Marturisesc ca imi este incomoda relatia cu Gunter Grass. Asemanatoare daca vreti cu relatia cu Germania, cu cultura si cu germanii in general. Pe de-o parte ca cititor nu pot sa nu cad in mrejele scrierii sofisticate, a constructiei minutioase, a referintelor culturale vaste dintr-un spatiu european care ne este comun. Cand il citesc pe Grass in traducere regret ca am abandonat prea devreme lectiile de limba germana si nu-l pot citi in original. Nici pozitiile adoptate de scriitor nu imi sunt straine, ma pot identifica cu o parte dintre ele cum sunt cele legate de dreptatile si nedreptatile sociale, de libertatea de exprimare si de metodele de remediere ale racilelor sociatatii. Pot intelege si aproba privirea critica si mania cu care scriitorul afirmat in anii si deceniile de dupa razboi se raporteaza la trecutul sumbru si contributia dureroasa a Germaniei la suferintele omenirii din prima parte a secolului 20. Nu pot insa uita in niciun moment ca in toti acesti ani in care Grass se prezenta lumii ca obrazul curatit de tare si riduri si drept constiinta reciclata a unei Germanii noi, el ascundea in cotloanele biografiei sale scheletele unei adolescente si prime tinereti petrecute in uniforma neagra si criminala a SS-ului. Nu insasi aderenta influentata si partial scuzabila din cauza atmosferei otravite de minciuni a vremii in care s-a format imi repugna, ci camuflarea si minciuna care pune sub umbra indoielii atitudinile compatriotilor sai trecuti prin procesul de-nazificarii si a celor ce au venit mai tarziu intr-o lume a democratiei si tolerantei care se vrea un model pentru intreaga Europa. Daca pana si Gunter Grass ….

Ca orice carte cu amploare si profunzime, si ‘Ani de ciine’ aparuta la Polirom in 2014 in seria de autor Gunther Grass in traducerea exceptionala si cu note semnate de Mariana Barbulescu este una dintre aceste carti, ea poate fi citita in mai multe nivele si interpretata in straturile sale diferite, pe care le descoperi si redescoperi in permanenta ca cititor la prima lectura si daca revii asupra anumitor pasaje sau a intregii carti. Un briceag aruncat in canalele prin care Vistula se varsa in Marea Baltica in apropierea orasului Danzig (Gdansk) este prezent la inceputul cartii si apoi revine spre sfarsit, marcand simbolic relatia complexa de prietenie-ura dintre cele doua personaje principale. Istoria lor personala se impleteste cu istoria Germaniei pe o perioada de peste patru decenii si personajele insesi se transforma si isi schimba aparent cel putin identitatile. Pentru realistul-fantastic (cu tente macabre) care este Gunther Grass schimbarile de nume sau de fizionomie sunt acceptabile si acceptate, atata timp cat ele camufleaza (in scopul supravieturii) identitatile interioare reale ale personajelor. Eduard Amsel, baietelul gras si alintat care isi ascunde in zadar jumatatea de evreitate devine impresarul Haselhoff (protector al dansatoarei Jenny, ea insasi copil gras devenit balerina si idolul soldatilor germani), apoi Gura-de-Aur profetul renasterii economice a Gemaniei post-belice, un fel de oracol stil Forest Gump pe care vin sa-l consulte toti proprietarii de concerne sau grupuri ziaristice, si in final Brauxel, proprietarul unei mine rentabile dar despre care de mult s-a uitat ce producea. Creativitatea sa se va manifesta diferit in perioade diferite. In copilarie construieste sperietori, isi face din asta chiar un business administrat de prietenul sau Walter Matern. Mai tarziu maestrul impresar va crea decoruri care vor juca un rol determinant in spectacolele dansatoarei Jenny. Apoi apare si se manifesta darul de oracol, pentru ca in final eroul sa devina coordonatorul literar al cartii si un fel de alter-ego al autorului. Mai bine zis jumatate din persoana acestuia cealalta jumatate fiindu-i rezervata prietenului din copilarie Mattern, cel care il protejeaza initial, pentru a se alatura in perioada nazista asupritorilor, mediul german nereusind sa se dezbare de antisemitismul visceral ce pare ca nu poate fi dezradacinat din caracter, de atitudinea de dispret fata de evrei:

‘La doua-trei lovituri, pe langa alte porecle si vorbe de ocara, sa i se zvirle, neintentionat intentionat, cuvintul “Itic!” – aceeasi scena de paruiala se regasea reprodusa intr-o singura sperietoare cu multe brate, in padurea de pe tarm, intre dune, sau chiar pe tarm, linsa de mare.’ (pag. 50)

 

sursa http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixixix-gunter-grass/ani-de-ciine-227327.html

sursa http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixixix-gunter-grass/ani-de-ciine-227327.html

 

Cartea este compusa din trei parti, fiecare dintre ele cu o structura narativa si un stil diferit. Prima parte este povestita intr-o suita de ‘flash-back’-uri scrise de personajele principale multe decenii dupa desfasurarea evenimentelor in ‘ture de dimineata’ – ture in mina subterana care va deveni cadru pentru finalul cartii. Spatiul geografic este cel al zonei Danzig si timpul istoric al perioadei dintre cele doua razboaie mondiale in care ‘zona libera’ are o existenta proprie care reflecta in fapt la scara redusa evolutia spre fascism a intregii Germanii, intr-un timp oarecum alterat. Este prezenta aici si perspectiva istorica, istoria reala a Gemaniei impletita cu legendele si miturile care devin componente ale spiritului national si spatiul geografic cu elemente de fantastic gotic – padurea, fluviul, subteranele presarate cu schelete si bantuite de fantome ale orasului. Apar si personajele principale, colorate si deformate, victime ale istoriei si ale trecutului propriu de care incearca zadarnic sa se dezbare. Apar si sperietorile, faptuite de mainile geniale ale lui Eduard, reflexii ale fantasmelor si exorcizare a fricilor sale. Se infiripa prietenia-ura intre evreu si arian. Apare ca personaj episodic si micul tobosar, legatura cu eroul cartii celei mai cunoscute a lui Gunter Grass, prima din trilogia din care face parte ‘Ani de ciine’. Timpul pare o vreme sa aiba legile sale pana cand se varsa inevitabil in oroarea razboiului.

A doua parte a cartii este constituita dintr-un sir de epistole scrise de un personaj secundar al primei parti pe nume Harry Liebenau verisoarei sale Tulla, autoare a unei alte tradari in urma careia pasnicul profesor Brunies, colectionar de minerale rare, va fi deportat si probabil isi sfarseste viata intr-un lagar. In partea a treia a cartii aceste personaje nu vor mai apare sau juca vreun rol, ca atati germani a caror soarta va fi fost curmata de razboi. Istoria este partial repovestita dintr-un alt punct de vedere si continuata cu anii razboiului, cei in care generatia lui Grass se initiaza in viata in atmosfera ororii. Aflam care sunt unele dintre sursele ideologice ale deraierii culturale din lecturile tatalui lui Amsel, a carui carte de capatai ‘Sex si caracter’ a lui Otto Weininger era o exacerbare a virilitatii negand umanitatea evreilor (‘rasa feminina’):

‘Aceasta opera capitala insemnase foarte mult pentru tatal lui. In douasprezece capitole lungi Weininger incerca sa-i refuze femeii existenta sufletului pentru ca apoi, in al treisprezecelea capitol sub titlul “Evreitatea”, sa speculeze, afirmand ca evreii ar fi o rasa feminina, prin urmare lipsita de suflet; abia cind evreul infringe ceea ce este evreiesc putem spera la o mintuire de evreitate. Tatal lui Eddie Amsel subliniase propozitiile memorabile cu un creion rosu si adesea adaugase pe margine “Foarte adevarat!”‘  (pag. 212)

Desigur, in perspectiva istorica si a cartii aceasta abjurare de la evreitate nu ii ajuta cu nimic copilului evreului convertit, al carui destin cade victima tradarii celui mai bun prieten.

Cainele, sau mai bine zis dinastia de caini sub al carui semn se afla intreaga carte, cainii negri care bintuie istoria Germanie, unul dintre ei numit Prinz devenind cainele favorit al lui Hitler sunt prezenti permanent strabatand intreaga carte cu diferitele sale structuri narative.

‘ … asta era el: un ciine ciobanesc, alungit, negru, cu urechi drepte si coada lunga…fiecare fir de par, drept, lipit de trup, aspru si negru. Negru si puful de dedesupt. Nu era o culoare de lup, inchisa, pe fond cenusiu sau galben. Nicidecum – peste tot, pina la urechile drepte, putin inclinate in fata, pe pieptul adincit cu virtej, de-a lungul coapselor imbracate moderat in blana, parul lui lucea negru, negru-umbrela, negru-popa, negru-vaduva, negru-SS, negru-tabla-scolara, negru-falanga, negru-mierla, negru-Othello, negru-Ruhr, negru-viorea, negru-tomata, negru-lamiie, negru-faina, negru-lapte, negru-zapada.’  (pag. 163)

Imaginatia macabra a scriitorului se dezvaluie in finalul celei a doua parti a cartii in care Prinz cainele dezerteaza din bunkerul lui Hitler declansand operatii militare de cautare din partea resturilor de armata germana ramase inca in viata in lupta finala pentru Berlin. Il vom gasi in partea a treia a cartii alaturi de Walter Matern, insotindu-l in peregrinarile si cruciadele antifasciste ale Germaniei post-belice.

‘A fost odata un ciine.

care a apartinut Fuhrer-ului si cancelarului Reich-ului si era ciinele preferat al acestuia. Intr-o zi ciinele acesta a fugit de la Fuhrer. Oare de ce?’ (pag. 407)

Universul in care au copilarit eroii cartii si generatia scriitorului se prabuseste in ruine:

‘A fost odata un oras

care, pe langa suburbiile Ohra, Schidlitz, Oliva, Emaus, Praust, Sankt Albrecht, Schellmuhl si mahalaua portuara Neufahrwasser, avea un cartier marginas, Langfuhr pe numele lui. Langfuhr era attit de mare si atit de mic, incit tot ce se petrecea sau s-ar putea petrece in lumea asta s-ar fi putut petrece si in Langfuhr.’ (pag. 361-362)

Randurile urmatoare par a-l exprima pe scriitor (greu de citit si de interpretat sinceritatea in lumina a ceea ce stim astazi, la peste 50 de ani de la aparitia cartii):

‘Un tinar de saisprezece ani, ros de indoieli si care se tinea mereu mai departe. Un multe-stiutor care citea la gramada carti de istorie si filosofie si care isi ingrijea parul saten frumos ondulat. Un curios ai carui ochi cenusii, dar nu reci cenusii, oglindeau totul si care gasea ca trupul lui neted, dar nu lipsit de vlaga, era cam firav si poros. Un Harry mereu prudent, care nu credea in Dumnezeu ci in Nimic …’ (pag. 362-363)

 

Si spre final despre intreaga lume a Germaniei in ruina:

‘In urma ramin: munti de oase si gropi comune, fise si dosare, suporturi de drapele, carnete de partid, scrisori de dragoste, case proprii, banci de biserica si piane greu de transportat.

Nu sunt platite: impozite scadente, rate la banci pentru locuinte, restante la chirie, facuri, datorii si vinovatia.

Toti vor sa-si inceapa iarasi viata, economiile, scrisul scrisorilor, pe banci de biserica, in fata pianelor, in dosare si case personale.

Toti vor sa uite muntii de oase, gropile comune, suporturile de steaguri si carnetele de partid, datoriile si vina.’ (pag. 412)

 

sursa https://danassays.wordpress.com/encyclopedia-of-the-essay/grass-gunter/

sursa https://danassays.wordpress.com/encyclopedia-of-the-essay/grass-gunter/

 

Partea a treia a cartii difera complet ca stil – poate si o referinta la schimbarea de limbaj a Germaniei de dupa razboi. Walter Matern devine personajul principal. Il cunoastem din primele doua sectiuni ale cartii ca pe un personaj complex, capabil de mari iubiri dar si de abjecte tradari. Cu cainele Prinz sau poate Pluto (caci numele si l-a schimbat cum si-au schimbat identitatea multi germani deveniti peste noapte democrati din nazisti) insotitor fidel, Matern devine un demascator neinfricat al trecutului nazist si al exponentilor acestuia.  Oglinda sa, in definitiv cealalta jumatate a identitatii germane, evreul convertit Amsel/Haselhoff/Brauxel se va lasa cu greu, treptat si partial doar dezvaluit. Intre timp el contribuie cu fantastico-grotesti capacitati de oraclu economic la miracolul renasterii Germaniei. Trecutul insa bantuie. O inventie, ochelarii minune prin care copiii pot vedea trecutul adevarat al parintilor este tratata ca o adevarata maladie sociala:

‘… ochelarii minune le arata tinerilor purtatori de ochelari trecutul parintilor, in imagini variabile si, de asemenea – destul de des, desi necesitind oarece rabdare -, in succesiune cronologica. Episoade care dintr-un motiv sau altul, au fost trecute sub tacere fata de copii devin papabil de clare. … in cele doua cercuri ale ochelarilor cunoasterii de tata se reiau acte de violenta comise tolerate provocate in urma cu unsprezece doisprezece treisprezece ani: omor adesea insutit. Complicitate la. Fumat de tigari si privit in vreme ce. Ucigasi confirmati decorati aclamati. Motive de omor devin laimotive. Cu niste ucigasi la aceeasi masa, in aceiasi barca, in acelasi pat si club. Toasturi, ordine de actiune. Consemnari in dosare. Suflat pe stampila. Uneori sunt numai semnaturi si cosuri de hirtii.’ (pag. 538)

Germania postbelica nu este insa o societate care sa isi asume in mod sincer responsabilitatea.

‘Comportamentul asta devine din ce in ce mai mult regula principala de viata a tuturor celor implicati: sa uite! Pe batiste, prosoape, fete de perna si captuseli de palarie sint brodate tot felul de cugetari: Orice om trebuie sa poata uita. Uitarea este ceva firesc. Memoria ar trebui sa fie ocupata de amintiri placute si nu de hidosenii chinuitoare. E greu sa-ti amintesti in chip pozitiv. De aceea fiecare trebuie sa aiba ceva in care sa poata crede: de exemplu in Dumnezeu. si, daca nu in El, atunci sa creada in frumusete, in prgres, in bunatatea din om sau in alta idee oarecare. “Noi, aici in Vest, noi credem intotdeauna si cu tarie in libertate”.’ (pag. 542)

Finalul nu dezvolta sau explica pana la capat destinul personajelor. Destinele personale nu au poate prea multa importanta. Dimensiunea mitica a fost inlocuita de pamflet, fantasticul de grotesc. In subteranele minei care nu mai produce de mult minereuri sunt inmagazinate sperietorile. Vor iesi ele candva din nou la suprafata?

Daca pana si Gunter Grass ….