Archive for December, 2017

People who love wine will have a lot of reasons to like ‘ film ‘Ce qui nou lie‘ (the English title is ‘Back to Burgundy‘). The landscape of Burgundy beautifully filmed during all the seasons of the year is the setting of a story whose heroes are people who not only make a living from wine, but wine is all they know and want to do, a tradition that they inherited for many generations, on properties that pass from grandfather to father to son and daughters. It’s beautifully filmed, with a lot of technical and craft details, described with respect and dedication. I love wine, so I liked very much this facet of the film. Yet, ‘Ce qui nou lie‘ is more than this.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5247704

source http://www.imdb.com/title/tt5247704

 

Director   demonstrated in previous movies like (especially) L’auberge espagnole or Chinese Puzzle that he knows and likes to build family and relationship melodramas, with credible characters that he makes us care about. This is what he also tries to do here, but in this case he seems to gather too many intrigues that do not fit that well one with the other: we have an over-the-years brothers reunion, a father-son relation that keeps being strained over the years and even after the death of the father,  a land inheritance under pressure because of the decisions of the late father and taxes and economic pressure, generation conflicts and kids at the other side of the planet, etc. Some of these are better described, other are solved by sudden and less credible script writing tricks, my overall feeling was that none was that much important and you end asking yourself what was more important – the stories or the beautiful background and the style of life of the characters.

 

(video source FilmsActu)

 

Fortunately, the film is helped by splendid acting. The roles of the three siblings are trusted to three actors I know less or not at all, , , and and all three do a fine job. A few of the camera moves are really memorable (the departing silhouettes of the three brothers right after a flashback that showed them hugging together with their mother many years before, the bed scene with the elder brother and his girlfriend separated and brought together at the same time by their 5 years kid). Overall it’s a satisfying film, with charming moments, a little too long, but there are more reasons than the love of wine to go and see it.

 

 

 

Volumul ‘bricabrac’ semnat de Lucian Pintilie și apărut în prima sa ediție în 2003 la editura Humanitas încearcă să scape, precum multe dintre creațiile regizorului, categorisirilor. Dacă totuși este vorba să încerc să-l descriu în câteva cuvinte aș spune că este vorba despre o carte care combină memoriile documentate cu programele de teatru. Titlul însuși dă o tentă ludică întregului volum și pare a recomanda evitarea clasificărilor. Este vorba despre o trecere în revistă a unor repere principale din cariera artistică de aproape cinci decenii (la momentul publicării cărții) a lui Lucian Pintilie în care amintirile, notele regizorale, criticile teatrale și cinematorgrafice, documentele de epoca, și eseurile pe marginea creațiilor se combină într-o ordine mai degrabă asociativă și tematică decât cronologică. Menționez de la bun început că am citit și recenzia se referă în exclusivitate la ediția 2003 a cărții, îngrijită de Vlad Russo și Vlad Zografi. Traducerea franceză a cărții a fost desemnată drept  ”cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franța în anul 2010. O ediție revizuită și adăugită a apărut în 2017 la editura Nemira cu titlul ‘Bricabrac – De la coșmarul real la realismul magic’. Nu am avut încă șansa de a pune mâna pe noua ediție și de a o citi.

În biografia mea personală Lucian Pintilie a izbucnit în anul 1969, când filmul ‘Reconstituirea’ (poate cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor) demonstra pe de-o parte că și în România ar fi posibilă o revoluție estetică cu tematică socială în artă și specific în cinematografie, iar pe de altă parte că regimul comunist, chiar și în cea mai aparent liberală perioadă a existenței sale nu era dispus să tolereze diversitatea sau criticile care ar fi pus sub semnul întrebării nici măcar tarele umane și minore ale societății zis-socialiste, cu atât mai puțin fundamentele sale ideologice. Cartea nu debutează însă cu acest moment, menționat mult mai târziu în volum, ci cu alt moment de răscruce – cel al grelei nașteri, aprobări vremelnice, și interzicerii după trei reprezentații a spectacolului cu piesa ‘Revizorul’ de Gogol, în septembrie 1972. Momentul a fost de răscruce nu numai pentru Pintilie, care și-a văzut spulberate cu desăvârșire orice iluzii privind libertatea de exprimare și creație artistică, ci pentru întreg teatrul românesc al epocii, determinând plecarea de la conducerea Teatrului Bulandra a lui Liviu Ciulei, cel care reușise în aproape un deceniu de muncă și creație să adune multe dintre talentele consacrate ale scenei românești (regizori, actori, autori de costume și decoruri), să deschidă și să diversifice repertoriul, să creeze o atmosfera propice creației artistice, pluralismului și dialogului. În acel moment Teatrul Bulandra era incontestabil unul dintre cele mai bune teatre ale lumii. Cenzura regimului comunist a pus capăt acestei perioade faste, a readus ‘realismul socialist’ cu plictiseala să ideologizată pe scene, și a determinat plecarea din țară a unor întregi generații de regizori, unii precum Pintilie și Ciulei obțînând succese excepționale în lume.

‘Revizorul’ nu avea de altfel șanse să treacă de filtrele cenzurii, căci viziunea lui Pintilie despre ‘mediocritatea diavolului’ țintea prea precis clasa conducătoare românească de atunci. Nu au ajutat nici luările de poziții curajoase în contextul vremii a unor oameni de cultură precum Ana Blandiana, Matei Călinescu, Lucian Raicu. Cât despre Lucian Pintilie, el pare să privesca retrospectiv la acele evenimente cu satisfacția de a fi refuzat să colaboreze cu cenzură.

‘… un artist poate interzice operei sale să supraviețuiască mutilată și castrată … Am incendiat opera și i-am asigurat imaculare și celebritate.’ (pag. 26)

 

 

sursa https://www.goodreads.com/book/show/29343306-bricabrac

sursa https://www.goodreads.com/book/show/29343306-bricabrac

 

În nici un moment Lucian Pintilie nu caută să se disculpe și nici nu se erijează în erou dizident. În atmosfera anilor 1965-1968 și mai ales în contextul atitudinii unice în blocul comunist a lui Nicolae Ceaușescu contra invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice și aliate lor a făcut parte și el din categoria amăgitilor:

‘… atunci, în timpul iluziei comice, primavara de la Praga, și încă vreo 2-3 ani buni … noi, intelectualii români eram în plin flirt cu partidul’ (pag. 269)

Partidul este cel care a curmat în mod brutal ‘flirtul’ cu artiștii doritori de libertate de creație și schimbare. După scandalul ‘Revizorului’ lui Lucian Pintilie i s-au interzis în mod sistematic toate proiectele următoare, zeci că număr, rămase la stadiul de propuneri, schițe, note. ‘Pescărușul’ lui Cehov avea să-l pună în scenă la Paris, ‘Salonul nr. 6′ (scenariu de film după Cehov) avea să devină unul dintre punctele de referință ale … cinematografiei iugoslave. Cultura lumii a câștigat un artist universal (mai mulți de fapt, căci Liviu Ciulei, Andrei Șerban, David Esrig luau și ei calea exilului), în timp ce cultura română a pierdut o șansă unică de a contribui la universalitate. A fost însă – recunoaște Pintilie – dintr-o anumită perspectiva un ‘exil de lux’. Lui ca și altor artiști li se permitea să lucreze șisă circule în lume și chiar să se întoarcă în țară, să înainteze propuneri de noi proiecte, toate sau majoritatea înăbușite înainte de a vedea luminile scenei sau ale platorurilor de filmare. Condiția era să evite sau măcar să limiteze declarațiile cu caracter politic făcute ‘afară’, și Pintilie și ceilalți au acceptat în general această condiție, deși Europa Liberă și în special emisiunile cuplului Monica Lovinescu și Virgil Ierunca le urmăreau de aproape cariera și îi menționau destul de des.  Noi, cei rămași în România acelor ani, nu ne mai puteam bucura de creațiile lor, auzeam despre ei doar la Europa Liberă sau în rare notițe informative în presa controlată unde succesele lor erau prezentate ca … succese ale teatrului românesc în lume. Doar ‘Secolul 20′ sub conducerea lui Dan Haulică a reușit în anii 80 să publice note de lucru și câteva relatări din activitatea în lume a lui Lucian Pintilie.

Ca iubitor al operei mi s-a părut extrem de interesant grupajul de capitole dedicat activității lui Lucian Pintilie în acest domeniu. Din păcate, din această parte a creației sale nu am avut ocazia să văd nimic, căci toate spectacolele au fost realizate ‘afară’ în anii ’70 și ’80. Pintilie este considerat astăzi printre cei care au reînviat acest gen, l-au readus în actualitate, au demonstrat că se poate face altfel, și că granițele dintre operă, teatru, dans, circ, scenografie, costume, trebuie lăsate să se prăfuiască în cărți. Aplicând același procedeu pe care l-a îndrăznit în teatru – descompunerea textului și a părților melodice și recombinarea după legi și reguli care țin doar de viziunea artistică a creatorilor, Pintilie a creat câteva spectacole (‘Turandot’ după Gozzi și Puccini la Theatre Chaillot – mai mult teatru, dar semnalând și deschizând calea intrării sale în branșă, “Oreste’ de Aurel Stroe la Avignon, ‘Flautul fermecat’ la Aix-en-Provence, ‘Carmen’ la New Theater din Cardiff) care au rămas repere în istoria genului. A avut muzică de suferit? Să cităm doar o mărturie:

‘… toți îmi spun că n-au cîntat, repet cîntat, niciodată mai bine scena asta. E normal, i-am pus în condiția lor de oameni liberi și puțin nebuni. Totul e ca o farsă studențească, exact ca în libret’ (pag. 129)

Spectacolul cu ‘Turandot’ a fost unul dintre primele și cele mai faimoase ale lui Lucian Pintilie pe scenele pariziene. Găsim în carte reacții pozitive semnate de Alberto Moravia, Michel Piccoli, Roland Barthes, Eugene Ionesco, Monica Lovinescu. A scris apreciativ despre el și Jack Lang, pe atunci director al teatrului Chaillot, care a susținut spectacolul în ciuda disensiunilor cu temperamentalul regizor român, și această poziție avea să-l coste (printre altele) pe cel care cu câțiva ani mai târziu avea să devină Ministru al Culturii sub președintele Francoi Mitterand, funcția de director al teatrului.

Am găsit în carte relatări pe care le-am găsit pasionante însoțite de cronici, note de regie, amintiri, despre spectacolele pe care Pintilie le numește ‘exhumarile mele spectaculoase’: ‘Rața sălbatică’ pusă în scenă la Arena Stage din Washington DC, ‘Astăzi seară se improvizează’ din 1987 de la Theatre de la Ville din Paris, ‘Tartuffe’ în 1984 iarăși la Washington, spectacolul care i-a smuls criticului David Richards fraza ‘Teatrul mai poate fi un templu al luminii’. Ordinea este logică, logica artistului, dar nu neapărat cronologică.

 

http://www.icr-london.co.uk/article/a-kristin-scott-thomas-tour-de-force-at-the-romanian-cinematheque.html

sursa – http://www.icr-london.co.uk/article/a-kristin-scott-thomas-tour-de-force-at-the-romanian-cinematheque.html

 

Am citit cu emoție paginile închinate marilor actori și regizori pe care noi, iubitorii de teatru i-am iubit (Liviu Ciulei, Clody Bertola) și îi mai iubim (Victor Rebengiuc). Despre Clody scrie cu dragostea bărbatului și admirația omului de teatru. ‘Liviu Ciulei era singura persoană din lume de a cărui, nu atît părere, cît simplă dorința aș fi ținut seama, dacă și-ar fi manifestat-o.’ (pag. 202) Din carte am aflat despre un regizor pe care Pintilie și nu numai el îl considera excepțional, Gheorghe Harag, care și-a desfășurat o mare parte din activitate la Teatrul din Târgu Mureș, și pe care autorul celor mai ilustre ‘Livezi cu vișini’ pe care le-am văzut îl consideră superior în realizarea spectacolului. Amintiri personale despre mama sa, despre personalități cu care i s-au încrucișat drumurile precum Chaplin, Ionesco, Miron Radu Paraschivescu își găsesc locul în carte.

În secțiunea dedicată filmelor capitolul despre ‘De ce trag clopotele, Mitică’ include pagini de istorie cinematografică în care anectotica se îmbină cu reflecțiile despre relațiile dintre creator și regim, echilibrul între libertate și compromis, între intrasigenta artistului și nevoia de a-și întâlni publicul. Filmul a fost interzis în 1981, și prezentat publicului abia în 1990, cu o receptare amestecată, variind între elogiile aduse de Radu Cosașu și calificativele de ‘intelectualist’, ‘forțat’ și ‘inert’ pe care i le acordă Cristian Tudor Popescu în cartea sa ‘Filmul surd în România mută’ (Pintilie nu-i rămâne dator). Filmele de după 1990 sunt și ele prezentate cu poveștile lor, mărturisirile și comentariile lui Pintilie devenind o parte din alte dezbateri care încă sunt departe de a fi fi ajuns la faza concluziilor:  în ce măsură există continuitate în cinematografia română între ceea ce s-a produs înainte și după evenimentele din decembrie 1989? Cum au folosit regizorii care nu au avut posibilitatea să se exprime liber în timpul dictaturii libertatea de exprimare dobândită după schimbarea regimului? De ce par fimele lor ‘dinainte’ mai interesante decât filmele lor ‘de după’? Ce datorează  ‘Noul Val’ apărut în cinematografia românească a mileniului 3 lui Pintilie și generației sale?

Posibil ca o parte dintre aceste întrebări să-și găsească răspunsul în ediția 2017 a cărții lui Lucian Pintilie. Promit și eu o revizuire a acestor note de lectură când voi avea prilejul să citesc cartea. Eu am citit ediția 2003 cu interes și pasiune. Creșterea noastră ca intelectuali și ca pasionați ai teatrului și filmului a avut loc sub influența unor creatori de mare talent, între care Lucian Pintilie ocupă un loc dintre cele mai importante. Dacă mi-a lipsit ceva din această carte, este referirea la relația dintre regizor și spectatori. Intrasigenta artistului în fața cenzurii și limitărilor creative este descrisă în detalii. La fel este criticată indisciplina anumitor categorii de public, ca de exemplu cel de la Avignon, unde spectacolul cerea o ora fixă de începere, pentru a folosi jocul de lumini și umbre al apusului de soare. Sunt citate multe elogii ale criticilor, altor oameni de teatru și cultură. Dar publicul? Nu toate spectacolele lui Pintilie au fost și succese de public, și aș fi citit cu interes gândurile sale în acest sens. Teatrul mare este format din clipe unice de miracol, de acord, dar ele au sens doar în prezența spectatorilor. Dar când spectacolele sunt curmate după puține reprezentații, sau regizorul își părăsește creația după sau chiar înainte de premieră, cum avea obiceiul Pintilie, unde rămân spectatorii? Din nou, să căutăm ediția revăzută, poate acolo vom găsi o parte din răspunsuri.

 

 

 

A venit și momentul ultimei retrospective a anului 2017. Un an ciudat și derutant, în care am văzut zduncinate sisteme care păreau stabile până spre eternitate,  în care electoratele au continuat să-i surprindă pe experții în sondaje de opinie, în care dictatori ce păreau nemuritori au părăsit scena istoriei, conducători dintre cei mai stabili și populari și-au văzut scaunele răsturnate sau serios amenințate, și în multe locuri din lume pare să fi sunat ceasul ascensiunii la putere a non-conformistilor populiști și candidaților anonimi a căror principală calitate este totala lipsa de experiență politică, ceea ce le-a permis să facă zero greșeli care să fie pedepsite la urne. Lumea științei și a tehnologiilor avansate este departe de a evolua într-un univers paralel, și chiar dacă știința are legile ei, ele sunt legate și aplicate în societate, în viața de fiecare zi la nivelul micro (personal) sau macro (al societății sau întregii planete). Să vedem deci care sunt evenimentele și tendințele notabile ale anului care se încheie.

 

sursa imaginii https://www.pcworld.com/article/3160833/government/trump-names-net-neutrality-foe-ajit-pai-to-lead-the-fcc.html

sursa imaginii https://www.pcworld.com/article/3160833/government/trump-names-net-neutrality-foe-ajit-pai-to-lead-the-fcc.html

 

Una dintre cele mai evidente tendințe ale anului 2017 a fost legătura din ce în ce mai strânsă dintre Internet și politică, influența rețelelor sociale și a știrilor și opiniilor difuzate prin intermediul lor asupra proceselor politice din toate părțile lumii. Așa cum arătam în articolul publicat acum câteva săptămâni în rubrica CHANGE.WORLD, influența rețelelor sociale care  parea până acum câțiva ani a fi  covărșitor pozitivă, mai ales în țările cu regimuri autoritare, este astăzi pusă sub semnul întrebării din multe puncte de vedere. Dictaturile și sistemele totalitare au învățat să bareze sau să limiteze accesul propriilor cetățeni la informație, și folosesc în schimb – profitând de libertatea garantată de exprimare – din ce în ce mai mult Internetul și aplicațiile sale ca unealtă de dezinformare și destabilizare în țările democratice.

Schimbări importante s-au petrecut și în politica americană. Administrația Trump instaurată la Casă Albă în ianuarie 2017 a schimbat multe dintre prioritățile și liniile directoare precedente, între care și politica legată de ‘neutralitatea rețelei’. Ajit Pai, numit de președintele Trump în fruntea agenției Federal Communications Commission (FCC) care reglementează comunicațiile de radio, telefonie, Internet în Statele Unite este un oponent virulent al acestui principiu, susținut de fosta administrație a lui Obama. Reglementările adoptate în 2015 considerau traficul pe ‘magistralele’ Internetului ca pe o ‘utilitate’ la fel ca telefonia (sau apa sau electricitatea) și interziceau furnizorilor de servicii să discrimineze sau să perceapă prețuri diferite după conținutul sau sursă traficului. Noile reglementări adoptate de FCC reverseaza această politică, lăsând accesul și transportul traficului pe Internet la latitudinea companiilor aflate în concurență, și transferă autoritatea reglementării unei agenții (Federal Trade Commission – FTC) mai degrabă comerciale decât tehnice. Impactul acestor schimbări asupra calității și prețurilor folosirii Internetului este una dintre marile întrebări ale anului care urmează.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/2017_in_science

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/2017_in_science

 

Au continuat în 2017 schimbările climatice și alte tendințe legate de fenomenul încălzirii globale. Zona Caraibelor și America de Nord au fost afectate la sfârșitul verii de trei uragane consecutive de mare intensitate, fenomen neîntâlnit încă în istoria meteorologică a planetei din ultimele sute de ani, de când se fac măsurători. Iată încă o serie de evenimente care marchează schimbările climatice la nivelul planetei:

  • In aprilie Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific a suferit fenomenul de albire a coralilor pentru al doilea an conscutiv, afectând două treimi din populația de corali a zonei. Specialiștii se tem că din cauza încălzirii temperaturii oceanului planetar acest fenomen biologic unic ar putea fi distrus ireversibil în mai puțin de trei decenii.
  • Daca Marea Barieră de Corali albește, în schimb Antarctica se inverzeste. În luna mai au fost date publicității informații bazate pe fotografieri de pe sateliți și explorări pe teren despre extinderea suprafeței acoperite de mușchi verzi pe continentul ‘alb’ și creșterea densității straturilor de la o medie de 1mm la 3 mm.
  • La 12 iulie, icebergul A-68, cel mai mare ca suprafață observat vreodată, s-a desprins de masa de gheață a Antarcticei.
  • Revista Nature a publicat în septembrie o prognoză conform căreia până în anul 2100 o treime din masa ghețarilor Asiei va dispare. Asia este continentul cu cei mai înalți munți și cei mai răspândiți ghețari de pe suprafața Terrei (exceptând Antarctica), situația de pe celelalte continente este și mai gravă.

