Prima mea călătorie în China a avut loc în 2006. Eram înarmat cu informații din lecturi și filme, China fiind pentru mine unul dintre acele spații care m-a fascinat dintotdeauna, prin istoria și civilizația ei, datorită încercărilor prin care trecuse și a transformărilor care aveau loc atunci și care au loc până astăzi. Ca și în cazul altor câteva repere de același calibru, calatorisem în imaginația mea de multe ori și spre China înainte de a mă îmbarca în prima călătorie reală. În niciunul dintre aceste cazuri nu au fost însă mai diferite percepția realității de imaginea mentală formată din documentare. Diferența esențială era în proporții. Până când nu vezi cu ochii tăi nu poți imagina sau percepe dimensiunile, densitatea și energia acestui univers care este China. La bine și la rău. Prima impresie pe care am avut-o la aterizarea la Beijing a fost a atmosferei unei alte planete. La propriu. Era luna mai, anotimpul furtunilor care aduc spre capitală chineză nisipurile deșerturilor Mongoliei, și acestea se combinau cu poluarea pentru a da aerului o culoare aproriată de portocaliu. În cele zece zile în care am stat în Beijing am văzut soarele doar în două zile, în cele două duminici, când traficul și o activitatea industrială erau mai rarefiate. Erau anii dinaintea Olimpiadei din 2008, și Beijing-ul se lupta pentru scăderea gradului de poluare cu scopul de a face față normelor olimpice. A fost o bătălie pe care chinezii au câștigat-o, cu beneficii pe termen lung. La fiecare dintre vizitele mele ulterioare în China aveam să simt îmbunătățirea continuă a calității aerului, confirmată de măsurătorile și informațiile care continuă să fie publicate zilnic de atunci încoace. Desigur, nu toate problemele ecologice au fost rezolvate, dar China pare să fi reușit și în acest domeniu să dobândească prin forțe proprii sau să achiziționeze și să implementeze metodele care să-i permită rata de creștere economică cea mai spectaculoasă de pe planetă în ultimul sfert de secol în paralel cu frânarea și chiar și reversarea gradului de poluare a mediului înconjurător.

 

sursa imaginii http://grantist.com/grant/stipendialnaya-programma-pravitelstva-pekina/

sursa imaginii http://grantist.com/grant/stipendialnaya-programma-pravitelstva-pekina/

 

Aveam în zilele următoare ale vizitei din 2006 să fac cunoștiință cu ritmul extraordinar de muncă și dezvoltare al capitalei chineze. Vizitasem deja până în acel moment multe dintre metropolele lumii industrializate, inclusiv cele ale Americii de Nord, dar ceea ce se construia sub ochii tuturor vizitatorilor în Beijing depășea în proporții și complexitate tot ceea ce văzusem la New York, Los Angeles, Chicago, Toronto, Londra sau Paris. Unul dintre secrete era munca intensă, impresionantă în numere și în ritm. Beijing-ul se restructura în vederea Jocurilor Olimpice, iar în cartierele și zonele cheie ale orașului erau în acțiune un număr de neimaginat de utilaje și oameni, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. China este o țară cu resurse diverse, unele abundă, altele sunt limitate sau lipsesc cu desăvârșire. Ceea ce abundă și pare a beneficia de un rezervor nesfârșit este forța de muncă. Explozia de populație (deși frânată în ultima jumătate de secol de politica demografică) a creat în China o forță de muncă uriașă. Canalizată în primele decenii de liberalizare economică spre producția industrială, o parte a acestui uriaș rezervor uman este acum redirecționată spre educație, tehnologie, cercetare și proiectare, industrii avansate. Industrializarea rapidă din ultimele patru decenii a dus la creșterea populației urbane și crearea de noi orașe sau extinderea fără precedent a celor deja existente. Opt orașe din China depășesc în populație New York-ul, și în jur de 25 de orașe au peste cinci milioane de locuitori depășind al doilea oraș ca populație din Statele Unite (Los Angeles).

 

sursa imaginii https://www.riotgames.com/en/work-with-us/offices/shanghai

sursa imaginii https://www.riotgames.com/en/work-with-us/offices/shanghai

 

China reprezintă astăzi a doua economie a lumii după Statele Unite ale Americii ca volum de producție economică (indicele GDP – Gross Domestic Product), deși ocupa (în 2017) doar locul 71 la indicele GPD pe locuitor. Până în 2015 a înregistrat ritmul de creștere cel mai ridicat pe planetă, cu o medie de 10% de an în cele trei decenii precedente. Este a doua țară din lume ca activitate comercială internațională (din nou după Statele Unite), cel mai mare exportator de produse industriale și – poate aici este schimbarea cea mai semnificativă a ultimului deceniu – și a doua piață mondială și importator de produse de consum. Amestecul între economia de stat și cea particulară este unic în lumea dezvoltată. Economia privată aproape complet distrusă în primele decenii ale comunismului, a fost repornită și încurajată de reformele inițiate în 1979 de Deng Xiaoping, și se bazează pe o tradiție comercială milenară. Se poate spune că ceea ce vedem astăzi – balanța între o putere de decizie politică centralizată care permite un grad ridicat de planificare și un antrepenorism comercial privat îndreptat și spre interiorul dar și spre exteriorul Chinei a fost o permanență istorică practicată de Imperiul de Mijloc încă de acum peste două mii de ani. Nouă este ambiția declarată a Chinei de a ocupa un loc de frunte în comerțul și politica mondială, pe măsura expansiunii sale economice. Această tendință a fost explicitată de ideologia ‘Visului chinezesc’ promovată de Xi Jinping, secretarul general al Partidului Comunist Chinez și președintele Chinei începând cu anul 2012, viziune confirmată și amplificată de congresul din septembrie 2017 al Partidului Comunist ca ‘gândirea lui Xi Jinping’. Bazată pe creșterea economică și modernizarea economiei dar și pe o continuare a sistemului politic al partidului unic, și un control politic riguros și fără relaxare al vieții cetățenilor Chinei, această politică este favorizată și de schimbările economice și politice externe din ultimii ani. În timp ce China își dezvoltă relațiile externe și investițiile practic pe toate continentele, Statele Unite sub administrația Trump se retrag din multe acorduri internaționale economice sau ecologice, și renunta la susținerea unor principii și instituții cheie ale ordinii economice internaționale create după cel de-al doilea război mondial (în mare parte la inițiativa și cu participarea activă a Americii). Crizele economice din ultimele decenii și cele politice din organizații cum este Uniunea Europeană favorizează și ele pătrunderea economică și creșterea influenței politice a Chinei. Dintr-o putere regională China devine aproape fără contestări sau concurență o supra-putere a secolului 21.

 

sursa imaginii http://www.china.org.cn/business/2014-07/08/content_32886613.htm

sursa imaginii http://www.china.org.cn/business/2014-07/08/content_32886613.htm

 

Să trecem pe scurt în revistă câteva exemple din domeniile tehnologiilor avansate, ramuri în care China a făcut progrese vizibile și își asumă un rol de lider în ultimii ani. Îmi amintesc de relatările unor prieteni care avuseseră ocazia să viziteze China la începutul anilor ’80 în delegații de lucru, colaborând cu parteneri și colegi chinezi. Fiecare specialist român era înconjurat în acea vreme de zeci de colegi chinezi care ascultau tot ceea ce spunea, și urmăreau tot ceea ce făcea. Interacția era însă dificilă, se făcea în cele mai multe cazuri prin translatori oficiali, puțini chinezi vorbeau engleză și și mai puțini aveau curajul să se angajeze în conversații, sau chiar să pună întrebări. Pe la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000 am cunoscut și eu din ce în ce mai mulți ingineri chinezi care participau la conferințele internaționale de standardizare din domeniul Internetului și rețelelor locale de comunicații. Mulți dintre ei aveau probleme de comunicare derivate atât din barierele de limba cât și din cauza diferențelor culturale care ingreuiau integrarea lor în procesele de proiectare colectivă combinată cu dezbateri de multe ori foarte aprinse care caracterizează muncă de standardizare. Progresul a fost însă extrem de rapid. Colegii chinezi s-au dovedit a fi nu numai ingineri cu o baza solidă, talentați și inventivi la fel ca toți ceilalți participanți, dar și-au asimilat extrem de rapid elementele de limbă (engleză – lingua franca a tehnologiei și standardelor) și procedurile necesare participării în standardizare. Astăzi în multe organizații internaționale reprezentanții unor companii cum ar fi Huawei sau China Mobile sau ai unor universități precum Universitatea Tsinghua din Beijing ocupă poziții de conducere în comitete și proiecte de importanță globală. Huawei este probabil numele cel mai cunoscut în lume între giganții industriei de comunicații. Fondată în 1987 de Ren Zhengfei, un fost inginer în armata chineză, în Shenzen, prima zona economică specială înființată în 1980 ca zona pilot a liberalizării economice, compania particulară care a început cu producerea de centrale telefonice și-a extins activitatea la proiectarea și producția de echipamente pentru rețele de comunicații, servicii de consulting pentru clienți din întreaga lume și produse de larg consum inclusiv telefoane inteligente. În 2012 Huawei a devenit cea mai mare companie de telecomunicații pe plan mondial, și are astăzi 170 de mii de angajați în întreaga lume, din care 76 de mii lucrează în cercetare și proiectare. Huawei este un competitor formidabil al giganților informatici americani pe propriul lor teren, competiția economică și tehnologică fiind însă însoțită și de dispute și suspiciuni legate de respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și considerente de securitate a informației.

