Cititorii de limba romana se bucura de cativa ani de posibilitatea citirii cartilor lui Amos Oz in traducerile aparute in seria de autor publicata de editura ‘Humanitas fiction’ in coordonarea Denisei Comanescu. Este o ocazie de a cunoaste opera unuia dintre cei mai importanti scriitori isralieni de astazi, si unul dintre candidatii pereni la Premiul Nobel pentru Literatura. ‘Evreii si cuvintele’ aparuta in 2015 in traducerea Ioanei Petridean este o carte diferita de precedentele din serie. In primul rand nu este vorba despre o carte de fictiune ci despre un eseu avand ca tema aventura spirituala care este istoria evreilor si problema extrem de complexa a identitatii evreiesti. Apoi cartea este scrisa in original in limba engleza si nu in ebraica contemporana in care sunt scrise majoritatea cartilor lui Amos Oz, si este rezultatul colaborarii intre scriitor si fiica sa, Fania Oz-Salzberger, de profesie istoric.

Introducerea cartii ii defineste descendenta din dialogurile intre generatii caracteristice istoriei intelectuale evreiesti (dar nu numai evreiesti) – dialogurile intre tata si fiu (sau fiica in acest caz), intre dascal si elev, intre rabin si invatacel. Nu este insa o carte de ‘dialoguri’ sau Q&A, ci mai degraba o constructie unitara cu o logica interna si o dezvoltare care isi dezvaluie structura pe masura ce cititorul avanseaza in lectura. Stilul este si el unitar si talentul de povestitor (si conferentiar – Oz este exceptional si in dialogurile cu publicul) nu lasa prea multe indoieli in legatura cu identitatea co-autorului care a finisat lucrarea. Referintele la ‘scriitorul dintre noi’ si ‘istoricul dintre noi’ care puncteaza din cand in cand textul sunt si ele trepte in constructia logica a eseului istoric.

 

sursa http://www.lapunkt.ro/2015/10/20/lansare-evreii-si-cuvintele/

sursa http://www.lapunkt.ro/2015/10/20/lansare-evreii-si-cuvintele/

 

Primul din cele patru capitole ale cartii se intituleaza ‘Continuitatea’. Unicitatea istoriei poporului evreu este greu de negat chiar si de catre cei mai inversunati dusmani. Secretul supravietuirii acestui popor care niciodata nu a fost foarte numeros, care nu a cucerit teritorii intinse si nu a construit imperii, care a fost discriminat, alungat, exterminat in atatea momente ale istoriei, si totusi si-a pastrat identitatea si unicitatea este disputat astazi si explicatiile sunt multiple – de la teorii etnice si rasiale, pana la religie si coeziune comunitara. Toate sunt disputate si contestate nu numai din exterior dar si din interiorul unei culturi care incurajeaza dezbaterea. Amos Oz gaseste ca liantul comun si esenta continuitatii evreiesti sta in Cuvant si scriu substantivul de data aceasta intentionat cu majuscule. Existenta unei culturi bazate pe transmiterea informatiei prin cuvinte – scrise si povestite, rostite ca rugaciuni sau soptite in taina de parinti copiilor din generatie in generatie – acesta este secretul supravietuirii si al continuitatii in viziunea autorilor acestei carti.

‘Exista o legatura genealogica. Analele noastre pot fi consultate, istoria noastra poate fi povestita. Dar “scara noastra de masuratori complet diferita” este facuta din cuvinte. … Biblia isi depaseste statutul de scriere sfanta. Desavarsirea ei literara transcende deopotriva disecarea stiintifica si lectura sacra … Este posibil ca alte mari poeme sa fi pus bazele unei noi religii, dar nici o alta opera literara nu a pus bazele, intr-un mod atat de eficient, unui codex de legi adaptat unei etici sociale. … Israelul antic nu a inaltat palate si nu a fost martorul unor miracole, literatura sa este deopotrivaa inaltatoare si miraculoasa. Si dam afirmatiei intreaga ei semnificatie seculara.’ (pag. 17, 20, 21)

