Cu cativa ani intarziere am urmat recomandarea unui prieten in al carui gust ma incred si am citit una dintre cartile lui Elif Shafak. Nu este exact cartea pe care mi-o recomandase el (povata lui fiind sa incep cu Bastarda Istanbulului care ma asteapta inca in biblioteca) ci traducerea celui mai recent roman al scriitoarei turce Onoare, tradus dupa editia engleza de Ada Tanasa si aparut in colectia ACTUAL a Bibliotecii Polirom. Din nou avem din pacate de a face cu traducerea unei traduceri, titlul original al editiei originale in limba turc, titlu care imprumuta numele unuia dintre personajele principale fiind Iskender.

Alaturi de Orhan Pamuk, Elif Shafak este una dintre scriitoarele contemporane cele mai publicate astazi in lume din literatura turca. Ca si Pamuk ea se afla in centrul nu numai al dezbaterilor literare ci si al dezbaterilor politice si sociale care incearca se defineasca locul Turciei intre Europa si Asia, intre cultura islamica si cea occidentala, intre religios si laic. Dezbaterea nu are loc numai in carti, ci si in tribunalele unei Turcii al carei sistem juridic nu este inca complet stabilizat in favoarea libertatii de exprimare si pe strazile Istanbulului si ale oraselor Turciei in care ‘primavara araba’ cu partile sale luminoase si cele intunecate au avut un ecou care nu este sigur ca s-a stins complet. Pe langa temele specifice Turciei, Elif Shafak abordeaza in cartile ei si tema emigrarii si a relatiei intre majoritati si minoritatile etnice in mare parte compuse din imigranti din lumea occidentala de astazi Spectaculoasa tema din ‘Onoare’ este legata de odioasele ‘crime de onoare’ prin care unii dintre musulmani incearca sa pedepseasca ceea ce este considerat ca imoralitate in interpretarile stricte ale Islamului si sa spele onoarea ‘intinata’ de cei care practica sau sunt suspectati ca practica adulterul.

‘Nu oricine ar intelege asta, insa onoarea este singurul lucru pe care unii barbati il aveau in lume. Bogatii isi puteau permite sa-si piarda si sa-si recastige reputatia, sa cumpere influenta cu aceeasi nonsalanta cu care ar fi comandat o noua masina sau si-ar fi remobilat casele, dar pentru restul lumii lucrurile stateau altfel. Cu cat omul era mai sarac cu atat onoarea lui valora mai mult.’ (pag. 177)

 

sursa www.bookblog.ro

sursa www.bookblog.ro

 

Eroul principal al cartii, Iskander, se afla la sfarsitul ispasirii unei pedepse de 14 ani pentru uciderea mamei sale, Pembe, ca pedeapsa ca aceasta – abandonata de sotul sau si cu trei copii in responsabilitatea ei – isi gasise in ‘chef’ul Elias un suflet pereche, imigrant si singuratic in Londra anilor 70, cu care intretinea o relatie platonica. In logica stramba si nedreapta a ‘onoarei’ nu conteaza ca adulterul si responsabilitatea destramarii casniciei se datoreaza barbatului – femeia este cea suspectata intodeauna prima si de cele mai multe ori singura purtand responsabilitatea.

‘Asa se face ca in tinuturile unde se nascusera Soarta Trandafirie si Destula Frumusete “onoare” era mai mult decat un cuvant. Era si un nume. Puteai sa-ti si botezi copilul “Onoare” atata timp cat era barbat. Barbatii aveau Onoare. Barbatii in etate si intre doua varste, chiar si baietii de scoala care inca miroseau a lapte de mama. Femeile nu aveau onoare. In schimb aveau rusine.   (pag. 24)

Lumea imigrantilor cu regulile ei bizare si nedrepte fata de femei nu isi gaseste un contrapunct valoric in principiile societatii occidentale, ca sa nu vorbim despre empatie din partea reprezentantilor acestora. Pentru eroii carti, majoritatea apartinand mozaicului etnic de minoritati din care este plamadita Londra in ultimele decenii, lumea cealalta, a englezilor este obiect de fascinatie si imitatie, cu sanse minime de a ajunge la ea in realitate. Sunt putine persoane ‘etnic engleze’ in carte si ele fie sunt schematizate, fie apartin si ele prin idei sau compatiment vreunei ideologii minoritare.

Din primele pagini ale cartii poate fi remarcata puterea de caracterizare a personajelor specifica scriitoarei, care creaza eroi distincti si articulati, care nu-i pot lasa indiferenti pe cititori. Iata cum sunt descrisi cei trei copii ai lui Pembe:

‘Pe cand Iskender tanjea sa stapaneasca lumea, iar Esma sa o schimbe odata pentru intotdeauna, Yunus voia sa o inteleaga. Atata tot.’ (pag. 74)
 

 Iscusinta caracterizarii psihologice este egalata in cartea lui Elif Shafak doar de talentul de a povesti si siguranta scheletului epic pe care este construita actiunea. Trei momente principale marcheaza destimul personajelor: Nasterea in 1945 a celor doua surori gemene Pembe si Jamila intr-un sat din zona curda a Turciei. Sfarsitul anului 1977 si anul 1978 care familia intemeiata de Pembe impreuna cu sotul ei (afemeiat si cazut in patima jocurilor de noroc clandestine) si transmutata la Londra se destrama, in care multe dintre personaje par a-si gasi iubirea sau macar relatii semnificative, curmate si spulberate de actul violent al lui Iskander. In fine, 1992 – anul eliberarii lui Iskander, al reunirii cu familia, al unor surprize epice care conclud in mod elegant si asertiv intreaga actiune. Flashback-uri adauga in mod treptat si consistent alte detalii si dimensiuni destinelor personajelor, iar jurnalul tinut de Iskander in inchisoare deseneaza evolutia acestui personaj in anii finali ai detentiei.

 

sursa www.bookblog.ro

sursa bookmark.eu

 

‘Iubirea este o boala, revigoranta si inaltatoare, totusi o boala’ (pag. 300) reflecta unul dintre personaje. O boala care se intoarce in cele trei generatii de curzi si turci descrise in carte, proveniti din familii adepte ale unei traditii in care dragostea, daca nu se intampla sa se potriveasca exact convenientelor sociale poate deveni un enorm blestem ce-si striveste eroii si mai ales eroinele generatie dupa generatie. Pozitia scriitoarei fata de traditie este departe insa de a fi exclusiv critica, si ea provine dintr-o adanca intelegere a valorii ei ca liant social, si din cunoastere si respect (ceea ce nu inseamna si acord). Una dintre surorile gemene ii scrie celeilalte:

‘Draga mea, nu ne putem sterge trecutul. Nu ne sta in puteri. Nu sunt – si n-am fost niciodata – suparata pe tine sau pe Adem. Poti sa opresti un vant vijelios sa bata? Poti sa faci zapada sa nu mai fie alba? Acceptam cu usurinta ca nu avem nicio putere asupra naturii. De ce sa nu admitem ca nu ne putem schimba destinele? Nu e ceva atat de diferit. Daca Allah ne-a calauzit pe doua drumuri separate, trebuie sa fi existat un motiv pentru asta. Tu ai viata ta acolo; eu am viata mea aici. Trebuie sa acceptam asta.’  (pag. 109-110)

Admirabila mi s-a parut in aceasta carte descrierea Londrei anilor 70, un ‘melting pot’ inca neacceptat de localnici, o lume in neliniste si criza care abia avea sa intre in anii Thatcher ai caror conflicte sociale aveau poate sa o stratifice si mai clar, dar la sfarsitul carora acceptarea pluralismului cultural avea sa fie mult inlesnita. In pofida conflictelor este o lume plina de culoare si de omenie, un mozaic uman in care este loc si pentru gusturile si mirosurile care amintesc eroilor bucataria tarilor din care provin, este loc pentru idei si traditii multiple (care uneori intra in coliziune unele cu altele), dar si pentru solidaritate, prietenie, dragoste. Portretul lui Elias, bucatarul cu bunici din patru tari si traditii diferite si povestea de dragoste dintre el si Pembe prilejuiesc lectura catorva dintre paginile cele mai emotionante ale cartii.

Este putin riscant sa incepi cunosterea unui scriitor cu cea mai recenta carte, ignorand recomandarile prietenilor pentru lecturi mai sigure ale cartilor sale de mare succesc. Cu ‘Onoare’ am senzatia ca am facut si am castigat un pariu.