Archive for March, 2017

As John Wick: Chapter 2 is on screens and gets unexpected good reviews and not only from fans, I thought that it’s a good opportunity to see the first and original John Wick which also received some positive echos, much above what is typically delivered for a film in its genre. It’s certainly a matter of setting expectations, but I personally was not disappointed. If violent action movies are one of the genres that entertain you, good chances that you will not be disappointed either.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2911666/

source http://www.imdb.com/title/tt2911666/

 

Rule #1 to enjoy such a film is to accept the conventions of the genre. The story takes place in the parallel universe of the crime underworld. Although bodies start to accumulate in piles pretty soon, there is no policeman in view with the exception of one cop showing up at one point, looking at the scene of the carnage and wishing good evening to the hero who happens to be a professional killer. This parallel universe is not lawless, it’s just that the laws or better said the rules are different. There is a code of honor, there are territories of neutrality, and there is only one punishment – death – for breaking rules or trespassing borders. At the roots of the story stands a failed tentative by the main hero to break the cycle of violence of his profession and jump in the universe of normal people. All this is just memories when the action starts. This film is for what ‘Jack Reacher’ is for Tom Cruise and I suspect that at some point even taking the name of the hero as a title is not a coincidence. It’s the start of a series and the second installment was not too late to come.

 

(video source Lionsgate Movies)

 

Assuming you bought into the story and the convention, there is some good stuff to enjoy. Stuntman is sitting for the first time on the film director chair and he delivers exactly what is expected – a coherent story telling and perfect choreography of the many action scenes that occupy more than half of the duration of the movie. delivers what is expected, and a few other fine actors show up in small and even smaller supporting roles. Cinematography is just beautiful, with combinations of dark colors that fit well the violent dark universe that they populate. If you can just forget how sketchy the whole story (or pretext) of the film is, you have good reasons to enjoy it.

 

Reiau articolele săptămânale din rubrica CHANGE.WORLD după o întrerupere de câteva săptămâni. Absenţa este motivată şi cauzele sunt bune. Mi-am împlinit în această perioadă unul dintre visele mele cu bătaie lungă – o călătorie în Australia şi Nouă Zeelandă, ţări pe care doream să le cutreier pe îndelete de multă vreme, ţări care mă fascinează prin poziţia geografică, prin diferenţele create de distanţe şi de o istorie care a urmat un alt curs decât cea familiară a Europei, prin oamenii lor pe care avusesem ocazia să îi cunosc în diferite împrejurări dar niciodată până acum la ei acasă.

 

IMG_9068

Nu a fost prima mea călătorie în această parte a globului. Mai vizitasem odată Australia în anul 2000, cu ocazia congresului cu numărul 47 al organizaţiei de standardizare a Internetului – Internet Enginering Task Force (IETF) – care avusese loc la Adeleide, cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice din acel an, considerate de australieni dar nu numai de ei drept cele mai reuşite din istoria Olimpiadelor erei moderne. O bună ocazie deci pentru două comparaţii. Una se impune firesc – cum arată Australia pe care am văzut-o acum, în 2017, cu cea din amintirile mele? Adelaide cel puţin s-a schimbat considerabil. Era şi atunci un oraş universitar de tradiţie, situat într-o zona presărată cu câteva dintre cele mai remarcabile podgorii ale Australiei – în special Barossa Valley întemeiată spre jumătatea secolului 19 de colonişti germani, singura zona din lume care mai păstrează unele dintre soiurile originale de struguri din Valea Rinului, distruse complet de filoxera care a bântuit în special Europa acum aproape două secole. Întâmplarea a făcut că hotelul unde am locuit în Adelaide acum să fie situat în cartierul universitar, ocazie de a admira clădirile impresionante ale universităţilor şi ale campusurilor care au apărut între timp, şi a-mi imagina atmosfera din timpul anului universitar (acum era sfârşit de vara, deci vacanţă studenţească). Oraşul s-a dezvoltat semnificativ, populaţia să depăşind astăzi un milion de locuitori, şi are un aspect tânăr, dinamic, diferit mult de ceea ce îmi aminteam.

 

IMG_9496

 

A doua comparaţie ar fi politică şi economică. Anul 2000 a fost poate ultimul an al iluziilor, an care marca sfârşitul deceniului care începuse cu căderea zidurilor şi a cortinelor care despărţiseră Europa vreme de jumătate de secol şi a regimurilor comuniste care sugrumaseră popoarele căzute în zona de influenţă sovietică. Era şi sfârşitul unei perioade de expansiune economică bazată în primul rând pe tehnica de calcul şi pe informatică, din care făcea parte şi apariţia şi dezvoltarea rapidă a Internetului. Va mai amintiţi revelionul anului 2000? Toată lumea era optimistă şi emoţionată de trecerea într-un nou mileniu, iar principala grijă era dacă vor fi simţite efectele ‘bug-ului Y2K’ – greşeală de programare a tinereţii softaware-ului care nu ţinea cont de posibilitatea trecerii pragului secolului în calculul diferenţelor între ani. Optimismul se baza şi pe o ascensiune permanentă a burselor, o creştere a valorii acţiunilor care părea să continue la infinit, dar care chiar la începutul anului 2000 avea să se dovedească a fi o ‘bulă de aer’ care a implodat, ca orice creştere a valorii burselor de acţiuni bazată pe speculaţii şi nu pe valoare economică reală. După anul 2000 a urmat anul 2001 cu tragedia atacurilor teroriste de la 11 septembrie, şi în scurtă vreme lumea s-a găsit antrenată într-un conflict global întreţinut de conflicte locale nerezolvate, de fanatism religios, de ascensiunea politicienilor populişti care folosesc pericolele şi problemele reale ale ţărilor lor pentru a propune soluţii aparent facile, neluând în consideraţie efectele multiple şi pe termen lung într-o lume interconectată economic, politic, şi informaţional.

 

IMG_6976

 

Australia şi Noua Zeelandă sunt poate izolate geografic, dar nu şi economic sau politic. Multe dintre problemele lor de astăzi au încă o specificitate locală, dar ceea ce se întâmplă în lume le influenţează în mare măsură. ‘Let’s Fully Welcome Refugees’ scria pe un mare panou fixat pe catedrala din vecinătatea Pieţei Federaţiei din Melbourne, şi lozinca aceasta, care şi-ar fi găsit un loc firesc şi potrivnicii ei pe măsură în Germania sau Canada, era un semn al unei dezbateri politice încinse care are loc de câţiva ani în ţara-continent de la antipozi. Un alt semn al integrării globale este prezenţa chinezească şi în Australia şi în Noua Zeelandă. Prezenţa se face simţită şi în produsele şi serviciile care în multe locuri sunt de provenienţă chineză (reclama firmei Ali Baba din fotografie este plasată pe un autobuz din Hong Kong, dar şi-ar găsi locul şi în Australia sau Noua Zeelandă), dar şi în numărul mare de turişti din China care cutreieră această parte a planetei. În multe locuri în care am ajuns în această călătorie într-o perioada de sfârşit de sezon turistic în emisfera sudică majoritatea turiştilor erau chinezi, limba chineză era de departe a două limba vorbită peste tot, firmele şi comentariile turistice în chineză abundau. Transformarea care a avut loc de la precedenta călătorie în zona este uriaşă, între 2000 şi 2017 China s-a transformat dintr-o ţară care producea mai ales bunuri materiale într-o supraputere economică şi în patria unei pieţe de sute de milioane de consumatori din care o parte încep şi să cutreiere planeta, să cunoască, să între în contact, şi să dialogheze cu alte culturi, să cheltuiască o parte din uriaşele resurse financiare acumulate în China în ultimele decenii. Toate aceste tendinţe vor avea după părerea mea un impact însemnat în anii care vin.

 

IMG_8879

 

Schimbările tehnologice îşi au efectul şi în viaţa personală, de exemplu în felul în care îmi organizez călătoriile acum, în 2017, faţă de modul în care mi le organizam în jurul anului 2000. Nu mai folosesc aproape de loc serviciile agenţiilor de turism. Am planificat această călătorie împreună cu soţia mea şi încă o pereche de prieteni bucureşteni, noi trăind de peste trei decenii în afară României. Câteva sesiuni video pe Skype ne-au ajutat să întocmim planul excursiei ca şi cum am fi stat aşezaţi la aceeaşi masă. Am comparat preţurile zborurilor folosind travel.com, şi am cumpărat biletele fie de pe acest site, fie direct de pe Web site-urile companiilor aviatice (care uneori oferă reduceri suplimentare dacă biletele sunt achiziţionate de la ei). Pentru hoteluri am folosit booking.com; folosesc această aplicaţie de câţiva ani pentru a găsi hotelurile, pensiunile sau găzdurile Bed & Breakfast care mi se potrivesc şi nu am dat greş aproape niciodată, sau mai bine zis niciodată din vina lor. Am comandat câteva excursii locale prin site-ul şi aplicaţia viator. Am folosit waze drept program de ghidare automobilistică bazată pe GPS. Am ales restaurantele, am trecut în revistă şi selectat atracţiile locale în orice punct în care mă aflam folosind TripAdvisor. Probabil că ar trebui aici să înserez un ‘disclaimer’. Împărtăşesc doar experienţa mea personală şi nu intenţionez să fac reclamă nici uneia dintre aceste aplicaţii, şi este posibil ca în fiecare dintre domeniile menţionate să existe aplicaţii mai bune sau mai potrivite intenţiilor sau preferinţelor fiecăruia dintre voi. Căutaţi-le, comparatile şi alegeţi să folosiţi ceea ce vi se potriveşte, iar dacă vreuna dintre aplicaţii nu este ceea ce doriţi sau nu operează în modul în care să va satisface, nu ezitaţi să o abandonaţi sau să o schimbaţi. Luaţi însă în consideraţie că aplicaţiile pe Internet pot economisi mult timp şi mulţi bani, şi că prin intermediul lor puteţi alege documentat şi puteţi ajunge în locuri şi la experienţe la care nu aţi fi avut acces sau cunoştinţe.

 

IMG_8021

 

Desigur, însă, că pentru a folosi aceste aplicaţii există o condiţie necesară care nu poate fi evitată – este nevoie de acces permanent sau aproape permanent la Internet. În cazul în care dorim să folosim (şi) telefoanele mobile pentru legătură la Internet, asigurarea accesului cere o pregătire încă înainte de plecarea în călătorie care nu înseamnă mai mult decât un telefon la furnizorul serviciilor de telefonie pentru a ne asigura deschiderea accesului ‘roaming’ în ţările în care călătorim. Pentru cei care locuiesc în România sau în alte ţări europene şi care călătoresc doar în Europa problema această s-a simplificat mult, şi preţurile au scăzut drastic în urmă adoptării unor norme unitare europene. Când călătoria are loc în ţări mai îndepărtate (cum a fost cazul călătoriei noastre) trebuie cumpărat de obicei un ‘pachet’ care include şi acces la Internet. În această călătorie am folosit cam 90% dintr-un pachet de 2Gbytes în decurs de o lună, cu o utilizare destul de intensă incluzând ghidarea prin Waze şi postări destul de dese pe Facebook. Desigur, cei mai răbdători sau mai economi pot aştepta serile pentru a accesa Internet-ul de la hotel, dar aici devii dependent de calitatea şi aderenţa la standarde a serviciilor. În 33 de zile (şi nopţi) am trecut prin vreo 20 de hoteluri şi pensiuni, şi nivelul serviciilor a variat de la acces excelent la practic imposibil. Din acest punct de vedere situaţia în Australia şi Nouă Zeelandă pare a fi cam aceeaşi ca şi în orice altă parte a lumii. La nivel naţional serviciile sunt bine dezvoltate şi implementate, dar local, în multe locuri încă, nu există suficientă atenţie sau expertiză pentru a furniza servicii de bună calitate, stabile şi fiabile. Nici măcar nu este vorba despre investiţii mari, şi faptul că îţi petreci noaptea într-un hotel de 4 sau 5 stele nu reprezintă o garanţie că vei avea parte şi de un serviciu Internet rezonabil. Ca o curiozitate, în această excursie m-am bucurat de cel mai bun serviciu Internet la o cabană izolată (şi o clădire istorică) pe un vârf de munte din Nouă Zeeelanda. În schimb, am avut probleme de conectivitate la hoteluri în oraşe că Sydney, Melbourne, Wellington. Două sunt cauzele principale ale acestor probleme – acoperirea insuficientă a spaţiului locuit (camere de hotel sau spaţii comune) cu instalaţii wifi, şi nerespectarea standardelor de conectare la reţea. Există un standard relativ recent (publicat în decembrie 2015) numit RFC 7110 care explică cum trebuie să interacţioneze un ‘client’ (de exemplu laptop sau telefon mobil ‘inteligent’) la conectarea într-un spaţiu public pentru a se lega în mod corespunzător la Internet, dar acest standard este încă prea puţin aplicat şi de producătorii de ‘clienţi’ şi de cei care produc routerele şi punctele de acces wifi din care sunt alcătuite infrastructurile reţelelor. Incidental, iniţiatorul şi autorul principal al acestui standard (numele lui este Warren Kumari) va deveni peste o săptămână Area Director al domeniului operaţiilor în organizaţia Internet Engineering Task Force (IETF) care îşi va organiza congresul cu numărul 98 la Chicago. Despre acest congres voi relata în săptămânile următoare, şi cu asta ne apropiem de temele obişnuite abordate în această rubrica, dar posibil să revin şi cu mai multe relatări despre această călătorie fascinantă.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

 

I have somehow avoided seeing There Will Be Blood for ten years despite its success, and despite having as lead actor who got his second Academy Award for this role. The reason is that I was under the impression that this is one of those Big American Sagas which make great impression at the Oscars but seldom have convinced me to jump on their ship of emotions. This is true to some extent, as the film deals with the period of the beginning of oil drilling in the United States, the very important difference being that this saga has not an American Hero but and American Anti-Hero as main character. Which probably makes the film even more interesting.

