Andrei Oisteanu nu evita subiectele controversate. In 2001 a publicat ‘Imaginea evreului in cultura romana’ – o carte care s-ar fi putut numi si ‘O istorie a antisemitismului romanesc’ – cea mai completa si mai bine alcatuita lucrare pe aceasta tema. Cartea s-a bucurat de inca doua editii succesive, de succes de public, si a devenit o lucrare de referinta. In 2011 a publicat prima editie a cartii ‘Narcotice in cultura romana’ – si ea bine primita de cititori si republicata de inca doua ori de atunci. Acum am avut placerea lecturii cartii sale despre ‘Sexualitate si societate’ al carei subtitlu ‘Istorie, religie si literatura’ indica ambitia lui Andrei Oisteanu de a incadra si in acest caz zemosul subiect in contextul sau cultural si istoric. Cartea a aparut in 2016 in seria de autor dedicata lui Oisteanu de Editura Polirom.

Cititorul este prevenit din scurtul text semnat de autor de pe coperta a 4-a a cartii ca nu exista o teza prestabilita si nici un plan premeditat care sa fi stat la baza cartii. Aceasta lipsa de metoda sau idee centrala se simte in organizarea materialului, dar si in lipsa unor coordonate solide care sa defineasca reperele cu care a operat autorul. Alternarea de ton dintre abordarea didactica si academica si stilul de eseu cu insertii personale nu deranjeaza prea tare, si suntem de fapt preveniti in aceeasi nota pe care o putem citi inainte de a incepe lectura cartii. Lipsa insa a unor definitii care sa explice ceea ce intelege autorul prin notiuni ca ‘sexualitate’, ‘erotism’, ‘pornografie’, etc. poate deveni o lacuna intr-un domeniu care opereaza cu nenumarate coduri de limbaj morale, legale, unele cu natura istorica. Nu pentru ca cititorului i-ar lipsi aceste definitii, ci pentru ca ii sunt la indemana prea multe. Cele 35 de capitole ale cartii enumera aspecte diferite ale relatiilor intre sexe, felul in care se resfrang acestea in relatiile sociale, fetisuri, legende, perversiuni, etc. fara o ordine exacta sau o abordare sistematica. Unele subiecte revin. De exemplu ‘Ius primae noctis’ (‘dreptul primei nopti’) este o tema majora, abordata inca din primul capitol, urmata de cateva variante expuse in capitolele 2-4, pentru a reveni in capitolul 16, si apoi cu alte variante in capitolele 24-28 si urmatoarele. Precum de brusc incepe cartea cu abordarea acestei teme, la fel de brusc ea se termina cu un capitol in mare parte dedicat temelor sexuale in literatura de avangarda. Toate sunt subiecte extrem de interesante, unele ar merita mai mult spatiu, informatia prezentata este peste demna de a fi parcursa, dar in lipsa unei idei centrale si a unei logici (istorice, culturale) senzatia ca cititor este de a fi supus unui bombardament informational fara tinta precisa. Daca aceasta carte ar fi avut cu 15 capitole mai putin, sau cu 15 capitole mai mult, probabil ca nu ar fi contat din punctul de vedere al structurii si impactului la cititor.

 

sursa imaginii http://www.librariauniversitaria.ro/carte/sexualitate-si-societate-istorie-religie-si-literatura--i23649

sursa imaginii http://www.librariauniversitaria.ro/carte/sexualitate-si-societate-istorie-religie-si-literatura–i23649

 