Amos si Fania Oz sunt ceea ce se numeste in lumea evreiasca ‘evrei seculari’, nascuti in Israel si avand ebraica moderna ca limba materna. Respectul lor pentru religie si cartile religioase si dragostea pentru limba ebraica reprezinta o recunoastere a unui mod de viata care a abandonat poate perceptele de zi cu zi ale vietii religioase, dar care pastreaza respectul fata de traditie, istorie, cuvantul scris si rostit. Atitudinea lor fata de religie si conceptia raportului dintre religie si istorie care pentru evrei sunt strans legate deriva tot din aceasta conceptie in care umanismul universal si cunoasterea stiintifica fac casa buna cu respectul fata de ideile fundamentale ale traditiilor.

‘Avram si Moise nu sunt decat simple personaje mitologice? Poate. Dar un lant conceptual si textual exista inca de cand primii israeliti au inceput sa foloseasca cuvantul ‘Brit’. Iar la un moment dat, nu mai tarziu decat secolul al III-lea i. Ch., a fost instituita o traditie scrisa, care nu s-a pierdut niciodata de atunci.’  (pag. 30)

Cu alte cuvinte, nu existenta unui Avram sau Moise istorici este esentialul, ci transmiterea pildelor despre acestia din generatie in generatie!

Supravietuirea istorica a fost posibila tot numai prin carti si datorita cartilor:

‘… dupa distrugerea celui de-al Doilea Templu, au ramas sacre numai cartile si anumite cuvinte. Nimic altceva. … Alungati departe de Ierusalim, deposedati de tabernacul si menora, doar cartile au mai ramas. Atunci cand fugeai pentru a-ti salva viata din calea masacrului sau a pogromului sau dintr-o casa ori o sinagoga in flacari, luai cu tine doar copiii si cartile. Copiii si cartile.’ (pag. 61)

Capitolul al doilea se numeste ‘Femei vocale’ si se ocupa de rolul femeilor intr-o cultura si structura sociala care parea sa excluda aproape complet femeile din universul studiului si al preocuparii cu textele sacre. Sunt aduse in discutie argumente legate de figurile feminine ale Bibliei, de personajele istorice ale unor femei cultivate si destul de puternice pentru a lupta si dobandi dreptul de a-si exprima opiniile, dar si figura simbolica – de legenda si de anecdota – a ‘mamei evreice’ si rolul ei in educatie, in transmiterea traditiei prin intermediul cuvintelor. Si aici este tratata tema raportului intre ‘adevarul istoric’ si dimensiunea sacra a personajelor (barbati si femei):

‘Nu pornim de la premiza ca Sara, Miriam sau Hulda au existat cu adevarat. Dar autorii lor au existat si limba lor a existat … In calitatea noastra de evrei seculari, nu suntem catusi de putin interesati de existenta sau non-existenta istorica a lui Moise ori Miriam. Faptul ca povestitorii au fost personaje reale ne este de ajuns. Putem afirma ca acestia au trait intr-o societate obisnuita, cu figuri materne puternice si hotarate. Intr-o societate capabila sa scrie Biblia, cu siguranta au trait femei precum Sara, Debora si Hulda. Este posibil ca doamnele pe care le-am numit sa apartina unui taram al mitologiei, la fel ca zeitele grecesti – cui ii pasa? – dar cuvintele lor tradeaza o experienta umana cat se poate de palpabila.’ (pag. 116)

 

sursa http://www.porges.net/FamilyTreesBiographies/dan.porges_portfolios/dan.porges.portfolio3_IP.html

Amos Oz; sursa http://www.porges.net/FamilyTreesBiographies/dan.porges_portfolios/dan.porges.portfolio3_IP.html

 

Fascinantul capitol al treilea se ocupa de ‘Timp si atemporalitate’. Intr-o stralucita trecere in revista istorica combinata cu analiza pe texte, autorii arata ca istoria evreiasca pare a face din multi dintre eroii si inteleptii din vechime spirite care pot fi invocate in contemporaneitate si parteneri ai unui dialog continuu, care sfideaza tempralitatea. Unele texte religioase ii aduc pe inteleptii Bibliei in salile de studiu si dezbatere ale scolilor religioase de peste secole sau milenii, ii angreneaza in dispute, le contrazic si le pun sub semnul intrebarii argumentele.

