Mă număr printre fanii neconditionati ai lui John le Carré. Fiecare roman al scriitorului al cărui nume real este David Cornwell este pentru mine o sursă de delectare, îmbinând acțiunea migulos construită și de obicei desfășurată pe eșichierul geo-politic al lumii cu umorul tipic englezesc. Personaje sale sunt complexe și credibile, departe de stereotipul super-spionilor, oameni cu îndoieli, slăbiciuni și greșeli, purtători de mesajele politice și morale care solicită respectul chiar dacă nu ești ca cititor întotdeauna de acord cu ele. Le Carré face parte dintr-o tradiție literară în care nu există genuri minore, iar dacă ele totuși ar exista, literatura romanelor detective sau de spionaj sigur nu s-ar încadra între ele. Din generația care l-a precedat făcea parte de exemplu Graham Greene, un alt scriitor dintre cei mai importanți ai literaturii engleze a secolului 20, ai cărui eroi erau mulți dintre ei spioni sau diplomați, dintre aceia a căror acțiuni, chiar dacă desfășurate de multe ori ‘în umbră’ influențează în mare măsură viețile tuturor.

Cea mai recentă carte a lui John le Carré se numește ‘A Legacy of Spies’ și ediția pe care am citit-o este cea publicată de Penguin Books și datată 2017. Nu știu să fi fost tradusă în românește,  și când va fi sunt curios ce titlu va alege traducătoarea sau traducătorul. Cuvântul ‘Legacy’ înseamnă moștenire, însă într-o conotație ceva mai largă și mai puțin materialistă decât în limba română, el însemnând ceea ce un om lasă în urmă să, dar nu numai din punct de vedere material ci și moral, ca tradiție, ca amintire, ca loc în istorie. Se vorbește de exemplu despre ‘the legacy of president John Kennedy’ și înțelesul nu este moștenirea imediată și materială pe care președintele asasinat la Dallas la 22 noiembrie 1963 va fi lăsat-o în urmă sa prin testament, ci la moștenirea sa politică, la locul și influența să în istorie.

 

sursa imaginii https://www.penguinrandomhouse.com/books/558020/a-legacy-of-spies-by-john-le-carre/9780735225138/

sursa imaginii https://www.penguinrandomhouse.com/books/558020/a-legacy-of-spies-by-john-le-carre/9780735225138/

 

Cele 24 de cărți publicate până acum de le Carré sunt împărțite între cele care se petrec înainte de 1989, în perioada războiului rece, o perioada ceva mai ușoară, paradoxal poate, din punctul de vedere al clarității morale, și cele din perioada de după 1990 și până în zilele noastre, perioada mult mai agitată, mai complexă și mai confuză din anumite puncte de vedere, în care despărțirea binelui de rău, și diferențierea oamenilor atașați de aceste concepte este mult mai dificilă. Într-un fel ‘A Legacy of Spies’ aparține ambelor. Acțiunea principală se petrece în prezent, eroul principal fiind Peter Guillam, adjunctul legendarului George Smiley, șeful secției operative a spionajului britanic în perioada războiului rece. Eroii lui le Carré îmbătrânesc împreună cu scriitorul (și cu o parte din cititorii săi, aș adăuga). Ei aparțin aceleiași generații care a trăit cel de-al doilea război mondial în copilărie, care s-a angrenat în lupta secretă din motive în mare măsură idealiste în perioada războiului rece pentru a combate celălalt mare totalitarism al secolului 20, și care ar trebui acum, în al nouălea deceniu de viață să se bucure de anii pensiei, de recunoștiința națiunii, sau măcar de o anonimitate liniștită. Desigur, lucrurile sunt departe de a se petrece așa. Guillam este convocat la Londra din locul îndepărtat al retragerii sale din lume în Normandia, pentru a răspunde unor întrebări și a deveni repede principalul suspect într-o anchetă declanșată de urmașii a doi spioni (și foști prieteni) căzuți în perioada războiului rece care caută să afle adevărul și să pedepsească vinovații care i-au trimis la moarte pe părinții lor. Acțiunea oscilează între prezentul anchetei și amintirile dezvăluite treptat ale celor petrecute cu mai bine de jumătate de secol în urmă în Anglia și Europa scindată de Cortina de Fier.

Cei care cunosc anchetele din romanele lui le Carré și altele similare știu bine că eroii nu se grăbesc să dezvăluie adevărul – nici cel factual, și cu atât mai puțin cel legat de motivațiile acțiunilor întreprinse. Mai niciodată nu aflăm adevărul și tot adevărul, unul dintre motive fiind că acesta nu este cunoscut întotdeauna nici măcar eroilor. Presat la un anumit moment să dezvăluie relațiile intime (petrecute cu zeci de ani în urmă!) cu una dintre colegele de meserie, eroul cugetă:

‘And I was supposed to tell them this? … I, who was taught from the craddle to deny, deny, and deny again – taught by the very service that is seeking to drag a confession out of me?’ (pag. 161)

Cititorul află în cele din urmă mai multe decât anchetatorii lui Paul Guillam din carte, el este confesorul aproape absolut, scriu aproape, căci personajele lui le Carré trăiesc în penumbră, și toate detaliile nu le sunt dezvăluite nici măcar lor însele. Iată ce știm despre scurta dar intensa poveste de dragoste pe care o trăiesc eroii cărții în vremuri de război rece:

‘She had empowered me. She had made me the man I had never been till now. More than one woman over the years had told me – kindly, bluntly, and in outright disenchantment – that I had no aptitude for sex; that I could neither take, nor give with abandon; was inept, restrained; that I lacked true instinctual fire. 

But Doris knew all that, before we ever embraced. She had known it as we brush-passed, and she knew as she took me naked into her arms, welcomed me, absolved me, showed me; then formed herself around me until we were all friends, than careful lovers, and finally triumphant rebels, broken free of everything that presumed to control our two lives.’ (pag. 166)

Le Carré este un maestru al reconstituirii treptate a poveștii din frânturi de informație și amintiri ale eroului principal, combinate cu documente (rapoarte, înregistrări secrete, circulare oficiale) care oferă perspectivele alternative ale faptelor petrecute cu multe decenii în urmă. Există în carte o schismă în timp care este simultan și o prăpastie ideologică și una psihologică. Eroul principal este rechemat de organizația căreia îi va aparține până la moarte și a cărei disciplină a semnat să o respecte pentru a da socoteală pentru fapte care s-au întâmplat cu jumătate de secol în urmă, într-o lume cu alte entități în conflict, cu alte legi ale onoarei și trădării, cu alte repere morale. Pot fi judecate faptele petrecute atunci după principiile morale de astăzi? Soldații din umbră ai trecutului luptei împotriva tiraniei aveau claritatea țintei în față, dar justifică asta mijloacele și victimele colaterale? La recrutare lor li se spunea ceva de genul:

‘We don’t pay a lot, and careers tend to be interrupted. But we do feel it’s an important job, as long as one cares about the end, and not too much about the means.’ (pag. 8)

 

sursa imaginii https://www.myhorridparent.com/add-celebrity-stories/2017/8/1/john-le-carr

sursa imaginii https://www.myhorridparent.com/add-celebrity-stories/2017/8/1/john-le-carr

 

La ora bilanțului sau aproape de ea se pune întrebarea dacă și-au trăit eroii viața pe măsură reperelor morale ale tinereții. Sunt ei eroi din umbră, sau mai degrabă agenți ai răului, pe care lumea violentă de umbre și trădări în care și-au desfășurat activitatea i-a corupt moral, așa cum îl acuză pe erou unul dintre urmașii celor care nu au supraviețuit?

‘You’re all sick. All you spies. You’re not the cure, you’re the fucking disease. Jerk-off artists, playing jerk-off games, thinking you’re the biggest fucking wise guys in the universe. You’re nothings, hear me? You live in the fucking dark because you can’t handle the fucking daylight.’ (pag. 247)

Veți găși răspunsurile în carte, dar ele nu sunt răspunsuri definitive.  Lumea spionilor din cărțile lui le Carré este o lume de oglinzi care mai degrabă ascund și derutează decât reflectă realitatea. Personajele sunt discrete și ambigue, inclusiv George Smiley, șeful lui Paul Guillam, cel care ar trebui să dețină cheile tuturor enigmelor, care apare doar spre sfârșitul cărții, dar a cărui prezență sau absență este simțită în fiecare pagină a cărții.

Scrierea lui John le Carré este atentă la detaliu și extrem de plastică în ceea ce privește redarea atmosferei. Chiar și cititorii tineri, care nu au trăit comunismul, care nu au călcat niciodată pe pământul Berlinului, vor fi copleșiți și impresionați de atmosfera fostei și viitoarei capitale germane, ocupată și împărțită, de la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60. Câteva detalii par a fi greșite, poate scăpări (nu cred că Armata Roșie a avut vreodată preoți atașați unităților militare, nu cred nici că șapca cu stea roșie să fi fost purtată de civili în Polonia) dar ele nu pot diminua prea mult impresia de autenticitate. Fanii scriitorului englez vor regăsi în această carte personajele preferate și vor savura dialogurile și dezvăluirea treptată a intrigii de spionaj și a poveștii de dragoste. Cititorii mai tineri sau mai recenți vor găsi poate o poartă de intrare în lumea lui Smiley și a oamenilor săi tocmai în această carte finală sau aproape finală. Cel mai promițător este însă faptul că precum eroii săi, John le Carré evită judecățile definitive, și orice final de carte al său include promisiunea unei continuări. Le urez longevitate și lui și personajelor sale.