Una dintre slăbiciunile mele mărturisite este vizionarea serialelor ştiinţifico-fantastice. Oferta este foarte bogată, oferta de calitate este mult mai puţin numeroasă, cam ca în orice gen artistic. Şi totuşi, odată la câţiva ani apare câte un serial care mă face prizonier şi pe care îl urmăresc săptămână de săptămână, episod după episod, cu a cărui personaje devin familiar, ele încep să mă captiveze şi să mă absoarbă în universul lor. Aşa au fost acum aproape trei decenii aventurile spaţiale ale noilor generaţii din ‘Star Trek’ şi seria clasică a lui ‘V’ despre o invazie extra-terestră nu prea prietenoasă. Ele au fost urmate în anii 90 de ‘Dosarele X’ (‘X-Files’) poate cel mai bun serial al genului în care perechea de detectivi ai FBI-ului Fox Mulder şi Diana Scully care explorau fenomene paranormale şi aveau şi ei parte de întâlnirile lor de gradul trei au devenit subiect pentru nenumărate discuţii şi dispute cu prietenii şi internauţii pasionaţi. Serialul care pentru mine a dominat începutul de mileniu a fost ‘Lost’ care a evoluat de la o poveste de supravieţuire pe o insula izolată în mijlocul oceanului a naufragiaţilor unei catastrofe aeriene spre o confruntare de dimensiuni cosmologice care sfidează legile fizicii şi ale timpului. Cele două sezoane (2012, 2013) ale serialului suedez ‘Real Humans’ care abordează tema relaţiilor între omenire şi noua rasă a roboţilor creaţi după chipul şi asemănarea noastră reprezintă pentru mine un fel de punte de trecere spre ‘Westworld’ despre care scriu astăzi.

 

sursa imaginii http://www.comingsoon.net/tv/news/775687-meet-the-stray-in-photos-from-westworld-episode-3#/slide/1

sursa imaginii http://www.comingsoon.net/tv/news/775687-meet-the-stray-in-photos-from-westworld-episode-3#/slide/1

 

Apărut după câţiva ani de ‘seceta’ serialul ‘Westworld’ produs de compania americană de televiziune pe cablu HBO reprezintă candidatul cel mai serios la acapararea interesului meu pentru gen. În concepţia şi realizarea sa se întâlnesc câţiva dintre cei mai importanţi creatori ai genului. Ideea iniţială este inspirată de un film scris şi regizat de Michael Chrichton (1942 – 2008), unul dintre maeştrii science-fiction-ului contemporan. Este cunoscut în primul rând ca scriitor, dar multe dintre romanele sale au fost adaptatate pentru cinematografie şi activitiatea sa de scenarist include în jur de 40 de scenarii de film. Mai puţin cunoscută astăzi este activitatea lui de regizor, deşi a semnat regia a şase filme de lung metraj. ‘Westworld’ din 1973 care împreună cu urmarea (nu prea îmi vine să scriu ‘sechelă’ deşi poate că acesta este cuvântul) sa din 1976 ‘Futureworld’ au stat la baza ideii serialului actual a fost şi primul film din istoria celei de-a 7-a arte care a folosit grafică computerizată bi-dimensională numită în engleză computer-generated imagery (CGI). Între creatorii serialului se află şi prolificul producător (şi regizor, dar nu aici, nu până acum cel puţin) J.J. Abrams al cărui nume aproape că nu lipseşte în ultimul deceniu de pe genericul vreunei producţii importante a genului science-fiction pe micile şi marile ecrane, iar scenariul este creat (împreună cu Lisa Joy) de Jonathan Nolan, cel care alături de fratele său, regizorul Chrostopher Nolan a contribuit la concepţia unor filme ca ‘Memento’, ‘The Prestige’, seria ‘The Dark Knight’ şi ‘Interstellar’.

