Archive for November, 2013

With Arik Einstein having left us on the eve of Hanukkah the whole holiday looks different. I do not know how Arik was celebrating the holiday. His daughters married in very religious families, he was in-law-ed with his ex-partner Uri Zohar. Was he keeping the tradition? I have no idea, but certainly music was part of his feelings.

 

source: joanofcards.blogspot.com

source: joanofcards.blogspot.com

 

Best way to celebrate Hanukkah this year seems to me to look for some of the music created for the holiday. I did not go back in time but rather looked for some rock variants of the Hanukkah music. The findings show to me as in other cases that there is no one way to celebrate the Jewish holidays and live the tradition.

 

 

Here is the ‘Hanukkah Rock of Ages’ – a fabulous collection of rock anthems selected and adapted for the holidays.

 

 

Next is Neil Diamond covering Adam Sandler’s ‘The Chanukah Song.’

 

 

Last but best is the new one from the Maccabeats created for this years holiday – Burn

 

Happy Hanukkah! Hag Sameakh!

 

 

 

 

It’s a sad day for the Israeli music and culture. Arik Einstein is dead. For folks who do not know that well Israel, Arik’s loss is like if Bob Dylan or Leonard Cohen (may them live long and happy lives) would go. A symbol of the Israeli culture, a symbol of his generation. I know no better way to honor musicians who go than playing their music. Here is one I love, it’s called Me and You, the music belongs to Miki Gabrielov, the words are Arik’s:

Me and You,
We will change the world
Me and You,
And then all the other will join …

 

source http://www.haaretz.com/news/national/.premium-1.560371

source http://www.haaretz.com/news/national/.premium-1.560371

 

Este o zi trista pentru muzica si cultura israeliena. Ieri seara a murit Arik Einstein. Pentru cei care cunosc mai putin Israelul, pierdera lui Arik este similara pentru israelieni cu cea a unui Bob Dylan sau Leonard Cohen (sa fie sanatosi si sa cante pana la adanci batraneti). A fost un simbol al culturii israeliene si al generatiei sale. Nu cunosc o modalitate mai buna de a onora amintirea unui muzician care a plecat dintre noi decat a-i asculta muzica. Iata un cantec pe care il iubesc in mod special, se numeste Eu si Tu. Muzica este compusa de Miki Gabrielov, cuvintele ii apartin lui Arik:

Eu si Tu,
Vom schimba lumea
Eu si Tu,
Si atunci toti ni se vor alatura …

 

 

A few more below. There are so many. A year and two ago the Israeli Army Radio dedicated a special broadcast for his music, they played a full day of his beautiful songs, and it was not enough.

Inca cateva in continuare. Sunt atat de multe. Acum un an sau doi Galei Zahal (postul de radio al armatei) a dedicat o emisiune speciala muzicii sale, o zi intreaga de transmisie, si nu a fost destul pentru a le reda pe toate.

 

 

יהי זכרו ברוך

May his memory be blessed

Fie-i amintirea binecuvantata

 

Sometimes I feel sorry for not liking a movie. It usually happens when I see tones of good intentions and talent put into a film, and yet the result is a disaster, or very far below the expectations. This is the case with this film written, directed and acted by Joseph Gordon-Levitt. If one looks at the cinematographic record of this 32-years young man he will see 63 movies on his acting record, 6 entries as a director and only 2 as a writer. These numbers actually tell the story of why ‘Don Jon’ is such a failure (IMHO of course).

 

source www.imdb.com/title/tt2229499/

source www.imdb.com/title/tt2229499/

 

Don Jon has in my eyes the most unbelievable and PC-twisted story that I have seen lately. Jon (J.G.-L. himself acting) is a blue collar (way of saying, we never know what his work is) young guy from New Jersey. His life is as empty in content as any life of a hero from New Jersey seems to be in movies – he works, goes to the gym, drives as crazy to church on Sundays, then confesses the sins of the previous week to the priest, and begins sinning again. At night he hangs out in discos with his friends, chases girl, beds a number of them – not in the low numbers, and they are all good looking. Did I say he is good looking too? There is only one problem – he is also a porn addict. After having sex with women, he sneaks out of the bed to watch porn! Even when he meets ‘the most beautiful thing in the world’ (Barbara – Scarlett Johansson) and falls in love with her he cannot give up his habit. Which of course, endangers the relationship. Well, losers and twisted minds exist, and they make movies about them, some are good. The problem is that in this story the script decided that vice needs a cure, and the cure comes under the face of a much older woman (Julianne Moore) who teaches him a great secret – well, I will not tell more, just that this seems so conventional that it is really ridiculous.

 

(video source MOVIECLIPS Trailers)

 

Actor Joseph Gordon-Levitt is actually a perfect fit for the role, and Scarlett Johansson succeeds to bring to life the emptiness behind the physical beauty of a ‘suburb princess’. Julianne Moore is a fine actress, but unfortunately she fails to convince and lacks the magnetism necessary to make the ‘cure’ credible. It was also great to see again Tony Danza of ‘Who’s the Boss’ fame as Jon’s father (or Jon’s variant 25 years later). Director Joseph Gordon-Levitt has some interesting ideas, although I am not crazy about the trend of using video clips techniques in a repetitive manner in feature movies like this one. Unfortunately neither the actors (including Joseph Gordon-Levitt), nor the director Joseph Gordon-Levitt could compensate the flaws of the script written by writer Joseph Gordon-Levitt. From my point of view his only success with ‘Don Jon’ is to have made the first film with Scarlett Johansson that I did not like.

‘In veacul copiilor nedoriti, al celor ce nu-si gaseau locul, al celor ce nu trebuiau sa se nasca, dar au facut-o. Asa am fost eu, fiul meu si el: asa va fi pana la sfarsitul veacurilor. Noi nu i-am rugat, s-au instalat in noi, ca sa ne suga sangele si viata. Vremea bastarzilor. Si nemultumiti de asta, le mai intra in cap si ca trebuie sa-i iubim.

Forta se impunea legitimitatii. Nimic nu mai avea sens. Ceea ce era imuabil se naruia ca un turn Babel, de la temelie, de la acoperis; n-avea nici o importanta. Totul se prabusea sub greutatea instinctului si a nevoii de putere, religia capata note partizane in disputele locale dintre Avignon si Roma, mantuirea sufletului se cumpara cu bule papale, legile se modificau functie de banii pe care-i puteau aduce la vistierii. Nu aveai nici o siguranta, in afara de cea pe care ti-o dadea necesitatea de a supravietui. Ordinea universala, care pana atunci fusese neschimbata, devenea un adevarat dezastru: muzica sferelor – un scartait strident. Haosul se intindea din mana noastra, a tuturor celor care ne insusisem aceasta ordine si o facuseram sa sara in aer, ca un urs printr-un cerc.’ (pag. 373-374)

‘Vremea bastarzilor’. Asa numeste Beatriz, eroina principala a celei de-a doua carti a tinerei (nu a implinit inca nici 30 de ani, cartea a scris-o pe cand abia trecuse de 20) scriitoare spaniole Paula Cifuentes vremurile in care i-a fost dat sa traiasca. Este vorba despre secolul al 14-lea, si locul actiunii sunt castelele regatelor din Peninsula Iberica ce aveau peste ceva mai mult de un secol sa se contopeasca definitiv sub egida coroanei regale spaniole. O perioada de lupte interne, de nesfarsite intrigi ucigase, de violenta si coruptie morala. Secolul 14 este secolul de trecere de dupa vremurile de legenda ale Evului Mediu si inainte de mijirea luminilor Renasterii, este secolul ciumei si al rotilor care sfarama oasele, as streangurilor si otravurilor, al regilor cruzi si bastarzilor care se intre-omoara pentru a le lua locul. ‘Vremea bastarzilor’ este si titlul cartii aparute in 2013 in Editura RAO in traducerea impecabila a Angelei Mocanu.

(Conditiile grafice ale editiei sunt excelente, am insa o observatie. Extrem de utilii arbori genealogici ai caselor de Burgundia si de Castilia sunt aproape ilizibili si asta deranjeaza, caci cititorul are repetata nevoie de a consulta legaturile de rudenie nu foarte simple intre diferitele personaje ale cartii.)

 

sursa www.librariaatlas.ro

sursa www.librariaatlas.ro

 

Intr-un fel cartea aceasta ar putea fi considerata o cronica de familie. La un moment dat chiar si tonul evocarii devine tolstoian:

‘Mult mai tarziu am inteles ca nu exista familii perfecte, asa cum nu exista nici iubiri perfecte. Suntem egoisti, iar nucleul familiei mele reprezenta acest egoism in esenta lui maxima. Nu ne preocupa decat propria persoana si nu ne uitam decat la celalalt (tata la mine, eu la mama, mama la fratele meu, fratele meu la tata), cand acesta putea sa inlocuiasca absentele noastre. (pag. 114)

O familie intr-adevar extrema, bantuita de violenta si pacat, in care adulterul si incestul sunt regula, si iubirea un concept necunoscut sau o exceptie in cel mai bun caz. Biografia eroinei principale oscileaza si la fel planurile naratiunii in capitole alternante intre relatia dintre eroina si tatal ei – pretendent si apoi rege al Castiliei, tormentat de tatal sau pentru a deveni tormentor al celorlalti membri ai familiei, inclusiv al fiicei sale careia i se impune intr-o relatie incestuoasa care incearca sa recreeze relatia cu mama eroinei, asasinata tot din vina tatalui. Intr-o scena de un macabru memorabil si totusi inspirata se pare dintr-un fapt istoric real Ines de Castro, concumbina lui Pedro I ajuns rege al Castiliei este scoasa din cripta ei, concumbinajul cu regele recunoscut drept casatorie, si hoitul ei onorat ce pe o regina. Nu este de mirare ca in aceasta atmosfera copiii sunt crescuti in frica, in acceptarea pacatului ca ceva firesc, se calesc in a fi martori ai celor mai cumplite crime.

‘Sunt prea multe persoane, prea multe vieti curmate ca sa nu existe ceva care sa insemne un profund dispret fata de bunatate, si anume, rautatea absoluta. Daca au murit oameni mi-e mai simplu sa cred ca nu exista adevarati faptasi, ca n-au fost cei din jurul meu.’ (pag. 80)

Frontierele dintre viata si moarte nu sunt nici ele prea clare. Povestitoarea insasi isi recapituleaza firul (sau firele, caci sunt in carte cum am spus doua planuri de actiune paralele care se intalnesc doar in ultimul capitol) vietii de dupa moarte, din cripta in care este ingropata alaturi de sotul ei. Eternitatea si-o vor trai impreuna la capatul unei relatii cu multe meandre, care se dovedeste spre final a deveni o neasteptata poveste de dragoste.

 

sursa www.lapazmundial.com

sursa www.lapazmundial.com

 

Pespectiva naratoarei din cripta contine insa si problematica stilistica a cartii. Vocabularul nobilei Beatriz nu prea pare cel al unei traitoare in secolul al 14-lea ci mai degraba al unei femei moderne. Chiar cand se refera la credinta (o femeie agnostica in secolul 14!) limbajul este urmatorul:

‘Ni se spune ca de nepatruns sunt caile Domnului. Ca nu stim cum e El. Ca nu trebuie sa incercam sa-L intelegem. Se refugiaza in credinta. “Crede!” ti se spune. Dar mie umorul mi se pare forma cea mai inalta de inteligenta. Dumnezeu ar trebui sa fie infinit in toate nuantele, in toate aspectele caracterului Sau, mai ales in acesta. Iar daca eu as vrea sa-I seman: sa fiu fiica Lui, fiica Tatalui, ar trebui sa incerc sa rad cu aceeasi forta atotputernica si omniprezenta, sa am, in definitiv, un simt al umorului care se incapataneaza sa ma ocoleasca uneori: mie mi se pare ca glumele Domnului sunt, pur si simplu de inteles (si uneori foarte proaste).’ pag. 281

Sau poate nu este vorba despre agnosticism, ci mai degraba despre un profund scepticism? Caci ce inseamna pierderea credintei la amurg de Ev Mediu decat pierderea completa si ireparabila a sperantei. Nici cand apare – neasteptat – dragostea, ea nu reuseste sa izbaveasca. In lumea bantuita de fantome a bastarzilor nu este loc pentru fericire, si nici macar pentru iluzia fericirii.

Timp de patru decenii postul de radio ‘Europa Libera’ a fost sursa cea mai importanta de informare a romanilor care traiau sub dictatura si carora li se intezisese accesul la o informare libera, la o presa pluralista, la aflarea stirilor si exprimarea ideilor fara cenzura. Incepand cu anul 1969 cand acestui post de radio i s-a alaturat Cornel Chiriac, animatorul muzical care a deschis tineretului roman fereastra spre muzica si cultura libera a generatiilor pop si rock ale anilor 60 si 70, ‘Europa Libera’ a devenit si postul preferat al tineretului. Am fost si eu printre cei care au fost ascultatori fideli ai acestui post de radio, in primul rand al emisiunilor muzicale, dar de aici am extins auditiile si spre cele culturale si politice. Nu cred de loc ca exagerez daca afirm ca au fost ca mine milioane de tineri in generatia mea si in cele dinainte si de dupa mine.

‘Documentele provin din numeroase tari (…), care au fost fie tinta actiunilor bandei lui Carlos, fie au desfasurat anchete pentru ca cetateni ai lor au fost vizati sau implicati intr-un fel sau altul. Nu am folosit niciun fel de alte surse, oricit de ispititoare anecdotic, ci doar documentele aflate in posesia mea, documente care mi s-au parut pertinente sau relevante pentru chestiunea in cauza si pe care am putut sa le examinez in detaliu si sa le verific prin coroborare.’ (pag. 138)

Suna a ‘disclaimer’ dar este intr-un fel necesar pentru a explica geneza volumului ‘Sacalul Securitatii’, carte scrisa de Liviu Tofan si aparuta in 2013 in colectia ‘Hexagon’ a editurii Polirom, cu sprijinul Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. Motivul este ca Liviu Tofan nu este numai un reporter, ziarist de investigatie, si analist de prima mana al radioului si televiziunilor in limba romana, si un cercetator recunoscut al dictaturii comuniste si al razboiului rece, ci si un veteran al postului de radio Europa Libera unde a lucrat vreme de doua decenii. Cum in miezul cartii se afla atentatul comis in 1981 de banda teroristului Carlos la sediul din Munchen al Europei Libere, ne putem imagina (si cred ca de multe ori si Tofan insusi si-a imaginat) cum printr-o usoara deviere de directie a istoriei, autorul cartii ar fi putut fi martor direct daca nu chiar victima a atentatului. Liviu Tofan nu poate avea pretentia cercetatorului complet obiectiv. Cartea aceasta este un act de acuzare insotit de probe al faptelor regimului comunist si ale Securitatii in alianta cu una dintre gruparile cele mai notorii ale terorismului international in anii 70 si 80. Un act de acuzare documentat si convingator.

 

sursa www.amosnews.ro

sursa www.amosnews.ro

 

Structura cartii nu este cronologica. Prima parte se concentreaza asupra procesului recrutarii lui Carlos si a pregatirii atentatului din februarie 1981. Relatarea si documentele anexate nu lasa prea multe indoieli in legatura cu faptul ca in acea perioada Securitatea avea doua obiective principale pentru care o alianta cu orice fel de diavol era considerata legitima: pedepsirea ‘tradatorului’ Pacepa, fostul sef al spionajului romanesc care se refugiase in Statele Unite, si intimidarea pana la lichidarea fizica a varfurilor emigratiei romanesti anticomuniste, si printre ele directorii si ziaristii cei mai reputati ai Europei Libere. Citat din lista de tinte dintr-un document al Securitatii intitulat “Plan de masuri”:

‘intreprinderea de masuri speciale in scopul paralizarii activitatii obiectivului “EUROPA LIBERA” si al neutralizarii unor angajati, prin avarierea si distrugerea unor cladiri si instalatii ale postului, a locuintelor si mijloacelor de transport personale, precum si prin producerea de vatamari corporale asupra celor mai activi angajati si colaboratori ai “EUROPEI LIBERE”. (pag. 36)

Nu exista prea multe dubii nici in legatura cu faptul ca aprobarile pentru recrutarea teroristului Carlos si a bandei sale in scopul punerii in practica a celor doua obiective de maxima prioritate au fost date la cel mai inalt nivel al conducerii Romaniei si a partidului comunist. In timp ce Nicolae Ceausescu era curtat de cancelariile politice ale Occidentului, sau cel putin de unele dintre ele care inca mai erau amagite de fatada de ‘reformist’ sau il jucau ca pe o carte impotriva Moscovei in fazele finale ale razboiului rece, serviciile sale secrete la ordinul sau se aliau si recrutau in serviciile lor pe unii dintre teroristii cei mai cautati, autori ai unor atentate oribile impotriva unor obiective in mare majoritate civile din tari ca Franta sau Germania.

Cine a fost Carlos? Liviu Tofan explica destul de elocvent in cartea sa ca renumele i-a fost mai mare decat numele, si ca acest renume a fost in mare masura inventat si in mod sigur mult amplificat de presa de senzatie a vremii:

‘Cariera lui Carlos de mare vedeta a terorismului international a fost, de fapt, foarte scurta si, in contrast puternic cu glorificarea tabloida din epoca, plina de esecuri… Carlos a facut greseala de a se concentra excesiv asupra razboiului sau impotriva Frantei cu scopul eliberarii iubitei sale si al satisfacerii unei ambitii personale.’ (pag. 87)

 

sursa www.romania-actualitati.ro

sursa www.romania-actualitati.ro

 

Pana si atentatul din 1981 impotriva Europei Libere la Munchen a fost un semi-esec, si cel putin dupa analiza lui Liviu Tofan a fost vorba deste un semi-esec intentionat:

‘Ce n-a inteles Plesita decat prea tirziu era ca planul lui Weinrich si Carlos a fost, in cele din urma, de a se face doar ca “arunca in aer” Radio Europa Libera.” (pag. 69)

In anul 2012 prietena noastra Edelina Stoian, crainica si redactoare la Europa Libera cam in aceiasi perioada in care Tofan a lucrat acolo ne-a fost ghid in cladirea care a adapostit postul de radio la Munchen. Am putut vedea atunci cu ochii mei ceea ce reiese de altfel clar din schitele din anexele cartii. Desi teroristii stiau exact unde se afla birourile angajatilor sectiei romane a Europei Libere, bomba care a zguduit cladirea si a spart ferestrele caselor pe raza de kilometri a fost pusa in apropierea aripii exact opuse a cladirii. Ziua aleasa (sfarsit de saptamana) si ora (seara, cand majoritatea emisiunilor erau inregistrate) minimizau numarul angajatilor aflati in cladire. Si astfel, in pofida ordinelor de la Bucuresti si spre dezamagirea celor care au finantat actiunea, atentatul din februarie 1981 nu s-a soldat cu victime si doar doi raniti gravi (dar nu dintre angajatii sectiei romane) au purtat toata viata sechelele atentatului. Motivele pentru care Carlos a ‘ratat’ – se pare intentionat – actiunea au ramas ne-elucidate, sau in orice caz nu sunt explicate in carte.

A doua parte a cartii este dedicata biografiei lui Carlos inainte si dupa perioada colaborarii cu Securitatea din Romania, imprejurarilor in care a fost arestat si pus dupa gratii pentru tot restul vietii, ca si anchetelor – in mare parte nereusite – pentru a scoate la lumina responsabilii din Romania care l-au angajat si manipulat. Revoutionar de salon cu studii la Moscova, provenit dintr-o familie de comunisti venezuelieni, Ilici Ramirez Sanchez zis Carlos s-a facut cunoscut in lumea terorismului international aliindu-se cu organizatiile palestiniene in anii 70. Cu o personalitate umflata de presa de senzatie, Carlos a devenit din cauza erorilor si esecurilor sale o povara pentru manipulatorii sai din celelalte tari ale blocului sovietic, fiind racolat de serviciile romanesti in perioda in care se afla deja pe ‘panta descendenta’ si devenise ‘persona non grata’ in alte tari comuniste.  Securitatea romana si-a gasit in el o unealta temporara, si s-a descotorisit de el in perioada imediat urmatoare. Lipsit practic de un adapaost sigur in Europa, Carlos si-a trait ultimul deceniu de relativa libertate in Siria si Liban, inainte de a fi tradat de fostii sai complici, capturat de serviciile de spionaj occidentale, judecat de justitia franceza si pus in spatele gratiilor pentru restul vietii sale.

Sacalul Securitatii’ reuseste sa schiteze un portret destul de convingator al super-teroristului de opereta (dar totusi o opereta cam sangeroasa) care a fost Carlos. Este o carte interesanta prin revelatiile si detaliile pe care le furnizeaza, desi probabil ca esenta faptelor relatate va fi cunoscuta majoritatii cititorilor. Personal as fi preferat o biografie ceva mai detaliata a lui Carlos, a vietii sale dinainte si dupa perioada colaborarii cu Securitatea. Din totalul de vreo 250 de pagini a cartii, dupa o prefata cam ‘de serviciu’ semnata de Radu Ioanid, circa 140 de pagini povestesc istoria personajului Carlos si a ispravilor sale. Restul sunt documente pe care se bazeaza naratiunea si analiza istorica, multe deja cunoscute din lectura cartii, explicate si referate in text. Este o carte putin cam ‘subtire’ raportata la asteptari, dar totusi o carte foarte interesanta la lectura, despre o perioada in care pe langa restrictiile de care suferea populatia si de opresiunea interna, regimul lui Ceausescu colabora pe plan extern cu unele dintre fortele cele mai obscure din lumea terorismului, in scopul aplicarii unei politici care nu era nici ea altceva decat terorism de stat.