Cu romanul ‘Purificare’ tradus in peste 40 de tari si rasplatit cu premii literare semnificative si cu versiunile scenice ale cartii jucate pe multe scene ale lumii intre care cea a prestigiosului teatru La MaMa din New York scriitoarea finlandeza Sofi Oksanen a devenit un nume cunoscut pe scena literara internationala a ultimilor ani. Publicarea in Romania de catre Polirom a cartilor sale (inca o carte de a ei isi asteapta randul la lectura si recenzie pe raftul meu) o aduce acum si in atentia amatorilor de literatura buna de la noi. Cartea a aparut in seria Actual a Bibliotecii Polirom, in traducerea careia nu i-am gasit vreun cusur a Adelei Victoria Korshin.

Desi scrisa in finlandeza actiunea cartii se petrece in spatiul Estoniei de unde este originara mama scriitoarei. Stiu foarte putin despre literatura acestei zone a Europei, si chiar si cunostiintele de istorie mai veche sau mai noua ale Estoniei si tarilor pe care le numim ‘baltice’ imi sunt destul de sumare, astfel incat Purificare a fost pentru mine nu numai o simpla lectura literara ci si o sursa de informatii despre istoria estona a mijlocului si sfarsitului de secol 20. O istorie care nu a fost deloc simpla, republicile baltice trecand de la dobandirea independentei dupa primul razboi mondial la aservirea pentru scurt timp Uniunii Sovietice la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, o alianta nefasta dar partial justificata de contextul istoric cu Germania nazista in timpul razboiului, ocupatia intai germana si apoi sovietica, si incorporarea in URSS ca ‘Republica Sovietica Socialista’. Intre personajele principale ale cartii gasim doua surori din mediul rural eston care traiesc pe pielea lor tragediile si tranzitiile istoriei. Iata de pilda momenul 1940 descris din perspectiva eroinelor:

‘Ingel a avut dreptate. Au rezistat, tara a rezistat, eliberatorii au sosit. Germanii au marsaluit in tara, alungand fumul caselor arzande de pe cer, incat vazduhul a devenit iar albastru, pamantul, negru, iar norii, albi. Hans a inceput sa se intoarca acasa, si cand acel cosmar s-a terminat a inceput altul. Comunistii s-au pierdut cu firea si cum orice mijloc de transport era oprit, au luat-o la pas sau la fuga …’ (pag. 108)

 

sursa http://librariumbookcorner.wordpress.com/promotiile-noastre/

sursa http://librariumbookcorner.wordpress.com/

 

Actiunea cartii se petrece in doua perioade istorice care sunt povestite in mod intercalat in felul in care au fost traite de personajele principale. Prima sunt anii 1940-1950, anii razboiului, ai ocupatiei germane si sovietice, ai ascensiunii comunismului si a terorii care au urmat. A doua perioada sunt anii 1991-1992 cei imediat de dupa caderea comunismului, care pentru Estonia au insemnat si redobandirea independentei si cautarile de redobandire a identitatii nationale si istorice siluite si deformate de perioada de incorporare in Uniunea Sovietica. Pentru cititorii romani multe dintre situatii par asemanatoare, inclusiv contextul istoric – atat in ceea ce priveste venirea la putere a comunismului, lupta intre nationalismul adanc inradacinat la sate si noua ideologie sustinuta de aparatul de represiune al KGB-ului, dar si perioada de dupa prabusirea sistemului sovietic, cu zbuciumarile, dezorientarea morala, mizeriile economice si dezamagirile ei:

Totul se repeta. Chiar daca rubla se schimbase in coroana si erau mai putine avioane de razboi deasupra capului si nevestele de ofiteri isi coborau vocile, chiar daca difuzoarele din turnul Pitka Hermanni difuzau toata ziua imnuri in cinstea independentei, intotdeauna vor exista bocanci cromati, intotdeauna o sa apara alti bocanci, care semanau sau nu cu aceeaia de pe vremuri, dar care la fel o sa-ti apese gatul. Transeele fusesera astupate, carcasele de obuze din paduri se innegrisera, ascunzatorile secrete se prabusisera, cei cazuti putrezisera, dar anumite lucruri se tot repetau.’  (pag. 260)

 

sursa www.taloussanomat.fi/

sursa www.taloussanomat.fi/

 

Fraza ‘intotdeauna vor exista bocanci cromati’ rezuma concluzia eroinelor cartii in legatura cu repetabilitatea istoriei in acest colt al Europei. Regimurile politice se schimba, ocupantii vin si pleaca, dar represiunea pare a fi componenta esentiala a vietii. Victimele sunt in cele mai multe cazuri femeile, si aici ajungem la a doua tema fundamentala a scrierilor lui Sofi Oksanen – femeile ca victime permanente ale abuzurilor si violentei la scara istorica sau la scara personala. Eroinele cartii apartin unor generatii despartite de inca o generatie si de aproape jumatate de secol de comunism si alienare si chiar o buna parte din primele capitole ale cartii aflam cum ele se intalnesc, se studiaza cu neincredere si chiar cu ostilitate, pentru ca apoi sa se apropie treptat una de cealalta si sa se recunoasca una in cealalta, in trairile comune, in traumele similare traite si repetate dupa multe decenii. Figura lui Aliide, eroina centrala a cartii, care isi traieste iubirile si dezamagirile, pasiunile si tradarile navigand prin meandrele istoriei este memorabila, una dintre cele mai bine trasate figuri de personaje feminine pe care le-am intalnit in lecturile mele din ultima vreme.

Ultima din cele cinci parti ale cartii este scrisa in stil cu totul diferit decat restul. De la marturiile personale se trece la rapoarte seci din dosarele KGB, note informative si denunturi. Daca in primele patru parti am cunoscut perspectiva personala a eroilor, Sofi Oksanen alege sa-si pecetluiasca romanul cu o colectie din acele acte infame care au caracterizat perioada de teroare comunista descrisa in carte. O documentare a tradarii sub semnul careia se afla evolutia peronajelor cartii. Tradarea oamenilor si a istoriei.