Archive for August, 2015

‘Relatos salvajes’ (or ‘Wild Tales’ – the title under which the movie was distributed in the English-speaking space) was selected as one of the five candidates for the Best Foreign Language Film of the Year of the Academy in 2015. It did not win, but the very fact that it made it to the prestigious Final Five ensured broader success and world-wide distribution. Some may say that the film was conceived with an eye to the Oscars and festivals circuit, written in a manner that takes much from Almodovar, adds a touch of Tarantino and includes just the needed elements of local color and the gallery of fine actors to allow it to win almost all possible awards in Argentina. Almodovar actually co-produced the film, and his influence is hard to contest (I do not know how much he was involved in the making though). Yet, the wild tales brought to screen by director Damián Szifrón in this film have a quality of their own, a specific grin superposed upon the human approach and the social engagement that characterizes the best South-American films, whatever genre they belong to.

 

source http://www.imdb.com/title/tt3011894/

source http://www.imdb.com/title/tt3011894/

 

‘Wild Tales’ is a collection of stories, and if I need to define what is common among them is the fact that in all of them more or less ordinary people face day-to-day challenges that they are unable to deal with and as a result they turn into escalating spirals of conflict and violence, all managed with a good dose of black humor. The script and the director are merciless with their heroes and the stories do not end until the characters are brought to or beyond the verge of insanity. For none of them (those who survive) life will not be at the end the same as at the beginning. As viewers we can easily identify with the driver harassed by a hooligan with a truck on a deserted road, with the engineer who is late at his daughter’s birthday because of an unjust parking ticket, or with the bride who discovers at the wedding party that her fresh husband not only cheated on her, but also invited ‘that woman’ at the wedding. We can understand why they go crazy and why they end by doing the most unreasonable acts. Most important at all ,we can laugh about these.

 

(video source TrailerHD)

 

The humor, the empathetic view and the social touch are the arguments that make out of the Argentinian director’s collection of stories much more that a pastiche of Almodovar’s movies. Acting is very good and each one of the characters adds its own piece to a puzzle of contemporary Argentina, a country that I know too little about. ‘Wild Tales’ are entertaining and worth to look for, and director Damián Szifrón is a name to follow.

 

Relatia dintre Internet pe de-o parte si presa si cartea tiparita de cealalta parte nu este simpla. Internetul a depasit de mult stadiul de simpla medie de difuzare si amplificare a produsului literar. Difuzarea cartilor in format digital si lectura pe suporturi specializate (de genul ‘Kindle’ al lui Amazon) sau generice (calculatoare laptop, tablete si telefoane ‘inteligente’) par a pune capat suprematiei literei tiparite pe hartie la sase secole de la inventia tiparului. Blogurile literare, revistele electronice si portalurile culturale devin concurente serioase ale revistelor literare, in timp ce blogurile individuale permit exprimari creative cu tente personale. Unul dintre subiectele de discutii aprinse in presa literara (tiparita sau pe Internet!) este in ce masura democratizarea exprimarii si mutiplicarea cantitatii de text literar sau despre literatura, cultural sau despre cultura, genereaza si calitate, dar ceea ce este cert este ca fenomenul departe de a fi ignorabil schimba fata si modul de operare al dialogului cultural. Laszlo Alexandru este unul dintre cei care au inteles mai devreme decat altii aceste tendinte si a contribuit cu munca asidua si de calitate la generarea de cultura in spatiul internetic. A intemeiat in 2003 si a continuat sa publice pana in 2012 revista de cultura poliglota E-Leonardo. Atunci cand a considerat ca a epuizat potentialul acestei antreprize a inceput un blog personal care pur si simplu ii poarta numele si care poate fi accesat la https://laszloal.wordpress.com/. Poate ca a simtit si nevoia unei schimbari de ritm, de la periodicitatea de 1, 2, sau 3 numere pe an care ieseau din E-Leonardo la exprimarea zilnica sau aproape zilnica pe blog. Este unul dintre cele mai bine scrise, mai consistente, mai interesante spatii din blogosfera romaneasca, inclus in nu prea populatul meu ‘tab’ de bloguri pe care le deschid zilnic in speranta ca autorii lor au avut timpul si inspiratia sa scrie in ultimele 24 de ore.

Laszlo Alexandru mai face insa ceva in plus fata de alti bloggeri. Aduna la sfarsitul fiecarui an articolele de blog intr-o carte pe care o publica in anul urmator. ‘Uriase lucruri mici’ aparuta in 2014 la editura Herg Benet este o astfel de culegere, adunand in volum articolele de blog scrise si publicate in 2013. O varianta a genului clasic al jurnalului personal? Da, oarecum. Una dintre diferente este ca jurnalul personal este sau era cel putin – istoric – in multe cazuri dedicat sertarului. Oamenii au scris de multe secole jurnale, multi dintre ei fara nicio intentie de a le publica, sau fara macar sa stie ca jurnalul este un gen literar sau publicistic. Le-au scris pentru ei si pentru … posteritate. Un blog personal este din start o actiune extrovertita de exprimare personala. ‘Am ceva de spus si doresc sa impartasesc cu lumea’ este zicerea implicita a celor care deschid un blog pe Internet. Deosebirea fundamentala fata de orice alta forma de manifestare publicistica este responsabilitatea absoluta si completa a autorului pentru continutul si calitatea postarilor.

Autorul insusi isi autocaracterizeaza demersul intr-o postare care preia raspunsuri la un interviu care i se ia in decembrie 2013:

‘Exista o imensa varietate de bloguri, in functie de persoanele sau gruparile care le redacteaza si de finalitatile pe care le urmaresc. De la platformele unor publicatii sau edituri, destinate sa consolideze departamentul de marketing, pana la adnotarile sfioase ale adolescentului ce descopera cu stangacie lumea care-l inconjoara, toate registrele si paletele sint reprezentate. In ce ma priveste optez pentru un continut foarte eteroclit. Impletesc insemnarile autobiografice, amintirile despre anii de scoala, sau momentele care m-au format ca personalitate, comentarea unor gesturi sau situatii cu rezonanta etica din viata cotidiana, dialogul cu alte reflectii despre lume (prin redarea unor citate percutante), analiza unor opere artistice, traducerea unor mici fragmente eseistice.Nu sint conditionat de dorinta unui cistig financiar sau de imagine, iar asta imi dezleaga miinile, imi confera o mare libertate interioara in gasirea si tratarea subiectelor.’  (pag. 268-269)
 

 Gasim deci in cartea lui Laszlo Alexandru insemnarile de blog ale anului 2013, un fel de jurnal public al trairilor si luarilor de atitudine ale lingvistului, omului de cultura si profesorului Alexandru. Cei care se reintalnesc cu textele fiind deja cititori ai blogului stiu ca multe dintre insemnari sunt de fapt ‘seriale’ care grupeaza in decurs de cateva zile pana la doua saptamani o tema dezvoltata ca intr-o secventa jurnalistica cu continuare. Anul incepe cu o astfel de serie de articole dedicate amintirii lui Mircea Zaciu, profesor si mentor al lui Laszlo Alexandru. Departe de a fi un portret idealizat el descrie o relatie care a durat aproape doua decenii intre liceanul devenit student si apoi doctorand al lui Zaciu si modelul devenit profesor si om ajuns din urma de varsta, cu luminile si umbrele caracterului sau. Indirect este descrisa si relatia cu Nicolae Manolescu, criticul literar ridicat pe piedestaluri profesionale si de breasla caruia profesorul de provinicie a avut curajul sa-i dedice lucrarea sa de doctorat, devenita carte de referinta a criticii criticului.

 

sursa http://www.emag.ro/uriase-lucruri-mici-laszlo-alexandru-hbp978-606-8530-70-3/pd/DR8VTMBBM/

sursa http://www.emag.ro/uriase-lucruri-mici-laszlo-alexandru-hbp978-606-8530-70-3/pd/DR8VTMBBM/

 

Postarile lunii februarie 2013 prilejuiesc si intalnirea cu polemistul Laszlo Alexandru, care incruciseaza sabiile cu Gabriel Andreescu, care in cartea sa ‘Carturari, opozanti si documente. Manipularea Arhivei Securitatii’ incearca o problematica reabilitare a unor scriitori si intelectuali colaborationisti. Aceste dialoguri foarte aprige la vremea lor isi pierd oarecum din acuitate insa in lipsa accesului imediat la materialele publicate de oponenti. Ca un fel de convorbire telefonica in care auzim doar o singura parte. Urmatoarea polemica nu se lasa prea mult asteptata si tema ei va reveni in mai multe randuri de-a lungul anului: este vorba despre instalarea lui Mircea Arman in postul de redactor-sef al revistei ‘Tribuna’ care a fost urmata de ceea ce Laszlo Alexandru si multi altii au considerat ca o deteriorare rapida a relatiilor cu ziaristii angajati, o schimbare de directie si politica editoriale, o scadere a nivelului publicistic al unei reviste cu nume de prestigiu in cultura ardeleneasca si romana in general. Laszlo Alexandru a fost departe de a fi in 2013 o voce singulara in legatura cu schimbarile de la ‘Tribuna’, si-au exprimat public opinii critice in acea perioada multi dintre ziaristii si colaboratorii implicati direct cu revista clujeana, si au semnat articole de protest si scrisori publice scriitori, critici, oameni de cultura din toata tara. Dupa cate stiu acestor voci si opinii nu li s-a dat castig, si pana astazi Mircea Arman continua sa conduca echipa editoriala de la ‘Tribuna’.

O alta tema importanta care revine de multe ori de-a lungul cartii este legata de Dante – obiectul studiului si admiratiei italienistului si subiectul de inima al profesorului care este Laszlo Alexandru.

‘De vreo doua decenii, de cind am ajuns la rindul meu sa privesc de la catedra lumea din banci, n-am ostenit a-l preda pe Dante altora mai tineri. Reiau in fiecare an, cu energii sporite si entuziasm, descifrarea ideilor sale, a versurilor si rimelor sale, a strategiilor sale artistice complexe, in fata publicului avind chipuri diverse, dar mereu similare sclipiri de surpriza in ochi, ori zimbete de multumire pe buze.’ (pag. 89)

Imi pare ca ‘Divina Comedie’ este pentru Laszlo Alexandru ‘opus magnum’ nu numai in creatia lui Dante ci si in intreaga literatura italiana si poate in literatura lumii, un poem de o frumusete si complexitate pe care nu oboseste niciodata sa o explore, sa-i dezvaluie secretele, sa impartaseasca altora semnificatiile si descoperirile. Alexandru iubeste in asemenea masura aceasta carte incat nu ezita sa intre in polemici cu autori ca Borges cand interpretarea acestuia despre Beatrice si relatia intre poet si muza sa feminina i se pare prea triviala, prea pamanteasca. Am citit cu incantare si ciclul de postari din noiembrie 2013 care relateaza spectacolele-lectura din Dante ale lui Roberto Begnini si dialogul de mare nivel intelectual si spiritual purtat de acesta cu Umberto Eco.

Unul dintre ciclurile de postari cele mai interesante mi s-a parut cel numit ‘Biografie poliglota’ care abordeaza problema multi-lingvismului din perspectiva unei familii in care sunt vorbite mai multe limbi – fapt comun in Ardealul secolului 20 – si desigur a lingvistului. Este abordat poliglotismul ca notiune si element de definire identitara si poliglotismul ca talent profesional. Nu stiu daca Laszlo Alexandru s-a gandit si la extinderea temei poliglotismului in lumea emigrantilor, felul in care familiile de romani (si nu numai de romani) isi schimba universul lingvistic, dialogheaza cu cei din jur si cu generatiile urmatoare ale propriilor familii atunci cand se exileaza in afara spatiului lingvistic romanesc. Cand vorbeste despre multi-lingvismul Romaniei Laszlo Alexandru anticipeaza cartea pe o tema asemanatoare a lui Lucian Boia care avea sa apara cu un an mai tarziu.

‘In romanul ‘Ai toata viata inainte’ scris de un alt autor preferat, Romain Gary, copilul arab orfan, ajuns in ingrijirea unei batrine evreice, marturiseste cu seninatate: “La inceput nu stiam ca am mama, si nici ca trebuie sa ai”. Asa si eu. La inceput nu stiam ce-i aia limba materna si nici nu simteam nevoia sa am un grai unic, esential, care sa ma piloteze in activitate. Saream pe neobservate dintr-o banca in cealalta, fara sa dau importanta acrobatiilor.’ (pag. 146-147)

Am citit cu mare interes notele publicate la sfarsitul lunii septembrie si la inceputul lunii octombrie 2013 despre relatia complexa dintre autor si Paul Goma. Precum multi altii, Laszlo Alexandru l-a descoperit pe Goma in anii de dupa 1990, admirandu-l pentru atitudinea din anii dictaturii, apreciindu-i opera, devenind editor al uneia dintre cartile sale, scriind prefata alteia. Si pentru el schimbarea intervenita dupa anii 90 a fost subiect de uimire si dezamagire, dar a capatat si o tenta personala caci Paul Goma l-a antrenat in procesele de calomnie prin care incerca poate sa-si reabiliteze numele, poate sa capete mai multa publicitate pentru ideile sale. Opiniile lui Alexandru sunt transante in legatura cu cele doua etape pe care le considera foarte diferite ale activitatii si pozitiilor lui Goma:

‘Scrisul lui Paul Goma a avut, inca de-acum cateva decenii, un substrat incendiar. In contextul totalitar, disidentul si-a ridicat vocea cu indrazneala, denuntind falimentul economic al comunismului si incalcarea brutala a drepturilor omului in Romania. Omul a dovedit in anii ’70 un curaj pe care putini l-au avut, asumindu-si toate consecintele aspre: detentia abuziva, agresiunile fizice si psihice, campania masiva de denigrari si, intr-un final, expulzarea peste granita. Initiativa sa temerara si miscarea democratica pe care a incurajat-o au ramas ca un moment de referinta in trecutul altminteri piclos al lasitatii dimbovitene. (pag. 189)

‘Tot inflamate si antisistem au ramas opiniile lui Paul Goma, la fel ca mai demult. Numai ca anticomunistul de odinioara a trecut pe neobservate de cealalta parte a baricadei, a pactizat cu inamicul. Cuvintele sale “justitiare” suna acum in stereofonie cu stilistica incendiara a lui Corneliu Vadim Tudor. Admiratiile sale militaresti se cumetresc cu ale lui Iosif Constantin Dragan (fost presedinte de onoare al Fundatiei Maresal Ion Antonescu). Parerile lui istorice sint ingemanate cu publicatiile lui Gheorghe Buzatu. Pamfletele lui se ingina cu militantismul lui Adrian Paunescu si cu antisemitismul lui Ion Coja. Cum este posibil oare ca adversarul cel mai ireductibil al lui Nicolae Ceausescu sa ajunga, sub ochii nostri, sa schimbe bezele peste hotare cu fostii lachei ai dictatorului din Scornicesti?’ (pag. 190)

 

sursa http://colegiulbaritiu.ro/_2_limbaItaliana.html

sursa http://colegiulbaritiu.ro/_2_limbaItaliana.html

 

