Cunoştiinţa mea cu filmele regizorului german Werner Herzog datează de vreo patru decenii. Cândva, în anii 70, cinematograful Magheru de pe bulevard, în apropiere de Piaţa Romană devenise ‘cinematograf de artă’. Cred că a fost chiar şi cinematecă pentru o anumită perioadă. Acolo, într-una din rarele ferestre prin care se mai strecura câte o rază de cultură în perioada îngheţului ideologic inaugurat în 1971 de in-faimoasele Teze din Iulie, s-a organizat o ‘Săptămână a filmului din Republica Federală Germană’. Nu ştiu cum şi de de a scăpat acest eveniment filtrului cenzurii, poate a fost o ‘obligaţie’ contractuală a părţii române din sistemul de relaţii căruia în România i se spunea ‘destindere’ iar în Germania de Vest ‘Realpolitik’. Cert este că atunci, în acea săptămâna am cunoscut filmele câtorva dintre realizatorii generaţiei de cineaşti reprezentând ‘Noul Film German’ care devenise unul dintre curentele cele mai interesante ale anilor 70 ai cinematografiei internaţionale. Dintre toate filmele văzute atunci cel mai puternic m-a impresionat ‘Aguirre, spaima zeilor’ – o drama istorică plasată în perioada ‘la conquista’ – colonizarea spaniolă a Americii de sud – avându-l în rolul principal pe extraordinarul actor Klaus Kinski. Numele regizorului filmului era Werner Herzog.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm746066176

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm746066176

 

Cariera celui pe care Francois Truffaut l-a numit cândva ‘cel mai important regizor în viaţă’ a avut parte de numeroase suişuri şi coborâşuri. Face parte din generaţia lui Rainer Werner Fassbinder, Margarethe von Trotta, Volker Schlöndorff, şi Wim Wenders şi după anii ’80 şi-a diversificat preocupările şi eforturile artistice şi şi-a împărţit timpul în trei direcţii principale: regia de filme de ficţiune, de operă şi de filme documentare. În domeniul operei (în care înregistrase succese remarcabile între 1986 şi 2002) nu a mai creat decât un singur spectacol în ultimii 15 ani. Filmele sale de ficţiune din ultimele decenii au fost cam toate ‘eşecuri remarcabile’ şi de public şi de critică, dar niciodată neinteresante. Criticul de film american Roger Ebert scria că până şi eşecurile lui Herzog sunt ‘spectaculoase’. Domeniul filmelor documentare pare a fi cel care i-au dat cele mai multe satisfacţii şi s-au bucurat de o primire foarte apreciativă în ultima vreme. Filmul său cel mai recent din această categorie ‘Lo and Behold, Reveries of the Connected World’ are că temă istoria, prezentul şi viitorul Internetului. Un subiect care desigur că mi-a trezit interesul şi care ocazionează o întâlnire unică între pasiunea mea pentru cinematograf şi unul dintre realizatorii cei mai interesanţi ai industriei filmului, şi profesia (şi pasiunea) mea – Internetul. Un motiv în plus este faptul că filmul este produs (sau producţia este sponsorizată) de compania Netscout Systems, fondată în 1984 de Anil Singhal, al cărui nume apare pe generic, companie care a creat produse şi aplicaţii de măsurare a performanţei reţelelor informatice dintre care cele mai cunoscute sunt ‘sniffer’-ul şi probele de monitorizare a traficului Ethernet.

 

    sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm1819271424


sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm1819271424

 

Cele zece episoade ale filmului tratează în ordine oarecum cronologică începuturile Internetului, prezentul cu realizările şi problemele sale, şi viitorul cu oportunităţile şi riscurile lui. Primul episod deşi scurt a trezit interes şi a creat nostalgie celor care au trăit epoca începuturilor comunicaţiilor între calculatoare, sau care – ca mine – au avut ocazia să-i cunoască personal pe câţiva dintre eroii acelor vremuri. Leonard Kleinrock (în fotografia de mai sus) este unul dintre cei care a participat la prima încercare de a stabili o comunicare între calculatoarele universităţilor californiene din Los Angeles şi Stanford. Dulapul electric (de fapt un calculator cu o putere de calcul infimă faţă de orice telefon mobil astăzi, dar un vârf al tehnologiei de la sfârşitul anilor 60) care a iniţiat comunicaţia în cămăruţa care apare în film a încercat să trimită cuvântul ‘log’ pentru a se lega (a se loga) la calculatorul aflat la distanţă. Doar că primul mesaj trimis vreodată pe Internet a întâlnit şi primul ‘bug’ şi a cauzat şi primul ‘crash’, aşa încât a treia litera din cuvântul l-o-g nu a mai apărut în cealaltă parte. A rămas doar acel ‘lo’ de la începutul titlului filmului care oferă ocazia unui joc de cuvinte în limba engleză folosind expresia ‘lo and behold’ care semnifică surpriza unui eveniment pe care l-am putea numi astăzi în limbaj hi-tech şi ‘disrupting ‘.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm2688291840

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm2688291840

 

Fiecare dintre celelalte nouă segmente abordează din perspective diferite relaţia între tehnologiile informatice şi de comunicaţii şi lumea în care trăim sau lumea viitorului. Cititorii rubricii CHANGE.WORLD se vor găsi în multe dintre ele pe un teren familiar, căci majoritatea tematicilor descrise au fost abordate de-a lungul anilor în articolele mele. Există de exemplu segmente despre inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei în transporturi inteligente, despre începuturile Web-ului şi perspectivele dezvoltării hipertextului, despre securitatea comunicării pe Internet şi insuportabila uşurinţă a atacurilor de securitate, despre legătura dintre jocurile electronice şi evoluţia programelor inteligente. Câteva alte subiecte au fost abandonate pe parcursul producţiei, de exemplu cele legate de plăţile electronice şi moneda bitcoin, deşi materialul filmat există şi poate cândva va apare şi public. Apar persoane şi personalităţi cunoscute între care Bob Kahn, Elon Musk şi Tim Berners-Lee. Şi despre ei am discutat în acest spaţiu cu diverse ocazii. Unele episoade au o tentă mai pesimistă şi discută pericolele comunicării – impresionant fiind cel în care apare o familie care deplânge publicarea fotografiilor copilului pierit într-un accident circulaţie, incident tipic lipsei de discreţie şi sensibilitate în comunicaţii atât de răspândită din păcate pe Internet. Nu toate au legătură directă cu Internetul – de exemplu fenomenul sensibilităţii faţă de undele electromagnetice este cunoscut, studiat şi tratat în diferite feluri (cel prezentat în film este doar una dintre opţiuni) dar nu este legat direct de reţeaua globală ci mai degrabă de comunicaţiile radio. Facem cunoştiinţă însă cu acest prilej cu una dintre acele comunitatati anarhiste care încearcă să trăiască în insule sociale fără legătură la reţeaua globală. Tehnica intervieverii folosită de Werner Herzog este cea a interogării din off (nu îi vedem niciodată chipul), cu întrebări puse cu calm şi precizie germană (subliniată de accentul vocii), însă care evident ghidează interlocutorii şi crează liantul şi firul raţionamentului dezvoltat în film.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm2688291840

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt5275828/mediaviewer/rm2688291840

 

Interesul lui Werner Herzog pentru Internet şi tehnologie este de dată recentă. Până cu câţiva ani în urmă, Herzog putea fi considerat un ‘tehno-sceptic’, iar atitudinea să faţă de anumite aplicaţii internetice cum ar fi platformele sociale era net negativă. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care a abordat acest proiect dar punctul de vedere umanist, întrebările tranşante venite din direcţii neaşteptate, o doză nedisimulată de precauţie şi chiar de pesimism în legătură cu interactia între natură umană şi tehnologie rămân trăsături distince ale acestui film care abordează altfel decât suntem obişnuiţi Internetul şi comunicaţiile în masă. Abordând tema ‘viselor’ şi prezentând combinaţia dintre Internet şi inteligenţă artificială că una dintre direcţiile cele mai promiţătoare tehnologic, dar şi dintre cele mai intrigante şi poate chiar şi periculoase dintre posibilele trasee în viitor, Herzog se plasează în avangardă tehnologică, dar interesant, nu şi cea a ficţiunii căci tema a fost abordată de scriitori ai genului science-fiction cu multe decenii în urmă, un exemplu cunoscut şi la noi fiind polonezul Stanislaw Lem şi al său ‘Solaris’. Va deveni Internetul (generalizare a entităţilor dotate cu inteligenţă artificială) complet autonom? Iar după ce se va întâmpla – problema doar de timp – care va fi diferenţa între aproape perfectele maşini gânditoare şi imperfecţii indivizi care compun omenirea? Capacitatea de a visa? Cea de a iubi? Se pot îndrăgosti şi pot visa roboţii? Dar Internetul?

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )