Muzeul de Artă şi Istorie a Iudaismului (mahJ) este situat în Rue du Temple în ceea ce a fost cândva cartierul preponderant evreiesc al Parisului. Este unul dintre acele multe muzee pariziene care deşi nu aparţin categoriei marilor muzee ale lumii precum Louvre sau Musee d’Orsay merită să-i fie dedicate câteva ore pentru a vizita şi descoperi comori istorice şi artistice deosebite. Periodic sunt organizate aici şi expoziţii temporare extrem de interesante, aici am văzut acum câţiva ani o expoziţie dedicată operei lui Marc Chagall şi legăturilor sale cu lumea evreiască, poate cea mai impresionantă expoziţie a artistului pe care am vizitat-o şi o voi vizită vreodată. În această primăvară mahJ găzduieşte o splendidă expoziţie cu tema ‘Golem! Avatarurile unei legende din lut’ – ocazie cu care cred că merită să ne oprim astăzi asupra câtorva aspecte ale legendei şi derivatelor sale (cyborgii şi roboţii) în literatura de ficţiune şi în tehnologiile care au că scop să prelungească viaţă oamenilor şi să le extindă capacităţile.

 

sursa imaginii https://www.mahj.org/en/programme/golem-avatars-of-a-legend-of-clay-48450

sursa imaginii https://www.mahj.org/en/programme/golem-avatars-of-a-legend-of-clay-48450

 

Cuvântul ‘golem’ apare o singură dată în Biblie, în Psalmi. Semnificaţia sa fost preluată şi în ebraica modernă pentru a descrie materia amorfă, primară şi lipsită de viaţă, precum lutul din care a fost plămădit Adam, precum lutul din care, conform legendei, rabinul Juda Loew a creat în secolul al 16-lea, în vremea împăratului Rudolph al II-lea un uriaş dotat cu forţe supranaturale pentru a proteja comunitatea evreiască din ghettoul din Praga împotriva atacurilor antisemite şi a pogromurilor. Uriaşul din Praga nu este prima încercare de a crea un Golem menţionată în tradiţia evreiască. ‘Sefer Yetzira’ (Cartea creaţiei) – una dintre cărţile esenţiale ale misticii evreieşti cunoscută sub numele generic de Kabala – analizează textul Bibliei şi discută ‘tehnologia’ creării vieţii din lut, iar rabinului Eliahu din oraşul polonez Helm îi este atribuită încercarea de a crea un Golem cu câteva decenii înaintea celui din Praga. Destinul comun al tuturor acestor încercări pare însă a fi eşecul. Asta se datorează poate faptului că a crea viaţă din lut, precum a făcut-o Creatorul atunci când l-a plămădit pe Adam este o îndrăzneala care se cere pedepsită? Sau poate că apar încă de atunci primele semne de întrebare în legătură cu aspectele etice ale dezvoltării unei tehnologii care riscă în final să fie scăpată de sub control şi să aibă efecte dincolo de intenţiile celor care au conceput-o?

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Golem#/media/File:Golem_1920_Poster.jpg

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Golem#/media/File:Golem_1920_Poster.jpg

 

Cultura populară a preluat şi prelucrat legenda. Elemente din mitul Golemului combinate cu tradiţia gotică a poveştilor de groază stau la baza romanului ‘Frankenstein’ de Mary Shelley publicat în 1818 şi a întregii industrii derivate din această carte. Aproape un secol mai târziu, în 1914, scriitorul austriac Gustav Meyrink a publicat romanul său ‘Golemul’ ecranizat de mai multe ori, prima versiune fiind cea din 1915 regizată de Paul Wegener, care avea să reia personajul încă în două filme din care cel mai cunoscut şi singurul care a supravieţuit timpului este cel realizat în 1920. Este remarcabilă şi uitată în mod inexplicabil chiar şi la noi, contribuţia românească. Prima opera muzicală având că tema Golemul a fost compusă de Nicolae Bretan în 1923 şi pusă în scenă la Cluj în 1924. Golemul şi creatorul sau apar ca personaje principale sau secundare în filme, seriale de televiziune (‘X-Files’), cărţi de comics sau opere literare ale unor autori că Isaac Bashevis-Singer, Arthur C. Clarke, Elie Wiesel sau Michael Chabon.

 

sursa imaginii https://www.pinterest.com/explore/tin-man/

sursa imaginii https://www.pinterest.com/explore/tin-man/

 

O altă varianta derivată a legendei şi creaţiilor care au fost inspirate din ea (deşi nu exclusiv) este cea a cyborgilor. Etimologia cuvântului importat din engleză (cyb-org) implică o combinaţie hibridă între elemente cibernetice şi organisme vii, între materia prima moartă (‘golem’) şi cea vie. O primă apariţie în literatură preluată şi ea mai târziu de cinematografie este cea a Omului de Tinichea din ‘Minunatul Vrăjitor din Oz’, cartea scrisă de Frank L. Braun şi publicată în 1900. Dacă aspectul său este cel al unui robot primitiv, caracterul sau este complet omenesc, făcându-l unul dintre personajele cele mai simpatice ale cărţii şi a genului. Imaginea care mie mi-a rămas în memorie şi probabil multor altor iubitori de film şi copii de toate vârstele este cea impersonata de actorul american Jack Haley din miunatul film ‘Vrăjitorul din Oz’ realizat în 1939 de Victor Fleming şi George Cukor, cu Judy Garland în rolul lui Dorothy.