‘Chiar si astazi anumiti evrei sustin ca traiesc doar in concordanta cu un cronometru interior al colectivitatii lor. Multi altii au fost victimele unei treziri bruste, in clipa in care istoria secolului XX le-a invadat si distrus temporalitatea evreiasca. Sionismul, marxismul, laicismul, viata moderna, moartea adusa de Waffen SS.’ (pag. 136)

‘Holocaustul nu a dat nastere unui Ecclesiast de data tarzie. Sinucigasi da. Indivizi care au pierdut lupta pentru sens, da. Dar nimeni nu a scris, dupa Auschwitz, “nu este nimic nou sub soare”. Cumva, circularitatea si repetitivitatea istoriei nu au mai reprezentat o optiune.” (pag. 138)

Temporalitatea istoriei evreiesti nu este una lineara. Inteleptii din vechime sunt contemporani evreilor din totdeauna.

‘Analele evreilor contrazic afirmatia facila conform careia istoria este scrisa de tabara invingatoare. Chiar si atunci cand au pierdut, si au pierdut ingrozitor de mult, israelitii, iar mai tarziu evreii, au avut mare grija sa scrie singuri istoria. Le-au spus copiilor lor, cu onestitate si fara ocolisuri, toate lucrurile rele care s-au intamplat: pacat si pedeapsa, infrangere si exil, catastrofa si fuga.’  (pag. 164)

‘Facerea, Isaia si Pildele sunt piramidele noastre, sunt catedralele noastre gotice. Raman in picioare, infruntand trecerea timpului. Au hranit o intreaga pleiada de urmasi: de la Mishna la Haskala, de la poezia medievala sefarda la literatura ebraica moderna, de la Gotthold Ephraim Lessing la William Faulkner, cu totii ne-am adapat din aceste fantani adanci. (pag. 141)

 

Fania Oz-Salzberger  sursa https://twitter.com/faniaoz

Fania Oz-Salzberger
sursa https://twitter.com/faniaoz

 

Capitolul final se ocupa de nume si de identitatea evreiasca in relatie cu iudaismul religios – de evrei ca individualitati si in colectiv si comunitati. Interactia cu alte culturi este abordata in cateva aspecte esentiale, desi acest subiect este mult mai vast. Sunt dezbatuti termenii de baza – iudaism, evreu si sunt identificate momentele si contextele istorice in care au aparut aceste cuvinte si felul in care au evoluat ele in timp.

Un aspect esential este faptul ca definirea evreilor s-a petrecut in exil si reintoarcerile in Israel (prima dupa exilul babilonian, in secolul 6 i.Ch., a doua in perioada moderna sionista) au modificat din nou perspectiva:

‘Candva, in perioada scursa intre momentul distrugerii Primului Templu si constructia Celui de-al Doilea Templu, israelitii au devenit evrei. … Intorsi in patria ancestrala, evreii repatriati s-au dovedit a fi plini de energie, cu o deosebita constiinta nationala si binecuvantati cu o conducere hotarata – semanand foarte mult cu simbolicii lor urmasi, doua milenii si jumatate mai tarziu, sionistii care au visat si au implinit cea de-a Doua Intoarcere.

Exilul a fost determinant in cristalizarea identitatii evreiesti si a termenilor sai fundamentali. Limba ebraica a fost liantul continuitatii, o limba care nu a fost niciodata moarta. Chiar in perioadele istorice in care comunitatile evreiesti vorbeau limbile locurilor in care traiau, evreii au continuat sa se roage in ebraica, rabinii si elevii lor au citit si dezbatut cartile sfinte in ebraica, au scris tratate si interpretari noi. Au existat intermitent si perioade de inflorire a literaturii ebraice laice, si au fost create si doua dialecte – idis si ladino – pe care evreii le foloseau in viata de zi cu zi. Cultura evreiasca pana foarte aproape de perioada contemporana a fost legata de cuvintele si literele ebraice.

‘Poporul nu mai avea profeti si regi. Invatatura lor nu a inflorit in palatele si academiile unor imperii victorioase. Cultura lor nu a dat nastere unor eroi si soldati care sa o protejeze, nici unor printi care sa o patroneze, nici unor binefacatori care sa doneze carti sau instrumente stiintiice. Eroismul lor umil s-a manifestat intre zidurile joase ale salilor de clasa, si a fost detestat de catre neevrei, era vulnerabil si neslavit. Cuvintele au fost catedralele lor.’ (pag. 221)

 

Amos Oz si Denisa Comanescu la Tel Aviv

Amos Oz si Denisa Comanescu la Tel Aviv

 

‘Cine este un evreu? Oricine se lupta cu intrebarea “Cine este un evreu?” Iata definitia noastra personala: orice om indeajuns de ticnit, incat sa se numeasca evreu, este evreu. Este el un evreu bun sau unul rau? Asta nu poate spune decat urmatorul evreu.’ (pag. 237)

Definitia personala a lui Amos Oz si a fiicei sale nu este originala. A exprimat-o in cuvinte asemanatoare insusi primul premier al Statului Israel, David Ben-Gurion, desi el nu a avut puterea sau poate vointa politica sa o transforme in lege. Opiniile autorilor trebuie citite si in contextul dezbaterilor care au loc astazi in Israel si in lumea evreiasca din Diaspora si este bine de tinut cont ca ele nu sunt impartasite de toti evreii sau expertii in cultura si istorie evreiasca. Exista si opinii mult mai extreme care leaga identitatea evreiasca mai strans de perceptele religioase, de continuitatea etnica si genetica. Exista si interpetari mai liberale care doresc sa deschida iudaismul oricui si-l asuma si in orice proportie o face. Si exista si teorii care neaga aspecte esentiale ale istoriei evreiesti, caracteristicile care fac din evrei o natiune, pana la a declara insasi notiunea de ‘popor evreu’ o fictiune.

Cultura evreiasca nu fuge insa de dezbatere. Dimpotriva. Un ultim citat in acest sens:

‘Si astfel continuam sa discutam in contradictoriu. Avram cu Creatorul sau, Tamar cu batranii tribului, profetul cu regele, Hillel cu Shamai, hasizii cu “opozantii lor”, ortodocsii cu laicii…O civilizatie vie este drama perpetua a luptei dintre diversele intrebari, in afara influentelor si a emfazei, o dezbatere neobosita despre ce este grau si ce este tarata. Revolta de dragul inovatiei.’   (pag. 234, 236)

Dialog perpetuu, dialog intre evrei, dialog cu alte culturi, dialog cu insusi Dumnezeu. Aceasta este esenta culturii si istoriei evreiesti.

Inchei cu cateva cuvinte despre editia de la ‘Humanitas fiction’. Ioana Petridean s-a confruntat nu numai cu o traducere din engleza, ci si cu continutul unei carti care discuta amplu despre limba ebraica – cea veche si cea contemporana – si despre istoria unui popor despre care exista o imensa baza de cunostiinte scrise. Reusita ei mi se pare aproape impecabila, textul romanesc cuprinde nu numai informatia extrem de bogata tradusa in mod riguros, dar si elocinta si caldura scrierii lui Oz. Sunt adaugate note explicative extrem de folositoare care se adauga notelor bibliografice de la sfarsitul cartii. Aici am o nedumerire, caci notele bibliografice nu folosesc trimiteri directe din text, ci sunt grupate pentru cele patru capitole – nu sunt sigur daca a fost alegerea autorilor sau a editorilor romani, dar mi s-a parut neinspirata.

Publicul cititor de limba romana – cel din Romania dar si cel din afara hotarelor tarii – are bucuria sa cunoasca in ‘Evreii si cuvintele’ un text de o mare valoare si complexitate despre istoria si identitatea evreiasca, despre textele si cuvintele care le-au definit si le-au asigurat continuitatea si supravietuirea. O carte pe care o recomand cu caldura.