Pasiunea istoriei mi-a fost infiltrata in suflet de un Dascal. Unul dintre putinii profesori in clasele carora m-am perindat in cei 12 ani de scoala si 5 ani de facultate care a fost mult mai mult decat un profesor si si-a meritat din plin titlul si amintirea de Dascal. Il chema Ionescu, din pacate numele propriu l-am pierdut in uitare, si mi-a fost profesor de istorie doar vreme de un an – in clasa a 8-a la Scoala Generala numarul 169 de pe strada Spiru Haret, vis-a-vis de Ministerul Invatamantului in Bucuresti. Anul nu era insa un an oarecare. Era anul 1968 – unui dintre acei putini ani din fiecare secol in care istoria pare sa se accelereze, in care evenimentele se succed unul dupa celalalt, aproape simultan, in diferite parti ale globului. Aveam sa mai traiesc mai tarziu inca un asemenea an – 1989. Atunci, in 1968 traiam primavara de la Praga si interventia sovietica, razboiul din Vietnam, conflictele rasiale si protestele studentilor din Franta si America, asasinatele politice care curmau vietile lui Martin Luther King si Robert Kennedy. Romania trecea printr-o perioada de relativ ‘dezghet’ ideologic, caci Nicolae Ceausescu nu facuse inca ‘istoricele’ vizite in China si Coreea de Nord si scriitorii, artistii, si intelectualii in general aveau pentru cativa scurti ani iluzia ca si socialismul romanesc ar putea avea o fata umana. Un tanar (cred ca era tanar, desi noua, elevilor, ne parea desigur matur) profesor de istorie dintr-o scoala din centrul Bucurestilor se simtea dator sa predea altfel istoria, discutand liber cu elevii, folosind articolele din primele numere ale ‘Magazinului istoric’ (peste ani aveam sa-l cunosc pe generalul Constantin Antip, cel care a fost primul redactor-sef al revistei), sadind in mine si probabil si in alti colegi ai mei pentru o viata pasiunea pentru istoria romanilor si istorie in general.

Imi amintesc despre profesorul Ionescu de fiecare data cand iau in mana o carte sau o revista de istorie. Am insa si mai multe motive sa-l amintesc acum, dupa ce am citit si pot asterne gandurile mele legate de volumul ’200 de ani din istoria romanilor dintre Prut si Nistru’ editat de Fundatia Culturala Magazin Istoric asociata cu Grupul Editorial Litera si aparuta in 2012. Pagina a 3-a mentioneaza ca lucrarea este realizata si tiparita ‘cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni’. Este vorba despre o colectie de studii care acopera cei 200 de ani de istorie a teritoriului pe care cel mai des il numim Basarabia intre 1812 – anul anexarii de catre Rusia – si 2012. Autorii sunt cinci istorici cunoscuti – trei din Romania si doi din Basarabia, coordonarea volumului fiind asumata de academicianul Ioan-Aurel Pop, rector al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj si de Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu de la Universitatea din Bucuresti si Universitatea Spiru Haret.

Faptul ca cinci autori diferiti semneaza capitolele care se ocupa de perioade diferite din istoria romanilor dintre Prut si Nistru nu ramane fara repercusiuni in echilibrul cartii. Se simt diferentele in stilurile de abordare, ca si in felul in care sunt citate si folosite referintele. Secolul dintre pierderea Basarabiei si intregirea de la 1918 este abordat in doua capitole aproximativ paralele din perspective diferite. Ceea ce lipseste insa in mod asa de evident incat nu pot intelege cum de nu a sarit in ochi editorilor macar, daca nu a autorilor, este o harta (daca nu mai multe) care sa plaseze geografic numele locurilor, si stapanirile succesive ale acestora. Imi pare ca autorii si editorii au pierdut din vedere faptul ca multi dintre cititori sunt din Romania si geografia de baza a Basarabiei, nu numai istoria acestei parti a tarii istorice este aproape complet necunoscuta.

 

 

sursa http://www.litera.ro/index.php/200-de-ani-din-istoria-romanilor-dintre-prut-si-nistru.html

sursa http://www.litera.ro/index.php/200-de-ani-din-istoria-romanilor-dintre-prut-si-nistru.html

 

’200 de ani din istoria romanilor dintre Prut si Nistru’ lasa la o parte in mod explicit pretentia unei pure obiectivitati istorice. Intr-o conjunctura in care propaganda ruseasca a falsificat istoria Basarabiei pana la a incerca sa stearga caracterul national si sa inventenze o limba si o natiune distincta acolo unde nu este vorba decat despre cel mult o varianta regionala definita cel mult prin accent si variatii de vocabular de cateva zeci sau poate sute de cuvinte, autorii delimiteaza scopul astfel:

‘Cartea de fata nu are o conotatie politica si nu indeamna la nicio idee politica pentru viitor, cu exceptia ideii cunoasterii trecutului, pe cat posibil, “asa cum a fost” … convinsi de necesitatea pluralitatii, propunem aceasta abordare, una dintre cele posibile, dar bazata pe datele transmise de surse, nu pe impresii ori pe imaginatie.’ (pag. 10)

Primul capitol scris de acad. Ioan-Aurel Pop prezinta in aproximativ 35 de pagini fundamentul istoric al zonei de nord-est locuite de romani, demonstrand in mod elocvent si clar deplina continuitate a prezentei romanesti ca si legatura organica dintre zona de dincolo de Prut si restul Moldovei. Prutul nu a fost in vechime nicicand granita, ci unul dintre raurile interioare ale Moldovei, si multe dintre unitatile teritoriale ale perioadelor Evului Mediu si Renasterii romanesti s-au situat de o parte si de alta a raului. Putin cunoscut imi era rolul Cetatii Albe ca port de legatura si acces al Europei Rasaritene si Centrale la Marea Neagra. Este subliniat rolul jucat de romani in general si de moldoveni in special in stavilirea expansiunii musulmane otomane spre Europa si pana si plata tributurilor infierata de alte variante istoriografice isi gaseste rolul in logica istoriei, asa cum a fost scrisa de Cantemir la inceputul secolului al 18-lea:

‘Pana si in continua varsare de bani catre Poarta, autorul vede un titlu de glorie pentru poporul sau; secatuirea averii neamului este un perpetuu sacrificiu de aur dupa cel de sange; prin aurul si prin sangele romanilor s-a rascumparat de la otomani libertatea Europei. Este exprimat aici un adevarat mesianism romanesc, cu un veac inainte de afirmarea celui polonez.’ (pag. 32)

Tradarea turceasca este dubla, caci dupa secatuirea reurselor economice ale celor doua tari romanesti si impunerea unui sistem politic corupt au urmat cele doua tradari succesive ale girului dat de Poarta intru pastrarea integritatii teritoriale a Moldovei. In conjunctura razboaielor europene de la sfarsitul secolului 18 si inceputul secolului 19 sunt cedate succesiv Bucovina Imperiului Habsburgic in 1775 si Moldova de rasarit in 1812 Rusiei. De mentionat ca Rusia si Moldova ajunsesera sa aiba o frontiera comuna doar in 1792 si ca la data preluarii controlului teritoriului de catre tari majoritatea absoluta a populatiei era romana. Termenul insusi de Basarabia a fost introdus de rusi si aici am de facut o corectura personala, caci preferinta pentru aceasta denumire (folosita si in perioada interbelica) nu pare sa aiba un fundament istoric de vechime. Prin cele doua tradari succesive Turcia trecea sub controlul imperiilor rivale inima istorica a Moldovei, locurile de descalecare si de dezvoltare istorica ale romanilor din totdeauna.

Secolului care a urmat ii sunt dedicate doua capitole: cel scris de profesorul universitar bucurestean Ion Bulei si cel semnat de dr. Ion Varta din Basarabia. Sunt descrisi primii ani dupa Pacea de la Bucuresti si incercarile romanilor trecuti sub stapanirea ruseasca de a-si pastra identitatea nationala si legaturile cu fratii de pe malul drept al Prutului. Este descrisa tranzitia de la o relativa dar limitata autonomie in primii ani spre o completa asimilare a Basarabiei ca provinicie ruseasca. Sunt descrise transformarile economice si demografice, politica de colonizare si rusificare intensiva dusa de regimurile centrale si guvernatorii locali succesivi. Interesante si modificarile hotarelor. In urma pacii de la Berlin care consfintea pe plan international independenta Romaniei, Rusia tarista isi incalca din noi obligatia de a respecta integritatea teritoriala a noului stat si incorporeaza trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), un fel de Alsacie si Lorena romaneasca, trecuta de cateva ori in cursul secolului 19 de sub un regim sub altul. Se modifica si structura sociala a acestei parti a tarii – vechea boierime moldoveneasca isi pierde treptat rolul si puterea economica, influenta sa culturala in randul romanilor fiind inlocuita la sfarsitul perioadei de intelectualitatea nationalista care continua sa priveasca peste Prut spre apus, in pofida sistemului de represiune tarist.

 

sursa http://commons.wikimedia.org/wiki/Atlas_of_Romania

sursa http://commons.wikimedia.org/wiki/Atlas_of_Romania

 

Capitolul semnat de prof. univ. dr. Ioan Scurtu despre perioada interbelica mi s-a parut cel mai detaliat, mai documentat si mai articulat capitol al cartii. El incepe cu descrierea evenimentelor Marii Uniri asa cum s-au petrecut in Basarabia, descrise insa si in contextul revolutiei bolsevice si a profundelor schimbari sociale si politice prin care trecea Rusia de care se desprindea Basarabia. Introducerea cu ton polemic (pag. 116) nu face un serviciu prea bun modului documentat si argumentat in care este prezentata istoria acestei parti din Romania interbelica in cele ce urmeaza, cu informatii extinse asupra evolutiilor politice, sociale, nationale, a economiei si a culturii. Nu sunt ignorate nici contradictiile si frecusurile intre administratia romaneasca si unele cercuri locale care au fost mai tarziu exploatate politic de catre puterea ruseasca devenita sovietica:

‘Spre deosebire de Transilvania si Bucovina, unde exista o intelectualitate romaneasca numeroasa, care a putut prelua toate functiile administrative, in Basarabia, datorita faptului ca limba romana fusese interzisa, iar relatiile cu Romania obstructionate de regimul tarist, nu a existat aceasta posibilitate. Ca urmare, a fost nevoie ca posturile care nu au putut fi acoperite de localnici sa fie atribuite unor functionari adusi din Vechiul Regat. Trimiterea in Basarabia – cea mai inapoiata provincie romaneasca – era privita de unii ragateni ca o pedeapsa, drept care au muncit fara tragere de inima, au comis chiar si abuzuri.’ (pag. 118-119)

‘Adeseori in disputele politice interne se aduceau acuzatii privind politica “ragatenilor” fata de populatia din teritoriile unite in 1918, unele abuzuri si ilegalitati ale autoritatilor – caracteristice unor societati cu o democratie neconsolidata si care aveau loc pe intreg cuprinsul tarii – fiind puse de unii lideri ai opozitiei pe seama politicii guvernamentale.’  (pag. 139)
 
Ioan-Aurel Pop sursa http://transilvaniareporter.ro/esential/ioan-aurel-pop-rector-ubb-o-universitate-fara-cercetare-ramane-la-nivel-de-colegiu/

Acad. Ioan-Aurel Pop
sursa http://transilvaniareporter.ro/esential/ioan-aurel-pop-rector-ubb-o-universitate-fara-cercetare-ramane-la-nivel-de-colegiu/

 

Extrem de interesante si semnificative sunt informatiile despre relatiile dintre Romania interbelica si Uniunea Sovietica care reinoieste si amplifica ambitiile imperialiste ale tarilor, precum si cele despre rolul jucat de Partidul Comunist din Romania in perioada interbelica ca agentura aservita intereselor Uniunii Sovietice, inclusiv in ceea ce priveste contestarea integritatii teritoriale a Romaniei Mari si a rezultatelor tratatelor semnate de dupa primul razboi mondial, niciodata recunoscute de Uniunea Sovietica. Ultimele cateva pagini ale capitolului descriu evenimentele fatidicului an 1940, in care Romania pierde din nou Basarabia ca urmare a ultimatumului sovietic din iunie 1940, care punea in practica intelegerea mai mult sau mai putin tacita din anexele pactului Molotov-Ribbentrop de la 23 august 1939.

Capitolul ultim al cartii semnat de prof. univ. Anatol Petrencu (politician si istoric din Republica Moldova) mi s-a parut cel mai problematic. In primul rand ca structura, el acoperind trei perioade istorice complet diferite: cea a razboiului, cea a Basarabiei postbelice devenita R.S.S. Moldoveneasca, si cea a Republicii Moldova independente de dupa destramarea Uniunii Sovietice. In prima parte mi s-a parut stridenta si incompleta istoric abordarea perioadei razboiului. Dupa ce descrie cu amanunte cutremuratoare perioada de represiune anti-romaneasca din 1940-1941, este aproape complet ignorat aspectul dictatorial si rasist al politicii antonesciene, indreptata in primul rand impotriva evreilor, dar si impotriva populatiei rrome. Agresiunea germana din iunie 1941 si alaturarea Romaniei in razboiul anti-sovietic sunt aproape prezentate ca un fel de ‘razboi preventiv’. Faptul ca Antonescu era pro-nazist si aliat al Germaniei este trecut sub tacere, ca si faptul ca o mare parte din episoadele romanesti ale Holocaustului au avut loc in Transnistria. Aceste omisiuni ca si elemente de vocabular (cei ce se opuneau nazistilor sunt etichetati ‘teroristi’ – pag. 169) pun sub semnul intrebarii obiectivitatea istorica a acestei sectiuni a cartii. La pagina 178-179 gasim urmatorul citat (cam singurul legat de Holocaust): ‘Regimul antonescian a internat evreii in lagare si ghettouri, afara de persoane cu situatii speciale … La sfarsitul anului 1941, evreii din lagare si ghettouri au fost deportati in Transnistria.‘ Si apoi? Raportul Wiesel lipseste si din bibliografie si din continut.

 

sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Basarabia

sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Basarabia

 

Mai interesanta si mai documentata este sectiunea din capitolul 5 care se ocupa de perioada sovietica de dupa razboi. Sunt descrise in detalii reinstaurarea puterii sovietice, persecutarea clasei de mijloc, arestarile si deportarile romanilor din anii de sfarsit ai stalinismului. Persecutiile religioase, sovietizarea si rusificarea culturala, inventarea limbii si poporului ‘moldovenesti’ sunt si ele prezentate in detaliile esentiale. Istoria Basarabiei de dupa 1944 este istoria unei zone de frontiera a imperiului sovietic. Ocazia desteptarii si a renasterii nationale putea sa vina doar odata cu prabusirea sistemului sovietic. Si a venit. Optiunea aleasa de conducatorii de la Chisinau dar si de cei de la Bucuresti in 1990-1992 este pentru mine inca un mare mister. A fost ratata ocazia reintregirii nu pentru o generatie sau doua, dar poate pentru totdeauna. Nu in aceasta carte veti gasi explicatiile – cel mult cateva fapte care demonstreaza ca in acei ani conducatorii pareau mai mult ocupati de problemele locale de termen scurt (nu putine de altfel) si nu de o viziune istorica. Este poate si prea devreme pentru o analiza la rece a celor intamplate doar cu doua decenii in urma, si poate ca inca aceasta istorie este in curs de scriere.

’200 de ani din istoria romanilor dintre Prut si Nistru’ este o carte extrem de utila celor care vor sa inteleaga ce s-a intamplat in ultimii 200 de ani, dar si in ultimii 25 de ani in Romania, Moldova de Rasarit (sau Republica Moldova, sau Basarabia – alegeti numele pe care il doriti) si intre ele. Este insa departe de a fi o carte completa si definitiva si poate ca autorii ar trebui sa o completeze, imbunatateasca, cizeleze daca se gandesc la editii urmatoare. Cititori interesati de aceasta tema sunt convins ca exista pe ambele maluri ale Prutului si in lumea cea mare.