 

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/12/6/16742924/lyft-nutonomy-boston-self-driving-car

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/12/6/16742924/lyft-nutonomy-boston-self-driving-car

 

Unul dintre domeniile cele mai spectaculoase ca evoluție tehnologică este cel al transporturilor. Anul 2017 a înregistrat succese și avansuri spectaculoase în domenii cum ar fi pilotarea automată a mașinilor (mașini fără șofer) sau automobilele electrice care pot fi alimentate fără cablu (prin inducție electromagnetică). Mașinile fără șofer se află în testare pe șosele în Statele Unite și alte țări ale lumii, și progrese însemnate au fost făcute și pentru a înlătura barierele legate de asigurări și de legislația rutieră. Locuitorii Bostonului pot întâlni deja pe străzi taxiuri fără șofer operate de firma Lyft, automobilele fiind produse de firma start-up NuTonomy. Servicii similare vor fi introduse în curând de Lyft și la San Francisco, unde compania colaborează cu un alt furnizor numit Drive.ai.

 

sursa imaginii https://www.homedepot.ca/en/home/ideas-how-to/buying-guides/smart-home.html

sursa imaginii https://www.homedepot.ca/en/home/ideas-how-to/buying-guides/smart-home.html

 

Devine realitate comercială și tehnologia Internetului Lucrurilor (Internet of Things – IoT) despre care am scris de multe ori și aici, în rubrica CHANGE.WORLD. În 2017 consumatorii din America de Nord și Europa au putut să cumpere de la magazine ca Home Depot sisteme integrate sau produse separate din familia ‘caselor inteligente’ care includ servicii legate și supravegheate prin intermediul Internetului de la reglarea temperaturii (încălzirea sau racorirea casei se intensifică atunci când unul dintre locatari se aproprie la câteva minute de casă), acționarea automată a ușilor garajului și a luminilor din casă, până la aprovizionarea cu alimente de la casa de comenzi când laptele sau ouăle sunt pe terminate, și monitorizarea bebelușilor sau a camerelor video de securitate în jurul casei sau în casă. Proliferarea aparatelor și a senzorilor aflați în locuințe și legați de viață noastră de zi cu zi ridică probleme extinse de securitate a informației și traficului.

 

sursa imaginii https://www.economist.com/news/science-and-technology/21730391-learning-play-go-only-start-latest-ai-can-work-things-out-without

sursa imaginii https://www.economist.com/news/science-and-technology/21730391-learning-play-go-only-start-latest-ai-can-work-things-out-without

 

Un alt domeniu în care au loc progrese spectaculoase este cel al inteligenței artificiale, deși aici efectele nu sunt imediate. Ele vor fi pe termen lung, însă extrem de profunde nu numai pentru viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, dar și pentru modul de viață al tuturor și chiar soarta speciei umane. O știre ignorată de multă lume, ne dă o măsură a acestor progrese. S-a petrecut în 2016 dar a fost publicată și discutată pe larg în acest an. Lee Sedol, unul dintre cei mai buni jucători de Go din lume a pierdut cu scorul de 4-1 meciul cu programul cibernetic AlphaGo. Știrea în sine poate nu ar fi așa de senzațională, o victorie similară a fost înregistrată de calculatoare în 1997 când DeepBlue al lui IBM l-a învins pe campionul mondial de șah Gary Kasparov, chiar dacă jocul Go în sine este mult mai complex decât șahul (tablă 19×19), cu un număr de mutări posibile în jur de 10 la puterea 170, de zeci de ori ca ordin de mărime mai mare decât numărul de atomi în univers, etc. Ceea ce este excepțional este că AlphaGo, după ce a fost învățat regulile de baza ale jocului de Go, s-a auto-instruit singur, fără niciun ajutor al experților umani în calculatoare sau Go. Capacitățile sale de auto-învățare îl fac în exprimarea specialiștilor ‘copleșitor de supra-omenesc’. Aplicațiile inteligenței artificiale cu auto-învățare sunt practic nelimitate. Unele dintre ele sunt deja testate, cum ar fi prezicerea combinării proteinelor în crearea de molecule care să stea la baza unor medicamente destinate tratamentelor bolilor umane.

In pragul sărbătorilor și al Noului An, vom continuă să urmărim, cu fascinație și pasiune, uneori cu puțină teamă, mereu cu luciditate, ceea ce se întâmplă în lumea științei și a tehnologiei. Urez tuturor cititorilor rubricii CHANGE.WORLD Sărbători Fericite alături de familie, bucurii și destindere, lecturi plăcute, filme interesante, călătorii frumoase, sănătate și pace în perioada sărbătorilor și în Noul An. LA MULȚI ANI!

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Continui retrospectiva anului 2017 cu o trecere în revistă a câtorva apariții editoriale care pot fi și recomandări de lectură pentru perioada sărbătorilor. Este vorba desigur despre cărți care aparțin sferei de subiecte abordate în rubrica CHANGE.WORLD: domeniile știnței și tehnologiilor avansate, și genul literaturii științifico-fantastice. Deși o parte dintre autori sunt deja cunoscuți în România, doar una dintre cărțile despre care vom discuta a apărut deja în traducere românească, dar este de așteptat ca multe sau toate să fie curând disponibile și în librăriile românești. Pentru cei nerăbdători edițiile în limba engleză pot fi cu ușurință comandate pe Internet sau descărcate pe suporturi electronice cum este Kindle.

 

sursa imaginii https://www.amazon.com/Fifty-Inventions-Shaped-Modern-Economy/dp/0735216134/

sursa imaginii https://www.amazon.com/Fifty-Inventions-Shaped-Modern-Economy/dp/0735216134/

 

Voi începe cu cartea Fifty Inventions That Shaped The Modern Economy  (’50 de invenții care au modelat economia modernă’) semnată de ziaristul și economistul britanic Tim Harford, semnatarul rubricii ‘The Undercover Economist’ (‘Economist sub acoperire’) a ziarului Financial Times. Bazată pe un serial al BBC-ului, cartea trece în revistă invenții care au schimbat economia lumii și au influențat modul nostru de viață, de la bancnote și tiparnițe până la ramele de ras Gillette și rafturile modulare IKEA. Fiecare dintre aceste invenții are povestea ei, oamenii care le-au imaginat, motivele pentru care au fost create și consecințele nu întotdeauna prevăzute de descoperitorii lor.

 

sursa imaginii https://www.amazon.com/Homo-Deus-Brief-History-Tomorrow/dp/0062464310/

sursa imaginii https://www.amazon.com/Homo-Deus-Brief-History-Tomorrow/dp/0062464310/

 

Profesorul Yuval Noah Harari este cunoscut publicului românesc pentru cartea ‘Sapiens – scurtă istorie a omenirii’ apărută în editura Polirom, care s-a bucurat de un succes deosebit și de recenzii favorabile în presă și blogosferă. Născut la Haifa, în Israel, în 1976, Harari a obținut un doctorat la Oxford în 2002, și predă în prezent istoria lumii, cu accent pe istoria militară și perioada Evului Mediu, la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Continuarea lui ‘Sapiens’ se numește ‘ Homo Deus: A Brief History of Tomorrow’ (‘Homo Deus – scurtă istorie a viitorului’) și după apariția sa la începutul anului 2017 s-a bucurat și ea de succes imediat, de ediții succesive în țările de limba engleză, și de primele traduceri (în curând sperăm și în românește). Pornind de la explorarea tendințelor istorice, Harari analizează schimbările de priorități și noile angoase globale ale omenirii la începutul celui de-al treilea mileniu și încearcă să răspundă la întrebări despre confruntarea cu noile probleme (în parte create de omenire) cum ar fi suprapopulația, schimbările climatice, invenții cum sunt inteligența artificială și direcțiile în care s-ar putea îndrepta omenirea în anii, deceniile sau secolele care urmează. Este viziunea lui Harari optimistă sau pesimistă? Mărturisesc că aștept și eu cu nerăbdare lectura noii sale cărți pentru a vedea care sunt răspunsurile sau opțiunile descrise de el.

 

sursa imaginii https://www.amazon.com/Time-Travel-History-James-Gleick/dp/080416892X/

sursa imaginii https://www.amazon.com/Time-Travel-History-James-Gleick/dp/080416892X/

 

calatoria in timp

 

Americanul James Gleick este autorul câtorva cărți care analizează impactul tehnologiilor moderne asupra lumii în care trăim și societății contemportane, între care cea mai de succes a fost ‘Chaos’. Cartea sa cea mai recentă este ‘Time Travel: a history’ apărută în traducere românească în editura PUBLICA sub numele ‘Călătoria în timp: o istorie’. Ficțiune sau realitate, posibil sau imposibil, mit sau obiect de cercetare științifică – călătoria în timp, cu promisiunile și paradoxurile sale, a fascinat și fascinează omenirea. Cartea lui Gleick exploră domenii diferite, de la fizică și filosofie, la artă și literatură, și o face într-un mod care atrage atât cititorii de ficțiune cât și pe cei pasionați de stiinta.

 

sursa imaginii https://www.amazon.com/Obelisk-Gate-Broken-Earth/dp/0316229261/

sursa imaginii https://www.amazon.com/Obelisk-Gate-Broken-Earth/dp/0316229261/

 

Trecand cu totul în domeniul literaturii de ficțiune, voi observa că premianta ediției 2017 a prestigiosului premiu Hugo la categoria romane de science-fiction este N.K. Jemisin, cea care câștigase premiul și în 2016. În fapt ‘Obelisk Gate’ pentru care a obținut premiul în acest an este al doilea volum din trilogia ‘The Broken Earth’, și urmarea primului volum ‘The Fifth Season’ premiat cu un an înainte. Seria este excelent scrisă, și în ambianța apocaliptică a unui sfârșit posibil al lumii așa cum o cunoaștem, descrie confruntarea unor personaje reale, cu trăirile, angoasele, eroismul și problemele lor omenești. Majoritatea celor care au comentat cartea au remarcat puternicele accente sociale și feministe, și scrierea fluentă, care i-a absorbit în lectură. De notat că a apărut în 2017 și al treilea volum al trilogiei: ‘The Stone Sky’. Interesant de urmărit dacă el îi va aduce autoarei din Brooklyn și un al treilea premiu Hugo consecutiv. În România câteva dintre cărțile precedente ale lui N.K. Jemisin au fost traduse și publicate de editura Nemira, dar încă nu și acestea din cea mai recentă trilogie, sper că ele nu vor întârzia să apară spre delectarea (și a) cititorilor de limbă română.

 

sursa imaginii https://www.amazon.com/Epiphany-Machine-David-Burr-Gerrard/dp/039957543X/

sursa imaginii https://www.amazon.com/Epiphany-Machine-David-Burr-Gerrard/dp/039957543X/

 

Cartea considerată de Washington Post drept cea mai bună carte de science-fiction a anului 2017 este ‘The Epiphany Machine’ de David Burr Gerrard, autor aflat doar la a doua sa carte. Ideea este destul de trăsnită ca să atragă atenția. Epifania este încarnarea, arătarea lui Cirstos în fața Magilor care îl recunosc ca Mântuitor, și prin ei în fața întregii omeniri. Descoperirea, revelația (divină, sau de idei) a dobândit în timp pentru epifanii un sens mai generalizat – dar ce-ar fi dacă această revelație ar putea fi descifrată de o mașină capabilă să citească destinele și menirea oamenilor pornind de la … tatuajele de pe brațele acestora? Povestea lui Gerrard începe în anii 60 ai secolului trecut pentru a continua până în zilele noastre, prezentând o varianta umoristică și absurdă, distopica și picarească a Americii cu problemele sale cronice (inegalitățile sociale) sau mai noi (confruntarea cu terorismul, aplicațiile și rețelele sociale care știu prea mult despre fiecare dintre noi). Pare a fi vorba despre un gen și stil de scriere originală, care nu ține cont de tipare și barierele genurilor și care spune multe despre America și oamenii care trăiesc în ea.

La mai multe lecturi pasionante în ce a mai rămas din 2017 și în anii care vin!

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

‘Topaz’ is quite different than most of the previous movies in the filmography of  and also lacks the (American movie) stars in its distribution, as his fans were accustomed in the 20 or 30 years that preceded its release in 1969. These may be two of the principal reasons that the movie is less credited in by the critics and historians of cinema. There are, however, sufficient reasons of satisfaction for the movie fans, and the film does not fall in my opinion lower than ‘Torn Curtain’ that preceded it by three years, and also brought to screen a Cold War spy story. On the contrary, I would say.

 

source http://www.imdb.com/title/tt0065112

source http://www.imdb.com/title/tt0065112

 

The film brings to screen a novel by which tells a true story of a Soviet spy ring in the high French political environments during the critical days of the Cuban missiles crisis. The events in the fall of 1962 that brought the world closer than ever to an atomic war were since then the subject or background of many books and films, but Hitchcock was the first well-known film director to bring what was at that time very recent history to screen, in a moment when the story was still under censorship in France. However, this was not in the area of comfort for Hitchcock who liked to be very involved in the writing of the story and building of the suspense, an opportunity that was lost with ‘Topaz’ . This may be also why there is less Hitchcock thrill in this film than we are used. There is yet quality, but more in the details than in the overall architecture.

 

(video source Alfred Hitchcock TV)

One of the best parts of the film is the rendition of the atmosphere of the time and places where the action takes place. Washington, Moscow, Copenhagen, Paris are all well served by filming on location, the only exception is Cuba, for obvious reasons. We can say that Hitchcock was a pioneer (also) of the international spy thriller, and we can only imagine what would have happened if he had been trusted with a James Bond movie. He also uses in a flawless manner the combination of documentary clips cut and edited together with filmed fiction. The lead actors are not doing great service to the movie, but we can see a progress and less stiff acting than in previous films. It is with the supporting roles that the good surprises appear, with the beautiful and exotic in the Cuban episode, and the French stars and giving style and credibility to the French episode of the action. It is in the humor of dialogs and situations, in the use of music (composed by Maurice Jarre) and in the creative games of colors that we find some of the Hitchcock touch. Otherwise, we can just enjoy a good action movie based on a Cold War story which has the merit to have been filmed at the time of the Cold War. Not a bad film, but not really one of the best Hitchcock films either.

 

 

Am intrat în ultima luna a anului. Știm deja – majoritatea dintre noi – cu cine vom petrece sărbătorile, și unde vom fi de Revelion. Decembrie este și luna bilanțurilor și a retrospectivelor anului care a trecut și a prognozelor pentru anul care urmează. Este ceea ce vom face și noi, la fel ca la fiecare trecere între ani, astăzi și în cele câteva articole următoare ale rubricii CHANGE.WORLD. Voi începe în această săptămâna cu o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai interesante invenții despre care am aflat în anul 2017 și a oamenilor sau echipelor de inventatori care se află în spatele acestor idei noi.

 

sursa imaginii https://science.howstuffworks.com/innovation/inventions/5-awesome-new-inventions-youll-never-hear-about3.htm

sursa imaginii https://science.howstuffworks.com/innovation/inventions/5-awesome-new-inventions-youll-never-hear-about3.htm

 

Prima invenție despre care aș dori să relatez este legată de tehnologia printerelor (imprimante le ziceam pe vremea studenției, dar și limba română evoluează – în bine și în rău). Nu este vorba de această dată despre printarea 3D despre care am scris de câteva ori aici, ci despre cea tradițională, pe coli în două dimensiuni, însă fără limitările care fac din copierea pe hârtie un proces câteodată frustrant (lipsa de toner de exemplu) și un mare consumator de hârtie (resursă limitată și energofagă). Firma Xerox lucrează încă din anii 1970 la o tehnologie numită ‘hârtie electronică’, iar compania japoneză Sanwa Newtec a perfecționat recent o soluție asemănătoare și a lansat un produs comercial de imprimantă cu re-tipărire numit PrePeat. ‘Hârtia’ folosită este din material plastic special, care încorporează mii de celule care își schimbă culoarea fie prin aplicare de tensiune electrică (metoda Xerox) sau de temperaturi diferite (metoda Sanwa Newtec). Fiecare coală poate fi rescrisă până la 1000 de ori. Prețurile sunt încă mari (6000 de dolari imprimanta, 3300 de dolari un pachet de 1000 de coli), deci deocamdată cel puțin, consumatorii nu vor fi particulari ci birouri sau instituții care pot folosi și recicla în mod eficient și rentabil suporturile tipărite și retipăribile.

 

 sursa imaginii https://news.nationalgeographic.com/2016/10/ilse-kohler-rollefson-explorer-moments-raika-camels/

sursa imaginii https://news.nationalgeographic.com/2016/10/ilse-kohler-rollefson-explorer-moments-raika-camels/

 

Părăsim pentru un moment lumea ‘hi-tech’ pentru a face cunoștiință cu Ilse Köhler-Rollefson, medic chirurg veterinar, și activistă în sprijinul salvării comunităților pastorale din diferite colțuri ale lumii, al modului lor de viață și al tehnologiilor acestora legate de natură, tehnologii de care în opinia ei, poate beneficia și lumea modernă. DoamnaKöhler-Rollefson petrece în fiecare an câteva luni împreună cu comunitatea semi-nomadă Raika din India, una din cele câteva comunități pe care le susține organizația internațională din care face parte printr-o combinație originală de legislație și tehnologie modernă (inclusiv comunicații mobile). Pe lângă India alte asemenea comunități există în Pakistan și Kenya, urmând ca Nigeria și Argentina să li se alăture curând. Din anul 2010 în cadrul comunității Raika a început să activeze o fermă care produce lapte de cămilă și produse derivate. Acestea sunt studiate pentru potențialul și efectele lor dietetice și terapeutice, care se presupune sunt parte din cauzele longevității mult peste medie și a faptului că membrilor tribului nu le sunt cunoscute multe dintre bolile care afectează pe alții dintre locuitorii planetei. Este o foarte interesantă și originală interacție între două lumi aflate în stadii diferite de dezvoltare, dar care pot beneficia reciproc din contactul și relațiile dintre ele.

 

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/9/25/16363038/bmw-wireless-charging-pad-for-cars-530e

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/9/25/16363038/bmw-wireless-charging-pad-for-cars-530e

 

Industria transporturilor oferă câteva dintre inovațiile cele mai îndrăznețe și mai interesante ale ultimilor ani. Reîncărcarea fără fir (wireless) a aparatelor electrice a avansat spectaculos în ultimii ani, și a devenit ‘mainstream’ odată cu introducerea modelelor de telefoane inteligente din generația iPhone X și iPhone 8. Principiul de funcționare al aceastei tehnologii numită încărcare inductivă se bazează pe transferul de energie prin inducție electromagnetica între o stație de încărcare și aparat. Aplicațiile mai spectaculoase însă sunt cele legate de reîncărcarea automobilelor electrice. Firma BMW de exemplu a început să facă reclamă unor modele care permit reîncărcarea completă în garaj sau în parking într-un interval de timp de maximum trei ore și jumătate. Firmele americane Evatran și HEVO lucrează la tehnologii similare, inclusiv pentru autovehicole de mari dimensiuni (autobuze, camioane) și dezvoltarea unor rețele care să permită realimentarea ‘curată’ cu stații amplasate în punctele de oprire pe traseele marilor autostrăzi. Linii de autobuze electrice cu alimentare wireless sunt deja operate pe distanțe mai mici în orașele Milton Keynes din Anglia, Utrecht în Olanda, Manheim în Germania, și Salt Lake City și câteva orașe californiene din Statele Unite.

 

sursa imaginii https://www.pcmag.com/feature/355366/symantec-norton-core/3

sursa imaginii https://www.pcmag.com/feature/355366/symantec-norton-core/3

 

Securitatea comunicațiilor pe Internet a fost unul dintre subiectele cele mai discutate în anul 2017. Nu este deci de mirare că și una dintre invențiile incluse de revista TIME în topul celor mai interesante 25 de invenții ale anului este legată de securizarea informatică, și specific de tehnologia Internet of Things (IoT) care pătrunde rapid în din ce în ce mai multe case din Statele Unite și alte țări. Norton Core produs de firma Symantec este în primul rând un router wi-fi care leagă o casă modernă la Internet cu viteze de până la 2,5 Gbps. Programele sale software includ și un adevărat arsenal de protecție împotriva atacurilor internetice, a virușilor și altor elemente suspecte detectate în dispozitivele electronice din gospodărie (de la telefoane și laptop-uri, la combinele muzicale, instalația de aer condiționat, sau frigiderele ‘inteligente’). În momentul în care este detectat un virus, sau un atac internetic împotriva unuia dintre aparate, acesta este izolat și ‘carantinat’ automat de restul aparaturii din rețeaua casei, pentru a evita contaminarea celorlalte aparate și a asigura continuarea funcționarii acestora. Norton Core are și un design extrem de atractiv, o cutie în formă de poliedru care poate fi amplasată oriunde în casa.

 

sursa imaginii https://ember.com/

sursa imaginii https://ember.com/

 

Ultima invenție care mi-a atras atenția și pe care o împărtășesc cu cititorii rubricii este o … cană de cafea. Desigur, o cană ‘inteligentă’! Este vorba despre Ember Mug, produs al firmei Ember Technologies înființată de Clay Alexander la Los Angeles, produs care a început să fie distribuit din luna noiembrie în 4600 de cafenele Stabucks din Statele Unite, în două variate – cană obișnuită și mini-termos portabil. Reglarea temperaturii este automată, temperatura este păstrată constantă și optimă după gust. Cana Ember funcționează autonom timp de o oră, și timp nelimitat pe suportul ei de încărcare. S-a terminat deci cu cafeaua rece sau cu cea prea fierbinte.

Acestea sunt desigur doar câteva dintre ideile care aplicate în practică ne vor face viață mai ușoară sau mai plăcută. Ele sunt rezultatul nu numai al inventivității inovatorilor, ci și al unei munci susținute, de multe ori o muncă de echipa și de durată pentru transformarea ideilor în realitatea produselor accesibile comercial și rentabile economic. Să vedem ce vor aduce anii viitori.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

I love seeing films half a century after their initial releases. It’s not only a cinematographic experience that in many cases brings up unexpected gems, but also an opportunity to compare the acting and directing styles, the technical means, and the perspective on events, which some were actuality at the time the films were made and became history since then. In some cases it’s also the opportunity to compare a fresh viewing with our own memories about the film, although this is not the case here with Torn Curtain , a late film by , whose Cold War theme seen from the Western perspective had no chance to pass the filter of the censorship in my native Romania at that time.

 

source http://www.imdb.com/title/tt0061107

source http://www.imdb.com/title/tt0061107

 

There are many interesting elements in this story about a an American scientist (,) who plays spying games and simulates a crossing of the lines to East Germany in order to discover the status of a key weapon in the rockets arsenal of the Communist block. When his unknowingly fiancee () joins him against his will, his mission becomes more complicated. It’s at the same time a psychological thriller (the fight of the minds between the American professor and his East German counterpart), an action movie, and a relationship story with some of the Hitchcock touch. As in many of his films, Hitchcock succeeds wonderfully in the thriller part, partially succeeds (or partially fails) in the action area, and fails completely in the romantic zone.

 

(video source Video Detective)

 

50 years later, the very interesting part of the film is the rendition of the Cold War atmosphere. I have seen several films about that period, some more recent, and I was surprised how well Hitchcock succeeded to catch the feeling of the area without falling in any black-and-white clichees, describing a world close to what I knew, with people living under the pressure of a dictatorship, but still managing to joke, eat, drink, dance even under the scrutiny of the portraits of Karl Marx. There are less credible scenes – for example the whole auto-bus episode (why were these people traveling together at all?), but they belong to the action part of the script. Acting is decent, with Newman and Andrews doing what I remember they were supposed to do, but the most wonderful surprise is a poignant scene with the Russian-born actress which some may remember from Zorba the Greek . Her role there was unforgettable, so is the one here if you have the chance to see the film. A few daring Hitchcockian camera takes build the thriller part. A film to watch, especially if you are Hitchcock fans.

 

Pana cu nu multă vreme în urmă părea că este vorba despre o relație copleșitor pozitivă, o idilă în care modelul deschis de comunicare promovat de creatorii Internetului și relațiile interumane codificate în aplicațiile de rețele sociale se întâlneau cu libertatea de exprimare lipsită de frontiere promovată de Internet, pentru a progresa cauza democrației în diferite părți ale lumii. Exemplele acumulate până cu câțiva ani în urmă păreau și ele în marea lor majoritate pozitive: activiștii pentru democrație folosiseră comunicarea directă și nesupusă cenzurii pentru a critica regimurile autoritare și a mobiliza activiștii pentru democrație în diferite părți ale lumii, din Ucraina până în Egipt, Turcia, Iran sau China. Sistemele politice cu tendințe autoritare și totalitare intraseră în defensivă încercând să construiască frontiere virtuale care să oprească fluxul de informație din și spre țările lor, să interzică anumite aplicații, sau în cazuri extreme să întrerupă complet accesul populației la Internet. Multe dintre aceste încercări de sugrumare sau fragmentare a funcționării rețelei globale au eșuat, și datorită volumului de date și multitudinii de canale alternative de informație, și deoarece economiile și sistemele financiare ale țărilor respective deveniseră și ele dependente de infrastructura informațională. Facebook, Google, Twitter și încă câteva aplicații similare erau eroii pozitivi ai primăverilor politice.

 

sursa imaginii https://www.economist.com/news/leaders/21730871-facebook-google-and-twitter-were-supposed-save-politics-good-information-drove-out

sursa imaginii https://www.economist.com/news/leaders/21730871-facebook-google-and-twitter-were-supposed-save-politics-good-information-drove-out

 

Ultimii ani par să fi reversat în mare măsură această imagine. Eșecul – dacă este într-adevăr vorba despre un eșec – nu este cantitativ. Din punctul de vedere al rentabilității companiile care promovează aplicațiile sociale o duc mai bine decât oricând. Facebook de exemplu a trecut de câțiva ani pragul profitabilității și s-a transformat într-un uriaș al comunicației și informației. Aproximativ 40% dintre americani consideră Facebook sau Google principala lor sursă de informație. Cu aproximativ 2 miliarde de utilizatori, se apreciază că astăzi unul din patru locuitori ai planetei are cont Facebook. Twitter a crescut și ea în volum de informație, număr de utilizatori dar și influența acestora. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, ales în noiembrie 2016 și în funcție din ianuarie 2017 continuă să folosească contul sau de Twitter ca unul dintre canalele principale de comunicare cu lumea. Problema nu este deci succesul economic, ci conținutul. În primul rând o parte din regimurile cu tendințe totalitare au învățat regulile jocului. În Filipine de exemplu, regimul președintelui Roberto Duterte folosește echipe de ‘postaci’ care difuzează informații favorabile politicilor guvernului său. Tehnici similare sunt folosite de Jacob Zuma în Africa de Sud. Rezultatele alegerilor din toamna aceasta desfășurate în Germania, sau ale referendumului din iunie 2016 în care britanicii au hotărât Brexit-ul au fost influențate de informații dovedite a fi fost în parte eronate despre numărul, influența, și condițiile acordate imigranților în Germania, Anglia, și Europa. Aceeași libertate de exprimare care permitea și continuă să permită accesul și difuzarea de informații în apărarea democrației a devenit catalizatorul activităților de propagandă și împrăștierii de știri false (‘fake news’).

 

sursa imaginii http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-mcmanus-facebook-congress-20171101-story.html

sursa imaginii http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-mcmanus-facebook-congress-20171101-story.html

 

Campania electorală prezidențială americană și impactul acesteia reprezintă de departe cazul cel mai vizibil, cu influență uriașă în politica americană și cea internațională. Am petrecut câteva săptămâni la sfârșitul lui octombrie și în noiembrie în Statele Unite, și am fost copleșit de intensitatea cu care sunt încă dezbătute, la un an după alegeri, felul în care s-au desfășurat acestea și modul în care rezultatele lor au fost influențate prin mijloace în mare parte digitale. În zile în care aveau loc evenimente importante și în alte părți ale lumii (de exemplu încercarea Cataloniei de a-și dobândi independența) știrile americane se ocupau aproape în mod exclusiv încă de alegerile din 2016.  Congresul american îi convocase la 31 octombrie 2017 pe reprezentații lui Facebook, Google și Twitter la nivelul vicepresedintilor răspunzători de securizarea informațiilor și de problemele juridice ale companiilor pentru a depune mărturie despre posibila influență a Rusiei în campania electorală desfășurată cu un an înainte. Răspunsurile primite au fost șocante pentru multă lume. Facebook de exemplu estimează că 126 de milioane de americani ar fi fost expuși informațiilor create de ruși în ultimii doi ani. Twitter a indentificat 36 de mii de surse de informație rusești (umane sau roboți internetici) care au generat 1,4 milioane de mesaje (‘tweets’) în timpul campaniei electorale americane. Google identificase 1108 fișiere video legate de campanie, create de ruși și postate pe youTube  (aplicație achiziționată și controlată de Google). Acestor cifre prezentate în ședința Congresului și citate de Los Angeles Time (sursa http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-mcmanus-facebook-congress-20171101-story.html) li s-au adăugat de atunci altele, care doar amplifică imaginea influenței rusești în campania electorală din 2016 (și nu numai de o singură parte a eșichierului politic american). Trebuie menționat că Rusia oficială neagă implicarea la nivel guvernamental, și cazurile sunt departe de a fi încă elucidate.

 

sursa imaginii http://grist.org/politics/polarization-in-america-is-here-to-stay-what-now/

sursa imaginii http://grist.org/politics/polarization-in-america-is-here-to-stay-what-now/

 

Exista încă un aspect legat de conținutul informației și de calitatea (sau lipsa de calitate) a dezbaterilor pe rețelele sociale. Este vorba despre aspectul polarizării. Teoretic, aplicații ca Facebook sau grupurile de dezbateri email permit o deplină libertate de exprimare, pluralism, crearea unui câmp fertil de confruntare de idei. În practică, în momentul în care resurse considerabile sunt investite pentru a crea și amplifica curentele de opinii, vocile individuale se pierd în zgomot sau sunt strivite de intensitatea ‘corurilor’. O altă tendința – omenească într-un fel, dar manipulată abil uneori – este cea de a căuta opinii asemănătoare mai degrabă decât de a asculta ceea ce spun oponenții și a le da șansa dezbaterii. Se adaugă la aceasta și deriva spre extreme. Dacă în urmă cu două sau trei decenii, în toate societățile democratice (Europa, America de Nord, Asia) extremele ocupau până la 20% din volumul opiniilor (voturi, reacții) restul fiind localizate în zona rațional centrală, astăzi pare că opiniile mai echilibrate ocupă un maxim de 20%, câte 40% (aproximativ) fiind alocate fiecărei dintre extreme. De aici o rigiditate a separărilor de opinii, o inflexibilitate amplificată de faptul că o mare parte din utilizatorii rețelelor sociale și ai Internetului, deși au acces în teorie la orice opinie, citesc și reacționează doar la cele apropiate sau identice cu ale lor, adversarilor dându-le cel mult cinstea demonizarii, sau aplicând tactica ignorării acestora. Este foarte vizibilă această polarizare pe harta electorală americană, dar și în spațiul internetic, sau la posturile de televiziune. Cine urmărește reflectarea acelorași evenimente la CNN și Fox News poate crede că este vorba despre două lumi paralele, cu coincidențe de nume și evenimente între ele. Nu este însă nevoie să traversăm oceanul pentru a observa polarizarea. Ea există și în Europa, inclusiv în lumea politică românească.

 

 sursa imaginii https://ivn.us/2013/06/03/10-statistics-you-didnt-know-about-social-media-and-politics/


sursa imaginii https://ivn.us/2013/06/03/10-statistics-you-didnt-know-about-social-media-and-politics/

 

Ce este de făcut? Care sunt soluțiile? Există soluții? Răspunsul la aceste întrebări nu este simplu, dar el trebuie să pornească de la o observație care să includă o perspectiva istorică. Nu este de fapt aproape nimic nou sub soare, cu excepția volumului și vitezei de acces la informație. Altfel, revoluția pe care o trăim este asemănătoare cu revoluțiile informatice precedente, cum au fost invenția scrisului sau a tiparului. Tiparnița inventată de Gutenberg a permis răspândirea în proporții neîntâlnite până în Europa mijlocului de mileniu trecut a învățăturilor Bibliei, a scrierilor filosofilor, a operelor lui Shakespeare și Cervantes, dar și a edictelor Inchiziției, a pornografiei sau a cărților de vrăjitorie. Rugurile și închisorile nu au putut stăvili dezbaterile și circulația ideilor, și acestea au dus până la urmă în mod inevitabil la revoluții, prăbușirea sistemelor politice vechi și schimbarea feței lumii. La fel se va întâmplă probabil și acum. Barierele politice, marile ziduri informatice, tăierea cablurilor sau alimentării cu energie, și chiar și întemnițarea sau asasinarea bloggerilor nu pot împiedica decât vremelnic circulația informației și dezbaterea incitată de aceasta. Giganților informatici care au devenit Facebook, Google și Twitter li se va impune, sau vor adopta singuri, luarea de măsuri care să decanteze comunicația considerată pozitivă sau neutră de cea nocivă. În fapt ei au început să investească și să acționeze în acest sens – de voie sau de nevoie. S-ar putea ca și modelul lor economic să fie influențat în acest proces. În opinia mea rezultatele acestor încercări sunt incerte. Vrem noi oare că lucrătorii lui Facebook sau Google (operatori umani sau programe robotizate) să devină arbitrii ai adevărului? Nu riscăm astfel deriva spre un model orwellian în ambalaj comercial? Balanța între libertatea de exprimare și dreptul (dar și datoria) societății democratice de a se apăra și de a preveni folosirea libertăților individuale în scopuri politice contrare tocmai acestor libertăți, este pusă la încercare mai mult decât oricând în vremurile pe care le trăim.

 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)