Ultimul paragraf din Arhivele de la Monte Negro a lui Octavian Soviany (Cartea Romaneasca, 2012) suna ca o punere in context:

Nota: Luigi Lucheni este numele anarhistului solitar, care o asasina in septembrie 1898, la Geneva, pe Elisabeta, imparateasa Autriei si regina Ungariei. (pag. 225)

Este si singurul paragraf din carte care nu este scris la persoana intaia. Este insa vorba despre o reala punere in context? Vrea povestitorul sa ne spuna ca personajul cartii – acuzat la un moment dat ca ar fi Luigi Lucheni, dar care mai este banuit a fi si fiul lui Kostas Venetis, personajul celeilalte carti a lui Soviany, devenit aici sef de satra, personaj care in cea mai mare parte a cartii se prezinta cititorului sub numele de Ulrich de Lichtenstein, descendent decazut, decrepit si descompus al nobilimii europene – ar fi doar frunctul imaginatiei nebunului care la sfarsitul secolului 19 a schimbat soarta Europei secolului 20?

Este o explicatie dar nu cred ca este singura.

 

sursa http://www.librariasophia.ro/carti-Arhivele-de-la-Monte-Negro-Soviany-Octavian-so-8596.html

 

Citita imediat dupa Viata lui Kostas Venetis, aceasta carte m-a lasat putin descumpanit. Pe de o parte cronologic ea a fost scrisa inaintea romanului mult mai consistent al carui recenzie am publicat-o acum cateva zile (cartea a fost rescrisa partial dupa marturisirea autorului). Pe de alta parte intentia declarata a lui Soviany este de a scrie o trilogie, in care aceasta carte ar fi un fel de interludiu intre povestirile vietilor lui Kostas si a Nemtoaicei, celalalt personaj si cronicarul vietii lui Kostas in primul volum. Diferentele in structura sunt insa foarte consistente, este vorba despre doua carti diferite ca stil si gen, desi nimeni nu poate pune la indoiala ca sunt scrise de acelasi autor.

Daca Viata lui Kostas Venetis era un roman picaresc si istoric, acoperind cronologic a doua jumatate a secolului 19 si incluzand relatari despre vietile unor personaje intretesute si incrustate una in cealalta ca intr-o ornamentatie orientala ca a celor o mie si una de nopti (dar in culori sumbre), Arhivele de la Monte Negro sunt concepute ca o suita de vise si vedenii, in care personaje fantastice si monstruoase populeaza un univers concentrationar, care aduce cand a spital, cand a lagar de concentrare, cand a manastire, cand a inchisoare. Zidurile si gratiile sunt prezente permanent, paznicii si calaii imbraca diferite forme si uniforme, dar este evidenta obsesia permanenta a damnarii si a pedepsei. De la un moment incolo naratiunea (daca se poate vorbi despre naratiune in aceasta carte) se despica in doua fire paralele create din episoade scurte intretesute, care nu depasesc niciunul in lungime doua sau trei pagini, pentru a se reintalni in final, sub auspiciul notei deja citate.

 

sursa http://octaviansoviany.files.wordpress.com/2008/06/poza2.jpg

 

Personajele feminine care populeaza acest univers sunt toate o fascinanta combinatie de erotism si uratenie, unele dintre ele intrate intr-o faza mai mult sau mai putin accentuata de moarte si descompunere. Nastenka, Liuba, Robusta, doamna Consul si fiicele sale par a fi toate masuri ale neputintei si borne in drumul spre moarte al personajului principal. Personajele masculine, seful politiei, manuitorul de hoituri poreclit Dostoievski, evreul Gruss, par mai mult simboluri ale imperiului (austro-ungar, european) in destramare, o combinatie de personaje descinse din Hasek sau mai degraba Kafka, fara nicio raza de lumina sau nuanta de omenie in siluetele profilate. Fara a atinge adancimile de abjectie ale situatiilor din cealalta carte a lui Soviany, episoadele si cosmarurile puse pe hartie in Arhivele de la Monte Negro reflecta pesimismul profund al unui scriitor care daca nu a vazut, cel putin a imaginat iadul.

Ramane placerea citirii si ea este aceeasi ca si in Viata lui Kostas Venetis. Octavian Soviany scrie intr-una dintre cele mai expresive limbi romanesti pe care mi-a fost dat sa le citesc, cu o imaginatie inepuizabila, facand reale cititorilor cosmarurile si miasmele de putregai ale fanteziilor sale. Una dintre lecturile posibile ale Arhivelor este cea a unei colectii de vise rele despre un continent si un imperiu descompus, despre suferinta si mizeria celor care sunt martorii apusului sau. Inca o lectura care nu poate fi uitata cu usurinta.