Cei care au experienta in scrierea si citirea blogurilor stiu ca pastrarea unui nivel constant de interes si a unei coerente stilistice sunt o sarcina deosebit de dificila pentru cei care se angreneaza intr-o astfel de activitate. Si scriitorul si cititorii sai au zile mai bune si zile mai rele, perioade mai libere sau mai ocupate, isi mai iau vacante sau pleaca in calatorii care ii tin departe de Internet. Autorii de bloguri folosesc cateodata ‘pilule’ scurte sau haiku-uri care inlocuiesc in unele zile articolele si nu este nimic rau in aceasta practica existenta si in rubricile permanente din ziaristica ‘pe hartie’. Ca multe alte pilule, dozele mici mi se par recomandate. Imi place mai putin inlocuirea acestor postari zilnice cat de scurte dar totusi originale cu citate din inteleptii lumii – practica foarte raspandita pe Facebook si la unii bloggeri. Laszlo Alexandru nu o evita si cartea include si cateva astfel de citate din vorbele atribuite unor personalitati ca Sfantul Augustin sau Gandhi. Ma indoiesc insa ca ele adauga valoare colectiei anuale cu exceptia pastrarii completitudinii tuturor postarilor.

As mai avea o observatie care in opinia mea este ceva mai mult decat o problema de ortografie sau de stil. In multe locuri autorul se refera la Internet dar ortografiaza numele retelei globale unice cu litera mica. Baniesc ca lingvistul si internautul Laszlo Alexandru stie ca reteaua globala unica Internet este doar unul dintre multele interneturi existente. Isi merita majuscula care semnaleaza unicitatea substantivului propriu. Poate ca in editii si postari viitoare aceasta corectura va fi acceptata.

‘Uriase lucruri mici’ este o carte care demonstreaza ca transferul de continut si valoare dintre Internet si presa si cartea tiparita este bi-directional. Colectia anului 2013 este o pasionanta adunare de amintiri, comentarii sociale si personale, luari de pozitie care chiar daca nu esti de acord in intregime cu ele invita la dialog si reflectie. Este o carte incitanta si captivanta. Parantezele care includ (va urma) de la sfarsitul textului nu pot decat sa bucure.

 

Nu aflam niciodata cum il cheama in realitate pe ‘Ciine’ (pastrez ortografia autorului), personajul principal al romanului lui Cristian Teodorescu ‘Soseaua Virtutii. Cartea Ciinelui’ aparut in 2015 la editura Cartea Romaneasca. Are, desigur, un nume, la fel ca oricare dintre noi. Seamana cu multi, foarte multi dintre cei pe care evenimentele din 1989 i-au surprins in maturitate, care au trait tranzitia, care au incercat sa faca ceva, sa traiasca altfel, sa se orienteze intr-o lume care se indrepta si ea intr-o directie neclara. ‘Ciinele’ – in opinia mea unul dintre cele mai remarcabile si mai bine conturate personaje ale prozei romanesti de dupa 1990 – este pentru multi dintre noi o oglinda a dezorientarii noastre intr-un univers romanesc care arata cu totul altfel decat l-am visat si sperat la sfarsitul lui decembrie 1989.

Precum multi altii nascuti si educati in perioada comunista, Ciinele a dobandit o meserie – specialist in alimentatie – si a lucrat intr-un institut de cercetari in care a fost obligat sa contribuie la punerea in practica a unuia dintre fantasmagoricele programe ceausiste – in cazul lui cel al ‘alimentatiei stiintifice’, termen care ascundea improvizatiile alimentatiei in perioada de crunta penurie in care Romania platea datoria externa la indicatiile Conducatorului. Evenimentele din decembrie 1989 il surprind in pozitia de simpatizant nu prea activ al rasturnarii politice, destul de implicat insa pentru a petrece noaptea dintre 21 si 22 decembrie la Jilava, destul de cinstit pentru a nu-si revendica precum multi altii merite sau certificate de ‘revolutionar’. Nu-i lipseste nici priceperea si nici initiativa si curajul de a parasi postul ‘caldut’ din institut si a incepe o revista pentru gospodinele iesite din noaptea penuriilor alimentatiei comuniste. O veche carte de bucate si carnetele de notite in care adunase sarguincios retete culese in calatoriile de ‘schimburi de experienta’ in strainatate constituie sursa initiala de inspiratie. Oferta nimereste precis cererea. In scurta vreme mica brosura se transforma in revista ilustrata, si Ciinele devine Gastronomul, vedeta de medie tiparita dar si ‘steaua’ unui show televizat avand ca nucleu retetele culinare (multe recuperate din vremurile dinaintea dominatiei comuniste), tematica extinsa la ‘stilul de viata’ al populatiei si in special a femeilor unei tari iesite din cenusiu si cenzura, cautand sa se regaseasca in dorinta de a trai mai bine, mai confortabil, mai normal.

‘Dupa sedinta i-a explicat redactorei-sefe, careia ii facuse pe plac si trecuse la feminin in caseta tehnica functiile ocupate de femei la revista, ca Supergastronomul se adresa voaierismului cititorilor sai. Ii ajuta sa viseze frumos si sa-si inchipuie ca ar putea trai mai bine. Cind in capul unei femei plantezi asemenea vise, o faci sa-si doreasca mai mult.’  (pag. 88)

 

sursa imaginii http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/soseaua-virtutii-cartea-ciinelui-241914.html

sursa imaginii http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/soseaua-virtutii-cartea-ciinelui-241914.html

 

Ascensunea sociala meteorica a Ciinelui nu este posibila in Romania tranzitiei fara bani si relatii, si mesajul cartii este ca sursa aproape exclusiva pentru a accesa aceste resurse erau in anii 90 continuatorii fostei Securitati, reprezentati de grupul malefic al sustinatorilor si finantatorilor cu nume de apostoli, care continua sa controleze economic si spiritual viata in noua-veche Romanie.

‘Fusese, de fapt, ideea lui Dumitru, care voia sa faca din revista si din emisiunea lui de televizor un fel de manual de intrebuintare pentru spioni, dar si pentru lumea noua din tara. O lume care trebuie educata in spiritul adevaratelor valori, printre care se afla si patriotismul. Iar adevaratul patriotism nu putea fi instilat decit de unul cum era Ciinele, care trecuse de partea revolutiei dupa ce fusese unul dintre cei care se ocupasera de alimentatia stiintifica a poporului, incercind sa limiteze imbecilitatile indicatiilor de partid, dar si inventind alimente oribile, la adapostul experimentelor de la institut.’ (pag. 277-278)

Sunt prezente in carte, cu masti aproape complet transparente personaje politice reale, si transparenta merge pana la o afirmare aproape explicita a inclinatiilor politice ale autorului si a opiniei sale despre guvernele si guvernatorii anilor 90. Deputati si presedinti, baroni si magnati manipuland mai mult sau mai putin din umbra, afaceristi si mici profitori, toti acestia isi iau locul intr-o galerie schitata cu o mana scriitoriceasca exacta si lipsita de menajamente.

Imaginea Romaniei de tranzitie este departe de a fi monocolora si Cristian Teodorescu are meritul de a aduce in paginile cartii sale nu numai un mozaic de personaje credibile ci si o lume cu multe culori, gusturi, mirosuri – care incearca o recuperare a manierelor si stilului de viata intrerupte de paranteza istorica a guvernarii comuniste. De la batrana doamna Surugiu, Ciinele va invata bunele maniere pierdute, talentul de a se orienta si a comunica intr-o societate diferentiata social, si in timp lectii de viata care raman chiar si dupa disparitia personajului. Remarcabile sunt descrierile olfactive (numele-porecla al personajului datorandu-se si exacerbarii simtului mirosului in momente cheie) si mai ales cele ale felurilor de mancare. Prin intermediul personajului sau scriitorul ne poarta in cofetarii, restaurante cunoscute sau carciumi anonime, in bucatariile acestora, ajungand chiar si in bucataria palatului prezidential de la Cotroceni.  Literaturii gastronomice traditionale romanesti i se adauga cateva pagini poate neasteptate dar pline de savoare.

‘Ciinelui nu ii era foame, dar era curios sa vada unde-si lua Alina micul dejun in zilele cind nu se ducea la redactie. Se duse spre capatul strazii si stiu incotro se indrepta, dupa miros, inainte de a descoperi circiuma mititica, de la parterul blocului de la intersectie. Simtise de la distanta mirosul de ciorba de burta si pe cel de tuslama, care nu-l prea interesau, dar ce-l facu sa continue explorarea fu aroma de ceai cu rom care-i aducea aminte de copilaria lui, cu marmelada si cu piinea neagra de la Casa de copii. Intra in restaurant – care nu i se paru decit o circiuma curatica … Chelnerita scunda, plinuta, trecuta de 40 de ani veni sa-l intrebe: “Cu ce va servim?”. Nu paru sa-l recunoasca. Ii ceru incintat, de parca ar fi dat timpul inapoi, un ceai rusesc cu citeva picaturi de rom, piine neagra, unt si marmelada, o omleta cu cartofi prajiti, din doua oua – daca se putea, cu putin marar -, si o salata de rosii, fara vinegreta. Minca incet, sorbind din ceai dupa fiecare muscatura din cele doua tartine cu unt si marmelada pe care le pregati el insusi, cu cite un strat aproape invizibil de unt si cu felii de marmelada mai subtiri ca batul de chibrit.’ (pag. 193-194)

‘Cind iesi din curtea palatului, in loc sa se duca la redactie, se opri mai intii la cofetariile pe care le stia, sa intrebe de baclavale, sarailii, serbet, halva si rahat, dar si de cataifuri si de-ale socolatei, cu torturi cu si fara bezea, cu joffre si cu mascote, si de strudele, de clatite de toate soiurile, si de placinta cu brinza presarata cu zahar si de placinta cu dovleac, cu stafide si scortisoara, sau fara ele. Gusta, se scarpina in cap, iar gusta si nota in carnetel cu ce impresii plecase.’ (pag. 199)

 

sursa imaginii http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/soseaua-virtutii-cartea-cainelui-i-de-cristian-teodorescu-13767547

sursa imaginii http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/soseaua-virtutii-cartea-cainelui-i-de-cristian-teodorescu-13767547

 

Vom recunoaste si elemente de comportament tipice in viata sentimentala a eroului. Ciinele este departe de a fi indiferent la farmecele femeilor din jur, dar infidelitatile sale sunt mai mult de conjunctura sau cel putin asa incearca sa se convinga pe sine insusi. Barbatul cunoaste si intra in relatii cu femei mai tinere decat el (secretara Alina) sau mult mai coapte (doamna Surugiu), sau cu parlamentara Nana pe care o doreste ca simbol de ascensiune sociala sau poate dintr-o lupta de putere transportata pe alte planuri. Cand problemele create de criza economica si relatiile maloase cu mediul securisto-mafiot se aduna pe capul personajului, apare si criza conjugala, sotia sa, Mari intinzandu-i o mica cursa si hotarind sa nu ii mai suporte infidelitatile. Pana la urma insa totul aduce mai mult cu o banala si universala criza a varstei de 40+, relatia familiala parand a fi unul dintre putinele repere de stabilitate si de continuitate intr-o lume incerta.

Mi-a placut mult cartea precedenta a lui Cristian Teodorescu ‘Medgidia, orasul de apoi’ despre care am scris acum cativa ani. Acolo pe langa calitatea scrierii era frapanta si originalitatea constructiei, cartea fiind compusa dintr-o culegere de povestiri, episoade, portrete care creau o lume din cateva decenii ale istoriei Romaniei din prima jumatate a secolului trecut, intr-un alt moment al unui alt fel de tranzitie. ‘Soseaua Virtutii. Cartea Ciinelui’ are o structura narativa mai clasica, insa reuseste cu aceeasi acuitate a observatiei si talent in a da viata personajelor sa capteze si sa mentina atentia cititorilor. Elementele de roman social si sentimental, satira politica si intriga detectiva asortate cu miresmele si gusturile descrierilor culinare  constituie o combinatie castigatoare. Nu stiu daca titlul compozit indica intentia de a deschide un ciclu in jurul Soselei Virtutii, dar voi cauta si viitoarele carti ale lui Cristian Teodorescu, fie ca ele vor apartine sau nu aceluiasi fir epic.