Ce înseamnă a fi geniu?  Care este rolul geniilor în societate? Cum se dezvoltă relațiile între oamenii care sunt considerați genii și cei din jur? Sunt ei oameni fericiți? De ce unii dintre noi se nasc cu calități excepționale față de restul omenirii? Sau poate că este vorba mai mult despre mediul în care sunt educați, despre condiționările sociale și familiale?

Nu vom putea desigur să lămurim toate acestea într-un singur articol al rubricii CHANGE.WORLD. Putem însă să punem întrebările, să sugerăm câteva dintre răspunsurile posibile, să ne pregătim câteva subiecte de gândire și discuție legate de această fascinantă tema.

 

sursa imaginii https://www.britannica.com/story/the-solar-eclipse-that-made-albert-einstein-a-science-celebrity

sursa imaginii https://www.britannica.com/story/the-solar-eclipse-that-made-albert-einstein-a-science-celebrity

 

Să începem cu câteva definiții ale geniului.

Webdex (http://www.webdex.ro/online/dictionar/geniu) : ‘Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare.’

Wikipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Genius) : A genius is a person who displays exceptional intellectual ability, creative productivity, universality in genres or originality, typically to a degree that is associated with the achievement of new advances în a domain of knowledge. – Un geniu este o persoană dotată cu capacități intelectuale excepționale, productivitate creatoare, universalitate și originalitate, la un nivel care să contribuie la progres într-un domeniu al cunoașterii.’

Larousse (http://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/g%C3%A9nie/36569) : Aptitude naturelle de l’esprit de quelqu’un qui le rend capable de concevoir, de créer des choses, des concepts d’une qualité exceptionnelle - o calitate naturală a spiritului care permite persoanei care îl posedă să inventeze, să creeze lucruri și noțiuni de o calitate excepțională.

Ce au comun aceste definiții? În primul rând faptul că geniile sunt considerate o excepție, că este vorba despre oameni dotați în mod special, dintre aceia care se nasc poate unul dintr-un milion. Nu este însă suficient – dotarea inăscută trebuie să se traducă în realizări excepționale, din acelea care schimbă viață celor din jur. În fine, aceste realizări aparțin domeniilor intelectuale și spirituale, ale cunoașterii sub formele sale diferite.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

 

Cam toți dintre noi știm să dăm exemple. Majoritatea îl vom menționa probabil pe Albert Einstein, savantul care cu un secol în urmă a schimbat fundamentele fizicii și a făcut-o exclusiv prin forța gândirii sale, prezicând în teoria generalizată a relativității unitatea și fracturile spațiului și ale timpului, găurile negre, undele gravitaționale. Tehnologia instrumentelor științifice a validat o parte din teoriile sale cu multe decenii după ce el le-a expus analitic și abstract, și pentru o altă parte încă se așteaptă progresele care să permită măsurătorile. Da Vinci, Newton, Michelangelo, Beethoven și Van Gogh – suntem cu toții de acord că prin talentul și contribuțiile lor excepționale ei își merită locul în această categorie. În spațiul românesc puțini sunt cei care contestă genialitatea lui Mihai Eminescu sau a lui Constantin Brâncuși. Limba și literatura română au căpătat formă și și-au schimbat cursul după publicarea poeziilor lui Eminescu, și același lucru s-a întâmplat în sculptura lumii după ce Constantin Brâncuși a început să dea suflet în piatră și bronz conceptelor cele mai abstracte, inventând un nou limbaj al formelor în spațiu.

Dar fotbaliștii? Pele și Maradona în trecut, Ronaldo și Messi astăzi sunt numiți ‘genii ale balonului rotund’. La fel îl numesc pe Nicolale Dobrin ‘microbiștii’ români care am avut șansa să-l vedem jucând în anii ’60 și ’70. Exagerare? Metaforă de stadion? Poate că nu, dacă acceptăm faptul că termenul de ‘cunoaștere’ în accepțiunea sa mai largă include pe lângă cunoașterea științifică și cea artistică și alte metode de îmbogățire spirituală a spațiului în care trăim. Ar trebui de asemenea să evaluăm cum a evoluat fotbalul și ce schimbări au adus aceste personalități ale gazonului în felul în care s-a jucat și se joacă acest sport.

 

sursa imaginii https://www.romaniatv.net/media_211789_a-murit-cel-mai-mare-descoperitor-de-talente-din-fotbalul-romanesc-i-a-lansat-pe-dobrin-stefanescu_157305.html

sursa imaginii https://www.romaniatv.net/media_211789_a-murit-cel-mai-mare-descoperitor-de-talente-din-fotbalul-romanesc-i-a-lansat-pe-dobrin-stefanescu_157305.html

 

Testele sau clasificarea IQ sunt cunoscute de peste 100 de ani. Își revendică paternitatea lor (depinde de ce surse consulți) doi psihologi – germanul Wilhelm Stern și americanul Lewis Terman de la Universitatea Stanford. Numele celui din urmă este mai cunoscut, căci sistemul de teste dezvoltat de el a început să fie folosit pe scară largă din anii 20 ai secolului trecut, și rezultatele au putut fi verificate în cursul vieților celor testați, de la vârsta copilăriei și de-a lungul întregilor cariere. Testele IQ sunt folosite și astăzi și ele evaluează calitățile intelectuale în domenii diferite cum ar fi logică, orientarea spațială, acuitatea vizuală, capacitatea de a exprima concepte în limbaj. Deși la nivelul statistic a putut fi verificată o corelație între succesul social și profesional al celor cu rezultate mai bune în raport cu cei care au obținut rezultate inferioare, cifrele IQ nu reprezintă nicio garanție într-un sens sau altul a superiorității intelectuale sau a unui impact social sau spiritual asigurat, la nivel individual. Persoane cu rezultate excepționale au eșuat profesional sau social din motive diferite, și alții au reușit contribuții ‘geniale’ deși obținuseră scoruri IQ mediocre. În cel mai bun caz aceste teste trebuie folosite cu precauție și în contextul unui sistem care nu se limitează la ele.

 

sursa imaginii https://www.verywellmind.com/what-is-a-genius-iq-score-2795585

sursa imaginii https://www.verywellmind.com/what-is-a-genius-iq-score-2795585

 

Ne poate ajuta fiziologia să înțelegem de ce o minoritate de oameni sunt extrem de dotați, în timp ce restul, marea majoritate dintre noi trebuie să facem eforturi deosebite pentru a realiza chiar și o fracțiune din ceea ce reușesc ei, sau chiar și pentru a înțelege progresele pe care le aduc aceștia cunoașterii? Și aici răspunsul este ‘da’, într-o anumită măsură, dar cu precauție, și rămân încă multe de studiat. Genii recunoscute cum au fost Immanuel Kant și chiar și Albert Einstein și-au ‘donat’ corpurile și creerele științei și au permis studii post-mortem ale organelor asociate cu gândirea. Rezultatele sunt similare celor ale studierii țesuturilor multor altor oameni bine dotați din punct de vedere intelectual, dar nu au fost descoperite nicio evoluție sau deformație specială, și nici – desigur – nimic similar cu vreuna dintre substanțele corporale fundamentale propuse de Hippocrates în Grecia Antică.  Dimensiunile creerului (masa de ‘materie cenușie’), numărul de receptori de dopamină în thalamus (‘magistrala’ de transmisie a gândurilor), raportul între conexiunile cerebrale pe termen scurt sau lung – toate acestea sunt elemente care contribuie la funcțiile fiziologice ale creerului și sistemului nervos, fără că vreuna dintre ele luată individual să fie un simptom clar sau o garanție a ‘geniului’.  Cercetările mai recente se bazează pe măsurători ale activității electrice a creierului cum ar fi electro-encefalografii și scanări MRI ale diferitelor zone cerebrale în timpul proceselor de creație. Ele arată că anumite părți ale creerului devin mai active în timpul activităților care necesită inventivitate – fie ea științifică sau artistică (improvizații muzicale).

O altă întrebare este de ce între cei considerați genii se află așa de puține femei. Este vorba despre vreo condiționare fiziologică (răspunsul este nu) sau mai degrabă socială? Documentele și relatările epocii susțin că sora mai mare a lui Mozart, Maria Anna, era o muziciana strălucită, dovedind in copilărie un talent cel puțin la fel de profund ca cel al lui Amadeus. Tatăl Leopold i-a curmat însă cariera când a ajuns la 18 ani,  vârsta măritișului.

 

sursa imaginii http://www.geniusawakening.com/genius-brain/genius-brain-vs-normal-brain/

sursa imaginii http://www.geniusawakening.com/genius-brain/genius-brain-vs-normal-brain/

 

Genetica pare să joace și ea un rol important însă din nou, fără a fi determinant. În ce măsură contribuția excepțională a familiei Bach în istoria muzicii se datorează vreunei ‘gene a geniului’ sau mai degrabă unei atmosfere sociale și familiale care punea muzica în centrul preocupărilor și a educației copiilor? Nu este desigur întâmplătoare apariția concentrată a unor figuri de geniu în diferite domenii ale cunoașterii științifice sau artistice în perioade și locuri determinate: Grecia Antică în secolele 5-6 înainte de era noastră, capitalele califatelor musulmane din epoca de aur a Islamului, Roma și Florența Renașterii, Montmartre-ul de sfârșit de secol 19, sau Sillicon Valley la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21. Multe dintre geniile care au lăsat o amprentă hotărîtoare în istorie au fost de altfel oameni comunicativi și foarte bine conectați cu societatea și egalii lor din perioadele în care au trăit, și acest fapt contrazice imaginea ‘geniilor singuratice’ care a fost mai degrabă o invenție a epocii romantice. Michelangelo, Da Vinci și Rafael au fost contemporani și concurenți, au întreținut un dialog explicit și virtual între ei și prin creațiile lor și au comunicat intens cu alte personalități ale epocii ca Vasari sau Cellini; Isaac Newton i-a avut ca rivali pe Leibnitz și Huygens și ca admiratori și colaboratori pe Locke și Halley; Albert Einstein a colaborat, corespondat și s-a întâlnit personal cu mai toate personalitățile științifice și culturale ale epocii sale.

Închei cu încă o definiție-citat, atribuită lui Thomas Edison: ‘Geniul înseamnă 1% inspirație și 99% transpirație. În consecință un geniu este un om talentat care și-a pregătit perfect temele de acasă.’ Cine știa mai bine asta decât Edison? Savantul și antrepenorul american inventase becul electric și patefonul, dar ele au fost doar două din cele peste o mie de patente pe care acesta le-a înregistrat de-a lungul vieții sale. Munca intensă și elementul de șansă trebuie deci adăugate condiționărilor genetice și fiziologice care ii fac pe unii dintre contemporanii noștri să fie mai dotați decât restul, precum și mediului social și educației care permit apariția și exprimarea geniilor, a celor ale căror sclipiri se traduc în progres pentru toți.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)