O noua contributie a prietenului meu Gica Manescu – un fragment de amintiri si note de calatorie inedite

—————-

Titlul nu se refera la anul 1947,  in Romania, cand eram cu totii milonarii saraci.

Se refera la Turcia de acum mai multi ani. Cum  e azi, dupa cate stiu, tot  inflatie. Cat e valoarea lirei turcesti nu m-am informat, ca n-am interes si nici nu plec. Cand ne-am dus spre poartata – gate-ul, de imbarcare, era un aparat de schimbat bani. Pentru 20 dolari USA , am primit  un milion si jumatate de lire. Era  ceva in jur de 70 sekeli. Nu stiam valoarea acolo, dar a fost buna, pentru straini. Cand la un restaurant de clasa superioara, am vazut nota de plata, m-au trecut fiori. Dar revenindu-mi  si socotind, erau  30$.

source www.universes-in-universe.de

La Istanbul, la un hotel foarte luxos, calm, spre periferie,  am fost foarte bine primiti si tratati de gazde si de o israelianca, ca indrumatoare. Pentru iesiri colective, cu un  ghid vorbitor de franceza , calatoream cu un microbuz sau taxi.

Am decolat din Levantul cel mic si am aterizat in cel mare

Orasul enorm, cu o intindere de vreo 350 Km , cam  de la Haifa la Ashdod, cu peste 12 milioane de locuitori, dintre care, pe atunci, erau doar 15.000 evrei, deci ceva mai mult de 0,1 %.  Nereligiosi, traditionalisti si cu totii faceau afaceri. Pe firma unui magazin, in centru,  cu obiecte de aur, am citit numele – Goldenberg. In alta parte, articole din piele, “Beged or “. Cum era la “Polgat” in Tel Aviv.

Orasul nu are personalitate, nu e impregnat de nici un stil architectonic, de nici o randuiala. S-a construit cum s-a putut, cum au dorit cetatenii sau proprietarii. Umblam ore intregi in anumite cartiere, si parca ai fi fost la Petah Tikva sau Rehovot . Pe strazile in panta eram ca in Tzfatul nordic, de aici.

Circulatia, inebunitoare. Admiram totdeauna la noi, soferii de taxiuri si autobuze. In unele privinte, cei turci ii intrec. Ma enervez cand la noi vad cum se traverseza de pe un trotuar pe altul cand semaforul are lumina rosie. Acolo, unui trecator grabit, soferul i-a deschis usa in mijlocul traficului, ca sa poata cobora si strecura prin sirul de vehicule, pana pe trotuarul de peste drum. Sunt grabiti. Parca si la New York  pe strazile din Manhattan, pietonii merg parca fara rabdare, Pasi repezi, fuga. In Romania, grabitilor, la orice, li se spunea sa fie calmi, ca “ nu vin turcii “.

Prin gradini, sali de asteptare, cei ce nu gasesc un loc pe o  banca, un scaun, se chircesc, stau “turceste “. cum o faceam si eu in copilarie, cand ma jucam. Pe un  vapor de croaziera, unul de langa mine  fuma tigara de la tigara,  “ca un turc “. In vitrina unui magazine de armurarie, am cautat sa vad un pistol ca un  turc. N-am putut. N-am stiut ce fel este si n-am inteles zicala “ Cum e turcul, e si pistolul “.

source tripadvisor.com

Istanbul e un oras sui-generis. Nu m-am asteptat sa gasesc monumente istorice si opera de arta, in sensul stiut de noi. Moscheele, sa citez doar doua, Sf. Sofia, azi muzeu, si “Albastra”, sunt minunate si cuprinzatoare. Palatele , marete. Topkapi, imens, plin de averi ca si Dolmahbace, majestos, elegant, curat.

Toate orologiile sunt fixate la ora 9:30, timpul zilei cand a murit Kemal Ataturc, fondatorul Turciei moderne, laice. Mi-am amintit, ca de la” Poarta”  (nici azi nu stiu ce Poarta ) au venit Domnii “nostri” fanarioti, dar Fanarul o parte a orasului, nu ne-a interesat.

Bazarul acoperit e o imensitate de coridoare si magazine. Iti iau ochii. Lumina stralucitoare se revarsa peste produsele variate, tentante, frumos randuite. Ne-am oprit si am cumparat rahat, de diferite gusturi, arome si culori. Apoi, “ La botul calului “- statul in picioare si esti servit-ne-am oprit la baclavale. Eram la “ mama lor “. Am cumparat cateva. Cuburi mici in care negustorul a infipt o scobitoare, cateva pe un carton, oferite si cu un servetel. Ieftine si delicioase.

source photography.nationalgeographic.com

Am vizitat subsolul, ca o pivnita enorma a unei cladiri, cu tevi si coloane, apa pe jos, aerul rece. Apartine instalatiilor de aprovizionare cu apa. Ni se spusee ca nu e potabila, si se consuma doar ce minerala.

Limba dificila si desi scrisa cu litere latine, are o pronuntare greoaie pentru noi si am reusit sa tin minte  (imi notasem), cikis= iesire, in afara de cele stiute de acasa: huzur, bacsis,musaca, halva si rahat, pe care le-am mancat la propriu.

Pe o strada de langa port, un magazin cu condimente egiptene si din alte tari musulmane. Nu vazusem, nu invatasem si era doar o curiozitate.

In grupa noastra erau si cateve evreice-egiptene, femei instarite, dupa cumparaturile lor (bijuterii, blanuri, s.a.)    S-a programat o excursie cu vaporul, pe Marea de Marmara, cu o oprire pe Insula Printesei. Ghid, un japonez tanar, vorbitor de franceza, dar cu accentul deosebit. Extrem de serviabil si priceput. Am patruns, coborand din vapor, intr-un mic rai pe pamantul turcesc. Din locuitorii din ceruri, n-am dat de nimeni. Vile, palate,gradini, flori, verdeata, liniste. Nu circula nici un vehicul motorizat. Pentru plimbari, (am facut cu alta pereche) se folosesc trasuri confortabile, trase de doi cai robusti.  Strazi curate,rareori cate un biciclist. Uneori miros de “ produse cabaline” Doar si caii au tub digestiv si aparat urinar.

source europetheeasyway.com

Imi inchipui ca unele sau tot ce scriu sunt cunoscute multora dintre cititori. Pentru ei, ca si pentru mine, e o rememorare a unor zile frumoase , placute si de imbogatire a cunostintelor,  a incantarii ochilor si a destinderii.

Azi, din cauza relatiilor dusmanoase, la capatul opus al celor prietenesti si de colaborare, pana nu de mult, nu imi inchipui ca israelieni evrei, isi fac vacante si cheltuiesc bani in tara cu tendinta islamica anti-israeliana, chiar si  antisemita. Prietenia stransa cu Iranul, Siria, etc. o  arata. Sotia Presedintelui, nu umbla cu capul fara acoperire – fisiu – sau cum se cheama. Legea islamica. Ei  ar vrea sa intre in CE. Dar tari ca Franta, Germania, Anglia,s.a,se opun. Si bine fac. Le ajunge cati au la ele si unde e o problema grea integrarea.

Revenind acasa, ne-am bucurat, am avut de dat jos cateva kg, puse pe noi si multumiti, n-am spus “ hai sictir “.

_________

Dr.G. Manescu

Februarie 2011.