Cartea lui Dorin-Liviu Bitfoi ‘Asa s-a nascut omul nou – In Romania anilor ’50′ (Editura compania, 2012) vine sa ocupe un loc important intr-un spatiu neasteptat de rarefiat – cel al cartilor care se ocupa de istoria Romaniei in primul deceniu al celei de-a doua jumatati a secolului trecut. Prin anii 70 acest deceniu capatase in lumea literara calificativul de ‘obsedant’. Obsedant pentru ca in conditiile politice ale venirii la putere a Partidului Comunist fusese complet imposibila reflectarea realitatii in arta epocii, numita ‘realist-socialista’ dar in fapt fantastic-propagandistica. Obsedant pentru ca multe dintre realitatile anilor ’50 se prelungeau in viata anilor ’70. De fapt, daca in literatura vremii a existat un moment de relaxare ideologica care a permis aparitia cartilor unor Ivasiuc, Breban, Goma in mult mai controlata si complet politizata istoriografie nu a aparut nimic semnificativ pana la re-inghetul declansat de Tezele din Iulie 1971 care au readus Romania la un stadiu mult mai asemanator anilor ’50 din multe puncte de vedere. Una dintre impresiile personale cele mai puternice lasate de aceasta carte este legata de faptul ca am recunoscut in multe dintre paginile si capitolele sale descrieri caracteristice nu numai Romaniei anilor ’50 si si celei a anilor ’70 si ’80 pe care i-am cunoscut si trait din plin: supravegherea permanenta, ideologizarea creatiei artistice si a presei, ineficienta economica, muncile voluntare, si mai ales minciuna ‘democratiei populare’ si a ‘socialismului’ care incerca sa poleieasca realitatea acapararii puterii de un grup de parveniti si incopententi care pastrau puterea prin demagogie si teroare, ignorand complet interesele populatiei si drepturile umane fundamentale. Dupa 1990 istoriografia romaneasca s-a ocupat cu predilectie de perioada sfertului de veac in care Romania a fost condusa de Ceausescu si de clanul sau, si numarul cartilor dedicate primei perioade a dictaturii comuniste este cu mult mai redus. Practic, cu exceptia cartilor lui Tismaneanu, acest volum al lui Dorin-Liviu Bitfoi este prima incercare consistenta si documentata de a scrie istoria deceniului obsedant. O incercare reusita.

Titlul cartii este oarecum modest in raport cu continutul ei, care poate fi descris in cateva cuvinte ca fiind cea mai completa reconstituire a realitatilor romanesti ale epocii aparuta pana acum. Pe de alta parte insa el reflecta atentia permanenta pe care autorul a acordat-o vietilor cetatenilor de rand ai Romaniei din acea perioada ca si a impactului de durata al terorii comuniste nu numai asupra generatiilor care au indurat-o ci si pentru generatiile care au urmat. ‘Omul nou’, adica omul care traieste permanent in foame si si miniciuna, care se teme de a nu fi victima delatiunii si pentru a se proteja devine de multe ori el insusi delator nu a fost creat de Ceausescu. Ceausescu insusi a fost intr-o mare masura un produs al anilor ’50 si un continuator al politicilor acelor ani. Romania ocupata si umilita de dupa razboi a iesit din matca normalitatii istorice.

Nu sunt putini cei care identifica in liniile de forta ale prezentului nostru traumele venite din matricea anilor ’50 – acest “miez radioactiv” al comunismului romaanesc. Ar fi fost oare posibil ca din ultragiul de un asemenea calibru la normalitate, la umanitate, la morala sa nu se iveasca o specie “noua”? Ar putea fi acest “om nou” reversibil?’   (pag. 10)

Deceniul anilor ’50 este descris in volum in doua ‘carti’ despre ale caror structura voi discuta imediat. Ele sunt precedate de un prolog (anii 44-49) si un epilog (anii 61-65). Notele bibliografice ocupa peste 100 de pagini la sfarsitul volumului si sunt extrem de necesare pentru a repera sursele informatiei de dimensiuni enciclopedice cuprinse in cele peste 500 de pagini de text de format destul de mare. Urmeaza o utila cronologie istorica (care repeta insa informatii cuprinse in carte, deci este redondanta pentru cititorii intregului volum, si o bibliografie grupata in sectiuni dedicate cartilor, periodicelor, surselor internetice, filmelor.

 

 

sursa www.centralapsi.ro

sursa www.centralapsi.ro

 

Prologul intitulat ‘Asa incepe lumea noua (anul 1950)’ acopera in realitate o perioada ceva mai extinsa – cea a celor cativa ani postbelici care au reprezentat alunecarea de la o sovaielnica revenire la democratie dupa dictaturile precedente si perioada razboiului, spre dictatura comunista. Sunt descrise inchiderea frontierelor, lichidarea partidelor democrate ‘istorice’, destramarea institutiilor statului de drept, acapararea puterii politice si a conducerii armatei, epurarea acestor institutii de elementele ‘reactionare’ adica neaservite noului regim, si primele campanii ale noii politici externe romanesti – cea indreptata contra Iugoslaviei lui Tito si campania ‘pentru pace’ – prima dintr-un sir de campanii de diversiune ideologica care vor fi reluate si de Ceausescu.

Prima ‘carte’ dedicata anilor 50 este impartita in sapte parti, descriind aspecte diferite ale vietii Romaniei din acea perioada. ‘Legalitatea populara’ descrie aservirea justitiei scopurilor noului regim, teroarea instaurata de Securitate in randurile populatiei si cumplitul sistem penitenciar in care Romania acelor ani a excelat prin inventivitatea si cruzimea cu care comunistii si-au pedepsit dusmanii de clasa in actiuni ca ‘exprimentul Pitesti’, inchisori ca Aiud sau Gherla, sau lagare de munca cum au fost cele de la Canal. A doua parte se ocupa de ‘Transformarea socialista a agriculturii’ si in special de colectivizarea fortata insotita si ea de represiuni si suferinte in special in randul taranilor mai instariti si a celor care refuzau sa se incadreze in Gospodarile Colective. ‘Economie planificata’ este capitolul in care aflam despre dezastrul economic in care a fost adusa tara dupa nationalizari si introducerea metodelor sovietice in industrie, inclusiv a planificarii centralizate a economiei aflate in mana unor impostori incompetenti. Partea a patra ‘Pe frontul ideologic’ este dintre cele mai cuprinzatoare incluzand detalii despre sovietizarea culturii in primii ani ai deceniului, aservirea presei, coruperea limbii, activitatea cenzurii si inlocuirea calendarului traditional cu noile sarbatori comuniste. ‘Realismul socialist’ descrie aservirea literaturii (initial tot dupa model sovietic), evolutia unora dintre scriitorii si artistii cunoscuti sub noul regim, precum si fenomenele caracteristice celorlalte arte (teatrul, cinematografia, artele plastice). Evolutiei invatamantului ii este dedicat capitolul al saselea ‘Educarea omului nou’ in timp ce capitolul sapte ‘Viata oamenilor muncii’ are in centru problema nivelului de trai (lipsurile in aprovizionare in toate domeniile, cozile) in contrast cu viata micii paturi privilegiate ajunse la conducerea tarii.

Cartea a doua priveste deceniul dintr-o perspectiva diferita – una cronologica. Este impartita in trei sectiuni, forcare ocupand cam o treime din anii 50. In prima este reluata perioada inceputului anilor 50 dar apar acum mult mai bine conturate portretele conducatorilor Romaniei din acea vreme si in special cel al lui Gheorghiu-Dej si sunt descrise luptele interne intre cei aflati la conducerea partidului si a tarii si felul in care vicleanul dictator comunist a reusit sa-si infranga toti adversarii, pe unii trimitandu-i la inchisoare sau chiar la moarte in urma unor procese inscenate folosind aceleasi metode ale Securitatii utilizate inainte impotriva ‘dusmanilor de clasa’. O parte semnificativa este dedicata Festivalului Tineretului organizat la Bucuresti in 1953, moment de relativa relaxare si deschidere prin participarea unor delegati straini, dar care a costat tara si pe romani multe luni de privatiuni pentru a da lumii ‘din afara’ o impresie de relativa bunastare si normalitate. Capitolul care se ocupa de anii de la mijlocul deceniului are in centrul sau anul 1956 cu revolta anti-comunista maghiara care a insemnat o scurta perioada de speranta si solidaritate, repede reprimata, in asa fel incat capitolul final descrie din multe puncte de vedere o reintoarcere la anii cei mai grei ai dicaturii, cu demascari si procese publice, cu arestari abuzive si reincarcerarea celor eliberati in scurta perioada de ‘dezghet’ de dupa citirea raportului lui Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS.

Epilogul volumului se ocupa de perioada finala a dictaturii lui Gheorghiu-Dej, acum consolidata si fara niciun fel de competie interna. Romania se redreseaza oarecum economic, apar semne de destindere in special ca urmare a re-orientarii partiale a politicii externe fata de occident cauzata de distantarea fata de o Uniune Sovietica care incercase sa preia prin intermediul CAER-ului controlul asupra planificiarii economice. Acum sunt puse bazele liniei national-comuniste care va fi continuata si extinsa de Nicolae Ceausescu, care preia puterea in martie 1965, la moartea lui Gheorghiu-Dej.

 

sursa www.compania.ro

sursa www.compania.ro

 

In pofida dimensiunilor cartea se citeste cu sufletul la gura. Aproape ca as folosi cliseul ‘ca un roman politist’ daca nu as fi citit destule romane politiste care nu m-au captivat in aceeasi masura. Dorin-Liviu Bitfoi foloseste o tehnica a colajului care preia informatii din presa vremii sau din volumele de memorii (cu sursele indicate in permanenta, la fiecare subcapitol si uneori la fiecare paragraf prin trimiteri la bibliografie dar fara insertii de subsol). Cateodata limba de lemn a documentelor si a presei vremii vorbeste de la sine, alteori sunt necesare clarificari, majoritatea scrise la timpul prezent ceea ce intareste senzatia de participare a cititorilor. O singura data este intrerupta naratiunea pentru un scurt capitol personal (pag. 461) care relateaza stramutarea de la sat la oras a tatalui scriitorului, ceea ce ne reaminteste ca daca nu noi, parintii nostri au fost printre ‘actorii’ istoriei care este desfasurata in fata ochilor nostri. Desi cartea este extrem de bine informata si exacta in masura in care am putut eu sa imi dau seama, pozitia autorului nu este cea a unui istoric obiectiv cu tot dinadinsul. O marturiseste si ironia unora dintre titlurile capitolelor: ‘Aflam din ziare ca suntem fericiti’ sau ‘Somnul popular-democratic’.

Lipseste ceva din carte? Exista cateva aspecte care sunt amintite doar in treacat sau lipsesc cu desavarsire. De exemplu repatrierea prizonierilor romani din Uniunea Sovietica, relatiile cu minoritatea maghiara sau soarta in prizonierat si intoarcerea deportatilor germani nu sunt amintite de loc. Emigrarea evreilor este amintita in prolog dar nu si in textul cartii, si nici inceputul procesului de vanzare a acestora descris in cartea lui Radu Ioanid ‘Ransom of the Jews’ ca avandu-si originea tot in anii ’50. Este mentionata in treacat eliberarea unora dintre detinutii din procesele sionistilor dar nu exista nicio ralatare a acestor procese. Cateva dintre personalitatile istorice sunt descrise incomplet. Sunt de exemplu trei (cel putin) referinte la Rady Gyr ca la ‘intemnitatul mai multor dictaturi’ (de exemplu la pag. 400) dar nicio referinta la faptul ca a fost si poetul oficial al uneia si poate cea mai cruda din istoria Romaniei – dictatura legionara. Este descrisa in mod emotionant iesirea din inchisoare a lui Horia Cosmovici (pag. 399) pe baza insemnarilor din jurnalul sotiei sale, dar nu exista nicio mentiune despre cine a fost acest personaj destul de putin cunoscut (avocatul lui Zelea Codreanu si subsecretar de stat in timpul guvernarii legionare). Este folosita expresia ‘decimarea elitelor romanesti’ – dar ceea ce s-a petrecut cu elitele Romaniei pre-comuniste a fost mult mai rau decat o decimare – a fost o lichidare fizica si spirituala de proportii mult mai mari care a schimbat cursul istoriei.

M-am nascut si eu in Romania  deceniului care este subiectul acestei carti. Copil fiind am putine amintiri din acea perioada pe care o cunosc din relatarile directe dar si din traumele pe care le-am simtit mai tarziu si pe care le reconstitui azi in amintirile mele despre parintii mei pentru care anii ’50 ar fi trebuit sa fie anii cei mai frumosi si mai productivi ai vietii dupa ce supravietuisera perioadei Holocaustului. In locul unei tinereti normale ei au trait aceasta perioada de lipsuri, de frica, de minciuna. Intr-un fel cartea lui Dorin-Liviu Bitfoi m-a ajutat sa-i inteleg si pe ei mai bine, poate chiar sa ma inteleg mai bine pe mine insumi.

Recomand tuturor citirea acestei carti, cea mai completa si mai detaliata despre acea perioada aparuta pana acum in Romania. Sper ca vor urma si alte editii, poate cu ilustratii. Aceasta prima editie a cartii se bazeaza numai pe text, si textul este puternic, documentat, sugestiv in cea mai mare parte – dar adaugand ilustratii, corectand unele erori si adaugand unele amanunte, si poate re-editiand in doua volume mai lesne de tinut in mana la lectura va rezulta una dintre cartile de referinta ale istoriografiei romanesti, si o carte de succes la publicul interesat de istoria recenta a Romaniei.