 

  sursa imaginii https://www.theguardian.com/tv-and-radio/2016/nov/03/westworld-fan-theories-are-the-future-of-tv


sursa imaginii https://www.theguardian.com/tv-and-radio/2016/nov/03/westworld-fan-theories-are-the-future-of-tv


La prima vedere ‘Westworld’ propune o idee care seamănă cu ‘Jurassic Park’ – un uriaş parc de distracţii ‘cu temă’ în care vizitatorii sunt invitaţi să trăiască pe viu senzaţii dintre cele mai diferite de experienţele de zi cu zi. Din primele minute ale primei serii spectatorii îşi vor da seama că ‘Westworld’ este poate un parc cu temă, dar unul în care consumatorii nu vor merge împreună cu familiile şi cu copiii. Este recreată aici într-un peisaj care aminteşte filmele lui Henry Ford lumea Vestului Sălbatic, populată de roboţi masculini care se angajează în dueluri de pistoale pe care le vor pierde întotdeauna în lupta cu clienţii parcului şi roboţi feminini care vor satisface orice dorinţa şi fantezie sexuală a plătitorilor biletelor de intrare. Roboţii antropomorfi (androizi) sunt dotaţi cu toate dispozitivele care emulează fiziologia umană, iar programele care îi pun în mişcare includ emoţii specific omeneşti, cu o singură limitare – memoria lor este programată să fie ştearsă şi permanent regenerată, în fiecare dimineaţă soarele răsare pe un cer senin şi sunt reluate scenariile şi biografiile fiecăruia dintre roboţi. Peste noapte echipele de întreţinere refac daunele fiziologice ale duelurilor de pistoale sau luptelor cu topoarele indienilor în care roboţii au fost ucişi în ziua trecută sau traumele psihologice ale capriciilor sexuale la care au fost supuse roboţii femei. Asta, desigur, până când programele încep să funcţioneze prost, şi memoriile nu mai sunt perfect şterse de la o zi la alta.

 

sursa imaginii http://www.bbc.com/culture/story/20161020-would-sex-with-a-robot-be-infidelity

sursa imaginii http://www.bbc.com/culture/story/20161020-would-sex-with-a-robot-be-infidelity

 

Malfunctionarea (sau în termeni de specialitate ‘bug’-urile) programelor care îi animă pe androizi este una dintre temele preferate ale sub-genului ştiinţifico-fantastic care se ocupă de relaţiile între roboţi şi oameni în viitorul apropriat. Este interesant de examinat însă perspectiva din care sunt abordate aceste probleme de programare. Paralela cu serialul suedez ‘Real Humans’ se impune. Ca şi în creaţia scandinavilor, o greşeală de programare sau poate o porţiune de cod introdusă în mod intenţionat în istoria programului şi ascunsă până la un anumit moment dau roboţilor androizi capabilităţi care erau până atunci categorisite între acele trăsături care îi diferenţiază pe roboţi de oameni. Ele se încadrează în două grupuri – ştergerea imperfectă a memoriei care permite roboţilor să recupereze – fie şi fragmentar – experienţele trecute, sau chiar să urce firul istoriei personale până la momentul genezei; şi capacităţile emoţionale care le acordă independenţa sentimentelor dincolo de scenariile programate a priori. În aceste condiţii apar premizele conflictului între speciile androizilor şi ale oamenilor.

 

sursa imaginii https://www.theguardian.com/tv-and-radio/2016/oct/31/westworld-hbo-villains-ai-robots

sursa imaginii https://www.theguardian.com/tv-and-radio/2016/oct/31/westworld-hbo-villains-ai-robots

 

