Archive for March, 2018

Articolele omagiale au menționat imediat coincidențele de date. Stephen Hawking se născuse la 8 ianuarie 1942, exact la data aniversării a 300 de ani de la moartea lui Galileo Galileo și a murit la 14 martie 2018, în ziua de naștere a lui Albert Einstein. O personalitate pe măsura acestora? Perspectiva încă ne lipsește, dar totuși voi încerca în acest articol al rubricii CHANGE.WORLD să trasez câteva linii esențiale ale portretului său.

 

sursa imaginii https://www.youtube.com/watch?v=A9qHI4gbrR8

sursa imaginii https://www.youtube.com/watch?v=A9qHI4gbrR8

 

Născut la Oxford, crescut și educat într-un mediu universitar (tatăl său era cercetător în domeniul medicinei), Hawking a fost fără îndoială una dintre personalitățile științifice incontestabile ale timpurilor noastre. A suferit de o boală neuro-motorie rară numită Amyotrophic Lateral Sclerosis – ALS sau boala lui Lou Gehric. Când a fost detectată, în perioada studenției, la 21 de ani, i se dădeau cel mult câțiva ani de trăit, cele mai severe prognoze fiind 2 ani. A trăit încă 55 de ani, ducând o viață intelectuală, științifică, dar și socială și de familie dintre cele mai active. Boala însă a progresat treptat, ducând la o paralizie aproape totală cu excepția unui singur deget și în ultimul deceniu al vieții a unui singur mușchi al obrazului. Aparatura care i-a permis să comunice cu lumea, să scrie cărți, să predea cursuri, să se angajeze în dialoguri cu cei din jur, era constituită dintr-o combinație de programe software și aparatură hardware incluzând un sintetizator de voce care a creat una dintre cele mai celebre voci ale planetei. A fost implicat în cercetări care aveau ca scop traducerea undelor electromagnetice emise de creierul sau în text și comenzi pentru aparatura din jur (de exemplu scaunul cu rotile) dar se pare că acestea nu au dus la timp la rezultate concludente. Putem specula dacă incapacitatea sa fizică și lupta pe care a dus-o pentru a supraviețui și a învinge barierele colosale ridicate de boală au fost până la urmă un handicap sau un avantaj care i-a oțelit personalitatea și a dat mai mult sens vieții sale. Ceea ce este clar este că imaginea geniului lipsit de posibilitățile de mișcare și comunicare ale majorității celorlalți oameni, dar reușind să creeze o formidabilă opera științifică în pofida handicapului va rămâne că o parte integrală din personalitatea sa în istorie.  Hawking nu numai că și-a depășit condiția, dar a dat un exemplu personal prin felul în care s-a integrat în lumea din jurul sau. A fost căsătorit de două ori și a divorțat de două ori, a avut trei copii (cu prima sa soție), și și-a realizat in 2007 visul de a experimenta condițiile de imponderabilitate într-un zbor cu avionul la mare altitudine.

 

sursa imaginii http://www.bbc.com/news/in-pictures-43430023

sursa imaginii http://www.bbc.com/news/in-pictures-43430023

 

Cred că una dintre trăsăturile determinante ale personalității sale a fost viziunea integratoare bazată pe o cunoaștere profundă a unor domenii diferite ale științelor exacte și capacitatea de a crea analogii și legături între acestea, imposibile și improbabile pentru majoritatea celor din jur. Contribuția sa cea mai importantă în astrofizică și cosmologie este considerată demostratia (teoretică) a faptului că găurile negre nu sunt numai absorbitoare absolute de materie și energie (inclusiv lumină) ci și emit ceva și anume radiații. Cu alte cuvinte, găurile negre nu sunt complet ‘negre’, în jurul lor poate fi detectată o aură slabă datorită emisiilor de energie, și ele au și o temperatură măsurabilă, ceea ce dovedește existența unor radiații termice. Imaginarea acestei teorii a fost posibilă prin sinteza a două domenii extrem de complexe și până atunci considerate complet disparate ale fizicii – mecanica cuantică și teoria relativității. Mecanica cuantică se ocupă de fenomenele care se petrec la nivel sub-atomic, explicând de exemplu coerența materiei. Teoria relativității explică interacția la nivel cosmic a planetelor, stelelor, galaxiilor. Hawkins a adus cele două teorii împreună, analizând ceea ce se întâmplă la nivel cuantic în zona de frontieră a găurilor negre (obiecte la scară cosmică, relativistă), aproape de punctul de ‘ne-întoarcere’, cel din care materia sau energia mai poate scapă de absorbția în gaură neagră doar depășind viteză luminii. Aceasta este imposibil, dar fenomenele quantice nedeterministe permit ‘excepții’ probabilistice care duc la emisia de radiații. Este ceea ce se numește ‘radiația Hawking’. O întrebare justificată pusă în ultimele zile este de ce în pofida contribuțiilor sale universal acceptate ca excepționale Stephen Hawking nu a primit premiul Nobel? Răspunsul este că acest premiu este acordat doar fizicienilor ale căror teorii au fost confirmate experimental. ‘Radiația Hawking’ este atât de revoluționară și avansată în concept, încât va mai trece probabil o vreme până când ea va putea fi verificată de experiențe. În cuvinte simple, nu există încă tehnologia care să permită verificarea multora dintre ideile și teoriile sale.

 

sursa imaginii http://www.wisefacts.info/interesting-facts-stephen-hawking/

sursa imaginii http://www.wisefacts.info/interesting-facts-stephen-hawking/

 

A doua trăsătură fundamentală a personalității savantului britanic era capacitatea să de a sintetiza și de a comunica altora idei și concepte dintre cele mai complexe la nivelul a ceea ce numim uneori peiorativ ‘știință populară’. Cartea sa ‘O scurtă istorie a timpului’ apărută în prima sa ediție în 1988 se adresa unui public fără nicio pregătire științifică. Hawking descrie în termeni ne-tehnici structura, originea, dezvoltarea și sfârșiturile posibile ale Universului, care fac obiectul studiilor astronomiei și a fizicii moderne. El introduce concepte de bază precum spațiul și timpul, povestește despre particolele cuantice care compun cosmosul și forțele fundamentale care îl guvernează (de exemplu gravitatea) și despre fenomene cosmologice, cum ar fi Big Bang și găuri negre. Ca și în lucrările sale științifice el aduce și în carte împreună cele două teorii majore, relativitatea generală și mecanica cuantică, pe care oamenii de știință le folosesc pentru a descrie universul la nivel macro și micro. În final, el vorbește despre căutarea unei teorii unificatoare care să descrie totul în univers într-o manieră coerentă – așa numita ‘Teorie a Totului’ (‘the theory of everything’). Cartea nu își propune să prezinte numai soluții definitive ci lasă loc pentru gândire viitoare și continuarea cercetărilor și a explorării. Prima ediție a cărții a fost prefațată de Carl Sagan, alt savant și expert în popularizarea științei. În primii 20 de ani după prima sa ediție ‘O scurtă istorie a timpului’ fusese publicată în peste 10 milioane de exemplare și tradusă în 35 de limbi.

 

sursa imaginii https://www.theguardian.com/science/2018/mar/14/from-the-simpsons-to-pink-floyd-stephen-hawking-in-popular-culture

sursa imaginii https://www.theguardian.com/science/2018/mar/14/from-the-simpsons-to-pink-floyd-stephen-hawking-in-popular-culture

 

Stephen Hawking nu a evitat publicitatea. Dimpotrivă, a fost o celebritate a timpurilor în care a trăit, a fost un ‘fan’ al culturii populare și în calitate de consumator (cititor avid de science-fiction în tinerețe) și mai târziu în calitate de erou. BBC-ul a dedicat anilor tinereții sale un film biografic în care rolul său este jucat de (cine altul decât) Benedict Cumberbatch. Și-a jucat propriul sau rol în serialul comic ‘The Big Band Comedy’ și într-un episod din’Star Trek: The Next Generation’ în care holograma să joacă o partida de poker cu hologramele lui Newton și Einstein. Vocea sa sintetizată a participat la realizarea unei serii din ‘Familia Simpson’ în care apare ca erou alter-ego-ul sau animat. Și David Gilmour i-a folosit vocea într-un clip al lui Pink Floyd, în timp ce compozitorul David Glass l-a transpus ca erou în opera sa ‘The Voyage’. Hawking însuși preferă muzică clasică – Brahms, Beethoven, Mozart, Wagner iar din muzica pop ar fi ales să ia cu el pe o insulă pustie cântece ale lui Beatles și Edith Piaf (‘Non, je ne regrette rien’).

 

sursa imaginii https://www.theverge.com/2018/3/15/17119194/stephen-hawking-black-hole-radiation-quantum-mechanics-general-relativity

sursa imaginii https://www.theverge.com/2018/3/15/17119194/stephen-hawking-black-hole-radiation-quantum-mechanics-general-relativity

Nu au lipsit din viață să nici controversele, și nici pe ele Stephen Hawking nu pare să fi dorit prea tare să le evite. Savantul britanic făcea parte din categoria vizionarilor care consideră că explorarea spațiului cosmic, departe de a fi un lux este o necesitate stringentă și imediată pentru supraviețuirea omenirii. În alte scrieri și interviuri el a avertizat în termeni foarte sumbri (unii ar zice apocaliptici) despre pericolul scăpării controlului în dezvoltarea inteligenței artificiale, ceea ce ar putea duce la dezvoltarea unor specii de roboți care să concureze și la un moment dat să intre în conflict cu rasă umană. Sunt teorii și poziții acceptate de o parte din experți, respinse de mulți alții. Nici pozițiile sale în ceea ce privește dizabilitățile nu au fost întotdeauna cele așteptate. Deși el însuși handicapat și beneficiar al unor invenții de vârf în domeniu, Hawking nu a fost niciodată un militant angajat în favoarea drepturilor handicapatilor fizici, poate tocmai deoarece exemplul său personal era depășirea prin gândire a acestor handicapuri. Politic a avut în ultima parte a vieții poziții discutabile, cum a fost sprijinirea boicoturilor anti-israeliene și refuzul de a participa în 2013 la o conferință organizată cu ocazia celei de-a 90-a zi de naștere a lui Shimon Peres, pe atunci președinte al Israelului. A fost criticată și viață sa particulară, legăturile cu cele două soții ale sale, felul în care a părăsit-o pe prima pentru a se căsători cu a doua. Toate acestea însă doar demonstrează că Stephen Hawking a fost și un om cu slăbiciunile și greșelile sale. A fost însă și înainte de toate o minte formidabilă, un creator în domeniile științifice în care a excelat, o personalitate care s-a bucurat să împărtășească lumii știința să. La plecarea sa Universul a rămas ceva mai mic.

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

La prima sa apariție în 2004 romanul lui Nicolae Strâmbeanu, “Evanghelia după Araña” a surprins în așa măsură încât unii comentatori au bănuit că ar fi vorba despre o identitate fabricată, poate un autor cunoscut care își încearcă condeiul într-un gen diferit și oferă literaturii române un exercițiu de carnaval literar în stilul Romain Gary / Émile Ajar. Într-un peisaj literar care oscila puțin cam obsesiv între cinismul și sarcasmul tragic al descrierii perioadei de tranziție post-decembriste, escapismul în senzațional sau chiar în pornografie, și evocări ale istoriei românești mai mult sau mai puțin apropiate încă experimentând cu beția descoperirii recentelor adevăruri ascunse, scriitorul cu nume nou dar nu tocmai tânăr că vârstă se îndrepta spre o perioada situată în istorie la o jumătate de mileniu de contemporaneitate, cu o carte care are înconjurul globului pământesc ca una dintre temele sau sistemele de referință, fără a atinge sau măcar a face aluzie în vreun moment la plaiurile dacice. Cartea s-a bucurat de succes în rândul cititorilor, despre receptarea critică nu știu prea mult dar citesc că a primit cel puțin un premiu, și a lansat (încă) un scriitor venit în literatură din alte domenii ale vieții noastre intelectuale, care și-a adăugat în răstimpul trecut de la debut încă cinci volume publicate. Recent, în 2017, a apărut în colecția ‘fiction Ltd’ a editurii POLIROM ediția a doua a romanului său de debut marcată ca ‘ediție definitivă însoțită  de un mappamond și de notele autorului’.

‘Notele autorului’ reprezintă de fapt mult mai mult în arhitectura cărții decât niște simple note. Am citit ediția revizuită într-un mod cum nu am citit niciodată o altă carte. Am folosit două semne de carte, căci din cele 459 de pagini ale cărții, cam 320 sunt ocupate de romanul propriu zis, iar restul de notele autorului, de fapt un capitol separat mare cât o treime din carte intitulat ‘Oameni, fapte, vorbe, locuri, întâmplări adevărate’. Este un adevărat studiu istoric, geografic, etnografic, dicționar de personaje, cuvinte și întâmplări, care oferă o imagine pasionantă a lumii de la sfârșitul secolului al 15-lea și începutul secolului al 16-lea. Era o lume în revoluție, în care se extindeau orizonturile geografice, erau împinse frontierele cunoașterii, științele își schimbau față și noi științe erau inventate, creștinismul era contestat, zdruncinat și reformat, civilizația europeană se întâlnea cu civilizațiile de dincolo de oceane pe care avea în scurtă vreme să le schimbe complet, până aproape de anihilare. Spania și Portugalia în al căror univers geografic și politic are loc acțiunea cărții devin marile supra-puteri ale acelor vremuri datorită avansului tehnologic de importanță strategică al navigației cu corăbii cu pânze (caravele), echivalent la scara vremii cu posesiunea armelor atomice în zilele noastre. Se poate spune că “Evanghelia după Arăña” este scrisă la două voci – cea a eroului romanului și cea a scriitorului care își asumă explicit informația dar și luările de poziție din note. Acestea includ o bogăție de date enciclopedice și merită o lectură de sine stătătoare, dar nu lipsesc nici luările de poziție și re-evaluările. Sunt contestate de exemplu cu argumente istorice pozițiile dominante pe care le au în istoria învățată de noi în școli personalități creditate exclusiv sau exagerat cu marile descoperiri sau expedițiile cele mai spectaculoase cum ar fi Columb și Magellan. După citirea cărții și în special a Notelor rămânem cu o punere în perspectivă a acestora și facem cunoștiință cu multe alte personaje demne de aceeași sau mai de multă considerație.

 

sursa http://www.depozitdecarte.ro/evanghelia-dup-ara-a.html

sursa http://www.depozitdecarte.ro/evanghelia-dup-ara-a.html

 

Se poate vorbi despre patru planuri de lectură în această carte. Despre două dintre ele am spus deja câte ceva, este vorba despre planul narativ – povestirea însăși a unei bune părți a vieții eroului principal, navigatorul și aventurierul Joaquin Araña (“păianjen” în limba spaniolă) și a călătoriilor acestuia pe oceanele lumii, și despre planul informativ, adică notele paralele scrise de autor, trimiterile fiind făcute prin scrierea în italice a numelor, cuvintelor și expresiilor.  Peste acestea se adaugă un plan al delirului, căci într-o vreme în care pe de-o parte vinul era mai sigur de băut decât apa, și pe de altă parte bolile ii trimiteau de multe ori pe oameni în deliruri febrile, eroul cărții petrece o parte din timp în stări de semi- sau inconștiență, în care îl urmăresc amintirile și fantomele trecutului, iubite, ucigași și victime ale păcatelor sale. În fine avem și planul mistic, introdus încă de la început de personajul unui călugăr deloc virtuos purtând numele de Jesus spus și Fiul Omului, care devine în viața reală una dintre victimele de tinerețe ale lui Joaquin, pentru a-l urmări permanent de-a lungul cărții și vieții eroului, în rugăciuni și în coșmaruri. Este un reper moral strâmb într-o lume profund catolică în aparență și profund vicioasă în practică, în care nici virtutea și nici viața omenească nu au prea multă valoare. Nu am reușit să dezleg vreo învățătură morală, firul vieții eroului care cunoaște o lume în expansiune, se îmbogățește și sărăcește, ucide și este lăsat de ucis de câteva ori, nu caută niciun sens care să justifice vreo cauza mai înalta, cum poate că ar sugera titlul cărții, și nici nu avem de-a face cu o perspectivă sau o alegorie a celor descrise în Noul Testament.

Stilul povestirii este cel al unui roman picaresc, descriind o lume colorată populată de personaje reale și imaginare. La un moment dat, de exemplu, facem cunoștiință cu personajele istorice care stau la originea romanului ‘Don Quixote’. Deși permanent există o doză de umor și de detașare care ne face uneori să ne îndoim de realismul istoric al întâmplărilor, Nicolae Strambeanu face și un efort susținut de a crea autenticitate, expunandu-și aproape explicit tehnicile narative:

‘Cârcotașii ar putea spune că risipesc destul povestind întâmplări pe care nu le-am trăit. Nimic mai adevărat. Chiar dacă mulțimea de amănunte ce însoțesc drumul lui messer Girolamosi și al ciracilor lui poate arată cât de viu îmi este și acum. Îl rog deci să-și potolească nerăbdarea. Ciudățeniile și miracolele, lucrurile văzute sau gândite doar, oamenii, locurile și felurimea acelei părți a lumii puțin străbătute abia se vor ivi. Iar povestea messerului încropită aici pe scurt din zilele și nopțile cât mi-a fost povestită și raspovestita cu mii de ocolișuri și repetări va arată că fără de ea nu se poate …’ (pag. 43)

Îmbinarea între povestirea experiențelor personale, reale sau inventate, combinată cu povestirile celorlalte personaje, și ele reale sau inventate, este o tehnică bine asimilată din culegerile de povestiri medievale, de la Chaucer și Boccaccio până la ‘O mie și una de nopți’. Limbajul, amintindu-l pe Rabelais, caută să fie cât mai autentic, atât din punct de vedere al perioadei istorice, cât și în reflectarea psihologiei personajului, care este departe de a fi un pudic:

‘Al dracului să fiu dacă după ce nu-ți mai pasă de păduchi, de izmenele ce abia-ți acopereau curul și de ghiorăitul burții, nu era prilej de haz mai nimerit decât să-i priveșți pe guzganii abia picați în mijlocul unor pezevenchi că noi. Mai întâi, lepădați de caravele stăteau la un loc ca puii de cățea abia fătați. Adică n-aveau ochi să ne vadă. După zece zile, nu mai mult, căutătura li se muia și pișau obrajii ca fufele luate cu japca, deși scârbă de noi încă ii ținea la o parte. Abia când merindea le ajungea cât jegul de sub unghii pășeau temător către noi ca vitele în ograda casapului.’ (pag. 84)

Stilul este departe însă de a fi monoton, și el se adaptează la experiențele personale povestite de erou sau repovestite din cele auzite de la alții. Avem în această carte descrieri de aventuri picaresti, poveșți pasionale și crime cumplite, relatări politice presărate cu edicte ale vremii și atrocități din beciurile și camerele de tortură ale Inchiziției, povești marinărești și descrieri ale peisajelor ținuturilor proaspăt descoperite de navigatorii europeni. Iată de pildă două imagini ale orașului Malacca, locul unde are loc ascensiunea spectaculoasă și apoi căderea eroului, metropolă superbă și nod comercial al întregii Asii, unul dintre porturile cele mai bogate ale Indochinei de vest (situat în Malaezia de astăzi), descris înainte și după distrugerea sa de către coloniștii portughezi:

‘Malacca undui în privirile mele într-o bună dimineață desfășurată desasupra plajelor și mării, mai albă și mai impunătoare decât însăși Marea Flamura a Credinței. Mă jur pe Sfânta Cruce că nici unui ochi creștin nu-i fusese hărăzită o desfătare atât de ciudată, de vie și de covârșitoare. … Nu e farang oricât de dat dracului să nu fi intrat în ardori la vederea atâtor minunății adunate la un loc: cuișoare, al căror parfum dădea amețeli, și nucșoară și măciș și scorțișoară aduse cât ai clipi din Maluco, apoi rubine, topaze, smaralde și sefire din Seilam. Porțelanuri din Cătai care cântau la atingere precum limpezile glasuri de fecioare, și fildeș brut și cizelat din Samudrin sau dracul știe de unde. Și cașmiruri bengaleze, și mătăsuri în culorile viselor frumoase, gingașe ca sănii copilandrelor, și blănuri scumpe de la miazănoapte, și lemn de santal de prin Timor ori abanos, ori alte felurite esențe albe, verzi sau roșii în fața cărora te închini și-ți faci cruce , într-atât par de neadevărate. Și săbii fine tocmai de la Damasc, cu vinișoare de aur și filigrame în prăsele din sidef ori fildeș, în stare să taie firul de par căzut pe ele, și piperul din Malabres și Coromandrel, și sclavi din Burne, și femei ori fecioare de pretutindeni, dintre cele mai fragede și mai nurlii …’ (pag. 146-148)

‘Prăpăd să fi fost, ori ce? Orașul de Apă și Orașul de Pământ pierisera în Orașul de Foc și Cenușă. Ici-colo stăruiau urmele uriașului pârjol, ostenite în lupta cu verdele pădurii. Nimerind atunci izmene pe călător pentru prima dată acolo, aș fi jurat că târgul acela necăjit nu era decât o așezare de pescari leneși. Doar Templul Păcii Eterne rănea privirile că o corabie naufragiată pentru vecie. … Nu-mi venea să-mi cred ochilor. În locul sutelor de ulițe mișcătoare ale Orașului de Apă abia zăream câteva pontoane și barcase, și două-trei caravele. Temple, piețe, taverne, locuri de petrecere cu larma lor ce contenea cu greu la lăsarea întunericului, sute de mii la plecare, lipseau ca și cum mâna omului nu clădise nicicând în acele părți.’ (pag. 220)

 

sursa http://www.romanianwriters.ro/author.php?id=115

sursa http://www.romanianwriters.ro/author.php?id=115

 

Frumoasă este și descrierea întoarcerii. Lisabona lăsată la plecare este regăsită complet schimbată după două decenii de peregrinări pe mările și teritoriile abia descoperite de europeni ale lumii. Pentru aventurierul european trecut printr-o viață de măriri și căderi în care avusese prilejul să vadă peisaje, să cunoască oameni și obiceiuri atât de diferite de cultura în care se născuse, pare o revenire la vatră:

‘Am intrat deci în Lisboa pe furiș. Tot drumul gândurile îmi sfâșâiaseră sufletul, atât cât îmi rămăsese. Cu ce nădejdi luasem Marea Oceanică, și cum mă întorceam după o viață care, potopit de vipie și plin de colb pe calea fără de sfârșit, mi se părea asemeni cu aerul fierbinte ce juca în zare … Bolnav de amintiri, cu sufletul plin de oameni ce nu mai erau și parcă nici nu fuseseră, am ajuns ziua întoarcerii pe cheul Belem. Nazuisem atât acele clipe încât atunci și acolo n-aveam habar de ce mă zbatusem și la ce-mi servea acea întoarcere. Mi se vădeau mai aproape ca niciodată adevărurile citite cândva pe zidurile Păcii Eterne și așa a rămas pentru viață întreagă: “Totul este suferință …’  (pag. 264-265)

Închiderea cercului viețîi este însă aparentă. Scriitorul îi mai rezervă eroului său încă o plecare pe oceanele lumii, din nou pentru a-și scăpa pielea, din nou pentru a fugi de demonii și fantomele care ii bântuie coșmarurile. Acolo, undeva în larg, îl vor găsi moartea și întoarcerea în anonimatul istoriei din care fusese extras pentru câteva sute de pagini de povestitor.

“Evanghelia după Arăña” este o carte în multe privințe interesantă, dar nu și lejeră la lectură. Pasiunea pentru detaliu și viziunea istorică și geografică cuprinzătoare par a fi căpătat prioritate pentru scriitorul Nicolae Strâmbeanu față de crearea unei structuri narative și a unei intrigi care să susțină treaz permanent interesul cititorului de aventuri istorice. Chiar și pastisarea structurii narative picarești este până la urmă detrimentală, căci aventurile lui Joaquin Arăña nu au vreun sens moral sau istoric dincolo de relatarea biografiei unuia dintre miile de oameni ai unei epoci zbuciumate. După ce am închis ultima pagină a cărții am rămas cu senzația că am aflat multe amănunte istorice despre o epocă interesantă dar că nu am rezonat emoțional, plăcerea lecturii fiind mai mult documentară, că am privit o frescă istorică de epocă, cu multe detalii, unele realiste, altele fantastice, dar nu că aș fi citit un roman care să mă pasioneze.

 

 

În principiu este vorba despre vești bune. Durata de viață medie crește. Speranța de viață a oamenilor, adică acel parametru statistic care definește durata medie de viață ca funcție de anul nașterii, vârsta actuală și alți parametrii demografici nu numai că se află la un maxim absolut în istorie, dar a și înregistrat în ultima sută de ani ceea mai spectaculoasă creștere vreodată. La scală globală însă, această creștere numerică și modificarea structurii de vârstă a populației planetei poate duce la fenomene negative cu influențe până la catastrofale asupra economiei și modului de viață al populației planetei. Ca și în multe alte domenii nu numai cantitatea ci și calitatea contează. Mai mulți ani de trăit înseamnă și mai mulți ani buni? Care este prețul și cum pot ajuta tehnologiile noi și invențiile recente în atenuarea efectelor negative ale îmbătrânirii și îmbunătățirea vieții populației vârstnice? Fără pretenții de a da răspunsuri definitive, voi încerca în rubrica CHANGE.WORLD de azi să descriu câteva soluții și noutăți interesante.

 

sursa imaginii https://www.kindness2.com/life-expectancy-test.html

sursa imaginii https://www.kindness2.com/life-expectancy-test.html

 

Să trecem întâi în revista câteva statistici. Deși tendințele sunt clare, cifrele diferă puțin sau mai mult de la sursă la sursă. Să folosim informațiile furnizate de Enciclopedia Britanică. Aprecierile istorice (bazate pe evaluări) ne oferă o primă surpriză. Între paleolitic și începutul secolului 20  speranța de viață a rămas cam la aceeași valoare, ba chiar a scăzut de la 33 de ani în paleolitic la 31 de ani în anul 1900. Regimul de viață și alimentația în perioada numită și ‘comuna primitivă’ se pare că erau destul de prielnice speciei umane, și în ceea mai mare parte a istoriei dezvoltarea tehnicilor de auto-distrugere (militare) și circulația mărfurilor și a oamenilor au compensat prin războaie și molime progresele lente ale științelor medicale. Abia în secolul 20 începe creșterea spectaculoasă a speranței de viață de la 31 de ani în 1900 la 48 de ani în 1950 și la 71 de ani în 2014. Atenție însă – această cifră este aproape identică cu cea a speranței de viață a unui nobil englez de pe la 1500-1600. Cauza este distribuția demografică și geografică, care sunt departe de a fi echitabile între bărbați și femei, între grupurile socio-economice din cadrul aceleaiasi țări, între țări și zonele diferite ale globului pământesc. Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății și ale Organizației Națiunilor Unite plasau pe primul loc în clasamentul mondial al longevității în anul 2015 Japonia, cu o medie de viață de 83,7 ani în ambele statistici, dar și cu o diferența de șase ani între speranța de viață a femeilor și cea a bărbaților. România ocupa locul 66-68 în clasamentul OMS (cu 75 de ani) și locul 87 din 201 de țări în clasamentul ONU (cu 74,46 ani). Nu este aici locul unei analize detaliate diferențelor și cauzelor acestora, dar este clar că factorii determinanți se află calitatea serviciilor medicale și sociale, stilul de viață și alimentație. Există și diverse programe și aplicații, unele accesibile gratuit on-line, care permit calcularea unei speranțe de viață personale pe baza datelor furnizate de cei curioși. Nu voi recomanda aici niciuna dintre ele, și am câteva motive întemeiate. În primul rând, orice aplicație de acest fel, în special dacă este gratuită, are puține șanse să fi trecut verificări și aprobări de calitate corespunzătoare. În al doilea rând, furnizarea de date personale inclusiv de sănătate pe Internet este o expunere de securitate foarte nerecomandabilă. În final, chiar dacă exactitatea prognozei ar fi perfectă, nu sunt sigur că dorim să știm exact când va fi clipa despărțirii definitive. Celor care cred altfel le recomand un film belgian, foarte distractiv de altfel, care se numește ‘Le tout nouveau testament’.

 

sursa imaginii https://mariakonovalenko.wordpress.com/2014/05/15/roadmap-to-immortality-cyborgization/

sursa imaginii https://mariakonovalenko.wordpress.com/2014/05/15/roadmap-to-immortality-cyborgization/

 

La fel de interesante sunt și prognozele pentru viitor. Apar și aici diferențe considerabile. Estimările ‘conservatoare’ se bazează pe extrapolarea și perfecționarea metodelor medicale actuale și generalizarea treptată a progreselor medicale odată cu accesul unor țări aflate astăzi în curs de dezvoltare la tratamentele moderne pe care și le pot permite acum beneficiarii sistemelor de medicină publică sau particulară din țările avansate, sau doar o parte dintre ei. Comform acestor estimări vom înregistra o încetinire a ritmului de creștere a speranței de viață care va atinge 90-92 de ani la mijlocul secolului actual, și o nivelare a diferențelor între diferitele zone ale lumii și diferitele categorii demografice. Aceste estimări nu iau însă în considerație două domenii ale științelor medicale aflate în faze de cercetare și teste preliminare: ingineria genetică incluzând tratamentele preventorii pre-natale și tratamentele genetice personalizate per pacient; și evoluția științei transplanturilor spre ciborgizare, adică îmbunătățirea sau repararea corpului omenesc cu dispozitive sau capacități biologice livrate mecanic sau non-genetic. Acestea includ înlocuiri ale organelor sau membrelor, dispozitive electronice interne, inclusiv nano-mașini și extinderea capabilităților membrelor sau simțurilor, inclusiv protecția imunitară și rezistența fizică și biologică. Pe lângă perspectivele medicale și aspectele științifice, ciborgizarea ridică și aspecte etice, pe care le-am discutat în trecut și le vom mai discuta în rubrica CHANGE.WORLD. Nu se poate exact prevedea astăzi în ce stadiu se vor afla aceste două domenii în jurul anului 2050, dar chiar în ipoteza unor progrese moderate, estimările specialiștilor plasează speranța de viață peste durata unui secol. Ne apropiem de cifrele matusalemice.

 

sursa imaginii http://www.internationalman.com/articles/my-two-big-bets-on-the-pension-crisis

sursa imaginii http://www.internationalman.com/articles/my-two-big-bets-on-the-pension-crisis

 

Își va putea însă omenirea permite o asemenea creștere a mediei de viață? Sistemul actual de asigurări sociale și asistență medicală se bazează pe anumite estimări statistice ale raportului între cei care contribuie la sistem prin muncă activă și cei care sunt susținuți de sistem (pensionarii de vârstă, asistații medicali și sociali). Ponderea populației care depășește 65 de ani a crescut între 1950 și 2015 doar cu 60%, dar estimările (cele conservatoare!) sunt că se va dublă între 2015 și 2050. Este în același timp o uriașă problemă potențială și un complex de oportunități. Problema este în primul rând financiară. Sistemele de asigurări trebuie schimbate pentru a susține schimbările din structura de vârstă a populației dar aceste schimbări nu pot avea loc brusc, ci trebuie făcute din mers. Schimbări prea bruște pot distruge viețile unor categorii largi de asistați ai căror viață și îngrijire medicală depind de ele, dar un ritm prea lent de adaptare poate crea crize financiare la nivel național și mondial, cele mai negre scenarii prevăzând un faliment complet și prăbușirea pensiilor și asigurărilor peste nu mai mult de 10 sau 15 ani. O criză la nivel național a existat deja în cazul Greciei, și ea nu este încă complet depășită. Există însă și oportunități economice – în primul rând dezvoltarea industriei de asigurări și de asistență socială, ramuri economice care vor crea milioane de locuri de muncă, în proporție cu creșterea numărului populației asistate. Diferitele guverne se adaptează în mod diferit acestor schimbări, dar pot fi deja decelate două tendințe comune multor țări: privatizarea unei mari părți din programele de asigurare la nivel național (statul devine mai puțin implicat și răspunzător de pensiile sistemului economic privat) și ridicarea treptată a vârstei de pensionare. Desigur, această a doua măsură poate fi eficientă numai în condițiile în care există și locuri de muncă pe măsură capacității și talentelor unei populații vârstnice, lucru posibil in condiții de expansiune economică și nu de crize prelungite, cum a fost ceea din ultimii ani.

 

sursa imaginii https://www.population.sg/articles/new-set-of-standards-to-make-it-easier-for-seniors-to-use-technology

sursa imaginii https://www.population.sg/articles/new-set-of-standards-to-make-it-easier-for-seniors-to-use-technology

 

Se modifică și calitatea și preocupările populației aflate la vârsta pensiei, și crește procentul celor care – proveniți din domenii IT sau care au folosit tehnologii IT în viața lor profesională – se adaptează cu mult mai puține probleme decât generațiile precedente la metodele de comunicare moderne. Statisticile Școlii de Gerontologie de la Universitatea Californiei de Sud arată că 59% dintre pensionarii americani folosesc Internetul, și 71% din aceștia îl accesează zilnic. 49% dintre ei folosesc Facebook, dar numai 18% sunt interesați să învețe cum să folosească dispozitive noi, cum ar fi de exemplu o nouă generație de telefoane inteligente. 80% din populația de peste 65 de ani suferă de condiții cronice care le limitează capacitatea de a folosi anumite tipuri de aparate și de interfețe la același nivel de eficiență cu cei mai tineri. Tocmai aici putem din nou identifica un domeniu extrem de interesant de cercetare și proiectare de produse și servicii adaptate vârstei a treia și limitelor pe care le impune aceasta. Programele de cooperare și colaborare europeene (cum este de exemplu ‘Horizon 2020′) care investesc în stimularea colaborării între centrele de cercetare, instituțiile de învățământ superior, și întreprinderile particulare au inclus economia vârstei a treia ca una dintre prioritățile de nivel maxim, și organizațiile și firmele din Uniunea Europeană (inclusiv România) și țările asociate pot beneficia de aceste programe pentru a-și finanța activitățile în domeniu. Nici lumea standardizărilor la nivel național sau internațional nu poate rămâne în urmă. Singapore, o țară în care astăzi deja un cetățean din 8 este trecut de 65 de ani și în care ponderea acestora va crește până la 1 din 4 în anul 2030 a creat deja un set de standarde numite Silver Standards (Standarde de Argint) cărora trebuie să li se conformeze toți cei care dezvoltă și vând în Singapore produse, de la aparate casnice la aparatele bancare ATM. Și organizații internaționale cum este International Telecommunications Union (ITU) crează standarde similare de accesibilitate și adaptabilitate a produselor electronice și de comunicații cerințelor vârstelor înaintate.

 

sursa imaginii http://www.hobbr.com/products-elderly-independence/

sursa imaginii http://www.hobbr.com/products-elderly-independence/

 

Domeniul pe care îl discutăm crează și oportunități pentru invenții și inițiative particulare sau chiar individuale. Este încă o dovadă a faptului că secretul reușitei unei invenții se află întotdeauna în întâlnirea între o necesitate reală și o idee care răspunde acestei necesități și care poate fi aplicată în practică cu mijloace tehnologice existente și rezonabile economic. Un exemplu: Web site-ul hobbr.com vinde produse pe Internet. El propune o lista de 38 de produse (‘gadgets’) destinate îmbunătățirii calității vieții persoanelor în vârstă. Este vorba despre produse reale, verificate, care au trecut aprobările de siguranță, și care pot fi achiziționate pe Internet. Gama lor este multiplă, cum sunt și problemele persoanelor în vârstă – de la deschizătoare de conserve pentru persoane cu capacități mecanice dimunuate la căști care filtrează, clarifica și amplifică sunetul aparatelor de televiziune, de la sisteme personale de supraveghere a sănătății și alarmă a condițiilor extreme la adaptoare de tastatură pentru telefoane digitale. Unele dintre ele nu sunt destinate exclusiv populației în vârstă, dar toate pot ajuta într-un aspect sau altul al vieților acestora.

O categorie aparte de pensionari sunt cei proveniți din lumea electronicii și calculatoarelor. Studenții anilor 60 și 70, experții și profesioniștii din generațiile care au creat microprocesoarele și Internetul fac deja parte din categoria pensionarilor de astăzi. Contribuțiile lor au un impact direct în calitatea vieților celor de vârstă lor și a celor care vin după ei. Prelungirea mediei de viață este o realizare care nu poate fi considerată completă și nici măcar justificată dacă nu este însoțită de o îmbunătățire a calității anilor și deceniilor adăugați spre apus.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

A revolution took place by the mid of the 20th century in American and world music. Jazz, which was until then music for mostly dance and mass entertainment split its ways into several distinct currents, giving birth to rock and roll, to soul, to rhythm and blues. Yes, I know this presentation is quite a simplistic view, but at that time, while other genres were taking up in entertainment dominating the hit parades, radio programs and TV shows, jazz itself evolved to a much more sophisticated form of expression. A bunch of post-WWII jazz musicians changed and developed the sound of jazz making and blew up its boundaries. Among them, together with Charlie Parker and Miles Davies, one of the most important was John Coltrane. “Chasing Trane: The John Coltrane Documentary” is dedicated to his life, music and legacy. These exceptional artists toured the world and made of jazz a universal art and one of the greatest contributions of America to the culture of the world.

 

http://www.imdb.com/title/tt4287434/

http://www.imdb.com/title/tt4287434/

 

The documentary written and directed by is built on a pattern used by many musical documentary films. It follows closely the life and biography of the artists, uses images filmed and recorded in concerts to illustrate his music, gathers testimonies from family, from jazz fans and experts, from the artists who worked with Coltrane and who came later and were influenced by him. Family members tell about the man he was (moving testimonies by his two step-daughters) and his personal life not avoiding the crisis related to drugs and faith. Musicians who played with him or who came after him talk about his music, and this was the part I valued most (including people like , , , , ). An interesting segments speaks about his tour to Japan (his last) and the special relationship he had with this country. Coltrane seems to not have left any filmed interview, or the makers of this film did not have access to it, but he left quite a lot of memorable quotes and written stories about his life and music, which are read by . The actor (who does not appear in the film) bears actually an amazing physical resemblance with Coltrane, so if there ever (or soon) will be a feature film about him, he is the best candidate for the lead role. It is music however that speaks best, and if you have the chance to watch this film and listen to the soundtrack in a cinema with good audio conditions, it will be a win. It’s not a ground-shaking documentary film, but it’s a complete and respectful homage to one of the greatest musicians in history, a man who in a rather short life and career changed the course of music taking it into new territories.

The full film (which I have seen yesterday at the EPOS art films festival in Tel Aviv) is available on youTube at

https://www.youtube.com/watch?v=awukVXiymTE

(video source Repórter Lata)

 

 

 

 

 

It’s one hundred year since the world entered in the final year of the first global conflict. WWI was a fractal event in history. It changed the world order that had been in place for the last century, it led to the crumbling of empires that had lasted for many centuries, it changed the map of the world, created new nations and countries, and gave birth to one of the most cruel totalitarian regime ever, seeding the seeds for the emergency of another less than 20 years later. Tens of million of people died, the lives of other tens of millions were shaken, shattered, destroyed. It also changed the course of the history of culture, art and literature. Artists caught in the turmoil of war reflected their experiences (mostly traumatic) in dramatic works – paintings, music, poems, novels, films. One hundred years later, the experience of WWI is still subject to novels and films. Some of them are outstanding and this is the case with the novel of which won the Goncourt Prize in 2013 and the film it inspired written and directed by . “See You Up There” (“Au revoir là-haut” is the original title) shows that we still try to understand the feelings and sufferings of the men caught in that war (or in any war), to make sense of the absurdity, to learn where there may be no lesson to be learned.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5258850/

source http://www.imdb.com/title/tt5258850/

 

The trigger of the story in “Au revoir là-haut” takes place in the last days of WWI. Armistice is rumored to happen any moment, but there are still commanders who have a hard time putting aside their war toys and continue to fight absurd missions sending soldiers in the way of useless deaths and mutilations. One of the last victims of the war is private Edouard Pericourt, an artist whose talent and style allude to the works of Egon Schiele. He is badly wounded and disfigured, and for the rest of his life will wear masks that hide the mutilation but also express his moods and feelings.  spends much of the film behind masks that he created, and this is one more challenge for that he overcomes with superb talent. His friend and companion is an older soldier, Albert Maillard, (acted by himself). Pericourt refuses to return to his rich family, the old conflict with his severe and authoritarian father being part of the reason. He just wants to disappear as dead, to hide the identity and cut short the destiny brutally destroyed by war. The revenge he devises is not aiming personal benefit, it’s a revenge against the system and society that sent him and his whole generation to war and does not care about the living victims, the survivors traumatized physically but especially psychologically, and against the demagogues and the war profiteers who switched businesses from selling arms to building cemeteries and monuments of war.

 

(video source Gaumont)

 

I will not reveal more about the story to leave intact to the readers of this note the pleasure of viewing. It’s a very well written story (excepting maybe the final) with characters that succeed to be both original and credible. It’s beautifully filmed, with a cinematography work that is expressive and attractive, seeking permanently surprising angles that make the experience of seeing this film interesting at all moments. Art plays a special role, there is a lot of original art (drawings, masks) created for this film in the spirit of the immediate post-war artistic movements. As viewers we are delighted with a beautiful and authentic image of Paris in 1919 and of the evolution of art in the aftermath of the war, at the time art-deco artists were turning to Expressionism and Abstract to express their feelings.

One of the best films about and against war that I have ever seen.

Europenii nu își amintesc de multă vreme un asemenea ‘Mărțișor’. Sfârșitul lui februarie și începutul lui martie au găsit Vechiul Continent pradă unui val de aer polar care l-a cuprins aproape în totalitate. Temperaturile medii în multe locuri erau cu 15 până la 20 de grade mai scăzute față de cele înregistrate de Bobotează (care, ce-i drept, a fost în schimb mult mai caldă decât media). Imagini cu străzi înzăpezite ne-au parvenit din locuri cum ar fi Roma, Coasta de Azur, sau Biarritz, care de obicei furnizează chiar și în acest sezon imagini de cărți poștale cu străzi însorite și plaje populate.

Și totuși dezghetul a venit, și primăvara nu se mai poate lasă mult așteptată.  După câteva săptămâni în care am călătorit împreună în lumea mai mult fantastică decât științifică a filmelor, rubrica CHANGE.WORLD revine pe tărâmul științei, explorării și  standardizării tehnologiilor avansate, fără a lăsa fantezia complet în urmă. Cititorii fideli sunt deja obișnuiți cu această alternare continuă a planurilor realității și visurilor în lumile în care călătorim în fiecare săptămână.

Primul grupaj este legat de plățile electronice. Trăim o revoluție a modului în care cumpărăm produse, vindem obiecte sau rezultatele muncilor noastre, economisim pe termen scurt sau pe termen lung. Această revoluție se află doar la început, deși cu unele elemente și moduri de plată cum ar fi comerțul electronic și cardurile de credit suntem deja familiari de două sau trei decenii. Lor li s-au adăugat în ultimii ani ‘portofelele electronice’ (unele instalate pe aparate fizice cum sunt telefoanele sau ceasurile inteligente) și cripto-valuta. Am discutat și urmărim în continuare comportarea celei mai cunoscute cripto-valute, bitcoin, care se află în cădere ca valoare de la începutul anului, dar ceea ce este mai interesant este faptul că marile organizații comerciale și financiare îmbrățișează în ritm accelerat tehnologia și încep să propună propriile lor mijloace de plată sau ‘monezi’ digitale. De exemplu, un sondaj realizat de LendEDU (organizație financiară care are ca public țintă lumea universitară și studenții) a înregistrat peste 58% răspunsuri pozitive la întrebarea legată de o moneda Amazon, și peste 42% acord cu acceptarea lui Amazon ca girant al conturilor bancare. Este vorba desigur despre un public majoritar dintr-o anumită categorie socială și de vârstă, dar aceștia vor fi profesioniștii de peste 10 ani, din care mulți vor deveni liderii de peste 20 de ani. Lumea finanțelor se alătură domeniilor economice revoluționate de revoluția Internetului.

Organizații ca World Wide Web Consortium (W3C), fondată și condusă până azi de inventatorul Web-ului, Tim Berners Lee,  au inițiat activități de cercetare și standardizare cu două decenii în urmă. Primele activități explorând domeniul ‘micro-plăților’ datează la W3C din anul 1998. Probabil că era prea devreme. Grupul de lucru care se ocupă azi de ‘Web Payments’ este foarte activ în cadrul W3C – cea mai recentă întâlnire a avut loc în ianuarie 2018, următoarea este în plan pentru luna aprilie 2018. În programul lor de lucru se află standardizarea unei interfețe programabile de aplicație (API) care va permite diferitelor aplicații ale vendorilor de produse și servicii să creeze propriile lor conexiuni cu mijloacele de plată aflate în mâinile consumatorilor plătitori, și a unei metode de autentificare a card-urilor în tranzacții card-no-present (CNP), tranzacții virtuale (în care nu sunt folosite card-uri fizice) numită Three Domain Secure (3DS).

 

sursa imaginii http://www.rosemont.com/community/

sursa imaginii http://www.rosemont.com/community/

 

Pentru a înțelege complexitatea și multitudinea problemelor care trebuie rezolvate în dezvoltarea funcțională și expansiunea de capacitate care se petrece pe Internet, o metaforă potrivită ar fi cred ceea a concepției unei clădiri sau a unei așezări urbane. Există însă o deosebire fundamentală, dictată de faptul că nu a existat o planificare din start a modului în care această structură arhitecturală se va dezvolta. Nici măcar vizionarii cei mai îndrăzneți nu prevedeau acum trei sau patru decenii cum se va dezvolta Internetul, la ce dimensiuni va ajunge, și ce rol va juca în societatea umană. Dar oare este diferită istoria marilor orașe? Primele colibe ale Lutetiei sau ale New Amsterdam-ului nu au fost concepute după vreun plan riguros pentru a deveni elemente de fundație în ceea vor deveni peste secole megalopolisurile Paris și New York. Astăzi putem spune că unele dintre proiectele organizațiilor de standardizare sunt elemente modulare (‘cărămizi’ dacă vreți) dintr-o structură care în parte este astăzi planificată, deși elementul de inventivitate, de ‘altfel’, continuă să joace un rol major. Și aceste elemente de bază sunt diferite de cele în lucru acum câteva decenii. De exemplu, la întâlnirea din luna martie din Rosemont (periferie a orașului Chicago) a grupului de standardizare Institute of Electrical and Electronic Engineers (IEEE) Proiectul 802 care se ocupă de rețele de comunicație locale, se discută standarde care transferă informația la viteze de 400 Gbps – viteze de 40 de mii de ori mai mari decât cele ale primei rețele standardizate Ethernet apărută acum peste 30 de ani. Este unul dintre elementele de baza care fac posibile aplicații cum ar fi realitatea virtuală, sau comunicarea în timp real între puncte diferite ale planetei, altele fiind rețele deterministe și folosirea de cod de tip ‘open source’ care permite oricărui programator să contribuie la îmbunătățirea funcționalității și calității aplicațiilor.

 

sursa imaginii https://www.wired.com/story/this-publisher-foresaw-an-internet-of-fiction-mixed-with-fact?mbid=social_fb

sursa imaginii https://www.wired.com/story/this-publisher-foresaw-an-internet-of-fiction-mixed-with-fact?mbid=social_fb

 

Știrile și Știrile False (News and Fake News) … sunt pe prima pagină, și nu cred că o vor părăsi multe vreme. Ba chiar am învățat în săptămânile trecute un nou termen care îmi place: Internet of Fiction. L-a folosit se pare pentru prima dată Robert Thompson, care ocupă a doua poziție ca importanță (Chief Executive Officer – CEO) în NewsCorp, consorțiul de presă al lui Rupert Murdoch. Thompson avertiza într-o intervenție datată cu mai bine de un deceniu în urmă (din 2007) în legătură cu pericolele “atomizării conținutului pe Internet” și a unei “înțelegeri colective bazate pe falsitate”.  Știrile ultimelor săptămâni, incluzând dar nu limitate la trimiterile în judecată ale unor persoane care au influențat la comanda Rusiei campaniile electorale americane din 2016, par a confirma, din păcate,  previzunile lui Thompson. Există însă și un aspect comercial în această dispută. Din punctul de vedere al rețelelor sociale, organizații ca cea a lui Murdoch sunt producătoare de ‘conținut’. Facebook și alte plaforme cu funcții de rețele sociale au refuzat multă vreme orice efort de standardizare, lăsând la o parte interoperabilitatea dorită de clienți și aplicații, și preferând să concureze între ele pentru un procent cât mai ridicat din piață. Creatorii de conținut ar vrea să primească o parte din veniturile dobândite de Facebook prin publicitate, și folosesc ca argument (ca să nu zicem ca amenințare) necesitatea introducerii de legi și ordonanțe regulatorii similare celor care definesc relațiile dintre producătorii de conținut și cei care transportă informația pe alte medii cum sunt televiziunea pe unde sau pe cablu. Combinația între evenimentele politice care se succed cu o viteză amețitoare și conflictele comerciale face din teritoriul Facebook o arenă dinamică și interesantă, care merită să fie urmărită cu atenție. Schimbările recente introduse de Facebook care dau  prioritate comunicațiilor personale în detrimentul conținutului comercial sunt în opinia mea doar începutul unei evoluții la capătul căreia rețeaua noastră socială preferată (sau detestată) va arăta cu totul altfel decât suntem acum obișnuiți.

 

sursa imaginii https://www.tripadvisor.com/Tourism-g186338-London_England-Vacations.html

sursa imaginii https://www.tripadvisor.com/Tourism-g186338-London_England-Vacations.html

 

Vor fi interesant de urmărit și lucrările conferinței cu numărul 101 a organizației Internet Engineering Task Force (IETF) care va avea loc la Londra între 17 și 23 martie 2018. Pe agenda de lucru a organizației care a produs cele mai importante standarde care stau la baza Internetului se află în aceste luni activități legate de tehnologiile pe care le regăsim zilnic și pe știrile de pe ‘prima pagină’:  Internetul Lucrurilor (Internet of Things – IoT) și felul în care este controlată și administrată înmulțirea explozivă a aparatelor de utilitate în viața de zi cu zi care sunt legate la rețeaua globală, transporturile inteligente cu aplicații în pilotare automată și administrarea inteligentă a energiei din surse diferite, rețelele de mare viteză așa-numite din ‘generația a 5-a’ care permit o viteză de răspuns instantanee între oricare două puncte extreme (utilizatori umani sau aparate) legate la Internet în orice parte a globului. Apropos, termenul ‘instantaneu’ este oarecum relativ, dar bănuiesc că o viteză de răspuns de o miime de secundă (1 ms) satisface orice utilizator uman, și majoritatea (dar nu toate!) aplicațiile industriale.

 

sursa imaginii https://cglife.com/blog/science-and-internet-things

sursa imaginii https://cglife.com/blog/science-and-internet-things

 

Discutam despre fantezia și știința care merg mâna de mâna în evoluția tehnologiilor avansate. Iată un exemplu din activitatea organizației IETF. Când activitatea de cercetare numită ‘Internetul interplanetar’ a început acum mai mult decât un deceniu, ea a fost privită de multă lume, inclusiv de unii participanți la conferințe, ca o combinație între glumă și science-fiction. Analizele cercetătorilor au reușit să pună în evidență caracteristicile și condițiile tehnice care permit extinderea razei geografice a Internetului în spațiul cosmic. Între altele un rol determinant îl au timpii de propagare a semnalelor cu multe ordine de mărime mai mari decât cei din transmisiile locale sau terestre la distanțe. Au urmat activități de standardizare care au fost deja verificate operațional cu stațiile spațiale, și vor fi pentru prima dată extinse la comunicarea între Pământ și Lună, în cadrul programelor spațiale americane care includ întoarcerea pe satelitul natural al planetei noastre.  Rezultatele unora dintre activitățile de cercetare aflate acum în programele grupurilor din cadrul Internet Research Task Force (IRTF) vor putea fi văzute peste câțiva ani. Este cazul de exemplu al grupului de cercetare a comunicației Thing2Thing (T2T) care va produce elemente de bază (‘cărămizi’) în comunicarea dintre mașinile gânditoare ale viitorului. La nivelul IETF există și directoratul numit Internet Architecture Board, care se ocupă printre altele și cu liniile directoare ale dezvoltării viitoare a rețelei globale și a organizației care produce standardele acesteia. Iată deci că aglomerarea informatică în permanentă extindere care este Internetul se construiește cărămidă cu cărămidă, dar are astăzi și arhitecți.

 

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

I confess that I was waiting for such a movie for quite a while. It’s so long since I have seen a comedy that made me laugh without being stupid, with characters I could care about without falling into melodrama, with a story interesting to follow and no super-persons involved. Game Nightwritten by and directed by and succeeds to be all these and made me spend some of the most pleasant couple of hours in a cinema theater recently.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2704998

source http://www.imdb.com/title/tt2704998

 

The characters of the story are quite recognizable for many of the viewers. They are young mid-class professionals in today’s America, whose lives is centered around the hobby of playing all kinds of rather innocent society games. Never falling on the bad side of vice, the gaming passion defines their way of life with funny moments – like proposing marriage in riddles – or doubtful impact when concerning their decision or even capability of bringing children to life. When games and real life become entangled and the game in game situation turns to be more real than realistic the characters become involved in a turmoil of events where physical integrity and even lives are at risk, and viewers become part of the game. Same as the heroes on screen we know that the bullets cannot hurt (too much) the good guys and the blood spilled by them is just ketchup. The script authors just added one layer between fiction and reality, and this layer turns the film into a combination of surrealistic action movie and situation comedy gags – a few of them novel enough to extract some extra laughs.

 

(video source Zero Media)

 

The excellent cast feels good on screen and you can feel that they had fun making this movie. A special note should be given to the lead actors and who add personal chemistry to their comic talents, and to , a young comedian who constructs the role of a nerd cop with a soul in  manner that lets me expect some more fun from him in the future.

If you look for good entertainment where neither the characters not the viewers are considered stupid – Game Night should be the choice.

 

The lead male hero in “Phantom Thread” is a tailor of the high society ladies in a city of London vaguely located in time sometimes after WWII. It is seldom that I am in such a disagreement with the opinions of the majority of the film critics and of many of my friends whose opinions I appreciate. I cannot refrain myself however to express my feelings about this film by quoting the famous short tale by Hans Christian Andersen about the tailors that sewed the “emperor’s new clothes”. I need to shout: “The emperor is naked!” “This film is bad!” Not even can save it. IMHO, of course.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5776858

source http://www.imdb.com/title/tt5776858

 

I need now, of course, to explain. I will try to do it without committing the sin of writing a spoiler. It’s the love story between a man well over 50 and a young woman in her 20s. Their are separated not only by the age difference, but also by a social gap (he is a famous tailor of the rich and famous, she is a servant in a country inn) and a difference of nationality left vague in the story. He is one of the best tailors in the world, totally dedicated and immersed in his art. He picks the young woman more like an instrument that fits his artistic model and goals, while the young woman (acted by )  is completely falling in love with him. In order to draw his attention she will do something terrible which I will not reveal, not once but twice. The result is his complete surrender first into marriage, later into parenthood. His creative power seems however to diminish, and the final is actually vague again about his continuing artistic path. The story is outrageous (and I do not allow myself to be outraged to easily), non-credible and ridiculous.

 

(video source Focus Features)

 

I liked a lot ‘s “There Will Be Blood” and especially “The Master“. I am quite astonished about his latest works including this film. He probably intended to bring to screen a story of love and horror, of passion not shared, of a relationship that is based on a terrible lack of balance. The story he created and the solutions he found did not work for me. I am even more disappointed because of the superb acting of who is again investing all his acting style and talent in order not to act but to become his character. I will be very sorry it this is the last film of his acting career. Maybe he will change his mind. What about the role of a great artist like Leonard Bernstein or Herbert von Karajan? While watching “Phantom Thread” I was thinking about these two great music conductors as characters of the same huge talent and intensity as the one of the hero he brings to screen in this film.  deserves a better final.

 

 

Lista candidaților nominalizați pentru Premiile Academiei (sau Premiile Oscar în limbaj popular) are în acest an un lider destul de neașteptat. ‘Forma apei’ (sau ‘The Shape of Water’ – titlul original în engleză) a primit 13 nominalizări pentru premii în categorii diverse, de la categoriile ‘tehnice’ (sunet, motaj, imagine), trecând prin trei categorii de joc actoricesc, și până la premiile cele mai importante (pentru regie și pentru cel mai bun film). Pe de-o parte este vorba despre un film scris și realizat de un regizor cu nume bine consolidat la Hollywood și în cinematografia mondială (iGillermo del Toro). Este însă un regizor care nu ezită să surprindă cu fiecare film nou al său, așa că și ‘Forma apei’, deși aparține unui gen foarte popular și cu priză la public, fantezia cu tente științifice, rezervă multe surprize și amatorilor de basme confecționate la Hollywood, și fan-ilor cinematografiei de calitate. Este un film care nu evită extremele și nu este de mirare că a creat și controverse. Chiar între prietenii mei cinefili opiniile au fost împărțite și destul de extreme – de la ‘pentru asta a fost inventat cinematograful’ până la ‘cel mai prost film făcut vreodată’.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm4236598016

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm4236598016

 

De la început, poate chiar dinainte de a intra în sala de cinematograf sau de a declanșa vizionarea digitală, trebuie înțeleasă și acceptată convenția. ‘Forma apei’ este un basm, chiar dacă aparent este plasat într-o realitate care a existat acum vreo 50 sau 60 de ani într-un loc bine determinat cu repere oarecum recognoscibile, din America de Nord. Nici apartenența la genul science-fiction nu este mai mult decât un cadru, deși o mare parte din acțiune se petrece intr-un centru de cercetare științifică, plin de mașinării fantastice cu tuburi intimidante, și de dulapuri de comandă cu beculețe pâlpâinde, după ultimul răcnet al tehnologiilor electronicii de la mijlocul secolului trecut. Este însă un basm care nu este recomandat copiilor, un basm pentru adulți ștampilat cu litera R de comisiile americane de clasificare pentru ‘conținutul sau sexual, nuditate grafică, violență și limbaj’.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm872751360

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm872751360

 

Guillermo del Toro s-a născut la Guadalajara, în Mexic, în 1964. Palmaresul său cinematografic include ‘The Devil’s Backbone” (2001) plasat în perioada războiului civil din Spania, “Pan’s Labyrinth” (2006) considerat până astăzi cel mai bun film al său, și filme din seriile de succes ale Hollywood-ului “Blade” și “Hellboy”. Două ar fi caracteristicile comune ale filmelor sale pe care le regăsim și în “Forma apei”. Prima este prezența monștrilor într-un univers care nu are aceleași reguli estetice cu universul nostru cel de toate zilele, și în care ceea ce nouă ni se pare a fi deformație fizică nu echivalează, conform convențiilor obișnuite, cu tare morale sau de caracter. Unele dintre filmele sale, incluzându-l pe acesta cel mai recent, reiau tema întâlnirii dintre oameni și monștri, și a posibilei legături între aceștia, tema moștenită din literatură gotică și basmele tradiționale de genul “Frumoasa și bestia” preluate mai nou de cultura populară în filme și musical-uri. A doua caracteristică este predilecția pentru personajele diferite și dezavantajate. Eroina principala din “Forma apei” pe nume Elisa Esposito este mută, prietenii și partenerii săi în povestire sunt un pictor homosexual și o colegă afro-americană care robotește alături de Elisa ca femeie de servici într-o instituție guvernamentală. Opusul lor, agentul guvernamental Rchard Strickland este alb, bogat, rasist, și sadic – toate viciile întruchipate într-o singură persoană, care pe deasupra mai are și o viață de familie aparent exemplară și o predilecție pentru automobile scumpe. Un stereotip veți spune, dar în definitiv, este vorba doar despre un personaj negativ dintr-un basm, nu-i așa?
 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm164060928

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm164060928

 

Tema principala a filmului este posibilitatea iubirii între specii. În institutul de cercetare guvenamental în care lucrează Elisa este adus într-un recipient sigilat, ca prizonier și subiect de experimente medicale pline de cruzime, un ‘monstru’ cu forma unei întruchipări reptiliene de coșmar, capturat undeva în junglele și mlaștinile Americii de Sud. Curiozitatea științifică pe care o stârnește ‘monstrul’ se datorează capacității sale de adaptare în apă și (pentru o anumită perioadă de timp) și în aer. Cele două sisteme respiratorii paralele ar putea fi utile americanilor dar și concurenților lor sovietici angrenați în cursa pentru cucerirea cosmosului. Cam aici se încheie pretextul științific al filmului, și de fapt nu este nevoie de mai mult. Între cele două abordări posibile, cea a incompatibilității dintre oameni și alte specii dezvoltată în serii de filme cum este “Alien” începută de Ridley Scott în 1979 și cea a prieteniei posibile (și chiar mai mult) cu care “E.T” a lui Steven Spielberg răspundea în 1982, Guillermo del Toro alege în mod clar cea de-a două opțiune. O alege și o dezvoltă, căci legătura între Elisa – fragilă, ciudată, diferită și ea în lumea noastră – și monstrul amator de ouă fierte tari și de muzică de jazz a lui Benny Goodman se dezvoltă spre o legătură de dragoste imposibilă, cu secvențe erotice explicite, inclusiv o scenă de dragoste interspecii cu care spectatorii sunt testați estetic și emoțional.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm164060928

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm164060928

 

Apa joacă rolul esențial în universul vizual creat de Guillermo del Toro în acest film. Ea reprezintă bariera dintre specii dar și mediul în care este consumată povestea de dragoste. Este vehicol pentru secvențe comice și limanul salvării eroilor.  Filmul începe cu o secvență acvatică onirică, și de-a lungul întregii acțiuni avem de-a face cu un univers lacustru care ne poate face să suspectăm că del Toro l-a citit pe Bacovia. Cinematografia și decorurile cu calitatea și atmosfera lor retro crează o experiență estetică deosebită, din acest punct de vedere “Forma apei” se află pe același plan cu filme ca “Hugo” al lui Martin Scorsese sau “The Grand Budapest Hotel” al lui Wes Anderson. Adaug la aceasta creația actoricească deosebită a lui Sally Hawkins, actriță engleză subapreciată până acum, poate pentru că nu este o frumusețe standard, fizicul ei fiind mai potrivit rolurilor comice sau de compoziție. Aici ea este însă perfect potrivită rolului pe care îl execută cu sensibilitate și ingenuitate, dând credibilitate relației fantastice dintre personajul Elisei și ‘monstru’.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm972381184

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5580390/mediaviewer/rm972381184

 

‘Forma apei’ nu este o capodoperă. Basmele, chiar și cele pentru adulți, au limitele lor. ‘Monstrul’ este destul de schematic, și pe cât de convingătoare este Elisa lui Sally Hawkins, pe atât de puțin verosimilă pare atracția ei pentru reprezentatul speciei amfibie. Concentrarea de vicii politic-incorecte în personajul negativ face din acesta un sac de box cam greu de acceptat, chiar și pentru un personaj negativ dintr-un basm. Mesajul ‘monștrii suntem noi’ pare cam demonstrativ-retoric. Chiar dacă a înregistrat un număr mare de nominalizări, nu cred că ‘Forma apei’ va recolta prea multe statuete. Concurența principala va veni probabil de la “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” un film excelent, cu temă și ambianță contemporană, și cu un mesaj politic cel puțin la fel de acceptabil din punctul de vedere al Academiei. Chiar și in privința cinematografiei, filmul lui del Toro are un concurent formidabil in “Blade Runner 2049″ despre care am scris săptămâna trecută in această rubrica. Să vedem cine va învinge.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Weddings are sometimes odd gatherings that bring together people from different backgrounds, nationalities, identities. Films about weddings have been used too describe not only the folkloric aspects of tradition, but also to deal with rather serious issues beyond relationships – social and national gaps, stereotypes, fear of ‘the other’. The best of them succeeded in mixing the ‘easy’ and relaxed approach with attentive description of the characters and of the truth beyond the appearances. I can now think at examples as ‘s “Monsoon Wedding” or ‘s “My Big Fat Greek Wedding“. In 2009 the fashion reached Eastern Europe when Romanian and Moldavian cinema studios got together to make “Wedding in Bessarabia“  (or “Nunta in Basarabia”) directed by

 

sursa http://www.imdb.com/title/tt1741706

sursa http://www.imdb.com/title/tt1741706

 

There are many ways this film can be see and commented. One can start at the historical metaphor level, with the Romanian groom marrying the Moldavian bride which is also more ore less openly courted by the Russian pretender. The history of Bessarabia, the Eastern half of historic Moldavia fallen at the beginning of the 19th century under imperial Russia rule, unified and becoming part of the Great Romania exactly 100 years ago, only to fall back under the Soviet rule during World War II as a result of the pact between Hitler and Stalin, could fit well the scenario. However, director chose to focus on contemporaneity and more exactly on the cultural, language and morality differences between the different classes of characters: the relatively ‘westernized’ Romanian from the West of the border, the Moldavians torn and divided themselves between their (long time oppressed) Romanian identity and the Russian influence.  All characters are living at their own pace the process of transition between the Communist rule and democracy and modernity which are slow to show their benefits in this part of the world, with corruption, demagogy and even crime putting pressure on life at national and personal level. The wedding itself has its own dynamics, and the Romanian cinema has its own tradition of using the theme as a metaphoric space where tradition is invaded by reality and sometimes small history meets big history – see as example ‘s “Silent Wedding” (“Nunta muta”) made just one year before this film.

(video source Nunta in Basarabia)

 

The identity problems of Bessarabia and the political issues related to the possible re-unification in the future are complex and certainly cannot be dealt with all in one film. They even become more complicated in the years since this film was made, as the Republic of Moldova stepped back on certain respects from its path of getting closer to Romania and joining Europe. I am not familiar with other works of Moldavian cinema or literature that deal with these issues – they may exist but I do not know them. In their absence, I would take this film as what it is – a snapshot of the identity crisis of the Moldavian society and of the relationship with the rest of the Romanian nation, treated in a light manner, without making any definitive judgments. The film succeeds to entertain and without eluding the tough questions, and without pretending to provide solutions. Certainly the stereotypes are present, but please show me any ethnic comedy that can completely avoid them. The older and younger actors make a great job, and it is sufficient to see and looking at each other to understand that their love is genuine and this is a marriage to last, despite all the difficulties. Maybe here lies the optimistic message of this film.