Archive for August, 2013

Since I started The Catcher in the Sand I use to mark the Jewish holidays with postings that relate one way or another with the occasion. I decided this time to mark Rosh Hashanah, the Jewish New Year with a posting dedicated to the New Year meal. A joke says that Jews gather on holidays to commemorate the miseries of their past and eat for their remembrance. They may be some truth in the joke, although the New Year does not mark any painful moment in history, excepting the case you believe the Creation was such a moment :-)

I am starting early this year, there is one week left until Rosh Hashanah, but I am going on a vacation starting with tomorrow and I will not have time to deal with the blog, and I need to leave you time to do shopping, learn the recipes, maybe exercise.

 

source http://simple-english-blog.blogspot.co.il/2011/08/blog-post.html

source http://simple-english-blog.blogspot.co.il/2011/08/blog-post.html

 

Our Rosh Hashanah meal always starts with apples and honey for a sweet new year to come.

 

(video source JSpace Food)

 

Rosh Hashanah and Passover are probably the two big eating moments in the festive Jewish calendar. There are a number of shared dishes, but challah (bread for Shabat and other holidays) is certainly not one of them, as it is forbidden during the Passover week. So here is a recipe to prepare round challah.

 

(video source JJTV888)

 

On the other hand gefilte fish is the one dish that seems to work well on any Jewish holiday table.  I will not reveal the recipe of Liliana, this is a family secret even I do not know, but the one above may come second best.

 

(video source Joy Kosher)

 

What about a Warm Salmon Salad?

 

(video source joyofkosher)

 

Chicken and Apples seem a good combination for the the first meaty dish of the evening, combining poultry with the sweet flavors of the holiday. Here is the recipe.

 

(video source joyofkosher)

 

Serious meat eaters may have their treat with a treat of ribs.

 

Wine is part of the pleasure of the Jewish holiday meal. If you want to be on the traditional side and pick a kosher wine try to look at the list of the Top 50 Kosher Wines in the World.

 

(video source Allie’s Kitchen)

 

A honey cake seems to me the best way to end the meal. Here is one from Allie’s Kitchen.

 

I hope that those of you who will use the recipes will find those useful. Use them or not, have a great Rosh HaShanah meal and a great time together with your families.

Shanah Tova! A Happy New Year!

 

‘… ma intreb daca o istorie bazata pe ideea unei intelegeri corecte a cartilor, faptelor sau persoanelor, ar fi mai adecvata decat una intemeiata pe prezumtia ca aceeasi factori au fost inteles gresit. Poate ca o istorie bazata pe intelegeri gresite produse in trecut este mai inteligibila decat cea care acorda prea multa importanta interpretarilor protagonistilor ei.’ (pag. 176-177)

Citatul acesta din sectiunea de incheiere si concluzii a cartii ‘Evreii lui Saturn: Despre sabatul vrajitoarelor si sabatianism’ aparuta in colectia ‘Plural’ a editurii Polirom sintetizeaza metoda lecturii critice care sta la baza cartii lui Moshe Idel. Expert de primul rang in studiul misticii evreiesti (Cabala), profesor la Universitatea Ebraica din Ierusalim si laureat al Premiului Israel, profesorul Moshe Idel este autorul multor carti in care se ocupa de aspecte diverse ale iudaismului si ale misticii evreiesti in evolutia lor istorica si in contemporaneitate. Lucrarea aparuta recent in versiune romaneasca are ca teme principale influenta astrologiei si mai specific a semnului planetei Saturn (cu interpretarile sale mitologice si astrologice) asupra gandirii evreiesti, si interpretarile si rastalmacirile acestei legaturi intre discipline disparate ale filozofiei, religiei, misticii si istoriei evreiesti. Modul de abordare este punerea sub semnul intrebarii a conceptiilor comode, citirea critica a surselor cunoscute si adaugarea unui complex de surse noi si de explicatii care sfideaza conceptiile acceptate.

 

sursa www.barnesandnoble.com

sursa www.barnesandnoble.com

 

In spritul intrebarilor critice pe care Moshe Idel pe pune in orice moment pun si eu doua intrebari critice legate de aceasta editie romaneasca a lucrarii lui Idel. Este foarte laudabil ca un studiu serios apartinand unuia dintre specialistii reputati in domeniu vede lumina tiparului in Romania, dar se cer a fi puse cel putin doua intrebari in legatura cu aceasta editie.

Prima intrebare este legata de traducere. Editia romaneasca se bazeaza pe o traducere a versiunii italiene a cartii, semnata de Cornelia Dumitru. Daca cumva Moshe Idel a scris cartea in limba italiana, paragraful acesta trebuie ignorat. Daca insa este vorba despre o traducere (din ebraica? din engleza? vad la Amazon o versiune engleza a cartii) ma intreb de ce nu a fost tradusa versiunea originala. Una dintre cauzele de iritare pentru cititorul familiar cu limba ebraica este transcrierea absurda pana la ilaritate a unora dintre nume. Nu exista niciun motiv ca numele ebraic Itzhak sa fie scris Yitzchaq, sau ca numele Haim sa fie scris Chayyim. Este evidenta aici trecerea printr-o limba si transcriere intermediara, care inlocuieste transcrierea fonetica specific romaneasca a originalului ebraic.

A doua intrebare este legata de lipsa unei prezentari critice si de context a editiei. De multe ori am obiectii si pun sub semnul intrebarii utilitatea prefetelor si continutul lor. In acest caz insa cred ca o prefata scrisa de o persoana informata in literatura iudaica ar fi fost extrem de utila. Ma intreb ce si cat poate intelege unele pasaje din text cititorul de limba romana care nu are nicio familiaritate sau informatie prealabila despre studiile de iudaism, despre metodele de analiza pe text si de comentarii a textelor, despre discipline ezoterice putin cunoscute in afara lumii evreiesti cum este de exemplu gematria in care fiecare cuvant sau nume are o valoare numerica in functie de literele alfabetului ebraic care il compun, litere care in lumea ebraica antica si in cea religioasa pana astazi sunt si cifre.

 

sursa http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Moshe_Idel.JPG

sursa http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Moshe_Idel.JPG

 

Subiectul principal al cartii lui Moshe Idel este influenta planetei Saturn asupra gandirii evreiesti. Saturn are in ebraica acelasi radical ca si Shabat – ziua a saptea a saptamanii si ziua de odihna dupa traditia evreiasca – si cu numele de Shabtay (Shabbetay in transcrierea din aceasta carte) care a fost purtat de cel putin un fals Mesia, Shabtay Zvi care a trait in secolul al 17lea. Idel pleaca de la observatia ca Saturn cel din mitologia romana (sau Cronos din cea greaca) sunt zeitati desigur respinse de iudaismul monoteist, dar si semne astrologice carora li se asociaza caracteristici negative dar si pozitive. Astrologia ca atare nu face parte pe se din gandirea evreiasca, nu in mod explicit in orice caz. Pentru Idel acceptarea fie si partiala a astrologiei in scrierile intelectualitatii evreiesti incepand cu perioada Evului Mediu tarziu si apoi in Cabala a fost parte din tendinta de sincronizare a iudaismului cu gandirea ‘contemporana’ a epocii. In definitiv astrologia a fost considerata o stiinta pana spre epoca luminior si multi o considera inca ca atare in zilele noastre. Interesant este ca in filosofia evreiasca acest caracter ‘stiintific’ a fost contestat incepand de la ganditori de talia lui Maimonides.

‘Evreii lui Saturn’ este compusa din trei capitole insumand vreo 180 de pagini urmate de traducerea comentata a unuia dintre textele clasice ale iudaismului medieval citat amplu in text, si de peste 100 de pagini de referinte, bibliografie si index alfabetic. Primul capitol este si cel mai amplu, ocupandu-se de impactul conceptiei numite ‘saturniene’ asupra iudaismului din evul mediul, legaturile cu ziua si ritualurile de Shabat, rastalmacirile in mare parte de origine crestina a unora dintre texte intr-un mod care justifica invinuirile de vrajitorie si de influente satanice ale evreilor asupra celor din jur. Calomnia vinei evreiesti in legatura cu ciuma care a nimicit o parte din populatia Europei in secolul 14 este poate pe locul doi in absurditate dupa cea a deicidului, si a dus la nenumarate persecutii, discriminari, suferinte pentru evreii acelor vremuri. Deschiderea fata de stiintele moderne ale epocii inclusiv astrologia din ‘perioada de aur’ a inaintat iudaismul dar a furnizat si pretextul unor interpretari gresite, care au stat la baza unor asocieri nelegate de realitate a evreilor cu magia si vrajitoria.

 

Durer - Melancolia (sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Melencolia_I)

Durer – Melancolia (sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Melencolia_I)

 

Al doilea capitol al cartii se ocupa de figura fascinanta a lui Shabtay Zvi, unul dintre cei mai faimosi falsi si auto-proclamati Mesia aparuti in secolul 17 in Europa, intr-o perioada de mare restriste pentru evrei, caracterizata de razboaie religioase care radicalizeaza antisemitismul unora dintre curentele crestine si de persecutii si pogromuri anti-evreiesti cum au fost cele conduse de Bogdan Hmelnitzki pe teritoriile Poloniei, Ucrainei si Rusiei de astazi. Aici Idel intra intr-un conflict de idei aproape frontal cu mentorul si precursorul sau in ale studiilor ebraice si de Cabala, Gershom Sholem, care intr-o carte de referinta despre Shabtay Zvi ajungea la concluzia ca deformarile sale de doctrina (pretentia de a fi Mesia, convertirea la Islam din finalul vietii) si de comportament (liberalismul sexual de exemplu) fusesera determinate in special de probleme psihologice si de conditionare sociala. Idel cauta si gaseste in surse lecturile cele mai plauzibile ale lui Shabtay Zvi si de aici construieste o teorie bazata si pe numele acestuia, si pe conjunctura astrala a nasterii, si pe lecturi din surse cabalistice care sa explice personalitatea si evolutia acestuia sub semnul lui Saturn.

Capitolul al treilea si final este si cel mai scurt, in jur de 20 de pagini, dar atat de condensate si consistente incat imi sper ca vor fi extinse in viitor, fie intr-o editie revizuita a acestei carti, fie intr-o noua carte. Din secolul 17 sarim direct in secolul 20 si sunt trecute in revista un numar de personalitati ale gandirii filozofice si literaturii evreiesti, ale caror naturi melancolice (una dintre trasaturile explicit atribuite planetei Saturn si a celor care se nasc si traiesc sub influenta ei) sunt considerate de Idel ca prelungire a saturnismului in gandirea evreiasca a secolului 20. Sunt mentionati aici Sholem insusi, prietenul si colegul sau de generatie Walter Benjamin, dar si Mihail Sebastian, scriitorul evreu de expresie romana care in romanul sau ‘De doua mii de ani …’ gloseaza asupra naturii melancolice ‘incurabile’ a firii evreiesti.

‘Evreii lui Saturn’ intredeschide o usa spre lumea gandirii evreiesti. Nu este o carte usoara, dar nici extrem de dificila la lectura, cel putin la prima vedere. Complexitatea lumii care se afla dincolo de usa intredeschisa nu se va dezvalui insa cu adevarat decat celor care vor persista cu obstinenta si rabdare sa o explore in continuare.

 

 

 

 

 

A trecut cred aproape jumatate de secol de cand am citit cele doua carti foarte cunoscute semnate de Ilia Ilf si Evgheni Petrov ’12 scaune’ si ‘Vitelul de aur’. Am aflat intre timp ca cei doi mari scriitori satirici sovietici au scris la mijlocul anilor 30 si o carte despre America, de fapt un foto-reportaj pe care am avut sansa sa-l citesc in varianta sa in limba engleza. Acum a aparut la editura Polirom, in colectia Biblioteca Polirom o carte voluminoasa care se numeste ’1001 de zile sau Noua Seherezada’, o culegere alcatuita de Alexandra Ilf, fiica lui Ilia, tradusa de Adriana Liciu, culegere pe care as putea sa o definesc ca adunand tot sau aproape tot ce au scris impreuna Ilf si Petrov si nu este ’12 scaune’, ‘Vitelul de aur’ sau cartea despre America. :-)

In cele 850 de pagini ale sale (numaratoare care nu include notele explicative despre istoria fiecareia dintre lucrari) cartea publicata la Polirom include cateva nuvele sau grupari de schite care se aproprie ca nivel literar de cele doua romane aproape fara egal in literatura sovietica ale celor doi scriitori, scenarii de film si texte pentru scena, publicistica angajata, critica literara, cinematografica si sociala. Nu toate sunt capodopere. Daca optiunea editoarei ruse a antologiei este usor de explicat si prin respectul fata de cei doi scriitori si completitudinea operei lor ca si prin legatura de sange cu unul dintre ei, decizia editorilor romani de a prelua in intregime culegerea poate fi discutata si din alte perspective. Daca s-ar fi renuntat la vreo doua sau chiar trei sute de pagini de publicistica, polemici literare, schite moralizatoare in spiritul socialismului de propaganda, nu s-ar fi pierdut mai nimic din nivelul calitativ al volumului. In schimb cred ca ar fi fost alterata serios perspectiva istorica. Tocmai completul de lucrari incluse in volum ne ajuta sa intelegem sau macar sa banuim sistemul de presiuni si atmosfera in care a scris perechea de scriitori. A face satira in Rusia Sovietica a anilor 30, a critica chiar si selectiv si superficial unele aspecte negative ale vietii in tara socialismului presupus biruitor era o meserie din ce in ce mai riscanta pe masura ce avansa deceniul. Si cantitatea si calitatea productiei lor s-a diluat in acei ani, si aproape nicio lucrare semnificativa valoric nu este datata mai tarziu de 1933. Nici macar pentru sertare nu scriau scriitorii in acea vreme, manuscrisele din sertare putand deveni acte de acuzare odata cazute in mainile KGB-ului.  Paradoxal, moartea lui Ilia Ilf in 1937 a insemnat in perspectiva istorica o sansa biografica (scuzati cinismul, dar cred ca Ilia ar fi zambit), acel an fiind primul din cei cativa ani sangerosi dintre declansarea terorii politice staliniste si intrarea URSS in razboi in care au fost reduse la tacere si in multe cazuri au fost exterminate fizic multe dintre vocile importante ale literaturii si culturii sovietice (si desigur nu numai ale literaturii si culturii).

 

sursa commons.wikimedia.org

sursa commons.wikimedia.org

 

Piesa care da titlul volumului este culegerea de schite ’1001 si una de zile’. Seherezada Feodorovna nu se afla sub amenintarea sabiei calaului ci sub cea a epurarilor sovietice, si inca este vorba doar despre epurarile economice sau cu alte cuvinte concedierile de la sfarsitul anilor 20 si nu de cele care sfarseau in Gulag sau in fata plutonului de executie de la sfarsitul anilor 30. Cazuta de partea pierzatoare a conflictului intern dintre tovarasii Sataniuk si Fanatiuk, Seherazada sovietica recurge la clasicul tertip al povestirii salvatoare care ii prinde pe membrii comisiei de epurare in mrejele naratiunii determinandu-i sa amane si sa amane pedeapsa. Povestirile insesi sunt studii de caracter si destine cu o puternica nuanta satirica. Ii avem aici pe Ilf si Petrov in cea mai buna forma a lor, criticand cu ascutime nu numai tarele personale ci si birocratia intrinseca a sistemului sovietic. Detaliile comice, dialogurile spumoase, jocurile de nume, tipologia caracterelor furnizeaza cateva dintre cele mai bune pagini de literatura ale cuplului.

Nu departe de acest nivel se gasesc ‘O personalitate luminoasa’ (povestea unui simplu functionar devenit invizibil care ajunge sa controleze un oras intreg folosind frica concetatenilor sai de a li se dezvalui micile pacate) sau ‘Neobisnuitele istorii din viata orasului Kolokolamsk’ oraselul atat de mic intre Rusia si Ucraina incat cartografii nu au reusit sa-l prinda pe harti, si care se trezeste la viata la aparitia unui oaspete din America de Sud venit sa construiasca un zgarie-nor care sa adune in el toata populatia. Servilismul est-european fata de straini si de tot ce este strain derivat si din aspiratia de a sparge barierele inchisorii de stat comuniste este o trasatura care revine des in obiectivul celor doi scriitori satirici. In general pot fi detectate in lucrarile lui Ilf si Petrov multe dintre elementele satirei care putea fi scrisa in perioada comunista nu numai in Rusia ci si in alte tari comuniste. Multe dintre schite mi-au amintit tipologii, dialoguri, situatii similare cu cele ale cupletelor in care in anii 60 sau 70 jucau Toma Caragiu sau Octavian Cotescu. Chiar si numele compus Tolstoievski, nume care aparea intr-un cuplet al lui Caragiu este preluat de la Ilf si Petrov, era pseudonimul folosit de cei doi scriitori pentru a semna multe dintre lucrarile lor in diverse reviste literare sau umnoristice sar si in Pravda! Ilf si Petrov au creat genul satirei (i)realist-socialiste nu numai in URSS ci in toate tarile satelit.

A doua sectiune a volumului (separarea nu este evidenta si este lasata pe seama cititorilor) cuprinde piese de teatru si scenarii de film. Dupa succesul celor doua romane (desi al doilea a fost publicat cu greutate si numai la interventia lui Maxim Gorki) Ilf si Petrov s-au indreptat spre alte genuri. Greu de apreciat acum daca era vorba despre o preocupare mai lucrativa, dorinta de a experimenta artistic, sau o combinatie a acestor motive si a altora mai greu de inteles astazi. Au rezultat un numar de scenarii din care doar o mica parte au ajuns pe ecrane si de piese de teatru din care putine au vazut lumina scenei dar cele care au vazut-o s-au bucurat de succes cum a fost ‘Sub cupola circului’ – un blockbuster sovietic la inceputul anilor 30 care combina teatrul cu circul intr-un gen care si astazi este foarte modern. Curajul critic nu i-a parasit pe cei doi scriitori, imbinat cu unele dinte temele clasice de satira sociala. Iata de exemplu abordarea frontala a problemei cenzurii si critica puritanismului sovietic reprezentat de directorul circului confruntat cu directiva ideologica de a aduce pe scena ‘femei muncitoare adevarate sovietice’:

‘Pe ecran o foaie de ziar.

“In timp ce spectatorul organizat vine la circ pentru a prelucra intr-o forma atractiva o serie de probleme actuale, el se trezeste cu un balet format nu din femei in varsta, muncitoare, tipice pentru epoca noastra, ci din femei tinere si chiar frumoase (!). Trebuie sa se puna capat acestei erotici nesanatoase. Interesant de stiut, oare unde se uita triunghiul circului.

Vocea directorului citeste tare ultima fraza a notei. “Unui astfel de triunghi trebuie sa i se dea peste maini”.

 

sursa www.elefant.ro

sursa www.elefant.ro

 

 

Scenariile de film constituie poate forma cea mai libera de exprimare in care s-au angajat Ilf si Petrov la inceputul anilor 30. Avem privilegiul de a le citi aici, acum, sub forma lor originala. Desi adopta formatele filmelor satirice socialiste cei doi autori isi presara aproape fiecare scena si aproape fiecare rand de dialog cu aluzii. ‘Baraca’ poate fi citita ca o parodie a filmelor ‘de brigada’, ‘Odata vara’ este un ‘road movie’ avant-la-lettre care se aproprie de stilul celor ’12 scaune’, iar ‘Scenariu parizian’ este exact ceea ce spune titlul – un scenariu de film scris de cei doi scriitori intr-un hotel parizian in timpul unei calatorii in Franta si pe care l-as putea denumi ‘caragialesc’ in structura si tipologie. Sigur nu au citit cei doi ‘Scrisoarea pierduta’? Pana si o scena de ‘pupat Piata Independentii’ apare in scenariu.

Mai este nevoie sa spunem ca aproape niciunul dintre filmele ale caror scenarii au fost scrise de Ilf si Petrov nu a vazut lumina ecranelor, si cele care au vazut nu au pastrat aproape nimic din elementele critice si ‘soparlele’ dialogurilor spumoase scrise de cei doi?

Ultima sectiune a cartii include mai mult publicistica. Nu este o publicistica oarecare. Multe dintre articole incep ca povestiri cu personaje ilf-petroviene, cu jocuri de nume, cu intriga si asa continua pana pe la jumatate. De aici incolo insa tonul se schimba, apare elementul moralizator si propagandistic si limba de lemn:

“Odata cu schimbarea in bine a orasului se schimba in bine si oamenii care traiesc in el. Si aceasta schimbare extraordinara este cel mai important lucru, ea constituie temelia oricarui santier sovietic.” (pag. 732).

Parodie? Prea se repeta, prea sistematica. Au fost Ilf si Petrov comunisti convinsi, sau s-au lasat convinsi pentru a supravietui vremurilor? Sau poate ca nici nu conteaza raspunsul la aceste intrebari cand in interiorul acestui articol gasim cea mai explicita descriere a unui mijloc de transport in comun din raiul sovietic:

“In vagon e inghesuiala. Stiti ce inseamna inghesuiala? Inghesuiala, intuneric. De ce este asa de saraca limba rusa? Ca sunt cincizeci de oameni intr-un vagon, ca sunt o suta de oameni, ca sunt trei sute de oameni – n-ai cum spune altfel, tot inghesuiala ii spui. Oare cum se potriveste acest cuvant cand in vagon sunt doua sute cincizeci si unul de calatori, zece militieni, sapte mame cu copii si patru invalizi? Exista, e adevarat, si metafore. Tot felul de “ca sardelele in cutie”, “n-ai unde arunca un ac”. Dar si asta, tovarasi, e slab, e palid. Nu, beletristica clacheaza in fata a ceva ca tranvaiul electric. Acolo este o inghesuiala superioara, speciala, care se formeaza in pofida legilor fizicii. Noi nu suntem in stare sa relatam ce inghesuiala e acolo. Am vrut sa o facem dar n-am reusit, nu ne-a ajuns talentul. Lasa sa ne invinuiasca vreun istoric al literaturii. Da, nu ne-au ajuns mijloacele de redare pentru a descrie inghesuiala din tranvaiul erei premetropolitane.”  (pag. 725)

Solutiile sunt intotdeauna pe line – mai multa organizare, mai mult suflet, mai putina birocratie. Niciodata sistemul nu este vinovat. Daca au gandit-o (si cred ca au gandit-o) Il si Petrov nu au putut sa o spuna.

Sunt incluse in volum articole despre schimbarile care se petrec in Moscova si mai ales cea adusa de construirea metroului, critici ale nivelului scazut de servicii alimentare si hoteliere, cronici de teatru si film, polemici literare si satire ale lumii literelor. O singura piesa splendida iese in evidenta in aceasta ultima perioada ‘Contele Mediteranski’ o farsa a terorii de a deveni un ‘fost’ prin asocierea la dosar cu un membru al fostei clase a nobilitatii din vremea tarilor. Ultima piesa din volum se intituleaza ‘Scriitorul trebuie sa scrie’ si este o cuvantare polemica rostita de Evgheni Petrov in numele celor doi la o sedinta a scriitorilor din aprilie 1937. Conflictele dintre scriitori se inteteau, luptele dintre tabere devenisera lupte pentru supravietuire, frazele din critici sunau a randuri de denunturi, si Ilf si Petrov nu aveau probabil alta solutie decat de a juca si ei la ruleta mortii staliniste. Ilia Ilf nu stiu daca a mai participat la acesta sedinta. Era deja bolnav de tuberculoza contractata in timpul calatoriei in Statele Unite. Nu a apucat sfarsitul acelui aprilie. Cateva saptamani mai tarziu incepeau arestarile, procesele simulacru, condamnarile, deportarile, executiile. Petrov nu a mai scris nimic satiric dupa moartea lui Ilf. A fost corespondent de razboi si a murit in 1942 intr-un accident de avion servind patria sovietica.

 

Some films deserve a better fate. This is in my opinion the case with ‘In the Electric Mist’ which is totally unknown to most of the cinema fans because it seems to not having been released in cinema theaters in the US. This is a very hard to understand decision, as this is a much better than the average detective movies, better than many other similar films released around that date, it’s well acted, beautifully filmed, directed by a well-known French director (Bertrand Tavernier) and with supreme star Tommy Lee Jones as lead actor. What do I know about the art of film distribution, though? Probably not too much.

 

source www.imdb.com/title/tt0910905/

source www.imdb.com/title/tt0910905/

 

The story is set in the swamps of Louisiana and features detective David Robicheaux which some may remember as having been played by Alec Baldwin in Heaven’s Prisoner more than a decade before this film was made (the character is inspired by the same series of novels). The atmosphere of the Cajun country with its fogs and smells, legends and collection of unique characters makes for a good background for mysteries and hidden secrets and Tavernier makes a good use of it in a way that predicts Beasts of the Southern Wild. Nobody is surprised when generals and soldiers from the Civil War fought more than a century before show up from behind the fogs, and the phantoms of the older conflicts of race and class mix with the personal daemons the heroes have to face.

 

(video source Image Entertainment)

 

Watching Tommy Lee Jones playing the justice-driven detective (although his means are not always really orthodox) is always a pleasure, and to a large extent the film relies on him. He is helped by an excellent supporting cast, with John Goodman featuring as one of the lead bad guys, and Mary Steenburgen as the classy wife of Robicheaux. While the script does not really close perfectly every corner of the story, there is cursive story  telling in the style of the big detective American novels of the 40s, and the heroes have the same naive faith that the good cause of justice is worth risking everything to have it prevail. Bertrand Tavernier has filmed with European lens a very American story in a very American landscape, and despite the relative low-key ending (maybe the weak part of the movie) it’s a good film to look for and watch.