Tehnologiile prezentate în ‘Westworld’ sunt extensii ale elementelor de inteligenţă artificială pe care le-am trecut în revistă în articole precedente ale rubricii CHANGE.WORLD. Vor trece poate 10, 20 sau 50 de ani până când sinteza ţesuturilor organice va reproduce într-un fel atât de perfect materia vie a corpului omenesc, şi programele de control autonom al androizilor vor fi atât de perfecţionate încât diferenţele dintre roboţi şi oameni vor fi imperceptibile, dar aceasta se va întâmpla probabil în decursul secolului în care trăim. Deasupra Lumii Vestului din serial tronează un centru de comandă , de întreţinere şi de reparaţii în care sunt create permanent noi biografii, personalităţi şi personaje care populează universul artificial al parcului de distracţii, sunt aduşi pentru reparaţii şi recuperare roboţii care au suferit răni sau traume în cursul unei zile, pentru a fi repuşi în funcţiune şi a juca rolurile de sclavi obedienţi în ziua următoare. Un fel de pupitru de comandă permite savanţilor şi tehnicienilor să controleze lumea roboţilor, într-o relaţie care aminteşte uneori raporturile de forţe între Olimpul zeilor şi lumea pământenilor, şi alte ori între stăpâni şi sclavi în lumile trecute în care destinul unei părţi din omenire era la cheremul alteia. Dincolo de aspectul de divertisment, ‘Westworld’ pune întrebări despre raporturile sociale dintre oameni şi androizi (sunt ele raporturi stăpâni – sclavi, sau poate Creator – omenire?), şi dilemele morale ale ‘consumatorilor’ (sunt posibile relaţiile emoţionale între speciile umane şi androizi? ce semnificaţie morală au relaţiile cu androizi atât de apropiaţi de chipul şi asemănarea oamenilor?). La aceasta se adaugă întrebarea recurentă în literatură legată de roboţi încă de la prima carte a genului (piesa de teatru ‘R.U.R’ a lui Karel Čapek din 1920) – este conflictul dintre oameni şi roboţi inevitabil?

 

  sursa imaginii https://www.theguardian.com/tv-and-radio/2016/sep/14/westworld-first-look-review-move-over-game-of-thrones-its-cowboy-time


sursa imaginii https://www.theguardian.com/tv-and-radio/2016/sep/14/westworld-first-look-review-move-over-game-of-thrones-its-cowboy-time

 

Pe măsură ce acţiunea avansează (am văzut până acum opt din cele zece episoade ale primului sezon al serialului) lumea lui ‘Westworld’ devine din ce în ce mai complexă, întrebările se înmulţesc, dilemele devin şi mai acute. Câteva dintre personaje mi-au devenit nu numai familiare, dar au început să-mi populeze universul sau poate eu am devenit parte din universul lor. Serialul beneficiază de interpretarea câtorva dintre actorii cunoscuţi ai cinematografiei mondiale. Anthony Hopkins este doctorul Robert Ford, creierul care a conceput această lume, Creatorul care da naştere noilor personaje şi manipulează vieţile şi destinele androizilor deja aflaţi în acţiune. Asistentul sau este Bernard Lowe (interpretat de Jeffrey Wright) care se confruntă cu o drama personală şi o criză de identitate. Ed Harris este Omul în Negru – personaj malefic şi unul dintre ‘consumatorii’ din Westworld. Două personaje feminine – androizii (androidele?) Dolores (ingenua actriţa Evan Rachel Wood) şi Maevie (excepţionala Thandie Newton) – produc un contrapunct emoţional şi ambele – deşi foarte diferite – se angajează într-un proces de descoperire a propriilor identităţi. Idealurile feministe capătă o dimensiune suplimentară, este vorba despre conflictul de autoritate şi relaţii sociale al femeilor secolului 19 combinat cu relaţia de subordonare între roboţi şi oameni.

Nu totul este clar în acţiunea acestui serial, în mod sigur nu până la episodul pe care l-am vizionat. Se pregătesc deja suprize, răstunari, evoluţii. Au fost puse şi vor mai fi puse întrebări acute despre evoluţia tehnologiei, despre pericolele perfecţionării inteligenţei artificiale în carcase atât de asemănătoare fiiintelor umane, şi cu o viaţă emoţională care emulează până la identificare şi pierderea propriilor identităţi comportamentul fiinţelor umane.

‘Westworld’ ne rezervă, sunt sigur multe surprize. ‘Westworld’ este o oglindă a lumii în care trăim.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )