Navele spaţiale aflate în lungi călătorii între stele au devenit unul dintre decorurile preferate ale filmelor şi serialelor de televiziune cam în a doua jumătate a anilor 60, odată cu intrarea în producţie a unor seriale ca ‘Star Trek’ şi a unor filme de avengură pentru marile ecrane cum a fost ’2001: A Space Oddissey’ regizat de Stanley Kubrick. Sudiourile mai mici şi mai mari au adăugat apartamentelor din Manhattan, satelor din vestul sălbatic sau coloanelor forumurilor romane şi punţile de comandă, coridoarele şi cabinele pasagerilor călătoriilor spaţiale ca decoruri şi recuzite folosite şi refolosite. În timp aceste decoruri s-au diversificat, specializat şi diferenţiat pe genuri, unele dintre ele reprezentând adevărate creaţii artistice în sine – un exemplu fiind cele din seria ‘Alien’ create de artistul suprarealist elveţian Hans Rudolph (HR) Giger.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm562235136

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm562235136

 

Filmul ‘Passengers’ regizat de norvegianul Morten Tyldum pe un scenariu scris de Jon Spaihts se petrece pe o astfel de nava spaţială numită Avalon. (Numele provine din mitologia celtică şi mai exact din povestea regelui Arthur, este numele insulei legendare unde a fost plămădită sabia Excalibur). Este vorba despre o uriaşă navetă care transportă 5000 de pasageri spre colonia Homestead II aflată la mare distanţă de Terra. Detaşându-se de genul filmelor post-apocaliptice suntem avertizaţi de la început că această colonizare este rezultatul unei decizii luate în mod ordonat şi că totul este OK pe pământ. În fapt, pare a fi vorba despre o perioadă paşnică în evoluţia umanităţii, fără conflicte interne sau ameninţări externe. Este loc deci pentru dragoste. Şi în fapt, ‘Passengers’ asta este – o poveste de dragoste care se petrece în spaţiul interstelar.

 

  sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm2911648256


sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm2911648256

 

Călătoria ar fi trebuit să dureze 120 de ani, şi este realizată la o viteză de croazieră care reprezintă jumătate din viteză luminii. Asta înseamnă că cei care se îmbarca în această aventură îşi părăsesc pentru totdeauna planeta natală, prietenii şi familia. Chiar dacă ar lua o cursa de întoarcere a doua zi după sosirea pe Homestead II ar găsi la revenirea pe Pământ o omenire mai bătrână cu 240 de ani plus timpul ‘compresat’ din cauza călătoriei la viteze comparabile cu viteză luminii (asta comform teoriei relativităţii). Atingerea unor asemenea viteze este la ora actuală dincolo de posibilităţile tehnologiei , deşi sunt cunoscute teoretic cel puţin două tipuri de motoare (cu propulsie fotonică şi cu antimaterie) care vor putea fi folosite în viitor. Interiorul navei spaţiale imaginate de creatorii filmului combină utilitarismul tehnic (celulele individuale criogenice, punţile de comandă unde accesul este permis doar personalului de bord autorizat, sala maşinilor asemănătoare cu sălile motoarelor pacheboturilor) şi spaţiul comun în care nu au dispărut diferenţele de preţ şi clase sociale. Cam ca pe un uriaş Titanic, există servicii şi menu-uri accesibile doar pasagerilor care au plătit biletele mai scumpe. Omenirea poate că nu mai are probleme conflictuale acute interne sau externe, dar diferenţierile dintre clasele sociale nu au fost nici ele şterse în acest viitor descris de scenaristul ‘Pasagerilor’. Ca o consolare, barul este totuşi gratuit pentru toţi pasagerii şi deservit de un robot android (jucat de Michael Sheen) care este şi un bun partener de conversaţie (puţin cam vorbăreţ câteodată) şi un gentleman. Exteriorul navei spaţiale este dotat cu un scut protector care ar trebui să apere nava, aparatele de pe ea şi pe pasageri de orice tulburente de meteorologie spaţială (ca să le numim aşa) cum ar fi furtunile stelare sau zonele populate de meteoriţi. Asta până când se intapla o problemă, şi între consecinţele ei, un pasager, un inginer mecanic din statul Colorado pe nume Jim Preston (actorul se numeşte Chris Pratt) este trezit prea devreme. Mai exact după ‘doar’ 30 de ani, cu 90 de ani înainte de sosirea la destinaţie, ceea ce înseamnă practic că nu va ajunge niciodată acolo.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Cryonics