Atentia autorului se concentreaza in mod firesc pe cultura romana si spatiile conexe – in special religie, folclor si litertura ‘culta’. In aceste domenii apar numeroase contributii interesante. De exemplu analiza injuraturilor, domeniu pe care Oisteanu il gaseste surprinzator de putin cercetat, singurul studiu care aprofundeaza subiectul apartinand unui cercetator norvegian pe nume Erling Scholler. Gasim in carte interpretari care surprind ale unor texte pe care credeam ca le cunoastem si intelegem de pe bancile scolii cum ar fi baladele ‘Mesterul Manole’ sau ‘Toma Alimos’. Despre literatura erotica (de sertar) a lui Eminescu si Creanga stiam, dar am fost surprins sa aflu ca intre precedesorii lor s-au aflat Vacarestii. Unul dintre cele mai interesante capitole este cel cu numarul 11, in care sub titlul ‘Sexualitatea limbajului’ sunt descrise escamotarile pudice si jongleriile cenzurii si aut0-cenzurii care au dus la absenta cuvintelor celor mai uzitate (si prezente in operele erotice ale clasicilor) legate de sexualitate din dictionarele publicate in Romania in a doua jumatate a secolului 20. Daca v-ati intrebat de ce in limba romana se spune ‘patria’ si nu ‘matria’ sau de unde provine expresia ‘a plati oalele sparte’ veti gasi raspunsuri in cartea lui Oisteanu. Proza romana clasica isi gaseste si ea reflectarea prin prisma relatiilor intre sexe, in special cea din ultimele decenii ale secolului 19, si cred ca pe langa exemplele discutate in carte ar mai fi multe altele de mentionat, caci trebuie sa faci eforturi sa-ti amintesti vreun roman sau nuvela semnificativa scrisa in acea perioada care sa nu includa dintr-o perspectiva sau alta triunghiuri amoroase, santaje sentimentale, relatii intre jupani si servitoare, sau intre tarani saraci si fete de chiaburi. Nasterea sau renasterea literaturii romane a avut in sexualitate o tema majora. ‘Legaturile periculoase’, ‘imperechierile (ne)ingaduite’, homosexualitatea (impartita in ‘inascuta’ si ‘dobandita’), potenta si impotenta si dovedirea acestora isi au capitolele dedicate. Pe de alta parte, lipseste cu desavarsire aproape vreo referire la literatura scrisa in a doua jumatate a secolului 20, care cat o fi fost ea de pudic-socialista nu a fost complet asexuata. Dupa ‘Groapa’ lui Eugen Barbu aparut in 1957 si ‘Zahei Orbul’ al lui Vasile Voiculescu scris tot in perioada ‘obsedantului deceniu’ dar publicat abia in 1970, nu mai este mentionat nimic, pana la aparitia notabila a poeziei erotice a lui Emil Brumaru. Nu este mentionata nici macar explozia de erotica si pornografie de dupa 1990, cand au fost spulberate filtrele cenzurii. Intr-un singur loc apare o analiza profunda si exacta a kitch-ului ca ‘maladie a societatilor in tranzitie’ cu o paralela intre sfarsiturile de secol 19 si 20 in societatea romaneasca. Este notabila, desi nu este legata direct de subiectul central al cartii:

‘Prostul gust nu ia nastere intr-un sistem de valori bine stabilit, ci mai degraba cand acest sistem slabeste si e pe cale sa dispara. Prostul gust este o maladie a “modernizarii”, a trecerii de la un sistem de coordonate si principii estetice la altul. Anume in acest vid estetic infloreste kitchul. Nu vom gasi elemente de prost gust in gospodaria unui taran autentic. Nici in casa unui burghez autentic. Cand insa taranul ia contact cu o alta civilizatie estetica (cea urbana, de pilda) cu care evident nu e familiar si pe care incearca sa o imite, prostul gust apare imediat. Situatia este si reciproca. Atunci cand orasanul se imbraca si se poarta a la rustique, de regula kitchul nu intarzie sa apara.’ (pag. 329)

Contextul cultural neromanesc este prezentat in mod inegal. Primele capitole includ referiri mai largi la antichitatea elenista si la cea sanscrita. Este foarte bine sesizata influenta puternica si evidenta a Bibliei in abordarea relatiilor intre sexe si definirea normelor moralitatii in cultura europeana. Legatura intre relatiile dintre sexe si relatiile sociale, inclusiv inegalitatea in drepturi si obligatii de familie a femeilor si barbatilor sunt si ele bine reliefate. Pe masura ce ne indepartam de zona geografica a Europei si Orientului Apropiat si Mijlociu scade si cantitatea si densitatea referintelor si a informatiilor. Absente aproape complet sau lipsind total sunt referinte la cultura chineza sau japoneza, sau la felul in care sexualitatea este abordata si se reflecta in societatile si culturile popoarelor din Pacific. Destul de pe larg este mentionata influenta otomana si felul in care obiceiurile si legile Inaltei Porti au influentat moravurile societatii romanesti, dar influenta celorlalte imperii vecine este reflectata in mai mica masura – cam nimic despre perioada influentei austro-ungare in Ardeal, putin despre moravurile imperiului rus ocupant al Basarabiei (cum poate lipsi referirea la persoana lui Rasputin?).

