. Multe dintre aceste încercări de sugrumare sau fragmentare a funcționării rețelei globale au eșuat, și datorită volumului de date și multitudinii de canale alternative de informație, și deoarece economiile și sistemele financiare ale țărilor respective deveniseră și ele dependente de infrastructura informațională. Facebook, Google, Twitter și încă câteva aplicații similare erau eroii pozitivi ai primăverilor politice.

 

sursa imaginii https://www.economist.com/news/leaders/21730871-facebook-google-and-twitter-were-supposed-save-politics-good-information-drove-out

sursa imaginii https://www.economist.com/news/leaders/21730871-facebook-google-and-twitter-were-supposed-save-politics-good-information-drove-out

 

Ultimii ani par să fi reversat în mare măsură această imagine. Eșecul – dacă este într-adevăr vorba despre un eșec – nu este cantitativ. Din punctul de vedere al rentabilității companiile care promovează aplicațiile sociale o duc mai bine decât oricând. Facebook de exemplu a trecut de câțiva ani pragul profitabilității și s-a transformat într-un uriaș al comunicației și informației. Aproximativ 40% dintre americani consideră Facebook sau Google principala lor sursă de informație. Cu aproximativ 2 miliarde de utilizatori, se apreciază că astăzi unul din patru locuitori ai planetei are cont Facebook. Twitter a crescut și ea în volum de informație, număr de utilizatori dar și influența acestora. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, ales în noiembrie 2016 și în funcție din ianuarie 2017 continuă să folosească contul sau de Twitter ca unul dintre canalele principale de comunicare cu lumea. Problema nu este deci succesul economic, ci conținutul. În primul rând o parte din regimurile cu tendințe totalitare au învățat regulile jocului. În Filipine de exemplu, regimul președintelui Roberto Duterte folosește echipe de ‘postaci’ care difuzează informații favorabile politicilor guvernului său. Tehnici similare sunt folosite de Jacob Zuma în Africa de Sud. Rezultatele alegerilor din toamna aceasta desfășurate în Germania, sau ale referendumului din iunie 2016 în care britanicii au hotărât Brexit-ul au fost influențate de informații dovedite a fi fost în parte eronate despre numărul, influența, și condițiile acordate imigranților în Germania, Anglia, și Europa. Aceeași libertate de exprimare care permitea și continuă să permită accesul și difuzarea de informații în apărarea democrației a devenit catalizatorul activităților de propagandă și împrăștierii de știri false (‘fake news’).

 

sursa imaginii http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-mcmanus-facebook-congress-20171101-story.html

sursa imaginii http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-mcmanus-facebook-congress-20171101-story.html

 

Campania electorală prezidențială americană și impactul acesteia reprezintă de departe cazul cel mai vizibil, cu influență uriașă în politica americană și cea internațională. Am petrecut câteva săptămâni la sfârșitul lui octombrie și în noiembrie în Statele Unite, și am fost copleșit de intensitatea cu care sunt încă dezbătute, la un an după alegeri, felul în care s-au desfășurat acestea și modul în care rezultatele lor au fost influențate prin mijloace în mare parte digitale. În zile în care aveau loc evenimente importante și în alte părți ale lumii (de exemplu încercarea Cataloniei de a-și dobândi independența) știrile americane se ocupau aproape în mod exclusiv încă de alegerile din 2016.  Congresul american îi convocase la 31 octombrie 2017 pe reprezentații lui Facebook, Google și Twitter la nivelul vicepresedintilor răspunzători de securizarea informațiilor și de problemele juridice ale companiilor pentru a depune mărturie despre posibila influență a Rusiei în campania electorală desfășurată cu un an înainte. Răspunsurile primite au fost șocante pentru multă lume. Facebook de exemplu estimează că 126 de milioane de americani ar fi fost expuși informațiilor create de ruși în ultimii doi ani. Twitter a indentificat 36 de mii de surse de informație rusești (umane sau roboți internetici) care au generat 1,4 milioane de mesaje (‘tweets’) în timpul campaniei electorale americane. Google identificase 1108 fișiere video legate de campanie, create de ruși și postate pe youTube  (aplicație achiziționată și controlată de Google). Acestor cifre prezentate în ședința Congresului și citate de Los Angeles Time (sursa http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-mcmanus-facebook-congress-20171101-story.html) li s-au adăugat de atunci altele, care doar amplifică imaginea influenței rusești în campania electorală din 2016 (și nu numai de o singură parte a eșichierului politic american). Trebuie menționat că Rusia oficială neagă implicarea la nivel guvernamental, și cazurile sunt departe de a fi încă elucidate.

 

sursa imaginii http://grist.org/politics/polarization-in-america-is-here-to-stay-what-now/

sursa imaginii http://grist.org/politics/polarization-in-america-is-here-to-stay-what-now/

 

Exista încă un aspect legat de conținutul informației și de calitatea (sau lipsa de calitate) a dezbaterilor pe rețelele sociale. Este vorba despre aspectul polarizării. Teoretic, aplicații ca Facebook sau grupurile de dezbateri email permit o deplină libertate de exprimare, pluralism, crearea unui câmp fertil de confruntare de idei. În practică, în momentul în care resurse considerabile sunt investite pentru a crea și amplifica curentele de opinii, vocile individuale se pierd în zgomot sau sunt strivite de intensitatea ‘corurilor’. O altă tendința – omenească într-un fel, dar manipulată abil uneori – este cea de a căuta opinii asemănătoare mai degrabă decât de a asculta ceea ce spun oponenții și a le da șansa dezbaterii. Se adaugă la aceasta și deriva spre extreme. Dacă în urmă cu două sau trei decenii, în toate societățile democratice (Europa, America de Nord, Asia) extremele ocupau până la 20% din volumul opiniilor (voturi, reacții) restul fiind localizate în zona rațional centrală, astăzi pare că opiniile mai echilibrate ocupă un maxim de 20%, câte 40% (aproximativ) fiind alocate fiecărei dintre extreme. De aici o rigiditate a separărilor de opinii, o inflexibilitate amplificată de faptul că o mare parte din utilizatorii rețelelor sociale și ai Internetului, deși au acces în teorie la orice opinie, citesc și reacționează doar la cele apropiate sau identice cu ale lor, adversarilor dându-le cel mult cinstea demonizarii, sau aplicând tactica ignorării acestora. Este foarte vizibilă această polarizare pe harta electorală americană, dar și în spațiul internetic, sau la posturile de televiziune. Cine urmărește reflectarea acelorași evenimente la CNN și Fox News poate crede că este vorba despre două lumi paralele, cu coincidențe de nume și evenimente între ele. Nu este însă nevoie să traversăm oceanul pentru a observa polarizarea. Ea există și în Europa, inclusiv în lumea politică românească.

 

 sursa imaginii https://ivn.us/2013/06/03/10-statistics-you-didnt-know-about-social-media-and-politics/


sursa imaginii https://ivn.us/2013/06/03/10-statistics-you-didnt-know-about-social-media-and-politics/

 

Ce este de făcut? Care sunt soluțiile? Există soluții? Răspunsul la aceste întrebări nu este simplu, dar el trebuie să pornească de la o observație care să includă o perspectiva istorică. Nu este de fapt aproape nimic nou sub soare, cu excepția volumului și vitezei de acces la informație. Altfel, revoluția pe care o trăim este asemănătoare cu revoluțiile informatice precedente, cum au fost invenția scrisului sau a tiparului. Tiparnița inventată de Gutenberg a permis răspândirea în proporții neîntâlnite până în Europa mijlocului de mileniu trecut a învățăturilor Bibliei, a scrierilor filosofilor, a operelor lui Shakespeare și Cervantes, dar și a edictelor Inchiziției, a pornografiei sau a cărților de vrăjitorie. Rugurile și închisorile nu au putut stăvili dezbaterile și circulația ideilor, și acestea au dus până la urmă în mod inevitabil la revoluții, prăbușirea sistemelor politice vechi și schimbarea feței lumii. La fel se va întâmplă probabil și acum. Barierele politice, marile ziduri informatice, tăierea cablurilor sau alimentării cu energie, și chiar și întemnițarea sau asasinarea bloggerilor nu pot împiedica decât vremelnic circulația informației și dezbaterea incitată de aceasta. Giganților informatici care au devenit Facebook, Google și Twitter li se va impune, sau vor adopta singuri, luarea de măsuri care să decanteze comunicația considerată pozitivă sau neutră de cea nocivă. În fapt ei au început să investească și să acționeze în acest sens – de voie sau de nevoie. S-ar putea ca și modelul lor economic să fie influențat în acest proces. În opinia mea rezultatele acestor încercări sunt incerte. Vrem noi oare că lucrătorii lui Facebook sau Google (operatori umani sau programe robotizate) să devină arbitrii ai adevărului? Nu riscăm astfel deriva spre un model orwellian în ambalaj comercial? Balanța între libertatea de exprimare și dreptul (dar și datoria) societății democratice de a se apăra și de a preveni folosirea libertăților individuale în scopuri politice contrare tocmai acestor libertăți, este pusă la încercare mai mult decât oricând în vremurile pe care le trăim.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Numele său era Joseph Schmitt. Un nume anonim în teritoriul lingvistic germanic, asemănător cu corespondentul englez John Smith. Figura sa era și ea anonimă. În fapt așa de anonimă era identitatea sa încât prin anii 1980, când o capsulă Mercury a fost recuperată de pe fundul marilor și știrea a fost transmisă la televiziune, Joseph Schmitt a fost luat drept lăudăros în frizeria în care se tundea atunci când a afirmat cu voce tare că el a fost cel care l-a pus pe astronautul Gus Grissom înăuntru, înainte de lansarea sa în cel de-al doilea zbor  suborbital. Și totuși imaginea sa apăruse în destule fotografii ale vremii, dar nu în primul plan, și nu ca erou principal. Fusese tehnicianul costumelor spațiale, cel care contribuise la proiectarea hainelor și echipamentului care a protejat primele generații de astronauți americani în misiunile lor spațiale. Croitorul astronauților.

 

sursa fotografiei https://www.economist.com/news/obituary/21730399-spacesuit-technician-was-101-obituary-joseph-schmitt-died-september-25th

sursa fotografiei https://www.economist.com/news/obituary/21730399-spacesuit-technician-was-101-obituary-joseph-schmitt-died-september-25th

 

Concurența dintre americani și sovietici, cursele pentru lansarea primilor oameni în spațiu (câștigată de sovietici) și pentru primii pași pe un alt corp ceresc, Luna, (câștigată de americani) au inclus o sumedenie de competiții tehnologice care au evidențiat diferențele de dezvoltare între cele două sisteme. Unul dintre aceste domenii a fost și cel al costumelor spațiale. La începutul anilor 60 existau încă multe necunoscute în ceea ce privește pericolele și solicitările la care este supus organismul omenesc în condițiile zborurilor extra-terestre. Primele cabine ale capsulelor spațiale erau departe de condițiile care există astăzi în stațiile care orbitează în jurul Pământului. Pe lângă imponderabilitate se adaugă temperatura, presiunea, radiațiile cosmice. Americanii ajunseseră la o soluție care este asemănătoare celei folosite în expedițiile la mari înălțimi – o multitudine de straturi protectoare și un sistem de păstrare a presiunii în limite suportabile și de alimentare cu oxigen pe toată durata zborurilor. Ieșirile în afară capsulelor spațiale (‘plimbările spațiale’) și apoi timpul petrecut pe Luna au adus noi solicitări care trebuiau să-și găsească soluțiile. Costumele purtare de astronauții lui Apollo 11 la prima aselenizare în iulie 1969 erau formate din nu mai puțin de 28 de straturi de nylon căptușite cu kapton și teflon, permițând astronauților supraviețuirea și desfășurarea activităților lor la temperaturi exterioare între minus 160 și plus 260 de grade Celsius, și protecția împotriva micro-meteoriților și radiațiilor ultra-violete.

 

sursa imaginii https://www.newsday.com/news/nation/joseph-schmitt-who-helped-develop-first-spacesuits-dies-1.14487346

sursa imaginii https://www.newsday.com/news/nation/joseph-schmitt-who-helped-develop-first-spacesuits-dies-1.14487346

 

Pe lângă activitatea de cercetare, proiectare și execuție a costumelor spațiale, Joseph Shmitt a mai avut un rol important, care combina talentul său tehnic cu trăsăturile unui psiholog. Schmidt era cel care îi însoțea pe astronauți în ultimele lor ore înainte de lansare, avea grijă de cele mai mici amănunte legate de echipamentul personal, îi însoțea în drumul mediatizat spre rampa de lansare mergând discret în urma lor, îi plasa pe scaunele de astronaut proiectate să reziste presiunilor uriașe (de până la zece ori mai intense decât gravitația) din timpul lansărilor. El era cel care fixa centurile de siguranță și le ura ‘un zbor foarte bun’ sau pur și simplu le zâmbea. Era ultima figură umană pe care o vedeau astronauții programelor Gemini și Apollo înainte de marele salt în imensitatea cosmosului.

 

sursa imaginii https://www.nasa.gov/audience/forstudents/5-8/features/nasa-knows/what-is-a-spacesuit-58.html

sursa imaginii https://www.nasa.gov/audience/forstudents/5-8/features/nasa-knows/what-is-a-spacesuit-58.html

 

Stiinta proiectării costumelor spațiale a evoluat permanent în cei peste 50 de ani de explorare spațială. Condițiile din interiorul cabinelor și stațiilor de cercetare în care astronauții petrec în zilele noastre multe săptămâni sau luni sunt cu totul altele, și în fapt există mai multe tipuri de costume spațiale adaptate mediilor și misiunilor diferite. Cele mai complexe sunt cele care permit activitățile de cercetare sau reparații în afară stațiilor spațiale. Ele sunt adevărate sisteme de supraviețuire în condițiile extreme ale spațiului. Ca și pe vremea lui Joseph Schmitt, sunt compuse din straturi multiple, dar împărțite astăzi între un modul superior care acoperă și protejează torsul, mâinile și partea superioară a corpului și un modul inferior ca un fel de pantaloni mai înalți. De modulul superior se atașează pefect etanș casca, fabricată  azi din materiale mult mai ușoare și permițând un câmp vizual mult extins față de perioada misiunilor Apollo. Sistemele de ventilație și răcire sunt plasate sub straturile protectoare și atașate la un sistem de alimentare purtat ca un fel de rucsac de astronauți. În fine, sisteme de propulsie (mici rachete) sunt atașate pentru misiunile exterioare, permițând deplasarea autonomă în spațiu pentru executarea misiunilor, și întoarcerea la bord în situații de urgență. În prezent misunea echipelor de proiectare se concentrează spre parametrii noi impuși de expedițiile spre și pe planeta Marte, pe care programele spațiale americane au ambiția să o atingă până în anul 2030 – zbor îndelungat și activitate extinsă pe o planetă cu condiții meteorologice extreme și încă nu complet cunoscute. Din punctul de vedere al predictibilitatii situația este destul de asemănătoare cu cea de la începutul erei cercetării spațiale.

 

sursa imaginii https://iancalle.wordpress.com/2013/05/31/joe-schmitt-suit-technician/

sursa imaginii https://iancalle.wordpress.com/2013/05/31/joe-schmitt-suit-technician/

 

Costumele spațiale și ‘croitorul’ lor au fost imortalizate și de artistul și ilustratorul american Norman Rockwell, care timp de peste cinci decenii a creat coperțile săptămânalului ‘The Saturday Evening Post’. Istoria a consemnat faptul că Joseph Schmitt a fost cel care în 1964 a luat în mașină sa un costum de astronaut și l-a transportat la casa și atelierul pictorului în localitatea Stockbridge din statul Massachussets, la cererea acestuia, pentru a asigura autenticitatea reprezentărilor. Rockwell, o celebritate a vremii, era vizitat de numeroase personalități cu faimă și avere și l-a invitat pe tehnicianul NASA născut într-o familie de fermieri din Illinois la masă. Cu mulți ani mai târziu Schmitt avea să-și aducă aminte de problemele ‘tehnice’ ale mânuirii tacamurilor la cina simandicoasă la care a participat în acea seară. Rockwell l-a apreciat mult pe Schmitt și într-una din cele două picturi dedicate programului american de cercetare spațială l-a inclus pe acesta în galeria personalităților marcante, în spatele astronauților Armstrong, Auldrin, și Collins, cei trei eroi ai primei expediții care a reușit aselenizarea.

 

sursa imaginii https://iancalle.wordpress.com/2013/05/31/joe-schmitt-suit-technician/

sursa imaginii https://iancalle.wordpress.com/2013/05/31/joe-schmitt-suit-technician/

 

Joseph Schmitt a murit la 25 septembrie 2017 la vârsta de 101 ani. Discret și anonim cum a trăit toată viață, însă nu și uitat – a fost unul dintre eroii ‘din umbră’ ai începuturilor erei spațiale, unul dintre aceia care au făcut posibile primele aventuri spațiale ale omenirii. Fie-i amintirea binecuvantată!

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

 

Jocurile calendaristice au hotărât că acest articol să fie scris în zilele dinaintea celei de-a 100 întâlniri a organizației de standardizare Internet Engineering Task Force (IETF) și să apară în zilele de după închiderea conferinței. Gazda evenimentului care se petrece între 11 și 17 noiembrie este pentru prima dată orașul Singapore. Este doar a șasea întâlnire din primele o sută care are loc în Asia – două au fost în China, două în Japonia și una în Coreea până acum. Este una dintre cifrele statistice care indică o problemă în felul în care are loc procesul de standardizare în grupul internațional cu contribuția cea mai semnificativă la dezvoltarea Internetului. Asia este astăzi deja continentul cu cel mai mare număr de utilizatori, este locul în care se înregistrează de peste un deceniu creșterea cea mai semnificativă a traficului pe ‘backbone’ – ‘autostrada’ Internetului și la periferie, aici se crează și o mare parte din software-ul și unde sunt fabricate majoritatea aparatelor conectate astăzi la Internet (cum ar fi telefoanele ‘inteligente’). Este un continent pe cât de dinamic pe atât de marcat de conflicte internaționale și probleme interne care pot constitui un factor de fragmentare dar și un catalizator în crearea de noi aplicații și inventarea a noi moduri de a folosi rețeaua globală. Singapore însăși, o țară oraș, o insula geografică dar și politică, o aparentă oază de stabilitate și prosperitate economică într-o zonă furtunoasă, stabilitate și prosperitate câștigate însă cu preț scump, este o gazdă cât se poate de potrivită pentru congresul centenar al organizației.

 

sursa imaginii https://www.ietf.org/meeting/100/index.html

sursa imaginii https://www.ietf.org/meeting/100/index.html

 

Apropierea aniversării trecerii pragului numerelor cu trei cifre pare să fi prilejuit o everfescență care conține puțină nostalgie, multă introspecție și analiză a proceselor actuale, discuții articulate și uneori foarte aprinse despre viitorul Internetului și în paralel cel al organizației IETF. Acum 31 de ani, la prima întâlnire, participaseră 21 de experți, cu toții salariați ai companiilor guvernamentale americane, de care era legată încă strâns tehnologia și implementarea Internetului. Deceniul care a urmat a fost cel al pătrunderii Internetului în sfera comercială, și al detașării de aspectele de control guvernamental. În pragul mileniului a fost atins și maximum de participare la întâlniri (peste 2500 de participanți în jurul anului 2000). Cam atunci a fost definită și ‘misiunea’ Societății Internetului (Internet Society) care sprijinea și încuraja dezvoltarea standardizării tehnice fără a se referi prea detaliat la aspectele și impactul politic și social.

Iata cum arată Viziunea și Misiunea Societății, formulate cu mai bine de un deceniu în urmă:

 

Viziune – Internetul este pentru toată lumea.
Misiune – Să promoveze dezvoltarea deschisă, evoluția și utilizarea Internetului în beneficiul tuturor oamenilor din întreaga lume.

 

(sursa https://www.internetsociety.org/mission/)

 

 sursa imaginii https://netzpolitik.org/2014/die-ietf-und-die-technischen-und-politischen-dimensionen-von-privatsphaere-im-internet/

sursa imaginii https://netzpolitik.org/2014/die-ietf-und-die-technischen-und-politischen-dimensionen-von-privatsphaere-im-internet/


Aceasta abordare nu mai este astăzi considerată suficientă. Internetul proiectat de inginerii de la IETF și de companiile care implementează standardele scrise aici a devenit una dintre utilitățile de bază care asigură funcționarea și progresul societății. Guvernele au devenit din nou interesate de ceea ce se petrece pe Internet și de modul în care funcționează, și încearcă să recapete controlul măcar parțial al acestuia. Societăți comerciale dar și organizații criminale beneficiază de înlesnirile de comunicație, și echilibrul între libertatea de comunicare și necesitatea controlului conținutului traficului este permanent pus sub semnul întrebării. O propunere pentru o nouă ‘misiune’ (cartă) a organizației a fost publicată cu aproximativ două săptămâni înainte de conferință. Ea include următorul text:

 

Internet Society promovează dezvoltarea Internetului ca o infrastructura tehnică globală, o resursă de îmbogățire a vieții oamenilor și o forță de bine în societate.

Lucrăm cu comunitatea internațională de Internet pentru un Internet deschis, conectat la nivel global și sigur.

Împreună, ne concentrăm pe:
- construirea și susținerea comunităților care fac ca Internetul să funcționeze;
- promovarea dezvoltării infrastructurii de internet, tehnologii și standarde deschise; și
- promovarea unei politici de internet sănătoase în întreaga lume.

Abia a fost publicată propunerea și au apărut imediat criticile. Formularea încearcă să fie mai concretă și mai apropiată de realitățile de astăzi, dar este ea suficientă și pentru lumea de mâine? Ce înseamnă în termeni practici formulări cum ar fi ‘forță de bine’ sau ‘politică sănătoasă’? În mod sigur nu ele nu reprezintă același lucru pentru un expert american și unul chinez, și nici pentru guvernele țărilor respective. Discuțiile abia au început, și dacă avem în vedere procesul de consens pe care se bazează lumea standardelor Internetului va mai dura o vreme, și rezultatul s-ar putea să fie destul de diferit de propunerea inițială.

 

sursa imaginii https://www.internetsociety.org/blog/2017/11/rough-guide-ietf-100-internet-infrastructure-resilience/

sursa imaginii https://www.internetsociety.org/blog/2017/11/rough-guide-ietf-100-internet-infrastructure-resilience/

 

O altă schimbare fundamentală are loc la nivelul relației între standardele scrise și codurile ‘deschise’ (open source). Cititorii fideli ai rubricii CHANGE.WORLD au putut află din articole precedente despre aceste două metode aparent concurente de a defini modul în care este realizată interoperabilitatea între elementele conectate la rețea și aplicații care face posibilă funcționarea Internetului. Regulile pot fi definite în standarde exacte și riguros scrise (metoda IETF) sau prin cod de referință public accesibil care este implementat de toată lumea (metoda open source). În realitate cele două lumi nu sunt complet separate, istoria IETF se bazează în mare parte pe ‘running code’ (software care funcționează) și de multe ori acesta a fost ‘public domain’ (accesibil pentru oricine). În ultimii ani însă colaborarea între organizațiile care crează și administrează cod deschis și IETF s-a intensificat. Existența și folosirea de software ‘open source’ permite un ciclu mai scurt de discuții în ceea ce privește lista de funcții implementate, și în cele din urmă un drum mai scurt de la definitivarea specificațiilor la finalizarea standardelor. În plus și calitatea celor două produse (standard și cod) va fi îmbunătățită prin interacția directă dintre cele două. Cei care examinează programele ultimelor conferințe IETF vor constata că timpul alocat verificărilor de cod și testelor de interoperabilitate este în continuă creștere. Traditionalelor sesiuni de ‘hackathon’ și ‘Code Sprint’ li se adaugă începând cu IETF 100 și opțiunea ca orice întâlnire a grupurilor de lucru să fie transformată în sesiuni de teste de cod, interoperabilitate sau demonstrații funcționale.

 

sursa imaginii https://www.ietf.org/blog/category/ietf/

sursa imaginii https://www.ietf.org/blog/category/ietf/

 

Interesante sunt la această ediție a conferinței IETF și sesiunile educaționale (tutorial). Ele se ocupă de două tehnologii pe care le-am prezentat în anii trecuți în cadrul rubricii CHANGE.WORLD pe vremea când se aflau în dezvoltare: versiunea 1.3 a protocolului Transport Layer Security care asigură securizarea informației transmise pe Internet prin intermediul tehnicilor criptografice, și noul protocol WebRTC dezvoltat în colaborare de IETF și W3C care simplifică sesiunile de comunicație multimedia (video, voce și date). Lor li se adaugă două sesiuni Bird of Feathers (BOF) care discută probleme care își pot găsi soluțiile în viitoare grupuri de lucru noi ale IETF-ului: Trusted Execution Environment Provisioning (TEEP) care are ca scop programarea aplicațiilor care rulează în configurații ‘sigure’ și Software Updates for Internet of Things (SUIT) care propune o standardizarea unei metode de a trimite versiuni noi ale programelor care rulează pe ‘lucrurile’ din Internetul Lucrurilor (IoT) – subiect devenit acut pe măsură ce numărul obiectelor ‘inteligente’ legate la Internet crește exponențial, și cu această se măresc și riscurile de securitate datorate infiltrării de viruși și alte programe ostile.

 

  sursa imaginii https://www.internetsociety.org/blog/2014/07/recovering-from-the-wonderful-insanity-of-ietf-90/


sursa imaginii https://www.internetsociety.org/blog/2014/07/recovering-from-the-wonderful-insanity-of-ietf-90/

 

Lumea Internetului este în schimbare și standardele încearcă nu numai să fie în pas cu vremea, să răspundă corespunzător atacurilor și pericolelor, dar și să anticipeze tendințele și să conducă dezvoltarea tehnologică în folosul utilizatorilor. Printre altele ședințele devin în măsură din ce în ce mai mare virtuale. Mă voi numără și eu printre cei peste 200 de participanți ‘la distanță’ la IETF 100. Într-o mare măsură succesul Internetului este datorat și succesului organizației IETF și cred că ea va rămâne relevantă și în anii următori. Sigur vom discuta în viitor în această rubrica despre rezultatele și impactul conferinței IETF 100 și a celor care vor urma.

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

‘Marjorie Prime’ este unul dintre cele cinci filme pe care le-am văzut în ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Filme de la Haifa. Cinci filme de provenienţe diferite, aparţinând unor cineaşti de naţionalităţi diferite, tratând aparent teme diferite: un film de la Hollywood despre îmbătrânire şi despre opţiunile oferite de tehnologiile moderne (holograme, avataruri) în lupta cu bolile vârstei; un film de ‘horror’ german care transformă peisajul mirific al Elveţiei într-o ameninţare; un documentar românesc despre responsabilitatea individuală în cele mai negre timpuri ale istoriei noastre naţionale; o drama pasională naturalistă filmată în alb-negru plasată în Ungaria înfrântă de după primul război mondial; cel mai recent produs al unui regizor grec specialist în filme care atacă la rădăcina tabu-uri ale societăţii şi familiei moderne. Şi totuşi aceste cinci filme, alese după criterii personale de calitate şi de disponibilitate în calendar au şi un filon comun. În toate apar personaje ale căror existenţe sunt încercate de factori exteriori care pun sub semnul întrebării certitudinile vieţilor lor: în unele cazuri istoria, în alte cazuri accidentele, bolile şi vârsta, şi în toate demonii interiori care aşteptau semnalul trezirii pentru a ataca şi dinăuntru. Şi încă ceva. Niciunul dintre aceste filme nu se lasă încadrat cu uşurinţă în genurile cunoscute. Chiar dacă vrem să le aplicăm o eticheta sau alta, ajungem repede la concluzia că trebuie să folosim etichete multiple, căci ele combină genurile şi stilurile şi în unele cazuri inventează unele noi.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4978710

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4978710

 

‘Marjorie Prime’ poate fi considerat un film de science-fiction de un soi aparte. Regizorul filmului se numeşte Michael Almereyda, are 58 de ani şi’ fără a fi unul dintre numele cele mai consacrate ale Hollywood-ului, are la activ o un palmares cinematografic divers şi destul de interesant care include pe lângă filme cu acţiune şi vampiri, un ‘Hamlet’ plasat în New York-ul zilelor noastre şi o poveste romantică destul de reuşită care se petrece într-un New Orleans care încearcă să revină la normalitate după trauma uraganului Katrina. Aici este vorba despre o familie bine situată, care locuieşte în viitorul apropiat undeva la malul oceanului, şi care foloseşte tehnologia hologramelor şi a avatarurilor pentru a aduce lângă mama îmbătrânita şi atacată de boală lui Alzheimer o încarnare mai tânăra a soţului ei, de mult decedat, pentru a încerca să-i readucă din memoria în decădere evenimentele şi trăirile trecutului.

 

 sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4978710/mediaviewer/rm2584230400


sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt4978710/mediaviewer/rm2584230400

 

Despre această cumplită boală neurodegenerativă se ştie astăzi foarte mult şi foarte puţin. Diagnosticul şi simptomele sunt din ce în ce mai bine cunoscute, în cele mai mici detalii. Populaţia globului îmbătrâneşte şi cu aceasta procentul persoanelor afectate a crescut spectaculos în ultimele decenii. Cauzele exacte însă sunt necunoscute, sau ne-elucidate până la capăt. Ereditatea joacă un rol important în 70% din cazuri, dar nu este singura sursă. Tratamente încă nu există, nici măcar în lumea viitorului apropiat imaginată în ‘Marjorie Prime’. Ceea ce i se propune la începutul filmului eroinei principale nu este un tratament de vindecare, ci de încetinire a avansului bolii şi o încercare de a remedia temporar situaţia prin împrospătarea memoriei. Apariţia unor persoane aparent reale, îngheţate în timp la o vârstă trecută, nu rămâne însă fără impact şi asupra altor membri ai familiei. Pe măsură ce timpul trece, şi alţi membri ai familiei încep să aibă nevoie de compania avatarurilor. Mecanismele biologice continuă să-şi îndeplinească menirile lor, în timp ce partenerii lor virtuali rămân imuni la boli sau îmbătrânire. Nu însă şi încremeniţi în capacităţi. Scenariştii au dotat avatarurile din ‘Marjorie Prime’ cu elemente de inteligenţă arttificiala cu extindere cognitivă. Cu alte cuvinte, avatarurile învaţă, îşi îmbogăţesc informaţia despre propriul trecut (de fapt cel al oamenilor pe care îi reprezintă virtual), şi astfel îşi îmbunătăţesc interactia şi relaţiile cu oamenii şi între ei.

 

sursa imaginii http://www.agebrilliantly.org/4-habits-to-prevent-alzheimers-disease/

sursa imaginii http://www.agebrilliantly.org/4-habits-to-prevent-alzheimers-disease/

 

Combinaţia de tehnologii propusă de film nu este departe de realizabilitate. Cuvântul ‘avatar’ provine din limba sanscrită şi reprezintă încarnarea sub formă omenească a unei zeităţi (de exemplu Vishnu). Avatarurile în informatică au o semantică oarecum opusă – ele reprezintă imagini electronice (grafice de multe ori, dar pot fi şi abstracte) care în multe cazuri reprezintă persoane reale. Deci de la virtualul mitologic la încarnarea umană şi înapoi la virtualul digital. Tehnologia este pe larg folosită în programele de realitate virtuală şi aplicaţii derivate – de la jocuri la tehnici de colaborare şi şedinţe virtuale în timp real. Hologramele pot fi utilizate ca o formă de reprezentare a avatarurilor, în timp ce perfecţionarea transmiterii imaginilor combinată cu capacităţile sporite ale reţelelor de comunicaţie de bandă largă permit astăzi transpuneri la distanţă ale imaginilor tridimensionale în toate detaliile lor. Iar acestea pot aparţine unor persoane reale sau virtuale (sau, desigur, obiecte). Informaţia despre fiecare persoană de pe Pământ este şi ea din ce în ce mai detaliată în era lui ‘big data’. Fiecare dintre noi generează permanent informaţii grafice sau digitale despre unde suntem, cum arătăm şi cum ne îmbrăcăm, cu cine şi ce comunicăm, care este starea sănătăţii noastre, ce activităţi practicăm, etc.

 

sursa imaginii https://kaist455.com/2017/10/19/marjorie-prime-2017/

sursa imaginii https://kaist455.com/2017/10/19/marjorie-prime-2017/

 

Pe măsură ce acţiunea avansează, se multiplică întrebările pe care ni le putem pune. De fapt ce suntem, noi, oamenii? corp? gânduri? o entitate pe care unii o numesc suflet? sau poate suntem doar amintirile pe care le lăsăm în urmă?

Nu voi dezvălui mai mult deoarece nu vreau să răpesc plăcerea vizionării celor care vor decide să vadă acest film. El poate fi interpretat ca o parabolă. Poate că este vorba despre perenitatea fiinţei umane, sau a omenirii însăşi. Într-o lume în care avatarurile sunt din ce în ce mai perfecţionate, şi capătă însuşiri care includ învăţarea şi auto-perfecţionarea, mai este loc şi pentru oameni? Precum roboţii, ei au potenţialul de a depăşi menirea pentru care i-am creat, cea de a ajută oamenii şi a le extinde forţele fizice şi intelectuale, şi pot deveni concurenţi la resursele limitate ale planetei. Când este trecut acest prag? Poate că de fapt este vorba despre perenitatea speciei umane într-o altă formă de încarnare? Filmul are un sfârşit pe care unii îl vor găsi pesimist, dar eu nu mă număr între ei. Din punctul de vedere al cinefilului am admirat povestea inteligent scrisă (adaptare a unei piese de teatru a lui Jordan Harrison) şi jocul excepţional al lui Lois Smith, Tim Robbins, Geena Davis. Recomandat!

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Revista săptămânală americană TIME a publicat acum câteva săptămâni în cadrul unui număr special o listă a realizărilor remarcabile ale unui număr de ‘Femei care schimbă lumea’. Titlul grupajului este ‘First’ care în traducere aproximativă ar însemna ‘primele’ – deci femei care au fost primele care au ajuns la realizări remarcabile sau au spart ceea ce Hilary Clinton şi altele numesc ‘cupola de sticlă’ – barieră invizibilă care se opune accesului femeilor la poziţiile de conducere în societate, economie, sau ştiinţă, sau recunoaşterii realizărilor acestora doar datorită faptului că aparţin sexului numit ‘slab’. Editoarea principală a revistei (şi ea o ‘first’ în această capacitate) scrie în articolul care deschide gruparea:

‘Ne-am întrebat dacă există un motiv sau o forţă împărtăşită de femeile care fac pionierat. Femeile profilate aici au vârste între 16 şi 87 de ani, ele au reuşit să se afirme în serviciile publice şi companii private, au explorat fundurile marilor şi orbitele extra-terestre. S-au îmbarcat în călătorii spre locuri pe care doar ele le-au putut imagina şi s-au confruntat de multe ori cu persoane care le-au spus că nu vor putea niciodată ajunge acolo. Aceste poveşti de succes se împletesc cu poveştile eşecurilor, şi aceste femei de multe ori dau credit tocmai persoanelor care au încercat să le oprească, şi prin asta le-au întărit motivaţia de a reuşi.’  

 

 sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Marie_Curie


sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Marie_Curie

 

Mă voi referi mai târziu în acest articol la două dintre personalităţile excepţionale menţionate în articolul din TIME, dar nu pot să nu mă alătur unei critici care s-a făcut auzită şi în legătură cu alte colecţii de persoane cu realizări şi influenţă excepţionale alcătuite de prestigioasa revista americană, şi anume americano-centrismul. Desigur, TIME Magazine este o revistă americană, dar circulaţia şi publicul ei sunt internaţionale, şi chiar şi ediţia care îmi aterizează aproape săptămânal în cutia poştală este o ediţie personalizată geopolitic pentru partea din lume în care trăiesc. Editorii grupajului s-au concentrat exclusiv pe personalităţile americane (mai exact, care trăiesc şi lucrează în Statele Unite), ignorând complet contribuţiile şi personalităţile femeilor din alte părţi ale planetei care şi ele participă la ‘schimbarea lumii’. Au vrut editorii lui TIME poate să facă o critică implicită subtilă asupra statutului femeilor în Statele Unite? Sunt multe ţări în lume unde situaţia drepturilor şi recunoaşterea realizărilor femeilor se află în stadii inferioare celor americane, la fel şi alte ţări faţă de care America de azi pare a avea teren de recuperat. Istoric, recunoaşterile publice ale contribuţiilor femeilor în domeniile ştiinţifice şi tehnologice rămân excepţii, şi am remarcat acest lucru şi privind lista exclusiv masculină în acest an a premianţilor Nobel. Cel mai recent premiu ‘ştiinţific’ atribuit unei femei datează din 2014 (May-Britt Moser pentru Fiziologie sau Medicină). Şi totuşi, precedente istorice există. Marie Curie născută Sklodowska a fost una dintre primele laureate ale premiului Nobel pentru fizică, la a treia sa ediţie în 1903, premiu împărţit cu soţul ei Pierre Curie şi cu fizicianul francez Antoine Henri Becquerel. A fost şi singura personalitate ştiinţifică din istorie căreia i s-a atribuit premiul Nobel pentru două discipline diferite, al doilea fiind obţinut pentru contribuţii în chimie în 1911.

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Maryam_Mirzakhani

https://en.wikipedia.org/wiki/Maryam_Mirzakhani

 

Nu există un premiu Nobel pentru matematică, dar echivalentele în lumea cifrelor şi a ecuaţiilor sunt considerate Medalia Fields şi Premiul Abel. Medalia Fields (care poartă numele unui matematician canadian) este decernată odată la patru ani în cadrul Congresului Internaţional al Uniunii Internaţionale a Matematicii (IMU). Disparitatea între sexe este şi mai evidentă aici. Deşi distincţia este decernată începând cu 1936, abia în 2014 ea a fost atribuită pentru prima dată unei matematiciene – iraniana Maryam Mirzakhani. Din păcate ilustra matematiciană considerată una dintre personalităţile de geniu ale generaţiei sale a murit în vara acestui an. Trăise în ultimii ani în Statele Unite, lucrase şi predase la Universităţile Princeton şi Stanford. Iată cum explică un coleg, Jordan Ellenberg, domeniul ei de expertiză:

‘Lucrările ei îmbină perfect dinamica cu geometria. Printre altele, ea studiază jocul de biliard. Dar acum, într-o mişcare foarte caracteristică matematicii moderne, ea nu consideră doar o masă de biliard, ci universul tuturor meselor posibile de biliard. Iar tipul de dinamică pe care îl studiază nu vizează în mod direct mişcarea bilelor pe masă, ci o transformare a mesei de biliard în sine, care îşi schimbă formă într-un mod guvernat de reguli; dacă doriţi, masa însăşi se mişcă că o planetă ciudată în jurul universului tuturor meselor posibile … Acesta nu este genul de lucru pe care îl faceţi pentru a câştigă la masa de biliard, dar este genul de lucru pe care îl faceţi pentru a câştiga o Medalie Fields.’

 

sursa imaginii http://rocket-women.com/2015/06/valentinas-day-celebrating-the-day-valentina-tereshkova-became-the-first-woman-in-space/

sursa imaginii http://rocket-women.com/2015/06/valentinas-day-celebrating-the-day-valentina-tereshkova-became-the-first-woman-in-space/

 

Cred că din lista primelor doamne cu realizări semniticative nu ar trebui să lipsească nici numele Valentinei Tereshkova, mai ales că prima femeie cosmonaut se mai află încă între noi şi şi-a sărbătorit în acest an a 80 aniversare a zilei de naştere. Între 14 şi 16 iunie 1964, la vârstă de 26 de ani, Valentina a fost trimisă în spaţiu, pe orbită în jurul pământului, la bordul lui Vostok 6, ultima rachetă din seria Vostok, modelul sovietic de rachete care a inaugurat era zborurilor umane în spaţiu. Selectată printre altele şi pentru originea ei ‘sănătoasă’ (fusese muncitoare textilistă şi paraşutistă amatoare), Valentina Tereshkova a fost şi primul civil în spaţiu, toţi cosmonauţii sovietici şi astronauţii americani care o precedaseră având la activ înainte de zborurile lor în spaţiu, cariere de piloţi militari.

 

sursa imaginii http://www.restorative-leadership.org/on-leading-podcast/sylvia-earle

sursa imaginii http://www.restorative-leadership.org/on-leading-podcast/sylvia-earle

 

Revenind la articolul revistei TIME şi la personalităţile americane, voi menţiona două biografii care mi-au atras în mod special atenţia. Prima este cea a Sylviei Earle, biolog marin şi explorator, una dintre întemeietoarele disciplinei ingineriei marine, care şi-a dedicat viaţa explorării lumii oceanelor şi perspectivelor omenirii de a trăi în armonie cu sau poate chiar în mediul acvatic. A fost prima femeie care a ocupat poziţia de Chief Scientist al Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA – echivalentul maritim şi atmosferic al lui NASA) şi a fost numită Erou pentru Planetă tot de revista TIME în 1998. Este poate continuatorul cel mai fidel şi mai activ al activităţilor lui Jacques Cousteau.

 

sursa imaginii http://time.com/4928930/firsts-nancy-gibbs/

sursa imaginii http://time.com/4928930/firsts-nancy-gibbs/

 

Ultima figura pe care doresc să o menţionez în această scurtă trecere în revista este cea a Patriciei Bath – oftalmolog şi inventator. Ei şi colaboratorilor ei li se datorează dispozitivele şi tehnologia care permit astăzi ca operaţia de înlăturare a cataractelor şi de înserţie a lentilelor de contact să fie o operaţie banală şi uşoară, care durează mai puţin de o ora şi este astăzi practicată ambulatoriu în mod curent în toată lumea. Sunt unul dintre milioanele de pacienţi care îi sunt recunoscători pentru redobândirea clarităţii viziunii la ambii ochi. Dispozitivul numit Laserphaco Probe este în continuă perfecţionare şi i s-au adăugat după anul 2000 capabilităţi noi cum ar fi folosirea ultrasunetelor pentru afecţiuni oftalmologice diverse. În carieră sa Patricia Bath a reuşit să spargă două ‘cupole de sticlă’, şi ca femeie, şi ca afro-americană, fiind considerată un model în acest sens în lumea ştiinţifică. Nu a fost însă uşor. În anul 1974 când tânăra cercetătoare de 32 de ani se alătura colectivului de la University of California Los Angeles (UCLA) ea era prima femeie oftalmolog din echipă. Şapte ani mai târziu ajunsese să conducă colectivul de oftalmologi şi ingineri, şi obţinea primul patent pentru invenţia Laserphaco Probe.

Deci, aşa cum scriam într-un articol precedent din rubrica CHANGE.WORLD, contribuţia femeilor în toate domeniile, dar în special în cele ale ştiinţei şi tehnologiei, o cunoaştem şi o recunoaştem în fiecare zi a anului şi nu numai de 8 martie!

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

 

Aniversările de promoţie sunt câteodată dificile. Dificil de organizat, dificil pentru mulţi de inclus în programul de viaţă şi de călătorii, şi câteodată dificil de trăit. Dar de multe ori, cei care ajung la ele au parte de satisfacţia unui bilanţ de viaţă şi de carieră (pentru mulţi încă ‘work-in-progress’), a revederii unor prieteni pierduţi în timp şi amintiri, a împărtăşirii de fapte mici şi mari şi a conştientizării apartenenţei la o generaţie. Câteva dintre aceste gânduri am hotărât să le împărtăşesc şi cu cititorii rubricii CHANGE.WORLD. Este oarecum firesc. Curiozitatea care mă face să cercetez lumea fascinantă a tehnologiilor moderne (tema rubricii) a fost probabil în mine din copilărie, dar structuralizarea cunoaşterii şi tehnicile împărtăşirii cred că le-am dobândit în mare parte în anii studenţiei.

 

sursa imaginii http://acs.pub.ro/

sursa imaginii http://acs.pub.ro

 

Sunt absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, promoţia 1977. În anul când am dat examenul de admitere, 1972, facultatea exista de cinci ani. Prima promoţie de ingineri automatişti tocmai părăsise băncile facultăţii şi noi le luam locul. Sediul Facultăţii, pe dealul care domină campusul Universităţii Politenica (pe atunci Institutul Politehnic Bucureşti) era în construcţie, şi multe dintre cursurile primilor ani le-am făcut pe băncile şi în sălile istorice ale sediului vechi al Politehnicii, în Polizu. Prima catedră de Automatică fusese înfiinţată în anul 1963, în cadrul Facultăţii de Energetică, şi prima catedră de Calculatoare în anul 1969. Primul decan al facultăţii a fost profesorul Constantin Penescu, o personalitate a învăţământului şi cercetării româneşti în domeniul Teoriei Sistemelor. Este vorba despre disciplina care a creat structura intelectuală şi inginerească a automatiştilor, dar de fapt este mult mai mult. Este vorba despre un mod de gândire interdisciplinar, modern şi astăzi că metodă de analiză şi proiectare inginerească, pe care privind în urmă în perspectiva unei jumătăţi de secol, nu cred că trebuie să mă sfiesc să-l numesc avangardist pentru acea vreme. Mă întreb câte universităţi existau în lume în anii 60 care predau teoria sistemelor, şi câte dintre ele făcuseră din această disciplină coloana vertebrală a programei de învăţământ ingineresc.

 

corp_ec

 

Există spaţii pe care nu le-am vizitat zeci de ani, dar în care mă regăsesc deseori în amintiri. Apartamentul copilăriei, curtea bunicilor, sala de clasa din liceu (aceeaşi vreme de patru ani, cu aceeaşi banca şi aceiaşi colegi împrejur), holurile facultăţii, atelierul cu plansete împărţit cu încă vreo zece colegi la primul loc de muncă. Revederea cu corpul EC şi cu amfiteatrul EC105 în care a avut loc şi prima parte a întâlnirii aniversare a fost una dintre aceste ocazii. Numărul de paşi era acelaşi, volumele interioare nu s-au schimbat, parcă nici băncile din amfiteatru, se mai scrie încă cu crete albe pe table verzi (aici chiar că mă aşteptam la ‘white-boards’ mai moderne!). Desigur, s-au şi schimbat multe. Lângă cele două corpuri de clădiri pe care le cunoşteam, construite la începutul anilor 70 a răsărit acum un turn modern, care adăposteşte printre altele centrul de calcul şi o parte dintre laboratoarele didactice şi de cercetare ale facultăţii. O altă clădire similară (alt ‘turn’) aparţinând întregii Politehnici a fost construit la intrarea dinspre cartierul Militari. Interioarele noi şi cele cunoscute erau pavoazate pentru festivităţile aniversare ale jubileului, două expoziţii prezentau activitatea şi realizările studenţilor şi doctoranzilor. Web site-ul facultăţii a inclus aniversarea noastră de 40 de ani de la absolvire între evenimentele aniversării 50 ale instituţiei.

 

 

sursa imaginii Marius Vladu si Facebook

sursa imaginii Marius Vladu si Facebook

 

A fost pentru noi doar a două întâlnire de promoţie în 40 de ani, şi pentru mine prima. O întâlnire mai avusese loc în 1987, în perioada ultimă a ‘Epocii de Aur’. Eu părăsisem de trei ani România, mă aflam atunci în prima etapă a vieţii într-o ţară nouă şi într-o lume nouă. Luasem viaţa în piept cum se spune, nu îmi permiteam încă vacanţe sau excursii în străinătate. Îmi câştigasem libertatea de circulaţie împreună cu alte drepturi individuale strangulate în perioada cât am trăit în România, dar priorităţile erau altele – carieră profesională, familie, copii, refacerea minimului confort personal. Trecerea abruptă de la un sistem la altul nu m-a găsit de loc nepregătit profesional, aş putea spune că baza teoretică formată în învăţământul românesc şi chiar şi experienţa practică din industria românească au fost suficient de solide, diferenţele în tehnologii şi aparatură fiind relativ uşor recuperabile. Mai puţin pregătit eram cu alte aspecte ale vieţii în lumea capitalismului liberal: sistemul bancar, crearea profilului profesional şi prezentarea la interviuri pentru a ocupa un loc de muncă. Nu ştiu deci ce vor fi discutat colegii mei la întâlnirea din 1987, şi nu ştiu nici câţi dintre ei presimţeau că dacă nu au plecat spre o schimbare cum făcusem eu şi alţi colegi, schimbarea avea să vină peste ei la sfârşitul deceniului.

 

dupa_40_ani

 

După două scurte discursuri festive am petrecut trei ore şi jumătate în amfiteatrul EC105 împărtăşind poveştile de viaţă şi traseele profesionale ale celor prezenţi. Au venit să participe la eveniment 55 din cei 127 de absolvenţi din anul 1977. Nu fuseseră mult mai mulţi nici în 1987. Au fost rostite cuvinte calde de apreciere pentru instituţie, pentru metodă, pentru profesorii din care o parte ne-au părăsit în aceste decenii. Câţiva dintre colegi nu au răspuns şi nu vor mai răspunde la apel.

Traseele de viaţă şi profesionale expuse au fost dintre cele mai diverse. Unii dintre noi au făcut cariere deosebite, cu realizări remarcabile în industria românească sau în lume. Absolvenţii Automaticii din 1977 au lucrat în întreprinderi şi instituţii de proiectare şi cercetare dintre cele mai reputate din România sau la firme dintre cele mai cunoscute din lume. Unii au rămas în domeniul strict al automatizărilor industriale care era direcţia principala în care pregătea facultatea specialişti, alţii au evoluat spre domenii înrudite în special tehnologii informatice şi telecomunicaţii. Unii au întemeiat firme care au reuşit să creeze nume şi direcţii în condiţiile nu tocmai uşoare ale tranziţiei economice şi politice româneşti, alţii au rămas fideli unui singur sau câtorva locuri de muncă de-a lungul carierelor. Câţiva au părăsit cu totul lumea ingineriei şi s-au specializat în alte domenii sau s-au apucat de alte activităţi depărtate de profilul tehnic. Mulţi sunt încă activi, dar câţiva dintre noi ne-am retras din activitatea profesională şi ne dedicăm timpul altor domenii, hobby-urilor, familiei. Majoritatea celor care au vorbit au subliniat cu recunoştiinţă contribuţia formativă profesională şi personală a anilor de facultate.

 

tortul_de_40

 

Nu s-a discutat numai despre carierele profesionale, nici la întâlnirea de dimineaţă de la facultate, şi nici la recepţia şi petrecerea de după-amiază de la Hanul lui Manuc. Am împărtăşit fiecare câte ceva şi despre vieţile de familie, despre căsnicie sau căsnicii, despre copii şi nepoţi de care parcă suntem mulţi dintre noi mai mândri decât de propriile noastre persoane şi realizări. Am depănat amintiri, ne-am recunoscut şi cunoscut mai bine în pofida anilor prin care am trecut şi care au trecut peste noi. Am trăit cu toţii perioade mai uşoare sau mai grele, schimbări pe care le-am înfruntat şi cu care ne-am acomodat, şi cred că mulţi dintre membrii promoţiei noastre au schimbat în bine şi locurile prin care au trecut, şi comunităţile în care au trăit şi în care trăiesc.

După o zi plină de emoţii şi regăsiri am hotărât să nu mai lăsăm intervale mari între întâlnirile noastre periodice. Vom încerca să pornim o tradiţie de întâlniri anuale, în prima jumătate a lui Octombrie, în Bucureşti şi în alte locuri din ţară, sau poate şi în străinătate, acolo unde vom găsi organizatori şi interes între participanţi. Deci, la revedere, în Octombrie 2018.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Octombrie. Anotimpul mustăriilor, al sărbătorilor bachice şi ale recoltei în variantele şi derivatele lor specifice diferitelor zone geografice, etnii şi religii, al proverbelor cu număratul bobocilor. Iar pentru cei care urmăresc lumea ştiinţei şi a tehnologiilor avansate, deci pentru cititorii rubricii CHANGE.WORLD, sezonul anunţării laureaţilor premiilor Nobel pentru anul în curs. Fără alte amânări şi introduceri, să trecem în revista ediţia 2017 a acestor premii, laureaţii şi realizările care le-au adus recompensă cea mai discutată şi uneori disputată, dar fără îndoială şi cea mai râvnită în domeniile lor de activitate.

 

 sursa imaginii https://www.panorama.am/en/news/2017/10/03/Nobel-Prize-physics/1844021


sursa imaginii https://www.panorama.am/en/news/2017/10/03/Nobel-Prize-physics/1844021

 

Premiul pentru fizică va fi împărţit în mod inegal în acest an. Jumătate din suma alocată pentru premiu (opt milioane de coroane suedeze) a fost câştigată de Rainer Weiss, iar cealaltă jumătate va fi împărţită între Barry C. Barish şi Kip S. Thorne pentru contribuţia lor la proiectul LIGO (Laser Interferometer Gravitaţional-Wave Observatory). Nici nu se terminase bine anunţul şi au început să apară criticile, în special datorită faptului că acest proiect a cărui principala realizare practică este măsurarea undelor gravitaţionale şi confirmarea în acest fel a unuia dintre aspectele esenţiale ale teoriei relativităţii generalizate a lui Einstein, este de fapt un proiect colaborativ la care participă peste o mie de cercetători din 20 de ţări. De ce nu poate fi Premiul Nobel pentru fizică (şi celelalte premii cu profil ştiinţific) atribuit unor echipe de cercetători sau organizaţii, aşa cum se întâmplă cu Premiul pentru Pace de exemplu? Este numai una dintre criticile care sunt aduse premiilor, dar una care ar putea fi rezolvată relativ uşor, printr-o schimbare a regulamentului care are la bază testamentul lui Alfred Nobel. Alte critici mai acerbe se referă la caracterul conservator al premiilor, la faptul că majoritatea covârşitoare a premianţilor sunt bărbaţi şi albi, la lista lungă şi în continuă creştere a marilor personalităţi care au fost ocolite de premii în pofida realizărilor lor recunoscute şi considerate deja în prezent sau în perspectiva istorică mai semnificative decât cele ale laureaţilor.

 

 sursa imaginii http://www.advancedsciencenews.com/nobel-prize-chemistry-cryo-electron-microscopy-biochemistry/


sursa imaginii http://www.advancedsciencenews.com/nobel-prize-chemistry-cryo-electron-microscopy-biochemistry/

 

Premiul Nobel pentru chimie va fi împărţit egal în acest an de Jacques Dubochet, Joachim Frank şi Richard Henderson pentru contribuţia lor la dezvoltarea microscopiei crio-biologice, o tehnologie care permite obţinerea de imagini ale moleculelor care compun materia vie. Pornind de la microscopia cristalelor anorganice, inventatorii metodei au dezvoltat tehnologii care cristalizează componente ale materiei vii cum sunt proteinele, permiţând ‘fotografierea’ acestora.

 

sursa imaginii https://www.vox.com/science-and-health/2017/10/2/16396486/2017-nobel-prize-award-medicine-physiology-michael-rosbash-jeffrey-hall-michael-young

sursa imaginii https://www.vox.com/science-and-health/2017/10/2/16396486/2017-nobel-prize-award-medicine-physiology-michael-rosbash-jeffrey-hall-michael-young

 

Premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie va fi şi el împărţit de trei cercetători, Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young pentru contribuţiile lor la descoperirea mecanismelor moleculare care contoleaza ritmurile biologice, explicând cum reuşesc plantele, animalele şi oamenii să-şi adapteze ciclul biologic cu mişcarea de revoluţie a Pământului. Disciplina care se ocupă de studiul ştiinţific al ritmurilor biologice se numeşte cronobiologie. Ritmul circadian (de 24 de ore) este specific tuturor organismelor, de la bacteriile cele mai simple până la oameni. Microbiologia şi genetica se combină în lucrările celor trei savanţi pentru a furniza explicaţia ştiinţifică a comportamentului fiinţelor vii în decursul diferitelor perioade ale ciclului biologic de 24 de ore.

Câteva amănunte biografice interesante. Michael Rosbash s-a născut în 1944 în Kansas City, Missouri şi este fiul unor refugiaţi evrei care au părăsit Germania nazistă în 1938, scăpând astfel de soarta tragică a majorităţii evreilor Europei în perioada Holocaustului. Tot în 1938 a ajuns în Statele Unite la vârsta de şase ani şi laureatul Premiului Nobel pentru fizică din acest an Rainer Weiss. Putem specula cum ar fi arătat ştiinţa fără contribuţia acestora şi multor altor refugiaţi care şi-au găsit adăpost în America în acea perioada, sau câte personalităţi excepţionale s-ar fi putut dezvolta din milioanele de copii pieriţi în Holocaust sau în alte tragedii ale istoriei recente, copii care nu au avut şansă să-şi găsească undeva adăpost. Interesantă este şi personalitatea lui Jeffrey C. Hall, care împarte cu fostul sau coleg de la Brandeis University, Michael Rosbash, Premiul pentru medicină. Anunţul l-a luat prin surprindere. Hall se retrăsese din activitatea ştiinţifică de câţiva ani deoarece nu reuşise să asigure finanţarea continuării cercetărilor sale.

 

sursa imaginii http://www.sbs.com.au/news/article/2017/10/06/i-thought-it-was-hoax-ishiguro-feared-nobel-literature-prize-was-fake-news

sursa imaginii http://www.sbs.com.au/news/article/2017/10/06/i-thought-it-was-hoax-ishiguro-feared-nobel-literature-prize-was-fake-news

 

Nici laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Kazuo Ishiguro nu este complet străin de lumea ştiinţei. În primul rând, faptul că scrie în limba engleză se datorează faptului că familia sa s-a stabilit în 1960, când el avea cinci ani, în Anglia, în aşa fel încât tatăl sau, cercetător oceanograf, să-şi continue şi să-şi dezvolte cariera la Institutul Naţional de Oceanografie britanic. Opera lui Kazuo Ishiguro include câteva cărţi cu tematică de science-fiction şi fantasy. Romanul ‘Never Let Me Go’ este o distopie care se petrece în anii ’80 şi ’90 într-o lume paralelă realităţii noastre. ‘The Burried Giant’ aparţine genului ‘fantasy’, prezentând şi el o istorie alternativă, plasată în trecut, dar cu rezonanţe moderne.

 

sursa imaginii https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/2017/

sursa imaginii https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/2017/

 

Premiul Nobel pentru pace este mult contestat şi disputat în ultimele decenii. L-au obţinut şi personalităţi remarcabile, dar şi politicieni a căror activitate sau eficienţă în direcţia păcii este discutabilă. În acest an premiul a fost decernat organizaţiei International Campaign to Abolish Nuclear Weapons (ICAN) care militează în scopul unei lumi fără arme atomice – ţintă care parte puţin probabil de a fi atinsă în viitorul apropiat.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Thaler

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Thaler

 

Economistul american Richard H. Thaler este câştigătorul premiului Nobel pentru economie pentru contribuţiile sale într-o disciplină numită ‘behavioral economics’ care studiază corelaţia între mecanismele macro-economice şi financiare şi psiholologia factorilor de decizie. Modelele create de adepţii acestei teorii combină economia şi finanţele pe de-o parte cu psihologia şi neurologia de cealaltă parte, încercând să explice tendinţele a ceea ce s-a întâmplat şi să prezică evoluţia pieţelor prin anticiparea deciziilor viitoare. Un fel de creuzet al factorilor raţionali şi al celor iraţionali care determină evoluţia economiei.  Merită menţionat că premiul pentru economie este un alt premiu contestat, pe care o parte dintre comentatori şi chiar şi dintre personalităţile apropiate de comitetul şi familia Nobel îl consideră o adăugire ulterioară, care nu aparţine şi nu este consistentă cu testamentul şi intenţiile lui Alfred Nobel.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Bucuria descoperirii este de multe ori amplificată de caracterul ei neaşteptat. Am prezentat în articolele din rubrica CHANGE.WORLD aplicaţii diferite ale matematicii, informaticii, roboticii, Internetului în arte. În săptămâna care a trecut am trăit încă un exemplu splendid de eveniment artistic rezultat din colaborarea dintre artişti şi informaticieni. De fapt poate că ar trebui să reformulez, căci nu este vorba doar despre colaborarea între specialiştii din discipline foarte îndepărtate, unii aparţinând sferelor culturii, alţii universului tehnologiilor, ci despre un gen nou de creatori cu cunostiinte ştiinţifice solide, care folosesc elemente tehnologice ca o parte firească din repertoriul lor de mijloace artistice.

 

sursa imaginii http://www.lepoint.fr/culture/mourad-merzouki-le-hip-hop-version-danseur-etoile-01-10-2015-1969805_3.php

sursa imaginii http://www.lepoint.fr/culture/mourad-merzouki-le-hip-hop-version-danseur-etoile-01-10-2015-1969805_3.php

 

Îmi plac baletul modern şi spectacolele de dans contemporan. De multe ori acestea combină pe scenă elemente din arte diferite, de la arta baletului (cu formaţia clasică de baza), pantomimă, muzică de toate genurile, luminile şi artele plastice în crearea decorurilor şi a costumelor de scenă. Nu voi intra în enumerarea genurilor şi curentelor, sunt multe şi interesante, şi sunt mulţi experţi care le pot explica mult mai bine decât mine. Spectacolul la care am asistat acum câteva zile se numeşte ‘PIXEL’ şi aparţine coregrafului francez Mourad Merzouki şi companiei sale ‘Compagnie Käfig’ (‘cuşcă’ în arabă şi germană) care îşi are baza la Centrul Coregrafic Naţional francez din Creteil al cărui director este Merzouki. Născut la Lyon în 1973, acesta este unul dintre dansatorii, coregrafii şi promotorii stilului hip-hop, integrându-l în dansul modern şi alte mijloace de exprimare artistică.

 

sursa imaginii https://www.yellowtrace.com.au/pixel-dance-meets-digital-projection/

sursa imaginii https://www.yellowtrace.com.au/pixel-dance-meets-digital-projection/


Ce pot spune despre spectacol? Scepticismul meu legat de stilul de dans hip-hop a fost total infirmat. Combinaţia dintre acest stil, promovat de Merzouki, dans contemporan şi acrobaţie, toate plasate într-un spaţiu de lumini în permanentă mişcare şi schimbare creat de algoritmi digitali, a avut efecte uimitoare şi a rezultat într-un spectacol dinamic, fără nici o clipă plictisitoare. Publicul din Tel Aviv a fost pe bună dreptate entuziasmat.

Puteţi să vă faceţi o idee despre cum arată PIXEL sau în general spectacolele lui Merzouki şi ale companiei sale din acest clip de pe youTube:https://www.youtube.com/watch?v=z_Hu57QTqqE

 

sursa imaginii http://am-cb.net/en/a-propos

sursa imaginii http://am-cb.net/en/a-propos

 

Povestea însă abia aici începe. Scenografia originală contribuie esenţial la spectacol. Spaţiul scenei în cele trei dimensiuni ale sale este permenent modificat de lumini care se schimbă funcţie de mişcările dansatorilor. Îmi era clar că sunt folosiţi aici algoritmi matematici care crează formele spaţiale. Dar se merge mai departe. Căutând fişa tehnică a spectacolului am găsit numele creatorilor concepţiei scenice şi a soluţiei digitale. Se numesc Adrien Mondot şi Claire Bardainne, aka Adrien M / Claire B şi de aproape un deceniu lucrează împreună în cadrul unei firme care crează şi promovează proiecte artistice digitale în colaborare cu artişti de marcă precum Mourad Merzouki. Născut în 1979 la Grenoble, Adrien este informatician de formaţie, a fost cercetător la Centrul Naţional de Cercetări în Automatică şi Informatică de la Grenoble, până când în 2003 a descoperit lumea dansului şi a combinaţiei între algoritmi şi implementaţiile lor şi spaţiul mişcării pe scenă. De atunci colaborează în spectacole de dans, circ, şi la festivaluri de prestigiu cum este cel de la Avignon. Claire este artistă plastică, designer grafic, scenografă. În concepţia ei graficienii activează într-un univers în care scena dialoghează cu arhitectura, cultura, moda. Colaborarea lor a început în 2010.

 

sursa imaginii https://www.timeout.com/penang/dance/hakanai

sursa imaginii https://www.timeout.com/penang/dance/hakanai

 

Să examinăm încă două din proiectele lor. ‘Hakanaï’, un număr de dans solo interpretat de dansatoarea Akiko Kajihara, exploră relaţia dintre vise şi realitate prin interacţiunile dansatoarei cu animaţii care se mişcă în modele sincronizate cu muzica interpretată ‘live’. Tot algoritmul care stă la baza ‘cubului’ este dinamic şi foloseşte în timp real informaţia despre muzică şi mişcările dansatoarei.
 

sursa imaginii https://artechouse.com/?exhibition=xyzt-abstract-landscapes

sursa imaginii https://artechouse.com/?exhibition=xyzt-abstract-landscapes

 

‘XYZT: Abstract Landscapes’ este o creaţie interactivă pentru spaţii de expoziţii. Numele ei exprimă dimensiunile spaţiale (X, Y, Z) şi cea temporală (T). Este vorba despre zece sculpturi în lumină care interacţionează cu vizitatorii. Spre deosebire de spectatorii reprezentaţiilor de dans, experienţa senzorială şi interacţiunea este aici directă. Cei care au avut şansa să viziteze expoziţia în Washington, DC, în lunile august şi septembrie, au fost mai aproape că niciodată de experienţa de a simţi şi atinge nemijlocit, de a fi parte din spaţiul digital creat de algoritmii imaginaţi de Adrien Mondot şi Claire Bardainne.

Marii creatori ai Renaşterii au fost spirite enciclopedice, maeştri în artă şi în ştiinţe, inovatori în frumos şi în cunoaştere. Astăzi este fără îndoială dificil sau chiar imposibil să stăpâneşti la nivel de excepţie domenii multiple şi diferite, dar posibilităţile umane sunt amplificate de realizările tehnologice şi de puterea comunicării. Realizările artiştilor informaticieni sunt o faţetă a acestei noi lumi a sintezei între cunoaşterea ştiinţifică şi cea artistică.

 

 

(Articolul a aparut initial in revista culturala ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Multe dintre discuţiile despre capabilităţile roboţilor şi lista de activităţi în care roboţii îşi revendică utilitatatea şi eficienţa în a înlocui activităţile omeneşti ajung mai devreme sau mai târziu la argumentaţii legate de creativitate. Arta reprezintă desigur un domeniu considerat ca necesitând un grad avansat de creativitate, care cel puţin până în prezent este specific speciei umane. Din acest motiv voi trece în revistă în acest articol din cadrul seriei dedicate relaţiei dintre artă şi tehnologie în rubrica CHANGE.WORLD, câteva dintre produsele executate de roboţi, care au o şansă de a fi categorisite ca obiecte de artă. Pun la o parte pentru moment discuţiile din domeniile esteticii şi ale istoriei artei care trasează o limită a creativităţii sau folosesc exemple de tehnici (cum sunt cele ‘automate’ sau ‘spontane’) folosite de artişti înainte de apariţia roboţilor, şi care aparent nu solicită creativitatea (nu cea conştientă în orice caz). Ceea ce urmează doreşte să fie doar un început de dezbatere, enumerarea a câteva exemple, şi încercări de a răspunde întrebărilor despre arta roboţilor. Este ea artă? Cine sunt de fapt autorii?

 

sursa imaginii https://angel.co/andrew-conru

sursa imaginii https://angel.co/andrew-conru

 

Orice domeniu interesant are cel puţin un concurs al său. În acest an a avut loc cea de-a doua ediţie a competiţiei RobotArt şi se află în pregătire ceea de treia. Iniţiatorul ei este unul dintre acei antrepenori care are în palmaresul său câteva dintre aplicaţiile care au modificat peisajul informatic şi viaţa de zi cu zi a milioane de oameni. Numele său este Andrew Conru şi după studii economice şi de inginerie chimică, a primit un doctorat în inginerie mecanică la Universitatea Stanford la începutul anilor ’90, pentru a se reorienta imediat în tânăra industrie şi economie a Internetului. Compania sa W3.com a creat una dintre primele aplicaţii de ‘social networking’ folosite însă în mediul corporatist şi nu pe Internet, cum avea să o facă Facebook cu câţiva ani mai târziu. WebPersonal.com înfiinţată în 1994 a fost una dintre primele companii care s-au ocupat de relaţii personale şi matrimoniale pe Internet, şi a fost vândută în 1995. Conru a pornit imediat câteva alte companii în domeniul relaţiilor sociale pe Internet (unele în domeniu ‘adult’) cea mai cunoscută dintre ele fiind FriendFinder, pe care o conduce şi astăzi (din nou) după un parcurs tumultuos care a inclus şi un faliment. În 2010 Conru a înfiinţat fundaţia non-profit Compute.org care acordă sprijin financiar iniţiativelor din domeniul Internetului. Din această categorie de activităţi face parte şi concursul RobotArt. Ediţia 2018 va fi dotată cu premii în valoare de 100 de mii de dolari.

 

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/15-incredible-pieces-of-art-created-by-robots-2016-2

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/15-incredible-pieces-of-art-created-by-robots-2016-2

 

‘Filosofia’ artei robotice susţinută de concursul RobotArt se bazează pe observaţia că actul artistic implică o combinaţie de elemente tehnice şi de idei, care în mare măsură sunt impredictibile. Roboţii pot participa în crearea de obiecte fie prelungind capacităţile omeneşti, fie acţionând complet autonom, pe baza programelor software scrise în avans. De aici şi cele două categorii principale în concurs. Una dintre ele este cea a ‘automatizării complete’ şi un exemplu este robotul creat de Oliver Deussen şi Thomas Lindemeier de la departamentul de ştiinţe a calculatoarelor al Universităţii Konstanz din Germania, botezat eDavid. El primeşte ca stimuli de intrare una sau mai multe imagini (un peisaj, un portret) şi generează mişcări similare celor ale pensulei şi altor scule ale pictorilor pentru a crea lucrarea, având la dispoziţie o gama largă de unelte şi culori specifice meseriei. Procesul poate folosi ca intrare şi un ‘stil’ şi de aici o gama largă de lucrări produse de eDavid create în stiluri diverse – de exemplu, ‘clasic’, ‘japonez’, ‘impresionist’, ‘pop art’, etc.

 

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/15-incredible-pieces-of-art-created-by-robots-2016-2

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/15-incredible-pieces-of-art-created-by-robots-2016-2

 

Fiind vorba despre o competiţie, se pune întrebarea cine face parte din juriu şi care sunt criteriile de evaluare. RobotArt porneşte de la premiza că rezultatele lucrărilor roboţilor trebuie judecate după criterii similare cu cele ale oricărei opere de artă – emoţia, calitatea vizuală, precizia tehnică. A doua categorie a concursului este cea telerobotică în care sunt combinate capabilităţile roboţilor cu intervenţia umană. În acest domeniu excelează iniţiativa CloudPainter a lui Pindar Van Arman, artist tehnologic şi inginer software, iniţiator al unui număr de proiecte care aplică tehnici diferite, 2D şi mai recent 3D.

 

sursa imaginii https://www.technologyreview.com/s/600762/robot-art-raises-questions-about-human-creativity/

sursa imaginii https://www.technologyreview.com/s/600762/robot-art-raises-questions-about-human-creativity/

 

Produsele artistice ale roboţilor au început să pătrundă şi în piaţa artistică, nu numai în concursurile specializate. Poate nu este surprinzător, fiind vorba despre artele plastice, că Parisul îşi revendică o poziţie de avandarda, şi galeria Oberkampf din oraşul luminilor a găzduit un număr de evenimente, dintre care o expoziţie în 2013 a programului The Painting Fool. Acesta este creaţia lui Simon Colton, profesor de creativitate computaţională la Colegiul Goldsmiths din Londra, care a sugerat că, pentru ca un software să fie considerat creativ, el trebuie să treacă teste diferite de testul Turing. Ca şi în expunerea ‘filozofică’ de la RobotArt, accentul este pus pe pe elementele nepredictibile ale imaginaţiei.

 

sursa imaginii https://www.technologyreview.com/s/600762/robot-art-raises-questions-about-human-creativity/

sursa imaginii https://www.technologyreview.com/s/600762/robot-art-raises-questions-about-human-creativity/

 

Precedesorul multora dintre aceşti roboţi şi programe este AARON, conceput şi executat începând din anii ’70 ai secolului trecut de artistul şi omul de software Harold Cohen (1928 – 2016). Artistul îşi începuse activitatea în deceniile precedente, şi explorarea capabilităţilor spaţiului informatic a fost pentru el o extensie a uneltelor sale. Programele sale pe măsură ce se perfecţionau dobândeau un grad din ce în ce mai avansat de autonomie, aşa încât se pune întrebarea firească: cui aparţin picturile create timp de decenii de AARON? Robotului? Artistului? Inginerului?

O opinie educată dar care include mai mult întrebări decât răspunsuri a fost furnizată chiar de pictor într-un articol publicat în 1994 pentru Stanford Humanities Review şi intitulat ‘Realizările în viitor ale pictorului AARON’, articol accesibil integral la https://web.archive.org/web/20060107184824/http://crca.ucsd.edu/~hcohen/cohenpdf/furtherexploits.pdf

‘AARON există; el crează obiecte mai mult sau mai puţin de sine stătătoare, care stau alături de orice colecţie de obiecte similare produse de om, şi a căror consistenţă stilistică dezvăluie o identitate la fel de clară ca a oricărui artist uman. În plus, o face fără intervenţia mea. Nu cred că AARON constituie o dovadă a existenţei capacităţii maşinilor de a gândi, de a fi creative sau a fi conştiente de ele însele: nici de a reprezenta vreunul dintre atributele inventate special pentru a explica ceva despre noi înşine. Este însă o dovadă a existenţei capacităţii maşinilor de a face unele dintre operaţiile care presupunem că ar necesită gândirea, creativitatea, şi conştiinţa de sine a unei fiinţe umane. Dacă ceea ce face AARON nu este artă, ce este exact şi în ce fel diferă de “adevăratul lucru” în afară de procesul de producţie? Dacă AARON nu gândeşte, ce anume face?’

 

(Articolul a aparut initial in revista culturala ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Next Page »