‘Castigatorii’ aparuta in 2014 la Editura ART in traducerea careia nu i-am gasit niciun cusur a lui Coman Lupu imi prilejuieste prima intalnire literara cu Julio Cortazar, autor care apartine spatiului literar agentinian despre care, vai, nu stiu mai nimic si unde nu cunosc aproape pe nimeni in afara desigur de uriasa prezenta a lui Borges. Biografia lui explica destul de bine unul dintre motivele relativei usurinte cu care am abordat cartea scriitorului nascut in Belgia in fatidica luna august a anului 1914, prima luna a Primului Razboi Mondial. Tatal sau facea parte din corpul diplomatic argentinian, si familia si-a petrecut anii razboiului in Elvetia, dupa ce Belgia a fost invadata de trupele germane. Abia in 1919 familia Cortazar s-a intors in Argentina, unde tatal sau a disparut foarte curand din viata familiei. Julio a crescut, si-a primit educatia si s-a format ca scriitor in conditii sociale destul de grele, ceea ce explica in parte simpatiile de stanga pe care le-a nutrit in tot timpul vietii sale. Ascensiunea peronismului (in prima sa perioada) l-au determinat sa se exileze in Franta unde a trait din 1951 pana la sfarsitul vietii sale. Desi a scris in spaniola, si desi majoritatea cartilor sale au teme legate de Argentina, stilul, influentele culturale, si modul de a interactiona cu alte culturi au o nuanta mai mult europeana. Este inmormantat la cimitirul Montparnasse.

‘Castigatorii’ a vazut lumina tiparului in 1960 si a fost primul roman publicat de Cortazar in timpul vietii sale, dar nu si primul pe care l-a scris. L-au precedat alte doua romane scrise in anii 50 dar care au fost publicate doar postum. Au urmat alte trei, si din cele citite de mine ‘Castigatorii’ nu este cel mai bun dintre ele, ca sa nu mai vorbim despre faptul ca Julio Cortazar este apreciat in mod special ca autor de proza scurta si nu ca romancier. Daca asa stau lucrurile, este vorba despre un scriitor exceptional si voi cauta sa-i descopar restul operei. Mie si ‘Castigatorii’ mi-a prilejuit nu putine momente de satisfactie in lectura.

 

sursa http://www.librariaonline.ro/beletristica/literatura_universala/proza_diversa/castigatorii_julio_cortazar-cortazar_julio-p10077600

sursa http://www.librariaonline.ro/beletristica/literatura_universala/proza_diversa/castigatorii_julio_cortazar-cortazar_julio-p10077600

 

Primul capitol ne introduce personajele in stilul unei bune si solide scriituri clasice, darĀ premizele actiunii au o natura usor absurda, chiar kafkiana. La un restaurant din Buenos Aires se aduna inainte de calatorie un grup de aparenti privilegiati (‘Castigatorii’). Cu totii au castigat la un fel de tombola ale carei reguli nu sunt foarte clare o croaziera de cateva luni pe un vapor misterios, si pe o ruta care nu este cunoscuta din start. Adunare aparenta sau alegere intentionata? La fel ca in viata, regulile jocului nu sunt foarte clare. Personajele par a fi adunate din diferite medii sociale, cu diferente culturale si moravuri diverse. Doi profesori de liceu – unul tanar si unul mai in varsta, dar si unul dintre elevii lor problematici insotit de familia sa provenind din paturile joase ale societatii. Un cuplu de tineri, inca necasatoriti care par deja sa aiba probleme functionale. Un alt cuplu de clasa mai inalta, in care femeia atrage atentia prin frumusetea si manierele ei mai liberale decat conventia. Un intelectual cuceritor care isi parasise iubita pe tarm. Profesorul tutore al copilului bolnavicios al unei doamne din societatea mai inalta, si ea aparent disponibila sufleteste, dar cu stil. Si altii.

Dupa o imbarcare care pare mai degraba o deportare, vaporul ridica ancora, dar ceea ce se intampla la bord nu corespunde exact asteptarilor. Pasagerilor le este interzis accesul intr-o parte a vaporului sub pretextul unei misterioase si niciodata confirmate boli care ar fi izbucnit imediat dupa plecare printre membrii echipajului. Majoritatea acestora de altfel nu au niciun contact cu pasagerii si de aceea sunt porecliti de elevul de liceu ‘glucizi’ si ‘lipizi’. Nu par de altfel sa vorbeasca nici o limba cunoscuta. Traseul continua sa fie si el un mister, la fel si durata calatoriei. Despre ce este vorba? O vacanta de vis? sau poate din contra, ‘castigatorii’ sunt de fapt prizonieri obligati sa respecte o colectie de legi pe care nu o inteleg? Dialogurile au un aer usor teatral si o tenta de absurd. Cititorului roman ii vine imediat in minte asociatia cu ‘Jocul de-a vacanta’ al lui Mihail Sebastian. Personajele se tatoneaza, intra in dialog, se cunosc, apar taberele, intrigile, romanele amoroase si inamicitiile.

Scrierea este excelenta si dupa prima suta de pagini incepem sa cunoastem personajele si sa ne formam nu numai propriile impresii de cititori dar si simpatiile si antipatiile noastre personale. Apar si numeroase asociatii culturale si literare, dar si ele au sorginte mai mult europeana. De exemplu referiri la Apollinaire sauĀ  Picasso. Explorarea nivelelor ‘de jos’ ale vaporului dupa depasirea obstacolului usirlor inchise capata o tenta de explorare a subteranelor care aminteste de Alice a lui Lewis Caroll. Un personaj exclama la un moment dat ‘In general este o atmosfera de ciuma de parca am trai intr-un roman existentialist.’ (pag. 283). Contrapunctul il furnizeaza fragmentele inserate din loc in loc rupand firul povestirii si prezentand reflectiile tutorelui Persio. Acestea sunt scrise intr-un alt nivel de limbaj si au un caracter mai degraba oniric, ne fiind neaparat legate sau sincronizate cu actiunea. In sine ele ar putea reprezenta o carte separata, de sine statatoare, sau o viziune alternativa, in plan ideatic a calatoriei. Si asta desi imposibilitatea comunicarii prin cuvinte pare a razbate ca fir central:

‘Nu, nu cred ca planul meu de atac e mai limpede decat un numar format din cincizeci si opt de cifre sau decat vreunul din acele portulane care duc navele la pieire. Se complica cu un irezistibil caleidoscop de cuvinte, cuvinte mari ca niste catarge, ornate cu majuscule …’ (pag. 248)

 

sursa http://www.pulsamerica.co.uk/2015/01/15/feature-playing-hopscotch-julio-cortazar/

sursa http://www.pulsamerica.co.uk/2015/01/15/feature-playing-hopscotch-julio-cortazar/

 

Relatiile dintre personaje se construiesc in mod firesc, evoluand in maniere care amintesc uneori telenovelele (spatiu tipic sud-american, cu vreo 20 de in avans!), alteori angoasele existentialiste:

‘Atata timp cat trupurile nu contamineaza sufletele … Asta-i tot ce va framanta de fapt, sufletele. Sufletele care contamineaza trupurile si, drept urmare, unul dintre trupuri se culca cu celalalt. … Si cand ma gandesc ca daca ati intalni o asemenea situatie intr-un roman, ati accepta-o fara sa mai clipiti atata. … Raul imi tot spune ca am tendinta de a evalua lumea cu masurile oferite de literatura. N-ar fi mai bine sa faceti si dumnevoastra la fel? De ce sunteti atat de spaniol, Lopez, antiLopez si superLopez? De ce va lasati condus de atavisme?’ (pag. 287)

Acumularea de tensiune duce la o izbucnire de violenta si la un deznodamant in care se face simtita vena politica a lui Julio Cortazar. Finalul este poate surprinzator, sau poate este unul dintre finalurile posibile. Nu este un final de roman detectiv si nu toate firele actiunii si misterele ambiantei sunt elucidate. Ca si in viata, la fel si in literatura, si mai ales in literatura sud-americana in care faptele nu sunt intotdeauna efecte deterministe ale unor cauze exacte si fara echivoc. Lectura ultimei pagini a cartii nu inseamna ca personajele lui Julio Cortazar vor parasi imediat mintea si imaginatia cititorului.