Marturisesc ca lectura volumului semnat de Miruna Lepus ‘Nae Ionescu sau implinirea prin tineri’, aparut in 2010 la Editura Vremea m-a descumpanit. Nae Ionescu este in felul lui o personalitate fascinanta a culturii si istoriei romanesti interbelice, una care cauzeaza pana astazi pasiuni si discordii. In toata perioada comunista numele sau, ca sa nu mai vorbim de scrisele sale au fost puse la index, asa incat dupa 1989 a fost necesara o recuperare – recuperare care insa nici ea nu a fost lipsita de controverse. Pentru Marta Petreu, Nae Ionescu este Diavolul, in timp ce pentru Dora Mezdrea care a ingrijit publicarea bibliografiei, corespondentei si articolelor sale si a scris o ampla biografie, el este ‘perfect, fara pata’ (pag. 182). Miruna Lepus alege o cale inedita de a prezenta figura lui Nae Ionescu in contextul istoric al epocii. Prima parte a cartii este o expunere istorica a perioadei interbelice, un ‘cadru socio-politic-economic’. A doua parte prezinta ideile principale ale traseului politic si ideologic al lui Nae Ionescu. In a treia parte sunt discutati discipolii si cei care s-au ocupat de persoana si opera sa. Totul in mai putin de 190 de pagini – ceea ce face din carte o lectura concentrata, de multe ori pasionanta dar si discutabila prin multe dintre cele scrise sau nescrise.

‘Cuvantul inainte’ clarifica in oarecare masura intentiile si pune in relatie cartea dedicata lui Nae Ionescu cu cealalta preocupare principala a tinerei autoare, posteritatea politica a lui Mihai Eminescu, caruia ii este dedicata cealalta carte scrisa de Miruna Lepus si aparuta pana acum. Ce au in comun poetul national si carismaticul profesor si ideolog al dreptei in perioada interbelica? Multe, dupa Miruna Lepus:

‘Arestarile, domiciliile fortate, sicanarea si urmarirea profesorului seamana izbitor cu atmosfera ultimilor ani din viata lui Eminescu. La fel si suspiciunile legate de moartea sa. … Rolurile lor in redactiile ziarelor la care lucrau sunt comparabile, la fel importanta lor in epoca. Amandoi sunt acuzati de antisemitism, si pe acest motiv le este marginalizata o parte importanta a operei.’ (pag. 5)

 

sursa www.edituravremea.ro

sursa www.edituravremea.ro

 

Sectiunea intitulata ‘Cadrul socio-politico-economic intre 1914 si 1940′ descrie contextul istoric al epocii din perspectiva si filtrul evenimentelor care au marcat cursul vietii, cariera si influenta in epoca a lui Nae Ionescu. Aici apar primele semne de intrebare. Sursele folosite sunt in parte din istoriografia nationalista, pana la surse legionare (mult citata este ‘Istoria miscarii legionare’ a lui Horia Sima). Macar pentru echilibru si obiectivitate ar fi fost poate mai bine sa apara si alte surse si opinii. Miscarea legionara este descrisa in termeni idealisti in sase pagini aproape apologetice, fara a fi mentionate deloc violentele anti-evreiesti care au culminat cu pogromul de la Bucuresti din 27 noiembrie 1940 si rebeliunea legionara din ianuarie 1941. Presa interbelica de stanga este etichetata drept ‘presa evreiasca’ (pag. 52). Trecerea in revista a curentelor culturale ale epocii trece complet sub tacere dadaismul, suprarealismul si avangarda in general care au avut in Bucurestii interbelici o a doua capitala mondiala dupa Paris. Aceasta asumare a punctului de vedere naeionescian pare o metoda discutabila pentru o punere in context istoric si cultural. La partile bune as mentiona includerea folositoarei liste a primilor ministri si a rezultatelor alegerilor parlamentare din Romania acelei perioade – concisa, utila si exacta din cate mi-am putut da seama – desi parca locul ei ar fi fost mai degraba la sfarsitul cartii, intr-o anexa.

A doua sectiune a cartii ii da cuvantul in mare masura lui Nae Ionescu pentru a-si explica pozitiile politice si sociale prin extrase din articole publicate tinute in epoca. Metoda este originala, un fel de colaj ordonat dupa un fir conducator clar, si aici se imbina iscusinta autoarei in selectie si asamblare ca si claritatea ideilor exprimate de Nae Ionescu. Poti fi in dezacord cu multe dintre ele dar nu poti sa nu remarci calitatea argumentatiei si stilul raspicat al polemicii. Imaginea rezultata va fi desigur apreciata diferit in functie de opiniile cititorului. Pentru mine lectura acestor fragmente a fost in mare parte o confirmare a unei personalitati nationaliste si anti-democratice, cu inclinatii spre misticism si spre metode de rezolvare ale problemelor si crizelor epocii care se aproprie pana la contopire cu ideologiile fasciste din Europa vremii.

Exemple:

‘Nae Ionescu considera ca neamul romanesc se identifica cu ortodoxia – “Biserica si natiunea la noi, ortodocsii, se suprapun. Pentru individ, deci, adica in istorie, natiunea este un absolut.”‘ (pag. 74)

‘Nae Ionescu considera ca o lupta trebuie purtata si impotriva “individualismului liberal, a stientismului, a cartesianismului si kantianismului, a democratiei, a monarhiei constitutionale si republicanismului (cari structural sunt aproape acelasi lucru), a socialismului, a protestantismului religios de toate formele, …’ (pag. 79)

‘Neincredera sa in proiectul european este absoluta: “Nu exista “Europa”. “Europa” este o fictiune. Sau in cazul cel mai bun … o abstractie.” “Europa nu exista. Nu exista unitate spirituala [...] Dar in Europa nu este nici unitate economica. [...] Dar o unitate economica formata din totalitatea statelor Europei – asta nici nu exista, nici nu se poate constitui.’ (pag. 80)

‘In 1937, profesorul scria chiar ca “miscarea aceasta [Miscarea Legionara] nu a gresit niciodata.’ (pag. 111)

‘… Nae Ionescu se declara “impotriva democratiei, deasupra partidelor politice” si marturiseste in mai multe randuri ca nu e democrat. In epoca insa sensul de democrat se apropria de cel de socialist. Nae Ionescu dorea sa inlocuiasca democratia printr-o dictatura a maselor, cu rege pe post de conducator al lor.’ (pag. 119)

‘Ideea conform careia “criza iudaismului e permanenta”, iar iudaismul nu are decat doua eventualitati: se chinuieste perpetuu sau moare” apare inca din 1926, cu opt ani inainte de celebra prefata a lui Nae Ionescu la romanul ‘De doua mii de ani’ al lui Mihail Sebastian.” (pag. 132)

Este bine si clar prezentata traiectoria opiniilor politice ale lui Nae Ionescu, de la sustinerea restauratiei carliste si sustinerea pana la adulare a lui Carol al II-lea in primii ani de domnie, urmata de dezamagirile fata de asocierea cu ‘camarila’ si alunecarea spre legionarism. Relatia intre Nae Ionescu si legionari pare a fi fost aproape simbiotica, el a fost fascinat de aspectele mistice si ‘puritatea morala’ a acestora, dar si legionarii isi gasisera in doctrinele sale nationaliste si antisemite multe puncte de inspiratie.

 

sursa www.bookblog.ro

sursa www.bookblog.ro

 

Ultima parte a cartii se numeste ‘DESPRE NAE IONESCU’ si este in mare parte dedicata receptarii in contemporaneitatea sa, cu cateva ecouri in posteritate. Majoritatea contemporanilor sunt fascinati de diferite aspecte ale ideologiei sale si ii urmeaza fidel calea. Intre ei, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu (printre putinii care ii pun sub semnul intrebarii consistenta si calitatea cursurilor universitare), Petru Tutea (care considera ca ‘a avut o atitudine justa fata de toate evenimentele din Romania’ - pag. 159), si neasteptat – George Calinescu si Petre Pandrea. Mai critici fata de anumite perioade ale vietii si carierei sale au fost Nicolae Iorga si Grigore Gafencu. Disonant de critica suna aprecierea intelectuala a lui Cioran:

‘In opinia lui Cioran, Nae Ionescu “nu era un om realmente cultivat. Nu avea o formatie intelectuala perfecta sau vasta. Citise mult in tinerete, iar cursurile lui se bazau pe ce inmagazinase atunci.” (pag. 155)

Cartea se incheie cu o pagina de ‘Concluzii’ al carei final ‘implinirea sa a fost prin tineri’ ramane pentru mine doar partial demonstrata. Despre opera sa filozofica, si chiar despre secretele fascinatiei pe care a exercitat-o Nae Ionescu ca profesor si mentor al generatiilor tinere ale vremii sale nu am aflat prea multe. Mari rezerve am si fata de un alt paragraf al postfetei:

‘Criza care ne loveste dn 2009 incoace e foarte asemanatoare cu cea inceputa in ’29 – somaj, imprumuturi, curbe de sacrificiu, etc. Sistemul economic si politic, politicienii, institutiile, coruptia, totul e comparabil cu [ce] se intampla atunci; istoria se repeta, iar solutiile oferite de Nae Ionescu s-ar putea dovedi potrivite si astazi, asa cum ar fi putut sa fie potrivite si atunci.’ (pag. 185)

Istoria, imi pare, a dovedit altfel.