Personajele cartii lui Gabriel Andronache se impart in doua categorii. O parte dintre ele, inclusiv eroul principal au nume generice, fie reprezentate printr-o simpla initiala kafkiana (eroul principal se numeste D.) sau prin pozitiile lor (Functionar, Sef, Director) in ierarhia Institutiei in care il gasim pe erou angajat la inceputul cartii. Institutia este ea insasi o alegorie a birocratiei eterne, care transcende timpurile si sistemele sociale, dar care pare a-si gasi locul cel mai firesc in Romania post-89. ‘Supunerea prin inutilitate parea a fi politica de spalare a creierelor promovata de catre mai marii institutiei. Orice initiativa era inabusita in fasa. Fiecare idee pusa pe tapet de catre vreun functionar ratacit era analizata de seful sau direct, primind invariabil un raspuns negativ. Maniera de respingere diferea de la caz la caz. Cu cat ideea era mai revolutionara, cu atat functionarul care o emitea era izbit mai puternic de perete de catre plutonul inchizitorial format din cei zece Directori. In schimb, daca propunerea functionarului vadea semne de banalitate, nepunand in pericol stabilitatea aparatului de conducere, acesta era privit cu compasiune, luat usor de mana si evacuat din incapere cu amabilitatea care se manifesta de obicei fata de un individ cu mintile ratcite. Sistemul de cenzura al oricarei inovatii, a oricarei evadari din rutina, era foarte bine pus la punct si daduse rezultate de succes.’ (pag. 21)

 

sursa http://www.agentiadecarte.ro/2012/02/%E2%80%9Cich-bin-ein-berliner%E2%80%9D%C2%A0de-gabriel-andronache-lansat-la-iasi/

 

Exista insa in cartea ‘Ich bin ein Berliner’ aparuta la editura Herg Benet Publishers in 2011 si o realitate alternativa, o lume care are logica, in care oamenii dovedesc respect unii fata de altii si au pana si nume. Nume germane desigur, caci acea lume este Germania cea ordonata si civilizata, prospera si care recunoaste identitatea umana si o respecta. ‘D. avea perceptia clara ca acolo, pe Konig Strasse, el isi va capata identitatea pierduta in marasmul umilitor la care fusese supus in cadrul Institutiei. Acolo, pe Konig Strasse, oamenii il vor asculta cu atentie, vor fi impresionati de cultura si inteligenta lui, ii vor aprecia si respecta modestia si bunavointa. (pag. 55)

 

Prima parte a cartii de debut al jurnalistului, scenaristului si acum romancierului iesean Gabriel Andronache descrie o realitate care penduleaza isteric intre anost si cosmar si care pare sa aiba o alternativa doar in planul imaginatiei. In a doua parte se produce saltul neasteptat al eroului in realitatea alternativa, ruptura de trecut si incercarea de a se integra in noua lume, confruntarea intre vis si realitate. Este un proces pe care l-au trait sub o forma sau alta toti cei care au petrecut o parte din viata intr-un sistem totalitar, cei care au visat la o alta viata, au avut curajul sa faca trecerea si au trait intr-o doza sau alta amestecul intre realizare si dezamagire. Intr-o forma sublimala, cu o intelegere surprinzator de profunda si matura, Gabriel Andronache reuseste sa sintetizeze aceste trairi, sa expuna in povestea unui singur personaj nu numai slalomul unui destin ci si diferite partii pe care intamplarile vietii ar fi putut sa-l duca pe erou.

 

sursa http://oradeiasi.oradestiri.ro/%E2%80%9Eromanii-sunt-destepti%E2%80%9C-un-demers-in-topul-stupiditatii-colective/editorial/2012/01/06/

 

Cu cele 120 de pagini si nici acestea tiparite cu o litera nesuferit de mica sau in randuri prea apropiate unul de celalalt, ‘Ich bin ein Berliner’ pare a solicita intrebarea daca subtitlul -roman- afisat pe coperta este justificat. Cum definim un roman? Este numarul de pagini o conditie necesara? poate si suficienta? si care este acest numar minim? Daca acest criteriu este esential atunci raspunsul meu este ca numarul minim este 120 si dovada se afla in aceasta carte. Poate ca numarul de cuvinte si caractere este mai mic decat cel al multor alte lucrari etichetate de exemplu ca ‘nuvele’ dar exista in ‘Ich bin ein Berliner’destul material epic, dezvoltare a personajelor, destule surprize, si mai ales destule intrebari puse cititorilor care raman in minte si framanta dupa ce acestia au parcurs ultima pagina a cartii, precum la orice alt roman bun cu numar dublu sau triplu de pagini. Cititi de exemplu la paginile 91-93 portretul facut Taniei, personajul secundar care devine vremelnica partenera de viata a eroului principal. In mai putin de doua pagini este redata complexitatea unui destin. Concizia devine calitate. Less is best.

 

Nu voi dezvalui finalul pentru a nu rapi placerea unei lecturi pe care o recomand. Voi spune doar ca lozinca lui Kennedy din titlul cartii, simbol al unui moment istoric in care Berlinul parea a reprezenta o aspiratie universala capata o dimensiune neasteptata si ironica. Si nu, numele eroului nu ne este dezvaluit, el ramane o initiala, asa cum identitatea sa ramane si ea ceea ce era. De sub steaua sub care te-ai nascut nu poti fugi.