O.Nimigean nu intentioneaza sa-si crute cititorii originalului sau roman ‘Radacina de bucsau’. Chiar de la titlu cititorii mai putin avizati (si eu ma aflu printre ei) sunt trimisi la dictionare pentru a afla ce este bucsaul si titlul insusi ramane o enigma chiar si dupa terminarea lecturii. Tema nu este nici ea usoara – ‘Radacina de bucsau’ este o sumare a multora dintre aspectele sordide si derizorii ale realitatii romanesti din ultimele doua decenii. Stilul si limbajul folosit de autor il pun tot timpul la incercare pe cititor, schimbandu-se de la paragraf la paragraf, de la episod la episod. Si totusi, impresia de ansamblu este cea a unei creatii inchegate si a unei viziuni complexe, care evita conventionalismul si nu face niciun fel de rabat unei realitati ostile.

Personajul principal al cartii pe nume Liviu este un intelectual ratat si invins complet de un sistem pe care il dispretuieste. Infrangerea sa se datoreaza nu atat refuzului de a face compromisuri cat mai ales lehamitei de a se confrunta cu o societate in care iluziile schimbarii spre democratie au fost complet spulberate: “M-am saturat! Am obosit sa ma lupt cu comunistii astia reconditionati, mi-e greata de lumea asta mizerabila, in care vechii securisti fac pe mai departe jocurile, putrezi de bogati, mi se apleaca de Romanica mea de cacat, plina de puliticieni, afutceristi, si cacademicieni, de elite inciolanate, …” (pag. 50). Esecul social si  inadaptabilitatea personajului atrag dupa ele si esecul personal. Relatia si casnicia cu Ioana (zisa si Zelda) se destrama sub presiunea multipla a crizei de maturizare a unui cuplu fara copii, a presiunii economice si a lipsei de perspectiva sociala. “Ma ingrozea s-o vad ca sufera pentru esecul indeniabil al viitorului nostru mic burghez. N-o sa avem niciodata o casa adevarata, n-o sa avem niciodata o pozitie sociala onorabila, n-o sa ne facem vacantele nici macar in Antalya – ce Antalya?! nici macar la Mamaia! – n-o sa ne putem permite aia si aia si aia, sintem niste amarasteni si niste ratati.” (pag. 51) Actiunea cartii inceputa practic dupa destramarea cuplului in urma unei lamentabile tentative de adulter se desfasoara vreme indelungata sub semnul tanjirii dupa reintoarcere, a cautarii unui sentiment pur si a unei relatii inglodate sub o realitate triviala. Esecul este insa previzibil din start.

Relatia principala a cartii este insa cea intre autor si mama sa, a carei imbolnavire il readuce in satul natal, undeva la cumpana intre Bucovina si Maramures. Gospodaria in semi-paragina, casa copilariei in care mai staruie inca amintirea tatalui rapus de boala cu multi ani inainte, confruntarea cu boala care se dovedeste din ce in ce mai serioasa a mamei il smulg pe intelectualul dezorientat care isi pierduse locul si rostul odata cu destramarea casniciei dintr-o existenta ambigua intr-o alta realitate, care se dovedeste a fi cu nimic mai usoara, si care se impleteste in mod bizar cu urmele trecutului si ale radacinilor pierdute. Sunt in carte cateva scene de un naturalism extrem, in care relatia creata cu mare adancime psihologica dintre fiu si mama capata o dimensiune facuta posibila numai datorita unor conditii sociale extreme. Exceptionale sunt episoadele in care este descrisa treptat degradarea starii sanatatii mamei si confruntarea celor doua personaje – unul cu puterile vlaguite de boala, celalalt nesigur psihologic si inadaptat social – cu tarele sistemul medical subfinantat, blazat si erodat si cu personajele care il populeaza – toate alcatuind un mozaic al unei realitati in care franturi de omenie se combina cu indiferenta, in care mai toata lumea pare sa fie in deriva sau la limita intr-o constanta lupta pentru supravietuire. Daca aceasta carte ar fi precedat filmul ‘Moartea domnului Lazarescu’ as fi spus ca filmul a fost influentat de carte, asa posibil ca influenta sa fie inversa, sau pur si simplu si fimul si cartea sa se traga din aceiasi realitate bine cunoscuta milioanelor de romani. La fel de bine caracterizate sunt si descrierile satului natal al eroului si al mamei sale. Spatiul care in alte timpuri era pastrator al originalitatii si spiritualitatii Romaniei este descris ca un loc al dezolarii si paraginei, diluat social si demografic prin plecarea in strainataturi unei intregi generatii in cautarea rostului si asigurarea supravietuirii materiale.

O. Nimigean

Stilul este personajul si aceasta axioma literara este reflectata in discursul complicat al personajului principal al acestei carti povestite la persoana intai. Este modul de a vorbi si de a gandi al unui intelectual roman de formatie umanista, educat in anii de sfarsit ai regimului comunist, pentru care limbajul bogat si uneori cautat cuprinde in aceeasi fraza sau in propozitii vecine afirmatia si contrariul sau, indoiala si scepticismul fata de observatia imediata a vietii reale in spatele careia individul trebuie sa caute sensul ascuns si de cele mai multe ori ostil. Imposibilitatea adaptarii este reflectata si in limbaj, si nu numai in greutatea de a accepta realitatea asa cum este ea, ci si ca o reflectie a inutilitatii unei educatii redusa la neputinta de o schimbare sociala care rastoarna complet sistemele de referinta.

Versatilitatea scrisului lui O. Nimigean sustine evolutia psiholgica a personajelor si adauga o linie paralela de interes care dubleaza placerea lecturii. Autorul are precedente in poezie, proza si publicistica si fiecare dintre acestea influenteaza fragmente diferite din tesatura stilistica a romanului. In acelasi capitol putem gasi insiruite sau intercalate fragmente de poezie pura (in special in evocarile nostalgice ale iubirii pierdute si a tanjirii dupa o imposibila intoarcere), de analiza politica lucida, de satira (vezi episodul invadarii apartamentului cuplului de eroi de catre sobolani, o posibila metafora a marasmului social), sau chiar nuante de pornografie. Uneori stilul este adaptat modului de gandire al personajului ca in scena conferintei, in care betia de cuvinte si pretiozitatea discursului creaza senzatia de lipsa de claritate a gandirii intelectualului ratat care nu isi gaseste tinta si nu isi poate impune reperele unei realitati cu care nu rezoneaza. O galerie de personaje secundare sustin si amplifica figura centrala a cartii. Artemiu – prietenul care a refuzat colaborarea cu Securitatea sau cel putin asa povesteste dar a acceptat compromisul cu noua societate – sau preotul Sincai poti fi vazuti ca alternative ale evolutiei personajului principal, posibile traiectorii alternative celei alese (voluntar sau nu) de catre eroul cartii. Este esecul personajelor un esec absolut? Nu sunt sigur, caci finalul destul de ambiguu al cartii il plaseaza si pe eroul principal si pe mama sa intr-o aparenta recuperare si impacare cu soarta. Nimic nu este insa sigur in universul creat de O. Nimigean in ‘Radacina de bucsau’ – mai ales cand vestile par a fi oarecum bune.