Relația între artă și spațiu este una dintre temele principale în istoria artelor plastice. Încadrarea obiectului artistic în spațiul înconjurător – de la pereții peșterilor la cutiile sarcofagiilor antice, de la pereții bisericilor la spațiile muzeale contemporane, trecând prin casele colecționarilor sau spațiile publice ale Renașterii sau contemporaneității – este rezultatul unui permanent joc între artist și lume, un joc în care arta se încadrează în lume, dar și lumea este constrânsă și reflectată în spațiul creat de artist. Noțiunea însăși de spațiu este și ea în evoluție, căci știința modernă a creat sau inventat modele de reprezentare canonică a spațiului, iar tehnologia a extins cunoașterea umană a spațiului înconjurător atât înspre exterior și spre marile dimensiuni precum în explorarea cosmică, ca și spre interior și spre lumea microscopică, moleculară sau sub-moleculară datorită realizărilor unor discipline ale științelor moderne cum ar fi biologia, chimia și fizica atomică și a particolelor. În acest articol voi trece în revistă câțiva artiști și evenimente artistice care pun în evidență relația în continuă evoluție dintre artă și noile dimensiuni ale spațiului revelate de progresele cunoașterii.

 

sursa imaginii http://museum.imj.org.il/exhibitions/2015/manray/en/

sursa imaginii http://museum.imj.org.il/exhibitions/2015/manray/en/

 

Cam cu doi ani în urmă Muzeul Israel din Ierusalim a găzduit expoziția ‘Man Ray: Ecuațiile umane’ care aducea în atenția vizitatorilor unul dintre aspectele mai puțin cunoscute ale operei artistului american (1890-1976) al cărui nume este legat de perioadele cele mai interesante ale curentelor Dada și suprarealist. Cunsiderat astăzi că una dintre cei mai importante personalități din istoria artei fotografice, Man Ray a creat în medii foarte diverse și dorea să fie considerat în primul rând pictor. În 1934, Man Ray a vizitat Institutul Henri Poincaré din Paris pentru a vedea colecția de modele matematice tridimensionale, realizate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pentru a ilustra proprietățile geometrice și legătura lor cu ecuațiile algebrice. A rezultat o serie de fotografii și mai târziu de picturi ale acestor modele. În 1937 Man Ray a publicat eseul – manifest ‘Fotografia nu este artă. Arta nu este fotografie’ care marchează abandonul și detașarea programatică de fotografie ca mijloc de expresie personală. Picturile din expoziție aparțin unei perioade mai târzii, din timpul și imediat după război, când Man Ray, c american, fusese nevoit să părăsească Parisul. Fiecare pictură are titlul unei piese a lui Shakespeare. Legătura între matematică, forma geometrică în spațiu tridimensional, reducerea la cele două dimensiuni ale picturii, și cuvinte este prezentă în fiecare dintre lucrări. Expoziția a prezentat pentru prima dată modelele originale din ghips, lemn, papier-mâché și șnururi de la Institutul Henri Poincaré din Paris, alături de fotografii și de seria de picturi ‘Ecuațiile Shakespeare’. Nici o publicație sau expoziție nu a adus până acum împreună toate cele trei componente pentru un studiu aprofundat. De fapt, nici Man Ray nu a fost vreodată martor la unirea în același spațiu a triumviratului format din obiectele matematice, fotografii și picturi.

 

  sursa imaginii http://observer.com/2017/12/curator-manuel-cirauqui-on-art-and-space-exhibition-at-guggenheim-bilbao/


sursa imaginii http://observer.com/2017/12/curator-manuel-cirauqui-on-art-and-space-exhibition-at-guggenheim-bilbao/

 

Muzeul Guggenheim din Bilbao  găzduiește în această perioada o expoziție  care reunește lucrările a peste 100 de artiști care încearcă să surprindă noțiunea de spațiu. “Arta și spațiul” acoperă 60 de ani de abstracționism în artă pentru a arăta cum vizualizăm și mitologizăm spațiul în toate formele sale. Fără a se limita la spațiul extraterestru, expoziția examinează percepția spațială ca un concept abstract, atât fizic, cât și filosofic, pe care îl folosim în viața noastră de zi cu zi. Numele expoziției este inspirat de un text scris în 1969 de filosoful german Martin Heidegger pentru a ilustra o expoziție cu sculpturile monumentale ale artistului spaniol Eduard Chillida. Heidegger a contribuit în scrierile sale la teoretizarea conceptelor artei abstracte și încadrarea lor în universul existențialist, iar anul în care a fost scris acest text nu este unul oarecare, ci anul primei aselenizari și al difuzării mondiale (după premiera din 1968) a filmului ’2001: Odiseea spațială’. Filmul lui Stanley Kubrick este unul dintre jaloanele evoluției concepțiilor artistice despre relația dintre om și cercetarea spațială, și a reprezentat punctul de plecare al unei estetici vizuale care a inspirat nu numai genul de science-fiction ci și design-ul costumelor spațiale și al stațiilor de explorare a cosmosului.