 

source http://www.imdb.com/title/tt0469494/

source http://www.imdb.com/title/tt0469494/

 

The story takes starts before the turn of the 19th to the 20th century and ends in the late 1920s, following the raising of an oil magnate from his first discovery of one oil pit to his taking over a small empire of oil fields and the building of the pipes that ensure the transportation. Daniel Plainview, the character played by Day-Lewis seems to come from nowhere and grows from being nothing to the status of a millionaire. Achieving this takes not only luck and a complete lack of any scruples in dealing with competitors, friends or his very close ones – it also takes his soul. The story is kind of Faustian, it’s just that Satan never shows up, or maybe he is there during the whole story under the form of the black gold. The script is loosely based on a novel by Upton Sinclair, with the difference that while in the Socialist writer novel the emphasis is on the social aspects with a critical view of the Capitalist system, in this adaptation it’s the moral aspects that prevail, with Planview’s character finding a counterpart and nemesis in preacher Eli Sunday (). It’s the material world faced with the possible spiritual salvation, another Faustian theme if you wish, but the preacher character eventually proves to be as corrupt and empty in substance as its arch-rival, which makes it unable to fulfill its goal. The destinies of the two are interleaved and they both end in damnation. Director opens here a theme which he will continue in his next great picture The Master which offered the opportunity of incarnating one of his last greatest roles.

 

(video source Movieclips Trailer Vault)

 

At the end of the day, telling the story of an American hero or of an American anti-hero does not look that different. It is still one of these sagas starting in the days of the rush for gold and ending when the rush for the black gold – the oil – stabilizes into the big corporations consolidations. The lead hero does not seem to have real roots in history or a specific place, and he needs none as most of the attention is focused on its deeds, mostly evil, with the exception of the personal survival story that is being told in the first 15 minutes. As any saga that respects itself it’s long, which in cinema today means more that two and a half hours, which according to tastes and attention pass more or less easy. ‘s performance is superb, he fills the screen with his personality to the point that the balance between his character and the one played by is broken in his favor. Dano acts well but he just cannot raise to the height and intensity of Day-Lewis. There Will Be Blood is one of those movies which cannot be really placed in a specific box, or in more than one – they just build to themselves a category and a name of their own.

 

 

Films are one good media for taking the pulse of a society at a certain moment in time, for surfacing explicitly or implicitly its problems, for making it known beyond borders of countries or cultures. Iran is a country little and badly known in the world. We may read or listen a lot about its politicians and external conflicts, we know very little about the day-to-day life in the country, about the problems, feelings and dreams of its people. This is why films coming from Iran raise interest and those coming from a fine film-maker as Ashgar Farhadi are among the best.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5186714/

source http://www.imdb.com/title/tt5186714/

 

Watching a film like The Salesman is an exercise not too different than the one we experience(d) when we are (were) watching in the 60s, 70s, 80s films coming from the Soviet Union, Poland, or other countries under Communist rule. It is important to watch what you see on screen to its most minuscule detail that can hide hints or symbols. It is even more important to think about what you cannot see on screen, which you know could not be said because of censorship, or maybe it was said and fell on the floor because of different types of pressure. This film is the story of a family drama triggered by the brutal attack on a married woman. She and her husband (both middle class intellectuals, amateur actors playing ‘Death of a Salesman’ in the evenings’) do not go to the police to put a complain because they know the system is corrupt and biased against the woman, rather then protecting her and trying to find and punish the criminal. We are in the Middle East however, and honor plays an important role, so the husband engages in a personal vendetta which has as a goal not necessarily vengeance but recovering the honor of the victim and exposing the attacker to the blame of his own family. The subtle insertion of theater in film hints to many other aspects that are rather implicit than explicit – the attraction to the Western culture, the cosmetic changes brought to the play, actors, costumes in order to make it acceptable to the Islamic religious norms.

 

(video source Amazon Studios)

 

There is another comparison to be made with another film that was a candidate this year at the Best Foreign Language Award at the Academy (which The Salesman won) - ‘s Elle. In both films we deal with aftermaths of brutal attacks on women – but what a difference between the attitude of the two women – and the reasons are clearly psychological and cultural.

The film-making style looks familiar to viewers who have been exposed to Middle East cinema. The story telling, some of the dialogues, the relations between the characters reminded me dome of the Israeli ‘burekas’ movies, with families and neighbors interaction, with the mix of comedy and melodrama. Director develops this approach much beyond its limits, aiming to reach a more international audience with the relation to Arthur Miller’s play. He is helped by the splendid acting of his two lead actors and  who both give expressive and discrete performances, full of controlled passion and dignity, which make the tough situations described on screen more easy to follow. I was less impressed by the final solution where life seems to follow its own rule and the characters lose voice in face of stronger forces. This sounded a little anti-climax and undecided. I will not say however more, in order to avoid telling too much about a film I do recommend to all viewers.