Archive for June, 2018

Am discutat de multe ori în cadrul rubricii CHANGE.WORLD despre definirea inteligenței umane și a celei artificiale, și despre felul în care una poate fi demarcată de cealaltă. Nu am ajuns nici noi și nici mulți alții dintre cei care au abordat subiectul la o concluzie precisă și discuțiile vor continua multă vreme. Una dintre diferențele specifice cele mai semnificative care este des menționată este capacitatea umană de a inventa. Dacă instinctul de a descoperi și de a acumula noi cunoștiințe despre lumea exterioară nu este spefic în regnul animal doar oamenilor, capacitatea de a inventa lucruri, concepte, sau metode noi de a produce și de a face viața mai ușoară pare să fie o caracteristică a lui Homo Sapiens. Mașinile gânditoare nu au această capacitate de a inova, de a crea ceva complet nou. Încă? Asta este desigur o altă discuție.

 

sursa imaginii https://www.lisakaborycha.com/8-la-serenissima/

sursa imaginii https://www.lisakaborycha.com/8-la-serenissima/

 

Din momentul în care au apărut pentru prima dată invențiile, a fost nevoie și ca invențiile să fie protejate. Produsele inteligenței acordau avantaje potențiale celor care le stăpâneau și le foloseau, și de aceea ele au fost râvnite și uneori acaparate cu forța brută de rivali. Odată cu evoluția societății și crearea sistemelor legale, au apărut și protecțiile invențiilor și a fost cuantificată perioada te timp și valoarea care aparține inventatorilor în raport cu grupul social din care fac parte și cu restul societății. Așa au apărut primele patente. Cele mai vechi forme de patente menționate în istorie datează din jurul anului 600 B.C., au fost emise în colonia grecească Sybaris din sudul peninsulei italice, și se referă la … rețete de mâncare. Au trecut peste două milenii până când problema legiferării a ceea ce numim astăzi proprietate intelectuală a revenit în centrul atenției. Asta se întâmpla în statele-orașe italiene din perioada Renașterii, în secolul 15. Florența și apoi Veneția au fost pioniere în această privința, Cetatea Dogilor fiind cea unde în 1474 a fost decretat actul legislativ care permitea zece ani de privilegii tuturor inventatorilor ‘de noi arte și mașinării’.  Are meritul de a fi prima formă de legislație generică scrisă de protejare a proprietății intelectuale. Regele englez Henric al VI-lea s-ar putea să fi precedat în 1449 acest act, acordând producătorului de vitralii flamand John din Utynam privilegii pentru o perioada de 20 de ani, dar acela a fost un act individual. Astfel de acte au rămas privilegii ale coroanei britanice până în vremea regelui James I, când au devenit unul dintre subiectele de dispută dintre rege și Parlament. Aceste conflicte au culminat cu Revoluția din 1648 și decapitarea regelui Carol I în 1649. Trecut sub jurisdicția Parlamentului englez, sistemul de monopoluri din care făcea parte și instituția patentelor a fost sursă de inspirație pentru legislația americană, considerată începând din secolul 19 și până astăzi sistemul de referință pentru legislația mondială a proprietății intelectuale în general, și a sistemului de patente în particular. Garantarea drepturilor inventatorilor este înscrisă din 1787 in Articolul 1, Secția 8, Clauza 8 a Constituției Statelor Unite, iar prima lege a patentelor (Patent Act) a fost ratificată la 10 aprilie 1790. Primul patent american garantat conform acestei legi a fost semnat la 31 iulie 1790 de președintele George Washington.

 

sursa imaginii https://www.bluemoonpatentprints.com/listing/240584993/patent-1790-first-us-patent-issued-by

sursa imaginii https://www.bluemoonpatentprints.com/listing/240584993/patent-1790-first-us-patent-issued-by

 

Dacă Statele Unite au dominat multă vreme lumea patentelor și ca legislație dar și numeric, în ultimul deceniu a apărut o concurență formidabilă din partea Chinei. După ce în deceniile 8 și 9 ale secolului 20 chinezii au copiat tot ce puteau, ignorând de multe ori proprietatea intelectuală protejată în alte țări, tactica lor s-a schimbat radical în ultimii ani ai secolului trecut, și câțiva ani mai târziu Biroul de Proprietate Intelectuală chinez a devenit cel mai mare din lume, depășindu-și concurenții americani. Din cele 1,98 de milioane de cereri de patente înregistrate în 2012, 526412 proveneau din China, față de 503582 de cereri americane. Trebuie remarcat că o cerere de patent nu înseamnă încă aprobarea și garantarea patentului, dar tendința este clară. Nu numai că americanii nu mai sunt singurii care domină activitatea de patentare, dar concurența este formidabilă, și ca și în alte domenii, specialiștii chinezi au învățat regulile jocului și concurează cu restul lumii folosind uriașele lor resurse umane, aspirând spre o poziție de leader mondial.

 

sursa imaginii http://www.openculture.com/2015/11/mark-twains-patented-inventions-for-bra-straps-and-other-everyday-items.html

sursa imaginii http://www.openculture.com/2015/11/mark-twains-patented-inventions-for-bra-straps-and-other-everyday-items.html

 

Să ne întoarcem însă puțin în istorie. Din 1790 până astăzi au fost acordate în Statele Unite peste șase milioane de patente. Între numele marilor inventatori deținători de patente se numără celebrități ale lumii tehnice cum a fost Thomas Edison (1093 de patente, între care iluminatul electric, telegrafia, sistemul de linii ferate, pompele de vacuum și o mașină de scris), Henry Ford (161 de patente legate într-un fel sau altul de automobilele cu marca Ford), Clarence Birdseye (300 de patente în domeniul frigotehnicii), Linus Yale Sr. (14 patente) și Linus Yale Jr. (20 de patente) cu invenții legate de celebrele lor lacăte. Găsim însă pe listă și multe surprize. Despre Hedy Lamar am scris un articol acum câțiva ani în rubrica CHANGE.WORLD. Actrița celebra de la Hollywood a inventat in timpul celui de-al doilea război mondial sistemul de schimbări de frecvență care era destinat inițial să ajute la ghidarea rachetelor submarine (torpedo-uri). În timp invenția sa, subiect al singurului patent înregistrat pe numele ei, a devenit unul dintre principiile de bază ale standardelor de comunicații wi-fi și de telefonie celulară. Alte nume mai puțin așteptate de inventatori sunt cele ale lui Marlon Brando (1 patent legat de tensionarea pielii pe tobele conga), Zeppo Marx (unul dintre cei cinci frați Marx, actori comici, dar și inginer cu trei patente aprobate, între care dispozitivul de fixare al primelor bombe atomice in avioanele spre Hiroshima și Nagasaki), George Lucas (11 patente legate de figurine și modele folosite in seriile Star Wars) și scriitorul Mark Twain (a.k.a. Samuel Clemens) autor al 3 patente între care unul legat de … clipsurile pentru încheierea sutienelor, corsetelor și altor obiecte de lenjerie intimă.

 

sursa imaginii https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1d/Gray-telephone-caveat.gif

sursa imaginii https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1d/Gray-telephone-caveat.gif

 

Istoria patentelor este presărată și cu multe controverse, unele devenite celebre. Dintre cele mai faimoase aș menționa-o pe cea legată de patentul pentru transmisiunea la distanță a sunetului, cu alte cuvinte telefonul și telefonia. Cu toții cunoaștem numele lui Alexander Graham Bell, mai puțin cunoscut este cel al lui Elisha Gray. Ambii au susținut că au inventat principiul telefoniei și aparatul de telefon, și ambii au făcut cerere de patente pentru invenție la interval de trei zile unul de altul. Au fost însă invențiile lor independente?  Adevărul nu este cunoscut până astăzi, și Gray, primul care depusese cererea a susținut că Bell a aflat cumva de conținutul ei și a folosit elemente din ea în documentele înaintate cu câteva zile mai târziu. La rândul sau Bell a susținut că Gray și compania sa Western Electric era în posesia unor informații despre experimentele lui Bell la Universitatea din Boston. Cert este că diagramele din cele două cereri de patente aveau multe elemente similare, prea multe s-ar putea spune. Decizia nu a fost ușoară. Din cauza similitudinii materialelor prezentate, criteriul de decizie a trebuit să fie conform legii, data când a fost făcută și documentată invenția. Ajuns la tribunal cazul a fost tranșat în favoarea lui Alexander Graham Bell, creditat astăzi cu descoperirea, dar există și în prezent suporteri ai relativ uitatului Elisha Gray care contesta decizia. Că o curiozitate merită de menționat că Bell nu a fost un mare contributor în domeniul patentelor, având în ‘palmares’ doar 18 patente față de cele 1093 de patente ale celuilalt mare inventator al generației sale, Thomas Edison, care se născuse in același an 1847. Asta nu neapărat pentru că numărul de invenții ar fi fost mai mic, ci deoarece pentru multe dintre invențiile sale nu s-a ostenit să ceară patente, companiile sale având oricum și monopolul producției.

 

sursa imaginii https://curiosity.com/topics/is-kia-silverbrook-the-greatest-inventor-in-history-curiosity/

sursa imaginii https://curiosity.com/topics/is-kia-silverbrook-the-greatest-inventor-in-history-curiosity/

 

În fruntea listei celor mai prolifici inventatori din istorie se află astăzi doi oameni de știință. Japonezul Shunpei Yamazaki se află în prezent pe primul loc cu un total de 5192 de patente în domeniul dispozitivelor electronice, cristale lichide, celule solare și memorii Flash. El l-a detronat din poziția de leader pe australianul Kia Silverbrook, care a deținut primul loc între 2008 și 2017, și care în prezent are ‘doar’ 4745 de patente aprobate în domeniile imprimantelor, hârtiei digitale, Internetului, graficii computerizate, chimiei, geneticii. Sunt aceștia cei mai importanți inventatori ai epocii noastre? Personal mă îndoiesc, cantitatea nu înseamnă neapărat și calitate, nu în mod proporțional, în orice caz. Este clar că aceste persoane și organizațiile fără de care nu ar putea susține o asemenea activitate (cine a depus vreodată o cerere de patent știe câtă muncă implică documentarea chiar numai a unei singure invenții pentru a se transformă în patent) urmăresc să creeze și să acumuleze cât mai multă proprietate intelectuală. În final însă, în fiecare generație, între numărul mare și crescând de patente aprobate, doar câteva reprezintă invenții extraordinare, dintre acelea care schimbă viața celor din jur. Pe acelea le vom caută, le vom urmări și le vom discuta aici în viitor.

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Peste câteva luni, la 4 noiembrie, se împlinesc zece ani de când ne-a părăsit Michael Crichton, unul dintre cei mai prolifici și mai inspirați creatori în genul științifico-fantastic (îmi place să folosesc acest termen mai degrabă decât ‘science-fiction’ sau ‘sci-fi’ care văd că intră treptat în dicționarele de limba română). Zece ani de absență fizică, pe care însă nu prea îi simțim din multe puncte de vedere. Crichton pare a fi încă printre noi, activ și prolific cum era întotdeauna. Filmele din seria ‘Jurassic Park’ ies la intervale regulate. Unul dintre serialele TV cele mai vizionate și discutate (inclusiv în rubrica CHANGE.WORLD) – ‘Westworld’ – bazat pe filmul scris și regizat de Crichton în anii ’70 se află în al doilea sezon de transmisie, cu al treilea sezon în pregătire. Trei romane noi au apărut postum (cu adăugiri și corecturi ale altor autori), iar temele abordate de el sunt mai actuale decât oricând – de la explorarea spațiului la ingineria genetică, de la hărțuirea sexuală în mediul corporatist la încălzirea globală (domeniu în care trebuie spus că era mai degrabă un sceptic, mă întreb dacă și cum și-ar fi schimbat opiniile dacă ar trăi azi). În toate aceste domenii a fost un vizionar, și în toate, ca scriitor, a pus în centrul atenției oamenii și confruntarea lor cu tehnologia.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Prey_(novel)

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Prey_(novel)

 

Sunt un ‘fan’ al lui Crichton încă de la lectura primei sale cărți traduse în limba română, ‘Germenul Andromeda’, apărut în 1976 în Colecția de Romane Științifico-fantastice a Editurii Univers în traducerea Margaretei Dan. A rămas unul dintre romanele sale preferate în top-ul meu personal. Alături de el se află ‘Prey’, apărut în traducere în România sub titlul ‘Prada’ la Editura Orizonturi în anul 2002, la scurtă vreme după ediția americană. Lectura mi s-a părut fascinantă. În primele zeci de pagini cititorul are impresia că romanul aparține genului ‘thriller medical’ în care era expert Chrichton la începuturile carierei sale. Acțiunea se dezvoltă și se extinde însă și împreună cu ea se multiplică domeniile științifice și tehnologice abordate de autor. Se îmbină în carte elemente de biologie, inginerie genetică, nano-tehnologie, inteligență artificială, rețele sociale, și tehnologia dronelor. Despre acest din urmă domeniu aș dori să adaug astăzi câteva informații și să atrag atenția asupra unor subiecte demne de discuție.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Unmanned_aerial_vehicle#/media/File:DJI_Phantom_2_Vision%2B_V3_hovering_over_Weissfluhjoch_(cropped).jpg

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Unmanned_aerial_vehicle#/media/File:DJI_Phantom_2_Vision%2B_V3_hovering_over_Weissfluhjoch_(cropped).jpg

 

Ce este o dronă? Încep cu o întrebare etimologică. Nu îmi este clar de ce acest neologism intrat în limba română din engleză a căpătat genul feminin. În engleză cuvântul ‘drone’ înseamnă ‘trântor’ în sensul său entomologic, deci este vorba despre masculul din sistemul de organizare al unor insecte cum ar fi albinele sau furnicile. Cum a ajuns în românește să fie feminin? Poate vreunul dintre cititorii cu cunoștințe de etimologie ne poate lămuri. Numele a fost preluat pentru a desemna obiectele zburătoare fără pilot (Unmanned Aerial Vehicles – UAV). Nu este cunoscut exact când a fost introdus termenul dar cum una dintre primele utilizări ale dronelor în aplicații militare începând cu prima jumătate a secolului trecut a fost cea de ținte în poligoanele militare, asocierea zgomotului motoarelor ușoare ale dronelor cu cel al insectelor stă foarte probabil la baza termenului. După cum se poate observă, domeniul tehnologic nu este complet nou, aplicațiile militare existau încă de la mijlocul secolului trecut și au fost folosite în (prea) multe războaie din ultima jumătate de secol, și pentru acțiuni mai mult sau mai puțin secrete ale serviciilor speciale. Ceea ce este nou este că această tehnologie militară trece printr-un proces similar de transfer (cel puțin parțial) in domeniul civil cu cel al multor altor tehnologii cândva strict secrete, de la miniaturizarea electronică până la Internet.

 

sursa imaginii https://www.goldsteinresearch.com/report/drone-services-market-outlook-2024-global-opportunity-and-demand-analysis-market-forecast-2016-2024

sursa imaginii https://www.goldsteinresearch.com/report/drone-services-market-outlook-2024-global-opportunity-and-demand-analysis-market-forecast-2016-2024

 

În fapt acest proces s-a accelerat atât de mult în ultimii ani, încât unii experți nu ezită să includă dronele în lista scurtă a tehnologiilor care vor schimba radical viața noastră în viitoarele decenii. Revista americană TIME a dedicat cel mai recent raport special al său Epocii Dronelor sau The Drone Age. Aflăm din acest raport că în anul 2017 au fost vândute în întreagă lume aproximativ trei milioane de drone din care mai mult de un milion au fost înregistrate în Statele Unite cu Administrația Federală de Aviație (Federal Aviation Administration – FAA). 122 de mii de persoane sunt acum autorizate în SUA să opereze drone. Serviciile care sunt făcute posibile de dezvoltarea și punerea în aplicație a dronelor acoperă o gamă extrem de largă în agricultură, construcții, minerit, transporturi, divertisment, cu funcții incluzând monitorizarea și transporturile în locuri greu accesibile, fotografierea și cartografierea aeriană, inspecția facilităților, clădirilor, barajelor, peșterilor, supravegherea șoselelor, livrarea de medicamente, etc. Dacă majoritatea prestatorilor de servicii aparțin țărilor dezvoltate (SUA, Europa, Japonia), producția în industria dronelor este dominată de China, cu 72% din  piața mondială controlată de compania Dà-Jiāng Innovations – DJI cu sediul la Shenzhen, in provincia Guangdong, din sudul țării (nu departe de Hong Kong), supranumită și Silicon Valley a Chinei.

 

sursa imaginii https://global.handelsblatt.com/politics/eu-on-track-to-develop-joint-drone-744073

sursa imaginii https://global.handelsblatt.com/politics/eu-on-track-to-develop-joint-drone-744073

 

Va fi interesant de urmărit cum va evolua acest domeniu în care producția este dominată de China în timp ce produsele sunt cumpărate și puse în folosință în Statele Unite, în anii viitori în condițiile ‘războiului tarifelor’ care se conturează între cele două țări. În proiectare încep să fie implicate și mari firme cum este Amazon care lucrează la conceperea unor drone pe care se vor baza servicii de expediere de pachete care pot trimite marfă în mod rapid în cazuri de urgență medicală, inclusiv medicamente, sânge pentru transfuzii, sau chiar organe de transplant. Spre deosebire de avioanele pilotate care au nevoie de aeroporturi și piste de aterizare, dronele decolează și aterizează vertical, și acest lucru poate avea loc din curtea sau de pe acoperișul unei clădiri de mici dimensiuni. Este de notat că în acest domeniu avem de-a face cu un caz în care legislația și actele regulatorii nu constituie o frână ci un stimulent care permite dezvoltarea serviciilor. Americanii sunt din acest punct de vedere în avans cu câțiva ani față de alte țări, cu legislație care prevede ce drone pot zbura, cine le poate pilota de la distanță, unde pot zbura, cum interacționează între ele și cu aviația pilotată, și în mare măsură ce este permis și ce le este intezis să facă. Evident, asigurarea securității personale este unul dintre aspectele critice, de la securitatea fizică până la confidențialitatea informației despre ceea ce se întâmplă în spațiile private ale cetățenilor. Precum multe alte produse ale avansurilor științifice, și dronele pot deveni arme sau mijloace de facilitare a infracțiunilor atunci când ajung în mâinile infractorilor sau ale teroriștilor. Pericolul perturbării intenționate sau din eroare a traficului aerian cu pasageri este și el un pericol real. Rămâne de văzut cum se vor adapta sistemele de transport inteligent și de securizare a traficului în epoca dronelor. Aceasta este una dintre direcțiile principale de cercetare și proiectare ale acestei ramuri tehnologice. O alta este legată de aplicațiile militare. Dacă tehnologia a pătruns și se va extinde în viața civilă, asta nu înseamnă că militarii nu continuă să o folosească și să o perfecționeze. Un singur exemplu – pentru prima dată în istoria ei și Uniunea Europeană își va crea propriul ei program de contruire a unui sistem de drone folosit în aplicații de securitate cum ar fi supravegherea teritoriului.

 

sursa imaginii https://lifenewz.com/lux-noctis-by-photographer-reuben-wu/

sursa imaginii https://lifenewz.com/lux-noctis-by-photographer-reuben-wu/

 

Există desigur și domenii mai excentrice, mai puțin periculoase și mai puțin comerciale. De exemplu arta. Katsu este unul dintre acei eroi ai artei urbane cu identitate păstrată în parte în secret, care se auto-definește că ‘artist-vandal-hacker’. Între alte creații ale sale se află un portret gigantic al unui foto-model, realizat în 2015 la New York, pictat cu ajutorul unei drone care manipula tuburile de spray colorat. Mai puțin radicale sunt creațiile fotografice ale lui Reuben Wu, ale cărui peisaje par că aparțin unor alte lumi, fiind fotografiate în munți și deșerturi luminate artificial prin intermediul unor sisteme care includ folosirea intensivă a dronelor pentru a realiza efecte imposibil de creat prin tehnici de iluminare clasice sau prin prelucrări digitale. Ca în multe alte domenii ale tehnologiilor avansate, utilizările – in bine sau in rău – depind doar de cei care pun stăpânire pe ele, și limitele sunt doar limitele imaginației și creativității omenești. Revenind la cartea lui Michael Crichton, cred că ea anticipează un nivel de interacțiune mulți-disciplinară între diferite domenii tehnologice care nu a fost încă atins la 16 ani de la publicarea cărții, dar care pare posibil și probabil cu tehnologii pe care astăzi le cunoaștem sau cu extensiile acestora. Viziunea scriitorului american continuă însă să mă uimească. În anul 2002, când Mark Zuckerberg abia se îndrepta spre Cambridge, și cu doi ani înainte ca să înființeze Facebook, Crichton imagina o rețea socială care lega și coordona obiecte. Nu exista încă atunci nici conceptul de Internet al Obiectelor (Internet of Things). Formele de inteligență artificială distribuite in rețea sunt până astăzi teme de cercetare. Pe toate însă le veți regăsi într-o carte pasionantă, apărută in anul 2002. V-o recomand!

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Facebook și președintele său fondator Mark Zuckerberg nu părăsesc prima pagină a ziarelor și știrile cele mai importante ale jurnalelor televizate. Cred că nici nu intenționează să o facă. Încă de la începuturile companiei sale în 2004, Mark a adoptat un model mental și de afaceri care se bazează pe o continuă expansiune și pe o politică de comunicare și deschidere care ar putea fi descrisă că ‘extrovertită’. Cel puțin în aparență. Conform acestui mod de operare, Facebook trebuie să fie permanent în atenția unui număr crescând de utilizatori curenți și potențiali, trebuie să se extindă în noi domenii ale comunicației și vieții de zi cu zi a locuitorilor planetei conectați la Internet (o piață potențială numărând mai mult de jumătate din populația actuală de 7,3 miliarde), să devină pentru câți mai mulți dintre aceștia canalul vital prin care urează bună dimineață familiilor, primesc știrile, accesează serviciile. Publicitatea din ultimele luni nu este însă exact cea pe care și-o dorește Zuckerberg și echipa să. Implicarea lui Facebook în cazurile încă aflate în investigare legate de influențarea tendințelor politice în Statele Unite și alte țări și expunerea datelor personale ale utilizatorilor nu numai că au pus sub semnul întrebării deschiderea și neutralitatea declarată a companiei, dar au dus pentru prima dată în istoria firmei la scăderea indicelui de afaceri care pare cel mai important în ochii lui Mark Zuckerberg – numărul de utilizatori ai lui Facebook. Se poate desigur mult mai rău. Compania Cambridge Analytics aflată in centrul scandalului de expunere a datelor personale încredințate de utilizatori lui Facebook și-a declarat falimentul. Din fericire Facebook este departe de această situație.

 

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/05/22/technology/mark-zuckerberg-european-parliament/index.html

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/05/22/technology/mark-zuckerberg-european-parliament/index.html

 

Faptul că de multe ori întrebările puse de utilizatori, și nu numai de ei ci și de presă sau de politicieni pot deveni stânjenitoare a fost ilustrat de apariția șefului lui Facebook în fața Parlamentului European pe 22 mai. După ce inițial a refuzat invitația, Zuckerberg a apărut totuși la Bruxelles, dar formatul întâlnirii a fost foarte diferit de cele două zile de audieri din Senatul american. Este drept, spre deosebire de Statele Unite, unde la nevoie poate fi obligat să vină să răspundă întrebărilor senatorilor, în Europa prezența să era complet voluntară, dar țînând cont de importanța pieții europene pentru Facebook și de prezența concurenților săi în aceeași piață, nu este de mirare că până la urmă întâlnirea a avut loc. Ea însă s-a limitat la vreo 80-90 de minute, din care doar o parte a fost rezervată întrebărilor, fiecare deputat care dorea având trei minute la dispoziție pentru întrebări, și Zuckerberger dând răspunsuri doar la sfârșit. Sentimentele de frustrare ale multor deputați au fost vizibile și exprimate în declarații (‘am pus șase întrebări la care se putea răspunde Da sau Nu, nu am primit răspuns la niciuna’ a zis unul dintre ei, deputatul ‘verde’ belgian Philippe Lamberts) și Mark Zuckerberg a promis răspunsuri detaliate în scris în zilele următoare. Nu am aflat prea mute noutăți. Ca și în Senatul american, șeful Facebook s-a declarat dispus să colaboreze pentru întărirea protecției datelor personale, s-a scuzat pentru rolul jucat în propagarea de ‘fake news’, pentru interferența în procesele politice și expunerea datelor personale ale utilizatorilor.  Ca și in Senat, Zuckerberg a promis că numărul salariaților Facebook care se ocupă de securitatea informației va fi dublat, și că interesul utilizatorilor va prima chiar  în detrimentul rentabilității care va fi afectată de costul securității incrementale care a fost sau urmează să fie introdusă.

 

sursa imaginii https://www.goldmine.com/what-is-gdpr/

sursa imaginii https://www.goldmine.com/what-is-gdpr/

 

Momentul întâlnirii lui Zuckerberger cu grupul de deputați europeni nu a fost ales întâmplător. Cu trei zile după întâlnire, pe 25 mai, a intrat în vigoare noul Regulament European de Protecție a Datelor cunoscut sub inițialele GDPR, adică General Data Protection Regulation. Chiar dacă nu sunt ceva complet nou pentru UE, normative cu scopuri similare existând încă din 1995, noile reglementări au scopul de a actualiza setul de amenințări împotriva cărora sunt protejați utilizatorii europeni, de a armoniza și aduce la același nivel reglementările diferitelor țări ale Uniunii, și de a furniza celor care verifică și pedepsesc încălcările regulamentelor mai multe unelte de implementare. Cu alte cuvinte, începând cu 25 mai responsabilitatea prestatorilor de servicii de comunicație și a producătorilor de produse și aplicații este mult mai clar definită și neglijențele sau încălcarea normelor de securitate a datelor personale ii pot costa pe aceștia. Așa puteți explica valul de mesaje pe care le-ați primit în zilele dinainte de 25 mai, în ziua respectivă și pe care continuați să le primiți până astăzi de la majoritatea celor cărora le-ați încredințat informații personale. Recomandarea mea este să citiți cu atenție aceste mesaje și dacă există organizații de care nu sunteți foarte interesați să alegeți opțiunea de a le părăși. Atenție însă si la ce mesaje răspundeți. Toate organizațiile care cer confirmări legate de GDPR sunt deja în posesia datelor dumneavoastră personale. Dacă vi se cere orice mai mult decât apăsarea unui buton (software) de confirmare, poate fi vorba despre un atac. Mai bine ignorați mesajul respectiv.

 

sursa imaginii https://www.roadtovr.com/why-the-oculus-rifts-integrated-headphones-might-replace-your-gaming-headset/

sursa imaginii https://www.roadtovr.com/why-the-oculus-rifts-integrated-headphones-might-replace-your-gaming-headset/


Dintre noutățile introduse de actualele norme aș menționa clarificarea teritorialității (dacă este vorba despre servicii prestate în UE producătorii sau prestatorii de servicii din afara Uniunii sunt obligați să respecte noile reguli), stabilirea amenzilor în caz de încălcare a normelor (până la 4% din venitul anual, sau până la 20 de milioane de Euro), menționarea explicită și clară a condițiilor în care sunt păstrate datele personale evitând jargoanele tehnice sau juridice, notificarea în cel mult 72 de ore a oricărei ‘scurgeri’ de date, dreptul de acces la informația personală din produs sau aplicație, dreptul de a fi uitat (adică ștergerea completă la cerere a oricărei informații personale), portabilitatea de la o platforma sau alta, și protejarea datelor personale prin concepție (privacy by design) și nu prin adăugarea târzie de ‘patch-uri’ în versiuni ulterioare. Nu veți fi mirați să aflați probabil că Mark Zuckerberg a declarat în cursul întâlnirii sale cu deputații europeni că produsele Facebook sunt deja pregătite în conformitate cu noile norme GDPR.

 

sursa imaginii https://mashable.com/2018/05/31/oculus-venues-vr-concert-vance-joy/#lp1Xn15ALkqa

sursa imaginii https://mashable.com/2018/05/31/oculus-venues-vr-concert-vance-joy/#lp1Xn15ALkqa

 

Facebook a făcut mari eforturi în această ultima lună pentru a proiecta în paralel cu intensificarea activității legate de securizarea datelor personale și  o atmosferă de ‘business as usual’ emițând aproape continuu  un flux de informații despre noi produse și aplicații, sau extinderea funcționalității și îmbunătățirea performanțelor produselor existente. Cel mai spectaculos anunț dintre toate este cel despre iminenta punere în exploatare a aplicației Venues, anunțată pe 2 mai la la F8 – conferința proiectanților Facebook, împreună cu o impresionantă și ambițioasă ‘foaie de drum’ (‘roadmap’) pentru următorii zece ani ai companiei. Noua aplicație anunțată deja în anul precedent combină rețelele sociale cu realitatea virtuală (VR), tehnologie pe care Facebook o stăpânește odată cu achiziționarea în 2014 a companiei Oculus VR, fondată doar cu doi ani mai devreme la Irvine în sudul Californiei, unul dintre leaderii tehnologici în domeniile hardware-ului și software-ului de realitate virtuală. Prima demonstrație la scală globală a funcționarii acestui produs a avut loc pe 30 mai, când 9000 de spectatori s-au adunat la amfiteatrul Red Rocks de lângă Denver în statul Colorado pentru a urmări un concert al cântărețului australian Vance Joy. Ei nu au fost însă singuri, fiind însoțiți de un număr (care nu a fost făcut public) de utilizatori care au participat virtual la concert prin intermediul căștilor (realizate de Oculus în colaborare cu Samsung) și a software-ului integrat în Facebook.  Nu este o premieră absolută, experimente de urmărire a unor concerte sau manifestații artistice sau sportive folosind tehnologia VR au mai avut loc, dar este pentru prima dată când firme de prima mărime că Facebook, Oculus și Samsung fac o asemenea demonstrație de proporții, și o fac pe produse aflate în pragul lansării comerciale.

 

sursa imaginii https://www.wired.com/story/oculus-venues/

sursa imaginii https://www.wired.com/story/oculus-venues/

 

Facebook își descrie noua familie de aplicații ca o intrare în domeniul rețelelor sociale virtuale. Nu numai că modul de interacție dintre utilizatori se extinde, dar Venues permite participarea la evenimente de genul manifestărilor culturale sau sportive cu experiențe de ‘imersie’ în locațiile respective, și cu identificarea celorlalți participanți la evenimentul virtual, fie prin imagini ‘realiste’ fie prin intermediul unor ‘avatari’. În spațiul arenei reale (‘domul de conținut’) este creată o lojă virtuală (‘parchetul’) cu nouă rânduri cu 28 de locuri fiecare pentru participanții aflați la distanță. Pentru utilizatori există  două  moduri de operare. În mod ‘conținut’ participarea la distanță este în principal pasivă, canalul de comunicare transferând mai ales date despre eveniment. În mod ‘navigație’ prioritatea este preluată de interacțiile cu alți participanți. Este similar cu cea ce se întâmplă când ne aflăm la un spectacol muzical sau de teatru, sau la un meci. O parte din timp atenția noastră este dirijată spre scenă sau terenul de sport, în timp ce în alte momente de timp ne ocupăm mai mult de discuțiile cu vecinii. Impresiile participanților la spectacolul din 30 mai sunt amestecate. Condițiile de vizionare (sunet, imagine) au fost lăudate de majoritatea participanților. După câteva minute de acomodare comenzile care permit deplasarea în spațiul virtual, interactia cu vecinii, inclusiv neutralizarea celor prea gălăgioși au devenit destul de clare. Ceea ce a lipsit participanților a fost participarea ca spectatori la eveniment. Lipsește (încă?) posibilitatea de a aplauda soliștii sau sportivii preferați sau cea de a fluiera la deciziile arbitrului. De asemenea, după vreo oră de concert (există o limitare fizică a bateriilor căștilor la două ore) majoritatea spectatorilor virtuali s-au declarat obosiți vizual și cerebral.

Revenind la întâlnirile lui Mark Zuckerberg cu politicienii observ că mulți dintre ‘inchizitorii’ săi americani și europeni s-au declarat îngrijorați de influența crescândă a companiei însoțită de creșterea ei rapidă în domenii care nu făceau parte inițial din sfera de competență. Ca soluție a fost propusă împărțirea companiei în companii mai mici și specializate ca domenii. Un proces asemănător s-a întâmplat cu compania Bell în anii 80 ai secolului trecut, rezultat al unuia dintre cele mai faimoase acțiuni anti-trust din istoria Americii de Nord. S-ar putea ca ceva asemănător să se întâmple cu Facebook nu peste mult timp. Aici, în rubrica CHANGE.WORLD, vom urmări, vom relata, vom discuta, vom încerca să înțelegem.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

‘Țara mea natală, Turcia, este o țară-fluviu, nici solidă, nici stabilă. Cât am scris acest roman, fluviul acela s-a schimbat de nenumărate ori, curgând cu o viteză amețitoare.

Țările natale sunt iubite, fără îndoială, însă uneori pot fi și exasperante și înnebunitoare. Totuși am ajuns să aflu că pentru prozatori și poeți, care pun sub semnul întrebării, iar și iar, granițele naționale și barierele culturale, există cu adevărat doar o țară natală perpetuă și portabilă. Țara Poveștilor.’ (pag. 415)

Cu acest text ne putem identifica mulți dintre noi, cei care trăim departe de țările în care ne-am născut. Distanța geografică și timpul scurs de la părăsirea tărâmului natal deformează, ca o oglindă ciudată și amăgitoare. Unele detalii se pierd în ceața uitării, altele se amplifică și capătă proporții uneori mitologice. Mulți dintre noi sunt deconectați aproape complet de un spațiu pe care încearcă să-l uite, alții rămân pe deplin legați și angajați. Din această ultimă categorie face parte scriitoarea Elif Shafak, care a devenit unul dintre autorii contemporani pe care îi apreciez cel mai mult, a cărei cărți sunt toate legate de istoria sau de prezentul Turciei, deși ea însăși trăiește de câteva decenii în Anglia și scrie în ultima vreme și în engleză și în turcă. ‘Cele trei fiice ale Evei’ este romanul ei cel mai recent, tradus și publicat prompt în 2017 de editura Polirom în colecția Biblioteca Polirom. Traducerea – căreia nu i-am găsit vreun cusur – ii aparține Adei Tănasă.

Calitatea esențială a cărții îmi pare că este demonstrată de multitudinea de subiecte abordate și întrețesute într-un mod subtil care nu dă în niciun moment impresia de prețiozitate sau didacticism: situația politică din Turcia de astăzi cu părăsirea treptată a principiilor stabilite cu un secol în urmă de părintele fondator al națiunii moderne Kemal Ataturk, și alunecarea spre fundamentalism și autocrație, rolul femeii în societatea orientală și occidentală, tensiunile dintre laicitate și religie în diversele planuri și contexte ale vieții personale și sociale, relațiile între Orient și Occident, și polarizarea anti-islamică la începutul celui de-al treilea mileniu. Fiecare dintre aceste subiecte este abordat cu precauție dar și în profunzime. Totul este construit prin acțiunile și relațiile dintre eroii cărții, eroi pe care îi cunoaștem și de care ne pasă de la lectura primelor pagini, eroi care trăiesc și iubesc, se întâlnesc și se despart, eroi și mai ales eroine care au fiecare povestea lor și cu toții o poveste comună. Este o carte care în același timp abordează o problematică gravă și este și plasată în Țară Poveștilor.

 

sursa https://www.libris.ro/cele-trei-fiice-ale-evei-elif-shafak-POL978-973-46-6691-1--p1250970.html

sursa https://www.libris.ro/cele-trei-fiice-ale-evei-elif-shafak-POL978-973-46-6691-1–p1250970.html

 

Acțiunea se petrece în două planuri temporale, care sunt descrise alternativ de eroina principală a cărții. O cheamă Peri și o cunoaștem în Istanbulul aproape contemporan (anul 2015) ca pe o femeie modernă din clasa socială de mijloc, relativ înstărită, măritată, având doi copii la vârsta adolescenței. Un incident violent dar nu și atipic în orașul de la Bosfor readuce la suprafață o fotografie veche de vreo 15 ani, din perioada studenției ei la Oxford, care declanșează un proces proustian de întoarcere în timp și autoanaliză. Noi, cititorii, descoperim treptat cine este femeia care stă în centrul povestirii, care ii este originea familială, care i-au fost visele și cum s-a confruntat cu crizele adolescenței și primei tinereți. În paralel suntem expuși problemelor Turciei moderne – islamizarea, alunecarea spre totalitarism, violența, terorismul. Spațiul public și cel privat, trecutul și prezentul sunt interconectate și ni se dezvăluie treptat, ca un sistem complex.

În ‘Cele trei fiice ale Evei’ familia reprezintă un microcosmos al societății turcești, în care conflictele și tensiunile sunt transferate în relațiile dintre cei doi părinți ai lui Peri: Mensur, tatăl secular, și Selma, mama religioasă:

‘Mensur, umilit de înfățișarea soției, își dorea să nu mai fie văzuți împreună. Se ducea singur la cumpărături – la fel și ea. Hainele ei intruchipau tot ce dispretuise, detestase și infruntase la Orientul Mijlociu. Ignoranța evlaviosilor. Convingerea că ei mergeau pe drumul cel mai bun – doar pentru că se născuseră în cultura asta și înghițeau fără să pună întrebări orice erau învățați. Cum puteau fi atât de siguri că adevărurile lor erau superioare când știau atât de puține, dacă știau ceva, despre alte culturi, alte filosofii, alte moduri de-a gândi?

Pentru Selma, felul de-a fi al lui Mensur întruchipa tot ce o scotea din sărite: privirea condescendentă, tonul categoric, înclinarea plină de îndreptățire a bărbiei. Aroganță moderniștilor laici. Ușurința încrezută și afectată cu care se situau în afara și deasupra societății, disprețuind tradiții de secole. Cum se puteau socoti luminați când știau atât de puține, dacă știau ceva, despre propria cultură, despre propria credință?’ (pag. 83-84)

Când ajunge la Oxford, la studii, urmare a eforturilor de convingere ale tatălui și sacrificiilor ambilor părinți, Peri va regăsi conflictul cultural între religie și secularism într-un context diferit. Pentru ea schimbarea radicală de atmosfera și stil de viață este și o ocazie de căutare interioară, de încercare de a-și clarifica tendințele mistice și relațiile cu Divinitatea, de a se elibera nu numai de constrângerile mediului social și familial ci și de traume ascunse intenționat sau nu în biografia copilăriei. Prieteniile pe care le înfiripă în orașul universitar englez aflat la cumpăna de milenii, în anul premargator evenimentelor din 11 septembrie o alătură altor două fete musulmane: iraniana exilată Shirin, spirit rebel și militantă laică, și egipteana Mona, tradiționalistă care alege în mod conștient să urmeze perceptele tradiției musulmane, inclusiv voalul care pentru Shirin și chiar pentru Peri este un simbol al constangerii religioase și poziției inferioare a femeilor în lumea islamică. La fel ca în propria familie, Peri se află în triunghiul de prietene undeva la mijloc, căutând calea și rolul divinității în lume. Cele trei alcătuiesc un triunghi simbolic: Păcătoasa – Shirin, Credincioasa – Mona, și Nehotărâta – Peri.

Tinerele femei se află sub influența carismaticului profesor Azur, cel care conduce un seminar despre căile căutării și cunoașterii lui Dumnezeu. Studenții sunt aleși din cele mai diferite categorii sociale, naționalități, religii sau ne-religii. Puțini sunt cei aleși și primiți, și doar o parte dintre ei fac față intensității studiului și a dezbaterilor. Discursul profesorului sună cam așa:

‘Împletiți diverse discipline, sintetizati, nu va concentrați doar asupra “religiei”. De fapt, țineți-va departe de religie, nu face decât să dezbine și să încurce. Orientați-va spre matematică, fizică, muzică, pictură, poezie, artă, arhitectură … Abordați-l pe Dumnezeu pe căile cele mai improbabile.’ (pag. 278-279)

‘Să aducem poezia către filosofie și filosofia în viața noastră de zi cu zi. Problema e că azi lumea prețuiește mai mult răspunsurile decât întrebările. Deși întrebările ar trebui să conteze mult mai mult! Probabil că vreau să-l integrez pe Diavol în Dumnezeu și pe Dumnezeu în Diavol.’ (pag. 305)

Pentru Peri, contactul cu Azur reprezintă o deschidere intelectuală, dar și una emoțională. O poveste de dragoste oarecum așteptată în logica prozei capătă dimensiuni diferite deoarece relația dintre profesor și studentă nu poate niciodată fi simetrică. Nu este deloc vorba despre încă o poveste gen #metoo ci despre ridicarea suiectului dragostei la nivelul divinității. Toți cei implicați în această relație sunt victime nu atât ale situației, cât ale intensității sentimentelor și arderii intelectuale.

‘Azur deschisese în conștiința ei o dimensiune care, fără să-și dea seama, fusese până atunci inertă. Aștepta, nu, cerea ca studenții lui să-și conștientizeze prejudecățile culturale și personale, și, în cele din urmă, să se elibereze de ele. Era un profesor extraordinar, un savant integru. Reușise s-o zguduie, s-o motiveze, s-o provoace.’ (pag. 388)

 

sursa https://www.wsj.com/articles/a-week-in-the-life-of-elif-shafak-1431099090

sursa https://www.wsj.com/articles/a-week-in-the-life-of-elif-shafak-1431099090

 

La fel ca în alte cărți ale sale, Elif Shafak crează în personajul său principal o eroină complexă care o reprezintă și pe autoare, și femeile generației actuale ale unei țări plasate dintotdeauna la o răscruce geografică, religioasă și culturală, și în plus aflată astăzi la o răspântie a istoriei sale. Este cea mai bună carte de ficțiune pe care am citit-o în care sunt descrise dilemele și presiunile la care sunt supuse femeile în lumea musulmană, chiar și într-o țară relativ modernă ca Turcia. Peri nu este însă doar un personaj simbol, ci și o femeie complexă, în permanentă căutare, care se confruntă cu traumele copilăriei și viziunile aparent mistice ale ‘copilului cețurilor’, care ține un jurnal secret în care dialoghează cu Dumnezeu, îi pune întrebări și îi face reproșuri, un jurnal ale cărui pagini sunt permanent scrise, șterse, și rescrise.  Greșeala sa cea mai mare este ezitarea, greutatea de a alege între căile divergente și tensiunile caracteristice familiei și societăților în care trăiește. Inacțiunea o duce aproape de distrugere și auto-distrugere, spre o relativă ratare, la eșec prin stabilizare. În lumea ei, pentru a găsi adevărul, este necesară puterea de a sparge convențiile. În felul lor, fiecare dintre prietenele ei, Shirin cea extremist laică și Mona cea extremist religioasă au această putere. Nu și Peri.

Cititorul român și cel israelian – și eu aparțin ambelor categorii – va găsi descrise în capitolele care se petrec aproape de zilele noastre o Turcie cu multe probleme și fenomene asemănătoare celor care se petrec pe malul de nord al Dunării sau în estul Mediteranei. Tensiunile etnice și religioase, fragmentarea socială, lupta între tradiție și modernitate, relațiile între cei exilați și cei rămăși în urmă, pericolul alunecării democrațiilor tinere spre autocrație, o clasă mijlocie cu preocupări materialiste și superficiale, care este ocupată mai ales de ea însăși într-un escapism care îi va pune în pericol mai devreme sau mai târziu existența – toate acestea sună teribil de asemănător la Istanbul, București sau Tel Aviv.

‘… lucrurile se schimbaseră drastic în ultimii ani. Nu mai existau alte culori în afară de alb și negru. Erau tot mai puține căsnicii în care – ca în cea a mamei și tatălui ei – unul dintre soți era evlavios și celălalt nu. Acum societatea era împărțită în ghettouri nevăzute. Istanbulul aducea mai puțin cu o metropolă și mai mult cu o amestecătură de comunități separate. Oamenii erau fie “categoric religioși”,  fie “categoric laici”; iar cei care stăteau cu câte un picior în fiecare tabără, negociind cu Dumnezeu și cu timpurile cu aceeași ardoare, dispăruseră sau deveniseră straniu de tăcuți.’ (pag. 110)

‘De ce rădăcinile erau atât de prețuite în comparație cu ramurile sau frunzele, Peri nu înțelesese niciodată. Copacii aveau o grămadă de lăstari și filamente care se întindeau zilnic în toate direcțiile, dedesuptul și deasupra vechilor straturi de pământ. Dacă nici rădăcinile nu voiau să stea într-un loc, de ce să aștepți imposibilul de la oameni?’ (pag. 131)

‘… nici în ruptul capului nu înțelegea atitudinea aceea reacționară față de citit. În multe părți ale lumii, erai ce spuneai și făceai și, de asemenea, ce citeai; în Turcia, ca în toate țările chinuite de probleme de identitate, erai în primul rând ce respingeai. Părea că, cu cât oamenii vorbeau mai mult despre un scriitor, cu atât era mai puțin probabil să-i fi citit cărțile.’ (pag. 132)

Nu ezit să îmi declar entuziasmul pentru stilul și conținutul scrierii lui Elif Shafak. ‘Zgomotul absenței lui Dumnezeu’ este cel mai frumos titlu de capitol pe care l-am citit de multă vreme încoace. Cărțile sale sunt despre Turcia, și când le citesc învăț enorm și încep să iubesc această țară, cu istoria, oamenii și contradicțiile sale, dar în același timp personajele și problematica sunt profund universale, și nu îmi este deloc greu să mă identific cu eroii. Nu am mai avut această senzație de la citirea celor mai bune cărți despre America ale lui Philip Roth.

Închei cu un citat, oarecum anecdotic, care se referă tangențial la România și filosofii săi. Profesorul Azur avusese un câine pe care îl chema Spinoza. Trec mulți ani:

‘După moartea lui Spinoza, nu voise să-și mai ia alt câine. Dar hotărârea nu îl ținuse mult. Un pui de ciobănesc românesc ce nu avea mai mult de două luni fusese lăsat la ușa lui, cu o fundă aurie prinsă de zgarda … Blană deasă și pufoasă, albă cu pete de un cenușiu-deschis peste tot. Liniștit și inteligent, un animal făcut pentru munți. I s-a părut cel mai potrivit să-i dea numele unui filosof român faimos pentru vizunea lui saturniană asupra lui Dumnezeu și a tuturor celorlalte. În plus, se potrivea cu dispoziția lui Azur. Așa că, de atunci, Cioran în însoțea în plimbările lui.’ (pag. 402)