‘Cand iubesti intr-adevar pe cineva e musai sa-i accepti si partea de mister’ spune unul dintre personajele cartii lui Patrick Modiano, si chiar daca aceasta fraza se refera specific la eroina principala a cartii, tanara si misterioasa pariziana Louki (pe numele ei adevarat Jacqueline Delanc maritata Choureau), ea poate fi aplicata si intr-un context mai larg, cel al spatiului in care se petrece actiunea, Parisul cu cartierele, strazile, cafenelele sale care constituie un decor si un univers in sine, sau insasi unei epoci pierdute, cea a sperantelor spulberate mai intai de realitatile vietii cotidiene si acum in pericol de a fi definitiv spulberate de uitare. Cartea lui Patrick Modiano (prima pe care o citesc scrisa de acest autor) reprezinta o incercare de a reconstrui in cuvinte o lume care fara truda scriitorului s-ar pierde pentru totdeauna in ceata trecutului, o lume readusa pentru momentul unic al lecturii inapoi intru existenta, cu personajele sale, cu sperantele, iubirile si deziluziile lor.

 

sursa http://www.larousse.fr/encyclopedie/personnage/Modiano/133523

 

Traducerea (aparuta in editura ART, colectia ‘Desenul din covor’, 2012) ii apartine lui Constantin Abaluta si mi-a prilejuit unul dintre acele rare momente cand am simtit ca placerea lecturii in traducere este echivalenta cu cea a unei citiri in limba in care a fost scrisa cartea. Abaluta nu numai ca gaseste echivalente exacte si fluide ale textului francez dar si insufla acea atmosfera pariziana unica, descrisa cu ochii unor eroi care traiesc in oras si traiesc orasul. Roland, iubitul eroinei isi aminteste dupa ani despre o scriere a sa despre Paris:

‘Mi-am adus aminte de textul pe care ma straduiam sa-l scriu atunci cand am cunoscut-o pe Louki. Il intitulasem ‘Zonele neutre’. Existau la Paris zone intermediare, no man’s land-uri, unde te gaseai la granita cu toate locurile, in tranzit perpetuu sau choar suspendat in asteptare.’ (pag. 130)

 

sursa http://www.editura-art.ro/carte/in-cafeneaua-tineretii-pierdute

 

‘Zonele neutre’ impart Parisul anilor 60 in zone delimitate social si uman. Malul stang si malul drept, arondismentele mai instarite si cele mai sarace in care se naste si creste eroina fiica a unei mame profesand ceva neclar la Moulin Rouge, librariile (ah, fascinantele librarii pariziene!), cafenelele ca acel Cafe Odeon unde se aduna eroii cartii si strazile populate de oamenii ‘absenti’ – ‘Locuri de trecere in care nimeni nu era curios sa afle identitatea nimanui si unde puteai sa te ascunzi in liniste’ (pag. 132). Totul este descris cu o nostalgie discreta, cu o tandrete lipsita de sentimentalism. Cuvintele si paginile cartii sunt putine, efectul este complex si puternic – ca o schita trasata de un pictor de talent care in putine linii de creion reuseste sa fie la fel de expresiv si sa transmita la fel de multe ca o sofisticata pictura in ulei.

 

Paris, Place de l'Odeon - source http://www.travelfranceonline.com/Paris/Odeon_Theatre_Europe.html

 

Destinul eroinei este povestit de patru voci succesive, patru povestitori diferiti care relateaza la persoana intai evenimentele din perspectiva lor proprie – un licean atras de mirajul boemei, spectator si participant timid la primele intalniri si grupari ale personajelor, detectivul angajat de sotul mai in varsta al eroinei sa o gaseasca si sa o urmareasca in labirintul orasului, eroina insasi, si iubitul ei, a carui perspectiva peste ani se identifica vag cu cea a autorului. De la el vom afla si deznodamantul faptic, care fara a fi lipsit de interes nu este central in structura cartii – cea ce conteaza si ramane dupa lectura este atmosfera, nostalgia, sentimentul dulce-amar al pierderii ireparabile a sperantelor tineretii care ii insoteste pe cei vii si de care sunt crutati cei plecati.