Archive for May, 2018

Home Box Office sau pe scurt HBO, canalul american de televiziune prin cablu și satelit ‘premium’ (adică contra plată per emisiune sau cu abonament) a devenit popular în anii ’90 ai secolului trecut, mult timp după ce își începuse activitatea în 1972. În 1997, când procesul de cucerire al pieței spectatorilor din saloanele caselor americane era în plină desfășurare, HBO folosea o campanie publicitară cu lozinca ‘It’s not TV, It’s HBO’ (‘Nu este televiziune, Este HBO’). Era un motto în mare măsură justificat, căci compania introdusese pe lângă folosirea unor tehnologii specifice de distribuire a conținutului la abonați și crearea unui model comercial diferit de cel al marilor companii de televiziune ‘mainstream’ (trei la număr în acea perioadă – CBS, ABC și NBC, cu câțiva ani mai târziu avea să li se alăture Fox), și o nouă structura cinematografică și narativă pentru multe dintre programele sale de ficțiune. Este vorba despre mini-seriale cu continuitate, care dacă aveau succes la public se transformau în seriale care se întind peste mai multe sezoane. Episoadele mai lungi decât cele cu care erau obișnuiți spectatorii americani (cel puțin o ora fără reclame intercalate) nu rezolvau întreaga acțiune în cadrul unei singure seri, ci prelungeau intriga și prezența personajelor principale de-a lungul unor episoade multiple și uneori a mai multor sezoane. Așa au luat naștere câteva dintre marile succese ale televiziunii din toate timpurile: ‘Sopranos’, ‘The Wire’, ‘Band of Brothers’, ‘Sex in the City’, ‘Game of Thrones’. Adăugați calitatea producțiilor, îndrăzneala (dar și lipsa limitărilor fiind vorba despre un canal cu plată) în a aduce pe ecran mai mult sex și violență, și recrutarea unor echipe de actori reputați pentru a înțelege de ce multe dintre programele HBO au reprezentat într-adevăr borne importante in dezvoltarea divertismentului din casele americane și din întreaga lume.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm4141238272

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm4141238272

 

Lansat în 2016, primul sezon al serialul ‘Westworld’ a adus un număr remarcabil de elemente noi chiar și pentru o casă de producții cu o reputație de pionierat din multe puncte de vedere. Deși nu era prima ‘aventurare’ a lui HBO pe tărâmul genului science-fiction, ‘Westworld’, bazat pe un film din 1973 scris și regizat de Michael Crichton, declara din start ambiții mult mai spectaculoase atât din punct de vedere vizual cât și din cel al problematicii. Lumea creată de Jonathan Nolan și Lisa Joy (cu sprijinul lui J. J. Abrams – producător de al cărui nume sunt legate aproape toate succesele majore ale televiziunii genului sci-fi în ultimele două decenii) se află în timp undeva, câțiva ani mai târziu decât zilele noastre. Este vorba despre un Univers într-un Univers, un imens parc de distracții în care ‘vizitatorii’ își pot pune în aplicare toate visele și fanteziile legate de ‘Vestul sălbatic’ american al secolului 19, o lume populată de pistolari și cowboy, femei de consumație și ‘indieni’ – de fapt cu toții roboți androizi perfecți care pot fi uciși și maltratați la discreție, fiind peste noapte reparați, curățați în memorie de traumele zilei trecute, reprogramati, și readuși în circuit pentru o nouă zi de abuzuri. Aceștia sunt numiți ‘hosts’ care înseamnă în traducere ‘gazdă’ dar în terminologia calculatoarelor reprezintă și platformele fizice pe care sunt rulate programe software. Atunci când unele ‘gazde’ încep să pară a nu uita complet evenimentele ciclurilor precedente apar primele probleme pentru vizitatorii plătitori ai parcului și pentru echipele de programare și întreținere, și sunt puse și primele dintr-o serie de întrebări tulburătoare legate de diferența dintre inteligență umană și inteligență artificială. Morala relațiilor inter-umane nu se aplică și roboților cu prezență și aparență perfect omenească? Există uitare perfectă? Este uitarea o caracteristică specifică oamenilor – sau poate este vorba despre memorie, memoria faptelor dar mai ales memoria afectivă, cea a traumelor suferite în ‘episoade’ precedente, sau a momentelor pozitive, de exemplu mângâierile și îmbrățișările unui copil?  Aceste întrebări și multe altele devin din ce în ce mai complexe și se amplifică spre finalul primului sezon, adăugând o tentă de critică socială a comercializării divertismentului și a corporațiilor care sunt gata să-l ofere în afară limitelor moralei, desigur la un preț corespunzător. Ca multe alte seriale HBO, echipa de actori reprezintă unul dintre punctele forțe ale producției aducându-i împreună pe platouri și ecrane pe doi dintre monștri sacri ai cinematografiei contemporane – Anthony Hopkins, în rolul lui Robert Ford, creatorul lumii artificiale imaginare și cel care posibil că  pregătește în colțurile ascunse ale programelor germenii distrugerii ei, și Ed Harris în rolul Omului în Negru, individ aparent crud și violent care încearcă din interior să descopere mecanismele jocului.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3512093696

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3512093696

 

Cele două sezoane ale lui ‘Westworld’ (pe primul l-am văzut în totalitate, din al doilea doar trei episoade atunci când scriu articolul) folosesc tehnici cinematografice care în multe momente depășesc tiparele cu care suntem obișnuiți în producțiile de televiziune. Scenele de interior și prim-planurile care permit dezvoltarea psihologică a personajelor cu ajutorul jocului actorilor alternează cu scene de mari dimensiuni, redări complexe și sofisticate ale peisajelor naturale sau ale orășelelor Vestului sălbatic. Chiar dacă tehnic astfel de imagini ar fi fost posibile în producții realizate cu câțiva ani în urmă, ele nu și-ar fi atins efectul scontat dacă ecranele ‘de salon’ de mari dimensiuni și imaginile High Definition – HD nu ar fi devenit uzuale în casele telespectatorilor din Statele Unite și din întreaga lume. Dacă multe dintre peisajele lumii vestului din primul sezon par importate din filmele clasice ale genului ‘western’ (cum ar fi cele ale lui John Ford), atmosfera, lumina și paleta coloristică se schimbă radical în al doilea sezon. Sursele de inspirație par acum a fi o combinație între imagistica filmelor horror și a celor inspirate de dezastrele războaielor, inclusiv cele ale războiului civil american. Nu este însă de mirare dacă ne amintim că episodul care marca trecerea, cel din finalul primului sezon, descria revolta ‘gazdelor’ și că scenele sângeroase care încep în lumea hi-tech a laboratoarelor de programare și întreținere a roboților continuă în parcul în care aceștia își continuă viețile care ar fi trebuit să fie pre-scrise și pre-programate, dacă nu ar fi intervenit evenimentele fractale din ficțiune.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm1580681984

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm1580681984

 

Schimbarea la față dintre episoadele primului și celui de-al doilea sezon nu este însă numai vizuală. Sunt diferite și ritmul dezvoltării acțiunii în cadrul fiecărui episod, și modul în care sunt legate între ele episoadele. Primul sezon avea până aproape de final o structură narativă repetitivă, urmărind fiecare nouă zi în lumea artificială cu ‘gazdele’ programate cu același trecut, reacționând în mod diferit funcție de capriciile și acțiunile vizitatorilor, și iterativă, lăsându-i pe spectatori să-și construiască treptat înțelegerea celor două lumi paralele – cea a programatorilor și cea a roboților, precum și relațiile dintre aceștia. Ruptura se petrece în episodul final al primului sezon, care sparge tiparele repetitivitatii, dezvăluie lucruri noi despre identitatea unora dintre personaje (Bernard este ‘gazdă’!), face să dispară altele (Robert Ford) și schimbă regulile jocului. De acum înainte ‘gazdele’ nu numai că nu își mai uită trecutul, ci recăpăta posesia tuturor amintirilor. Să ne reamintim discuții precedente din rubrica CHANGE.WORLD despre identitate și despre dreptul de a uita și de a fi uitat. Uitarea este o trăsătură omenească, una dintre deosebirile esențiale dintre inteligență naturală și cea artificială. Sistemele cibernetice au capabilitatea de a nu uita niciodată nimic. Pare teoretic, dar ce se întâmplă dacă sistemul (roboții, ‘gazdele’ în cazul ficțiunii din serial) posedă această dotare? Conflictul pare inevitabil.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm70716672

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm70716672

 

Al treilea episod din al doilea sezon introduce o nouă lume artificială paralelă și promite dezvoltarea acțiunii în noi dimensiuni. Minutele introductive ale seriei par a se petrece în subcontinentul indian, în perioada cunoscută în istorie ca British Raj, adică dominația coroanei britanice asupra Indiei. Mesajul anticolonialist, evident deja în abordarea problematicii Vestului american, devine aici explicit. Lumea Vestului cu care fusesem până acum familiarizați este deci de fapt doar una dintre zonele parcului, și alte zone includ locuri și epoci cum ar fi India colonială și Japonia samurailor. Funcționarea deficientă a roboților ‘gazde’ pare să se fi răspândit în toate zonele parcului, și nici gardurile de separare dintre sectoare nu par a mai fi ermetice. Povestea devine din ce în ce mai complexă, dar cred că în această faza este prea devreme pentru a încerca să găsim explicație fiecărei scene sau logică în fiecare acțiune a personajelor. Tactica mea de spectator pentru moment este cea de a urmări evoluția personajelor principale, și de a încerca să înțeleg dilemele lor identitare, procesele de autodescoperire prin care trec personajele ‘gazde’ (Dolores jucată de Evan Rachel Wood, Maeve – Thandy Newton, Bernard – Jeffrey Wright) sau rolul și misiunile adevărate ale celor umane (Ed Harris – Omul în Negru). Dacă voi avea timp voi încerca să revăd și episoadele primului sezon.

 

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3260285952

sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3260285952

 

Pentru mine ‘Westworld 2.0′ este serialul anului. Da, știu că mai sunt și alte seriale care merită atenție și pot concura la acest titlu. Noul sezon oferă o schimbare de atmosferă, ritm și chiar și subgen. Tema principală însă rămâne la fel de validă și de deschisă. Este vorba despre conflictul între oameni și creaturile zămislite de oameni prin tehnologiile inteligenței artificiale. Ne aflăm în opinia mea într-unul dintre ultimele momente din istoria omenirii în care această tema este încă un subiect de ficțiune. Capacitățile de auto-învățare și autoprogramare, combinate cu avansurile spectaculoase ale diferitelor domenii ale biotehnologiei și ingineriei genetice fac din organismele create de om și dotate cu inteligență artificială, capabile nu numai să calculeze și să opereze logic la viteze mult mai mari decât noi, dar și să creeze și să se reproducă, realități ale unui viitor foarte apropiat. Dilemele etice și filosofice legate de relațiile între oameni și creațiile oamenilor se vor transformă rapid din ficțiune în realitate. ‘Westworld’ va fi curând lumea noastră.

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Ce înseamnă a fi geniu?  Care este rolul geniilor în societate? Cum se dezvoltă relațiile între oamenii care sunt considerați genii și cei din jur? Sunt ei oameni fericiți? De ce unii dintre noi se nasc cu calități excepționale față de restul omenirii? Sau poate că este vorba mai mult despre mediul în care sunt educați, despre condiționările sociale și familiale?

Nu vom putea desigur să lămurim toate acestea într-un singur articol al rubricii CHANGE.WORLD. Putem însă să punem întrebările, să sugerăm câteva dintre răspunsurile posibile, să ne pregătim câteva subiecte de gândire și discuție legate de această fascinantă tema.

 

sursa imaginii https://www.britannica.com/story/the-solar-eclipse-that-made-albert-einstein-a-science-celebrity

sursa imaginii https://www.britannica.com/story/the-solar-eclipse-that-made-albert-einstein-a-science-celebrity

 

Să începem cu câteva definiții ale geniului.

Webdex (http://www.webdex.ro/online/dictionar/geniu) : ‘Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare.’

Wikipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Genius) : A genius is a person who displays exceptional intellectual ability, creative productivity, universality in genres or originality, typically to a degree that is associated with the achievement of new advances în a domain of knowledge. – Un geniu este o persoană dotată cu capacități intelectuale excepționale, productivitate creatoare, universalitate și originalitate, la un nivel care să contribuie la progres într-un domeniu al cunoașterii.’

Larousse (http://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/g%C3%A9nie/36569) : Aptitude naturelle de l’esprit de quelqu’un qui le rend capable de concevoir, de créer des choses, des concepts d’une qualité exceptionnelle - o calitate naturală a spiritului care permite persoanei care îl posedă să inventeze, să creeze lucruri și noțiuni de o calitate excepțională.

Ce au comun aceste definiții? În primul rând faptul că geniile sunt considerate o excepție, că este vorba despre oameni dotați în mod special, dintre aceia care se nasc poate unul dintr-un milion. Nu este însă suficient – dotarea inăscută trebuie să se traducă în realizări excepționale, din acelea care schimbă viață celor din jur. În fine, aceste realizări aparțin domeniilor intelectuale și spirituale, ale cunoașterii sub formele sale diferite.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

 

Cam toți dintre noi știm să dăm exemple. Majoritatea îl vom menționa probabil pe Albert Einstein, savantul care cu un secol în urmă a schimbat fundamentele fizicii și a făcut-o exclusiv prin forța gândirii sale, prezicând în teoria generalizată a relativității unitatea și fracturile spațiului și ale timpului, găurile negre, undele gravitaționale. Tehnologia instrumentelor științifice a validat o parte din teoriile sale cu multe decenii după ce el le-a expus analitic și abstract, și pentru o altă parte încă se așteaptă progresele care să permită măsurătorile. Da Vinci, Newton, Michelangelo, Beethoven și Van Gogh – suntem cu toții de acord că prin talentul și contribuțiile lor excepționale ei își merită locul în această categorie. În spațiul românesc puțini sunt cei care contestă genialitatea lui Mihai Eminescu sau a lui Constantin Brâncuși. Limba și literatura română au căpătat formă și și-au schimbat cursul după publicarea poeziilor lui Eminescu, și același lucru s-a întâmplat în sculptura lumii după ce Constantin Brâncuși a început să dea suflet în piatră și bronz conceptelor cele mai abstracte, inventând un nou limbaj al formelor în spațiu.

Dar fotbaliștii? Pele și Maradona în trecut, Ronaldo și Messi astăzi sunt numiți ‘genii ale balonului rotund’. La fel îl numesc pe Nicolale Dobrin ‘microbiștii’ români care am avut șansa să-l vedem jucând în anii ’60 și ’70. Exagerare? Metaforă de stadion? Poate că nu, dacă acceptăm faptul că termenul de ‘cunoaștere’ în accepțiunea sa mai largă include pe lângă cunoașterea științifică și cea artistică și alte metode de îmbogățire spirituală a spațiului în care trăim. Ar trebui de asemenea să evaluăm cum a evoluat fotbalul și ce schimbări au adus aceste personalități ale gazonului în felul în care s-a jucat și se joacă acest sport.

 

sursa imaginii https://www.romaniatv.net/media_211789_a-murit-cel-mai-mare-descoperitor-de-talente-din-fotbalul-romanesc-i-a-lansat-pe-dobrin-stefanescu_157305.html

sursa imaginii https://www.romaniatv.net/media_211789_a-murit-cel-mai-mare-descoperitor-de-talente-din-fotbalul-romanesc-i-a-lansat-pe-dobrin-stefanescu_157305.html

 

Testele sau clasificarea IQ sunt cunoscute de peste 100 de ani. Își revendică paternitatea lor (depinde de ce surse consulți) doi psihologi – germanul Wilhelm Stern și americanul Lewis Terman de la Universitatea Stanford. Numele celui din urmă este mai cunoscut, căci sistemul de teste dezvoltat de el a început să fie folosit pe scară largă din anii 20 ai secolului trecut, și rezultatele au putut fi verificate în cursul vieților celor testați, de la vârsta copilăriei și de-a lungul întregilor cariere. Testele IQ sunt folosite și astăzi și ele evaluează calitățile intelectuale în domenii diferite cum ar fi logică, orientarea spațială, acuitatea vizuală, capacitatea de a exprima concepte în limbaj. Deși la nivelul statistic a putut fi verificată o corelație între succesul social și profesional al celor cu rezultate mai bune în raport cu cei care au obținut rezultate inferioare, cifrele IQ nu reprezintă nicio garanție într-un sens sau altul a superiorității intelectuale sau a unui impact social sau spiritual asigurat, la nivel individual. Persoane cu rezultate excepționale au eșuat profesional sau social din motive diferite, și alții au reușit contribuții ‘geniale’ deși obținuseră scoruri IQ mediocre. În cel mai bun caz aceste teste trebuie folosite cu precauție și în contextul unui sistem care nu se limitează la ele.

 

sursa imaginii https://www.verywellmind.com/what-is-a-genius-iq-score-2795585

sursa imaginii https://www.verywellmind.com/what-is-a-genius-iq-score-2795585

 

Ne poate ajuta fiziologia să înțelegem de ce o minoritate de oameni sunt extrem de dotați, în timp ce restul, marea majoritate dintre noi trebuie să facem eforturi deosebite pentru a realiza chiar și o fracțiune din ceea ce reușesc ei, sau chiar și pentru a înțelege progresele pe care le aduc aceștia cunoașterii? Și aici răspunsul este ‘da’, într-o anumită măsură, dar cu precauție, și rămân încă multe de studiat. Genii recunoscute cum au fost Immanuel Kant și chiar și Albert Einstein și-au ‘donat’ corpurile și creerele științei și au permis studii post-mortem ale organelor asociate cu gândirea. Rezultatele sunt similare celor ale studierii țesuturilor multor altor oameni bine dotați din punct de vedere intelectual, dar nu au fost descoperite nicio evoluție sau deformație specială, și nici – desigur – nimic similar cu vreuna dintre substanțele corporale fundamentale propuse de Hippocrates în Grecia Antică.  Dimensiunile creerului (masa de ‘materie cenușie’), numărul de receptori de dopamină în thalamus (‘magistrala’ de transmisie a gândurilor), raportul între conexiunile cerebrale pe termen scurt sau lung – toate acestea sunt elemente care contribuie la funcțiile fiziologice ale creerului și sistemului nervos, fără că vreuna dintre ele luată individual să fie un simptom clar sau o garanție a ‘geniului’.  Cercetările mai recente se bazează pe măsurători ale activității electrice a creierului cum ar fi electro-encefalografii și scanări MRI ale diferitelor zone cerebrale în timpul proceselor de creație. Ele arată că anumite părți ale creerului devin mai active în timpul activităților care necesită inventivitate – fie ea științifică sau artistică (improvizații muzicale).

O altă întrebare este de ce între cei considerați genii se află așa de puține femei. Este vorba despre vreo condiționare fiziologică (răspunsul este nu) sau mai degrabă socială? Documentele și relatările epocii susțin că sora mai mare a lui Mozart, Maria Anna, era o muziciana strălucită, dovedind in copilărie un talent cel puțin la fel de profund ca cel al lui Amadeus. Tatăl Leopold i-a curmat însă cariera când a ajuns la 18 ani,  vârsta măritișului.

 

sursa imaginii http://www.geniusawakening.com/genius-brain/genius-brain-vs-normal-brain/

sursa imaginii http://www.geniusawakening.com/genius-brain/genius-brain-vs-normal-brain/

 

Genetica pare să joace și ea un rol important însă din nou, fără a fi determinant. În ce măsură contribuția excepțională a familiei Bach în istoria muzicii se datorează vreunei ‘gene a geniului’ sau mai degrabă unei atmosfere sociale și familiale care punea muzica în centrul preocupărilor și a educației copiilor? Nu este desigur întâmplătoare apariția concentrată a unor figuri de geniu în diferite domenii ale cunoașterii științifice sau artistice în perioade și locuri determinate: Grecia Antică în secolele 5-6 înainte de era noastră, capitalele califatelor musulmane din epoca de aur a Islamului, Roma și Florența Renașterii, Montmartre-ul de sfârșit de secol 19, sau Sillicon Valley la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21. Multe dintre geniile care au lăsat o amprentă hotărîtoare în istorie au fost de altfel oameni comunicativi și foarte bine conectați cu societatea și egalii lor din perioadele în care au trăit, și acest fapt contrazice imaginea ‘geniilor singuratice’ care a fost mai degrabă o invenție a epocii romantice. Michelangelo, Da Vinci și Rafael au fost contemporani și concurenți, au întreținut un dialog explicit și virtual între ei și prin creațiile lor și au comunicat intens cu alte personalități ale epocii ca Vasari sau Cellini; Isaac Newton i-a avut ca rivali pe Leibnitz și Huygens și ca admiratori și colaboratori pe Locke și Halley; Albert Einstein a colaborat, corespondat și s-a întâlnit personal cu mai toate personalitățile științifice și culturale ale epocii sale.

Închei cu încă o definiție-citat, atribuită lui Thomas Edison: ‘Geniul înseamnă 1% inspirație și 99% transpirație. În consecință un geniu este un om talentat care și-a pregătit perfect temele de acasă.’ Cine știa mai bine asta decât Edison? Savantul și antrepenorul american inventase becul electric și patefonul, dar ele au fost doar două din cele peste o mie de patente pe care acesta le-a înregistrat de-a lungul vieții sale. Munca intensă și elementul de șansă trebuie deci adăugate condiționărilor genetice și fiziologice care ii fac pe unii dintre contemporanii noștri să fie mai dotați decât restul, precum și mediului social și educației care permit apariția și exprimarea geniilor, a celor ale căror sclipiri se traduc în progres pentru toți.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Ca în fiecare primăvară, revista TIME publică lista celor 100 de persoane / personalități cele mai influente ale planetei. Ca de obicei, această lista – întocmită de o echipă de redactori și colaboratori ai prestigiosului săptămânal – crează imediat după publicare un val de discuții care încep de la definirea termenului ‘influență’, continuă cu împărțirea în categorii și se ocupă pe larg cu selecția, cu discuțiile despre cei aleși și despre cei care ar fi meritat să fie incluși. Remarcam și în anii trecuți o tendința de scădere a numărului personalităților care sunt considerate influente de TIME și colaboratorii săi, și a căror biografii și cariere, cu alte cuvinte a căror influență este legată de tehnologia avansată și industriile care schimbă modul de viață al locuitorilor planetei. Părerea mea este că această tendință spune mai mult despre ceea ce presa, inclusiv o revistă de calitate recunoscută cum este TIME consideră demn de a publica și populariza, decât despre ceea ce se întâmplă într-adevăr în lume și cine sunt oamenii care ne influențează real viața. Merită însă să discutăm și alegerile lor din diferitele categorii.

 

sursa imaginii https://astropeggy.tumblr.com/post/163870720113/638-days-in-space-and-the-view-is-still-amazing

sursa imaginii https://astropeggy.tumblr.com/post/163870720113/638-days-in-space-and-the-view-is-still-amazing

 

Categoria ‘Pionierilor’ include personalități care au contribuit determinant la schimbări de direcție și avansuri în domeniile lor de activitate, și în unele cazuri au creat tendințe și domenii noi. Apar aici numele lui Whitney Wolfe Herd – antrepenoare americană, intemeietoare și lider a companiilor Tinder și Bumple, care au schimbat peisajul întâlnirilor și căutării de parteneri pe Internet într-o direcție feministă, bazată și pe propria sa experiență la Tinder,  al astrofizicienei italiene Marica Branchesi al cărei sistem de coordonare între telescoape a permis vizualizarea pentru prima dată a efectelor undelor gravitaționale prezise teoretic de Albert Einstein, al fizicianului chinez Jian-Wei Pan – inventator al comunicației cuantice interplanetare, și al astronautei americane Peggy Whitson, cercetător în biochimie, care în 2017 a devenit cetățeanul american cu cele mai multe zile petrecute în spațiul cosmic.

 

sursa imaginii https://www.cnet.com/news/ceo-satya-nadella-microsoft-will-reinvent-productivity/

sursa imaginii https://www.cnet.com/news/ceo-satya-nadella-microsoft-will-reinvent-productivity/

 

Un singur nume legat de industria hi-tech apare în categoria ‘Liderilor’ și acela este cel al lui Satya Nadella, cel care l-a înlocuit în 2014 pe Bill Gates la cârma companiei Microsoft. Din momentul în care s-a instalat în fotoliul directorului general (cred că aceasta ar fi traducerea expresiei americane corporatiste Chief Executive Officer – CEO) Nadella conduce o transformare treptată dar semnificativă a uneia dintre companiile amiral ale erei calculatoarelor personale și a Internetului, încercând să învețe din greșelile trecutului și să identifice în mod mai exact tehnologiile care vor sta la baza dezvoltării viitoare. Dacă la începutul anilor ’90 Microsoft a ratat primul val al Internetului, raliindu-se cu întârziere tendinței de a interconecta calculatoarele personale ale clienților săi, Nadella este hotărât să profite de avansurile tehnologiilor în ‘nor’ – ‘cloud computing’și cloud networking’ – și să creeze aplicații mult mai simple și mai prietenoase pentru utilizatorii de toate categoriile și cu diferite posibilități materiale de a achiziționa aparatură mai mult sau mai puțin complexă. Atmosfera de inovație imprimată de noua conducere a contribuit la consolidarea imaginii și la creșterea valorii de piață a companiei. Valoarea companiei, deja un gigant, a crescut cu 130% din 2014 pâna acum, depășind pragul jumătății de trilion de dolari, unde nu se mai aflase din perioada ‘boom’-ului tehnologic care a culminat în anul 2000. Se vorbește deja despre atingerea trilionului, dar aici concurența este acerbă, căci in luna februarie, Amazon (fondată 1994), o companie cu aproape două decenii mai ‘tânăra’ decât Microsoft (fondată 1975), a depășit valoarea de piață a acesteia și a atins prima pragul celor 700 de miliarde de dolari.

 

sursa imaginii https://www.israel21c.org/14-things-you-didnt-know-about-gal-gadot/

sursa imaginii https://www.israel21c.org/14-things-you-didnt-know-about-gal-gadot/

 

Categoria ‘Artiștilor’ include și ea un nume care chiar dacă nu este legat direct de industrie și tehnologie are o rezonanță pentru genul filmelor de fantezie inspirate de benzi desenate (‘comics’) despre care am scris de multe ori în rubrica CHANGE.WORLD.  Este vorba despre actrița israeliană Gal Gadot care în 2017 a înregistrat un succes enorm cu rolul principal în filmul ‘Wonder Woman’ regizat de Patty Jenkins. Producția feminină și feministă este semnificativă pentru un an al cărui știri  fost dominat de revelațiile despre agresiunile sexuale la Hollywood și de mișcarea #meetoo. Actrița născută la Rosh Ha’ayin în 1985, al cărei tată este inginer și mama profesoară, a fost câștigătoare a titlului Miss Israel în 2004, și-a prestat serviciul militar în armata israeliană, și este pe lângă actrița, model și specialistă în arte marțiale, și un model pozitiv și activ pentru fetele și femeile emancipate ale mileniului 3. Nici măcar amuzantul incident în care a postat recent pe Internet o reclamă a produsului Mate 10Pro al firmei Huawei folosind o aplicație iTwitter al lui Apple nu-i poate știrbi aura de super-eroină.

 

sursa imaginii https://nextshark.com/tencent-tony-ma/

sursa imaginii https://nextshark.com/tencent-tony-ma/

 

Trei nume atrag atenția în mod deosebit în categoria ‘Titanilor’ – Jeff Bezos (patronul lui Amazon devenit în ultimele luni și cel mai bogat om din lume), Elon Musk (patronul antrepenor al cărui nume este legat de investiții în domenii de explorare și cercetare științifică dintre cele mai diverse de la transporturi spațiale la folosirea energiei solare și transporturi inteligente bazate pe energie electrică) și Ma Huateng cunoscut și sub numele de Pony Ma. Dacă despre primii doi am scris destul de des și pe larg în rubricile CHANGE.WORLD din ultimii ani, Ma Huateng zis vă este poate mai putin cunoscut. Născut în 1971, într-unul din anii cei mai cumpliți ai ‘revoluției culturale’, inginerul, investitorul, antrepenorul și filantropul chinez se află la conducerea unui imperiu industrial format în jurul firmei Tencent, una dintre cele mai mari firme Internet din lume, cu ramificații în domenii dintre cele mai diverse, de la comunicații mobile la medie pentru divertisment, de la jocuri și pariuri on-line la sisteme de plată, fiind o firma dominantă în toate aceste ramuri în uriașă piață chineză. Interacțiunea între utilizatorii chinezi și Internetul global, accesul acestora la aplicații și comunicarea cu restul lumii sunt probleme complexe, dar contribuția lui Pony Ma și a companiilor sale joacă și vor juca un rol important in aceste evoluții cu impact uriaș tehnologic, economic și politic.

 

sursa imaginii http://www.rcinet.ca/fr/2018/03/20/scandale-trump-facebook-le-lanceur-dalerte-travaillait-pour-le-parti-liberal-du-canada/

sursa imaginii http://www.rcinet.ca/fr/2018/03/20/scandale-trump-facebook-le-lanceur-dalerte-travaillait-pour-le-parti-liberal-du-canada/

 

Ultima categorie este cea a ‘icoanelor’ sau a ‘idolilor’. Aici apare o singură selecție legată de lumea tehnologiilor avansate, cea a lui Christopher Wylie, fostul director al cercetării la firma Cambridge Analytica, și cel care a dezvăluit presei o mare parte dintre detaliile scandalului care a implicat fosta sa firmă și Facebook, inclusiv felul în care datele personale ale utilizatorilor au fost folosite pentru ‘profilare’ și influențare în scopuri politice. Din punctul de vedere al presei un ‘whistle blower’ (traducere în română, va rog!) este un erou, deci nu mă miră includerea sa în topul influenților anului. Mă întreb totuși cum se compară meritele sale cu cele ale Mark Zuckerberg, care nu a fost inclus în nici una dintre categoriile care compun lista celor 100 de oameni cei mai influenți. Sunt convins că la o rezoluție mai mare decât cea limitată la un singur an, verdictul ar fi diferit.

Aceasta este doar una dintre multiplele întrebări care pot fi puse legate de acest Top 100 al revistei TIME. Față de anii trecuți trebuie să remarc că avem de-a face cu o selecție ceva mai diversificată geografic (mai puțin americano-centrică cu ‘doar’  două treimi dintre cei incluși născuți în America de Nord) și, nu-i de mirare, sunt incluse mai multe femei. Doar vreo 20 dintre premianții anului trecut se regăsesc în clasamentul acestui an. Desigur, este vorba despre o selecție subiectivă (chiar dacă este o muncă de echipă) – dar ținând cont de prestigiul și difuzarea largă a revistei, și acest clasament al celor mai influenți oameni ai planetei are … influența sa de netăgăduit.

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Urmăresc cu o intensă plăcere intelectuală scrierile lui Ion Vianu, și între ele eseistica sa. Culegerile sale de eseuri, despre o parte din care am scris și aici, reprezintă o secțiune importantă din opera sa. Ele îmbină întotdeauna erudiția minții sale enciclopedice, amintiri personale și poziționări în propria sa biografie, și puncte de vedere fascinante prilejuite de formația și expertiza sa de medic și de psihiatru. Apariția la începutul anului 2018 la editura Polirom, în colecția ‘eseuri & confesiuni’, a cărții ‘Elegie pentru Mihai’ este o contribuție remarcabilă la literatura și istoriografia regalista română din ce în ce mai consistentă și nu numai ca număr de apariții, îmbinată cu mărturii personale despre întâlnirile dintre autor și regele dispărut dintre noi fizic de foarte puțină vreme.

Deși cartea are mai puțin de o sută de pagini ne bucurăm ca cititori de o densitate remarcabilă de idei și de emoții împărtășite. Primele trei secțiuni ale cărții se referă la cele trei perioade principale ale vieții ultimului suveran al României: copilăria și perioada domniei sale împărțită în două de actul de la 23 august 1944, cea mai importantă acțiune a sa cu implicații profunde în istoria României; perioada exilului între abdicarea dictată de la 30 decembrie 1947 și până la evenimentele din decembrie 1989; epoca post-decembristă, cu întoarcerile ratate sau parțiale și redobândirea statutului de suveran, nu pe plan politic ci mai mult în sufletul majorității românilor. Cele câteva pagini ale ultimului capitol încearcă o concluzie și o punere în context istoric dar și psihologic – al psihologiei poporului român.

 

sursa imaginii https://www.libris.ro/elegie-pentru-mihai-ion-vianu-POL978-973-46-7227-1--p1255104.html

sursa imaginii https://www.libris.ro/elegie-pentru-mihai-ion-vianu-POL978-973-46-7227-1–p1255104.html

 

Ion Vianu îi poartă regelui Mihai un respect pe care îl pot înțelege complet doar cei născuți și trăiți în vremea în care România avea un Rege și acesta era conducător și simbol al unității și caracterului statului. De-a lungul cărții folosește majuscule de fiecare dată când se referă la persoana lui Mihai I, și ii și acordă titluri pe care notorietatea publică și aprecierile personale le-au folosit în a descrie etapele vieții, abordările și evoluția atitudinilor sale în viața publică. Mihai I a fost pe rând pentru Ion Vianu și pentru contemporanii săi Regele Copil, Regele Copiilor,  Regele Partidelor (mai ales în perioada exilului) și Regele Cetățean (spre sfârșitul exilului și în perioada intoarcerilor). Aprecierile și relația scriitorului cu suveranul și omul care a fost Mihai se dezvoltă și ele, de la sentimentele copilului care îl întrevede pe regele abia ieșit din adolescență pe străzile Sinaiei și îl include în lumea fanteziilor sale, la tânărul care absoarbe cu teamă împreună cu întreg anturajul său ‘burghez’ pierderea reperelor naționale și morale la abdicare, la dizidentul matur devenit și el exilat și împărtășind cu suveranul acțiuni și activități legate de soarta României, până la ultimele întâlniri și între-vederi din agitatele vremuri de după 1989. Relația este tot timpul asimetrică, dar asimetria nu este întotdeauna într-o singură direcție, căci sunt incluse și aprecieri de caracter, și analize psihologice. Poate că tocmai acest ultim aspect ar fi fost interesant de aprofundat, de exemplu în a analiza în ce măsură relația dintre Mihai și tatăl sau Carol al II-lea i-a influențat ultimului rege caracterul. Putem înțelege din cele scrise de autor care este judecata sa politică și istorică, dar din respect față de personalitate și pentru a păstra tonul și atmosfera cărții nu sunt aplicate și uneltele psihanalizei. Ce fascinant capitol ar fi fost!

Ion Vianu nu își asumă rolul de istoric obiectiv și relatează evenimentele prin prisma personală. Judecata despre perioada prea scurtă a domniei efective a regelui Mihai este departe de a fi idealizată. Descrierea sentimentelor trăite la 23 august 1944 este consistentă cu multe dintre relatările familiei și prietenilor mei care au trăit evenimentele:

‘Am simțit o bucurie pe care mi-este greu să o descriu. A fost modelul altor mari bucurii pe care le-am simțit în viață, mai târziu, în zilele când m-am însurat, când s-au născut copiii și nepoții noștri. O bucurie făcută dintr-un sentiment de triumf, amestecat cu certitudinea că se naște o lume. … Legătura am făcut-o imediat: lovitura fusese dată de Mihai, omul de la volanul acelui Lincoln, băiatul trist și frumos, regele, prizonierul Mareșalului.’ (pag. 19-20)

Deziluzia nu avea să întârzie. Momentul din 1944 a fost apogeul carierei politice a lui Mihai, și în anii care au urmat puterea și influența să politică reală au fost și mai diminuate, și mai disproporționate în raport cu imaginea și speranțele poporului. Exilul a reprezentat într-un fel și o salvare a onoarei instituției monarhice, deoarece ‘experimentarea unui regim monarhic-comunist’ cum o numește Vianu devenea de la un punct încolo o metodă de a justifica istoric noaptea dictatorială în care se adâncea România. Interesantă este și observația că pe lângă clasele care pierdeau puterea economică și politică sub comunism, cea mai afectată de plecarea regelui a fost țărănimea, pentru care instituția regală devenise o parte din tradiție și din așezarea firească a lumii.

De unde își adunase tânărul readus pe tron pentru mai puțin de un deceniu (dar ce deceniu!)al istoriei României cunoștiintele și fibra morală pentru a domni? Ion Vianu atribuie meritul principal al educației unui rege care în copilărie nu fusese educat să fie rege, reginei-mama Elena, întoarsă în 1940 din exilul în care o trimisese Carol al II-lea. Între alte componente ale caracterului regelui, Ion Vianu consideră ca esențială abordarea religioasă. În textele legale ale țării regii României domnesc ‘prin grația lui Dumnezeu și voința națională’. Pentru Mihai ‘”Voința națională” nu este a doua componentă a legitimității, ci chiar traducerea în termenii umani a celei dintâi.’ (pag. 31) … ‘religiosul pentru el făcea parte din exercițiul puterii’ (pag. 35) … ‘oricât de sceptic ar fi cel care vrea să-l înțeleagă pe Mihai, nu poate să omită această profundă relație cu divinul care l-a făcut, toată viața și prin toate umilirile grozave prin care a trecut, să se simtă Rege.’ (pag. 36). De aici derivă și automatisme de comportament care îl vor însoți permanent pe rege, inclusiv în perioada exilului când devenise din multe puncte de vedere un cetățean ca oricare altul, înfruntând greutățile vieții: ‘Mihai I purta o mască, dar în nici un caz din vanitate, ci din datorie: masca de fier a obligației de a suporta condiția ce-i fusese menită cu greutatea unor zale, condiția regală.’ (pag. 66)

Psihologic analiza este convingătoare. Când însă ea este generalizată pe planurile politic și istoric, apare unul dintre puținele puncte disonante pentru mine în acest text. ‘Fără o componentă mistică, regalitatea nu mai convinge. Monarhismul constituțional nu mai are sens fără “partea creștin㔑. (pag. 63). Chiar punând la o parte exemplele monarhiilor constituționale ne-creștine din Asia, este cred cel puțin la fel de valid argumentul după care continuitatea instituțională își poate extrage seva nu numai din credința religioasă ci și din aderența la principiile democrației și valorilor universal umane, a grijii și datoriei suveranilor față de toți supușii adunați sub simbolul coroanelor și sceptrelor regale.

 

ion_vianu

 

Trăsătura de caracter care i se putea imputa cel mai mult suveranului în viziunea autorului era șovăiala. Deși nu era lipsit de curaj – nici fizic și mai ales nici moral – agoniza mult asupra deciziilor. În 1944 timpul a fost îngăduitor cu el și cu România, momentul ‘întoarcerii armelor’ din luna august fiind bine ales în dinamica desfășurării războiului, și contribuind în mod semnificativ la scurtarea acestuia, deși această contribuție a României a fost prea puțin apreciată de aliați în acel moment și în istorie. Imediat după 1989 însă, ezitările și lipsa unui plan strategic de acțiune în condițiile prăbușirii comunismului în Răsăritul Europei au însemnat, poate, pierderea unei ocazii istorice. Ion Vianu este și aici destul de îngăduitor în judecățile sale, descoperind chiar și un paralelism între elementele tragice ale destinului ultimului rege al românilor și ale celui al prințului danez Hamlet, și el pradă ezitărilor și șovăinței în asumarea destinului, și tot din responsabilitate și nu din lipsă de caracter.

La sfârșitul celui de-al treilea capitol Ion Vianu remarcă faptul că dacă roțile istoriei s-ar fi învârtit puțin altfel și dacă două lovituri de stat nu l-ar fi îndepărtat de la tronul României, Mihai I ‘ar fi domnit nouăzeci de ani, mai mult decât faraonul Ramses al II-lea și decât regina Victoria’ (pag. 89). Soarta sa a fost legată strâns de destinul României și al poporului român. ‘Mihai I nu a căzut în bătălie, nu a fost pus la caznă, dar a întrupat exemplar ceea ce în forme și împrejurări diverse s-a întâmplat națiunii: lipsirea de țară, exilul, oribilul exil, intern sau extern.’ (pag. 94-95). Această carte-eseu ar fi putut avea ca titlu alternativ ‘Elegie pentru România’. Pentru România așa cum ar fi putut fi dar nu a fost să fie.

 

 

Mark Zuckerberg este o persoană care se adaptează cu ușurință situațiilor noi și care a dovedit în repetate rânduri că nu se teme să abordeze probleme în aparență insolubile. Și totuși, experiența prin care a trecut în zilele de 10 și 11 aprilie ale acestui an, când a fost convocat să depună mărturie în fața a 44 din cei 100 de senatori americani, membri în două comitete importante ale Senatului, a fost probabil unică și dificilă chiar și pentru el. Motivul convocării este legat de o combinație unică și explozivă între conflictele și intrigile politicii americane și internaționale, și tehnologia de comunicație digitală, Internetul și rețelele sociale între care firma Facebook pe care a înființat-o și o conduce Mark este lider incontestabil de mai mult de un deceniu. Miza este imensă și depășește chiar și soarta imediată sau pe termen mai lung a companiei sale – este vorba despre posibila remodelare prin legislație a comunicației pe Internet.

 

 sursa imaginii https://www.wired.com/story/mark-zuckerberg-congress-day-one/


sursa imaginii https://www.wired.com/story/mark-zuckerberg-congress-day-one/

 

La începuturile lui Facebook, Mark Zuckerberg nu și-a conceput compania ca pe o întreprindere capitalistă, desigur nu la proporțiile și influența la care a ajuns acum – la 31 decembrie 2017 Facebook având 2,13 miliarde de utilizatori activi. Cel puțin una dintre sursele care îl cunosc pe CEO-ul (Chief Executive Officer) în T-shirt susține că în acei ani el nu cunoștea nici măcar care este diferența dintre cifrele de vânzări și profit. În discursul introductiv pregătit pentru ședințele din Congres, text care desigur a trecut prin filtrele avocaților firmei dar care totuși păstrează o clară notă personală, Zuckerberg susține: ‘Consider că este responsabilitatea mea nu numai să inventez servicii care să placă oamenilor, ci și servicii care sunt bune pentru oameni și pentru societate … Prioritatea mea principală a fost întotdeauna misiunea socială de a conecta oamenii, de a cimenta comunități și de a-i aduce pe cetățenii lumii mai aproape unii de alții. Publicitatea și creatorii de aplicații nu vor schimba niciodată această prioritate cât timp eu conduc Facebook’. Din păcate, cel puțin în percepția publică, pe drept sau pe nedrept, situația pare foarte diferită. Compania care a militat permanent pentru comunicații deschise, care și-a pus declarat consumatorii pe primul plan, care se vrea un motor al democrației și libertății de comunicare și exprimare pare să-și fi trădat abonații expunandu-le informațiile personale, și a permis unor grupuri de interese să folosească ecosistemul creat in jurul produsului sau principal in scopuri contrare democrației.

 

sursa imaginii https://medium.com/@PatrickRuffini/the-medias-double-standard-on-privacy-and-cambridge-analytica-1e37ef0649da

sursa imaginii https://medium.com/@PatrickRuffini/the-medias-double-standard-on-privacy-and-cambridge-analytica-1e37ef0649da

 

Pentru a înțelege cum a fost posibilă această scurgere de informații și folosirea lor dincolo de condițiile cunoscute și acceptate de consumatori trebuie să ne reamintim două fapte esențiale care ar trebui să fie cunoscute de fapt oricărui utilizator, dar pe care mulți le-am uitat. Primul este că nu am plătit și nu plătim nimic în bani indiferent cât folosim Facebook. Al doilea este că atunci când am devenit utilizatori am răspuns la câteva întrebări aparent de rutină și am acceptat niște condiții de utilizare. Câți dintre noi le-am citit cu atenție? (Aștept răspunsuri afirmative și le recompensez cu o bere rece :-) ) Printre altele am permis lui Facebook să înregistreze toate comunicațiile noastre – cu cine suntem ‘prieteni’, ce pagini accesăm și urmărim, la ce am apăsat butonul ‘like’, în ce grupuri ne-am înscris. Facebook are – cu permisiunea noastră – un profil destul de complet despre cine suntem și ce suntem. În teorie ei ar trebui să folosească acest profil doar în folosul nostru, al utilizatorilor, pentru a ne ajuta să ne găsim prietenii vechi sau să intrăm în legătură cu alți utilizatori cu pasiuni similare, să accesăm informații și să aflăm despre evenimente în sferele noastre de interes. Există și aplicații construite cu ajutorul unor interfețe de programare (API) care culeg și sintetizează informații despre noi. Unele dintre ele au forme de ‘quiz’ – seturi de întrebări, uneori amuzante, de genul ‘ce fel de legumă ai putea fi?’ De mulți ani îmi avertizez prietenii și amicii să evite să răspundă la astfel de chestionare, care încep prin a permite accesul aplicațiilor la datele personale (pentru a stabili ce legumă suntem, nu-i așa?). Exact o asemenea aplicație a fost folosită de un programator de la Universitatea Cambridge pentru a extrage date personale de la cei 270 de mii de utilizatori Facebook care au răspuns. Mai grav, o problema de securitate în codul Facebook a permis accesul la informațiile ‘prietenilor’ acestora, și așa s-a ajuns la compromiterea informației personale a 87 de milioane de utilizatori Facebook. Compania lui Zuckerberg susține că firma Cambridge Analytica, o firma britanică de consulting politic a cărei vice-președinte era (poate mai este) Steve Bannon, fost consilier și susținător al lui Donald Trump, firma căreia Facebook i-a permis accesul la informații personale, a încălcat contractul și a folosit informația în scopuri diferite de cele din acordul dintre ele. Suspiciunea este că Cambridge Analytica jucat un rol important în acțiunea de influențare a campaniei electorale prezidențiale americane din 2016. Toată această interacție este  investigată in anchete federale și ale consilierului special Mueller, și încă suntem departe de a ști rezultatele și concluziile finale.

 

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/facebook-ceo-mark-zuckerberg-sheryl-sandberg-pull-late-nights-cambridge-analytica-scandal-2018-3

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/facebook-ceo-mark-zuckerberg-sheryl-sandberg-pull-late-nights-cambridge-analytica-scandal-2018-3

 

Problema lui Facebook rezidă în modelul său de face afaceri și de a genera profit. Trebuie menționat că pentru cea mai mare parte a primului său deceniu de activitate Facebook nu a fost profitabilă. Lucrurile acum însă s-au schimbat radical. Cifra de vânzări a companiei a fost în anul trecut de 55 de miliarde de dolari din care 21 de miliarde profit după impozite. Cu aproape 40% rentabilitate, Facebook este astăzi cea mai profitabilă firma de dimensiunile ei din istoria capitalismului – aproape de două ori mai rentabilă decât Apple de exemplu. Schimbarea a avut loc în 2008, când în al cincelea an de existență a companiei, Mark Zuckerberg a adus-o în conducere pe Sheryl Sandberg care într-o misiune similară la Google ajutase un alt gigant al erei internetice să-și definească profilul și să devină profitabil. De atunci și până astăzi conducerea firmei este ‘bicefală’ cu Zuckerberg (care are totuși ultimul cuvânt) hotărând în problemele strategice și ocupându-se de noile direcții și de produse, și cu Sandberg la cârma departamentelor comerciale și financiare, răspunzătoare de generarea de profituri. Utilizatorii (ca noi) continuă să nu plătească nimic, dar informația pe care Facebook o are despre noi este folosită pentru a filtra reclamele pe care le vedem pe pagini, și este împărtășită cu partenerii comerciali ai lui Facebook care încearcă să ne atragă în a le cumpără produsele sau serviciile. Totul se întâmplă cu aprobarea noastră. Problema este că informația despre utilizatori nu a fost și nu este suficient de bine apărată de către Facebook. Securizarea suplimentară a informației ar costa bani în plus și ar prelungi timpul de acces la piață și consumatori alaplicațiilor. În industria competitivă în care se află Facebook, costurile și timpul dintre dezvoltare și accesul la consumator se vor minimizate cât de mult este posibil. Facebook (și nu numai ei) au realizat acest lucru în detrimentul protejării informației personale a utilizatorilor.

 

sursa imaginii https://www.boundless.ai/blog/becoming-boundless/gradient-02/

sursa imaginii https://www.boundless.ai/blog/becoming-boundless/gradient-02/

 

Pericolele au potențialul de a fi și mai mari. Cetățenii țărilor avansate trăiesc deja într-o societate dependentă de serviciile informatice, și dependența este nu numai economică dar și personală, psihologică. În Statele Unite utilizatorii de telefoane mobile ‘inteligente’ petrec în medie 5 ore pe zi în compania aparatelor lor, pentru 89% dintre ei primul contact cu telefoanele mobile are loc cel mult la o ora după trezire, și sunt urmate de încă 46 de contacte (în medie) cu telefoanele de-a lungul zilei. Specialiștii în dezvoltarea de aplicații urmează cursuri de perfecționare despre cum să construiască aplicații care crează dependență, și o nouă disciplină numită tehnologie persuasivă combină informatica și psihologia pentru a studia cum pot fi folosite calculatoarele pentru a controla gândurile și acțiunile oamenilor. Dacă vreți, este un fel de extindere a teoriei reflexelor condiționate adaptată epocii comunicațiilor digitale. Pornind de la succesele intenționate sau nu ale interfețelor grafice (‘click’-ul, ‘slide’-ul, ‘icoanele’ grafice) și combinându-le cu mecanismele care ne condiționează satisfacții sau surogate de satisfacții sociale (legături în rețele sociale, ‘like’-uri) această nouă disciplină este folosită de companii cum ar fi start-up-ul Boundless Mind din Los Angeles pentru a crea platforme pentru aplicațiile de succes ale viitorului nu prea îndepărtat. Ca orice invenție revoluționară și aceste realizări științifice interdisciplinare pot fi folosite în scopuri bune și în scopuri rele, pentru educație sau pentru manipulare politică, spre binele social al multora sau pentru profitul personal al celor puțini.

 

sursa imaginii https://www.theguardian.com/technology/2018/mar/28/facebook-apple-tim-cook-zuckerberg-business-model

sursa imaginii https://www.theguardian.com/technology/2018/mar/28/facebook-apple-tim-cook-zuckerberg-business-model

 

Rămâne de văzut cum vor reacționa Facebook și principalii săi competitori la presiunea publică creată de riscurile de securitate personală la care și-au expus clienții. Deja poate fi percepută diferența în abordarea acestor probleme între Facebook și un alt gigant al industriei, firma Apple.  În condițiile în care utilizatorii nu doresc să expună informația personală în scopuri comerciale, cu alte cuvinte doresc un Facebook fără reclame, s-ar putea să li se ceară să plătească pentru utilizarea rețelei sociale. Securitatea informațiilor personale contra cost. Liderul lui Apple, Tim Cook a atacat o asemenea abordare: ‘Apple consideră securitatea informației personale ca un drept fundamental. Pentru americani este vorba despre o libertate cetățenească, fundamentală la fel ca dreptul la libertatea de exprimare sau la libertatea presei.’ Dincolo de aceste deosebiri, Facebook, Apple și ceilalți giganți ai comunicațiilor și informaticii sunt de acord însă în a respinge încercările de a impune reguli stricte în legătură cu securitatea informației prin legislație. Mark Zuckerberg nu a respins complet în audierile din Senat aceste propuneri dar a declarat că ‘detaliile contează’. Dacă în acest moment în Congresul american majoritatea aparține partidului republican mai puțin adept al intervenției prin legislație în industriile avansate, echilibrul de forțe politice se poate schimba după alegerile din noiembrie. Schimbările despre care se discută pot fi minime și pozitive (de exemplu obligativitatea de a explica în contracte mult mai accesibile și mai pe înțelesul utilizatorilor cum le este protejată informația personală) dar pot ajunge la acțiuni regulatorii și anti-trust de genul celor aplicate cu câteva decenii în urmă în industria telecomunicațiilor. Situația din Statele Unite este opusă celei din Europa, unde Uniunea Europeană a impus deja de câțiva ani legislație mult mai strictă decât cea americană in legătură cu protejarea consumatorilor și a început să ceară ca Facebook, Google și alte companii americane cu activități globale să o respecte. În unele țări europene (Finlanda, Germania) legislațiile locale sunt chiar mai stricte decât legislațiile europene. Va fi interesant de urmărit cum se vor adapta și vor interacționa sistemele informatice cu cele legislative. Ceea ce este sigur este că impactul va fi considerabil și că ritmul și direcțiile de dezvoltare ale comunicației personale nu vor mai fi aceleași ca înainte.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)