Relatia dintre Internet pe de-o parte si presa si cartea tiparita de cealalta parte nu este simpla. Internetul a depasit de mult stadiul de simpla medie de difuzare si amplificare a produsului literar. Difuzarea cartilor in format digital si lectura pe suporturi specializate (de genul ‘Kindle’ al lui Amazon) sau generice (calculatoare laptop, tablete si telefoane ‘inteligente’) par a pune capat suprematiei literei tiparite pe hartie la sase secole de la inventia tiparului. Blogurile literare, revistele electronice si portalurile culturale devin concurente serioase ale revistelor literare, in timp ce blogurile individuale permit exprimari creative cu tente personale. Unul dintre subiectele de discutii aprinse in presa literara (tiparita sau pe Internet!) este in ce masura democratizarea exprimarii si mutiplicarea cantitatii de text literar sau despre literatura, cultural sau despre cultura, genereaza si calitate, dar ceea ce este cert este ca fenomenul departe de a fi ignorabil schimba fata si modul de operare al dialogului cultural. Laszlo Alexandru este unul dintre cei care au inteles mai devreme decat altii aceste tendinte si a contribuit cu munca asidua si de calitate la generarea de cultura in spatiul internetic. A intemeiat in 2003 si a continuat sa publice pana in 2012 revista de cultura poliglota E-Leonardo. Atunci cand a considerat ca a epuizat potentialul acestei antreprize a inceput un blog personal care pur si simplu ii poarta numele si care poate fi accesat la https://laszloal.wordpress.com/. Poate ca a simtit si nevoia unei schimbari de ritm, de la periodicitatea de 1, 2, sau 3 numere pe an care ieseau din E-Leonardo la exprimarea zilnica sau aproape zilnica pe blog. Este unul dintre cele mai bine scrise, mai consistente, mai interesante spatii din blogosfera romaneasca, inclus in nu prea populatul meu ‘tab’ de bloguri pe care le deschid zilnic in speranta ca autorii lor au avut timpul si inspiratia sa scrie in ultimele 24 de ore.

Laszlo Alexandru mai face insa ceva in plus fata de alti bloggeri. Aduna la sfarsitul fiecarui an articolele de blog intr-o carte pe care o publica in anul urmator. ‘Uriase lucruri mici’ aparuta in 2014 la editura Herg Benet este o astfel de culegere, adunand in volum articolele de blog scrise si publicate in 2013. O varianta a genului clasic al jurnalului personal? Da, oarecum. Una dintre diferente este ca jurnalul personal este sau era cel putin – istoric – in multe cazuri dedicat sertarului. Oamenii au scris de multe secole jurnale, multi dintre ei fara nicio intentie de a le publica, sau fara macar sa stie ca jurnalul este un gen literar sau publicistic. Le-au scris pentru ei si pentru … posteritate. Un blog personal este din start o actiune extrovertita de exprimare personala. ‘Am ceva de spus si doresc sa impartasesc cu lumea’ este zicerea implicita a celor care deschid un blog pe Internet. Deosebirea fundamentala fata de orice alta forma de manifestare publicistica este responsabilitatea absoluta si completa a autorului pentru continutul si calitatea postarilor.

Autorul insusi isi autocaracterizeaza demersul intr-o postare care preia raspunsuri la un interviu care i se ia in decembrie 2013:

‘Exista o imensa varietate de bloguri, in functie de persoanele sau gruparile care le redacteaza si de finalitatile pe care le urmaresc. De la platformele unor publicatii sau edituri, destinate sa consolideze departamentul de marketing, pana la adnotarile sfioase ale adolescentului ce descopera cu stangacie lumea care-l inconjoara, toate registrele si paletele sint reprezentate. In ce ma priveste optez pentru un continut foarte eteroclit. Impletesc insemnarile autobiografice, amintirile despre anii de scoala, sau momentele care m-au format ca personalitate, comentarea unor gesturi sau situatii cu rezonanta etica din viata cotidiana, dialogul cu alte reflectii despre lume (prin redarea unor citate percutante), analiza unor opere artistice, traducerea unor mici fragmente eseistice.Nu sint conditionat de dorinta unui cistig financiar sau de imagine, iar asta imi dezleaga miinile, imi confera o mare libertate interioara in gasirea si tratarea subiectelor.’  (pag. 268-269)
 

 Gasim deci in cartea lui Laszlo Alexandru insemnarile de blog ale anului 2013, un fel de jurnal public al trairilor si luarilor de atitudine ale lingvistului, omului de cultura si profesorului Alexandru. Cei care se reintalnesc cu textele fiind deja cititori ai blogului stiu ca multe dintre insemnari sunt de fapt ‘seriale’ care grupeaza in decurs de cateva zile pana la doua saptamani o tema dezvoltata ca intr-o secventa jurnalistica cu continuare. Anul incepe cu o astfel de serie de articole dedicate amintirii lui Mircea Zaciu, profesor si mentor al lui Laszlo Alexandru. Departe de a fi un portret idealizat el descrie o relatie care a durat aproape doua decenii intre liceanul devenit student si apoi doctorand al lui Zaciu si modelul devenit profesor si om ajuns din urma de varsta, cu luminile si umbrele caracterului sau. Indirect este descrisa si relatia cu Nicolae Manolescu, criticul literar ridicat pe piedestaluri profesionale si de breasla caruia profesorul de provinicie a avut curajul sa-i dedice lucrarea sa de doctorat, devenita carte de referinta a criticii criticului.

 

sursa http://www.emag.ro/uriase-lucruri-mici-laszlo-alexandru-hbp978-606-8530-70-3/pd/DR8VTMBBM/

sursa http://www.emag.ro/uriase-lucruri-mici-laszlo-alexandru-hbp978-606-8530-70-3/pd/DR8VTMBBM/

 

Postarile lunii februarie 2013 prilejuiesc si intalnirea cu polemistul Laszlo Alexandru, care incruciseaza sabiile cu Gabriel Andreescu, care in cartea sa ‘Carturari, opozanti si documente. Manipularea Arhivei Securitatii’ incearca o problematica reabilitare a unor scriitori si intelectuali colaborationisti. Aceste dialoguri foarte aprige la vremea lor isi pierd oarecum din acuitate insa in lipsa accesului imediat la materialele publicate de oponenti. Ca un fel de convorbire telefonica in care auzim doar o singura parte. Urmatoarea polemica nu se lasa prea mult asteptata si tema ei va reveni in mai multe randuri de-a lungul anului: este vorba despre instalarea lui Mircea Arman in postul de redactor-sef al revistei ‘Tribuna’ care a fost urmata de ceea ce Laszlo Alexandru si multi altii au considerat ca o deteriorare rapida a relatiilor cu ziaristii angajati, o schimbare de directie si politica editoriale, o scadere a nivelului publicistic al unei reviste cu nume de prestigiu in cultura ardeleneasca si romana in general. Laszlo Alexandru a fost departe de a fi in 2013 o voce singulara in legatura cu schimbarile de la ‘Tribuna’, si-au exprimat public opinii critice in acea perioada multi dintre ziaristii si colaboratorii implicati direct cu revista clujeana, si au semnat articole de protest si scrisori publice scriitori, critici, oameni de cultura din toata tara. Dupa cate stiu acestor voci si opinii nu li s-a dat castig, si pana astazi Mircea Arman continua sa conduca echipa editoriala de la ‘Tribuna’.

O alta tema importanta care revine de multe ori de-a lungul cartii este legata de Dante – obiectul studiului si admiratiei italienistului si subiectul de inima al profesorului care este Laszlo Alexandru.

‘De vreo doua decenii, de cind am ajuns la rindul meu sa privesc de la catedra lumea din banci, n-am ostenit a-l preda pe Dante altora mai tineri. Reiau in fiecare an, cu energii sporite si entuziasm, descifrarea ideilor sale, a versurilor si rimelor sale, a strategiilor sale artistice complexe, in fata publicului avind chipuri diverse, dar mereu similare sclipiri de surpriza in ochi, ori zimbete de multumire pe buze.’ (pag. 89)

Imi pare ca ‘Divina Comedie’ este pentru Laszlo Alexandru ‘opus magnum’ nu numai in creatia lui Dante ci si in intreaga literatura italiana si poate in literatura lumii, un poem de o frumusete si complexitate pe care nu oboseste niciodata sa o explore, sa-i dezvaluie secretele, sa impartaseasca altora semnificatiile si descoperirile. Alexandru iubeste in asemenea masura aceasta carte incat nu ezita sa intre in polemici cu autori ca Borges cand interpretarea acestuia despre Beatrice si relatia intre poet si muza sa feminina i se pare prea triviala, prea pamanteasca. Am citit cu incantare si ciclul de postari din noiembrie 2013 care relateaza spectacolele-lectura din Dante ale lui Roberto Begnini si dialogul de mare nivel intelectual si spiritual purtat de acesta cu Umberto Eco.

Unul dintre ciclurile de postari cele mai interesante mi s-a parut cel numit ‘Biografie poliglota’ care abordeaza problema multi-lingvismului din perspectiva unei familii in care sunt vorbite mai multe limbi – fapt comun in Ardealul secolului 20 – si desigur a lingvistului. Este abordat poliglotismul ca notiune si element de definire identitara si poliglotismul ca talent profesional. Nu stiu daca Laszlo Alexandru s-a gandit si la extinderea temei poliglotismului in lumea emigrantilor, felul in care familiile de romani (si nu numai de romani) isi schimba universul lingvistic, dialogheaza cu cei din jur si cu generatiile urmatoare ale propriilor familii atunci cand se exileaza in afara spatiului lingvistic romanesc. Cand vorbeste despre multi-lingvismul Romaniei Laszlo Alexandru anticipeaza cartea pe o tema asemanatoare a lui Lucian Boia care avea sa apara cu un an mai tarziu.

‘In romanul ‘Ai toata viata inainte’ scris de un alt autor preferat, Romain Gary, copilul arab orfan, ajuns in ingrijirea unei batrine evreice, marturiseste cu seninatate: “La inceput nu stiam ca am mama, si nici ca trebuie sa ai”. Asa si eu. La inceput nu stiam ce-i aia limba materna si nici nu simteam nevoia sa am un grai unic, esential, care sa ma piloteze in activitate. Saream pe neobservate dintr-o banca in cealalta, fara sa dau importanta acrobatiilor.’ (pag. 146-147)

Am citit cu mare interes notele publicate la sfarsitul lunii septembrie si la inceputul lunii octombrie 2013 despre relatia complexa dintre autor si Paul Goma. Precum multi altii, Laszlo Alexandru l-a descoperit pe Goma in anii de dupa 1990, admirandu-l pentru atitudinea din anii dictaturii, apreciindu-i opera, devenind editor al uneia dintre cartile sale, scriind prefata alteia. Si pentru el schimbarea intervenita dupa anii 90 a fost subiect de uimire si dezamagire, dar a capatat si o tenta personala caci Paul Goma l-a antrenat in procesele de calomnie prin care incerca poate sa-si reabiliteze numele, poate sa capete mai multa publicitate pentru ideile sale. Opiniile lui Alexandru sunt transante in legatura cu cele doua etape pe care le considera foarte diferite ale activitatii si pozitiilor lui Goma:

‘Scrisul lui Paul Goma a avut, inca de-acum cateva decenii, un substrat incendiar. In contextul totalitar, disidentul si-a ridicat vocea cu indrazneala, denuntind falimentul economic al comunismului si incalcarea brutala a drepturilor omului in Romania. Omul a dovedit in anii ’70 un curaj pe care putini l-au avut, asumindu-si toate consecintele aspre: detentia abuziva, agresiunile fizice si psihice, campania masiva de denigrari si, intr-un final, expulzarea peste granita. Initiativa sa temerara si miscarea democratica pe care a incurajat-o au ramas ca un moment de referinta in trecutul altminteri piclos al lasitatii dimbovitene. (pag. 189)

‘Tot inflamate si antisistem au ramas opiniile lui Paul Goma, la fel ca mai demult. Numai ca anticomunistul de odinioara a trecut pe neobservate de cealalta parte a baricadei, a pactizat cu inamicul. Cuvintele sale “justitiare” suna acum in stereofonie cu stilistica incendiara a lui Corneliu Vadim Tudor. Admiratiile sale militaresti se cumetresc cu ale lui Iosif Constantin Dragan (fost presedinte de onoare al Fundatiei Maresal Ion Antonescu). Parerile lui istorice sint ingemanate cu publicatiile lui Gheorghe Buzatu. Pamfletele lui se ingina cu militantismul lui Adrian Paunescu si cu antisemitismul lui Ion Coja. Cum este posibil oare ca adversarul cel mai ireductibil al lui Nicolae Ceausescu sa ajunga, sub ochii nostri, sa schimbe bezele peste hotare cu fostii lachei ai dictatorului din Scornicesti?’ (pag. 190)

 

sursa http://colegiulbaritiu.ro/_2_limbaItaliana.html

sursa http://colegiulbaritiu.ro/_2_limbaItaliana.html

 

Cei care au experienta in scrierea si citirea blogurilor stiu ca pastrarea unui nivel constant de interes si a unei coerente stilistice sunt o sarcina deosebit de dificila pentru cei care se angreneaza intr-o astfel de activitate. Si scriitorul si cititorii sai au zile mai bune si zile mai rele, perioade mai libere sau mai ocupate, isi mai iau vacante sau pleaca in calatorii care ii tin departe de Internet. Autorii de bloguri folosesc cateodata ‘pilule’ scurte sau haiku-uri care inlocuiesc in unele zile articolele si nu este nimic rau in aceasta practica existenta si in rubricile permanente din ziaristica ‘pe hartie’. Ca multe alte pilule, dozele mici mi se par recomandate. Imi place mai putin inlocuirea acestor postari zilnice cat de scurte dar totusi originale cu citate din inteleptii lumii – practica foarte raspandita pe Facebook si la unii bloggeri. Laszlo Alexandru nu o evita si cartea include si cateva astfel de citate din vorbele atribuite unor personalitati ca Sfantul Augustin sau Gandhi. Ma indoiesc insa ca ele adauga valoare colectiei anuale cu exceptia pastrarii completitudinii tuturor postarilor.

As mai avea o observatie care in opinia mea este ceva mai mult decat o problema de ortografie sau de stil. In multe locuri autorul se refera la Internet dar ortografiaza numele retelei globale unice cu litera mica. Baniesc ca lingvistul si internautul Laszlo Alexandru stie ca reteaua globala unica Internet este doar unul dintre multele interneturi existente. Isi merita majuscula care semnaleaza unicitatea substantivului propriu. Poate ca in editii si postari viitoare aceasta corectura va fi acceptata.

‘Uriase lucruri mici’ este o carte care demonstreaza ca transferul de continut si valoare dintre Internet si presa si cartea tiparita este bi-directional. Colectia anului 2013 este o pasionanta adunare de amintiri, comentarii sociale si personale, luari de pozitie care chiar daca nu esti de acord in intregime cu ele invita la dialog si reflectie. Este o carte incitanta si captivanta. Parantezele care includ (va urma) de la sfarsitul textului nu pot decat sa bucure.