 

sursa imaginii https://news.cgtn.com/news/3d4d6a4d31637a4d/share_p.html

sursa imaginii https://news.cgtn.com/news/3d4d6a4d31637a4d/share_p.html

 

Un alt domeniu în care industria chineză face progrese remarcabile și devine un competitor important pe plan internațional este cel al transporturilor. China a devenit o putere spațială încă din 1970 și a trimis primul astronaut în spațiu în anul 2003. În 2017 programul spațial chinez a înregistrat 30 de lansări, iar pentru 2018 sunt programate 40 de lansări, cu sateliți având misiuni dintre cele mai diferite, de la cercetări astronomice la comunicații sau observarea suprafeței terestre din spațiu. Programele pe termen lung includ explorarea Lunii și înființarea de stații permanente cu participare internațională pe suprafața satelitului Pământului. În domeniul aviației comerciale, primul avion de pasageri proiectat și fabricat în China, C919, a făcut primele zboruri de probă în 2017. Având o capacitate maximă de 190 de pasageri, avionul chinez aparține aceleiași clase de avioane de pasageri ca și A320 a lui Airbus sau 737 al lui Boeing. Scopul declarat este de a transforma China în cel mult un deceniu dintr-un importator într-un exportator de avioane comerciale și de pasageri. Spectaculoasă este și intrarea Chinei pe piața automobilelor electrice, evaluată la 54% din piață totală de automobile a anului 2040. Firma BYD Auto (tot cu sediul în Shenzen) împreună cu competitorii lor chinezi Great Wall Moto și Lifan Auto, sunt probabil cei care ii crează cele mai multe coșmaruri lui Elon Musk, a cărui companie Tesla, produce de altfel deja o mare parte din componentele automobilelor sale în China. Conform prognozelor Agenției Internaționale a Energiei, în anul 2020 companiile chineze vor fabrica 4,5 milioane de automobile electrice în comparație cu un milion de automobile cât va produce Tesla.

 

sursa imaginii http://moneyinc.com/10-things-didnt-know-baidu-founder-robin-li/

sursa imaginii http://moneyinc.com/10-things-didnt-know-baidu-founder-robin-li/

 

Să mai examinăm un ultim exemplu. Robin Li era în 1992 un student de 23 de ani la Beijing, care s-a înrolat într-un program american de studii în domeniul graficii computerizate. După aproape un deceniu petrecut în Statele Unite, în care a apucat să ia masteratul, să lucreze pentru Dow Jones și să creeze versiunea internetica a lui Wall Street Journal, Robin Li s-a întors în China pentru a înființa în anul 2000 compania Baidu, bazată la început pe un motor de căutare, similar cu al lui Google, dar adaptat limbii, culturii și pieței chineze. La fel că și competitorul sau american, Baidu a crescut și s-a diversificat, devenind un gigant cu departamente care se ocupă de ramuri tehnologice de la inteligența artificială până la automobile fără șofer. Baidu stăpânește astăzi 80% din piață chineză a ‘mașinilor de căutare’ internetice, și Web site-ul sau este al patrulea în lume ca număr de accesări. Robin Li are o avere estimată la 16,3 miliarde de dolari, fiind al optulea cel mai bogat om din China (primul este Jack Ma, fondatorul și CEO al gigantului e-commerce Alibaba, ‘estimat’ la 36,2 miliarde de dolari). China este astăzi patria a 262 de ‘unicorni’ – companii care de la stadiul de start-up au ajuns la o valoare de piață de peste un miliard de dolari. Este o mărturie a puterii economiei chineze, din ce în ce mai mult bazată pe consum intern de produse și servicii, dar complet conectată la economia mondială, și a libertății de inițiativă acordate celor care respectă regulile politice ale jocului. Interviul dat recent de Robin Li săptămânalului american TIME reflectă aceste avantaje și felul în care antrepenorii chinezi se confruntă cu contradicțiile unei economii libere care se dezvoltă într-un sistem planificat la nivel macroeconomic, economie bazată pe comunicațiile cele mai avansate din punct de vedere tehnologic dar care sunt filtrate și restricționate pe criterii politice. ‘Se pare că nu trebuie să știi adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în Piața Tiananmen pentru a proiecta o excelentă aplicație pe smartphone’ zicea Kaiser Kuo, fostul șef al comunicațiilor la Baidu (citat tot de revista TIME), iar Li nu are nicio ezitare în ceea ce privește filtrarea informației considerate ilegală de autorități: ‘Dacă anumite lucruri sunt considerate ilegale, atunci le vom bloca’. Putem să fim sau să nu fim de acord cu aceste poziții, dar nu putem nega succesul companiilor chineze, cel puțin până în acest moment. Cum vor fi rezolvate aceste tensiuni pe termen lung rămâne de văzut.

Controversatul istoric și filosof german Oswald Spengler scria în anii 20 ai secolului trecut despre ‘Declinul civilizației occidentale’ și prevedea că în jurul anului 2000 lumea va evolua spre un nou ‘caesarism’ – întărirea la scară planetară a regimurilor autoritare. Incidental, trebuie remarcat că Neagu Djuvara, venerabilul istoric român care ne-a părăsit acum două săptămâni a fost vizibil influențat de teoriile lui Spengler în cartea sa ‘Civilizații și tipare istorice’. Asistăm în zilele noastre la procese care confirmă aceste prognoze? Este încă prea devreme pentru a pronunța un diagnostic decisiv. Ceea ce este cert este că secolul 21 are toate șansele să fie dacă nu chiar ‘secolul Chinei’ atunci un secol în care China va juca un rol important la scară planetară.

 

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)