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Cryonics

 

Pentru a supravetui călătoriei şi presupunând că viaţa omenească nu a fost prelungită mult dincolo de limitele actuale, pasagerii lui Avalon sunt supuşi crionicii sau crioprezervării (prezervarea la temperaturi extrem de scăzute), existenţa lor fiind suspendată pentru cea mai mare parte a călătoriei. Tehnologia această există deja în lumea noastră, dar nu este încă verificată, şi din punct de vedere legal este permisă (acolo unde este permisă) numai după constatarea morţii clinice. În 2014, în Statele Unite, aproximativ 250 de persoane erau deja îngheţate la temperaturi de până la -196C şi aproximativ 1500 făcuseră aranjamente pentru a intra în crioprezervare imediat după moarte. În marea majoritate a cazurilor este vorba despre persoane care suferă de boli astăzi incurabile şi care speră că 1. procesul este reversibil, deci vor putea fi readuşi la viaţă cândva în viitor 2. bolile de care suferă îşi vor fi găsit tratamentele adecvate. Realitatea este că până în acest moment ipoteza #1 nu a fost verificată, nu este cunoscut efectul prezervării organismelor vii sau recent încetate din viaţă pe durate lungi. Pregătirea corpului omenesc pentru hibernare la temperaturi extrem de joase este o procedură mult mai intrusivă şi aparatură mult mai puţin elegantă decât cea care apare în film, unde fiecare din cei 5000 de pasageri şi membri ai echipajului au o celulă individuală, trezirea din hibernare nu pare mai complicată decât o simplă recuperare post-operatorie, şi călătorii sunt ghidaţi de asistente holografice dotate cu destulă informaţie şi inteligenţă artificială pentru a răspunde întrebărilor şi nevoilor imediate şi destul de puţină informaţie şi inteligenţă artificială pentru a nu putea răspunde întrebărilor critice puse de cei treziţi fără voia lor mult prea devreme din hibernarea criogenică.

 

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm2844539392

sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt1355644/mediaviewer/rm2844539392

 

Povestea de dragoste între inginerul mecanic jucat de Chriss Pratt şi jurnalista new-yorkeză jucată de frumoasa actriţa Jennifer Lawrence (deja laureată cu un premiu Oscar) este elementul central al poveştii. Este o poveste cam vinovată, căci eroina a fost de fapt trezită intenţionat de erou după un an şi mai bine de singurătate, ceea ce declanşează povestea romantică dar şi ucide posibilitatea că ea să mai ajungă la destinaţie. Nu voi dezvălui mai mult şi nu voi spune decât că legătura nu mi s-a părut prea convingătoare în pofida unor scene filmate foarte bine, şi că ultima parte a poveştii alunecă în drama spaţială de acţiune fără elemente originale.

 

sursa imaginii http://www.space.com/35133-how-realistic-ship-from-passengers.html

sursa imaginii http://www.space.com/35133-how-realistic-ship-from-passengers.html

 

Am rămas din acest film cu imagini excepţionale din punct de vedere cinematografic – eu am văzut filmul în viziune 3D, dar cred că şi văzut în 2D este destul de spectaculos. Splendide sunt şi scenele din interior unde cuplul de eroi tineri au la îndemână un întreg Titanic pe care sunt singurii trezi alături de alţi 4998 de pasageri cufundaţi într-un somn adânc. Senzaţionale sunt mai ales scenele din exterior, unde eroii, dacă este să continuăm paralela, privesc de pe puntea pachebotului interstelar întregul univers aflat la picioarele lor.

Concluzia – un film de science-fiction mai mult decât rezonabil, o poveste de dragoste în împrejurări şi împrejurimi speciale care nu reuşeşte să convingă până la capăt, şi câteva momente de mare frumuseţe pentru care merită încercată experienţă vizionării.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )