Limba romana pare sa fi precedat engleza in a descoperi sau inventa o expresie care asociaza fluieratul cu ireverenta, si lipsa de frica fata de autoritatea si disciplina consacrata incorporata in notiunea de ‘whistleblower’. ‘A fluiera in biserica’ spuneau romanii cu un secol sau chiar doua in urma si chiar daca expresia romaneasca nu are claritatea definitiei englezesti (o persoana care expune fapte ilegale sau imorale care se petrec intr-o organizatie si le aduce ,de obicei dintr-o pozitie interna organizatiei, la cunostiinta autoritatilor sau a publicului larg, este clar totusi ca majoritatea ‘suflatorilor in fluiere’ sunt si ‘fluieratori in biserica’. Biserica fiind lumea noastra cu marile ei corporatii sau cu organizatiile guvernamentale care de multe ori intrec corporatiile in dimensiuni, bugete, dar mai ales in pierderea din vedere a scopurilor in care au fost create si odata cu aceasta a busolei morale.

John Le Carre este unul dintre autorii mei preferati. Astept cu nerabdare aparitia fiecarei carti noi semnata de el si imi doresc si ii doresc multi ani inainte dincolo de cei 83 pe care ii va implini peste cateva saptamani, si mai ales multe carti inainte, cel putin la fel de bune ca cea despre care scriu acum. Cand am ajuns in lumea libera acum 30 de ani unul dintre primele drumuri pe care mi le amintesc si acum a fost la o biblioteca publica unde am experimentat nesatul alegerii libere din rafturile unei colectii de carti necenzurate. Prima carte pe care am citit-o in calitatea mea de om renascut liber a fost ‘Oamenii lui Smiley’ (‘Smiley’s People’) despre care doar auzisem dar pe care nu putusem pune mana in Romania lui Ceausescu. Citisem insa cumva, nu stiu cum ajunsese la mine un exemplar al cartii ‘Spionul care venea din frig’ (‘The Spy Who Came in from the Cold’). Am fost captivat, am jurat fidelitate, si nu mi-am incalcat juramantul de atunci incoace. Unii stau la coada noaptea dinaintea lansarii unui produs nou Apple. Eu daca as face un gest similar ar fi pentru o noua carte semnata John Le Carre. Din fericire, cartile lui imi sunt astazi accesibile la o distanta de cateva apasari pe taste, in ziua lansarii.

 

sursa http://www.csmonitor.com/Books/Book-Reviews/2013/0509/A-Delicate-Truth

sursa http://www.csmonitor.com/Books/Book-Reviews/2013/0509/A-Delicate-Truth

 

Le Carre scrie in genul ‘carti de spionaj’ si o face cu aplomb de o jumatate de secol. Lumea pe care o descrie, lumea care ne inconjoara, s-a schimbat enorm in acest rastimp. Perioada de varf a razboiului rece in care si-a facut Le Carre debutul a fost urmata de perioada ‘destinderii’, de fisurarea si descompunerea treptata a blocului sovietic, de caderea Zidului si tranzitiile de tot felul din zona fosta comunista. Precum serviciile de spionaj occidentatale si in special cel britanic aveau nevoie de noi amenintari pentru a-si justifica existenta, si personajele negative din cartile lui Le Carre si-au schimbat in anii 90 nationalitatea si locurile de munca. Au aparut traficantii din marile retele internationale de comert de droguri si arme, dictatorii republicilor asiatice si ‘rechinii’ de la carma corporatiilor globale, dar mai ales teroristii, islamici mai convinsi sau mai putin convinsi. De cealalta parte a baricadei par insa a se afla cam acelasi gen de ‘luptatori din umbra’ – functionari publici sau intelectuali recrutati vreunei cauze, oameni de birou sau agenti de teren, cinici sau idealisti – toti par in esenta a fi croiti din aceeasi stofa ca si ‘oamenii lui Smiley’ cu decenii in urma. Si Londra ca decor pare a fi aproape neschimbata, doar telefoanele mobile si mesageria internetica au inlocuit ireversibil cutiile postale parasite la margini de drumuri de tara.

Ca multe alte romane ale lui Le Carre. ‘A Delicate Truth’ (pe care eu l-am citit in limba engleza, in editia aparuta la Penguin Books in 2013) cuprinde un joc de identitati si nume false (cine isi foloseste numele real in profesia de spion?) care il lasa pe cititor usor derutat, si care se va lamuri mult mai tarziu in carte. In primul capitol facem cunostiinta cu un ‘Paul Anderson’ – functionar al ministerului de externe, recrutat pentru a fi omul de legatura al unui inalt functionar guvernamental intr-o misiune de lichidare a unui terorist cunoscut la Gibraltar, in colaborare cu eternii semi-rai, agentii unei companii americane de ‘misiuni speciale’. Nu este clar daca misiunea reuseste sau esueaza, iar rezultatul il vom sti doar dupa cativa ani, cand ‘Paul’ care fusese promovat pe neasteptate pe post de consul de lux in Caraibe se retrage la pensie in Cornwall si este contatctat pentru a ajuta in ancheta pe care un tanar si onest functionar o face in legatura cu faptele petrecute cu ani in urma.

 

sursa http://www.telegraph.co.uk/culture/tvandradio/5388581/John-Le-Carre-why-le-Carre-beats-Fleming-hands-down.html

sursa http://www.telegraph.co.uk/culture/tvandradio/5388581/John-Le-Carre-why-le-Carre-beats-Fleming-hands-down.html

 

John Le Carre insusi a fost agent guvernamental prin anii 50, la fel ca si autorul ciclului ‘James Bond’ Ian Fleming, si in doua dintre personajele cartii pot fi considerate dupa marturisile scriitorului insusi intr-un interviu pentru Daily Telegraph, ca fiind alter-ego-uri la varste diferite ale scriitorului. Tanarul Toby Bell care va initia ancheta pentru aflarea adevarului este ceea ce tanarul David John Moore Cromwell (numele adevarat al scriitorului) va fi fost in anii 50 sau inceputul anilor 60 cand lucra pentru MI5 si MI6 (contra-spionajul si spionajul britanic). Sir Christopher Probyn (a.k.a. Paul Anderson) este ceea ce tanarul spion ar fi putut deveni daca si-ar fi continuat cariera in serviciul Maiestatii Sale. Sunt desigur alter-egouri idealizate, care se lupta cu ambiguitatea morala a meseriei, si care se intalnesc la un moment dat si colaboreaza, caci fara initiativa unuia si informatiile furnizate de celalalt adevarul nu ar avea nicio sansa sa fie degropat.

Va iesi pana la urma adevarul la lumina? Cartea trebuie citita pana la ultima pagina, ceea ce nu este dificil deloc, fiind la fel de bine scrisa ca cele mai bune romane ale scriitorului, pentru a afla un raspuns. Poate. Dilema nu este usoara, viata ‘fluieratorului’ intr-un sistem in care se unesc in complicitate interesele marilor corporatii si ambitiile politicienilor de toate culorile devine riscanta in momentul in care se hotaraste sa dezvaluie adevarul. Sistemul va incerca sa-l cumpere, sa-l ameninte, sa-i gaseasca punctele slabe si santajabile, sa-i lovesca pe cei dragi, si in extrem chiar sa-l lichideze fizic. Intr-o lume stramba a ramane drept si in picioare este o aventura care rareori se termina cu bine.