 

sursa imaginii https://arteyespacio.guggenheim-bilbao.eus/en/themesandworks

sursa imaginii https://arteyespacio.guggenheim-bilbao.eus/en/themesandworks

 

Urmărind filosofia lui Heidegger, expoziția examinează din diferite puncte de vedere modalitățile în care arta ocupă spațiul, și spațiul este reflectat în artă. Un rol important îl joacă spațiul muzeal însuși creat de Frank Gehry. Expoziția ocupă nouă dintre galeriile muzeului și se extinde și în spațiile din jur, în armonie cu concepția arhitectului canadian-american care concepe clădirile sale îmbogățind viață culturală a orașelor care le găzduiesc și în permanent dialog cu mediul în care sunt plasate. Un exemplu: galeria 207 găzduiește secțiunea numită ‘Mutații’. Găsim aici sculptura din aluminiu și oțel al artistei americane Alyson Schotz (născută în Arizona în 1964, trăiește și crează în Brooklyn) numită ‘Obiect pentru Reflectii’ care pare a căuta să facă vizibile fenomenele fizicii, ondulatiile spațiului și timpului și interacțiunea particulelor. Asocierea cu lucrările văzute cu doi ani în urmă în expoziția lui Man Ray de la Ierusalim a fost pentru mine imediată.

 

sursa imaginii https://arteyespacio.guggenheim-bilbao.eus/en/themesandworks

sursa imaginii https://arteyespacio.guggenheim-bilbao.eus/en/themesandworks

 

Secțiunea din galeria 202 a expoziției de la Guggenheim Bilbao se intitulează ‘Călătorii fără mișcare’. Aparent un paradox, căci noțiunea de călătorie implică deplasare în spațiu. Și totuși, există și călătorii imaginare, și ‘călătorii în oglindă’ concept inventat în același ani 1969 de Robert Smithson. Artistul american care a trăit între 1938 și 1973 a creat lucrări de mari dimensiuni în peisajul american, ceva asemănător cu misterioasele desene gigantice pre-columbiene create pe platourile Americii de Sud, poate pentru a fi văzute de civilizații extra-terestre. Unul dintre mediile sale era fotografia, căci aceste lucrări sunt vizibile doar din avion sau din spațiu, și Smithson a murit într-un accident aviatic în timp ce supraveghea și fotografia una dintre lucrările sale în Texas. La Bilbao, în galeria 202, putem vedea o altă lucrare de mai mici dimensiuni care ilustrează același concept al evoluției temporale. Ea aparține artistului japonez Nobuo Sekine (născut în 1942) și este o structură din oțel și apă, creată tot în 1969, care evoluează lent în timp.

 

sursa imaginii http://www.alex.ro/murivales-street-exhibition/

sursa imaginii http://www.alex.ro/murivales-street-exhibition/

 

Dar nu evoluează în timp orice lucrare de artă? O idee asemănătoare poate fi ilustrată de unele din lucrările artistului român Vasile Mureșan (Murivale), născut la Bistrița în 1957 – structuri din metal sau pictate pe zidurile mai mult sau mai putin ascunse ale orașului, expuse în aer liber, în care timpul și forțele naturii continuă munca ințială a artistului. În termenii fizicii lui Einstein, este vorba despre călătorii și despre mișcare, dar mișcarea are loc doar pe axa temporală.

 

sursa imaginii https://atsukojoe.wordpress.com/2011/07/03/milky-way-bjorn-dahlem/

sursa imaginii https://atsukojoe.wordpress.com/2011/07/03/milky-way-bjorn-dahlem/

 

Voi încheia cu o exemplificare din lucrările unui artist german Bjorn Dahlem. ‘Caleea lactee’ a fost expusă în 2017 la Centrul pentru Arta Luminii din orașul german Umma. Dahlem, născut la Postdam în 1974 creează din materiale accesibile tuturor în viața de zi cu zi, modele ale spațiului cosmic și reprezentări din astrofizică, întrețînând un dialog între dimensiunile universului infinit și spațiul finit în care ne ducem viața.

Desigur, acestea sunt doar câteva mostre dintr-o problematica fascinantă, care preocupă și va continua să se afle în atenția multor artiști. Vom urmări, vom vedea, și vom discuta.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)