 

sursa imaginii https://www.pinterest.com/dcweber6/world-war-i/

sursa imaginii https://www.pinterest.com/dcweber6/world-war-i/

 

Primul cyborg modern, din categoria celor care întăresc şi extind capabilităţile umane dincolo de limitele naturalului este imaginat în timpul primului război mondial şi apare sub numele de Soldatul 241 într-o piesă de teatru într-un act ‘Sânge şi Oţel’ publicată în revista The Strand Magazine. Autorii piesei sunt Robert H. Davis şi Perley Poore Sheehan. Sunt nume destul de anonime astăzi, cel din urmă este ceva mai cunoscut, succesul său cel mai mare avea să-l înregistreze ca autor al scenariului ecranizării ‘Cocoşatului de la Notre Dame’ din anul 1923 regizată de Wallace Worseley. Este o combinaţie curioasă între o lucrare de propagandă şi protest anti-război. Anglia se afla în plin război mondial, în vara lui 1914 fusese instituită o cenzură destul de strictă şi promulgată legea numită ‘The Defence of the Realm Acts’ (DORA) care interzicea publicarea în tiraj de masă a oricărei lucrări care ar fi putut dăuna moralului naţiunii în război, şi dădea guvernului puterea de a controla presa şi literatură tipărită. Soldatul 241 aşa cum apare din ilustraţia din ‘Strand Magazine’ semnată de Steven Spurrier era ’50% uman, 50% maşină’ cu capacităţi fizice întărite. Creatorul său numit Omul de Ştiinţă îl construise din rămăşiţe ale corpului unui mutilat de război combinate cu elemente artificiale – membre mecanice, ochi telescopici, dinţi de aur care puteau muşca sârmă ghimbata a tranşeelor. Viziunea ‘savantului’ ne pare în perspectivă ca apocaliptică într-o ţară care trebuie să fi fost bântuită de mii de răniţi de război, invalizi fizici şi mutilaţi psihic. Corpurile neputincioase ale acestora descrise în fraze că ‘epave sângerânde’ sau ‘bucăţi de soldat’ sunt recondiţionate pentru a fi aduse în starea nu numai de a se întoarce să lupte pe front dar şi de a depăşi capacităţile umane devenind maşini de ucis duşmanii. Astăzi este greu de priceput cum de a trecut această piesă filtrul cenzurii, căci în perspectivă mesajul anti-războinic pare evident.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Borg_(Star_Trek)#/media/File:Picard_as_Locutus.jpg

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Borg_(Star_Trek)#/media/File:Picard_as_Locutus.jpg

 

Tema conflictului între etică şi tehnologie în crearea fiinţelor care perfecţionează trăsăturile umane apăruse deja în romanul lui H.G. Wells ‘Insula doctorului Moreau’ publicat în 1896, în care erau descrise noi rase umane şi animale create prin intervenţii chirurgicale şi încrucişări de specii. Aveau să urmeze nenumărate cărţi de ficţiune (ale lui C.S. Lewis de exemplu) sau filme (‘Robocop’, ‘Terminator’, ‘Blade Running’, ‘Mad Max’, Star Trek’, până la recentul ‘Ghost în the Shell’ despre care am scris aici acum câteva săptămâni) care într-o variantă sau alta exprimă sentimentele de nelinişte şi de nesiguranţă pe care le simţim confruntaţi cu ideea combinării corpului omenesc cu componente artificiale şi cu pericolele potenţiale ale tehnologiilor care manevrează fiinţa umană în absenţa unor criterii etice clare ale limitelor acţiunilor oamenilor de ştiinţă. Nu cred că aceste nelinişti vor fi calmate prea curând. Savanţi sau experţi cunoscuţi precum Stephen Hawking, Elon Musk, sau Stuart Armstrong avertizează că hibrizii şi roboţii pot deveni în scurtă vreme un pericol real, poate cel mai mare, pentru specia umană. Pe de altă parte cercetările ştiinţifice şi dezvoltările tehnologice în robotică, cibernetică şi genetică continuă în ritm accelerat, şi ele acoperă toate domeniile, de la cele casnice şi medicale până la cele militare sau de securitate. De la primul război încoace tendinţa de a folosi în teatrele de războaie cele mai recente descoperiri ştiinţifice şi avansuri tehnologice a devenit doar mai evidentă. Cele două categorii de cyborgi – cei recuperativi şi cei care amplifică capacităţile omeneşti – devin în timpul nostru şi sub ochii noştri realitate, ieşind din categoriile stricte ale ficţiunii şi divertismentului popular. Ca şi în alte domenii ale ştiinţei şi tehnologiilor avansate pe care le abordăm în fiecare săptămână aici, în rubrica CHANGE.WORLD, progresul tehnologic pare ireversibil. Rămâne să vedem dacă omenirea îl va putea şi controla din punct de vedere etic şi canaliza spre binele tuturor.

 

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )