The name of the film was not enough deterrent to go and watch Atomic Blonde which was brought for an early screening at the cinematheque in my village one day after its world premiere in London. I have no regrets about deciding to go and see it, as the film is much more than the name says, and by far exceeds the level of most of the comics-inspired movies (not that there is something wrong with them, its just that too many of them are childish). It actually may be one of the best action entertainment films of this summer, with a story complex enough and interesting enough to draw the attention, and excellent execution on all that relates to the action parts of the film.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2406566/

source http://www.imdb.com/title/tt2406566/

 

The dark and violent spy story in Atomic Blonde takes place in the last few weeks and days of divided Berlin. The Wall is going to fall, and the epoch of the games of lies and treason fights between the secret services of the powers on one side or the other of it is speeding up to the point of losing control. Last minute accounts are violently settled and everybody prepares for the day after. A list of the active agents has the value and power of an atomic weapon. In order to get hold of it, the British MI6 agency sends the feminine equivalent of James Bond – the super-spy and super-killer Lorraine Broughton played by . She is ten times as deadly as any of her male competitors and is a master of double or multiple spying games. Success is by no means ensured however and the road to it is paved with uncountable numbers of corpses.

 

(video source Universal Pictures)

 

The director of the movie is , actually a first timer in film directing, but a master of stunts with more than 80 films on record. No wonder than that the fights in the film are superbly directed. I have not seen better since The Matrix. Leitch succeeds however much more – he builds a violent but credible story that shows the world of the classical John le Carre novels falling down together with the Wall in a Big Bang. No need to say, is fit to the task, and calling her the feminist answer to all the misogynist action movies we have seen in the last 100 years is no exaggeration.  Unless you really detest violent action movies, you should like this film.

Ideea unei reţele informaţionale globale care să fie accesată din orice loc al planetei pentru a afla cele mai noi informaţii în domenii diferite de la ştiri politice la situaţia burselor financiare sau preţul materiilor prime, de la starea vremii la cele mai recente şi mai picante zvonuri despre aventurile sentimentale ale regilor şi prinţeselor nu este chiar aşa de nouă precum pare. Dacă vrem să comparăm situaţia distribuirii informaţiei astăzi cu cea de la mijlocul secolului 19 vom descoperi destul de multe similitudini. Astăzi avem ca medie universală Internetul, acum 165 de ani media revoluţionară de transmisie aproape instantanee a informaţiei în orice parte a lumii se inventase, era în faza de instalare pe toate continentele şi se numea telegraf. Astăzi o mare parte din locuitorii planetei îşi culeg informaţiile din reţele sociale şi în special din Facebook. În a două jumătate a secolului 19 şi pentru cea mai mare parte a secolului care a urmat acest rol a fost jucat de agenţiile de presă, între care numele cei mai faimos a fost Reuters News Agency. Să continuăm puţin mai în profunzime cu această comparaţie, începând cu o scurtă biografie a fondatorului agenţiei Reuters şi a instituţiei care îi poartă numele.

 

sursa imaginii https://www.findagrave.com/cgi-bin/fg.cgi?page=gr&GRid=12602278

sursa imaginii https://www.findagrave.com/cgi-bin/fg.cgi?page=gr&GRid=12602278

 

Paul Julius Baron von Reuter s-a născut în 1816 la Cassel, capitala electoratului Hesse-Cassel care avea cu 50 de ani mai târziu să devină parte din Prusia. Tatăl sau era rabin (numele familiei era Josaphat) însă tânărul Paul s-a convertit la lutheranism la scurtă vreme după ce a ajuns la Londra, la vârsta de 19 ani, şi-a schimbat numele şi s-a căsătorit cu fiica unui bancher german. După o scurtă carieră de funcţionar la banca socrului său, a început să lucreze în 1847 pentru agenţia de presă a lui Charles-Louis Havas din Paris, care mai târziu avea să devină agenţia France Presse. Evenimentele anului 1848 l-au convins de necesitatea dezvoltării unei industrii în care informaţia să poată fi transmisă peste graniţe în mod fiabil şi credibil. Ca şi în cazul altor mari antrepenori din trecut sau din zilele noastre, în biografia lui Reuter necesitatea socială s-a întâlnit în acel moment de timp cu avansul tehnologic. Media cea mai răspândită de transmisie a informaţiei folosită de agenţiile de presă în vremea revoluţiei de la 1848 erau … porumbeii călători. Pare comic? Existau motive bune pentru a folosi porumbeii între Londra, Paris, Berlin şi Bruxelles de exemplu, ei fiind mai rapizi decât transportul terestru şi maritim. Paul Reuter a fost primul care a introdus telegraful ca mijloc de transmisie a informaţiei pentru agenţia să de presă întemeiată la Aachen în 1851. Primele informaţii transmise prin intermediul telegrafului au fost legate de tranzacţiile de la bursele din marile oraşe ale Europei şi apoi din Londra, folosind linia de telegraf instalată sub Canalul Mânecii în anii 1850-1851. Biroul deschis la Londra şi-a câştigat reputaţia şi clientela între ziarele şi instituţiile financiare europene nu numai pentru viteza de transmisie a informaţiei dar şi pentru exactitatea acesteia. Unul dintre criteriile principale folosite de Reuter la angajare era încrederea personală în transmiterea şi păstrarea confidenţialităţii informaţiei de către noul salariat. Să reţinem.

 

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Reuters#/media/File:Reuters-Building-30SC.JPG

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Reuters#/media/File:Reuters-Building-30SC.JPG

 

Agenţia Reuters şi-a extins rapid domeniul de la activitate şi clientela de la mediile financiare şi de afaceri la presă şi cercurile de decizie politice. De-a lungul istoriei Reuters a ştiut să identifice şi să adopte cu rapiditate invenţiile tehnologice şi să înceapă să le folosească prima sau între primii. Exemplele care pot fi enumerate includ telegrafia transatlantică (primul cablu de telegrafie între Anglia şi Statele Unite a devenit operaţional în 1858) şi folosirea transmisiilor radio în anii 1920. Între ştirile pe care Reuters au fost primii care le-au transmis s-au numărat asasinarea lui Abraham Lincoln în 1865 şi începerea construirii zidului din Berlin în 1961. La începutul anilor 1960, Reuters News Agency a fost printre primii care a introdus tehnică de calcul pentru înmagazinarea şi organizarea informaţilor jurnalistice şi comunicaţiile digitale pentru transmisia acestora. Începând cu anii 1970, în condiţiile schimbărilor de structură şi stil în transmisia ştirilor, Reuters şi-a diversificat şi ea profilul şi domeniile de activitate intrând între altele în domeniul infrastructurii pentru tranzacţii bancare şi financiare.

Întemeietorul companiei şi al dinastiei Reuter, Paul Julius a primit cetăţenia britanică în 1857 şi titlul de baron în 1871. În 1878 s-a retras din postul de director executiv al companiei şi a predat formal cârma fiului sau Herbert. A murit în 1898 în Franţa, şi este înmormântat la Londra. Firma Reuters s-a unit cu compania canadiană Thompson Group în 2008 şi operează acum sub numele de Thompson Reuters, având pe statul de plata 2500 de ziarişti şi 600 de fotojurnalişti în peste 200 de ţări. Manualul de jurnalism al lui Reuters este folosit ca referinţă pentru prezentarea corectă a ştirilor şi dezvăluirea intereselor relevante, pentru a menţine valorile integrităţii şi libertăţii pe care se bazează reputaţia lor de fiabilitate, acurateţe, viteză şi exclusivitate. Ultima supravieţuitoare a familiei fondatorilor, Marguerite, baroneasa de Reuter, a murit la vârstă de 96 de ani la 25 ianuarie 2009.

 

sursa imaginii http://www.itworld.com/article/2999536/facebook-revs-up-a-new-money-machine-to-tackle-emerging-markets.html

sursa imaginii http://www.itworld.com/article/2999536/facebook-revs-up-a-new-money-machine-to-tackle-emerging-markets.html

 

Să facem acum un salt în timp. Cum ne informăm – majoritatea dintre noi, astăzi, în legătură cu ceea ce se intampa în lume? Cifrele diferă şi nu sunt foarte de încredere, mai ales că fiecare numără altceva şi la un moment diferit de timp. În cursul anului 2016 au existat relatări după care 62% dintre americani citesc ştiri pe reţelele sociale, şi dintre aceştia 44% au ca sursă Facebook. O examinare mai atentă arată că în realitate doar 18% o fac în mod repetat, deci peisajul general este puţin mai nuanţat. Oricum ar fi însă, faptul că reţelele sociale şi în special Facebook au o influenţă uriaşă în informare, şi deci indirect în viaţa politică, economică, de divertisment a americanilor şi a cetăţenilor altor ţări este imposibil de contestat. Mai mult, această evoluţie spectaculoasă a dus la o criză adâncă a presei ‘profesioniste’ care s-a adăugat peste alte crize de natură economică legate de preţul hârtiei sau de diversificarea canalelor de publicitate. Săptămânalul ‘TIME’ şi cotidienele ‘New York Times’ şi ‘Wall Street Journal’ au anunţat noi concedieri din rândul ziariştilor şi redactorilor în lunile precedente. Din 2001 până în 2016 personalul editorial al presei tipărite a scăzut numeric la jumătate. Facebook valorează astăzi pe piaţă de 100 de ori mai mult decât ‘New York Times’. Marele ziar american, un simbol al presei democratice şi liberale americane din ultimii 165 de ani (apare neîntrerupt din 1851 – acelaşi an în care era înfiinţată agenţia Reuters) se află şi el într-un proces de schimbare, ediţiile digitale au din ce în ce mai multă importantă şi influenţă, colaboratorii tradiţionali sunt înlocuiţi cu editori cu experienţă în domeniile formatelor de comunicare internetică cum ar fi blogurile. Şi totuşi, veniturile din reclame ale lui NYT au scăzut în ultimul trimestru cu 7%.

 

sursa imaginii http://www.indiatvnews.com/business/india-facebook-investors-approves-to-give-mark-zuckerberg-full-control-335576

sursa imaginii http://www.indiatvnews.com/business/india-facebook-investors-approves-to-give-mark-zuckerberg-full-control-335576

 

Sunt aceste schimbări spre bine? Cred că trebuie să privim cu atenţie tendinţele pe termen lung. În primul rând trebuie menţionat că Mark Zuckerberg susţine că nu a dorit niciodată să între în competiţie cu presa sau cu oricare alţi creatori de conţinut. Cu alte cuvinte, dacă este să comparăm situaţia lui Facebook în 2017, ei ar fi mai degrabă echivalentul staţiilor şi cablurilor de telegraf din 1851, şi nu al agenţiilor de presă. Deocamdată cel puţin şi legislaţia americană este de acord cu această împărţire a responsabilităţilor. Secţiunea 230 a Legii americane ‘Communications Decency Act’ privind comunicaţiile, datând din 1996, prevede că “Niciun furnizor sau utilizator al unui serviciu informatic interactiv nu va fi tratat ca editor sau autor al oricărei informaţii furnizate de un alt furnizor de conţinut informativ”. Această prevedere legală este contestată astăzi de mulţi, şi apărată aprig (şi cu cheltuieli legale imense) de companii ca Facebook sau Google, căci îi absolvă de orice responsabilitate în legătură cu conţinutul informaţiei transmise prin intermediul aplicaţiilor lor. Chiar dacă legea va rămâne încă în vigoare o vreme nu trebuie uitat că orice legislaţie sau modul ei de aplicare se poate schimba, am văzut acest lucru întâmplându-se cu ‘neutralitatea reţelei’, şi că traficul internetic străbătând uneori transparent şi virtual frontierele face că şi legislaţia aplicabilă să fie diferită în ţări sau regiuni geografice diferite. Chiar în interiorul companiei sale (unde din 2016 are control aproape absolut) Zuckeberg a trebuit să facă faţă unor critici şi să accepte iniţiative care să verifice şi să controleze fenomenul ştirilor false (‘Fake News’). Deşi nu doreşte să se transforme în cenzor sau factor de decizie în legătură cu conţinutul informaţiei transmise pe Facebook, compania lui Zuckergerg a iniţiat din decembrie 2016 o iniţiativa de ‘fact-checking’ (control al faptelor) în care pentru prima dată în acest domeniu, Facebook se aliază cu organizaţii de presă şi comunicaţii cum sunt Associated Press, ABC News, Politifact, Snopes, şi Washington Post pentru a verifica exactitatea informaţiei trimise utilizatorilor pe canalul său de ştiri (‘news feed’). Poate fi o soluţie viabilă, mai ales că deciziile sau recomandările vor fi lăsate pe seama experţilor. Domeniul este extrem de dinamic şi de o mare importanţă în viaţa locuitorilor planetei, bălanţa între libertarea de informare şi necesitatea filtrării informaţiei incorecte este în mişcare permanentă. Va fi interesant de urmărit şi comentat.

 

 

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Am menţionat de multe ori în articolele publicate în ultimii ani în rubrica CHANGE.WORLD numele companiei Uber. Părea a fi până cu puţin timp în urmă una dintre poveştile de mare succes ale industriei hi-tech şi industriei de servicii derivate din hi-tech. Fondată în 2009 sub numele de UberCab, ajunsese în cei opt ani de activitate să activeze în 570 de mari oraşe din 76 de ţări, şi să fie estimată la o valoare de piaţă de aproape 70 de miliarde de dolari. Face parte din puţinele companii start-up din lume pentru care este pe cale să fie inventat un cuvânt nou în limba engleză. Când companiile start-up cu o creştere spectaculoasă ajung la o valoare estimată de un miliard de dolari ele sunt numite ‘unicorn’. Uber a trecut de mult de acest prag, şi de cel al companiilor numite ‘decacorn’ estimate la cel puţin 10 miliarde de dolari. Pentru ea (şi pentru încă un număr mic de ‘colegi’ şi competitori) ar urma să fie folosit termenul de ‘hectacorn’ atunci când va ajunge şi depăşi valoarea de piaţă de 100 de miliarde de dolari. Dacă se va întâmpla …

 

sursa imaginii http://abovethecrowd.com/2014/03/11/a-deeper-look-at-ubers-dynamic-pricing-model/

sursa imaginii http://abovethecrowd.com/2014/03/11/a-deeper-look-at-ubers-dynamic-pricing-model/

 

Poate că nu trebuie să fim totuşi prea pesimişti. Uber este o companie care este obişnuită cu obstacolele şi controversele. Modelul ei economic se bazează pe furnizarea de servicii de transport terestru care concurează frontal cu companiile de taxi şi transporturi cu ‘limuzine’, legând direct clienţii cu furnizorii de servicii (şoferii care pot lucra pe maşinile proprii sau pe maşini închiriate). Modelul este cunoscut sub numele de ‘sharing economy’ deşi specific sunt folosite şi denumiri ca ‘uberizaţie’ sau ‘uberificare’derivate direct din numele companiei. Nu este un model complet nou aşa cum vom vedea imediat, dar aplicarea să în domeniul transportului în centrele urbane aglomerate a coincis cu o perioadă în care telefoanele mobile inteligente au apărut şi au devenit o comoditate permiţându-le folosirea ca interfaţă universală între şoferi şi clienţii lor. Uber aplică şi un sistem dinamic de preţuri (ceva mai mari în orele de vârf, reduceri când este posibil şi promoţii când este necesar) şi acceptă toate modalităţile de plată moderne de la card-uri validate electronic până la ‘portofele virtuale’.

Aproape peste tot unde au fost introduse, serviciile lui Uber au întâmpinat rezistenţa companiilor de taxi tradiţionale ale căror operaţii şi profitabilitate au fost direct atacate de noii concurenţi. În unele regiuni ale lumii serviciile lui Uber au trebuit să rezolve probleme regulatorii, să clarifice felul în care sunt definiţi şoferii şi proprietarii maşinilor (salariaţi sau contractori sau parteneri), să respecte legislaţiile de muncă locale, să asigure pasagerii şi proprietăţile lor, să demonstreze că serviciile lor sunt la fel de sigure şi de profesionale ca ale taximetriei tradiţionale. În unele ţări ale lumii statutul lor legal este încă în dispută, sau funcţionarea serviciilor lui Uber nu este este permisă la nivel local sau naţional. Cam peste tot Uber s-a confruntat cu aceste probleme extinzându-şi permanent serviciile. Nu au fost primiţi într-o ţară, sau în anumite state sau oraşe? – au deschis operaţii în altele. Problemele însă nu au lipsit în nici un moment.

 

sursa imaginii http://www.cnbc.com/2017/06/23/the-poaching-of-travis-kalanick.html

sursa imaginii http://www.cnbc.com/2017/06/23/the-poaching-of-travis-kalanick.html

Pentru a înţelege dinamica şi cultura companiei ar trebui să studiem pe scurt biografia omului de afaceri Travis Kalanick, cel care (împreună cu partenerul sau Garrett Camp) a întemeiat-o şi care a condus compania în calitate de CEO până acum câteva săptămâni. Născut în 1976 la Los Angeles, Kalanick – în buna tradiţie a altor antrepenori de succes – a părăsit studiile de inginerie de calculatoare la UCLA pentru a fonda împreună cu alţi doi parteneri în 1998 ‘Scour Inc.’ şi apoi în 2001 ‘Red Swoosh’ care aplicau şi ele principiul contactului direct sursă-client activând amândouă în domeniul transferului de fişiere (în principal cu conţinut audio – muzică, şi video – filme) prin metoda ‘peer-to-peer file sharing’. Această metodă a fost contestată (mai ales pe motive de copyright) de industriile muzicală şi cinematografică şi acţiuni în justiţie ale acestora au dus la închiderea primelor generaţii de companii care ofereau astfel de servicii (cum a fost ‘Scour Inc.’) dar în final a revoluţionat aceste industrii ducând la consolidarea numărului de surse, schimbări în media de transfer (CD, DVD – înlocuite pe scară din ce în ce mai mare de Internet) şi noi modele de distribuire şi comercializare a fişierelor cu conţinut de ‘entertainment’. Kalanick a vândut a două sa companie unuia dintre aceşti competitori, şi cu o parte din aceşti bani s-a mutat în Silicon Valley şi s-a alăturat afacerii iniţiate de Garrett Camp.

 

sursa imaginii http://time.com/magazine/us/4819553/june-26th-2017-vol-189-no-24-u-s/

sursa imaginii http://time.com/magazine/us/4819553/june-26th-2017-vol-189-no-24-u-s/

 

Articolul publicat acum două săptămâni de săptămânalul TIME Magazine despre problemele companiei Uber (‘Uber Fail’ – cover story în numărul datat 26 iunie al revistei) furnizează detalii despre stilul de conducere profund capitalist al lui Kalanick şi despre atmosfera din cadrul companiei care are astăzi peste 14 mii de salariaţi. Problemele interne au început să iasă în public încă din anii precedenţi, mai ales din cauza relaţiilor cu partenerii aflaţi la volan, dar la începutul acestui an însuşi sediul central şi structura corporatistă au fost vizate, atunci când o fosta salariată, ingineră programatoare pe nume Susan Fowler a postat pe un blog o relatare în care descrie o atmosferă de mare presiune competitivă combinată cu atitudine sexistă faţă de salariatele femei şi haos organizaţional datorită permanentei concurenţe între manageri. Compania a angajat imediat o firma independentă care a anchetat din februarie până în iunie afirmaţiile legate de cazurile de hărţuire sexuală, şi de lipsa de diversitate şi incluziune. Concluziile comunicate într-o şedinţa cu toţi salariaţii companiei la data de 13 iunie au confimat în mare parte suspiciunile. A fost echivalentul unui cutremur de pământ. Travis Kalanick a anunţat în aceeaşi zi că ia un concediu pe termen nedefinit, şi cu o săptămâna mai târziu, la 20 iunie, sub presiunea membrilor comitetului de directori, a demisionat de la conducerea companiei pe care o fondase. Pe lângă stilul tranşant şi lipsit de menajamente, i s-au reproşat şi complicaţii personale (un mail cu conţinut sexist din 2013, un incident cu un şofer Uber filmat pe ascuns de acesta în care pare a avea o atitudine arogantă, departe de stilul de ‘parteneriat’ pe care îl promova compania). Este de remarcat şi cât de repede s-a schimbat atitudinea presei şi a mediei internetice. După ce în anii precedenţi furnizaseră lui Uber şi şefului său publicitate practic gratuită lăudând eficienţa şi utilitatea socială a serviciilor create de ei, în ultima vreme au dominat relatările despre problemele legale şi etice, incidente neplăcute cu şoferi Uber, accidente şi chiar cazuri de agresiune în care aceştia au fost implicaţi. Chiar dacă sunt o minoritate infimă, sunt suficiente doar câteva cazuri de acest gen pentru a crea o atmosferă şi a înlesni campanii negative.

 

uber_service

 

Ce se va întâmpla de aici încolo? Nu există îndoială că apariţia lui Uber şi a relaţiei directe între client şi furnizorul de servicii plus folosirea extensivă a metodelor electronice şi internetice au schimbat radical industria. Au apărut concurenţi, şi firmele de taxi au adoptat şi ele mijloacele moderne de contact cu clienţii (la Bucureşti am folosit cu succes aplicaţia Clever Taxi, în Israel există GetTaxi, etc.) Uber va face faţă unei concurenţe sporite şi va trebui să-şi rezolve problemele dacă doreşte să supravieţuiască, şi asta include nu numai problemele externe pe care şi până acum le-a rezolvat prin metode legale şi plata de despăgubiri acolo unde tribunalele sau arbitratiile au decis că se cuvin despăgubiri, ci şi sau mai ales pe cele interne, legate de problemele sociale şi etice din cadrul companiei. Miza este însă mult mai mare decât soarta lui Uber. Întreg modelul de funcţionare şi social al companiilor hi-tech din Sillicon Valley sau zonele hi-tech echivalente se bazează pe o percepţie meritocratică dar egalitaristă din punctul de vedere al şanselor. Dacă eşti bun profesional şi ai o idee de business reuşită ai şansa ta. Visul oricărui tânăr sau tinere aflaţi în hi-tech, de orice origine socială sau naţională, de orice sex sau culoare a pielii este să ajungă să lucreze la una dintre companiile de succes sau să pornească propria sa companie. Criză de la Uber scoate la lumină fenomene care pun sub semnul întrebării valorile etice ale uneia dintre marile companii care era până mai ieri un simbol al succesului, şi aceasta poate fi semnul unei crize mai profunde şi mai grave decât orice criză economică. Ceea ce este clar este că criteriile etice şi sociale vor juca şi ele un rol important în evaluarea acestor companii în viitor.

 

 

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

Coperta interioară a volumului ‘Sînii verzi’ apărut la editura Polirom, 2017, îl descrie pe autorul ei, Florin Iaru ca fiind ‘unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste’. Dacă ar fi să judecăm după acest volum, incursiunile sale în proză poartă şi ele amprenta tehnicilor poeziei. Ca gen ar aparţine categoriei povestirior scurte, sau a ceea ce în liceu erau numite ‘schiţe’. Nu ştiu dacă termenul acesta mai este utilizat astăzi de critică literară ‘profesionistă’. Fiecare din scurtele povestiri care alcătuiesc volumul (53 la număr plus încă 3 grupate separat, la sfârşit, sub titlul ‘Amintiri’) creionează din câteva fraze un mic univers, un personaj, relaţiile sale cu alte personaje şi cu lumea din jur, trăirile, visele, coşmarurile, acţiunile în lumea reală şi transbordările în cea imaginară. Totul cu o economie de mijloace (şi ‘mijloacele’ scriitorului sunt cuvintele) în care se simte mâna poetului, drămuirea fiecărui cuvânt şi mlăduirea fiecărei fraze. Majoritatea povestirilor au în jur de două pagini, câteva sunt mai scurte, câteva sunt mai lungi, dar fiecare dintre ele construieşte o lume, sau înmagazinează în puţinele cuvinte o frântură din lumile noastre – reale şi imaginare.

Este impresionantă diversitatea de stiluri şi abordări. Aproape fiecare dintre povestiri este diferită de celelalte, şi încercările de categorizare stilistică şi de detectare a influenţelor se transformă repede într-o enumerare. Trăsătura comună cea mai vizibilă este amplasarea în lumea românească contemporană, cel puţin atâta vreme cât ne aflăm în spaţiul realului. Excepţie fac cele trei povestiri din capitolul de ‘Amintiri’ care ne trimit în România anilor 60 şi 70, perioada adolescenţei şi tinereţii autorului (şi au şi o tentă mai personală). În rest eroii sau eroinele fie nu au nume, fie au nume generice, ei şi ele ar putea fi oricare dintre locuitorii României de azi, cu trăirile, visele şi coşmarurile noastre.

 

 

sursa http://www.libris.ro/sinii-verzi-florin-iaru-POL978-973-46-6508-2--p1165145.html

sursa http://www.libris.ro/sinii-verzi-florin-iaru-POL978-973-46-6508-2–p1165145.html

 

Fantasticul intră de multe ori în lumea noastră şi a personajelor, o face pe nesimţite, dar atunci când efectele se văd ele pot fi zguduitoare. Domnul Vasile din ‘Vocea destinului’ refuză să cânte, şi îşi previne colegii de muncă despre efectele potenţial dezastruoase ale tentativelor de a-l face să cânte. Nu rezistă totuşi invitaţiei şi insistenţelor domnişoarei Ela de la personal, pe care o iubea în secret, şi atunci:

‘Pereţii s-au zguduit şi s-au crăpat, lumina a explodat şi s-a stins, apa a ţîşnit din toate ţevile, fundaţia s-a surpat, iar în secunda următoare Pămîntul s-a rupt în două bucăţi care, pustii, s-au tot învîrtit în jurul lor şi al Soarelui pînă la sfîrşitul lumii.’ (pag. 19)

Banalul se întâlneşte aici cu fantasticul, cuvintele au puterea de a descrie ad literam ceea ce sugerează metaforele. În ‘Audele’ personajul cu puteri supranaturale se încadrează firesc în farsă comică-politică. În ‘Mama electrică’ suntem în teritoriul povestirilor gotice, relatate din perspectiva copiilor. ‘Păpuşi vii’ contruieşte imaginea inedită a unui sat fetişist. Una dintre cele mai scurte povestiri – ‘Ultimul singuratic’ include un joc între autor şi cititor, un joc nedecis între realitate şi imaginaţie. Făt-Frumos însuşi păşeşte pe podeaua unei discoteci. ‘Lupul cel bun’ bântuie străzile. ‘Vizitatorii’ sau ‘Pact cu ispita’ se plasează în spaţiile onirismului. În ‘Melu’ se deschide o trapă către cealaltă lume, iar Domnul Adam din ‘Pe cine laşi să moară’ intră în contact telefonic cu morţii. Structura povestirii este de multe ori borgesiană, şi tehnica ‘punch line’-ului final este folosită cu eficienţă în câteva dintre povestiri.

O altă categorie este cea a dramelor sentimentale. Dacă ar fi să ne luăm după schiţele lui Florin Iaru, nu s-au schimbat prea multe în spaţiul romantic românesc de când Tanţa şi Costel se întâlneau pe peron de gara, în scheciurile lui Tudor Mazilu din anii 70. Doar limbajul este astăzi altul, mult mai vulgar, precum limba română a secolului 21. ‘Bărbatul unei femei’ sau Andrei cel îndrăgostit de Andreea din ‘Ascuns’ sunt bărbaţi cu o inocenţa venită din alt secol. Mulţi bărbaţi vor simpatiza cu suferinţele eroului din ‘Două cuvinte’. Multe femei se vor identifica cu Lena, eroina din ‘Băiatu’ lu’ mama’. Lumea adolescenţilor îşi găseşte şi ea reflectarea în această carte, privită cu duioşie sau cu un umor niciodată răutăcios (ca în povestirea care deschide volumul şi îi dă şi numele).

 

 

https://twitter.com/floriniaru

https://twitter.com/floriniaru

 

Satira socială nu lipseşte nici ea dintre temele principale, dimpotrivă. Tonul, ambianţa, şi economia de mijloace nu pot să nu ne oblige să-l amintim pe Caragiale, deşi în niciun moment nu am avut senzaţia de pastişă. ‘Aventuri la Marea Foarte Neagră’ ar fi putut fi scrisă de Conu’ Iancu dacă ar fi cunoscut fauna umană a bântuitorilor de plaje, fanfaronada la o bere este însă aceeaşi. În ‘La apel’ se întâlnesc grotescul patriotardismului pe scenă şi în cultură în general cu satira dependenţei contemporane de telefoane ‘inteligente’. (Aş vrea să văd această schiţă ecranizată, cred că ar fi de un efect comic devastator). Câteodată râsul pare să se fi oprit în gât, şi auzim doar un scâncet sau un plâns ca în ‘Cursul scurt de vânătoare’. Alteori, registrul este dramatic. Când se petrec ‘Calea de mijloc’ sau ‘Raport despre starea naţiunii’? Astăzi sau acum 30 sau 40 de ani? ‘Puterea exemplului’ aduce în prim plan eroi din politica contemporană, dar ei ar putea figura şi într-o varianta alternativă a ‘Scrisorii pierdute’. ‘Ilie Georgescu, spectator‘ spune mult în puţine pagini despre indiferenţa resemnată a românilor de astăzi. În fine, eroul din ‘Tînărul domn Geo‘ este critic literar, un fel de răzbunare personală pentru castă de care se tem dar fără de care nu pot exista scriitorii.

Ar fi multe de spus şi de scris despre această carte. Mă tem însă să nu scriu mai multe cuvinte despre carte decât a făcut-o scriitorul însuşi în carte. Mă opresc deci aici, nu înainte de a adaugă recomandării mele călduroase de lectură încă un sfat. Cartea are 200 de pagini. Poate fi citită în 2-3 ore. Nu o faceţi. Împrăştiaţi lectură în timpul câtorva zile, poate o săptămâna, poate mai mult. Citiţi câte o schiţă sau două, delectaţi-vă, opriţi-vă, gândiţi-vă la eroi, la visele şi coşmarurile lor. Reveniţi şi citiţi încă puţin. Schimbările de registru sunt dese, o povestire nu seamănă cu vecina ei, şi aproape fiecare dintre ele merită timpul său de lectură şi bucurie.

 

 

 

I am yet to see a few other promising TV series that were broadcast this year, but I have no doubt that as good as they may be (and some are according to echoes so far), this 3rd season of ‘Fargo’ will still be among the best. The ten episodes continue to explore the universe of the mid-North United States which was first created in the Coen Brothers 1996 film although for the first time in the history of the film and series the story does not happen in Fargo, North Dakota but in Minnesota.  No need to worry – the place is as cold, as white, as populated by frozen infinite landscapes as in the titular place, and the story is at the same time cool and disturbing, populated with a landscape of characters that confront good and bad and bring together the fantastic and macabre with the day-to-day America. The guidance of and  who sign as producers of the seasons is felt in the coherence of world which is being brought to screen despite the different locations, characters and casting.

 

source http://www.imdb.com/title/tt2802850/

source http://www.imdb.com/title/tt2802850/

 

The good woman cop in the small town is now called Gloria Burgle (acted by in a manner consistent with the previous similar characters in the series), she has now a teen-age son and is divorcing her husband who left her for a man. When her step-father is assassinated one of the murders taking place in the area becomes personal. The bad guys are divided on different levels of evil. We have the local businessmen with their local conflicts and misdemeanors. We have the corrupt parole officer who sins into falling in love with one of his parolees (acted by the beautiful and amazing actress ) and from here on things can only spiral down. And the the top of the scale of evil we have the agent of the mob trying to launder many millions of dollars while taking over local businesses, The performance of  in this role is fantastic, it’s one of these role and faces which one will never forget, and will probably never encounter again because the role is all composition. The quartet of exquisite acting performances is completed by  who acts two brothers who are so different in character that it took me reaching the 3rd or 4th episode to realize the same actor is playing both. It is very seldom that such a level of acting happens in TV series.

 

(video source Trailers Promos Teasers)

 

A lot can be written (some was already written) about the action, how it is constructed, how much role the coincidences play, whether there are big holes in the story, continuity problems or gaffes, or whether some of the shorter (the East Berlin opening, the Holocaust survivor intrusion) or longer (the full episode about the comics SF writer grandpa) side stories add value or distract the attention. In my opinion most of the material that was criticized was intentionally made as it appears on screen. Have really the stories described in the season happened in reality, as claimed at the beginning of each episode? I doubt. They are not that much credible in details, but they are true to the world of the Coens. Life is complicated, sometimes funny, sometimes sad, many times scare, we do not understand all that happens around us. So is the universe created on screen by the Coen brothers in the original movie and continued by the TV series. I love it as it is because I love life.

 

Cristian Teodorescu nu încetează să mă surprindă. Am citit cele trei cărţi cele mai recente ale sale, şi fiecare dintre ele este complet diferită de celelalte. ‘Medgidia, oraşul de apoi’ apărută în 2009 era un excelent roman compus din episoade distincte şi cu personaje diferite, un mozaic al căror elemente componente alcătuiau o imagine picareasca şi colorată a istoriei oraşului aproape anonim din Bărăgan de-a lungul secolului trecut. ‘Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui’ era centrată în jurul unui personaj principal a cărui biografie trasa istoria tranziţiei post-decembriste, iar tonalitatea era cea a realismului social, cu nuanţe subtile de pamflet. Acum am avut plăcerea să ţin în mâini vreme de câteva ore şi să mă delectez cu lectura şi ilustraţiile din ‘Cartea pisicii’ (Ed. Polirom, 2017) – o colecţie intimă de schiţe care nu depăşesc majoritatea 2-3 pagini, în care este relatată, precum sugerează titlul, povestea unei pisici. Originalitatea este că povestea este relatată de ea, de animalul domestic care este descoperit aproape mort şi salvat de Daniela, soţia scriitorului undeva pe o şosea de ţară, şi adus în apartamentul bucureştean al perechii, unde devine, ca în orice casă de iubitori de animale, locatar de drept şi de suflet.

 

sursa https://www.libhumanitas.ro/cristian-teodorescu-octavian-mardale-cartea-pisicii-polirom-2017.html

sursa https://www.libhumanitas.ro/cristian-teodorescu-octavian-mardale-cartea-pisicii-polirom-2017.html

 

Există în vremurile noastre o modă a pasiunii pentru pisici şi cine are cont Facebook cu greu poate ocoli fenomenul, căci pasionaţii iubitori ai rasei feline par a fi extrem de extrovertiţi, postând cu frenezie fotografiile şi filmuleţele în care apar animalelor lor favorite, din casele proprii sau din surse terţe, motani şi pisici mai mult sau mai puţin celebre, regi şi regine ale frumuseţii sau simpli vagabonzi surprinşi pe stradă. Nu este de altfel o pasiune nouă, admiraţia dacă nu adoraţia pentru neamul pisicesc traversează istoria şi cultura povestită, pictată sau scrisă de la Egiptul antic şi până la T S Eliott şi al său ‘Old Possum’s Book of Practical Cats‘ care a fost şi la originea musical-ului de mare succes ‘Cats’

The Naming of Cats is a difficult matter,
It isn’t just one of your holiday games;
You may think at first I’m as mad as a hatter
When I tell you, a cat must have THREE DIFFERENT NAMES.
First of all, there’s the name that the family use daily,
Such as Peter, Augustus, Alonzo or James,
Such as Victor or Jonathan, George or Bill Bailey—
All of them sensible everyday names.
There are fancier names if you think they sound sweeter,
Some for the gentlemen, some for the dames:
Such as Plato, Admetus, Electra, Demeter—
But all of them sensible everyday names.
But I tell you, a cat needs a name that’s particular,
A name that’s peculiar, and more dignified,
Else how can he keep up his tail perpendicular,
Or spread out his whiskers, or cherish his pride?
Of names of this kind, I can give you a quorum,
Such as Munkustrap, Quaxo, or Coricopat,
Such as Bombalurina, or else Jellylorum-
Names that never belong to more than one cat.
But above and beyond there’s still one name left over,
And that is the name that you never will guess;
The name that no human research can discover—
But THE CAT HIMSELF KNOWS, and will never confess.
When you notice a cat in profound meditation,
The reason, I tell you, is always the same:
His mind is engaged in a rapt contemplation
Of the thought, of the thought, of the thought of his name:
His ineffable effable
Effanineffable
Deep and inscrutable singular Name.

(sursa https://allpoetry.com/The-Naming-Of-Cats)

 

sursa http://adevarul.ro/cultura/carti/interviu-cristian-teodorescu-scriitor-exista-complicitate-ziaristilor-politica-1_55686c6dcfbe376e35b85988/index.html

sursa http://adevarul.ro/cultura/carti/interviu-cristian-teodorescu-scriitor-exista-complicitate-ziaristilor-politica-1_55686c6dcfbe376e35b85988/index.html

 

Eroina cărţii lui Cristian Teodorescu are doar două nume: ‘Ochi’ sau ‘Chioara’ din cauza unui accident petrecut în scurta perioada de libertate petrecută înainte de a fi culeasă de pe şosea. În casa Danielei şi a lui Cristian mai există şi alte animale, câteva pisici şi doi câini, căci în casele oamenilor buni, în ciuda a ceea ce se crede, câinii şi pisicile coexistă fără multe probleme. Poveştile ei sunt poveşti despre alte animale, dar mai ales despre stăpânii lor şi despre oamenii din jur. De multe ori pisicile moştenesc trăsăturile stăpânilor, alte ori au caracterele şi personalităţile proprii – curajoase sau leneşe, casnice sau aventuroase, utile sau producând pagube, turnătoare sau moldovence, parvenite sau de la ţară. Cele mai inteligente dintre ele ştiu nu numai să deschide uşile frigiderelor şi ale cămărilor în căutarea hranei, ci pot accesa calculatoarele stăpânilor, trimite mesaje, sau scrie cărţi (deşi drepturile de autor le cedează cu graţie felină stăpânilor). Iar lumea oamenilor nu apare întotdeauna mai logică şi mai bine aşezată decât cea a animalelor:

‘De ce trebuie să fie oamenii creştini sau musulmani, budişti sau brahmani, ba chiar să se închine la pisici, la maimuţe sau la şobolani şi simt nevoia să se omoare între ei din cauza asta? Sînt totuşi mai inteligenţi decît noi, doar că uneori mi se pare că-şi folosesc aiurea inteligenţa. Şi noi ne mai omorîm între noi, dar nu facem asta decît din motive temeinice şi cel mai adesea nu ajungem la omor, chiar dacă avem colţi mai ascuţiţi decît oamenii. Noi ne fugărim unele pe altele, doar cotoii se mai omoară între ei, cînd pisicile intră în călduri. De obicei însă, au atîta minte încît să nu se beregătească. Se sgirie şi se scuipă, se mai şi muscă, dar se omoară mai mult din greşeală decît dinadins.’ (pag. 112)

 

sursa http://romanialibera.ro/stil-de-viata/timp-liber/%E2%80%9Ecartea-pisicii%E2%80%9C--lansata-la-carturesti-verona-454323

sursa http://romanialibera.ro/stil-de-viata/timp-liber/%E2%80%9Ecartea-pisicii%E2%80%9C–lansata-la-carturesti-verona-454323

 

Recomand lectura acestei cărţi nu numai iubitorilor de pisici ci şi celor care doar iubesc literatura frumos scrisă, editată şi publicată. Este o carte frumoasă, şi în conţinut şi în formă, luminată de ilustraţiile lui Octavian Mardale, graficianul şi directorul artistic al săptămânalului ‘Caţavencii’, care pe drept cuvânt apare pe coperta în calitate de co-autor. Este o carte plină de simpatie pentru lumea oamenilor şi a animalelor, plină de omenie şi de pisicieala.

 

Dat fiind că ştirile de pe planeta noastră sunt cam confuze şi nu cine ştie ce optimiste, am decis să mă ocup în acest articol al rubricii CHANGE.WORLD de câteva ştiri legate de explorarea spaţiului extraterestru. Nu numai că avem nevoie din când în când şi de ceva ştiri bune, dar au avut loc în ultimele săptămâni câteva evenimente semnificative care merită să fie menţionate şi discutate.

 

sursa imaginii https://www.space.com/37035-nasa-sun-mission-parker-solar-probe.html

sursa imaginii https://www.space.com/37035-nasa-sun-mission-parker-solar-probe.html

 

La 31 iulie 2018 (sau în septembrie 2018 după alte surse) va fi lansată de la Centrul Spaţial Kennedy de la Cape Canaveral, Florida Proba (sonda) Spaţială Parker. Costul proiectului este evaluat la 1 miliard şi jumătate de dolari şi scopul său principal este de a parcurge o distanţă de aproape 145 de milioane de kilometri ajungând după aproape două luni de călătorie la o distanţă de 6.1 milioane de mile de Soare. Această zonă aparţine anvelopei de gaze incandescente numită corona solară, în care temperaturile pot ajunge la 555 de mii de grade C, deşi proba Parker nu atinge decât zone mai ‘răcoroase’ unde temperaturile ating ‘numai’  1371 grade C. Scutul termic în grosime de 14 cm va menţine aparatura la temperatura camerei (pământene). Drumul va avea ca staţie intermediară orbita planetei Venus, a cărei forţă gravitaţională va fi folosită pentru a facilita apropierea de soare.

 

sursa imaginii https://astro.uchicago.edu/people/eugene-n-parker.php

sursa imaginii https://astro.uchicago.edu/people/eugene-n-parker.php

 

Numele probei spaţiale îl omagiază pe Eugene Parker, astrofizician şi profesor la Universitatea din Chicago, născut în 1927. Parker a fost cel care încă din anii 50 a dezvoltat teoria vânturilor solare şi a descris forma de spirală (numită ‘spirală Parker’) a câmpului solar magnetic. Corona solară în viziunea lui Parker este formată pe toată suprafaţa ei de ‘mini-flăcări’ incandescente, şi scopul misiunii spaţiale este de a verifica aceste teorii prin observaţii ‘la faţa locului’ şi de a încerca să găsească o explicaţie a faptului că temperatura coronei solare depăşeşte cu mult cea a suprafeţei soarelui însuşi (există mai multe teorii care încearcă să explice acest aparent paradox, dar nici una nu întruneşte consensul specialiştilor). Expediţia are o valoare ştiinţifică importantă pentru a înţelege ‘logica’ comportamentului solar, deoarece cele ce se întâmplă pe soare (furtunile electromagnetice pe termen scurt, evoluţia temperaturii astrului pe termen lung) au un impact direct uriaş asupra vieţii pe Terra. Pe plan ştiinţific, savanţii speră să obţine informaţii care să elucideze şi felul în care se comportă alte stele. În definitiv Soarele este steaua cea mai apropiată de noi, următoarea, Alpha Centauri, se află la 4.24 ani-lumină. Furtunile electromagnetice reprezintă un pericol imediat, un singur eveniment de acest gen ar putea produce pagube de peste 2 trilioane (2 mii de miliarde) de dolari doar în Statele Unite, deci investiţia considerabilă făcută cu proba Parker este justificabilă economic, chiar într-o perioadă în care programele spaţiale guvernamentale sunt supuse reducerilor de buget.

 

sursa imaginii https://www.scientificamerican.com/article/could-tiny-fusion-rockets-revolutionize-spaceflight/

sursa imaginii https://www.scientificamerican.com/article/could-tiny-fusion-rockets-revolutionize-spaceflight/

 

Energia solară are ca sursă principala reacţiile nucleare de fuziune. Mecanismul acestora este cunoscut şi verificat experimental de câteva decenii, dar până în prezent nu a putut fi proiectat un reactor care să genereze mai multă energie decât cea consumată pentru a declanşa reacţia. În plus, dimensiunile acestor reactoare sunt uriaşe. Se pare că această situaţie se va schimba în viitorul apropiat, dacă dăm crezare unui articol publicat recent de cunoscuta revista Scientific American. Compania Princeton Satellite Systems din Plainsboro, New Jersey, un subcontractor al lui NASA, are în pregătire reactoare nucleare de mici dimensiuni, care pot fi asamblate în spaţiul cosmic, şi pot fi în continuare folosite pentru acţionarea rachetelor spaţiale, a echipamentelor robotice care vor fi folosite în explorarea altor planete (cum ar fi Marte), sau pentru schimbarea traiectoriei asteroizilor care ameninţă să lovească (cu consecinţe potenţial catastrofale) Pământul. Reactoarele de fuziune pe care le dezvoltă Princeton Satellite Systems utilizează unde radio de frecvenţe joase pentru a încălzi un amestec de deuteriu şi heliu-3 şi câmpuri magnetice pentru a închide plasma rezultată într-un tub de formă inelară. Deuteriul este alcătuit din atomi de hidrogen care au fiecare un neutron suplimentar, heliul-3 este format din atomi de heliu din care din fiecare lipseşte un neutron şi plasma este starea de agregare a materiei găsită în stele, fulgere şi lămpile de neon.

 

 

sursa imaginii https://www.wired.com/2017/06/cosmic-discoveries-fuel-fight-universes-beginnings/

sursa imaginii https://www.wired.com/2017/06/cosmic-discoveries-fuel-fight-universes-beginnings/

 

Noutăţi (dacă ne putem exprima aşa) au fost publicate recent de revista şi site-ul WIRED (preluate din Quanta Magazine) în domeniul istoriei naşterii universului şi a fenomenelor fizice care au avut loc la începuturile sale. Progresele în această direcţie se datorează avansurilor înregistrate în observaţiile spaţiale de telescoapele terestre (cum ar fi Subaru din Hawaii, sau cel din Tenerife) sau de cele spaţiale (Hubble actualmente, şi de anul viitor şi Telescopul Spaţial James Webb în pregătire acum la Goddard Space Flight Center al lui NASA). Acestea sunt concepute pentru a capta lumina primelor galaxii care s-au format în universul timpuriu. Putem descrie tehnologia folosită de această generaţie de aparate ca utilizând galaxiile îndepărtate şi găurile de materie neagră care nu erau vizibile până acum ca pe nişte uriaşe lentile cosmice prin care devin vizibile ceaţa cosmică primordială care a urmat începuturilor Universului şi primele galaxii formate după aceea. Cele câteva zeci de zone uriaşe de materie întunecată recent observate au fost evaluate acum ca având o vârstă cu sute de milioane de ani mai mare decât estimările iniţiale, ceea ce împinge la noi valori vârsta evaluată a Universului nostru. Noile rezultate nu au încă o explicaţie care să întrunească consensul astro-fizicienilor, dar una dintre teoriile posibile este că în primii 380 de mii de ani după Big Bang universul era aşa de fierbinte încât nici măcar atomii nu existau, abia după aceea protonii şi electronii s-au răcit suficient permiţând formarea primilor atomi de hidrogen, care în timp (adică în milioanele de ani care au urmat) au format primele sisteme stelare şi galaxii. Multitudinea acestora a permis un proces de ‘re-ionizare’ care a absorbit lumina, dând naştere ‘găurilor negre’ şi combinaţiei alternante în spaţiu şi timp a luminii şi întunericului, care caracterizează evoluţia universului de atunci încoace.

 

sursa imaginii https://www.scientificamerican.com/article/for-first-time-einsteins-relativity-used-to-weigh-a-star/

sursa imaginii https://www.scientificamerican.com/article/for-first-time-einsteins-relativity-used-to-weigh-a-star/

 

Rezultatele unei alte experienţe la care a participat telescopul spaţial Hubble au fost relatate într-un articol publicat acum câteva săptămâni de revista SPACE. Este vorba despre folosirea uneia dintre descoperirile lui Einstein legate de teoria relativităţii în calcularea greutăţii unei stele. Cum cântărim o stea? Tehnica se bazează pe aplicarea în practică a fenomenului de curbură gravitaţională a spaţiului descris de Einstein acum exact o sută de ani. Datorită acestui fenomen lumina nu se propagă în linie dreapta cum s-ar întâmpla într-un spaţiu cartezian, ci este deviată (curbată) sub influenţa masei gravitaţionale a stelelor. Măsurarea în timp a deviatiei între poziţia aparenţă şi poziţia reală a stelei Stein 2051-B care se află la o distanţă de 18 ani lumină de Pământ a permis evaluarea masei acesteia la 68% din masa Soarelui. Cum această stea este un ‘pitic alb’, adică se află într-o fază mai avansată în ciclul de viaţă al stelelor, astrofizicienii evaluează că masa stelei care a fost odată Stein 2051-B era de 2.3 ori mai mare decât masa Soarelui nostru.

 

sursa fotografiei https://www.amazon.co.uk/Hello-this-planet-Earth-International/dp/1780897154

sursa fotografiei https://www.amazon.co.uk/Hello-this-planet-Earth-International/dp/1780897154

 

Închei cu un semnal editorial. Astronautul britanic Tim Peake a petrecut jumătate de an în spaţiu între 15 decembrie 2015 şi 18 iunie 2016. Între alte activităţi ştiinţifice a avut timp să alerge în spaţiu în paralel cu participanţii pământeni cursa de maraton de la Londra din aprilie 2016. Recent a apărut cartea sa ‘Hello, is this planet Earth?’ o impresionantă colecţie a 150 de fotografii ale Pământului făcute de pe Staţia Spaţială Internaţională. Niciodată parcă, Terra nu a fost aşa de frumoasă.

 

(articolul a aparut in revista culturala Literatura de Azi – http://www.literaturadeazi.ro/ )

One of the previous films of , The Tree of Life included a long segment about the origins of the Universe. When I saw that movie it was not at all clear to me how that part was related to the rest of the story – a family saga developing around a complicated father – son relationship. Director Malick was so much in love with that part that he decided to abandon any fiction in his latest movie and focus on the cosmology story. The result is Voyage of Time: Life’s Journey which is listed as a documentary, although I have a hard time sticking it into that category either. Documentaries have as goal educating, or making statements about history or society or nature. Here we seem to be closer  to poetry or sophisticated video art. What counts eventually is not the category but the result.

 

source http://www.imdb.com/title/tt1945228/

source http://www.imdb.com/title/tt1945228/

 

The film starts with CGI images of the birth of the Universe combined with cosmic video art based on images of the most remote (thus the earliest) galaxies taken by the Hubble Space Telescope. It continues with images that describe or reconstruct the birth of Earth, the appearance of water and life, the evolution of plants and animals, the cosmic events (like the asteroid that almost eradicated life on Earth and put an end to the dominance and very existence of the dinosaurs), the emergence of mankind and its evolution towards the mega-cities of today, with their human mosaic and social problems. Most of the images combine fabulous nature filming with computerized effects and they are great, the story telling is visually astounding and has its own logic. I would have loved the film to be only visuals. I would have even accepted the soundtrack although I am not great fan of the world music or Gregorian chants, not when used in New Age messaging. Unfortunately decided to add a spoken commentary and I simply could not make any sense of it. Some incantations and frightened kid questions directed to an over-present Mother (Nature? a feminine God?) were repeated over and over. To be clear, I like and I understand poetry, I respect religious feelings and texts, but the spoken commentary was nothing of these. The fact that , an actress that I deeply admired borrowed her voice to read this text, did not help, it just made me mad because I feel that her huge talent was wasted here. The result is just boring, and I surprised myself almost napping despite the beauty on screen.

 

(video source Zero Media)

 

OK. So Terrence Malick wanted hardly to make a film about the history of the Universe. A Film about Everything. The Film about Everything. Now that you made it, please, Mr. Malick , come back to making the films we loved you for, films like Days of Heaven and The Thin Red Line.

At a time when peace or at least co-existence near our neighbors seems as remote as ever and when the level of confidence in the political class seems to be at a historical low, it’s quite comforting for us, Israelis, to remember the times when the Prime Minister was a national hero, a man of vision, a person of unprecedented modesty who chose to quit politics and spend the last decade of his life as a member of a kibbutz, living a simple life, engaging in manual labor, working and living together with his neighbors and comrades. True, he had his political enemies also, and he was not exempt of controversies, but controversy is a way of life for Jews in general and Israelis in particular. The opportunity for these thoughts was provided by the documentary film Ben-Gurion, Epilogue which was co-produced (among other) and broadcast by ARTE TV and the Israeli Channel 8 stations, and screened in Israel and at festivals around the world. The film is based on the editing of about one hour worth out of several hours of a filmed interview given by the former Israeli prime minister David Ben-Gurion in the spring of 1968, several years after retiring from politics.

 

source http://www.imdb.com/title/tt5934542

source http://www.imdb.com/title/tt5934542

 

It is interesting to judge the portrait that is convened by this film from two points of view. One is the persona. While Ben-Gurion was a very visible public figure and a popular one in the decades before and after the making of Israel, there are less and less people alive who knew him. We are now left with written testimonies and with this kind of films. From this interview he appears as an individual of great intelligence and modesty at the same time, a man who was both aware and proud of his role in history and at the same time humbled to have been instrumental in the important events he was part of.  Then it’s the political dimension. The Ben-Gurion who talks to us from the recovered filmed interviews was not only a man of vision but also a pragmatic moderate in policies. He provides his views on controversial issues related to the attitude of the allies to the Holocaust that was happening during WWII and the reconciliation with Germany that had happened after the war, about the victory in the Six Days War and the consequences of Israel having won the war and occupied so many territories. For the Israeli audiences there are no astonishing news, the fact that Ben-Gurion would have preferred to negotiate the majority of territories for peace is known for decades, but this position is very well articulated in the film and so actual in the present we live in today.

 

(video source Israeli Film Festival of Philadelphia)

 

There are no very tough questions asked, and there is an attitude of deep respect from the young journalist to the old statesman which is never left during the discussion. We still learn a lot about the man, his life, his passions, his positions on important issues, and much of these still resonate. The discovery of the film (with no sound) and of the tapes of the interview (with no image) and the way they were brought together are an interesting story by itself, and the ‘the making of …’ documentary is worth watching as well. More film material taken from newsreels and other interviews were added in order to put the exact moment the interview was given (less than one year after the 1967 victory of Israel in the Six Days War) and the personality of David Ben-Gurion in its historical context. The title of the film is a little misleading, as Ben-Gurion does not take a ‘testamentary’ approach at any point, seems to be in good physical form and had a lot of plans among which writing his memoirs. He unfortunately did not complete these and I wonder if notes of fragments are available. He lived for another five years and even gave more interviews later. This film is an important testimony of his personality and positions after retiring, but the epilogue may still wait to be written.

 

The action thriller The Call which takes place in the Los Angeles area brings to the center of the action a category of people who seldom appear on screens in most of the movies dealing with police work – the emergency call responders. The opening scenes of the film do a fine job not only in describing the atmosphere and (2013 level) technology at the 911 LAPD response center, but also of defining the job, the responsibilities, the professional and human qualities that are required from the people whose voices one first hears when placing an emergency call. It’s a good start for an interesting action movie, that could have been quite special. Unfortunately, director  and his team did not succeed to make it one.

 

source http://www.imdb.com/title/tt1911644

source http://www.imdb.com/title/tt1911644

 

The development of the story is rather interesting. Jordan Turner ( in the lead role) is an experienced emergency operator who had made one fatal mistake returning a call in a situation that allowed for the caller to be kidnapped and murdered. Many months later, she finds herself in a situation that seems similar to the incident that continues to track her day and night. It’s her opportunity to do things right, and to save lives. The dialog between the operator and the kidnapped teenage locked in the truck compartment of the car of the abductor is well built, has tension and catches the attention. The problem is that the script authors did not dare to build all or most of the film on the call itself. At some point in time they may have felt that the accumulated coincidences could not hold the story any longer, and they switched the call off. From that point farther the film became just one of these many action thrillers in which usual people become unexpectedly heroes. The issue is that in order to make these happen the script authors had to invent more coincidental situations, plus to build some reasoning for the motivation of the kidnapper. All these are just usual action stuff, and not very good one.

 

(video source Movieclips Coming Soon)

 

delivers good acting as she always does, but she seems to be in danger of accumulating roles that look too much one with the other. The rest is just another action film, especially in the last third of the screening time. It’s a pity for the film that promised so much at the start. The good thriller about the emergency responders is still to be made.

Next Page »