 

sursa imaginii http://icr.ro/bucuresti/evreii-din-romania-in-context-european-conferinta-sustinuta-de-andrei-oisteanu-la-haga

sursa imaginii http://icr.ro/bucuresti/evreii-din-romania-in-context-european-conferinta-sustinuta-de-andrei-oisteanu-la-haga

 

Sunt evidente si multiple firele de legatura intre subiectul cartii si temele majore ale cercetarilor si ale cartilor precedente ale lui Andrei Oisteanu. Incepand de la sursele biblice, continuand cu practicile de zi cu zi mentionate in Talmud, si cu elementele de mistica evreiasca descrise in cartile Cabalei si tratatele care se ocupa de interpretarea acestora, autorului ii sunt familiare normele si cutumele vietii de familie si relatiilor dintre sexe din societatea evreiasca. Acestea sunt mentionate in repetate randuri, sunt preluate si extinse si elemente legate de stereotipurile antisemite care descriu deformat relatiile sexuale intre evrei, precum si intre populatia evreiasca si cea ne-evreiasca din Romania si din estul Europei. O atentie similara este acordata de Oisteanu si in ceea ce priveste obiceiurile romilor si relatiile intre boierii romani si romii care se aflau in posesia lor, in contextul infamei institutii a robiei care a existat in Principatele Romane pana in deceniul al saselea al secolului al 19-lea. Este de asememenea mentionata in repetate randuri folosirea substantelor narcotice in practicile sexuale din zona romaneasca, in societatea istorica traditionala, dar si in boema sfarsitului de secol 19 sau inceputului de secol 20. Iata cum este descrisa abordarea comuna a acestor teme:

‘Cum observam si cu alt prilej, atunci cand am studiat utilizarea plantelor si substantelor stupefiante in spatiul romanesc (107), pentru un etnolog sau antropolog este complet inadecvata metoda de a masura si evalua mentalitatile traditionale si practicile arhaice (sacrificii umane, folosirea drogurilor de catre vrajitoare, deflorarea rituala, etc.) cu unitati de masura etice. Mai ales cand acestea din urma sunt contemporane cu cercetatorul si nu cu mentalitatea cercetata. Este un truism sa afirmi ca valorile morale sunt relative, variind in functie de timp si spatiu, de epoca si de civilizatie. Dar uneori evidentele trebuie formulate.’  (pag. 236)

Lectura cartii lui Andrei Oisteanu ofera multe motive de interes si satisfactie intelectuala. In cele aproape 600 de pagini de text, la care se adauga o bogata sectiune de note si bibliografie precum si un foarte util index de nume gasim informatii istorice, comentarii antropologice, portiuni de eseu, o comoara de referinte. Editia este ilustrata, insa distributia ilustratiilor este inconsistenta si inegala. Cateva capitole sunt bogat ilustrate, dar multe altele nu au niciun fel de suport grafic. Cititorul atent care isi va asuma sarcina si placerea lecturii din scoarta in scoarta va fi deranjat si de neglijente editoriale cum ar fi repetitii sau surse mentionate de cateva ori ca si cand ar fi aparut in text pentru prima data. Asa cum a fost tiparita aceasta prima editie, ea pare mai degraba o culegere de articole insotite de un bogat aparat critic, dar mai putin ca un opus inchegat. Tinand cont de tema interesanta si incitanta, nu pot decat sa sper ca si aceasta carte a lui Andrei Oisteanu se va bucura de editii succesive, care vor rotunji si ordona textul si continutul, si le vor adauga firul calauzitor si tenta personala care sa faca si din aceasta carte un reper in bibliografia autorului.